ORA MORTII NOASTRE

   

   

Fiecare ciclu liturgic anual se prezinta ca o fresca ce readuce in memorie ansamblul marilor adevaruri de credinta, aceste adevaruri revelate pentru a fi lumina in timpul parcursului nostru terestru, calatoria noastra spre vesnicie.
   Sarbatoarea Tuturor Sfintilor si comemorarea defunctilor ne indeamna sa reflectam asupra sfarsitului vietii noastre. Si nu pentru a ne inspaimanta, ci pentru a ne readuce in memorie unele adevaruri fundamentale despre care, in mod curios, nu se mai prea vorbeste in zilele noastre, dar care sunt decisive pentru salvarea noastra. Reflectia care urmeaza a fost redactata cu mare atentie, reunind mai multe texte care toate beneficiaza de aprobarea Bisericii. 
   Fiecare poate gasi in ele materie de reflectie si profit spiritual.

   Evanghelia a trasat singurul drum posibil catre Dumnezeu, drumul sfinteniei. Astfel viata de pe Pamant capata cu usurinta imaginea vietii luptatorului, care la fiecare esec trebuie s-o ia de la inceput. La capatul drumului nu exista decat doua iesiri posibile, reusita sau caderea totala, Cerul sau infernul... In fata acestei incomensurabile mize, unii afecteaza nepasarea si necredinta, altii isi cultiva o permanenta angoasa. Aceste doua atitudini extreme denatureaza intelegerea pe care ar trebui s-o avem despre judecata Lui Dumnezeu in pragul vesniciei, aceasta judecata in care sunt unite Indurarea si Dreptatea Divina.
   Atitudinea crestina este aceea care este intotdeauna plina de speranta.
   Unii considera ca omul de azi trebuie sa fie liber cugetator, sa respinga orice realitate a satanei si a infernului - niste fantasme care rezulta din fragilitatea psihologica sau din obsesii provenite dintr-o educatie de ev mediu de care ar trebui, in sfarsit, sa ne eliberam! Altii prefera sa ignore exigentele Dreptatii Lui Dumnezeu, considerand ca iertarea divina depaseste precaritatea regretelor omului pentru pacatele sale si lipsa sa de efort pentru a le evita, omul fiind, din cauza slabiciunii sale si oricare i-ar fi purtarea, dezvinovatit in mod anticipat prin meritele infinite ale Mantuitorului Cristos, ca un fel de mantuire automata!
   La aceleasi greseli, dar mult mai insidios, duc afirmatii de genul: "Dumnezeu nu este razbunator, ci bun si intelegator, rolul nostru misionar consta in a vorbi despre iubirea absoluta a Lui Diumnezeu si nu despre exigentele Sale, caci a vorbi despre dreptatea Sa n-ar asigura succesul predicarii Evangheliei".
   Desigur, Dumnezeu este nesfarsit de indurator, dar este si infinit de drept, nu liberal, nici permisiv. Ierusalimul ceresc nu primeste decat sfintii, cei care accepta ultima lor purificare prin iubirea inflacarata a Lui Dumnezeu.

   La moartea sa omul devine constient de ceea ce este, iar aceasta constientizare este prima pe care o realizeaza in lumina Dreptatii Divine.
   El se vede in intregime, gol sub ochii sufletului sau si isi vede pacatele, defectele, slabiciunile si lipsurile. Lumina radioasa a Sfintei Dreptati lumineaza colturile cele mai ascunse, sondeaza gandurile cele mai tainice, secretele cele mai bine pastrate, faptele bune si rele, cele pe care le-a facut si cele pe care le-ar fi putut face dar pe care nu le-a facut. Nu exista vreo actiune care sa treaca neobservata si nici vreun pacat care sa nu fie dat la iveala. Sufletul percepe si vede totul cum se vede intr-o oglinda, asa cum a fost in prezenta Lui Dumnezeu in momentul faptei.
   In aceasta descoperire de sine omul percepe, pe de o parte,  tot ceea ce are abominabil pacatul si cum sugruma acesta sufletul, iar pe de alta parte, frumusetea harului si minunata splendoare a unui suflet virtuos. Intr-o clipa sufletul vede totul si capteaza totul cu o  limpezime uimitoare.
   Daca sufletul nu este mort pentru har, se face auzit glasul Lui Dumnezeu: 
"Te-am creat dupa chipul si asemanarea Mea... te-am recreat din nou... Dar ai uitat adeseori iubirea Dumnezeului tau si te-ai prostituat. Ce sa fac cu tine, sa dau oare curs indignarii Mele? Nu, n-am s-o fac. Ai fost liber sa faci binele sau raul, continua sa-ti exerciti libertatea, asuma-ti acum consecintele faptelor tale, ratacirea cuvintelor tale si nebunia gandurilor tale. Judeca-te cum se cuvine, dar judeca-te in lumina Sfintei Mele Dreptati."
   Sufletul, inundat de Iubirea Lui Dumnezeu, vazandu-se imbracat in niste zdrente mizerabile, pastreaza tacerea si se retrage fara un murmur. Si chiar daca Tatal i-ar spune: "Vino, intra in casa Mea", el, vazandu-se imbracat indecent, n-ar avea curajul sa intre in Casa Cereasca.
   La fiecare judecata, Isus este prezent. El este mijlocitorul intre Dumnezeu si om, si vazand atitudinea sufletului, el lasa sa se reverse marea Sa Indurare. Aceasta este mantia care acopera goliciunea sufletului. Iar cuvintele pe care Isus le-a rostit pe cruce se fac din nou auzite: " Tata, iarta-l." Aceasta voce este ca un ecou care insoteste sufletul pana la locul sau de purificare.

