Acum, singura punte care ramane este MARIA...

   Extras din scrierile Mariei Valtorta (cahier 1943)

    Isus spune: "Euharistia este Sangele si Trupul Meu. Dar v-ati gandit voi la faptul ca acest Sange si Trup s-a format cu sangele si laptele Mariei? (...)
   Daca nu ar fi grija si rugaciunile Mariei, rasa umana n-ar mai exista. As fi sters-o de pe fata pamantului pentru ca felul vostru de a trai a atins fundul raului. Dreptatea este ranita, Rabdarea a ajuns pana la capat, iar pedeapsa este pregatita. 
   Dar Maria este aici, si Ea va ocroteste cu mantia Sa, iar Eu, daca pot cu o singura privire sa fac sa se prosterne paradisul si sa tremure astrele, Eu nu pot face nimic impotriva vointei Mamei Mele.
   Eu sunt Dumnezeul Sau dar raman mereu Copilul Sau. Pe inima Ei M-am odihnit in primul somn de Nou-Nascut si in ultimul somn al mortii si cunosc toate secretele acestei Inimi. Eu stiu deci ca, pedepsindu-va pe voi, as cauza o durere sfasietoare Mamei speciei uname, adevaratei sale Mame, care continua sa spere ca va putea sa va conduca la Fiul Sau. 
   Eu sunt Dumnezeul Sau dar Ea este Mama Mea.  Iar Eu, desavarsit in toate, Eu sunt Invatatorul vostru si in aceasta: Iubirea pentru Mama. Celor care in aceasta lume mai cred inca, Eu le spun:
   

   SALVAREA LUMII ESTE IN MARIA.
   Daca ati intelege ca Dumnezeu se retrage in adancuri in fata mareei crescande a crimelor pe care le comiteti, voi, deicizii, voi fratricizii, voi calcatorii de lege, voi desfranatii, adulterii, talharii, cuiburi de vicii, ati tremura de groaza. Dar voi ati devenit necugetati... Inainte, Eu eram puntea intre lume si Cer. Dar cu adevarat, in fata incapatanarii voastre in rau, Cristos se retrage, ca odinioara din fata Ierusalimului, caci ora nu a venit inca si, asteptand ora,  Cristos va lasa in raul vostru, ca sa-l infaptuiti...
   Acum, singura punte care va ramane este Maria. Dar daca o veti dispretui si pe Ea, veti fi zdrobiti. Eu nu permit ca sa fie umilita Cea in care a coborat Duhul Sfant pentru a-Mi da nastere Mie, Fiul Lui Dumnezeu si Mantuitorul lumii."

Maria Valtorta

VIATA PREACURATEI CU FIUL EI - din revelatiile misticei Maria Valtorta

   

   Sfanta Fecioara-i spune Mariei Valtorta :

    "Luca, evanghelistul Meu, scrie, de asemenea, ca Isus al Meu dupa ce a fost circumcis si oferit Domnului, crestea si se intarea, fiind plin de intelepciune, si harul Lui Dumnezeu era peste El, si mai spune ca, avand varsta de doisprezece ani, Isus inainta in intelepciune si in statura si era placut inaintea Lui Dumnezeu si inaintea oamenilor.
   O deformare a pietatii credinciosilor a facut astfel incat ordinea pe care Dumnezeu si-a rezervat-o Lui insusi, in virtutea existentei Sale ca Fiu al omului, a fost alterata. Legenda face din Copilul Meu o fiinta miraculoasa si nenaturala, care inca de la nasterea Sa ar fi actionat ca un barbat si ar fi depasit intr-atat normalul incat ar fi devenit o fiinta fantastica.
   Aceasta pietate gresita nu este pedepsita de Dumnezeu care o vede, o intelege si o considera un act de iubire imperfecta in forma sa, dar totusi placuta, pentru ca este sincera.
   Dar Eu vreau sa-ti vorbesc despre Copilul Meu asa cum a fost El pe vremea in care fara Mama Sa n-ar fi putut face nimic: o micuta fiinta fragila, delicata, blonda, cu tenul usor colorat in roz, si frumos, frumos ca nici un alt fiu al omului, si bun, mai bun decat ingerii pe care-i crease Tatal Sau si al nostru.
   Dezvoltarea Sa n-a fost nici mai mult nici mai putin decat cea a unui copil sanatos, de care mama sa are grija.
   Era inteligent Copilul Meu. Foarte inteligent. Cum poate fi doar o fiinta perfecta. Dar inteligenta Sa se trezea din zi in zi, potrivit normei comune tuturor copiilor nascuti din femeie. Era ca si cum un soare ar fi rasarit putin cate putin in capsorul Sau blond. 
    Privirile Sale, care de acum nu mai erau vagi ca cele din primele Sale zile de viata, au inceput sa se opreasca asupra lucrurilor si, mai ales, asupra Mamei Sale. Primele surasuri, confuze la inceput, deveneau din ce in ce mai sigure atunci cand Ma aplecam deasupra leaganului Sau, sau cand il luam in brate sa-L alaptez, sa-L spal, sa-L imbrac si sa-L sarut.
   A urmat ganguritul, apoi primele cuvinte, din ce in ce mai clare.
   Ce fericire sa fii Mama care-L invata pe Fiul Lui Dumnezeu sa apuna: "Mama!" Si prima oara cand El a rostit corect acest cuvant, acest cuvant pe care nimeni la fel ca El n-a stiut sa-l spuna cu atata iubire, si pe care Mi l-a spus pana la ultima suflare, ce sarbatoare pentru Mine si pentru Iosif; si cate sarutari pe gurita in care aparusera primii dintisori!
   Si primii pasi cu piciorusele Sale atat de delicate, roze ca petalele unui trandafir carnos, acele picioruse pe care Eu le mangaiam si le sarutam cu iubire de mama si cu adoratia unei credincioase, si pe care intr-o zi le vor tintui pe cruce, iar Eu le voi vedea contractandu-se intr-un spasm, devenind livide si inghetate.
   Si cum cadea cand incepuse sa mearga singur. Alergam sa-L ridic si sa-i sarut vanataile... O, atunci putem s-o fac! Il voi vedea intr-o zi cazand sub povara crucii, deja agonizand, zdrentaros, plin de sange si de murdariile pe care multimea i le arunca cu cruzime, si nu voi mai putea sa alerg ca sa-L ridic, sa-i sarut ranile insangerate, sarmana Mama a unui Fiu osandit  la moarte.
   Si primele Sale dragalasenii: o mica floare, culeasa din gradina sau de pe marginea drumului, pe care Mi-o oferea, un scaunel pe care Mi-l tragea sub picioare pentru ca sa stau mai comod, un obiect cazut pe care Mi-l ridica.
   Iar surasul Sau era soarele casei, bogatia care acoperea cu aur si matase peretii casutei Mele! Cei care au vazut surasul Fiului Meu, au vazut Raiul pe pamant. Un suras senin atata vreme cat a fost copil. Un suras din ce in ce mai indurerat, pana la a deveni trist, pe masura ce El devenea adult. Dar mereu un suras. Pentru toti. Acesta facea parte din farmecul divin care atragea multimile ce-L urmau fermecate.
   Surasul Sau era deja Cuvant de iubire. Apoi, cand surasului i s-a adaugat glasul, cel mai frumos pe care lumea l-a cunoscut vreodata, pana si pamantul si spicele de grau frematau. Era glasul Lui Dumnezeu care vorbea. Si a fost un mister pe care il pot explica numai ratiunile insondabile ale Lui Dumnezeu, faptul ca Iuda si evreii au putut, dupa ce L-au auzit vorbind, sa ajunga sa-L tradeze si sa-L ucida.
      Inteligenta Sa, care se deschidea din ce in ce mai mult pana la a atinge perfectiunea, imi inspira admiratie si respect. Dar ea era atat de mult temperata de bunatate incat n-a umilit niciodata pe nimeni.
    Fiul Meu bland, care a fost bland cu toata lumea dar mai ales cu Mama Sa!
   Cand era baiat tanar, Eu imi interziceam sa-L sarut la fel ca atunci cand era mic. Dar de sarutarile si mangaierile Lui nu am fost lipsita niciodata. El era Acela care-i cerea Mamei Sale,  a carei sete de iubire o intelegea, sa bea viata sarutand Chipul Sau sfant, sa bea bucuria.
   Inaintea Cinei celei de Taina, El a venit sa caute mangaiere la Mama Sa. Si a ramas strans la pieptul Meu la fel ca in copilarie. A vrut sa se umple de iubirea unei mame, pentru a putea rezista in fata lipsei de iubire a unei lumi intregi."

