VOM DECONECTA APARATUL...

   de Sora Emmanuel Maillard

In cursul misiunii noastre in Malaezia, parintele Tim Deeter mi-a povestit acest incident:
   In timpul verii anului 1977, pe cand era seminarist, a facut un stagiu de capelan la Spitalul Sfantul Iosif din Milwaukee (Statele Unite). Ii vizita pe bolnavi, ii incuraja si le ducea impartasania.
   Vazand ca bolnavii aflati in coma erau lasati intr-o singuratate totala, el tinea sa petreaca un timp cu ei. Stia ca in coma profunda, din cele cinci simturi, auzul dispare ultimul. Asadar, el se straduia sa le vorbeasca cu voce tare acestor bolnavi, in speranta ca ei aud, chiar daca nu-i pot raspunde. Astfel, le spunea cateva cuvinte prietenoase si le vorbea, bineinteles, despre Invierea Lui Cristos.
   Una dintre aceste persoane era inca tanara si era tinuta in viata cu ajutorul unui aparat care mentinea anumite functii vitale. O chema Althaea Turner. 
   Intr-o zi, parintele Tim a auzit ca spitalul, in lipsa de paturi, urma sa scoata din functiune aparatul acestei femei care se afla in coma de multa vreme. Afland aceasta veste, el s-a dus la Althaea si, punandu-si mana peste mana ei, i-a spus: 
"Tocmai am aflat ca urmeaza sa ti se opreasca aparatul care te tine in viata. Daca nu doresti sa ti se intrerupa viata, sunt gata sa te ajut, dar iti cer un semn: daca imi strangi mana in mana ta, voi intelege ca vrei sa mai traiesti."
   Althaea a inteles atat de bine mesajul lui incat imediat l-a strans de mana, cu putere, pe parintele Tim,  timp de un minut. Este inutil sa mai descriu caracterul emotional al acestei scene! Atunci parintele i-a spus Althaei:

Sr. Emmanuel Maillard

"Iti multumesc, acum am convingerea ca vrei sa traiesti, insa nu sunt sigur daca voi reusi sa conving personalul spitalului. De aceea, voi cauta o asistenta si vreau sa faci cu mana ei ceea ce ai facut cu mana mea."
    Efectiv Althaea i-a strans atat de tare mana asistentei incat nimeni nu se putea indoi ca aceasta femeie lupta sa traiasca. 
   Parintele Tim a adaugat simplu ca, zece zile mai tarziu, Althaea  Turner a iesit din spital pe propriile picioare si si-a reluat activitatea.

   Acest fapt demonstreaza ca adevarata coma care trebuie vindecata este aceea a inimilor care dispretuiesc viata!

                    Sora Emmanuel Maillard - "COPILUL ASCUNS DIN MEDJUGORJE"

AM VAZUT ORIBILUL IAD

   Marturie - rezumata - a lui Marino Restrepo

   In 1997, de Craciun, am fost in Columbia. Cand am ajuns acolo, una dintre surorile mele mi-a cerut s-o insotesc la biserica pentru a face novena de Craciun in cinstea Pruncului Isus. Pe atunci eu imi bateam joc de preoti si-i consideram pe crestini ridicoli, inapoiati si zvonisiti, in timp ce sarmana mea mama depana, in tacere, boabele rozariului sau.
   De acel Craciun, am acceptat, deci, s-o  insotesc pe sora mea la biserica. 
   "Acela care se roaga aceasta novena cu credinta si devotiune, va primi un har din partea Pruncului Isus." Acest lucru mi se parea seducator. Mi-am spus ca, probabil, as putea sa ma aleg cu ceva din  asta. Mi-am propus sa-i cer acestui Prunc sa-mi schimbe viata. 
   Asadar, mergeam in fiecare zi la biserica pentru a ne ruga novena la Pruncul Isus. Sora mea imi spunea: "Roaga-te cu mare credinta!", iar eu raspundeam: "Bineinteles!"
   Acum am sa va povestesc cum mi-a raspuns si cum mi-a schimbat El viata.

Marino Restrepo - misionar laic 

   La 24 de ore dupa ce am terminat novena, conduceam masina, pe o plantatie de cafea a unuia dintre unchii mei, in orasul meu natal. Cum am trecut prin portalul fermei sale, sase oameni, inarmati pana in dinti, au iesit din padure si m-au rapit. Mi-au pus o cagula pe cap, mi-au legat mainile la spate, mi-au pus o franghie in jurul mijlocului si m-au dus in jungla. Toata noaptea m-au impins inainte si inapoi, impungandu-ma cu armele lor. Cand a rasarit soarele, m-au condus intr-o pestera. Aceasta pestera era plina de lilieci, iar pamantul era acoperit cu excrementele lor si misunau tot felul de insecte. Eram piscat peste tot si plin de umflaturi. In ziua a cincisprezecea, la caderea serii, m-au scos din pestera si m-am trezit inconjurat de un grup de tineri rebeli, imbracati in haine militare. Unul dintre ei mi-a cerut o rascumparare foarte mare. Ma amenintau ca-mi vor executa intreaga familie, daca refuzam sa platesc rascumpararea. La fel, daca incercam sa fug. La sfarsitul acestei intrevederi, si-au scos cagulele, caci nu se mai temeau ca-i voi recunoaste, pentru ca, oricum urma sa fiu ucis.
   Eram, deci, condamnat la moarte. Legat si cu o cagula pe cap, m-au dus inapoi in pestera. Daca considerati ca primele cincisprezece zile au fost oribile pentru mine, imaginati-va acea noapte in care nu mai aveam nici o speranta de supravietuire.
   Si atunci a aparut Dumnezeu. Cand nu mai eram nimic. Eram sfaramat, eram cenusa. Nimic nu mai ramasese din mine.
   Brusc, m-am vazut la varsta de trei ani, pe o tricicleta, facand turul printr-un spatiu lateral al casei parintesti. Stiam, asadar, ca era viata mea care mi se derula distinct in fata ochilor. Credeam ca am innebunit. Apoi, vazandu-mi viata la varsta de unsprezece, doisprezece ani, am inceput sa simt o durere cumplita. Era durerea pacatului meu. Iata-ma pe mine, un om care nu credea in pacat! Imi batusem joc de persoanele care rosteau cuvantul "pacat". Facusem glume pe seama lor! Si iata-ma simtind, traind aceasta durere - care nu era fizica, era spirituala. Astazi, datorita celor ce mi-au fost revelate de Domnul, stiu ca este durerea pe care o traiesc sufletele in Purgatoriu.
   Continuam sa-mi vizionez intreaga viata. Vedeam nu numai ce era rau, raul pe care-l facusem, ci si binele din viata mea. Nu stiu cum s-a intamplat, asta ma depaseste - si va depaseste si pe voi, dar brusc, totul s-a schimbat, caci am auzit glasul Domnului, care mi s-a adresat. Iar acest glas era plin de milostivire, de iubire, de compasiune si de iertare, incredibile.
   Atunci m-am trezit ca plutind deasupra unui hau inspaimantator. Am vazut oribilul Iad! Si stiam ce este, desi toata viata mea il negasem. Timp de treizecisitrei de ani argumentasem ca  iadul nu exista. De aceea imbratisasem tot felul de filozofii. Asadar, am privit. Cand m-am uitat, nu mai era tacere. Se auzeau sunetele cele mai cumplite. La suprafata sa am vazut, nu sute, nu mii, ci milioane de suflete damnate! Imaginati-va ce se petrecea in mine, care nu crezusem in asta! Cand le priveam chipul, daca se putea numi asa,  imi dadeam seama ca fusesera fiinte omenesti, dar transformate in diavoli. Iar chipurile lor aveau numai la suprafata trasaturi omenesti, caci erau deformate din cauza pacatului lor. Mi se daduse sa inteleg perfect ce tipuri de pacate le deformau.
   Acum mi-e frica de pacat, fiindca pacatul ma va duce acolo. Aceasta este realitatea. Realitatea absoluta.
  Eu nu spun acestea ca profet al nenorocirii. Departe de mine aceasta. Pentru ca ceea ce va spun este mai degraba un semn de speranta si milostivire. Este ceea ce am devenit eu. Sunt beneficiarul Iubirii si Milostivirii Lui Dumnezeu, caci Domnul m-a salvat din ghearele diavolului. El m-a readus la lumina. Dau marturie caci, daca El a putut sa ma salveze pe mine, poate salva pe oricine, pe cel mai rau dintre oameni, pentru ca eu eram cel mai rau dintre oameni! Si iata-ma, astazi, aici, printre voi! Glorie Lui! El ma salveaza! El ne salveaza! Nu vreau ca nimeni, nici macar un singur suflet sa mearga in Iad - nici unul! Nici chiar in Purgatoriu! Isus ne-a invitat intotdeauna sa mergem acasa, numai acasa. Iar casa este Cerul.
   Atunci, El mi-a spus ca noi ne indreptam spre sfarsitul timpurilor. Dar nu a spus ca totul se va sfarsi, in general. Nu a spus asta. Domnul a spus ca noi traim pe dos. Cand ne nastem, fiinta noastra este compusa din doua naturi: natura carnii, adica acest trup omenesc, si natura spiritului, sufletul care anima acest trup. Din cauza materialismului care ne inconjoara, oamenii se concentreaza asupra trupului muritor. Spiritul, care este nemuritor, este subalimentat, slab hranit! Domnul a spus: "Lumea este astazi populata de milioane de suflete malnutrite. Sufletele slab hranite nu stiu sa iubeasca, nu stiu sa ierte. Nu sunt respectuoase, nu au rabdare, nu au pace, nu au compasiune. Ele sunt interesate numai de "eu-l" lor. Sunt fiinte omenesti egocentrice."
   Eu m-am indepartat de credinta deoarece consideram ca era ridicol sa merg sa ma spovedesc la un preot. Imi spuneam: "De ce sa merg sa-mi spovedesc pacatele unui alt om, care este, probabil, mai mare pacatos decat mine?" Consideram acest lucru ridicol si m-am indepartat, plin de orgoliu. Domnul mi-a aratat mai intai asta. Mi-a spus ca Tatal Atotputernic alesese un mijlocitor pentru mantuirea noastra, pentru ca orgoliul ne indeparta de Dumnezeu. Orgoliul! Pacatul originar este orgoliul. Neadcultarea este orgoliul. Orgoliul. Mi-am dat seama ca traiam cea mai incredibila experienta. Si, in fiecare zi a captivitatii mele,  imploram pe Domnul sa nu ma lase sa mor fara sa ma fi spovedit inainte. Apoi, intr-o zi, Domnul mi-a indeplinit, in mod miraculos, rugaciunea.
   Fara nici o explicatie - si stiu acum ca aceasta se datora unui har supranatural, caci, omeneste, era inexplicabil - mi-au dat drumul, intr-o noapte, pe un drum murdar din jungla, si mi-au spus sa merg drept inainte, fara sa ma uit in urma. Se implineau sase luni de la rapirea mea. Ma gandeam ca vor trage in mine in timp ce ma indepartam. A fost marsul cel mai lung din viata mea. Am mers, am mers, si am tot mers... Intr-un final, am intalnit un autobuz vechi care s-a oprit la cativa metri in fata mea. Am alergat  sa ajung pana la el. Va puteti inchipui urmarea. Au venit sa ma caute si m-au dus acasa, la familia mea. 
   Dupa ce m-am restabilit fizic, m-am dus sa ma spovedesc intr-o manastire franciscana. A fost cea mai lunga spovada din viata mea. Priorul, un preot italian, a fost confesorul meu si a ramas parintele meu spiritual.

