PESCUITUL MIRACULOS - din viziunile Anei-Ecaterina Emmerich

   de Andre Castella

   Ana-Ecaterina Emmerich a fost calugarita augustiniana, stigmatizata si extatica. S-a nascut la 8 septembrie 1774 la Flamschen, in Westfalia, Germania, fiind a cincea din cei noua copii ai familiei.
   De la varsta de 4 ani, Ana Ecaterina a inceput sa se roage in timpul noptii. Incurajata de ingerul sau pazitor, se ducea pe un camp in vecinatatea casei, unde o mica ridicatura a terenului o ajuta sa fie mai aproape de Dumnezeu.

 Ea spunea:

"Adesea ma rugam pana ce Domnul dorea sa salveze pe una sau alta dintre persoanele pe care le vedeam in pericol. Din frageda copilarie, eu ma rugam mai putin pentru mine insami, cat pentru altii, astfel ca nici un suflet sa nu se piarda. Inainte de a sti ce semnificatie are cuvantul "profet", am avut viziuni ale unui minunat car pe drum, asupra caruia stateau cele patru animale ale Apocalipsei. N-am inteles ce inseamna viziunea asta.

   Foarte timpuriu am avut viziuni ale Vechiului si Noului Testament. Tatal meu ma lua pe genunchi, spunandu-mi: << Povesteste-mi ceva! >>  Atunci, intr-un mod foarte viu si exact, ii povesteam tot felul de istorii biblice si, cum el nu vazuse niciodata si nici nu auzise ceva asemanator, ma intreba: << Copila, de unde sti tu toate acestea? >> Si eu ii raspundeam:

 << Tata, sunt astfel, asa cum le vad. >>  Dupa aceea, el devenea tacut si nu mai spunea nimic.

   Am avut viziuni nu numai noaptea, dar chiar si in plina zi, in camp, acasa, mergand, lucrand, indeletnicindu-ma cu ocupatiile obisnuite.

   Odata, la scoala, eu am spus despre Inviere alte lucruri decat cele cu care eram invatati, si aceasta cu siguranta in glas, crezand cu naivitate ca toata lumea trebuia sa le stie ca si mine; ceilalti copii si-au batut joc de mine si m-au reclamat profesorului, care mi-a interzis strict sa mai povestesc asemenea nascociri.

   Tatal meu era foarte muncitor si, din frageda copilarie,  imi supraveghea cu severitate munca pe care o faceam, caci eram in toate destul de priceputa. Vara ca si iarna,  ma scotea din pat inainte de rasaritul soarelui si ma aseza cu picioarele goale pe pamant. Atunci eu imi frecam ochii, apoi trebuia sa ies in tarcul animalelor pentru a merge sa caut calul. Era un animal rau; azvarlea cu picioarele, musca si fugea din fata tatalui meu, dar se lasa prins de mine fara nici o dificultate si, cateodata, el insusi venea la trap, sa ma intalneasca. Ma urcam pe crupa lui cu ajutorul unei ridicaturi a terenului si reveneam astfel acasa."

   La 9 februarie 1824, Ana-Ecaterina Emmerich a parasit aceasta lume. Clement Brentano a notat viziunile pe care ea le-a avut intre anii 1818 - 1824.

   La 3 octombrie 2004, ea a fost beatificata in mod solemn.

  PESCUITUL MIRACULOS - din viziunile sfintei Ana-Ecaterina Emmerich:

   

  << Dupa Inviere, luni seara, in sala Cinei celei de Taina, arau adunati apostolii, precum si Iosif din Arimateea, Nicodim si multi dintre ucenicii Lui Isus, numai Toma nu era de fata. Stateau cu usile incuiate. In mijlocul salii era atarnata o lampa sub care erau asezati in cercuri si se rugau. Toti erau imbracati in haine albe, lungi si erau incinsi cu cingatori albe. Trei dintre ei erau imbracati in chip mai deosebit si aveau in maini suluri cu Sfanta Scriptura. Acestia erau Ioan si Iacob, de o parte si de alta a lui Petru.