   Dumnezeu i-a spus lui Moise: "Domnul Dumnezeu este bun si indurator, incet la manie, bogat in haruri si fidelitate, care-si pastreaza iubirea pentru mii de generatii, care iarta nedreptatea, razvratirea si pacatul, dar nu le lasa nepedepsite..."
   Multe suflete isi fac Purgatorul pe pamant. Oamenii se plang de suferinte, boli, saracie, de nenumarate necazuri, ei se revolta atat de des contra Lui Dumnezeu! Si spun cu disperare: "De ce eu?" In cruce ei nu vad decat un semn de pedeapsa cand, in realitate, este vorba despre un dar si despre un har. Daca ar putea intelege, s-ar grabi sa-i multumeasca Lui Dumnezeu pentru ca i-a ales. Toate suferintele, oferite Lui Dumnezeu pentru ispasirea pacatelor, sunt un leac binefacator care vindeca si inchide ranile pe care greselile le produc sufletului. Crucea, imbratisata  cu iubire si acceptata cu credinta, face uimitorul miracol de a transforma omul.  Fericiti cei ce trebuie sa treaca prin Purgator, pentru ca a merge in acest loc inseamna sa ai Raiul asigurat. Cunoscand slabiciunea omeneasca, pe de o parte, iar pe de alta parte abilitatea satanei, atacurile sale perfide, capcanele si vicleniile sale de cinic si de mincinos, omului ii este aproape imposibil sa mearga pe drumul vietii fara sa cada vreodata in plasa zdrobitoare a pacatului. In planurile de Mantuire si Rascumparare, Purgatorul se situeaza ca o opera de Indurare, unde sufletul isi spala versmintele si le albeste. Este foarte dificil sa mergi in Cer fara sa treci prin Purgator.       
   Purgatorul, prin flacarile unui "foc purificator", este o durere constanta, dar sufletele suporta acolo suferintele cu iubire si in speranta, deoarece stiu ca, dupa purificare, le asteapta fericirea vesnica. Prin urmare, a putea merge in Purgator este un efect al Providentei Divine, pentru ca dupa Purgator urmeaza cununa gloriei. Sufletele sufera, dar in pace; ele isi pastreaza speranta si bucuria deoarece cunosc fericirea sublima care le asteapta.

   Judecata omului necredincios este trista si foarte dureroasa. Ce teribil esec pentru cel care a crezut ca dupa moartea sa totul se va sfarsi! Spiritele rele, care l-au indepartat pe necredincios de Dumnezeu, acum il acuza. Gemete, disperare, blesteme... nu mai este nimic  de facut, moartea  este reflectarea sarmanei sale vieti - caci pacatele sale au urcat pana la Cer, iar Dumnezeu si-a adus aminte de nedreptatile lui.
   Dupa judecata de condamnare, sufletul se indeparteaza de trupul zdrobit de esecul vietii sale si asta se intampla pentru ca harul, acest dar divin, nu se se mai afla intr-un suflet condamnat care s-a invartosat in a-L respinge pe Dumnezeu. Atunci satana isi ia in primire victima si, dupa ce isi bate joc de ea, o ridiculizeaza pentru stupiditatea ei si pentru orbirea ei incapatanata, o duce in caverna sa plina de suflete care gem disperate. Este foc in iad? Nu in sensul pamantesc, pentru ca focul iadului este diferit, el arde fara a se sfarsi sau consuma vreodata, el "nu se stinge", dupa cum ne spune Evanghelia Sf. Marcu (9,48). Este vorba despre un foc spiritual care produce disperare, spaima, dezolare. Nu este un foc purificator, ca cel din Purgator, caci nu este un foc rascumparator.