                                              
                                      Sursa: Maria Valtorta, "I Quaderni del 1943"

MARETIA LUI DUMNEZEU IN COBORAREA SA

din revelatiile misticei Maria Valtorta

   Isus catre Maria Valtorta: "Satana i-a sedus pe copiii Lui Dumnezeu cu un gand orgolios. El le inoculeaza celor nevinovati setea dupa toate maririle: de putere, de stiinta, de avere.
   "Veti deveni asemenea Lui Dumnezeu". Suieratul sarpelui a tacut de veacuri, dar sunetul care nu mai strabatea aerul s-a contopit cu murmurul sangelui in inima fiintei umane. Si acum este contopit cu sangele vostru care va este mai scump decat sufletul. Si traiti facand rau sufletului si trupului vostru pentru a asculta de imperativul sangelui vostru otravit de satana.
   Dar va inselati atribuind valoare si semnificatie lucrurilor si cuvintelor. Tatal Creator va daduse deja capacitatea de a fi asemanatori Lui Dumnezeu. Dar o asemnare in care trupul si sangele nu au nimic de-a face, ci mai degraba spiritul, caci Dumnezeu este o fiinta spirituala si perfecta si v-a facut mari in spirit si capabili sa atingeti perfectiunea prin intermediul Harului, deplin in voi , si prin ignorarea  Raului.
   Eu am venit ca sa pun lucrurile si cuvintele in lumina adevarata si v-am aratat prin cuvinte si fapte ca adevarata marire, adevarata bogatie, adevarata intelepciune, adevarata regalitate, adevarata indumnezeire nu sunt cele pe care le credeti voi.
   N-am vrut sa ma nasc intr-un palat, n-am cautat in viata fastul, nici o curte de demnitari, nici ministri, nici trasuri, nici cai, nici amvon ilustru, nici palate, nici bunuri.
   Eu am venit bland si smerit, sub aspectul unui sarman copilas care n-avea nici macar o odaie mizera ca adapost, ci o pestera - refugiu al animalelor, in primele sale zile in aceasta lume. Am venit ca refugiat intr-o tara straina, fugar din fata puterii josnice a oamenilor, am cunoscut foamea, umilinta celor fara adapost si care trebuie sa-si asigure subzistenta prin muncile cele mai umile. Am venit ca fiu de muncitor, pe deasupra si sarac: un muncitor dintr-un sat caruia taranii, carutasii, gospodinele ii cerea cozi pentru uneltele lor agricole, spite si obezi pentru rotile carelor lor, reparatii pentru coveti si scaune, si confectionarea de sarmane paturi pentru diferitele familii, umile ca si tamplarul din Nazaret si care trebuiau sa-si procure o casa sau un leagan pentru primul copil.
   Am venit ca pelerin care nu are nici macar o piatra pe care sa-si puna capul si trebuie sa se culce acolo unde Dumnezeu ii da sa gaseasca una, care nu are alta hrana decat aceea pe care i-o ofera iubirea celor care-L primesc, si care poate fi paine si sare, sau lapte de capra, sau pestele fript pe carbuni de catre tarani, pastori sau pescari; sau imbelsugatul banchet al unui Fariseu in care felurile suculente de mancare erau amare pentru Mine, fiindca erau insotite de curiozitate si nu de iubire; sau mesele din Betania, odihna a sufletului Lui Cristos, caci gasea o mama in Marta, plina de grija materna fata de El, si pe Maria, plina de adoratie, si se simtea inteles de spiritul invatat al unui prieten.
   Am intrat ca fiu al lui David in Cetatea regala - care in timp ce intram deja Ma expulza, ca si cum as fi fost un avorton rusinos, pe spinarea unei mici asine pe care mi-a oferit-o generozitatea unui om simplu care recunoscuse in Mine pe Invatatorul si Fiul Lui Dumnezeu.
   Am murit gol pe un pat de ocara al carui lemn aspru nici macar nu era al Meu, am fost uns cu aromate si invelit in giulgiu care au fost cumparate de cei care Ma iubeau, si am fost ingropat intr-un mormant oferit de mila celui care Ma iubea.
   Am fost mare pentru ca am vrut sa fiu mic. Amintiti-va de asta, voi care, fiind mici, vreti sa fiti mari cu orice pret, chiar si in mod nepermis. 
   Iar Imparatia Mea nu va avea nici sfarsit, nici frontiere, caci am cucerit-o cu pretul totalei Mele nimiciri.

