DATA DE 2 A UNEI...ORICARE LUNI...

   La Medjugorje, Sfanta Fecioara i-a aparut Mirjanei in data de 2 a fiecarei luni, timp de multi ani. Aceste aparitii, care erau publice (in prezenta credinciosilor) au avut, prin excelenta, scopul rugaciunii pentru convertirea pacatosilor.
   Sfanta Fecioara a spus ca ACEASTA DATA, DE 2 A LUNII, NU ESTE ALEASA INTAMPLATOR, IAR NOI, MAI TARZIU, VOM INTELEGE DE CE.

   Eu, la inceputul fiecarui mesaj al aparitiilor Mirjanei din data de 2 publicat pe blog (impreuna cu imagini din momentele aparitiilor), am facut aceasta precizare pentru ca mi-a parut importanta.

   In 2 martie 2020 a avut loc ultima aparitie lunara. S-a incheiat un lung ciclu de aparitii avand scopul rugaciunii pentru convertirea pacatosilor. Sfanta Fecioara-i va mai aparea Mirjanei anual, pe 18 martie (ziua de nastere a Mirjanei).

    In urmatoarele date de 2 ale viitoarelor luni nu vor mai avea loc aparitii.
    Se poate intelege ca intr-o zi de 2 a unei luni va avea loc un eveniment (poate mistic), tocmai pentru ca Sfanta Fecioara a pus accent pe alegerea acestei date de 2 a lunii si, mai important, ne-a asigurat ca, la un moment anume, noi vom intelege alegerea acestei date.

   Incep sa am convingerea (pe care vreau sa o impartasesc cu voi, vizitatorii blogului, fie ca credeti sau sunteti sceptici) ca, incetand aceste aparitii lunare, o data de 2 a unei luni ne va spune ceva; ca, poate, intr-o zi de 2 a unei luni (mai apropiate sau mai indepartate...) Dumnezeu va vorbi lumii printr-un eveniment important (posibil supranatural).

   Sa ne rugam pentru asta.
   Rugaciunea Rozariului ramane cea mai ceruta de Sfanta Fecioara.

Inainte de a veni ca un Judecator echitabil, Eu vin mai intai ca Rege al Indurarii

   Am meditat la aceasta mare drama mondiala numita "coronavirus" .
   Nu este posibil ca Dumnezeu sa o permita fara a o transforma in maretie spirituala, cu suflete renascute prin convertire, iubire mai multa si aplecare la nevoile aproapelui, trecand peste propriu eu, propriu egoism, propria comoditate, fara mandrie si cu multa umilinta.
   

   Intr-un mesaj, Isus ne spune ca evenimentele dramatice, evenimentele grave, dureroase, tulburatoare, negative, sunt lucrari ale celui rau. Dar El, Isus, le permite pana in momentul in care acestea contribuie la lucrarea Lui Dumnezeu, apoi le opreste.
   Este greu de inteles cum actiunea celui rau face, de fapt,  lucrarea Lui Dumnezeu...
   Si totusi, nu din suferinte, dezastre naturale, boli pe care cel rau le provoaca din ura fata de omul care are posibilitatea harurilor divine si a unirii cu Dumnezeu, pe care, el, Satana, din mandrie le-a pierdut pentru vesnicie, deci nu din aceste teribile evenimente nefaste in plan general si personal  se nasc mari convertiri?
   Asa cum Dumnezeu este iubirea in stare pura, la polul opus, Satana este ura in stare pura.
   Omul fara Dumnezeu, in mijlocul unor astfel de evenimente, este zdrobit, cazut, deznadajduit, caci nu a cautat sprijin decat in puterea omeneasca ce se dovedeste a fi slaba, o amagire. Si atunci, ridicand ochii spre cer, cauta sprijinul pe care adevaratii crestini l-au gasit, sprijinul divin care vine de la Creatorul tuturor celor vazute si nevazute, de la Cel care are toata puterea in Cer si pe Pamant, sprijin ce confera tarie, speranta si pace in suflet in timpul incercarilor.
   

   Si daca ratacitii cu sufletul L-au gasit pe Dumnezeu in mijlocul halucinantelor actiuni ale celui rau, se poate spune ca Dumnezeu a transformat un mare rau intr-un mare bine iar beneficiarii acestui bine sunt sufletele reintoarse din ratacirile lor si reunite cu si in Dumnezeu.
   Asa transforma Dumnezeu actiunile satanei pentru a le folosi in propria lucrare de mantuire a sufletelor, a lumii.