                                                ("Chretiens Magazine" nr.228 - "Regina Pacis" nr.225)

"DUSMANIE VOI PUNE INTRE TINE SI FEMEIE...ACEASTA ITI VA ZDROBI CAPUL" (Geneza 3,15)

de Preot Gabriele Amorth - unul dintre cei mai mari exorcisti ai lumii

   

   Neprihanita si Pururi Fecioara Maria are o dusmanie, voita de Insusi Dumnezeu, fata de demon: "Dusmanie voi pune intre tine si Femeie." 
   Ea este Neprihanita pentru ca nu a avut niciodata nici pacat originar, nici pacate personale, adica nu a cedat niciodata Satanei. Este Pururi Fecioara pentru ca mereu a apartinut Lui Dumnezeu si cu trupul din care Cuvantul Lui Dumnezeu si-a luat propriul Trup.
   Sa ne gandim la valoarea Intruparii: demonul, care nu are trup pentru ca este doar spirit, in marea sa trufie, a vrut sa se aseze in centrul tuturor lucrurilor create; dupa Intrupare, a fost constrans sa vada ca, de fapt, in centrul creatiei este Cristos, Dumnezeu adevarat si Om adevarat si ca, odata cu Intruparea, a inceput timpul nimicirii sale. Iata de ce incearca in toate felurile sa faca din trupul omenesc ocazie de pacat, incearca sa umileasca corpul, sa-l pangareasca, ca o reactie furioasa a Intruparii Cuvantului care, prin Trupul Sau sacrificat pentru noi, ne-a mantuit. De aici rezulta si importanta acestor dogme mariane: Neprihanita Zamislire si Pururi Fecioara Maria. Ele sunt impotriva Satanei, fiind un instrument al planului Lui Dumnezeu.
   Maria s-a declarat slujitoarea Lui Dumnezeu si a devenit Mama Lui Dumnezeu, obtinand o intimitate cu totul unica cu Sfanta Treime, in totala opozitie cu Satana, cel care s-a rupt de Dumnezeu si a devenit creatura cea mai indepartata de El. 
   Sfanta Fecioara Maria Inaltata la Cer ne prezinta finalul glorios al planului Lui Dumnezeu, care ne-a creat pentru ca noi sa ne bucuram de El in eternitate, si ne arata falimentul total al Satanei, prabusit din bucuria vesnica in osanda eterna.
   Maria, Mama noastra, Mama Bisericii, Mijlocitoarea universala a harurilor - preamariri care ne arata opera continua si dinamica a Sfintei Fecioare pe care Cristos a unit-O cu Sine in lucrarea de sfintire a sufletelor. Ea ne dovedeste opozitia clara fata de lucrarea Satanei indreptata spre impiedicarea implinirii planurilor pe care le are Dumnezeu in privinta oamenilor. De aceea Satana ne persecuta, ne ispiteste in toate felurile si, nemultumit ca este radacina raului, a pacatului, a durerii, a mortii, incearca sa ne atraga in osanda vesnica.
   
   Cu ani in urma, un prieten al meu din Brescia, Don Fausto Negrini, mort acum cativa ani in timp ce-si exercita ministerul de exorcist la micul sanctuar de la Stella, mi-a povestit cum l-a constrans pe diavol sa faca apologia Sfintei Fecioare. L-a intrebat: "De ce esti atat de terorizat cand  O numesc pe Fecioara Maria?" Si a auzit raspunsul prin intermediul demonizatului: "Pentru ca este fiinta cea mai umila dintre toate, iar eu sunt cel mai mandru; este cea mai ascultatoare, iar eu sunt cel mai razvratit (contra Lui Dumnezeu);  este cea mai pura, iar eu sunt cel mai josnic".

 

Don Gabriele Amorth

 Amintindu-mi de acest episod, in 1991, in timp ce exorcizam un demonizat, i-am repetat Satanei cuvintele spuse in onoarea Mariei si l-am intrebat, fara sa am nici cea mai vaga idee despre ce mi-ar putea raspunde: "Fecioara Neprihanita a fost elogiata pentru trei virtuti. Acum tu trebuie sa-mi spui care este a patra virtute de care te temi atat de mult". Si mi s-a raspuns imediat: "Este singura creatura care ma poate invinge total, pentru ca nu a fost atinsa niciodata nici de cea mai mica umbra de pacat."

   Daca asa vorbeste diavolul despre Fecioara Maria, ce-ar mai putea spune exorcistii?
   Ma limitez la experienta pe care o aveam cu toti: este absolut evident ca Fecioara este mijlocitoarea harurilor, pentru ca Ea este cea care obtine intotdeauna de la Fiul Sau eliberarea de diavol.
   Cand incepi exorcizarea unui demonizat, auzi cum esti insultat, luat in bataie de joc: "Eu ma simt bine aici si nu voi iesi niciodata, tu nu poti face nimic contra mea, esti prea slab, iti pierzi tumpul..." Dar cand intervine Sfanta Fecioara, se schimba totul: "Ea o vrea, contra Ei nu pot face nimic, spune-i sa inceteze sa mai mijloceasca pentru persoana asta, iubeste prea mult creatura asta, iar pentru mine s-a terminat...".

   Mi s-a intamplat de multe ori sa simt efectul interventiei Preacuratei, chiar de la primul exorcism: "Ma simteam atat de bine aici, dar Ea este cea care te-a trimis, stiu de ce ai venit: pentru ca Ea a vrut-o, daca nu intervenea Ea, nu te-as fi intalnit niciodata...".

                 G. Amorth, "Nuovi racconti di un esorcista"  - "Regina Pacis" nr.229

NIMIC NU-I ESTE CU NEPUTINTA LUI DUMNEZEU

de Oreste Pesare, director executiv ICCRS - International Chatolic Charismatic Renewal Services          ( Slujirea Reinnoirii Carismatice Catolice Internationale)

 

 Ce a facut Fecioara Maria dupa ce a fost umpluta de Spiritul Sfant? S-a dus la Elisabeta. Si eu am facut experienta Spiritului sfant. Am primit si eu Botezul in Spiritul Sfant.

   Timp de multi ani am trait o viata foarte rea. Dar intotdeauna aveam o rugaciune in suflet: "Doamne, Dumnezeule, daca Tu existi, vreau sa Te cunosc."
   Intr-o seara am fost arestat de politie. Aveam destule droguri in bagaj. In acel moment intr-adevar mi-a fost foarte frica. In acea seara m-au lasat singur intr-o camera in sediul politiei. Am strigat catre Dumnezeu:"Doamne, daca Tu existi, acum am nevoie de Tine, caci maine va fi prea tarziu!" Ei bine, s-a intamplat minunea. Seful politiei a intrat in incapere dand din cap si spunandu-mi aceste cuvinte: "De patruzeci de ani lucrez in aceasta sectie, dar nu mi s-a intamplat niciodata ceea ce mi se intampla azi."  Si mi-a zis in continuare: "Pleaca, nu mai vreau sa te vad!" In inima mea nu mai simteam frica si strigam: "Doamne, Tu existi, Tu m-ai ascultat atunci cand nimeni nu ma mai putea ajuta." Din acel moment mi s-a schimbat viata: "Doamne, pentru ca existi, vreau sa-ti incredintez viata mea."
   Eram un tanar foarte trist. In multe seri eram beat, sau chiar mai rau, drogat. Dar din seara aceea, in locul tristetii, in sufletul meu s-a cuibarit bucuria. Din ziua aceea Domnul a vrut sa ma invete cum sa ma incred in El. Si asa viata a devenit ca o scoala pentru mine. Isus vrea sa ma invete cum sa traiesc cu El. Cand experimentezi relatia cu Dumnezeu, o viata normala crestina se transforma intr-o viata extraordinara crestina. Impreuna cu prietena mea, care a devenit sotia mea, am trait intr-o comunitate carismatica. Aveam un serviciu bun si Domnul imi vorbea ori de cate ori ma rugam: "Nu e suficient, vreau mai mult din viata ta."
   