Maria Valtorta

   Daca, in loc sa ma ucideti, mai intai pe cruce, apoi in constiintele voastre, M-ati fi facut sa domnesc, ati fi cunoscut ere de pace la fel de lungi ca si Pamantul din momentul in care am pus pe el  piciorul Meu de Nevinovat, pentru ca Eu sut Regele Pacii, Eu sunt Pacea insasi. V-as fi dat pace intre natiuni si pace in constiinte, deoarece cu Sangele Meu (sangele circumciziunii ar fi fost de ajuns ca sa rascumpere omenirea), Eu am venit sa va eliberez din groapa pe care Satana v-a sapat-o si in  care piereati, si inca pieriti, pentru ca, desi v-am scos din ea,  ati vrut sa va intoarceti acolo dat fiind ca Ispititorul a pavat-o cu aur si a pictat pe peretele din dreapta imagini lubrice iar pe peretele din stanga imagini de putere. Trei lucruri care pentru voi au valoarea maxima.
   Si totusi, Eu M-am lasat intins pe cruce pentru a face din martiriul Meu o sageata care sa strapunga Cerurile inchise si sa daschida o trecere pentru iertarea Lui Dumnezeu. Si, desi voi M-ati urat,  Eu continui sa va chem la adunare, ca o trompeta pe care o tine purtatorul de drapel, pentru a face din voi ostirea Mea pasnica ce cucereste Cerurile.
 Veniti, inainte sa vina ceasul in care nu veti mai putea veni la Mine. Sa fiti imbracati in livreaua Mea si insemnati cu semnul Meu. Ingerul Lui Dumnezeu i-a aparat pe copiii lui Israel de exterminarea Egiptului acoperind ramele si tocurile usilor cu sange de miel.  Eu, Mielul Tatalui si Domnului Meu, salvez pentru Tatal pe copiii Sai cu Sangele Meu, cu care am vopsit nu lemnul si piatra care pier, ci sufletul vostru nemuritor.
   Pentru cei care sunt insemnati cu Sangele Meu, trambitele apelului universal vor fi o viata insuflata din nou si din crapaturile pamantului unde dormeau de secole, oasele dreptilor vor iesi pentru a se imbraca in bucuria trupului desavarsit, pentru ca este hranit cu Painea Vie coborata din Cer pentru voi, si cu Vinul stors din venele Sfantului care purifica sufletul vostru si il face demn sa intre in Ierusalimul Ceresc.   (7.12.1943)

                                                             Maria Valtorta - din "I Quaderni del 1943"

    Despre viata Mariei Valtorta si cateva din mesajele primite, puteti gasi la eticheta:

http://dinimaginatie.blogspot.ro/search/label/Maria%20Valtorta

SFANTA FECIOARA-I VORBESTE MARIEI VALTORTA DESPRE PREOTI

   "In general, preotul este mereu luminat de Dumnezeu. Am spus << in general >>, caci este astfel atunci cand este cu adevarat preot. Nu haina, ci sufletul este acela care sfinteste. Pentru a aprecia daca cineva este cu adevarat preot, trebuie cantarite roadele sufletului sau. Dupa cum a spus Isus al Meu, din suflet ies lucrurile care sfintesc sau pervertesc, cele care determina intregul fel de a fi al individului. Ori, atunci cand este cineva un preot adevarat, indeobste este mereu inspirat de Dumnezeu. In ceea ce-i priveste pe cei care nu sunt astfel, fata de ei trebuie sa vadim o iubire suprafireasca si sa ne rugam pentru ei. 
   Fiul Meu te-a facut deja partasa la aceasta slujire mantuitoare si nu voi spune mai multe. Fii bucuroasa ca-ti este dat sa suferi pentru ca sa creasca numarul preotilor adevarati. Iar tu asterne-ti acum odihna peste cuvantul celui care te calauzeste (confesorul). Sa crezi si sa asculti mereu sfatul lui. Ascultarea mantuieste mereu, chiar daca indemnul primit nu este cu totul desavarsit...
   Ascultarea mantuieste mereu. Aminteste-ti de aceasta. Iar respectul fata de preot este semnul unei bune formari crestine. Vai, vai de preotii care isi pierd inflacararea apostolica, a spus-o Isus! Dar vai si de aceia care cred ca le este ingaduit sa-i dispretuiasca, caci ei consacra si impart Painea cea adevarata coborata din Cer, iar faptul ca o ating ii face sfinti precum un sfant potir, chiar daca nu sunt sfinti! Lui Dumnezeu ii vor da ei socoteala. Voi considerati-i astfel si nu va preocupati de altceva. Nu fiti mai neingaduitori decat Isus, Domnul vostru, care la porunca lor paraseste Cerul si coboara pentru a fi inaltat de mainile lor. Invatati de la El. 

Maria Valtorta

    Iar daca sunt orbi sau surzi, cu sufletul impiedicat ori mintea bolnava, daca poarta lepra pacatelor contrastand prea mult cu misiunea lor, daca sunt precum Lazar in mormant, chemati-L pe Isus sa-i vindece, sa-i invie. 
   Chemati-l prin rugaciunea si suferinta voastra, voi suflete jertfelnice. Mantuirea unui suflet inseamna a dobandi Cerul pentru propriul suflet. Dar mantuirea unui suflet de preot inseamna a mantui un mare numar de suflete, deoarece fiecare preot sfant este o mreaja care prinde suflete pentru Dumnezeu, iar a mantui un preot - adica a-l sfinti ori a-l sfinti din nou - inseamna a impleti aceasta mistica mreaja. Tot ce se prinde in aceasta este o lumina care se adauga cununii voastre vesnice."

         (Extras din "Evanghelia asa cum mi-a fost revelata", vol 1)

    Despre viata Mariei Valtorta si cateva din mesajele primite, puteti gasi la eticheta:

http://dinimaginatie.blogspot.ro/search/label/Maria%20Valtorta

TREBUIE SA TE INDEMNE NUMAI IUBIREA

   Isus către Maria Valtorta: “Trebuie să te îndemne numai iubirea.”

   

“Din ce se compune mierea? Din sucul a mii de flori. Din ce se compune perfecţiunea? Din rodul a mii de sacrificii. O albină care nu s-ar hrăni decât dintr-o singură floare ar face doar puţină miere, iar aceasta ar provoca greaţă. Dimpotrivă, o albină care amestecă sucul foarte dulce al unor flori cu acela amărui al altor flori, pe cel al unor flori cu savoare delicată cu cel al altora cu aromă picantă, produce miere abundentă şi foarte bună la gust. 

   Aşa este şi cu sufletul. Trebuie să te obişnuieşti să vezi în toate pe Isus al tău, care le-a ordonat dinainte spre binele tău, şi să te foloseşti de toate pentru a progresa.

   Iată, ca să nu te înşeli, trebuie să faci astfel: te uiţi la aproapele tău? Spune-ţi că te uiţi la Mine. Îi vorbeşti aproapelui tău? Spune-ţi că Îmi vorbeşti Mie. Îi faci un serviciu aproapelui tău? Spune-ţi că Eu ţi-am cerut-o. Şi atunci vei progresa.

   Vai de cel care se opreşte pentru a se gândi la cine se uită, cui îi adresează cuvântul sau fapta! El nu o va face decât foarte rar cu acea caritate care Mă face să privesc favorabil acţiunile voastre. 