   Isus ne avertizeaza ca, dupa semne terestre (calamitati naturale, razboaie, boli...) vor urma semne ceresti. Iar aceste semne nu vor mai putea fi rastalmacite, vor fi interventii divine supranaturale clare si de netagaduit.

   Aparitia Crucii luminoase pe cer va fi unul dintre primele semne ceresti de o evidenta clara care urmeaza sa se produca, neputand fi negata pentru ca va fi vizibila pe toate continentele, de toate popoarele, de fiecare locuitor al planetei.
   Poate vom fi contemporani cu acest eveniment supranatural, poate nu, dar, odata cu producerea lui, omenirea va urma o cotitura ce va duce la mari convertiri, va duce la recunoasterea Crucii ca semn al Lui Dumnezeu prin care omul a obtinut mantuirea.

   Despre acest miracol Isus a vorbit unor mistici,  sfinti si vizionari: 
   - JNSR, Martori ai Crucii", vol.2 si 4, in 1997; "Faptele Apostolilor" vol.2, in 1999;
   - Sfintei Faustina Kowalska,   si nu numai...

                                                                   * * *
   Bisericile sunt inchise si goale. Dar oare, cand erau deschise pentru crestini, erau ele pline?  Erau oare ele populate de crestini autentici sau de crestini "de ocazie"? Intelegeam oare, noi care ne numim crestini, ca acolo, la jertfa liturgica ISUS VIU coboara pe altar pentru a ne hrani spiritual pe noi? Intelegeam oare noi ca altarul e inconjurat de multime de ingeri nevazuti care-L contempla pe Mantuitor in jertfa Sa nesangeroasa de pe altar? Intelegeam oare noi ca insasi  Sfanta Fecioara, in mod nevazut, e prezenta la aceasta transformare a Trupului Mistic al Fiului Ei in hrana spirituala pentru noi, pentru intarirea credintei noastre care sa devina de neclintit in momente de mare cumpana?

   Multi sfinti si mistici au avut viziuni tulburatoare in momentul acestor celebrari liturgice, cu tot ceea ce se intampla pe altar si in jurul lui.
 

    Daca acum nu este permisa  participarea crestinilor la rugacini in biserici, e semn ca Dumnezeu ne da un ragaz pentru a ne examina constiinta, pentru a ramana cu noi insine in camarutele noastre si, mai ales in camara sufletului noastre ca sa intelegem daca avem provizii spirituale sau... camara este goala...
   Si daca este goala camara sufletului, este pentru ca am lasat, cu indiferenta si nepasare sa alunece pe langa noi si sa se piarda mari haruri ceresti trimise din abundenta, cu iubire, de catre Tatal nostru Ceresc.

  Dupa aceasta pandemie, care va trece caci Dumnezeu are ultimul cuvant, sa umplem bisericilr. Ele sa devina neincapatoare si sa culegem toate harurile pentru ca, pe timp de foamete, sa nu flamanzim si pe timp de seceta sa nu insetam.

   Va imbratisez cu imbratisarea Lui Dumnezeu si, in mod cu totul special, ii imbratisez pe cei atinsi de aceasta boala, pe cei care-i au pe cei dragi bolnavi.

   Dumnezeu sa va binecuvanteze!

EU AM PRIETENI !!

                                          

                                            Nimeni nu m-aude, nici nu ma priveste.         

                                            Nimeni nu m-asculta. Nimeni nu-mi vorbeste.

               Vad... o silueta, paseste grabit.

               Ii zambesc, sperand... dar nu m-a zarit...

               Iata, vine alta. Chiar de nu-mi vorbeste,

               Mi-e de-ajuns un zambet, daca ma priveste...

               Dar nu-i simt privirea blanda, cu caldura,

               Iar in jurul meu vad atata ura...

               Toti, in graba mare, gandesc doar la sine,

               Privind spre tarana, nu mai vad pe nimeni.

               Nu mai au un zambet, un chip bland, senin,

               Nu stiu unde pleaca si de unde vin,

               Nu se mai apleaca inspre cel cazut,

               N-au o mangaiere pentru cel pierdut.

               Si nu-si mai vad fratii care-asteapt-un bine,

               N-au timp sa ajute, n-au timp sa aline...

               Ce lume e asta? Unde vietuiesc?

               Nici doar un prieten nu pot sa gasesc?

               Toti, incoace-ncolo alearga, se grabesc,

               Nu mai am putere ca sa ii privesc.

               Incet, imi plec capul; trista resemnare...

               Oamenii din lume nu mai iubesc oare?