     Este cea mai cumplita si consta in a fi privat de vederea Lui Dumnezeu. Cei condamnati stiu ca iubirea exista dar ei, din cauza ca si-au impietrit inima, nu au fost in stare sa iubeasca. Ei stiu cum este Raiul, dar tot atat de bine stiu ca nu vor putea niciodata sa aspire la el. Condamnarea nu este provizorie, ci definitiva, caci sufletul nu este destructibil, asa cum unii isi imagineaza. Si neajungand sa-si dea seama ca, la sfarsitul vietii, sufletul, aflat in opozitie fata de Dumnezeu, nu poate beneficia de iertare din lipsa de cainta, ei se pun intr-o situatie fara iesire. Aceasta vesnicie este cea a unei disperari absolute.

   Cei care au facut raul vor invia pentru condamnare (Sf. Ioan), trupurile lor nu vor fi distruse de focul  spiritual, ci vor ramane intacte. Damnatii sunt tratati cu cruzime de spiritele rele. Satana, care a cucerit sufletele mintindu-le si inselandu-le, isi exercita personal justitia plina de ura impotriva victimelor sale. Seamana a cosmar dar, din pacate, este cumplita realitate. Satana si acolitii sai, care au incalcat dreptatea, au batjocorit si ultragiat sfanta virtute, violand tot ceea ce are omul mai sfant - sufletul sau, si zdrobindu-i constiinta, sunt in infern executorii judecatoresti ai sufletelor care le apartin.

   Ce este Comuniunea Sfintilor? Este partasia bunurilor spirituale intre toti membrii care formeaza Biserica. Primele bunuri sublime sunt meritele infinite ale Patimirii si mortii Mantuitorului. "Cristos este Capul Trupului, adica al Bisericii", si toate membrele unite cu Capul, se impartasesc din viata  sa divina, din darurile si harurile sale, din jertfe, rugaciuni, posturi si penitente.
   Tot ceea ce a facut Isus pentru oameni este un tezaur de o infinita valoare spirituala, de care beneficiaza Biserica luptatoare de pe Pamant ca si Biserica ispasitoare din Purgator.
   Raiul - Biserica triumfatoare, mijloceste la Dumnezeu pentru membrii Bisericii de pe Pamant, pentru ca acestia sa ajunga la cunoasterea intregului adevar. Sfintii din Cer mijlocesc pentru sufletele binecuvantate din Purgator. Exista o comuniune de bunuri spirituale intre toti membrii Biserici: cei ai Bisericii luptatoare de pe Pamant, cei ai Bisericii ispasitoare din Purgator si cei ai Bisericii triumfatoare din Cer. Damnatii din infern nu mai fac parte din ea.
   Liturghiile oferite pentru defuncti nu sunt intotdeauna aplicate defunctului caruia-i sunt destinate, fie pentru ca acesta a ajuns deja in Cer, fie ca greselile sale sunt ispasite pe alta cale. Dar aceste sfinte merite nu sunt pierdute caci, prin misterul Comuniunii Sfintilor, ele se aplica altor suflete care poate au o mai mare nevoie de ele.
   Cu ocazia sarbatorilor liturgice comemorative, multe suflete din Purgator intra in Cer. Astfel, la sarbatorile Sfintei Fecioare Maria, Mama noastra din Cer coboara in Purgator care s-ar goli atunci daca n-ar intra in el in mod constant noi suflete.
   Astfel se exercita Indurarea Lui Dumnezeu, care doreste fericirea vesnica pentru copiii Sai si le acorda aceasta imensa favoare de a-si putea purifica sufletele in Purgator, pentru ca sa poata intra in Casa vesnica a Tatalui.


   Sursa: revista "L'appel du Coeur douloureux ei immacule de Marie" nr.172 - revista "Regina Pacis" nr.19

"In ajutorul Femeii" (Apocalips 12,16)

de Jacques Magnan 

 In cartea Apocalipsului, Apostolul Ioan descrie o viziune splendida (cf. Ap 12, 1-17) in care vede o Femeie glorioasa incununata cu douasprezece stele. Insarcinata, Ea striga in durerile facerii, apoi il aduce pe lume pe Mantuitor. Dupa cum vom descoperi, exista in aceste texte sacre un mare mister care se refera la Interventiile Mariei, si la Biserica - semintia Ei (cf. Ap 12, 16-17).
   In timpurile noastre atat de speciale ale istoriei, Biserica este chemata sa recunoasca degetul Lui Dumnezeu aflat la lucru in diferite evenimente, si mai ales in Aparitiile Sfintei Fecioare Regina Pacii.