   Pe pământ, Eu făceam totul gândindu-Mă la Tatăl Meu şi la mântuirea voastră. Fă totul gândindu-te la Mine şi la mântuirea păcătoşilor. 

   Nu este de ajuns să te resemnezi când Eu ţi-o impun, luându-ţi ceea ce consider drept să-ţi iau pentru binele tău. Important este ca tu să te hrăneşti şi să bei cu bucurie din toate cupele pe care Eu ţi le ofer, alergând spre ele, binecuvântând Iubirea la fel de mult atunci când eu ţi le ofer sau le îndepărtez de la Tine, ba chiar cerându-mi să ţi le dau pentru a Mă împiedica pe Mine să le beau atunci când sunt amare.

   Astfel Îmi vei fi dragă, atât de dragă încât te voi iubi până la a dori fierbinte să Te am pentru totdeauna în Împărăţia Mea. Numai iubirea Mă îndeamnă să te mai las un timp pe acest pământ, ca să te fac mai bună. Numai iubirea trebuie să te îndemne să devii mai bună pentru a zbura alături de Mine.“



   Mici fraze ale Lui Isus dictate Mariei Valtorta,  din "EVANGHELIA ASA CUM MI-A FOST REVELATA"

   A incuraja
   "Oare nu sti, fiule,  ca uneori o vorba de lauda, de incurajare, valoreaza mai mult decat mii de reprosuri?
   Trebuie sa sustinem sufletele, nu sa le impovaram." (Vol.5, cap.55)

   A banui
   "Nu trebuie sa-i banuiesti pe fratii tai, caci banuiala este deja o lipsa de iubire." (Vol.5, cap.51)

   Imparatia
   "Multi sunt aceia care, necunoscuti de oameni, Imi sunt cunoscuti in Imparatia Mea si care sunt fericiti din acest motiv. Renumele din lume nu adauga nici o scanteie la aureola fericitilor." (Vol.5, cap.41)

   Copil
   "Cel mai mare in Imparatia Cerurilor este cel mai mic printre oameni, adica acela pe care oamenii il considera "cel mai mic". Cel care este simplu, umil, increzator, nestiutor, prin urmare copilul, sau acela care stie sa-si refaca un suflet de copil. Nu stiinta, nici puterea, nici bogatia, nici activitatea, chiar daca este buna, nu va vor face "cel mai mare" in Imparatia fericita, ci a fi ca cei mai mici prin iubire, umilinta, simplitate, credinta." (Vol.5, cap.40)

   Iertare
   "Iertati intotdeauna celui care va face rau. Iertati pentru a fi iertati, caci si voi comiteti greseli contra Lui Dumnezeu si a fratilor vostri. Iertarea deschide Imparatia Cerurilor atat celui care primeste iertarea cat si celui care o acorda."(Vol.4, cap.142)

   Iubire
   "Trei sunt lucrurile cele mai desavarsite: saracia voluntara, castitatea perpetua, ascultarea absoluta in tot cee ce nu este pacat. Aceste trei lucruri ii fac pe oameni asemanatori cu ingerii. Si mai este unul cu totul perfect: sa-ti dai viata din iubire pentru Dumnezeu si pentru fratii tai." (Vol.7, cap.236)

   "Iubirea este lucrul cel mai simplu, cel mai dulce, si cel mai rar din cate sunt. Si, chiar daca este semanata, nu creste intotdeauna." (Vol.4, cap.144)

   A iubi
   "Adevarat, adevarat va spun ca nu este greu sa-L slijesti pe Domnul. Este de ajuns sa iubesti. Sa-L iubesti pe Dumnezeu adevarat, sa-l iubesti pe aproapele, oricare ar fi acesta." (Vol.5, cap.61)

   Disperare
   "Cel mai mare pacat este sa disperi, adica sa nu speri in Milostivirea Divina." (Vol.5, cap.23)

   Convertire
   "Chiar si o ora este de ajuns pentru a schimba o inima, cu conditia ca aceasta sa o vrea." (Vol.5, cap.23)

   Prieten
   "Pentru multi, un prieten este o cunostinta, pentru altii un complice, pentru altii un servitor. Pentru Mine acesta inseamna:  fidel Cuvantului Tatalui. Cine nu este asa, nu poate fi pentru Mine prieten, nici Eu pentru El." (Vol.5, cap.56)

   Sfintenie
   "Este sfant cel care stie sa creada, in orele de glorie, dar si in orele tragice, si stie sa iubeasca atunci cand Dumnezeu il acopera cu flori, dar si atunci cand El il intinde pe spini." (Vol.5, cap.12)

   "Voi veti fi sfinti, nu pentru ca Eu v-am chemat, ci pentru ca veti fi devenit asa dupa chemarea Mea. Sfintenia este o constructie pe care fiecare o ridica prin el insusi." (Vol.5, cap.56)

   Adevar
   "Nu iubeste adevarul cel care merita reprosul. Si totusi, trebuie spus. (Vol.4, cap.175)

   Sacrificiu
   "Harurile se obtin prin sacrificiu. (Vol.4, cap.175)

   Sfintenie
   "Exista ceva care este mai mult decat miracolul si care, la fel ca el,  convinge multimile, dar cu o mai mare profunzime si durata: o viata sfanta." (Vol.4, cap.128)

   A judeca
   "Nimeni nu este intr-atat de bun incat sa fie in drept sa-i judece pe fratii sai ca sunt cu totul rai." (Vol.5, cap.55)

   Intelepciune
   "Cautati Intelepciunea nu pentru ca ea sa va faca sa straluciti, ci pentru ca ea sa va ajute sa inaintati pe caile Domnului." (Vol.5, cap.61)

                                                                                               "Regina Pacis" nr.255

  Despre viata Mariei Valtorta si cateva din mesajele primite, puteti gasi la eticheta:

http://dinimaginatie.blogspot.ro/search/label/Maria%20Valtorta

NEPRIHANITA ZAMISLIRE - din revelatiile misticei Maria Valtorta

 Maria Valtorta (1897-1961) a fost vizionara si scriitoare mistica italiana. A apartinut Ordinului Tertiar Franciscan si Ordinului Tertiar al Servilor Mariei.
   La 23 de ani, in timp ce mergea pe strada impreuna cu mama sa,  ea a fost agresata de un tanar dezechilibrat, care a lovit-o violent cu o ranga in spate. A stat in pat trei luni si sanatatea i-a fost afectata pentru toata viata. In 1931, dupa exemplulu Sfintei  a Pruncului Isus, s-a oferit Domnului Iubirii Milostive si Dreptatii Divine, ca victima de ispasire pentru pacatele oamenilor.