               Toti se misca iute, parc-ar fi roboti.

               Doamne, dar in lume nu sunt oameni toti?

               ........................................................................

               Ce stiu despre oameni...? Dar despre iubire...?

               Scotoces prin minte de-am vreo amintire...

               .......................................................................

               Ma vad mica, mama tandru imi zambeste.

               Cum ii simt caldura, cat ma mai iubeste!!

               O, ce fericire, dulce-mbratisare...

               ........................................................................

               Dar in lumea asta nu-i iubire, oare?

               Ce mi-a spus ea, mama, cand ma mangaia?

               Ca am doi prieteni ce nu m-ar lasa!

               Ca...timpul va trece... lumea s-a raci...

               Dar acesti prieteni langa mine-or fi,

               Si-mi vor da caldura si-mi vor da iubire,

               Si nu o sa simt a lumii racire.

               Unde-s ei acuma? Mama ce-mi spunea?

               Nu-mi aduc aminte nici... cum ii chema.

               Unde sa ii caut daca nu stiu nume?

               Cum sa dau de ei in aceasta lume?

               Mai fac un efort, ma gandesc mai bine...

               Cum mama-mi spunea ca ei sunt...in mine.

               Cum, sa fie-n mine?! Ce mi-o fi spus ea?

               Dar... simt... un obraz... pe inima mea.

               Parc-aud o voce, vine dinlauntru

               Si ii simt caldura... Da, aud Cuvantul!!

               ....................................................................

               Da, mi-aduc aminte: ISUS si MARIA

               Asa mi-a spus mama, fixandu-mi privirea.

               Iata testamentul. Asta mi-a lasat:

               Mi-a lasat iubirea, apoi a plecat...

               Mi-a lasat ce-i vesnic, ceea ce nu trece,

               Care incalzeste cand in lume-i rece.

               Da, am bucuria. Simt iar, intr-o clipa,

               Acea bucurie de cand eram mica.

               Si ma simt copila, si ma simt iubita.

               Ma simt protejata. Ma simt fericita!

               Eu am doi prieteni!! Cat i-am cautat...

               Ei erau cu mine si cand i-am uitat.

               Si nu mai am teama singura c-oi fi,

               Acesti buni prieteni nu m-ar parasi!

               Ah, adorm in pace. Vai, cat am tanjit

               Sa am somnul lin de copil, tihnit !

               Si sa umblu-agale, sa nu ma grabesc.

               Chiar sa slabesc pasul, sa incetinesc.

               Nu mai am nici grija, teama-n mine, moare.

               Nu ma sperie raul. Nimic nu mai doare.

               Am gasit prieteni!!  Cant de fericire.

               Imi vor fi alaturi pana-n vesnicie!

               Si-acolo, cu mama ma voi intalni

               Si... prin ce-am trecut ii voi povesti...

               Cum eram, eu, trista..., cum m-a ajutat

               Ce-n copilarie ea m-a invatat.

                                           Si-i voi spune mamei:

                                          "Am gasit IUBIREA care m-a adus

                                          TEAFARA, o, mama, langa tine, SUS!"

            

                                                            Daniela

                               

Ganduri..., ganduri...

      IUBIREA

       pentru

 APROAPELE

      Daca-ti iubesti aproapele, nu-i spune ca te doare,

      C-atunci si pe el, poate, incepe a-l durea.

      Tine durerea-n tine, asteapta, cu rabdare

      Caci - in rabdare - Domnul durerea-ti va lua.

      Daca-ti iubesti aproapele, nu-i spune ca nu crezi,

      Ca nu cumva, apoi, nici el sa nu mai creada.

      Doar Domnul, El sa stie ce sentiment nutresti

      Aproapele, in tine, smerenia doar s-o vada.

      Daca-ti iubesti aproapele, nu-i spune vorbe multe

      Si-n vorba ta sa creada, nu-ncepe-a-l invata.

      Tu taci, nu-l fa s-auda doar voce..., doar cuvinte...

      Ci lasa-l sa-nteleaga si din tacerea ta.

      Daca-ti iubesti aproapele, nu-i da a ta stiinta

      Si coborand pe scara sa crezi a te-nalta.

      Ci da-i fruntea-ti plecata cu multa umilinta;

      Cu cat te pleci mai tare, cu-atat te vei urca.

      Tu poti sa faci un rau, crezand ca faci un bine.

      Tu poti sa demolezi, cu gandul ca zidesti.

      De ai o indoiala, tine-o cu grija-n tine

      Caci, de-o dezvalui, poate, in altii o sadesti.