Oreste Pesare

Eu sunt originar dintr-un oras din sudul Italiei. Domnul imi cerea sa-mi las serviciul meu bun si sa lucrez in totalitate pentru El. Si impreuna cu sotia, m-am convins ca Domnul ne cerea acest lucru.
   Mai inainte de a lua aceasta decizie, pe care o simteam in inima,  seful meu m-a chemat pentru a-mi oferi functia de director. Eram in fata unei alegeri: sau promovarea, sau sa lucrez pentru Domnul.
   M-am dus la rugaciunea grupului, cu intentia de a-i ruga pe frati sa-mi desluseasca ce vrea Domnul sa fac. Inainte de a-i ruga, doi frati au venit la mine. Unul mi-a spus: "Simt ca  acum este momentul in care sa faci ceea ce cere Domnul." Celalalt mi-a spus: "Ceea ce trebuie sa faci, fa acum!" Ei nu stiam ce am in inima. Impreuna cu sotia am inteles ca trebuia sa renunt la serviciu. Dar atunci cand ai familie, este greu sa iei o astfel de decizie. Domnul voia sa transforme pe cineva care nu crede, in cineva care crede. Asa ca am renuntat la serviciu. Aveam mai mult timp liber ca sa ma rog, sa slujesc, a inceput o perioada anormala a vietii noastre. Intr-o zi, un domn pe care-l cunoscusem cu cateva zile in urma intr-un grup unde predicasem, a sunat la usa noastra. Avea sase lazi cu fructe si legume. I-am spus: "Scuzati-ma, n-am comandat nimic." "Stiu, dar astea le-a comandat Domnul pentru tine", mi-a raspuns si apoi a plecat. Minunea a fost ca, saptamanal, timp de trei ani, acest om mi-a adus legume si fructe. Cand trebuia sa plec, il anuntam sa nu imi aduca. Apoi ne-am imprietenit si mi-a marturisit ca Domnului il indemnase sa ma ajute. Si, fara ca noi sa cerem ceva, Domnul ne-a trimis alimente, haine, tot ce aveam nevoie. Erau persoane care aduceau vin sau ulei pentru tot anul.
   Aveam o masina foarte veche, dar ma uitam dupa un Passat alb, lung si decapotabil. Si intr-o zi vechea noastra masina s-a stricat. Trebuia sa cumpar alta. Dar aveam bani putini si cautam o masina de mana a doua. Intr-o zi mi-a telefonat un prieten care mi-a spus: "Gasisem o masina care imi placea, dar Domnul a spus ca masina aceasta este pentru Oreste." I-am raspuns: "Nu, Tonito, tu nu sti care este masina pe care o visez." A insistat: "Este un Volkswagen Passat, alb, lung, decapotabil."
   Vedeti cat de bun e Domnul! Mi-a schimbat inima si mi-a aratat ca are grija de fiii Sai. Merita sa ai incredere in El si, mai bine sa traiesti o viata extraordinara cu El, decat una obisnuita. Aveam nevoie de bani, dar am decis sa nu cerem de la nimeni, caci Dumnezeu ne dadea tot ce ne trebuia. Intr-o zi am deschis cutia postala si am gasit un plic plin de bani, dupa ce in ajun, ii prezentasem Domnului situatia noastra financiara.
   Altadata, un preot pe care-l cunosteam, mi-a telefonat: "Azi dimineata un credincios mi-a dat bani. In minte mi-a venit chipul tau. Cred ca banii acestia sunt pentru tine, fa ce crezi cu ei." Asa ca el a facut 20 de km pentru a-mi inmana banii care erau exact cat imi trebuiau pentru a participa la intalnirea internationala.
   Desigur, nu a fost usor sa traim fara serviciu. Intr-o zi m-am certat cu sotia pentru ca de pe masa lipsea branza care imi place atat de mult. Sotia mea, femeie inteleapta, mi-a zis: "Daca ti-ai dorit bicicleta, acum pedaleaza" (proverb italian). In seara respectiva am mers intr-un oras alaturat pentru a predica. Sotia mi-a spus: "Sti, ne-au facut un cadou micut". Eu am crezut ca am recuperat banii de benzina. "Nu, n-ai inteles, mi-a spus ea, nu ne-au dat bani ci o bucata mare de branza si un salam." Stiam ca lumea e foarte generoasa, dar de ce s-a intamplat tocmai in ziua in care doream branza? Sau de ce cand doream inghetata, o persoana aducea inghetata?
   Eu m-am simtit alintat de catre Dumnezeu, dar aceasta s-a intamplat pentru ca ma pregatea pentru a-mi cere mult mai mult.

Oreste Pesare

   Odata am fost invitat sa predic la Roma. Trebuie sa spun ca, de cand m-am casatorit, o camera a fost pentru soacra, chiar cand nu aveam servici. Ea nu era multumita pentru ca eu nu aveam servici. "Ce faci cu barbatul tau care nu vrea sa lucreze?" Picatura cu picatura, inima sotiei a inceput sa se schimbe si ea mi-a spus: "A venit timpul sa-ti gasesti un serviciu". In drum spre Roma a avut loc cea mai mare cearta a vietii noastre. Dar acolo eu trebuia sa vorbesc despre Isus. I-am spus Lui Isus: "Stiai ca o sa mi se intample asta, de ce m-ai chemat aici? Ei bine, acum trebuie sa vorbesti Tu." In acea seara am simtit multa pace. Am tinut acea cateheza si apoi patru ore a durat drumul spre casa. A fost cea mai frumoasa calatorie cu sotia mea care mi-a spus: "Oreste, am inteles ca ai dreptate." I-am raspuns: "Si eu am inteles ca  ai dreptate. Cred ca Dumnezeu ne-a chemat sa avem o viata speciala, dar tu esti darul cel mai mare, asa ca orice alegere voi face, o voi face cu tine. Deoarece stiu ca asa vei fi multumita, de maine imi voi cauta serviciu." Dumnezeu imi arata cat de importanta este pentru crestini familia. Pentru a salva familia ta, trebuie sa nu tii seama chiar de planul Lui Dumnezeu. Eram hotarat sa-mi caut serviciu. Acasa, robotul ne-a aratat ca aveam mesaje inregistrate. Ma cautase episcopul: "Oreste, vino, vreau sa vorbesc cu tine". L-am sunat, am fixat audienta impreuna cu sotia. El ma chemase pentru a discuta despre comunitate. Dupa ce a fixat tavanul un minut, m-a intrebat: "Ce faci in fiecare zi?" I-am spus ca trebuie sa-mi caut de lucru . "Oreste, vreau sa fii secretarul meu personal."
   Slava Lui Dumnezeu, Domnul este credincios cand vede ca un sot si o sotie iau o decizie impreuna.
   Am ramas sa-L servesc pe Domnul, chiar printr-un urmas al apostolilor, si inca cu salariu.
   Mai tarziu, peste trei ani, am fost chemat sa conduc acest birou al Slujirii Carismatice  la Vatican. Am simtit ca sunt chemat sa-L slujesc chiar in inima Bisericii. Acum o luna eram in Africa de Sud, acum 15 zile in Finlanda, peste o saptamana voi fi in America de Sud, apoi Polonia, Turcia. In familie traim lucruri minunate.
   Marturia mea e speciala pentru ca Dumnezeu trebuia sa schimbe aceasta inima de piatra a mea. De aceea va spun sa va incredeti in Domnul.
    Nimic nu e cu neputinta la Dumnezeu.
   Invocati in fiecare zi pe Spiritul Sfant, fie la bine, fie la greu. Fiti gata sa va schimbati planurile. Astazi Biserica are nevoie de martori.


   Ce este ICCRS - International Chatolic Charismatic Renewal Services ( Slujirea Reinnoirii Carismatice Catolice Internationale)?
   
   Scurt istoric

Intr-o zi, in anul 1959, Papa Ioan al XXII-lea i-a speriat pe functionarii Vaticanului, napustindu-se sa deschida ferestrele biroului sau si cerand Spiritului Sfant sa trimita un nou vant al Rusaliilor, care sa aduca aggiornamento (actualizarea, reinnoirea) Bisericii.
   Printre cei 3000 de episcopi prezenti la Conciliul Vatican II  au fost cativa care mai tarziu au fost considerati carismatici. Un sprijinitor de seama atunci a fost Cardinalul Leon-Joseph Suenens, din Belgia. Dintr-o data, in 1967, la Universitatea Duquesne, S.U.A  si in Bogota, Columbia, au erupt primele intalniri de rugaciune carismatica. A urmat o enorma reactie in lant a ceea ce s-a numit mai apoi Reinnoirea Carismatica Catolica.
   A inceput in diferite feluri, in tari diferite. In Italia, in 1971, primul grup de rugaciune a inceput in limba engleza, la Universitatea Gregoriana din Roma, printr-un mic grup in care era si Carlo Martini, mai apoi Cardinal Arhiepiscop de Milano. Pentru ca Reinnoirea s-a raspandit ca focul, pentru a sluji nevoilor de comunicare, cooperare si coordonare, au fost infiintate, in 1978, un consiliu si un  birou international, sub auspiciile Cardinalului Leon-Joseph Suenens, numit de catre Papa Paul al VI-lea consilierul sau episcopal pentru Reinnoirea Carismatica la nivel international. Consiliul a fost format din lideri din lumea intreaga, iar biroul s-a stabilit mai intai la Bruxelles, iar mai tarziu la Roma. Pe data de 23 mai 1984, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Episcopul Paul J. Cordes pentru a-i succeda Cardinalului Suenens ca reprezentant al sau in Consiliu. Incepand cu 1978, Consiliul a alcatuit o organizatie internationala care, pe de o parte, promoveaza cooperarea si comunicarea in organizatiile Reinnoirii la nivel national, iar pe de alta parte, ofera pentru Reinnoirea Carismatica Catolica Internationala un canal de  comunicare si cooperare cu Sfantul Scaun. Aceasta organizatie, aprobata de Sfantul Scaun drept Asociatie privata de credinciosi, cu personalitate juridica (14 septembrie 1993 Consiliul Pontifical pentru laici), este cunoscuta acum sub numele de ICCRS, adica International Chatolic Charismatic Renewal Services - Slujirea Reinnoirii Carismatice Catolice Internationale.