Ca urmare, sanatatea i s-a deteriorat progresiv si, din 1934, a ramas tintuita definitiv pe patul de suferinta, pana in momentul mortii, adica 27 de ani. Din 1943 a inceput sa aiba viziuni si sa scrie "sub dictare", umpland 122 de caiete, aproape 15.000 de pagini, cu descrierea viziunilor si revelatiilor primite intre anii 1943 - 1951. Din aceste 122 de caiete a fost editata opera principala in 10 volume sub titlul "Il poema dell'Uomo-Dio" (poemul Omului-Dumnezeu) sau, in franceza "L'Evangele, tel qu'il m'a ete revele"(Evanghelia asa cum mi-a fost revelata) si apoi "I Quaderni", in trei volume.




 CONVERGENTA IUBIRII CELOR TREI PERSOANE TREIMICE IN CREAREA MARIEI
                                                 (din O Quaderni del 1943)
   
 

 Isus spune: "Toate sufletele sunt create de gandul Tatalui care le trimite ca sa dea viata trupurilor zamislite pe pamant. Dar sufletul Preacuratei n-a tasnit numai din gandul Tatalui.
   Din valtoarea Iubirii arzatoare care este Treimea Noastra Sfanta, emana cele trei Iubiri care converg in centru, acolo unde Divinitatea Noastra se unifica si straluceste. Acolo se afla apogeul Iubirii formate din trei Iubiri unite si,  pentru a folosi o comparatie umana, as putea spune ca acolo se afla Inima Sfintei Noastre Treimi.
   Din aceasta Inima a provenit sufletul Mariei. Ca o scanteie proiectata de vointa Noastra de Iubire, Ea a fost zamislita de cele trei Iubiri ale noastre si de cele trei dorinte ale noastre de a o avea ca Fiica, Mama, Mireasa, si am folosit intreaga Noastra perfectiune in a O crea, caci Ea era destinata sa fie piatra edificiului adevaratului Templu, arca noii aliante, inceputul mantuirii care, la fel ca toate cele ale Lui Dumnezeu, are de la Treime semnul simbolic de trei.
   Primul timp al mantuirii consta in creatia -  opera care apartine in mod special Tatalui - a sufletului fara pata destinat sa coboare pentru a locui intr-un trup care va deveni Tabernacolul Lui Dumnezeu, iar Iubirea Fiului si a Spiritului Sfant au vegheat in beatitudine la formarea Sa.
   Cel de-al doilea timp se realizeaza cand, prin lucrarea Spiritului Sfant, Cea care este fara pata, toata frumoasa si pura, si-a contopit ardoarea de fecioara indragostita de Dumnezeu cu ardoarea Iubirii Lui Dumnezeu si, prin lucrarea Spiritului Sfant, Il zamisleste pe Cristos pentru popoare.
   Al treilea timp, cand Cristos isi indeplineste misiunea de Mantuitor, murind pe Cruce.
   Atunci si Maria era unita cu Opera Tatalui si prin lucrarea Fiului Ea a devenit Co-Mantuitoare si victima impreuna cu El. Indisolubil legata de Dumnezeu si de vointa Lui Dumnezeu, Ea este prezenta la fiecare etapa a drumului Mantuirii, si fara Maria voi n-ati fi avut Mantuitor.
   Mama Mea este floarea deschisa deplin in toata  splendoarea purpurei Sale regale. Dar Mama, pentru a fi astfel, a trebuit sa se nasca nu numai din mugurul neatins al Fecioarei Preacurate, ci si din grauntele nenascut din care a iesit apoi tulpina, mugurul si floarea.
   Cand celebrati sarbatoarea Neprihanitei Zamisliri a Mariei, fruct suav al Iubirii Noastre si purtatoare a Fructului Iubirii infinite care sunt Eu, consacrat salvarii voastre, sa aveti in minte nu numai pe Maria, conceputa atunci, ci si originea Sa - de trei ori sfanta - pentru ca cele trei Iubiri ale Noastre au contribuit s-O creeze - si demnitatea Sa speciala de initiatoare a iertarii fiintei umane de catre Cel Vesnic.
   Ca zorile senine ale zilei Mantuirii, Ea vine la voi in splendoarea Sa casta de Stea a diminetii si de aurora paradisiaca. Leaganul care se grabeste s-O primeasca il devanseaza cu putin pe al Meu, iar surasul Ei va invata sa-i cantati "Glorie" Celui Vesnic care, in perfecta Sa caritate, a indeplinit pentru voi cele doua miracole de iubire: cel al Neprihanitei Zamisliri a Mariei si cel al Intruparii Mele. (25.11.1943)

   TRANSFORMAREA MARIEI DIN IUBIRE PENTRU ISUS PE CARE IL POARTA IN EA
                                                     (din I Quaderni del 1943)

 