      De crezi ca ai stiinta, tu te-ndoieste tare,

      Si-adanc, in rugaciune, incepe-a te smeri.

      Caci Domnul, Care Poate, Caci Domnul, Care Stie,

      Cum crede El, cand crede, te va-nvata a sti.

      Daca-ti iubesti aproapele, nu-ti sadi-n el parerea.

      Caci nu esti gradinarul, tu esti doar instrumentul.

      Doar Domnul, El sadeste, a Lui este averea.

      Tu ai in stapanire doar clipa, doar momentul.

      Daca-ti iubesti aproapele, sa-nveti sa ceri iertare.

      Ca sa primesti iertarea, invata si-a ierta.

      Apoi, sa uiti greseala, ca sa se-nchida rana

      Caci, daca nu, greseala poate fi umbra ta.

                                                                     Daniela  

Noul an va fi bun, daca noi vom fi buni !

 
    Suntem fascinati de vietile sfintilor, ne impresioneaza, uneori pana la lacrimi, vietile misticilor, vieti jertfite de bunavoie pentru salvarea oamenilor, pentru salvarea omenirii.
    Ne intrebam insa putin, daca nu deloc, care ar trebui sa fie contributia noastra la salvarea omenirii. 
   ... Nu sunt vorbe mari. Inca inainte de a ne naste, inca din vesnicie, cand Dumnezeu a planuit trimiterea noastra in pelerinaj pe acest pamant, am avut fiecare  incredintata o misiune. Daca aceasta misiune a fost perceputa sau nu, a fost acceptata sau respinsa, putem sti, privind evenimentele care se petrec in lume... si vom avea raspunsul la felul cum fiecare in parte si toti impreuna participam cu iubire, din iubire si pentru iubire, la implinirea Planului Lui Dumnezeu.
   Daca in jurul meu totul este un dezastru, nu pe Dumnezeu trebuie sa-L invinuiesc, asa cum de cele mai multe ori oamenii o fac, ci este consecinta faptului ca L-am indepartat pe Dumnezeu din inima mea si daca nu l-am invitat, in schimb, pe cel rau in viata mea, i-am permis totusi, in mod mai mult sau mai putin constient, sa ocupe locul ramas gol.  De aici incep tristetile, temerile, nelinistile, neimplinirile, neajunsurile, nedreptatile, certurile, despartirile, violentele ... dezastrele.  
   Cu Dumnezeu in viata mea, in inima mea, in familia mea, in comunitatea mea, in tara mea, in lume va domni armonia, linistea sufleteasca, pacea, caritatea, iubirea.
  Candva, un preot imi spunea: "Daca fiecare om ar posti doar o singura zi  cu paine si apa, trecerea la Cerul Nou si Pamantul Nou s-ar face lin, fara suferinta (...)."
   Dar pentru ca asta nu se intampla, un manunchi de suflete sfinte - petale ale unui mistic  trandafir, multe dintre ele stiute doar de Dumnezeu, se ofera ca victime de reparare, fac sa intarzie Dreptatea Divina si atrag asupra celor drepti si nedrepti deopotriva, Indurarea Divina.
    Noul an poate fi mai bun, daca noi vom fi mai buni; poate fi mai bogat, daca noi ne vom imbogati cu harurile pe care Dumnezeu ni le trimite din abundenta si pe care, de cele mai multe ori, le lasam sa se piarda...; poate fi un an al pacii, daca in sufletele noastre va domni pacea Lui Dumnezeu - nealterabila si vesnica.
   Dar pentru a permite lucrarea Lui Dumnezeu in vietile noastre si in lume, va trebui sa raspundem precum Maria a facut-o la Bunavestire: FIE MIE DUPA CUVANTUL TAU!
    Va trebui sa-i spunem DA Lui Dumnezeu; va trebui sa-i spune NU satanei si tuturor formelor sale perfide de ispita; va trebui sa imbracam haina umilintei, sa nu ridicam privirea pentru a ne trufi ci doar pentru a privi cu speranta spre Cer; va trebui sa-i oferim o conditie mai buna aproapelui nostru, rupand din propria noastra bunastare;  va trebui sa ascultam, si nu doar sa ne facem ascultati, sa iertam si nu doar sa pretindem iertare, sa iubim si nu doar sa cerem iubire.
   Si, la sfarsitul anului care acum mijeste, sa stim ca bilantul va fi rezultatul propriei noastre contributii. Rezultatul va fi datorat de apropierea noastra de Dumnezeu si de acceptarea Planului Sau cu noi, sau, cauzat de prapastia pe care am creat-o intre noi si El.
   Astfel poate fi hotarat destinul omenirii.
   Contributia mea, a ta, a noastra, poate sa duca la inaltare, sau prabusire... 
    Eu nu vreau raul si stiu ca nici tu nu-l vrei! 
   Si eu si tu, noi toti suntem mici piese dintr-un mare puzzle pe care Dumnezeu il are in lucru pentru a desavarsi Planul Sau de Salvare, Planul Sau de Iubire, Planul Sau de Mantuire.
   Va fi important sa ocupam, in acest puzzle, locul pe care Dumnezeu ni l-a stabilit si nu cel pe care noi ni-l dorim. Astfel nu ne vom pune in pericol propria mantuire si pe cea a aproapelui nostru.