                                                                                           "Regina Pacis" nr.180

MENIUL UNEI PIZZERII

   de Moyses Louro  de Azevedo

 Initial:  o idee putin cam nebuneasca a unui tanar brazilian doritor sa-L vesteasca pe Cristos celorlalti tineri. Astazi, ceea ce a devenit "Comunitatea Shalom" s-a raspandit in toata Brazilia si in alte 12 tari din lume. Iata marturia fondatorului:

 " Efuziunea Spiritului Sfant mi-a schimbat viata. Aveam 18 ani si, incepand din ziua aceea, am avut o mare dorinta de a evangheliza. Mergand pe strazile orasului meu, sufeream cand vedeam aceste mii de tineri care cautau fericirea fara sa stie unde s-o gaseasca. Stiam ca majoritatea dintre ei n-ar fi acceptat niciodata invitatia de a intra intr-o biserica sau un week-end de evanghelizare. Cum sa-L dau pe Dumnezeu acelora care, fara s-o stie,  Il cauta? In 1980 aveam 20 de ani, iar Papa Ioan Paul II urma sa vina in orasul meu. Fortalenza, Arhiepiscopul nostru mi-a cerut sa-i dau un cadou Papei in numele tuturor tinerilor din  dieceza. L-am intrebat: Ce cadou trebuie sa-i dau? El mi-a raspuns: Nu stiu. Trebuie sa hotorasti tu.
   Ce as fi putut sa-i dau eu Papei..? Am inceput sa ma rog, si in inima mea se contura imaginea tuturor acestor tineri care erau departe de Dumnezeu. M-am simtit indemnat cu putere sa-i dau cadou Papei tineretea mea si viata mea pentru evanghelizarea tinerilor, a familiilor, pe scurt, a tuturor acelora care sunt departe de Biserica si Cristos. Acel 9 iulie 1980 imi este inca foarte viu in memorie. I-am dat scrisoarea mea; privirea sa mi-a patruns in suflet, primind intentiile inimii mele. M-a luat in brate si si-a pus mana pe capul meu. Era ca si cum Biserica imi spunea: Du-te! Du-te sa evanghelizezi!
   In perioada care a urmat, in inima mea crestea o intuitie putin cam nebuneasca; un tanar care nu merge la biserica, va merge intr-o pizzerie, intr-un snack-bar... De ce n-as deschide o pizzerie ca sa evanghelizez? Dar ma simteam cat se poate de slab si de incapabil s-o fac...
   In 1982, contand numai pe Providenta, am deschis o pizzerie. Fatada era cea a unei pizzerii la fel ca toate celelalte. In spatele salii restaurantului am amenajat o capela cu Sfantul Sacrament expus si mai multe incaperi destinate grupurilor de rugaciune. Tinerii intrau sa manance o pizza si ne intalneau pe noi, cei care facuseram experienta Lui Isus Viu. Deschideau meniul in care erau inscrise nume de sandvisuri si de pizza: "Mana", "Agape", "Kerygma"... Si atunci incepeau intrebarile: ce inseamna aceste nume? Iar pentru noi era ocazia sa vorbim despre Isus si despre Evanghelie. Conversatia se termina, aproape intotdeauna, in fata Sfantului Sacrament; persoanele cereau sa primeasca efuziunea Spiritului Sfant. Rezultatul a fost impresionant. In scurt timp, o mare multime de oameni gravita in jurul nostru. Tinerii isi aduceau familiile, prietenii; acolo era plin de tineri si de adulti. Iar noi am inteles ca Dumnezeu ne dadea o carisma speciala: sa fim discipoli si ministri ai pacii. Cei mai angajati dintre noi au simtit dorinta sa-si ofere viata Lui Dumnezeu si acelor persoane care veneau. Astfel a luat nastere Comunitatea Catolica Shalom, care are in randurile ei preoti, persoane consacrate, familii si celibatari, uniti prin contemplatie, fraternitate si evanghelizare. Ea s-a dezvoltat mult si evanfhelizeaza astazi in numeroase moduri: arta, mass media, umanitar, centre de formare...
   Eu cred ca cel mai mare har este in prezent aceasta indrazneala de a-L vesti in mod explicit pe Cristos Viu acestei societati secularizate, in pofida tuturor dificultatilor si slabiciunilor noastre,  cu singura forta a Spiritului Sfant si cu ajutorul carismelor Sale!
   Sa oferim Inimii Neprihanite a Fecioarei Maria micimea noastra si sa spunem impreuna cu Ea: "Lui Dumnezeu nimic nu-i este cu neputinta!"

                                          ("Feu et Lumiere" nr.253 - "Regina Pacis" nr.180)

VINO, PRUNCULE ISUS!

de Sora Emmanuel 
Comunitatea Fericirilor - Medjugorje

   Ce minunata invitatie ne-a lansat Fecioara in advent: "ca toate zilele vietii voastre sa fie o asteptare bucuroasa a Fiului Meu Isus". Ne imaginam, in mica parte, propria Sa asteptare la Nazareth, cand Il simtea crescand in sanul Sau, traind fiecare detaliu al vietii Sale zilnice cu El, prin El si in El, nerabdatoare sa-I vada chipul si sa-L simta lipit de inima Sa. Si ce misterios dialog de iubire se tesea atunci intre cele doua  suflete legate unul de celalalt prin interventia sublima a Spiritului Sfant! Odata mai mult, Cea toata Pura doreste sa ne impartaseasca intimele comori ale inimii Sale materne, doreste sa ni le ofere, sperand astfel ca noi sa luam parte la imensa Sa fericire!
   Meditand la asteptarea Pruncului Dumnezeu, mi-am amintit de o intamplare relatata in  cartea sa, "Les Voleurs de Dieu" (Hotii care L-au furat pe Dumnezeu), de Maria Winowska, pe care am intalnit-o la Paris, unde povestea cu bucurie  descoperirile vietii sale de apostol. Prietena cu cardinalul Karol Wojtyla, inainte ca acesta sa acceada la Scaunul lui Petru, ea impartasea cu el claritatea vederii asupra realitatilor sordide ale comunismului de pe vremea aceea. Prin intermediul contactelor sale, adesea secrete, cu "Inteligenta" slava, ea acumula comori de informatii despre persoanele-cheie ale poporului Lui Dumnezeu. A scris excelente biografii ale sufletelor sfinte care cativa ani mai tarziu au fost canonizate de Papa Ioan Paul II. Iata alte titluri ale cartilor sale:  "Fratele Albert", "Maximilian Kolbe", "Icoana Lui Cristos Indurator, viata Sfintei Faustina".
   V-am prezentat-o astfel pe Maria Winowska pentru ca istoria care urmeaza si care i-a fost incredintata de un preot dintr-o mica localitate din Ungaria din timpul primilor ani ai teribilelor persecutii contra credintei ale comunismului ateu, v-ar putea surprinde.
   La scoala comunala, invatatoarea Gertruda era o atee militanta care nu rata nici o ocazie pentru a semana tulburare in sufletele copiilor, care toti, sau aproape toti, proveneau din familii crestine practicante.
   O fetita de 10 ani, Angela,  se remarca prin marea sa credinta si a devenit tinta predilecta a invatatoarei.
   Se apropia Craciunul, iar copiii din Ungaria au o afectiune cu totul speciala pentru Pruncul Isus ( Jezuska, cum il alinta ei).  Caci de la El primesc darurile. Tocmai de aceea, cu cateva zile inainte de Craciun, invatatoarea a inventat un nou mijloc pentru a incerca sa extraga toata credinta din inimile acestor copii inocenti. Ea a intrebat-o pe Angela:
   - Ia sa vedem, fetito, cand parintii tai te striga, ce faci?
   - Vin.
   - Dar sa presupunem ca  ei o striga pe bunica ta, care a murit?
   - Ea nu va veni.
   - Si daca o striga pe Scufita Rosie sau pe Cenusareasa?
   - Nu vor veni, caci sunt personaje din basme.
   - Vedeti, deci, copii, cand cineva exista, vine cand il chemi. Dar daca nu exista, nu poate veni... Mai crede acum vreuna dintre voi in Pruncul Isus?
   Cateva voci timide au raspuns:
   - Da.
   - Si tu, Angela, mai crezi ca Pruncul Isus te aude cand il strigi?
   - Da, cred ca ma aude.
   - Strigati atunci toate impreuna: "Vino Pruncule Isus!"
   Si s-a lasat o tacere stanjenitoare. Dar, deodata, s-a produs un incident cu totul neprevazut: dintr-un salt, Angela a fost in mijlocul clasei:
   - Ei bine, da, il vom striga. Haideti, toate impreuna: "Vino, Pruncule Isus!"
   Intr-o clipita toate fetitele au fost in picioare. Cu palmele impreunate, cu privirile inflacarate, cu inimile pline de o imensa speranta, ele au strigat: "Vino Pruncule Isus!"
   Invatatoarea, socata, s-a dat inapoi, cu ochii atintiti asupra Angelei. O clipa de tacere grea, apoi  din nou acel glas de cristal al Angelei: "Inca o data!" 
   "Am strigat de puteam darama peretii", va spune apoi una dintre fetite.
   Si usa s-a deschis incetisor. Intreaga lumina a zilei parea ca s-a retras spre usa. Aceasta lumina crestea, crestea, pana a devenit un glob de foc. Globul s-a intredeschis si, in acest glob a aparut un Copilas incantator, cum nu mai vazusera niciodata! Acest Copilas le suradea in tacere. Apoi a disparut in acel glob de foc care se topea putin cate putin... Usa s-a inchis singura, incetisor.
   Fermecate, cu inimile inundate de bucurie, fetitele nu puteau scoate o vorba.
   Si deodata, un tipat strident a sfasiat tacerea. Cu o expresie ratacita, invatatoarea urla: "A venit" apoi a iesit in goana, trantind usa. Angela a spus cu simplitate: "Vedeti, El exista. Si acum sa-i spunem multumesc!
   Cuminti, toate au ingenunchiat si s-au rugat Tatal Nostru, Bucura-Te Marie, Slava Tatalui. Apoi au iesit din clasa, caci tocmai suna.
   Vestea s-a raspandit fulgerator. Parintii au venit la paroh. Acesta le-a intrebat pe fetite, una cate una. In povestirile lor n-a putut gasi nici urma de contradictie. Iata puterea rugaciunii facuta cu credinta. Credinta muta muntii din loc!

   D-ra Gertruda a incetat sa-si mai exercite profesia, din motive de sanatate mintala.

"Ni s-a nascut un Prunc!"

 

 Desigur, in cursul persecutiilor sangeroase impotriva credintei, Dumnezeu da ajutor intr-un mod foarte special. Dar ideea pe care trebuie sa o retinem este ca noi putem sa apelam la Pruncul Isus pentru ca El a venit pentru noi. Profetind venirea Mesiei, Isaia scria: "Caci noua un Prunc ni s-a nascut, ni s-a dat noua un Fiu."  (Is 9,5). Dar cine sunt acesti "noi"? Iosif? Maria? Pastorii? Poporul lui Israel?  In realitate este vorba despre fiecare dintre noi. Si cand Dumnezeu daruieste, oare isi ia darul inapoi? Dumnezeu doar se preface ca daruieste? Deci, daca El ne-a dat acest Prunc prin mainile Mariei, noi avem acest Prunc, El este al nostru!