 Maria Spune: "Din ziua in care L-am purtat pe Fiul Meu in Mine, am vazut totul cu alti ochi. In aerul care Ma inconjura, in soarele care Ma incalzea, in raza de luna care cobora in camaruta Mea pentru a-Mi tine tovarasie in timpul meditatiilor Mele nocturne, in stralucirea stelelor, in florile din mica Mea gradina, in campiile Nazaretului sau in apa care canta in fantana pe care o construise Iosif pentru a-Mi evita oboseala fizica si morala de a iesi din singuratatea Mea obisnuita, in mieluseii cu glas de copii, Eu Il vedeam pe Domnul Meu, Tatal Fiului Meu, Mirele Spiritului Meu feciorelnic, Il vedeam, mai ales, pe Copilul Meu pentru care totul fusese facut. Ochii Lui erau deschisi in Mine, iar Eu vedeam cu ochii Dumnezeului Meu care era Copilul Meu.
   Virtutile cresteau puternic in Mine precum fluxul marii si cu cat crestea Copilul Meu, cu atat mai mult perfectiunea Sa infinita patrundea in Mama Sa, ca si cum puterea pe care o va degaja in timpul celor trei ani ai ministerului Sau Ma invaluia pentru a Ma reinnoi spiritual cu totul.
   O, fiica! Dumnezeu, in bunatatea Sa, a facut sa fiu salutata ca "Cea plina de Har". Dar in Mine a fost plinatatea atunci cand Eu si Fiul Meu eram una. Atunci a avut sufletul Meu, care era una cu Dumnezeu,  abundenta virtutilor Lui Dumnezeu.
   Caritatea a avut suprematia in acel moment. Daca inainte iubeam, am depasit apoi iubirea creaturii, pentru ca Iubeam cu Inima Mamei Lui Dumnezeu. Ardeam. Incendiul este un val de promoroaca pe campie iarna, in comparatie cu ardoarea care era in Mine. Am privit creaturile nu doar cu ochi de femeie, ci cu Spiritul Miresei Celui Preainalt si al Mamei Mantuitorului. 
   Maternitatea Mea spirituala a inceput atunci, fiindca nu a fost nevoie ca batranul Simeon sa vorbeasca pentru ca sa-Mi cunosc destinul. Stiam, pentru ca aveam Intelepciunea- pe Fiul - in Mine.  Ea devenea trup in Mine, iar cuvintele Sale curgeau ca sangele in fiinta Mea si se varsau in inima, unde Eu le pastram. Viata viitoare a Fiului Meu n-a avut secrete pentru Mama Sa care Il purta. Si daca aceasta era o tortura, caci eram Femeie, era si o mare fericire, asemanatoarea cu cea a Fiului Meu, pentru ca a face voia Tatalui si a rascumpara sufletele pentru a-i  reuni cu Dumnezeu pe cei care sunt despartiti de El si a obtine anularea greselii si marirea Gloriei Tatalui, in aceasta consta fericirea adevaratilor copii ai Lui Dumnezeu. Iar  dulcele Meu Isus si cu Mine, Mama Sa, din bunatatea Lui Dumnezeu, suntem stramosii familiei.
   Cand cineva iubeste cu adevarat, nu traieste pentru sine ci pentru ceilalti. Cand cineva Il are pe Dumnezeu, iubeste in mod desavarsit iar celelalte perfectiuni vin in urma caritatii. Chiar si simturile umane se perfectioneaza prin faptul ca tot ceea ce ne inconjoara primeste o lumina, o voce, o culoare diferita si, mai ales, totul poarta un semn pe care-l vad numai aceia care Il au pe Dumnezeu: al sau, sfant si inefabi;  si nu este nevoie sa rostim cuvinte pentru a ne ruga deoarece ajunge ca privirea noastra sa se opreasca asupra lucrurilor create, pentru ca inima noastra sa se inalte in cea mai inalta rugaciune care exista: contopirea cu Creatorul.
   Sa cantam atunci Magnificat pentru toate lucrurile pe care Creatorul le-a facut pentru noi, caci, Maria, cand ne daruim Lui Dumnezeu, Dumnezeu face din noi regine si ne incredinteaza averile Sale, astfel incat si cea mai umila dintre noi poate afirma: Sufletul meu mareste pe Domnul, care  a privit la slujitoarea Sa pentru care a facut lucruri mari, iar numele meu de acum inainte va fi "fericita!"  (1.12.1943)

   IUBIREA MARIEI

(din I Quaderni del 1943)

   

Maria spune: "Nu te lasa intristata de gandul ca Ma iubesti atat de putin. Nu esti singura. Dar Eu sunt Mama, inteleg si iert. Acestea sunt lacune ale celor care sunt inca imperfecti. Iubirea Mea nu este mai mica din cauza ca nu sunt iubita mai mult. Imi ajunge sa-L iubiti pe Fiul Meu, iar tu Il iubeai mult inca de pe atunci cand pe Mine nu Ma iubeai decat putin.

   Iti voi atrage atentia asupra unui fapt din viata Mea de Mama a Lui Dumnezeu, care scapa multor persoane si care este un indiciu sigur al viitoarelor relatii dintre Mine si cei pe care Isus i-a rascumparat.

   Atunci cand pastorii au ajuns la pestera, ei nu aveau ochi si cuvinte de iubire decat pentru Copilul Meu. Iosif si cu Mine eram pentru ei persoane secundare. La picioarele mizerei iesle in care dormea, atunci cand nu dormea pe genunchii Mei, acestia si-au depus darurile si duiosia. Si nu regret ca nu Mi s-au adresat laude ca plantei care adusese pe lume Floarea Cerului. Imi ajungea ca Il iubeau pe Copilul Meu, si ca Il iubeau mult. Caci pe urma il vor ura atat de multi! Printre cei care au asistat la ritualul prezentarii la Templu, nimeni n-a avut vreun gand pentru Mine. Ei priveau Comoara Mea si o laudau pentru frumusetea sa supraomeneasca. Dar nu aduceau nici o lauda Mamei Sale. Numai sfintii M-au recunoscut ca ceea ce eram, iar Elisabeta, Simeon si Ana au vazut in Mine pe Mama Salvatorului, aducandu-Mi prin aceasta recunoastere, cea mai sublima dintre laude. Aceste trei persoane erau "sfinte".

   Spiritul Sfant lucreaza in inimile sfintilor si le da lumini de cunoastere supranaturala. Spiritul Sfant lumineaza inimile sfintilor pentru ca ei sa Ma vada. A Ma vedea in lumina Lui Dumnezeu inseamna a Ma iubi cu adevarat. Fiul Meu actioneaza prin El Insusi pentru a va atrage la Iubirea Sa. Eu va iubesc si astept, rugandu-Ma pentru voi.

   Eu sunt Fecioara asteptarii. De la cea mai frageda varsta, L-am asteptat pe Cel asteptat de popoare. Eu sunt Co-Rascumparatoarea care asteapta momentul sa moara la picioarele Crucii pentru a va da viata. Eu sunt Mama care asteapta adevarata voastra iubire, si nu cultul superficial care se limiteaza la multe cuvinte. A te ruga nu inseamna a spune multe cuvinte. Inseamna a iubi. Inseamna a-ti lasa inima sa vorbeasca.

   Eu sunt Cea tacuta. Ca noua Eva, Eu va invat tacerea. Caci prin cuvant a intrat ispita in Eva. Si prin tacerea Mea a intrat in lume Mantuirea. Invatati de la Mine virtutea tacerii, pentru ca in tacerea exterioara inima ii vorbeste Lui Dumnezeu si Dumnezeu inimii. Tacerea Mea nu era o tacere inerta a unui suflet mort. Dimpotriva, ea era o lucrare foarte activa pe plan spiritual.

   Cand Copilul Meu era in bratele Mele, am rostit pentru El oferirea catre Tatal, pentru El care nu stia sa vorbeasca, caci nu era decat un nou-nascut care stia doar sa planga - Fiul Meu Dumnezeu, Glasul Tatalui, Cuvantul Tatalui coborandu-Se pana la a nu fi decat un pruncusor care plange cu glas de mielusel. Primul "Tatal Nostru" l-am spus Eu in pestera rece din Betleem, ridicandu-L in brate pe Mielul Meu venit in lume pentru a fi ucis si pentru a da viata mortilor cu sufletul. Eu am spus prima, plangand, "Faca-se Voia Ta". Si stii ce inseamna pentru Mama sa spuna aceste cuvinte Celui Vesnic?

   Acum, cand vad ca, din iubire pentru Fiul Meu, o creatura indeplineste vointa divina, care este, inainte de orice, vointa de iubire, eu anulez datoria sa fata de Mine, iar Iubirea Mea pentru ea creste. Pe urma, mi-o aduce Isus. Ii las Lui Isus al Meu grija de a Ma face iubita. Caci acolo unde este El este si Spiritul Lui Dumnezeu. Iar acolo unde este Spiritul Sfant sunt Stiinta si Lumina. Este deci inevitabil ca voi sa fiti invatati si iubirea fata de Mine.