  Inchei cu urarea ca noul an sa nu fie asa cum il doresc eu, sau asa cum tu il doresti, ci asa cum Dumnezeu il vrea pentru mine, pentru tine, pentru noi.
  
  BINECUVANTAREA LUI DUMNEZEU SA VA INSOTEASCA IN NOUL AN SI IN INTREAGA  VIATA !

Avem semne, avem profeti, si totusi...

    "... Nu mai avem semne, nu mai avem profeti
    si nimeni dintre noi nu stie pana cand,
   Pana cand, Dumnezeule, va huli dusmanul?
   Iti va ocara vrasmasul numele, pana la sfarsit?..."
                                                       ( din Psalmul 73 )

   Avem semne, avem profeti, si totusi..., pana cand indiferenta fata de "alarma"( pe care intreg Cerul o face sa sune pentru a ne determina sa constientizam in ce mare pericol se afla sufletele noastre) va fi ignorata? Pana la sfarsit?

  Alarma trezeste sufletele din somnul lor adanc, dar acestea, nedezmeticite inca, isi spun: "e falsa, alarma falsa", si nu fac altceva decat sa cada din nou, toropite si ingreunate, in somnul din care - ce mare tristete! - unele,  nu se vor mai trezi.

  PLANGE CERUL !

  Noi, insa, nu avem motive sa plangem.  Exista suficiente emisiuni de divertisment care sa ne distraga si sa ne distreze (cu cat mai dezgolite de ultima farama de pudoare, cu atat mai mare distractia). Exista suficiente dispute politice ce ne pot capta atentia intr-atat incat, tot socotind pe care dintre mai multe rele  le-am putea alege, sa uitam ca este imperios necesar si urgent sa-L alegem pe Cristos - UNICUL NOSTRU BINE. 
    Reclame de tot soiul, pentru toate "gusturile", explozive, aproape brutale, obositor de repetative, dau buzna in linistea odailor noastre, de buna seama pentru a ne pune la grea incercare sistemul nervos..., tulburandu-ne linistea sufletelor sau, ce-a mai ramas din ea...
   Unde sa ne ascundem de toate acestea, pentru ca nici in noi insine nu mai gasim o oaza de pace, o ascunzatoare sigura?
    Am pierdut sensul vietii; am uitat de unde venim - pentru ce am fost creati - care ne este tinta. 
   Daca avem atatea oferte care ne vin pe toate caile si canalele (doar sa reziste telecomenzile la aceste avalanse...), cand sa ne mai rugam? Cand sa-L mai intalnim pe Dumnezeu? Cum sa-L percepem in vacarmul lumii? Cum sa-i mai auzim si recunoaste Glasul?

   Si timpul zboara repede, prea repede, iar pasul urmator noi nu stim, doar Dumnezeu stie, daca il vom mai face...

   Nimic, chiar nimic din toate acestea nu vor constitui raspunsuri de "admitere" la examenul pe care sufletele il vor avea de dat in fata lor insele - in Lumina Pura a Dumnezeului lor.