   Aici, la Medjugorje, Fecioara Mama ne-a spus: "Fie ca Isus sa se nasca in inimile voastre, dragi copii!"

   Atunci cand un nou-nascut soseste de la maternitate impreuna cu mama sa, toata atmosfera din casa se schimba, micutul devine centrul.
    La inceputul celui de-al treilea mileniu, Sfanta Fecioara ne-a dat acest cuvand de ordine, frumoasa inspiratie pentru secolul nostru care ucide copii: "Puneti-L pe Micul Isus nou-nascut, pe primul loc in viata voastra si El va va conduce pe drumul mantuirii".

   Acest dar este mare, este real, este promisiunea Tatalui! Fericiti sunt cei care il poseda!

   Imi amintesc de o femeie venita in pelerinaj la Medjugorje. Distrusa pentru ca nu a putut avea copii, ceea ce  i-a irosit intreaga viata, ea a venit sa caute pacea. Intr-o zi am regasit-o in lacrimi si am intrebat-o pentru ce plange.

   - "Sora, acum plang de bucurie, pentru ca astazi mi-am primit copilul meu! Si credeti-ma,  eu vreau sa ma ocup asa cum trebuie de el!" Ea a inteles darul pe care i l-a facut Fecioara, ea L-a primit pe Pruncul Dumnezeu in inima sa, ea a inteles mesajul!

   Statisticile spun asa: pentru Craciun, miliarde sunt cheltuite pe lucruri materiale dar in aceeasi noapte rata sinuciderilor este mai ridicata decat in timpul anului. Este perioada in care singuratatea inimii este insuportabila. Dar cu Mama noastra, aceasta singuratate este invinsa, caci da, cu adevarat "noua un Prunc ni s-a nascut, noua un Fiu ni s-a dat!"

   Zilnic sa-I oferim Acestuia de 10 ori Bucura-Te, impreuna cu o simpla rugaciune pornita din inima, in care sa-L chemam pe Prunc asa  cum am vorbi unui micut, fragil, fara aparare, dar adorabil, cu cele mai tandre cuvinte. Sa-i oferim 5 minute doar pentru El Insusi! Sa-L chemam sa vina in staului prost pregatit al interiorului nostru pentru a dormi pe paiele disconfortabile ale sarmanelor noastre inimi, in frigul lipsei de iubire... Sa-i cerem sa nu vada decat dorinta noastra sincera de a iubi mai mult si de trai cu El in toate zilele vietii noastre! Sa-i dam Lui toate mizeriile si temerile noastre, cele ale apropiatilor nostri, primind in noi pacea Sa divina!

   " Pruncule Isus, Rege al Iubiri, fa-ma sa intru in Sfanta Familie

    Arata-mi inima Mariei si inima lui Iosif

    Daruieste familiei mele pacea si unitatea.

   Invata-ma iubirea si da-mi darul de a ajuta toate familiile de pe pamant sa transmita viata care nu se termina niciodata.

   Pruncule Isus, inocenta Tatalui, Tu ma inveti ca intreaga autoritate de pe pamant vine din Inalt si ca orice paternitate coboara de la Tatal milostivirilor.

   Invata-i pe toti tatii de pe pamant, tandretea si forta care-i inalta.

   Invata-i pe toti copiii sa aiba incredere in autoritatea parintilor, invata-i respectul si tandretea filiala.

   Pruncule Isus, Te prezint tuturor familiilor pentru ca viata sa fie primita cu recunostinta, cu incantarea Craciunului, cu bucuria si credinta diminetii Pastelui, in efuziunea de iubire a Rusaliilor. Amin! ( Ephraim)

   " Pruncule Isus, Tu pentru noi ai venit atat de micut, atat de vulnerabil, atat de sarac, atat de slab. Eu iti ofer spaimele cauzate de slabiciunile mele, de vulnerabilitatea mea, de miicimea mea, de saracia mea. Depun tot ce sunt in Inima Ta nevinovata si Pura. Da, eu ma consfintesc Tie, Pruncusorule Isus, Rege al Iubirii, eu ma consfintesc nevinovatiei Tale, puritatii Tale. Da, Tu esti adevarata iubire, adevarata frumusete, Tu esti Cel care nu suspectezi nimic. Nevinovatia privirii Tale ne va mantui! Pruncusorule Isus, mantuieste-ma prin nevinovatia Ta!"

   "Da, Prunc Isus, cu Iosif si Maria care Te-au primit deplin, Tu ma inveti astazi sa cunosc ca de asemeni si eu sunt primit in mod deplin. Tu, care ai fost confruntat inca de la nastere cu precaritatea, in saracia ieslei, Tu care ai trait de asemenea moartea pruncilor inocenti masacrati de Irod si a atator altora in decursul secolelor, iti consfintesc Tie momentele dificile de la nasterea mea. Cu Tine, Prunc Isus, eu am gasit-o pe Maria ca mama mea, l-am gasit pe Iosif ca tatal meu. Cu Tine eu am gasit Viata. Te binecuvantez pentru viata mea. Amin!"  (Jean Marc Hammel)

INVOCATIE:

   Pruncusorule Isus, Rege al Iubirii, eu ma incred in bunatatea Ta milostiva!

                                                                                        ("Regina Pacis" nr.170)

ELISABETH KUEBLER ROSS DEMONSTREAZA CA MOARTEA NU EXISTA

   de Marino Parodi

Dr.Elisabeth  Kuebler Ross

 Scriitor, psihiatru, filantrop, psiholog, Elisabeth Kuebler Ross este o figura remarcabila, atat in domeniul spiritualitatii cat si in cel al stiintei contemporane. Se numara printre cele mai celebre personalitati la nivel mondial in domeniul thanatologiei (disciplina care se ocupa cu studiul semnelor, conditiilor,  a cauzelor si naturii mortii). Este o mare crestina, oficial protestanta, dar cu o inima perfect catolica dupa cum vom vedea din devotiunea sa fata de Sfanta Fecioara si fata de ingeri.
   Nimeni in lume,  poate cu exceptia Maicii Tereza, n-a insotit atat de multi muribunzi pe drumul spre moarte, pana la ultima suflare, si n-a facut atat de mult pentru cei care au pierdut o fiinta draga; ea este aceea care a inventat efectiv insotirea muribunzilor. Profesor universitar, doctor honoris causa la doua facultati si mama a doi copii, dr. Ross a fondat in 1978, la San Diego, un centru de dimensinui mondiale, "Shant Nil", care in indiana inseamna "Casa speciala a pacii", destinata ingrijirii muribunzilor sub toate aspectele: medical, psihologic, spiritual si multe altele.
   Milioane de persoane din lume i-au exprimat recunostinta. Preocuparea sa este de a explica faptul ca, in realitate, moartea nu exista, ci este doar o trecere spre orizonturi de o fericire de neimaginat aici, pe pamant.
   Opiniile sale inserate mai jos, sunt extrase dintr-un interviu.

   Elisabeth Ross: - In primul rand tin sa subliniez ca pentru mine, la fel ca pentru orice persoana care se aventureaza pe acest drum, este vorba de "a sti" cu siguranta ca ceea ce noi numim "moarte" nu este nimic altceva decat o trecere intr-o alta dimensiune, incomparabil mai fericita si mai bogata decat aceasta, si nu doar de "a crede" in ceva. Ori, multi nu sunt dispusi sa accepte acest adevar fundamental, tinand cont si de consecintele pe care aceasta le implica in mod necesar, adica marea responsabilitate legata de fiecare dintre alegerile noastre in viata.
   
   - Care este baza stiintifica a convingerilor dumneavoastra?

   Elisabeth Ross: -  "NDE - Near Death Experience (Experienta la frontierele mortii), adica ceea ce au simtit, in momentul mortii, milioane de persoane din lumea intreaga, care au fost pe pragul mortii in urma unui accident sau a unei boli, sau in stare de moarte clinica.
   Sunt fenomene extrem de semnificative, caracterizate, in profunzimea lor, de aceiasi factori, independent de enormele diferente de stare civila, de culturi, de societati, de tari si altele. Si anume: constiinta propriei morti, nu numai senzatia de pace si de bucurie, ci absenta oricarei dureri (in pofida unui tablou clinic de cele mai multe ori dezastruos), iesirea din corp astfel incat ei pot descrie evenimentele pe care ar fi fost imposibil sa le cunoasca altfel, chiar daca sunt indepartate in timp si in spatiu, senzatia ca traverseaza in mare viteza un tunel; intalnirea cu rude sau prieteni defuncti; primirea din partea unei Fiinte de lumina care iradiaza o nespusa iubire, figuri legate de religie, ca Sfanta Fecioara, Ingeri etc...; descoperirea unor peisaje de o frumusete fara egal; defilarea extrem de intensa si rapida a intregii vieti, cu retrairea emotiilor respective; reticenta de a se intoarce in propriul corp. In plus, experienta este traita si memorata de toti ca perfect reala: nu sunt o exceptie cei care sunt capabili s-o redea in cele mai mici detalii - nimic comparabil cu visul sau halucinatia.
   Urma profunda pe care NDE o lasa in cei care au trait-o, confirma faptul ca este vorba despre o experienta reala. Aceasta urma, cel mai adesea, le reda o noua constiinta, ii face sa-si reconsidere viata sub un unghi spiritual.