   Plini de bucurie si entuziasm, Luca si Cleopa au intrat in sala vestindu-le cum au vazut pe Domnul. Apostolii au stat de vorba cu noii veniti, apoi asezandu-se in cerc, au inceput iarasi rugaciunile. In acea clipa s-a aratat Isus in sala ale carei usi erau incuiate. Am vazut chipurile apostolilor stralucind de bucurie. Mantuitorul era imbracat intr-o haina lunga, alba si era incins pe la mijloc. Le-a aratat mainile si picioarele Sale, precum si rana din coasta Sa. Observand ca bucuria lor era amestecata cu o oarecare frica, Mantuitorul le-a vorbit, cerandu-le de mancare. Atunci am vazut raza de lumina care, iesind din gura Lui, s-a indreptat spre apostolii rapiti de bucurie.

   Isus era cu totul stralucitor si valuri de lumina se revarsau asupra apostolilor din ranile de la maini si de la picioarele Lui, ca si din cea din coasta Sa. Toti au fost patrunsi de aceasta lumina, au simtit si au inteles ca au primit puterea de a boteza, de a vindeca si de a pune mainile peste oameni si ca puteau sa bea chiar si otrava, fara sa le faca vreun rau. Am inteles ca numai apostolii primisera aceasta putere.

   Dupa aceea Isus le-a explicat mai multe puncte din Sfanta Scriptura, referindu-Se la Sine si la Sfanta Euharistie, poruncindu-le ca aceasta sa fie venerata. Le-a vorbit de binecuvantarea tainica a Chivotului Legii, care de acum incolo va fi Sfanta Euharistie si despre moastele sfintilor, care vor trebui sa fie cinstite, pentru a obtine mijlocirea lor. Le-a poruncit apostolilor sa mearga in tinutul Sihar sa predice si sa vesteasca Invierea Sa din morti.

   Apoi Isus S-a facut nevazut si cei de fata au rama cu inimile pline de bucurie si mangaiere, petrecand in rugaciuni si cantari de psalmi.

   Mangaiati, apostolii, urmati de cativa ucenici intre care si Luca, au plecat in Sihar sa predice si sa vesteasca Patimile si Invierea Domnului. Petru, vesel, le-a spus la plecare: "Acum sa stiti ca mergem la pescuit de suflete." 

   Predicau prin hanuri, prin scoli si pe drumuri, vestind pretutindeni Patimile si Invierea Domnului. Aceasta era o pregatire pentru convertirile cele multe care s-au intamplat in ziua de Rusalii.

   In predicile sale, apostolul Petru nu uita niciodata sa aminteasca cum s-a lepadat de Isus. Cu ochii plini de lacrimi, el isi marturisea greseala sa, descriind in acelasi timp cruzimea fata de Isus si toate suferintele fara de seaman ale Mantuitorului si cum El a inviat a treia zi si S-a aratat sfintelor femei, apostolilor si ucenicilor, si cum i-a trimis pe acestia sa vesteasca si sa marturiseasca Invierea Sa.

   Maica Sfanta se simtea mai bine in Ierusalim fiindca aici facea regulat Calea Crucii, iesind fie in zorii zilei, fie noaptea tarziu si parcurgand Calea Durerii, oprindu-Se in toate locurile in care se oprise Isus cu crucea. 

   Cand nu putea face Calea Crucii la fata locului, o facea acasa. Stia toti pasii pe care i-a facut Isus cu crucea, de la tribunalul lui Pilat, pana la Golgota si in chipul acesta reinvia sfintele Patimi ale Mantuitorului. Indata dupa moartea Domnului, Preacurata a inceput aceasta sfanta si evlavioasa deprindere si a continuat-o toata viata Ei.