   Textul Apocalipsului

   Daca este adevarat ca, in Femeia incununata din Apocalips, putem vedea o imagine simbolica a Bisericii, nu este mai putin adevarat ca acest text ne reveleaza mai ales o realitatea istorica literara si profetica despre Fecioara Maria, Mama Lui Mesia Isus Cristos si Arhetip perfect al Bisericii (cf. Ioan 19,26-27). In numeroase aparitii recunoscute de catre Biserica, Maria, ratificand corecta interpretare a acestui Mister, a aparut incununata cu douasprezece stele, semn al universalitatii apostolice. In epoca noastra, Fecioara Maria, de multi ani deja, si pentru ultima oara - spune Ea, apare pentru a chema lumea intreaga la convertire. Maria, Femeia prin excelenta, striga in durerile facerii, dar Satana, turbat impotriva Ei, a Fiului Ei si a semintiei Ei - Biserica,  lupta intr-un asalt final, caci nu-i mai ramane decat putin timp (cf. Ap 12,12). Lupta Femeii cu Balaurul este o batalie intre cea mai smerita dintre creaturi, inaltata la rangul cel mai inalt, si o creatura injosita intr-o cumplita decadere. Aceasta lupta are un caracter personal si universal. Anuntul acestei batalii titanice se afla schitat in Geneza (cf. Gn 3,15) (...dusmnaie voi pune intre tine si Femeie, intre semintia ta si semintia Ei...).
   Atragandu-i pe Adam si Eva in pacat, Satana, Sarpele cel vechi (cf. Ap 12,9) a introdus pacatul in intreaga omenire. Inzestrati cu harul Divin, barbatul si femeia au cazut in dizgratie din cauza neascultarii lor fata de Dumnezeu. Dar Dumnezeu este Iubire si plin de Milostivire. El a reintrodus toata omenirea in harul salvator trimitandu-L pe Fiul Sau Mantuitor, Isus Cristos, nascut din Preacurata Maria. Prin Ea devine posibila rascumpararea. Noua Eva -  Mama a Mantuirii universale, este deci Mama Bisericii si, tot in mod mistic, Mama tuturor oamenilor chemati la mantuire.

   Sa vedem cateva pasaje din textul Apocalipsului:

   

   Ap 12, 1-2: "In cer s-a aratat un semn mare: o Femeie invesmantata in soare, cu luna sub picioare si cu o cununa de douasprezece stele pe cap. Ea era insarcinata si striga in durerile facerii si avea un mare chin ca sa nasca" 
  Apoi apare balaurul, Satana care face sa cada o treime din stele.
   "Si balaurul sta inaintea Femeii gata sa nasca, ca sa-i sfasie copilul cand il va naste. Ea a nascut un Fiu, un copil de parte barbateasca, care va pastori toate neamurile cu un toiag de fier; si Copilul Ei a fost rapit  la Dumnezeu si la scaunul Sau de domnie. Si Femeia a fugit in pustie, unde are loc pregatit de Dumnezeu, ca sa fie hranita acolo o mie doua sute saizeci de zile." (vezi v. 4-6)
   Apoi Ioan descrie marea batalie dintre Mihail cu ingerii sai si Satana cu ingerii sai care au fost aruncati pe pamant. (vezi v.7-12).
   "Vazandu-se aruncat pe pamant, Balaurul a urmarit Femeia, Mama Copilului de parte barbateasca (vezi v.13).
   Apoi, din nou Femeia gaseste adapost in pustie.
   "Atunci Sarpele a aruncat din gura apa ca un râu dupa Femeie, ca s-o ia râul. Dar  pamantul i-a venit in ajutor Femeii: deschizandu-si gura, el a inghitit râul pe care Balaurul il aruncase din gura. Atunci, furios impotriva Femeii, balaurul s-a dus sa se razboiasca cu ramasita semintiei Ei, care pazesc poruncile Lui Dumnezeu si au marturia Lui Isus." (vezi v.15-17)