Elisabeth Ross impreuna cu Tereza de Calcuta

   Sa citam, de exemplu, cazul unei fetite careia nu i-a fost niciodata destainuita existenta unui fratior mort inainte ca ea sa fi venit pe lume; cand si-a revenit din coma, fetita a povestit ca si-a cunoscut fratiorul, pe care l-a descris cu perfecta exactitate si i-a spus prenumele.
   Sau cazul unei tinere indiene care a decedat la o ora dupa un accident de masina. Inainte de a disparea, ea a avut timp sa declare ca va merge sa-l intalneasca pe tatal sau, care era pe cale sa moara de un atac cardiac neprevazut. Tanara nu putuse sa aiba in nici un fel cunostinta despre aceasta, pentru ca tatal ei nu era in varsta, se bucura de o sanatate perfecta, si se afla la mii de kilometri.
   O alta femeie, iesita dintr-o NDE cauzata de un accident de masina, a declarat, fara sa ezite, ca sotul ei murise pe loc intr-un accident de masina petrecut la mii de kilometri distanta. Si in acest caz, totul s-a dovedit a fi exact.
   Pot mentiona, de asemenea,  cazul unor orbi care au fost in stare sa descrie scena accidentului caruia ii fusesera victime si spitalul in care se gaseau, etc...
   Ma gandesc, de asemenea, la marele numar al acelora care erau capabili sa descrie la perfectie ce faceau, de exemplu, niste rude, in acel moment precis, chiar daca acestea se aflau la mii de kilometri.
   Iar copiii, la portile mortii, dau dovada de o asemenea intelepciune si cunoastere, incat i-ar putea face invidiosi pe majoritatea adultilor. Copilasii care supravietuiesc unui accident rutier, sunt perfect capabili sa distinga, printre rudele si apropiatii lor implicati in acelasi accident, pe cei care au ramas pe pamant, si pe cei care l-au parasit.

   - Sfanta Fecioara si Ingerii revin in mod constant in viziunile micilor muribunzi?

   Elisabeth Ross: - Da, Isus, Sfanta Fecioara, Ingerii, pentru muribunzii de toate varstele; dar pentru cei foarte mici, in special, Sfanta Fecioara si Ingerii.
   Repet ca este vorba de experiente reale, care nu au nimic de-a face cu halucinatiile: amintirile si imaginile sunt clare si distincte, descrierile corespund perfect atunci cand sunt confruntate diferitele versiuni a mii de muribunzi.
    In marea majoritate a cazurilor, Sfanta Fecioara Maria este Cea care-i face pe copilasi sa depaseasca spaima de moarte. Ei se apropie de moarte absolut natural, intr-o seninatate deplina, datorita prezentei Ei de neinlocuit.

   - Din marele numar de cazuri pe care le-ati studiat, ne puteti povesti unul care sa va fi impresionat in mod deosebit?

   Elisabeth Ross: - Este vorba de un copil a carui moarte fusese declarata in urma unei injectii, si care a revenit la viata cateva ore mai tarziu. El a povestit ca fusese in Paradis si ca simtise o bucurie de nedescris in compania Ingerilor, a Lui Isus si a Mariei. Descrierile muribunzilor si resuscitatiilor pe aceasta tema, mai ales cand sunt facute de copii, sunt de o intensitate incredibila, pana acolo incat nici unul dintre ei nu voia sa revina pe pamant. Copilul a povestit ca Sfanta Fecioara i-a explicat ca trebuie sa se intoarca pe pamant pentru ca nu sosise inca ora lui."

   - Chiar dumneavoastra aveti o mare devotiune fata de Sfanta Fecioara si fata de Ingeri, nu-i asa?

   

Elisabeth Ross: - Da. De patruzeci de ani ma ocup de trecerea "dincolo", si de patruzeci de ani ating cu mana minunile pe care Regina Iubirii le face pentru noi care suntem inca pe acest pamant, si pentru cei care sunt deja in Cer. Am o relatie privilegiata si excelenta cu Ea; dialogam pe tot parcursul zilei...
   Am atins cu mana si prezenta Ingerilor si lucrarile lor. Fiecare dintre noi are ingerul sau pazitor, in mod constant alaturi de el. Depinde de noi sa invatam sa-l urmam si sa-l ascultam. Eu sunt in contact permanent cu Ingerii; ei ma ajuta, imi dau sfaturi, ma invata, ma asista.

   - Ati spus ca sunteti infinit recunoscatoare Lui Dumnezeu pentru viata pe care v-a dat-o. Care este secretul unei vieti intense si bogate spiritual, ca a dumneavoastra?

   Elisabeth Ross: - Inainte de orice, rugaciunea. Ma rog incontinuu, in orice moment, in fiecare clipa a zilei. Pentru mine intreaga viata este o rugaciune; un alt punct esential este sa acceptam suferinta ca dar al Lui Dumnezeu.

   - As putea sa va spun o ultima intrebare, doctor  Kuebler Ross? Dumneavoastra, care v-ati consacrat atatia ani din viata fenomenului "mortii", cum va pregatiti pentru propria dumneavoastra moarte?

   Elisabeth Ross: -  Sunt nerabdatoare sa vina! Dumnezeu ne-a pregatit acolo, sus, minuni si o bucurie inimaginabila! Viata de aici, de jos, nu este decat o pregatire, o scoala pentru a merge spre Dumnezeu si spre aproapele. Acesta este scopul ei.

                                                 "Stella Maris" nr.380 - "Regina Pacis" nr.105

MIRELLA PIZZIOLI - CARISMA COMUNIUNII SFINTILOR

   Mirella, la fel ca Maria Simma, a primit de la Dumnezeu darul de a avea o apropiere uimitoare cu Cerul.

   Originara din Santarcangelo di Romagna (Rimini-Italia), ea a primit de la Domnul carisma Comuniunii Sfintilor, comunicarea cu cei vii de dincolo. Nu Mirella este aceea care sa fi cerut sa comunice cu lumea de dincolo, caci acest lucru este reprobabil in ochii Lui Dumnezeu (Dt 18, 11-12), ci Dumnezeu a ales-o pentru o misiune: sa le aminteasca oamenilor realitatile vietii vesnice.

                                                      (din Conferinta tinuta in Franta, in 2005) 

   Despre Mirella Pizzioli si marturiile ei, mai puteti citi in postarea:
http://dinimaginatie.blogspot.ro/2012/08/mirella-pizzioli-martor-al-existentei.html

    Carisma Comuniunii Sfintilor
    de Christian Parmantier

Isus i-a explicat Mirellei motivul pentru care El trimite ingeri si rude ca sa-i dea mesaje:
   "Pentru multi, Dumnezeu este foarte departe, imposibil de atins si chiar de imaginat, dar Eu, Isus, M-am aratat pe pamant luand chip de om si am trait cu voi, in mijlocul vostru. Insa acest lucru este pentru unii de neinteles. Si atunci, pentru a atinge inimile lor mai usor,  permit membrilor unei familii: un tata, o mama, un frate, o sora, sau un prieten sa comunice pe pamant  cu cei dragi ai lor, iar aceste mesaje  trezesc multa curiozitate si mari emotii. Si atunci oamenii simt ca Dumnezeu este aproape de ei, ca cei dragi ai lor sunt vii, ca Dumnezeu le confirma:  viata este vesnica. Aceasta permisiune este doar tandretea Inimii Mele. Asa cum, pentru a vorbi cu cei mici, folosesti un limbaj mai simplu. Cand Eu, Isus, vorbesc uneori, nu sunt crezut. Dar daca un inger sau fiintele Mele sfinte vorbesc pentru Mine,  ele trezesc curiozitate si emotie. O, cata rabdare si iubire am pentru voi!..."

   In mesajul pe care Mirella l-a primit de la mama sa, aceasta i-a spus:
   "Mirella, mama ta a oferit pe pamant jertfa sa de suferinta pentru ca tu sa primesti acest extraordinar dar al Lui Dumnezeu. Aceste lucruri, care ies din sfera obisnuitului, sunt supranaturale, inexplicabile pe pamant. Nici o fiinta omeneasca nu poate da vreo explicatie, totul trebuie vazut cu ochii credintei, inclinandu-ne in fata vointei, puterii si indurarii Lui Dumnezeu. Fiica mea, mama ta este foarte iubita in Cer, ea surade, este fericita. Toate fiintele sfinte carora Dumnezeu le permite prin tine sa-si comunice bucuria familiilor lor de pe pamant, stiu ca datoreaza aceasta si suferintei mele de pe pamant si isi traduc recunostinta si iubirea prin rugaciuni pentru tine si pentru voi toti..."

   In interviul pe care l-a acordat revistei "Stella Maris", Mirella Pizzioli ne propune o reflectie asupra momentelor, necunoscute si misterioase, care sunt ultimele clipe ale vietii pe pamant si in special momentul agoniei, al "trecerii" dincolo, al judecatii, al funerariilor.

   - Ce spun fapturile despre propria lor agonie?
   Mirella Pizzioli: - Unele spun ca le-a fost grozav de frica pentru ca vedeau diavolii in jurul lor. Este o lupta spirituala exterioara persoanei, intre fortele  raului si cele ale binelui. Persoana intelege ca miza este ea. Cand isi depaseste frica si incepe sa se roage, sa-L implore pe Dumnezeu, lupta inceteaza. Alte fiinte spun ca erau ca leganate in bratele mamei.
   - Ce trebuie sa faca familia, cand vine agonia?
   M.P.: -  Trebuie sa se roage, sa se roage intens, sa ceara iertare Domnului pentru persoana in agonie. Trebuie chemat preotul pentru  sacramentul bolnavilor si, cu blandete, sa fie indemnata sa se spovedeasca. Daca persoana nu accepta, trebuie ca familia sa se roage discret pentru ea: este de ajuns sa iesi pe hol si sa spui: "Doamne, indura-Te de ea!", pentru ca indurarea pe care Domnul o are pentru aceasta persoana, intr-o zi o va avea pentru noi cei care L-am implorat pentru altii.