   Dupa opt zile, din nou Isus s-a aratat apostolilor adunati in sala Cinei celei de Taina. Dupa ce l-a convins pe Toma de adevarul Invierii Sale - prin atingerea ranilor Sale, Isus le-a explicat de ce statea in mijlocul lor, desi ei  L-au parasit si de ce nu se apropie mai mult de cei care    I-au ramas credinciosi. Apoi El a amintit ca i-a spus lui Petru sa intareasca pe fratii sai si le-a aratat pentru ce. Adresandu-se tuturor, le-a explicat de ce il desemneaza pe Petru drept conducator, cu toate ca acesta s-a lepadat de El: pentru ca turma trebuia sa aiba un pastor si Petru are zelul necesar pentru a conduce.

   L-am vazut pe Ioan intrand in sanctuar si purtand pe brate o mantie mare si larga, frumos lucrata de sfintele femei din Betania si o carja frumos impodobita. L-am vazut pe Petru ingenunchind in fata Lui Isus.

   Mantuitorul i-a dat sa manance ceva, dar nu-mi amintesc sa fi vazut pe Domnul luand de undeva aceasta mancare ce era cu totul luminoasa; prin aceasta am inteles ca i s-a dat lui Petru o virtute sau o putere cu totul particulara.

   Apoi, Isus a suflat asupra lui Petru. Aceasta nu era numai o suflare, ci si cuvinte care contineau in ele ceva cu totul esential, o putere care i s-a dat lui Petru. Cand i-a impartasit aceasta putere, Isus si-a apropiat gura Sa de buzele si urechile lui Petru. Am inteles ca ceea ce a primit Petru atunci, era ceea ce Spiritul Sfant avea sa insufleteasca in el, in ziua de Rusalii.

   Mantuitorul si-a pus mainile pe capul lui Petru si i-a dat o autoritate suprema asupra tuturor celorlalti. L-a imbracat apoi cu mantia adusa de Ioan si i-a dat carja in mana, spunand ca acestea sunt semnele puterii sale si ca trebuie sa se serveasca de ele in exercitarea autoritatii sale.

   Mantuitorul le-a vorbit apoi apostolilor si ucenicilor Sai despre un mare botez care se va intampla dupa ce Spiritul Sfant se va pogora asupra lor si le-a spus ca la opt zile dupa aceea, Petru le va transmite tuturor acea putere pe care a primit-o el acum.

   Mantuitorul le-a dat instructiuni asupra stabilirii demnitatilor bisericesti si a consacrarilor pe care urmau sa le confere altora.

   Ucenicii, care erau de fata,  au fost impartiti in sapte grupuri, fiecare cu un apostol in frunte.

   Petru, plin de putere si cu totul un alt om si investit cu noua sa demnitate, a rostit o cuvantare. Ceilalti apostoli si ucenici l-au ascultat cu adanca emotie, unii avand ochii plini de lacrimi.

   In acest timp, Mantuitorul s-a facut nevazut, dar acum apostolii si ucenicii nu s-au mai inspaimantat la disparitia Domnului. Mingaiati, continuau sa asculte mai departe, cu multa atentie, cuvintele lui Petru. Dupa aceea i-am vazut pe apostoli cantand psalmi, impreuna.

   Mantuitorul i-a spus lui Petru sa mearga sa pescuiasca la Marea Tiberiadei. I-am vazut luandu-si hainele de lucru si plecad de-a lungul Caii Crucii, in grupuri separate, pana la Golgota. De aici, prin Betania,  luand cu ei pe ucenicii care se aflau acolo, au pornit cu totii spre Marea Tiberiadei.

   Inainte de a ajunge, Petru cu grupul sau s-a oprit la o pescarie care altadata fusese a sa. Au luat doua barci de pescuit si ceilalti i-au dat lui Petru locul de frunte. Petru s-a urcat in barca cu Toma, Natanael si un servitor de la pescarie, iar in cealalta s-au urcat Ioan, Marcu si Sila. Petru nu a lasat pe nici unul sa vasleasca, ci el insusi a pus mana pe vasla. Cu toate ca Mantuitorul il desemnase mai mare peste ceilalti, Petru era foarte smerit si modest.