   Apoi, cand ajungeti sa Ma iubiti cu adevarat, Eu vin. Iar venirea Mea este intotdeauna bucurie si salvare.  (2.12.1943)

   MARIA, FECIOARA LUMINOASA SI RAMASA IN UMBRA

(din I Quaderni del 1943)

 Isus spune: "Mama Mea ti-a vorbit despre umbra in care era invaluita ca Mama a Lui Dumnezeu... Daca toata lumea observa ceva special la aceasta pereche sarmana care trecea pe strazile intesate, cum ar fi o lumina sau un parfum, aceasta nu le limpezea orbirea si nu vorbea surzeniei spiritului lor. Era la fel cu perceperea soarelui, pe care il are cineva deasupra capului, prin niste fasii de panza opaca, fara a-l vedea cu adevarat, sau a unui zgomot indepartat, care de abia ajunge la ureche, precum un suflu de aer ce poarta sunete in care nu se mai deslusesc cuvinte.

   Mama Mea S-a numit "Cea Tacuta". Ar trebui adaugate inca multe atribute litaniilor Sale si ar fi mult de meditat asupra acestor atribute. A fost si este Fecioara tacuta, Fecioara luminoasa si Mama a Luminii.

   Ea a ridicat, cu extrema reticenta, cateva valuri pentru evanghelistii Mei, dar numai pentru lucruri pe care, cu stiinta Sa supranaturala,  le considera utile interesului Meu. In ceea ce O priveste, tacere absoluta. Ea pastra totul in Inima Sa, cum afirma Luca, iar din Inima Sa scotea amintiri pentru cei dragi ai Ei, ca pe niste perle dintr-un sipet.

    Nu trebuie deci sa va mirati ca oamenii din multime n-au putut intelege, chiar daca erau sfintiti de trecerea Mamei Mele. Ei nu erau, asa cum a spus Ea, niste sfinti. Mai mult sau mai putin buni, Il aveau pe Dumnezeu departe de inima lor, iar acolo unde nu este Dumnezeu, nu este lumina. 

   Nu trebuie sa va mirati nici ca Dumnezeu a ocrotit-O pe Cea  Binecuvantata, sub valul unei vieti in aparenta obisnuita. Lui Dumnezeu nu-I place ceea ce le place oamenilor: celebrarile, si cu atat mai putin, auto-celebrarile umane. Lumea este profanatoare iar Satana este cu atat mai viclean cu cat este invins. Dumnezeu apara de curiozitatea nesanatoasa si de capcanele otravite pe creaturile cele mai iubite si pe El Insusi in ele, caci are o mare grija de instrumentele Sale, dorind ca acestea sa-si indeplineasca misiunea. El reveleaza numai "Sfintilor" adevarul ascuns.

   Si nu trebuie sa va mirati ca Maria, dupa nasterea Mea, a aparut inca si mai mult ca o femeie obisnuita: o tanara mama, nimic mai mult. La fel ca ciboriul din care a iesit Ostia Preasfanta, Ea era acum Preasfanta pentru Ea insasi, dar nu-L mai purta pe Sfantul sfintilor. Si daca va ganditi la faptul ca Sfantul sfintilor, in momentul in care a rascumparat, cu o eterna suveranitate, Pamantul, pe locuitorii lui, pe defunctii si pe viitorii lui locuitori, a aparut in ochii lumii ca un raufacator schingiuit pentru faradelegile Sale, este logic ca Mama Sa, din momentul in care a devenit Co-Mantuitoare si a participat, deci, la rascumpararea Pamantului, a aparut ca o simpla, sarmana femeie.

    Timpul luminos in  care Eu M-am format in Ea trecuse, iar splendoarea bucuriei, care in noaptea nasterii umpluse inima Mariei, pestera si Cerurile, s-a atenuat in zorii zilei in care incepuse sa rasara soarele mantuirii, soare vopsit cu sange si format din durere nesfarsita. Zorile au gasit-O pe Maria deja cufundata in chinurile viitoare. Ofranda fusese deja facuta in numele Meu si cele doua fraze, cele mai crestinesti de pe pamant, s-au legat una de alta pentru a forma un lant si a sugruma Raul: "Iata  roaba Domnului" si "Doamne, faca-se voia Ta".

   Buze sfinte, buze binecuvantate ale Mamei Mele, care ati imprumutat neputintei Mele de prunc sunetul virginal al cuvintelor perfecte! Cerul s-a aplecat asupra "da"-ului Sau eroic, repetat atunci cand maternitatea il facea de doua ori eroic, si a venerat in Ea pe Martira mantuitoare. Ca un colier caruia i se adauga zi de zi cate o perla, sirul zilelor pline de durere ale Mariei a inceput. La sfarsit a fost Golgota.

   Pentru aceasta indelungata durere va spun: "Iubiti-O". Eu va binecuvantez atunci cand Ma iubiti. Dar pentru iubirea pe care i-o dati Mamei Mele, va pregatesc un loc mai stralucitor in Cer."   (3.12.1943)

                                                                            "Regina Pacis" nr.169

   Despre viata Mariei Valtorta si cateva din mesajele primite, puteti gasi la eticheta:
http://dinimaginatie.blogspot.ro/search/label/Maria%20Valtorta