   Cand omul isi va da seama ca distractiile oferite in lumini feerice de "stapanitorul" acestei lumi i-au fost doar spre inabusirea plansului unei inimi impovarate de pacat, al unui suflet ce nu se mai regaseste, care moare lent, despartit fiind tocmai de cel care-i insufla viata, cat de tarziu va fi? Va fi ceasul ultim? 
    Daca chipurile noastre zambesc binevoitoare unele altora, oare cu adevarat si inimile, si sufletele noastre zambesc?  Ce trist, daca ar fi doar aparenta...
    Un suflet fericit, cu-adevarat fericit in Dumnezeu Creatorul, in Isus Rascumparatorul, atins de mangaierea Sfintitoare a Spiritului, isi exprima aceasta fericire intr-un mod supranatural: el debordeaza,  scalda intreg trupul in aceasta fericire si lumina care nu ramane doar pentru el, ci atinge alte si alte suflete si inimi...
   Cate priviri, stralucind de lumina bucuriei CELUI pe care sufletul Il poarta in sine, vedem in jurul nostru? 
   Cati ochi ale caror raze limpezi si pure, clare si luminoase, atingandu-ne doar printr-o privire, ne tamaduiesc mai mult decat orice leac, ne reinvie, ne redau sperante pierdude?
   Cati dintre noi suntem lumina unii pentru altii, asa cum Isus este Lumina pentru noi?
   Sarmane suflete golite de esenta pura si vesnica, cu care au fost inzestrate; sarmane inimi sangerand de rani nevindecate, nealinate; sarmane trupuri  strivite de poveri si greseli stiute si nestiute...
   Sarmana epoca a "progreselor"; sarmane cunoasteri inutile; sarmani bogati in ale lumii si saraci in ale Lui Dumnezeu... 
   Minciuna ridicata la rang de adevar si imoralitatea, la rang de virtute... - triste realitati...
   Oferte desarte ale lumii, prezentate in culori tentante, cat de putini, tot mai putini le pot rezista...  In  invelis sclipitor la incepu, ele isi arata mai apoi roadele in suflete: nelinisti, tulburari, dezgust, apatie, ducand in final la scopul precis al celui rau - a dispretui viata  primita in dar de la Creatorul nostru, din iubire. O, cat de mult am putea face cu viata noastra pamanteasca pentru a o pregati, pregusta pe  cea vesnica...
   Satana da putin, luand apoi, totul. Lasa abis, sadeste disperare, lasa un mare vid, "imbogateste" sufletul cu cea mai mare si de nesuportat saracie.
   Domnul Dumnezeu DA TOTUL, fara sa retraga ceea ce a dat, iar bogatiile primite de la El, nasc alte bogatii, este o crestere infinita de bogatii si haruri mereu descoperite, uimind sufletul si lasandu-i gustul dulce al pacii, al iubirii, al plinatatii.
   Cat de mare discrepanta intre doua oferte in fata carora n-ar trebui sa avem nici o clipa de ezitare, nici o clipa de indoiala privind alegerea, si totusi...
   Putem mentine indiferenta fata de noi insine cand CERUL STRIGA, cand CERUL PLANGE? Suntem atat de aplecati spre cele de jos incat nu mai avem minimum de putere de a ne ridica, de a inspira Viata, adevarata Viata ?

  Suferinta si crucea - scuturi de aparare.  Insusi Isus ne spune: "Cine nu-si ia crucea sa si-Mi urmeaza Mie, nu este vrednic de Mine"? Nu putem ocoli suferinta si Crucea, ele insele  reprezinta CALEA.  A le ocoli, a ne absolvi de ele inseamna a ne abate, a ne rataci de la CALEA care duce la mantuire.
   Un preot a fost intrebat, odata:
   - "Parinte, cand am de facut o alegere si trebuie sa iau o hotarare, cum stiu daca alegerea facuta este cea care vine de la Dumnezeu?"
   -  " Alege varianta cea mai grea, atunci vei sti sigur ca vine de la Dumnezeu!"
   Da, mantuirea nu este usoara, o rugaciune spune: "Elibereaza-ne, Doamne, de falsa incredere ca ne vom mantui fara efort."
   Mantuirea presupune lupta cu fortele intunericului, vigilenta pana in ceasul ultim.
   Lupta cu ispitele este continua in timpul efemer petrecut pe pamant. Cu jertfa, renuntarea, umilinta, iubirea si CRUCEA, victoria este sigura. Aceste arme impotriva celui rau sunt, de fapt, virtutile esentiale de care intunericul si cei ce-l locuiesc, intotdeauna vor fugi.
   Sa incepem - daca inca n-am facut-o - Drumul Crucii, chiar si asa, cu poticniri, cu caderi, cu deznadejdi, dar sa nu-l abandonam. Daca la inceputul drumului crucea ne va fi o povara greu de suportat, la finalul acestuia ea se va dovedi a fi puntea de trecere spre Rai. Din suferinta, va deveni eliberare; din  povara, va deveni zbor de neoprit spre  fericita vesnicie, dulce rasplata, sublima imbratisare care va dura, va dura, va dura... 