   I-am vazut pescuind toata noaptea si uscand mrejele la lumina unor torte. Dar mereu scoteau mrejele goale. Ii auzeam recitand psalmi si cantand. Spre ziua, cand au inceput sa se iveasca zorile, barcile s-au apropiat de tarmul rasaritean, aproape de impreunarea cu Iordanul. Toti arau obositi si voiau sa arunce ancora. Dezbracati, neavand altceva pe ei decat o cingatoare de stofa pe la mijloc si o mantie scurta pe umeri, doreau sa se imbrace, cand au zarit in spatele unor trestii de pe tarm, o forma omeneasca miscandu-se. Era Mantuitorul care le-a zis: "Fiilor, nu aveti ceva de mancare?" Ei i-a- raspuns:"Nu".

   Atunci Isus le-a spus sa arunce mrejele in partea dreapta a barcii. Au facut dupa cum li s-a spus si imediat au simtit ca sunt pline de peste.

   Atunci Ioan L-a recunoscut pe Isus si i-a strigat lui Petru: "Domnul este!" Auzind, Petru s-a si aruncat in mare si a inceput sa innoate spre Isus.

   In timp ce apostolii se osteneau cu pescuitul pe mare, L-am vazut pe Mantuitorul inconjurat de sufletele patriarhilor eliberate din Seol si urmat de o multime de alte suflete rascumparate, care fusesera osandite sa petreaca in diferite pesteri si locuri pustii.

   Mantuitorul venea din Valea lui Iosafat. Mi se parea ca mai mult pluteste la suprafata pamantului decat umbla. In timpul celo 40 de zile de dupa Inviere, atunci cand nu era cu apostolii, L-am vazut pe Mantuitorul insotit de sufletele care au avut vreo legatura de rudenie cu persoana Sa omeneasca, incepand de la Adam si ceilalti patriarhi si pana la stramosii Sai cei mai apropiati, cutreierand toate locurile pe unde s-au petrecut cele mai insemnate evenimente din viata Sa pamanteasca.

   Mantuitorul le-a aratat tot ceea ce a facut si a suferit pentru dansii. Ei au fost cuprinsi de o negraita bucrie si recunostinta. In timpul celor 40 de zile, Mantuitorul i-a introdus in toate misterele Legii celei Noi, in virtutea careia au fost eliberati din inchisoarea lor.

   Am vazut toate aceste suflete imbracate in haine lungi pana la pamant si cu impletituri stralucitoare ale parului. Parul lor era in forma de raze, avand o semnificatie particulara. In Scriptura, parul este simbolul gandirii. Cu toate ca nu purtau semne exterioare, am putut sa disting pe regi si indeosebi pe preoti, care de la Moise incoace, au avut legatura cu Chivotul Legii. I-am vazut pe acestia pretutindeni, inconjurandu-L pe Mantuitorul in calatoriile Sale. La trecerea Sa, peste tot, un suflu de inviorare si bucurie cuprindea intreaga suflare.

   L-am vazut apoi pe Mantuitor revenind pe malul marii, in timp ce apostolii erau ocupati cu pescuitul.

   Se afla in acel loc o vatra de foc, de care se serveau pastorii. Insa nu L-am vazut pe Isus aprinzand focul, nici sa fi luat de undeva sau sa fi primit de la cineva pestele. Focul, pestele si tot ce era necesar, au aparut dintr-o data in fata patriarhilor, in clipa cand Mantuitorul s-a gandit ca un peste sa fie gatit pe carbuni. Cum s-a facut aceasta, nu pot sa-mi explic. Oare era o legatura intre sufletele patriarhilor si pestele de pe carbuni? Acest peste simboliza Biserica suferitoare, sufletele din Purgatoriu. In acelasi ospat ea era exterior unita cu Biserica luptatoare. Dand apostolilor sa manance din acel peste, Mantuitorul i-a facut pe acestia sa simta unirea existenta intre Biserica suferitoare si Biserica luptatoare. Profetul Ioan, aflat trei zile in pantecele pestelui, a simbolizat sederea Lui Isus in Seol.