   TRECEREA - UN MOMENT DE HAR

Christian Parmantier

 - Ce ati aflat despre acest moment cu totul special, cand sufletul paraseste trupul pentru a trece dincolo?
   M.P: - In mesajele pe care le primesc, dupa cate spun sufletele despre trecerea lor, aceasta este un moment fara dureri. De multe ori spun ca in clipa plecarii se simt ca atunci cand au fost mici, stranse in bratele mamei.
   Ajunse in momentul "mortii", - ele nu spun niciodata moarte, moartea pentru ele are un alt sens, nu acesta - ,  dupa suferinta intensa, slabiciunea,  epuizarea fizica, au sentimentul ca viseaza - spun adeseori asta - , ca se simt atat de bine incat sunt convinse ca viseaza. Si in acest vis constient, ele spun: "Nu vreau sa deschid ochii", caci de mult nu se simtisera ata de bine, si gusta aceasta pace interioara. Nu simt dureri, nu aud zgomot. Si se tem sa deschida ochii pentru a nu se trezi iar bolnave pe patul spitalului.
   Dar deodata se intampla ceva. Ori se aud strigate, ori se simt ca obligate sa deschida ochii. In momentul in care-i deschid, isi dau seama ca s-a intamplat ceva. Unele spun ca s-au simtit zburand, ca o pana care pluteste in aer,  ca ceva care se balanseaza, dar intotdeauna acest ceva era extrem de placut. Moartea, asa cum vorbim noi acum despre ea, nu presupune suferinta. Este un moment de har, o clipa de tandrete.
   Celor care au trait in indiferenta fata de Dumnezeu, sau fara a-L cunoaste, care n-au reflectat inca,  n-au ales inca, atunci cand se afla in pragul Portii, Domnul le da posibilitatea sa inteleaga, sa vada, sa auda. Si atunci se decid sa-I spuna DA sau NU Lui Dumnezeu. Majoritatea sufletelor, in momentul separarii de trup, se convertesc, cer iertare si sunt salvate. Dar sunt persoane care, in pofida tuturor acestor lucruri, nu vor.
   Este minunat ca fiecare traieste acest moment in felul sau. Dar, in fond,  in acel moment este intotdeauna o trezire; sufletul intelege imediat situatia lui, cu o mare luciditate. Nici unul nu spune: "Dar ce fac eu aici, unde sunt?" Nu, fiecare stie ca a sosit.

   INTALNIREA

   - Acesta este momentul in care se vorbeste despre lumina si despre tunel?
   M.P.: - Ele imi vorbesc despre lumina, dar nu si despre tunele. Imi vorbesc despre completa lor luciditate in a intelege unde sunt.
   De multe ori, daca este un fiu, Dumnezeu o trimite pe mama care se apropie ca sa-l consoleze caci cand iti vezi mama, nu te temi. Daca este o persoana care are deja obisnuinta de a trai in Dumnezeu, sfintenia se reflecta si atunci are loc intalnirea propriu-zisa. Dar eu cred ca este o actiune imediata, atat una cat si cealalta, pentru ca nu mai este vorba de timp (nemaifiind materia, nu mai este nici loc, nici timp).
   Pentru baietii care "se duc" in accidente rutiere, alti baieti care sunt deja in Cer vin sa vorbeasca cu faptura respectiva. Si vazand tineri, acesta se linisteste printre ei; apoi persoana care a murit in acel moment, daca este tanara, de multe ori da cu piciorul in masina! Este furioasa pe masina. Apoi isi spune: " E vina mea, aveam viteza prea mare, stiam ca nu trebuie s-o fac, e vina mea!"
   - Se poate devansa ora Lui Dumnezeu?
   M.P.: - Si aici sunt multe lucruri speciale, pentru ca nu este vorba niciodata de "destin". Poate ca Domnul... Dar eu cred, pe baza mesajelor pe care le primesc, ca de multe ori noi suntem mai degraba cei care decidem. Caci stim ca, daca mergem cu o viteza de 150 km pe ora, ne asumam riscul unui accident mortal. Si  daca eu  fac asta, inseamna ca eu decid. Ei au parca senzatia ca daca n-ar fi facut asta, poate ar fi trait mai mult.

Mirella Pizzioli

   Simt ca aceste suflete se caiesc ca au riscat. Dar nu-i pot spune unei mame ca fiul ei e vinovat ca mergea cu o viteza prea mare...  Recent, un baiat i-a spus, prin mine, mamei sale, ca a adormit la volan, in zori; el i-a povestit totul.
   Se intampla adesea ca tinerii se tem sa se intoarca tarziu acasa si sa dea ochii cu mama si cu tata. Si cand vad parintii intr-o asemenea stare de suferinta din cauza sentimentului de vinovatie, mi se pare ingrozitor. Dar cand Domnul le permite acestor tineri sa vina sa "dialogheze" - este cuvantul pe care ei il folosesc -, primul lucru pe care il fac este sa-si ceara iertare pentru ce au facut. Odata cu iertarea, familia isi regaseste pacea.
   - Unde mergem cand ne eliberam din trup?
   M.P.: - Nu este vorba de mers cine stie unde, aici sau acolo... Fiintele isi vad trupul si nu se plac niciodata! Cand se privesc din exteriorul trupului lor, este ca si cum s-ar fi dezbracat de un vesmant murdar, rupt... Nu au nici un fel de nostalgie a trupului. Este chiar o placere sa se detaseze de ceva care le-a facut sa sufere. "Era atat de apasator" spun ele. Unele mi-au marturisit chiar ca au ras, in pofida neplacerii de a-si vedea parintii plangand. Sufletul este plin de bucurie pentru ca stie promisiunea trupului glorios.
   - Cum vad sufletele de dincolo moartea?
   M.P.: - Ele isi amintesc de ea ca de un moment foarte placut, de momentul cel mai important; ele il numesc renastere. De aceea nu-si sarbatoresc aniversarea nasterii pe pamant, ci ziua plecarii lor de pe pamant.
   - Asa cum face Biserica pentru sfinti...

   JUDECATA PARTICULARA

   M.P.: - Judecata este imediata; persoana intelege pe loc, fie ca este vorba de un adult, un tanar sau un copil care a avut cunostinta binelui si a raului. Spiritul se deschide imediat la Lumina Lui Dumnezeu iar sufletul intelege ca ceea ce el numea o greseala sau o prostie, este in realitate o grava ofensa adusa Lui Dumnezeu.
   O, de cate ori nu mi-a fost povestita aceasta intalnire imediata cu Isus! In momentul in care sufletele isi dau seama ca sunt deja acolo sus, ele cad in genunchi, ghemuite, prosternate, caite, indurerate. Ele au cunostinta deplina a raului pe care l-au facut si, in primul rand, de a nu fi iubit (destul) pe Dumnezeu si pe aproapele. Cunostinta egoismului lor, a atasamentului lor fata de bani, a sentimentelor lor josnice: invidie, gelozie... Sunt imediat cuprinse de cainta (in afara acelor cazuri de moarte napraznica, de care am vorbit mai sus). Dar exista o diferenta in ceea ce-i priveste pe tineri si pe copii.
   O persoana adulta a avut suficient timp pentru a se pregati. Un tanar are intotdeauna scuza tineretii: "Doamne, nu m-am gandit la asta..." Domnul stie si spune: "Te-am inteles."
   Asadar, cad in genunchi si se caiesc. Si deodata, desi stau cu capul plecat, simt ca cineva se apropie si abia indraznesc sa ridice capul si sa priveasca picioarele Domnului. Sunt ca si acoperite de umbra Lui. El este cel care soseste, este Lumina, iar ele sunt in ubra siluetei Lui, a Lui Cristos, si Il recunosc vazandu-i picioarele. Din momentul in care ele vad picioarele Lui Isus, este ca un delir omenesc, lacrimile curg siroaie (cum ii curgeau uneori lui Padre Pio), simt dorinta sa-i sarute picioarele si sa-i implore iertarea. Cred ca sunt momente pe care nimeni, niciodata nu le-a trait pe pamant. Sufletul fara trup manifesta o altfel de sensibilitate decat pe pamant; simte o emotie pe care nu si-o poate stapani. Cat despre indurarea Lui Dumnezeu..., mila Lui Dumnezeu..., acestea nu se pot cuprinde in cuvinte. Uneori Domnul intinde mana si-i mangaie. Daca nu, spune: "Ridica-te! Priveste-Ma! Acum crezi!" Sufletul nu se simte in largul sau in fata Lui Dumnezeu, ci face un act de profunda umilinta iar Isus il dezvinovateste.
   Judecata ne-o facem noi insine. E suficient ca sufletul sa inteleaga unde este. Si nu are nevoie ca cineva sa vina si sa-i spuna...
   - Sa revenim o clipa pe pamant. Stiti unde sunt defunctii in timpul funeraliilor?
   M.P.: - La funeralii, vad persoanele defuncte, dar nu sunt in "leaganul" lor (cum numesc eu sicriul), ci sunt intotdeauna in picioare, langa altar, in biserica. In momentul elevatiei au ochii indreptati spre Cer, ca o persoana care ar fi in extaz pe pamant. In momentul impartasaniei au ochii larg deschisi ca si cum L-ar vedea pe Dumnezeu. Uneori le vad langa rudele lor. Imi fac semn cu mana si am reflexul de a le raspunde cu acelasi gest... iar sotul meu care stie, ma priveste... Dar trebuie sa-mi retin mana pentru a nu raspunde la gesturile lor! Da, persoanele defuncte ne privesc...
   - Si apoi?
   M.P.: - Cand preotul da ultima binecuvantare, vad sfintii si ingerii care vin sa ia sufletul pentru a-l duce langa Dumnezeu. In acest moment incep ele sa urce. Le vad adeseori inaltandu-se in spatele preotului. Dar se intampla ca unele suflete sa ramana in rugaciune in biserica. O persoana mi-a povestit ca trebuia sa ramana acolo, in rugaciune in fata tabernacolului, pana cand copiii sai, carora el nu le vorbise despre Dumnezeu, aveau sa se converteasca.

   N-AI VREA SA PRIMESTI IMPARTASANIA PENTRU MINE?

   M.P.: - Can membrii familiei lor nu merg sa ia impartasania, sufletele sufera ingrozitor, pentru ca primind aceasta impartasanie pentru ele, le aratam iubirea noastra: "O iau pentru tine". Sufletele vin sa ma roage: "N-ai vrea sa primesti trupul Lui Cristos pentru mine?"
   - Si pentru cei care nu au funeralii religioase?
   M.P.: - In cazul celor cu funeralii nereligioase, sufletele implora si mai mult mila Lui Dumnezeu. Pentru cele care au cerut funeralii fara preot, este o tragedie! Ele plang, sunt disperate, ar vrea sa se intoarca inapoi. Si apoi stiti ce se intampla? In vise vin sa-si tulbure familiile si acestea nu mai au pace: "O, l-am visat pe bunicul azi-noapte si nu stiu ce sa fac, caci l-am visat rau, nu avea cap, etc."... pana ce acesti oameni ajung la mine, si cand ajung, eu le spun:
   - Calmati-va, ruda dumneavoastra are nevoie de rugaciuni, are nevoie de Liturghii.
   - De Liturghii? Dar n-a avut funeralii religioase, ba chiar ne-a spus: "Nu vreau Liturghii".
   - Da, aici a spus asta, dar dincolo si-a schimbat parerea! Acum vede totul altfel pentru ca este in Lumina Adevarului.
   Si din momentul in care incep sa se roage pentru aceste persoane, pacea revine, visele rele inceteaza. Si daca sufletele se arata, ele spun ca acum sunt bine.