      Sa intelegem viziunea

  
    Dupa cum vedem, viziunea Femeii nu poate descrie strict Biserica prezentata in alta parte in Apocalips (Ap 2-4)... Dimpotriva, lucrurile se armonizeaza mult mai bine daca privim Femeia ca Maria. Aici este cheia interpretarii. Si aceasta a fost sustinuta de-a lungul veacurilor de Parintii Bisericii, de sfintii doctori in teologie, de traditia pe care o regasim in numeroase texte ale doctrinei, in litanii, rugaciuni, iconografie...
   Femeia este descrisa, desigur, ca Mama Lui Isus, dar Ea are o semintie (v.17). Aceasta semintie este Biserica, cea care, in Spiritul Sfant, propaga viata Lui Dumnezeu pentru salvarea oamenilor. Maria este Mama a Bisericii, asa cum acest lucru a fost definit:
 - Maria Mama a Bisericii. ( Conciliul Vatican II, Redemptoris Mater, Ioan Paul II; Mulieris Dignitatem, Ioan Paul II)
  - Maria este Mama Lui Dumnezeu (Conciliul de la Efes)
  - Neprihanita Zamislire (Ineffabilis Deus, Pius XI)
  - Mijlocitoare a  harului. Participanta la Mantuire (Enciclica Ad Diem Illum, Pius X)
  - Ea are o maternitate universala (Conciliul Vatica II, Lumen Gentium)
  - Ea a urcat la Cer cu trupul si sufletul, Ridicarea la Cer (Constitutia apostolica Munificentissimus Deus, Pius XII), etc.
   "Maria a devenit mama tuturor credinciosilor. Spre bunatatea Sa materna, ca si spre puritatea si frumusetea Sa virginala se indreapta oamenii din toate timpurile si din toate partile lumii, in nevoile si sperantele lor, in bucuriile si suferintele lor, in singuratatile lor, ca si in partasia comunitara..." ( "Dumnezeu este Iubire" - Benedict XVI, cap.42).
   In plus, prin Maria se reveleaza gandurile de bine ale inimilor (cf. Lc 2,35).
   Asociata in cel mai inalt grad la Salvare si la Mantuire, asa cum vestea profetul Simeon, Maria lucreaza ca revelator al gandurilor, al inimilor. Orice adevarat crestin care-L iubeste pe  Isus, o iubeste, bineinteles, pe Sfanta Sa Mama, aleasa, binecuvantata de Dumnezeu. Unita in cel mai inalt grad cu Preainaltul si cu Spiritul Sfant care, in Ea, L-a conceput pe Mantuitor. Maria este Tabernacolul Pur al Preasfintei Treimi, Chivot al Noului Legamant (cf. Ap 11,19). Ea contine Cuvantul Divin, il pastreaza, il intelege si il proclama.
    Maria striga in durerile facerii. Ea ne adreseaza mesaje. Ea vine din Cer, caci in planul Sau vesnic, Dumnezeu a destinat-O sa ne salveze si sa ne readuca pe Cale. Maria este  modelul desavarsit al Bisericii. 
   Privind-O pe Maria si primind-O in inima sa, la el (cf. Ioan 19,27), ucenicul Lui Isus se apropie de Dumnezeu pentru a se uni mai bine cu El in har.
   Pe de alta parte, textul Apocalipsului descrie lupta dintre Stana si Maria. Dar Satana, neputand face nimic impotriva Fecioarei binecuvantate, ii ataca pe copiii Ei, semintia Sa - Biserica. Si, ne spune viziunea, "pamantul a venit in ajutorul Femeii". Trebuie sa vedem aici, in cuvantul pamant, interventia copiilor Ei care traiesc pe pamant in momentul aparitiilor Sale. Pamantul simbolizeaza si locul de odihna pentru poporul Lui Dumnezeu.