   Petru era langa Isus cand l-a vazut pe Ioan venind spre Mantuitor. Cei care erau in barca strigau celor de pe uscat sa-i ajute sa traga mrejele. Mantuitorul a poruncit sa se aduca pestele. Petru a alergat ajutand sa se traga mrejele pe uscat, descarcand pestele la picioarele Lui Isus, astfel aratand ca nu lor li se datoreaza acest fapt, ci Mantuitorului, care a facut aceasta minune.

   In mreje erau 153 de pesti. Domnul i-a chemat pe apostoli langa foc, zicand: "Veniti si mancati!" In clipa aceea sufletele patriarhilor s-au facut nevazute. Apostolii si ucenicii uimiti la vederea focului, a unui peste prajit, care nu era dintre cei prinsi de ei, precum si un fagure de miere, s-au asezat si Mantuitorul le-a dat fiecaruia o bucata de peste pe paine. Am vazut ca pestele nu scadea, desi tuturor le daduse sa manance din el. Apoi le-a dat si din fagurele de miere.

   Toata scena s-a petrecut cu cea mai mare solemnitate. Ceremonia grava si tacuta le-a inspirat tuturor o teama plina de respect. Isus era in asa fel imbracat, incat nu i se vedeau ranile.

   L-am vazut pe Mantuitor ridicandu-Se, iar apostolii si ucenicii au facut la fel. Isus s-a plimbat catva timp cu ei, pe tarmul marii. Apoi s-a oprit si 
i-a zis lui Petru: "Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti tu mai mult decat acestia?" Iar Petru I-a raspuns cu timiditate: "Da, Doamne, Tu stii ca Te iubesc!"

   Isus i-a zis: "Paste mieluseii Mei!"

   In clipa aceea am avut o viziune privitoare la Biserica si la Pastorul suprem, vazandu-l pe acesta invatandu-i si conducandu-i pe primii crestini, care erau inca slabi, botezandu-i si spalandu-i pe neofiti, ca pe niste mielusei.

   Isus se plimba mai departe cu apostolii Sai, apoi s-a oprit iarasi, si toti s-au adunat in jurul Sau. Isus i-a zis iarasi lui Petru: "Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti?"

   Petru, aducandu-si aminte de lepadarea sa, i-a raspuns cu o smerita timiditate: "Da, Doamne, Tu stii ca te iubesc!"

   Isus i-a zis pe un ton solemn" "Paste oile Mele!"

   Atunci am avut iar o viziune in care mi s-a aratat dezvoltarea si prigonirea Bisericii. Am vazut pe pastorul suprem adunand pe crestinii imprastiati, ocrotindu-i, carmuindu-i si trimitandu-le episcopi si preoti.

   In timpul acesta, Mantuitorul se plimba mai departe cu apostolii Sai. Iarasi s-a oprit si l-a intrebat a treia oara pe Petru:"Simone, fiul lui Ioan, Ma iubesti?"

   L-am vazut atunci pe Petru foarte trist. El credea ca Isus ii pune de atatea ori aceasta intrebare, deoarece se indoia de iubirea lui, si aducandu-si aminte de tripla sa lepadare, i-a raspuns: "Doamne, Tu le stii pe toate, stii ca Te iubesc!"

   Isus i-a zis din nou: "Paste oile mele! Adevar graiesc tie, cand erai tanar, te incingeai singur si mergeai unde voiai, dar cand vei fi batran, iti vei intinde mainile tale si altul te va incinge si te va duce unde tu nu vei vrea. Tu urmeaza-Mi Mie!"

   Atunci Isus a pornit mai departe si i-a spus ceva lui Ioan, care era langa El, dar eu nu am inteles.

   Petru vazand aceasta, i-a zis Mantuitorului: "Doamne, dar cu acesta ce va fi?"