Aparitia Sfintei Fecioare la Lourdes, intr-o viziune a misticei Maria Valtorta

din "I Quaderni del 1944" de Maria Valtorta

"Neprihanita Zamislire"
- aparitia de la Lourdes -

   Maria Valtorta: "In aceasta dupa-amiaza am vazut aparitia de la Lourdes.
   Vedeam clar grota sapata in stanca muntelui,  pe ale carei colturi crescusera mici plante profitand de putinul pamant care se depusese in crapaturi: ierburi plapande, muschi, caperi, iedera salbatica ale carei tije atarnau in jos si, langa peretele din dreapta, pe laturile grotei, un maces care-si intindea ramurile spinoase, desfrunzite, spre interior si in sus; prin deschizatura grotei se vedea ca un fel de culoar intunecos si stramt, care urca spre interior. Pe sol era pamant amestecat cu pietris si cu iarba, acea iarba scurta si lucioasa caracteristica anumitor locuri de munte.
   La un moment dat, deschizatura stancii s-a luminat de o licarire galben-rosiatica, foarte blanda, ca si cum o raza de soare ar fi intrat in umbra sa pentru a o face aurie, sau ca si cum o lampa ascunsa ar fi luminat-o cu licarirea sa vesela. Era o lumina care te facea fericit.
   Din lumina a aparut apoi Sfanta Fecioara preablanda, Mama pe care, de acum, eu o cunosc atat de bine. Ea suradea; Chipul Ei semana cu un crin, privirea ii era plina de iubire si de modestie. Era imbracata in intregime in alb, ca atunci cand o vazusem in Paradis, dar purta un cordon dintr-o minunata matase de culoarea cerului; incingandu-I mijlocul, acesta era legat cu un nod in fata, iar capetele-i coborau aproape pana jos de-a lungul rochiei Sale foarte lungi, de sub care-i ieseau varfurile picioarelor delicate si roz. Deasupra lor, pe tivul rochiei, erau aplicati doi magnifici trandafiri care pareau fligranati cu aur. Mainile impreunate tineau un lung rozariu, care parea facut din perle legate intre ele cu aur. Acest rozariul mi-a parut complet: cincisprezece decade.
   Am uitat sa va spun ca,  atunci cand a licarit lumina in deschizatura stancii, tufa de maces, care urca de-a lungul peretelui din dreapta, a frematat ca si cum un vat usor i-ar fi aplecat ramurile cu spini si frunzele care-i mai ramasesera, rasucite de ger si de culoare ruginie.
   Maria a suras, fara sa vorberasca, aureolata in intregime de lumina Sa aurie care o facea sa para si mai alba, ca zapada, in rochia Sa, si de culoarea mainilor, a gatului si a fetei Sale atat de pure, de copila de abia iesita din adolescenta. Nu-i dadeai mai mult de douazeci de ani, atat de tanara parea.
   Apoi a coborat spre deschizatura stancii pana la margine. Ii vedeam mersul usor unduit, asa cum il stiam din alte dati cand am vazut-o mergand: este mersul caracteristic persoanelor obisnuite sa poarte sandale, fara nici un fel de toc.
   Ajunsa la marginea deschizaturii, chiar deasupra macesului, Ea s-a oprit.
   Maria a facut semnul crucii. Ea ma invata sa fac semnul crucii. Noi ne putem rusina de modul in care il facem! Ingerul din viziunea Paradisului m-a invatat sa spun: "Bucura-te, Marie", Maria ma invata sa spun: "In Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh."
   Ea si-a deschis mainile intr-o atitudine de rugaciune, si-a pus mana stanga pe inima, iar cu dreapta, in care tinea rozariul, si-a atins fruntea privind spre cer, apoi pieptul si umerii. Pe urma, in momentul cand se spune "Amin", si-a plecat capul si si-a impreunat mainile asa cum le avusese inainte, surazand din nou.
   Atunci cand isi facea semnul crucii, Ea nu era nici grava, bici zambitoare: era cu totul absorbita in Dumnezeu. Gestul ei era foarte amplu si lent. Nu avea absolut nimic in comun  cu al nostru care s-ar asemana cu gestul prin  care se alunga mustele, insotit de cuvinte repezite si trunchiate. 

Maria Valtorta

   Apoi a incept sa prefire boabele rozariului. A spus rar, cu voce tare, plecand adanc capul: "Slava Tatalui". In timp ce eu recitam "Bucura-Te Marie" si "Tatal Nostru", Ea suradea in tacere.  Din cand in cand, vantul ii misca usor capetele cordonului de matase.
   In final, Ea Si-a deschis bratele si le-a intins in jos, plecandu-si capul si trupul zvelt pentru a se inclina usor, in semn de umilinta. Apoi a spus cu vocea Sa inimitabila: "Eu sunt Neprihanita Zamislire" si,  in acelasi timp,  si-a ridicat capul si si-a impreunat din  nou mainile, privind spre Cer cu ochii umezi de emotie supranaturala.
   N-a mai spus nimic. Dar gestul Sau,  surasul Sau, m-au facut sa inteleg ca Ea este "roaba Domnului" ca Ea continua sa se considere astfel (aceasta se vedea din modul in care isi pleca, cu umilinta, capul si bratele), ca Ea este prin  harul Lui Dumnezeu si nu prin meritul Sau personal (iata semnificatia gestului Sau initial), si ca este datorita Domnului caruia I se cuvine lauda pentru ca O daduse lumii ca o prima iertare acordata omenirii vinovate (este a doua parte a gestului Sau, care continea, in acelasi timp, lauda,  recunostinta si o reculegere modesta).
   Cuvintele nu pot sa exprime, dar cand vezi,  inveti atat de multe lucruri dintr-un singur gest!
   Apoi, Ea s-a recules, ca adancita intr-o rugaciune interioara, cu privirea extaziata in Dumnezeu, pe Care Il vedea,  si a disparut astfel pentru a se intoarce in Paradis,  lasandu-ma plina de lumina, de muzica,  de parfumul puritatii Sale si de spiritualitatea rugaciunii Sale.
   Am ramas linistita, cu rozariul in mana si am incercat s-O imit pe Maria, Mama-Invatatoare care a venit sa ma invete cum sa ma rog si sa-L laud pe Domnul pentru tot ceea ce a facut pentru noi.
   Sfanta Fecioara de la Lourdes, invata-ma sa ma rog si apara-ma de diavol si de mine insami. Amin." (4.02.1944)
                                            ("I Quaderni del 1944" - "Regina Pacis" nr.174)

Maria Valtorta (1897-1961) a fost vizionara si scriitoare mistica italiana. A apartinut Ordinului Tertiar Franciscan si Ordinului Tertiar al Servilor Mariei.   La 23 de ani, in timp ce mergea pe strada impreuna cu mama sa,  ea a fost agresata de un tanar dezechilibrat, care a lovit-o violent cu o ranga in spate. A stat in pat trei luni si sanatatea i-a fost afectata pentru toata viata. In 1931, dupa exemplulu Sfintei Tereza a Pruncului Isus, s-a oferit Domnului Iubirii Milostive si Dreptatii Divine, ca victima de ispasire pentru pacatele oamenilor. Ca urmare, sanatatea i s-a deteriorat progresiv si, din 1934, a ramas tintuita definitiv pe patul de suferinta, pana in momentul mortii, adica 27 de ani. Din 1943 a inceput sa aiba viziuni si sa scrie "sub dictare", umpland 122 de caiete, aproape 15.000 de pagini, cu descrierea viziunilor si revelatiilor primite intre anii 1943 - 1951. Din aceste 122 de caiete a fost editata opera principala in 10 volume sub titlul "Il poema dell'Uomo-Dio" (poemul Omului-Dumnezeu) sau, in franceza "L'Evangele, tel qu'il m'a ete revele" (Evanghelia asa cum mi-a fost revelata) si apoi "I Quaderni", in trei volume.

  Despre viata Mariei Valtorta si cateva din mesajele primite, puteti gasi la eticheta:

http://dinimaginatie.blogspot.ro/search/label/Maria%20Valtorta