   Biserica - apostol si profet 

   Biserica are datoria nepretuita si incomparabila de a propaga pretutindeni harul Divin. In ea sunt depuse inestimabile comori izbavitoare. In ea, Isus este mereu prezent si Se daruieste. Biserica este locul vizibil unde, pe pamant, suntem siguri ca-L intalnim pe Dumnezeu. Si aceasta are repercusiuni asupra intregului pamant. Daca oamenii nu accepta Mesajul Vestii Bune, refuza cu incapatanare harul Divin propus neobosit de Biserica, atunci haosul se va extinde cu tot cortegiul sau de intuneric, de greseli si de dezastre. Relele lumii cresc pe masura apostaziei multora si ratacirii spre zei falsi, spre minciuna si ura. Totusi, iubirea Lui Dumnezeu este foarte aproape si se daruieste prin Biserica.
    Biserica Lui Dumnezeu, trezeste-te! Sarea ta nu trebuie sa-si piarda gustul, nici fervoarea ta sa scada (cf. Mt5,13; Ap2,4; 3,2, 15-16).
   Iata ca Preainaltul ne-O trimite pe Maria de multi ani, aproape pretutindeni pe pamant. Ea a aparut pentru a ne readuce pe calea cea buna si a ne reaminti realitatea Judecatii, a Vietii vesnice, pentru a ne reaminti iubirea nemasurata a Lui Dumnezeu care-i asteapta pe copiii Sai. Numeroase miracole, semne si alte profetii au insotit interventiile Sale. Si aici ajung la aparitiile Sfintei Fecioare Regina Pacii la Medjugorje. Dovezile supranaturale ale aparitiilor Sfintei Fecioare la Medjugorje s-au inmultit, la fel ca si bunele si durabilele roade. Aceste dovezi sunt numeroase, coerente. Evenimentele sunt foarte fecunde pentru sufletele credincioase si pentru intreaga Biserica. Vizionarii sunt de o coerenta admirabila. Ei sunt fideli Bisericii, traiesc in har si smerenie, care este un semn de prima marime al autenticitatii viziunilor lor.
   Aceste aparitii sunt ultimele pe pamant, spune Maria. Se pregatesc tulburari dureroase, caci oamenii raman, in cea mai mare parte, surzi la chemarile Lui Dumnezeu.
   Aparitiile Sfintei Fecioare Regina Pacii nu trebuie, mai ales, tratate cu usurinta. A le ignora sau, mai rau, a le combate orbeste fara a le cunoaste, sunt greseli, lipsuri grave. Fac aici un apel la discernamantul Bisericii, la spiritul sau de profetie care vorbeste pentru multi dintre copiii sai. Este timpul, pentru Biserica si pentru lume, sa fie recunoscute aparitiile de la Medjugorje,  nu atunci cand dezastrul va fi trecut sa reactioneze, sa se trezeasca. Exista o responsabilitate istorica a Bisericii, care nu vede astazi degetul Lui Dumnezeu lucrand in aceste aparitii in care Papa Ioan Paul II credea, dupa cum stim cu totii.

   (Despre convingerile Papei Ioan Paul II legate de aparitiile de la  Medjugorje, puteti citi in postarea:
http://dinimaginatie.blogspot.ro/search?q=Ioan+Paul+II+si+medjugorje)

 

Jacque Magnan

   Nu fara motiv ne-O trimite Dumnezeu Atotputernicul pe Maria. Este un semn al timpurilor pe care le traim, un semn pe care trebuie sa-l recunoastem. De acum, timpul preseaza. Evenimentele se precipita, iar lumea nu mai stie incotro merge. Este timpul de a face sa rasune vocea linistitoare a Cerului care vine  sa intareasca, sa lumineze oamenii, pentru ca ei sa se converteasca, sa-L iubeasca pe Dumnezeu si sa se iubeasca unii pe altii.
   Vocea Mariei incununata cu douasprezece stele este cea a profetilor, cea a Apostolilor. Ea ne readuce neobosit pe toti la Domnul, spunandu-ne: "Faceti tot ceea ce va spune El".
   Da! Ascultand-O pe Maria, gasim adevarata fericire si viata. Maria ne cheama sa fim martori ai prezentei Sale. Ea ne cheama, intr-un elan de iubire materna de nespus, sa ne apropiem de Dumnezeu prin iubire, prin rugaciune perseverenta, sacramente si ascultarea asidua a Cuvantului Lui Dumnezeu. Si atunci sa venim in ajutorul Ei facand sa rasune chemarile Sale pentru fericirea si salvarea fratilor nostri.
   Sfanta Biserica a Domnului, vino in ajutorul Mariei care striga in durerile facerii, pentru ca Lumina Lui Dumnezeu sa straluceasca pe pamant in acest timp.
   Fecioara binecuvantata intre femei, ocroteste Biserica, pe toti cei care vin la Tine!

                             sursa:  "Stella Maris" , nr.425 - ( "Regina Pacis", nr.185)

"VEGHEATI SI RUGATI-VA" PENTRU A-L PRIMI PE ISUS

   

   Craciunul nu este numai o comemorare a unui eveniment trecut. Dumnezeu bate inca la usa noastra pentru a ne transmite viata divina, aceea a Fiului Sau facut Om. Sa profitam de un dar atat de mare si atunci acesta va fi un timp de har, iar noi vom deveni semn al Iubirii Lui Dumnezeu. Astfel, prin noi, oamenii vor vedea aceasta bucurie si o vor putea primi: pace pe pamant oamenilor pe care El ii iubeste. Iata esenta mesajului.