   Isus, dojenindu-l pe Petru pentru curiozitatea sa, i-a zis: "Si de voi voi ca acesta sa ramana pana cand voi veni, ce-ti este tie? Tu urmeaza-Mi Mie!" Si si-a continuat plimbarea.

Ana-Ecaterina Emmerich

   Cand Isus i-a zis lui Petru pentru a treia oara: "Paste oile mele" si cand i-a spus: "Cand vei fi batran, altul te va incinge si te va duce unde tu nu vei vrea...", iarasi am avut o viziune asupra cresterii Bisericii. L-am vazut pe Petru la Roma, legat in lanturi si rastignit pe cruce si pe sfintii suferind martiriu, in diferite locuri. Am vazut ca si lui Petru i-a fost dat sa vada aceasta si sa cunoasca de ce moarte va muri. Si in timpul in care il privea pe Ioan, cu ochii sai trupesti, el l-a vazut in viziune pe Ioan in mijlocul multor si mari suferinte.

   Atunci si-a zis in sine: "Oare Ioan, pe care Domnul il iubeste atata, nu va trebui sa moara si el rastignit ca Dansul?" De aceea i-a pus acea intrebare Lui Isus, cea pentru care a fost mustrat.

   Ucenicii, care au auzit raspunsul dat de Isus lui Petru cu privire la Ioan, si-au inchipuit ca acesta nu va muri niciodata. Mantuitorul s-a mai plimbat un timp cu apostolii si ucenicii Sai, apoi S-a facut nevazut.

   Mi s-a dat sa inteleg ca in masa pe care Mantuitorul o luase cu apostolii si ucenicii Sai pe tarmul Marii Tiberiadei, era un mister. Prezenta patriarhilor si a altor suflete, inainte de a manca, intrebarile puse lui Petru dupa masa, participarea patriarhilor la pregatirea mesei, precum si iluminarea pe care nu pot s-o redau, m-au facut sa inteleg ca Biserica suferitoare - sufletele retinute in cel de-al treilea loc - au fost incorporate in Biserica luptatoare, pusa sub ascultarea lui Petru.

   Apoi, Mantuitorul S-a dus impreuna cu sufletele patriarhilor in locul in care permisese diavolilor sa intre in turma de porci, si a eliberat mai multe suflete care erau osandite sa petreaca in locuri pustii. Dupa aceasta aratare a Lui Isus, langa mare, i-am vazut pe patriarhi in tinutul Gerghesenilor, unde a eliberat mai multe suflete care erau osandite acolo. Apoi 
L-am vazut impreuna cu toate aceste suflete, in Rai.

Andre Castella

   Cu aceasta ocazie am vazut mai limpede ca niciodata, cat de frumos era Raiul. Mantuitorul le-a explicat sufletelor eliberate, tot ce au pierdut primii nostri parinti, Adam si Eva, prin caderea lor in pacat. Isus i-a invata in cel mai simplu chip, ca sa poata intelege, intocmai asa cum facea cu oamenii - atat timp cat a trait printre ei, pe pamant. Cu aceasta ocazie am vazut ca omul a fost creat pentru a ocupa in Cer locul ingerilor cazuti.

   Fara pacatul stramosesc, oamenii s-ar fi inmultit doar pana cand ar fi atins numarul ingerilor rasculati. Dupa aceea, creatiunea ar fi incetat. In urma pacatului lui Adam, neamul omenesc s-a imprastiat si s-a intins, iar in preajma s-a strecurat ceva nevazut, intunecos si necurat. De aceea, moartea a urmat ca o pedeapsa necesara a pacatului si in acelasi timp ca o binefacere.

   In ceea ce priveste sfarsitul lumii, convingerea mea este ca aceasta nu va fi pana ce nu se va alege neghina de grau si secerisul nu va fi gata, pentru ca locul ingerilor cazuti sa poata fi umplut. >>

                                                 ("Regina Pacis" nr.93)