   CAMPUL SFANT
   
   - Trebuie sa mergem la cimitir?
   M.P.: - Cand mi se intampla sa merg la cimitir - sufletele nu spun "cimitir", ele spun "Campul Sfant" - chiar daca acesta este mare cat un oras si vin mii de oameni sa aduca flori, eu simt golul, ca si cum ar fi un loc gol complet, fara nici o prezenta fizica.
   In toate cimitirele am vazut patru ingeri imensi care mi-au spus ca erau pazite trupurile care dorm. A face o vizita la "campul sfant" este un gest de iubire fata de defunctii nostri, dar nu cimitirul trebuie sa fie punctul de referinta, ci Liturghia unde putem trai cea mai frumoasa comuniune cu rudele noastre dragi, prin Jertfa Lui Isus.
   - Si atunci, acei ingeri ce fac in cimitir, daca sufletele nu sunt acolo?
   M.P.: - Aceste trupuri intr-o zi se vor scula. Este tot un dar al Lui Dumnezeu, un har al Domnului, caci trupul face parte din ansamblul persoanei. Nici un lucru creat de Domnul nu se va pierde niciodata. Deci aceste locuri sunt locuri binecuvantate iar acesti ingeri pazesc trupurile adormite. Dar ca prezenta fizica, este vidul, tacerea absoluta.
   - Dar cei care sunt incinerati?
   M.P.: - N-are importanta:, nisipul, pamantul, praful, cenusa... vazute cu ochii Lui Dumnezeu, sunt ca un munte.

  ( Iata o noua dovada ca viata continua dincolo de moarte. Dumnezeu i-a facut Mirellei acest dar de a primi comunicari de dincolo, mai ales pentru familiile indoliate. Dar Mirella vrea sa ramana o persoana obisnuita, "normala" - cum spune ea -, doar cu putin mai multa cunostinta si credinta.)
   M.P.: - Da, este adevarat, Dumnezeu isi arata maretia, puterea, indurarea, iubirea si mila prin intermediul celor mai simple fiinte. O, daca am reusi sa ne ridicam mai des ochii spre Cer,  am avea mult mai multa putere sa traim pe Pamant! De ce refuzam oare harurile Domnului? Din fericire, Dumnezeu este rabdator, atat de rabdator cu noi...

   CERUL

   - Mirella, care sunt conditiile pentru a putea merge direct in Cer?
   M.P.: - Eu cred ca este vointa noastra, dorinta noastra de a merge cu adevarat in Cer. Atunci noi ne corectam greselile pe care le-am facut, le reparam prin sacrificii, rugaciuni, iubire, prin oferirea de sine..., prin tot ceea ce Dumnezeu ne cere in Evanghelie.
   - Cum se face trecerea de la Purgatoriu la Cer?
   M.P.: - Cred ca trecerea este rapida. Cateodata, sufletele din Cer mi-au relatat ca dupa ce au stat un timp in Purgatoriu, in momentul cand au intrat in Cer, dintr-o data s-au gasit inconjurati de o multime  bucuroasa, care aplauda si le ura bun venit, felicitandu-le: "Noi te asteptam!"
   Familiile se reunesc...
   Aceste suflete sunt aproape intimidate vazand asemenea multime in jurul lor. Asta mi s-a descris foarte des.
   - Cand Il vad ele pe Dumnezeu?
   M.P.: - Ele sunt deja in Dumnezeu, a-L vedea pe Dumnezeu inseamna a fi in Dumnezeu. Din momentul in care tu esti in Dumnezeu, tu Il vezi pe Dumnezeu. 
   Mai multe suflete mi-au povestit ca ele I-au cerut Lui Isus sa faca o plimbare cu El. Isus a acceptat, si ele I-au vorbit. Si sufletele erau mandre de a fi mers asa cu El.  
   - In Evanghelie, Isus ne vorbeste de numeroasele lacasuri din casa Tatalui. Sufletele v-au spus ceva despre aceasta?
   M.P.: - Nu stiu de loc ce inseamna, din moment ce creaturile sunt in Dumnezeu. Ele Il vad pe Dumnezeu si actioneaza dupa vointa Lui Dumnezeu. Eu crede ca Domnul le rasplateste, ceea ce pentru fiecare este o imensa bucurie.
   - Care sunt sufletele care ne pot ajuta mai mult, cele din Purgatoriu, sau cele din Cer?

Mirella Pizzioli

   M.P.: - Cred ca, mai mult sau mai putin, acolo sus nu exista diferenta din acest punct de vedere, pentru ca fiecare dintre ele pot face mult, daca nu totul.
   - Deci asta nu depinde de loc de gradul de sfintenie al sufletelor?
   M.P.: - Gradul de sfintenie este o alta masura foarte umana! Sunt convinsa ca mama mea care a avut o viata obisnuita, are in ochii Lui Dumnezeu tot atatea merite ca si un sfant care  a trait toata viata sa pentru Dumnezeu. Sacrificiul vietii zilnice este anevoios. Dumnezeu a dat acestor sfinti, in timpul vietii lor de pe pamant,  mijloace de sfintenie si lumini mai mari, pe care nu i le-a dat si mamei mele care a avut o viata normala. Acesti sfinti au avut posibilitatea de a-L cunoaste pe Dumnezeu, de a avea cu El o altfel de relatie, deci fiecare persoana este unica in ochii Lui Dumnezeu, asa cum sufletele mi-au spus: "Eu sunt sfant in ochii Lui Dumnezeu; Dumnezeu a vrut ca eu sa devin sfant; din iubire fata de Dumnezeu, eu sunt sfant; prin milostivirea Lui Dumnezeu, am fost sanctificat". Toate creaturile care sunt in Cer sunt sfinte, avand roluri diferite.
   - Rolul pe care il au ele in Cer este in raport cu sfintenia?
   M.P.: - Am primit marturia unor suflete care pe pamant au primit anumite haruri si care au dorit sa continue sa se ocupe de persoanele de pe pamant, la fel ca atunci cand erau si ele pe pamant. Asa ca Sfanta Tereza!
   - Dumnezeu asculta dorintele persoanelor atunci cand ele vor fi in Cer?
   M.P: - Eu cred ca da, pentru ca multe mi-au spus ca ele cer Lui Dumnezeu imputernicirea de a se putea pune la dispozitia oamenilor, pentru a-i ajuta pe acestia sa creasca in credinta.
   - Deci Dumnezeu lasa sufletelor posibilitatea de a se odihni "sub marele pom", sau de a munci?
   M.P.: - Dupa toti acesti ani de experienta, pot spune cu tarie ca Dumnezeu da sufletelor posibilitatea de a munci. De exemplu, un medic care s-a dedicat in cursul vietii sale pe pamant salvarii oamenilor, aflat in Cer cunoaste acum totul, inclusiv secretele medicinei. Un alt lucru - apropo de medicina -: sunt persoane care au murit de boli incurabile pe care stiinta inca le studiaza. Mai multe dintre ele mi-au spus ca-i asista pe cercetatori la studiul in laboratoare, si ca ele le vor permite acestor cercetatori sa gaseasca remediile pentru vindecarea bolilor de care ei  au murit.
   - Trebuie sa fie o efervescenta de munca asa de mare, cum noi, pe pamant, nu ne putem imagina.
   M.P.: _ Ei nu se plictisesc de loc..., au multe de facut. Primul lor gand este pentru noi toti de pe pamant; noi suntem in inimile lor. Ceea ce ele doresc cel mai mult, este sa ne vada fericiti, sa ne dea posibilitatea de a-L cunoaste pe Dumnezeu, de a-L iubi, pentru ca noi trebuie sa mergem sa-L intalnim.
   - Puteti sa ne spuneti ce se intampla cand noi  ne rugam pentru un suflet din Cer, sau din Purgatoriu, sau din Infern?
   M.P.: - Sufletele din Infern nu vor de loc rugaciuni!
   - Dar noi nu stim daca cineva se afla in Infern. Daca eu ma rog pentru un astfel de suflet?
   M.P.: Asta mi s-a aratat atunci cand, avand certitudinea ca nu este un suflet din Purgatoriu, am intrebat: "Ce pot face pentru tine? Vrei sa ma rog pentru tine?" Ele sunt inspaimantate, terorizate, si o iau la fuga strigand: "Nuuuuuu!"
   Atunci, din respect si iubire, eu nu ma rog de loc pentru sufletele condamnate.
   Dar eu nu am alte experiente. Deci, aceste rugaciuni devin fapte concrete, rugaciunea devine ceva concret care se poate"manca"! Dumnezeu stie cui sa o dea!
   - Cerul este vesnicie. Ce este, deci, vesnicia?
   M.P.: - Senzatia de vesnic este o senzatie infinita. Stii ca este pentru totdeauna! Este ca o stare de har... Cuvantul "fericire" nu spune nimic in raport cu ceea ce este de fapt. Aceasta stare de har este la infinit. Si creaturile Cerului sunt pline de bucuria de a avea aceasta absoluta certitudine. Pentru ca eternitatea este prezenta, ele ma fac sa inteleg prezentul. Noi traim prezentul.
   - Dumnezeu este El mereu disponibil?
   M.P.: - Este disponibil intotdeauna, in totalitate! Cei din Cer se hranesc cu Dumnezeu. Ei sunt dupa Chipul si asemanarea Lui Dumnezeu. Ei sunt indumnezeiti in Dumnezeu. Si Isus se bucura de creaturile Sale, asa cum se bucura sa fie in tovarasia copiilor.

    Christian Parmantier - "Stella Maris"  nr.381, 382, 385, 386 si 407 - "Regina Pacis" nr.105