   Inca de la primele mesaje la Medjugorje, Sfanta Fecioara ne-a vorbit despre cum sa ne pregatim si sa traim Craciunul. Si astazi Ea ne mai explica conditiile. Inainte de toate "va chem din nou la rugaciune." Este necesar sa-i acordam timp si inima Lui Dumnezeu pentru ca El sa ne poata transmite Iubirea Sa, setea Sa arzatoare de a ne simti in comuniune primara de iubire, de a ne auzi spunandu-i "Tata" impreuna cu Fiul Sau, de a ne da totul, tot ce ne poate face cu adevarat fericiti. Dar trebuie sa creem conditiile pentru a ne putea ruga si a primi Iubirea Sa, apropiindu-ne de iesle asa cum ne invata Maria: "cu rugaciune post si mici sacrificii, va pregatiti pentru venirea Lui Isus."  Isus se naste in noi tocmai in rugaciune, care este eficace cand e pregatita de post. Aceasta vrea sa spuna Petru cand ne indeamna: "Fiti intelepti si vegheati in rugaciune." (1Pt 4,7).

   Pentru a putea sa ne rugam este necesar, inainte de toate, postul tacerii in fata invaziei zilnice a oamenilor si a lucrurilor. Trebuie sa renuntam cu hotarare la tot ceea ce nu este necesar, pentru ca inima noastra sa devina o grota saraca si tacuta in care sa poata locui Isus. Dumnezeu nu gaseste loc acolo unde mintea este preocupata de curiozitati desarte, de discursuri inutile, de lecturi, fantezii si pasiuni care ocupa inima.
   Isus nu gaseste loc nici acolo unde exista o saturare de bunuri materiale, gandul chinuitor al exigentelor sporite necontenit, cautarea permanenta si neinfranata a placerilor trupului. De toate acestea se foloseste diavolul pentru a ne deturna de la cautarea Lui Dumnezeu, reusind sa atenueze sau chiar sa faca sa dispara in noi sensul pacatului. 
   Sufletul trebuie sa-si gaseasca pacea pentru a se putea ruga, pentru a fi atent la ceea ce este urgent pentru Dumnezeu si nu pentru sine, pentru a fi gata pentru lucrarile Sale. Iubirea va implini toatea acestea. Si ea ne va face sa renuntam la multe lucruri marunte, adica sa facem mici sacrificii cu care "sa inmultim uleiul din candela".

   Pentru ca acesta sa fie un timp de har, trebuie sa profitam de fiecare clipa dispunand de timp nu in vederea placerilor noastre, ci in cautarea continua a Vointei Lui Dumnezeu, in numeroasele ocazii pe care El ni le ofera pentru a face binele, adica in a indeplini lucrarile voite de El, mai ales cele de milostenie. Un asemenea mare dar cere o angajare maxima: sa avem mereu prezent in inima scopul si sa nu ne indepartam de el, ca unul carea alearga spre linia de sosire si nu are timp sa se lase absorbit de tot ce este in jur.
   Orice mare iubire  pretinde o tensiune totala a inimii si nu admite rutina si nici momente de ragaz. O mama este mereu atenta la copilasul ei si nu-l pierde din vedere in timpul ocupatiilor sale si nici macar cand lipseste de langa el. Tot astfel trebuie sa fie angajamentul, atentia sufletului la darul Lui Dumnezeu. Nimic sa nu ne poata distrage.
   Martorii primului Craciun au fost cuprinsi in intregime de eveniment: "grabindu-se spre Prunc, au vestit cuvantul grait lor despre acest Copil... apoi s-au intors preamarind si laudand pe Dumnezeu". (Luca 2, 16-20). Iar altii au venit de departe, cu mari sacrificii, ca sa-i ofere daruri (cf. Mat.2). Atunci de ce trebuie sa fie diferit astazi craciunul pentru noi?
   Avem o mare responsabilitate: sa nu lasam sa treaca in zadar venirea Domnului. Daca primim chemarea Mariei, atunci Isus va veni sa locuiasca in noi, iar noi vom raspandi bucuria si pacea Craciunului, contribuind ca acestea sa predomine in inimile oamenilor, in ciuda tuturor greutatilor.