   "Nu tu porti crucea, ci Crucea te poarta pe tine."
                          (Ioan-Maria Vianney - Parohul din Ars)

DE MANA CU DUMNEZEU

   Ti-ai pus vreodata intrebarea: cand, si cum a intervenit Dumnezeu in viata ta?
   Caci, cu siguranta, El a facut-o!
   Poate crezi in existenta Lui Dumnezeu si in iubirea Lui pentru tine, sau, poate, iti este indiferent  -  nici crezi, nici nu crezi... Poate chiar te impotrivesti cu vehementa acestei
 realitati ?!
   Oricum gandesti, Dumnezeu a intervenit si intervine in viata ta, cu iubire si din iubire , in mod benefic si pentru a te salva.
   Nu ti s-a intamplat sa spui la un moment dat:  "ce bine ca n-am luat cutare decizie" sau, "ce bine ca am luat cutare decizie", "ce inspirat(a) am fost!", sau, "ce bine ca n-am plecat la drumul asta, uite ce mi s-ar fi putut intampla daca as fi facut-o...";  "ce noroc am avut, ce sansa" s.a.m.d.
   Te-ai felicitat, poate, pentru deciziile tale salutare, mai ales observand ca fusesesi la limita de a nu le lua...
   Ei bine, acolo, atunci, in acea clipa, in acel loc, la acea intamplare, la acea decizie a fost prezent Dumnezeu cu interventia Sa plina de iubire pentru tine.
   Tu poate l-ai numit "noroc" sau "sansa" sau "fericita intamplare" etc. Orice nume i-ai fi dat, numele ii este DUMNEZEU, Dumnezeul Iubirii pentru tine.
    El ti-a dat acel gand bun; El te-a oprit - la timp - de la acea actiune sau, dimpotriva, ti-a dat impuls pentru ea.
   - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -  
   Dumnezeu ne-a lasat libera alegere: de a-L accepta, sau nu; de a-L iubi, sau nu; de a ne abandona Lui, sau nu.  Si ne va respecta alegerea, insa aceasta, oricare ar fi, nu-I va stavili iubirea si dorinta de a a ne ajuta.  El nu se impune daca noi nu-L dorim, insa, acolo unde gaseste o mica portita... intra, si restabileste ordinea, impiedica tragedia, da impuls pentru actiuni bune si benefice. Intra in gandul si inima noastra si ne sopteste cu blandete ce ar fi mai bine de facut.
   Considerand ca meritul deciziilor bune ne apartine in exclusivitate,  suntem mandri de noi insine. Dar, cand spunem: "ce inspirat(a) am fost!", este deja o recunoastere a unui ajutor din afara noastra. Da, am primit o inspiratie, El, inspirandu-ne, ne-a influentat gandirea, vointa, actiunile si nu in ultimul rand inima - trairile ei.
   In viata mea, Dumnezeu a intervenit in mod sublim chiar si atunci, sau, mai mult ca oricand atunci cand in jurul si interiorul meu totul era prabusit, un dezastru...
   Daca am avut parte in viata de evenimente pe care le-am perceput ca pe niste pedepse nemeritate sau lovituri ale vietii, neacceptate de mine si respinse cu toata forta ce mai ramanea ratacita in propria-mi slabiciune, ei bine,  dupa un timp - poate ani,  Dumnezeu m-a facut sa inteleg "beneficiul" acelei  neplaceri, tragedii, drame sau ce nume i-oi mai fi dat atunci, functie de starea de spirit ce-o aveam.

   A ajunge in situatia de a-i multumi Lui Dumnezeu pentru o intamplare care, la momentul derularii ei,  a starnit revolta, razvratire, deceptie, dezolare si alte multe sentimente negative amestecate intre ele intr-o forma capabila sa produca cea mai mare confuzie sau poate multa suferinta... este un fapt!   Si nu-i putin lucru ci, poate, chiar cheia legaturii Creatorului cu creatura Sa.
   Am inceput sa inteleg ca Domnul intervine in fiecare clipa in viata mea pentru a ma ajuta, iar daca se intampla evenimente neplacute este, fie pentru a fi evitate altele mult mai neplacute, dezastruoase chiar, fie pentru a ma aduce in situatia de a-mi pune niste intrebari ale caror raspunsuri fiind absolut necesare si salutare pentru propria mantuire, sa inteleg ca totul este spre formarea mea spirituala si, mai ales, ca evenimentele se petrec functie de deschiderea mea, sau nu, la Vointa Divina.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -  
   Odata, impreuna cu familia, aflandu-ma intr-o calatorie cu masina si ca o "intamplare nefasta" am fost opriti si amendati de  o echipa a Circulatie rutiere, din cauza unei depasiri de viteza, de altfel, chiar mica... Nu mi s-a parut corect, am fost revoltata, nemultumita  si am considerat ca incarcatura nervoasa ne-a compromis placerea calatoriei.
  Am intarziat ceva timp cu acea oprire fortata. Si, deodata mi-a venit un gand: "Daca, prin aceasta  oprire si aceasta  subtiere a bugetului cauzata de amenda, Dumnezeu ne-a ferit de o adevarata tragedie? Poate, fara aceasta  nedorita intarziere, am fi fost implicati intr-un accident. Dumnezeu, in prestiinta Lui, poate sa faca evitate  astfel de avenimente permitand niste neplaceri mai mici.  Intarziind in acest mod, nu am fost la locul nepotrivit, in momentul nepotrivit..." 
   Daca "mi-ar fi fost revelat" riscul unei  adevarate tragedii care s-ar fi putut porduce prin evitarea a ceea ce eu consideram drept  "tragedie", cu siguranta ca, cu foarte multa recunostinta, l-as fi imbratisat pe agentul de circulatie, multumindu-i chiar, din inima!  Si cat de banala mi-ar fi parut intamplarea, cat de insignifianta  amenda, gandind ca ea ar fi putut reprezenta "valoare, pretul" vietilor noastre... 
   Este un mod de a vedea lucrurile astfel incat sa credem ca o mica neplacere poate fi stavila unei mult mai mari neplaceri deci, sa o tratam ca atare.
   Vietile ne sunt presarate cu evenimente care ne indispun dar care pot constitui, in fapt, motive pentru viitoare bucurii.
  Exista momente in care interventia Lui Dumnezeu este perceputa, inteleasa, dar multe, de nenumarat acelea in care interventiile Lui sunt ascunse intelegerii noastre,  si care ne vor fi revelate in Cer, in adevarata lor lumina si la adevarata valoare, le vom intelege si... mare  va fi uimirea si cu atat mai mare dorinta de a multumi pentru ele intreaga vesnicie.
   Am inceput sa invat din aceste "nefaste intamplari" caci, mai apoi, ele s-au dovedit a fi COLACI DE SALVARE.
   Nu mai cred ca exista ceva intamplator in viata si, mai mult, cred ca din raul care ne iese in cale si poate ne atinge, Dumnezeu va scoate un mare bine.
   Asta imi da siguranta si incredere ca Dumnezeu este mereu langa mine arzand de dorinta de a ma ajuta si, cu-atat mai mult este prezent atunci cand pare a ma fi parasit, a ma fi lasat de izbeliste, cand abisul pare a-si casca tot mai larg gura, gata de a  inghiti cu mare pofta, un biet suflet derutat... naufragiat...
   Am cea mai mare certitudine - totul in viata mea a dovedit-o - ca in momentele cele mai grele, Dumnezeu este cel mai aproape!  Si-I multumesc Domnului pentru toate cate mi se intampla, bune sau rele, pentru ca ceea ce eu cred ca este bine se dovedeste a fi rau, iar ceea ce cred ca este rau, dezastru, intuneric si mizerie, este - de fapt - piatra pretioasa care tocmai trece prin procesul slefuirii, al transformarii ei spre mai marea stralucire si  infinita valoare...
   Cand totul se prabuseste asupra ta si imprejurul tau, nu dispera, nu deznadajdui, multumeste-I Lui Dumnezeu si  asteapta..., raspunsul Domnului  va veni, poate va intarzia putin..., caci cu cat mai lunga asteptarea, cu atat mai mare uimirea. Cu   bucurie vei spune  atunci, ceea ce n-ai fi crezut ca vei spune vreodata: 
" A meritat incercarea, pentru un asa sublim deznodamant... Iti multumesc pentru ea, Doamne!"
   Te vei absolvi atunci de orice grija, neinsemnad asta ca-ti vei spala mainile ca Pilat ci, dimpotriva, vei dovedi increderea in Creatorul tau si-L vei lasa pe El sa inlocuiasca lucrarea ta  mereu gresita, cu cea a Lui - MEREU PERFECTA.  Ii vei intinde mana pentru a ti-o tine stransa in Mana Lui -  garantie pentru siguranta ta de azi, de maine si din vesnicie.
   - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -  
   Iesit dintr-un adanc intuneric, sufletul va sti sa multumeasca si sa pretuiasca cu adevarat lumina, mai mult decat atunci cand, avand-o in permanenta,  nu ar sti ce inseamna lipsa ei...