                                                    sursa:  Don Angelo in  "Ecoul Mariei, Regina Pacii"

"FACA-SE VOIA TA"

de Jacques Magnan

   In fiecare zi-i adresam Lui Dumnezeu frumoasa rugaciune Tatal Nostru, pe care ne-a invatat-o Isus. A ne ruga cu inima este indispensabil, dar trebuie, bineinteles, ca rugaciunea sa exprime adevarul vietii noastre. Spre bucuria Cerului, sa fim intotdeauna gata sa spunem, urmandu-L pe Divinul nostru Invatator: Tata, faca-se voia Ta" (Mt 6,10)

   __________________________
   VOINTA DIVINA NE SALVEAZA

   Intreaga Biblie ne invata cum sa facem voia Lui Dumnezeu traind in Iubirea Sa, urmand cu dragoste preceptele Sale salvatoare. Sensul vietii noastre se afla in Dumnezeu care ne cheama la un destin vesnic si minunat: Cerul.  Sfintii din toate timpurile au corespuns admirabil vointei divine, adesea imprevizibila, misterioasa si uneori chiar, aparent de neinteles. Viata noastra, dupa exemplul sfintilor, trebuie sa fie plamadita in Dumnezeu, care ne modeleaza daca ne lasam cu docilitate in mainile Lui, cu credinta, iubire si rugaciune (cf. Tes 3,6-15).

 Daca O privim pe Fecioara Maria care, mai mult decat oricine in istoria omenirii, a corespuns vointei divine, vedem ca S-a abandonat total Domnului, cu o desavarsita bucurie interioara. 
   La fericitul mesaj al Ingerului Gabriel, Maria a spus: "Fie mie dupa cuvantul tau" (Lc 1,38).  Este un DA Lui Dumnezeu care este rostit fara ezitare. Maria accepta sa fie Mama Mantuitorului. Ea se simte nevrednica de un astfel de privilegiu, Ea, roaba Domnului, care vede ca Domnul "a cautat la umilinta servitoarei Sale" (cf. Lc 1,38-48...).
   Intreaga viata a Mariei este un model pentru fiecare dintre noi. Cu umilinta, Ea s-a armonizat pe deplin, in bucurii, necazuri, suferinte, vointei Lui Dumnezeu. Aceasta vointa a venit s-o indeplineasca Isus Cristos printre noi.
   Vointa Lui Dumnezeu "Thelema tou Teou" este suverana, este deasupra dorintelor noastre care corespund uneori cu cele ale Lui Dumnezeu. Dar de noi depinde sa facem voia Lui Dumnezeu, cautand-o fara incetare. Planul Lui Dumnezeu este adesea misterios. Pentru a-l discerne mai bine si a-l accepta, este primordial sa ne rugam fara a ne descuraja. Rugaciunea asidua este fundamentul intregii vieti spirituale, al vietii in Dumnezeu.
   "Iata vin, in sulul Cartii este scris despre mine, sa fac voia Ta, Dumnezeule" (Evrei 10,7; cf. Ps 40,7-9; Fapte 13,22). De asemenea Isus spune:
   "Mancarea Mea este sa fac voia Celui  ce M-a trimis pe Mine" (Ioan 4,34).
   "Eu nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis." (Ioan 5,30).
   "Pentru ca M-am coborat din Cer, nu ca sa fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine. Si aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toti pe care Mi i-a dat Mie sa nu pierd pe nici unul, ci sa-i inviez pe ei in ziua cea de apoi. Ca aceasta este voia Tatalui Meu, ca oricine vede pe Fiul si crede in El sa aiba viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi." (Ioan  6,38-40).
   Scopul final al vointei Lui Dumnezeu este Mantuirea omului. Pentru a realiza aceasta opera incomparabila, Isus a venit sa-Si dea viata. Isus este Dumnezeu adevarat dar si Om adevarat. Noi am fost creati pentru Viata, de aceea exista un dezacord intim in fiinta noastra, care nu este facuta pentru moarte, ci pentru Viata. Noi purtam toate acestea in natura noastra umana, pacatoasa si supusa mortii. Si Isus, care este nesfarsit de Sfant dar si Om deplin,  poarta aceasta povara dureroasa si zice: "Avva (Parinte), toate sunt Tie cu putinta. Departeaza  paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voiesti Tu." (Mc 14,36).
   Isus, Cel Perfect, Cel Imaculat, fara de pacat, a purtat povara tuturor pacatelor, oferindu-Si viata intr-o abandonare totala vointei Tatalui: "Dar nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca." (Lc 22,42)
   Ca Servitor in suferinta, Isus ne-a aratat drumul. El nu s-a eschivat in fata chinurilor, a suferintei, a durerii si a mortii. El a luat totul asupra Sa, ca un Om adevarat, El, Fiul Lui Dumnezeu. In El, mizeriile noastre, esecurile noastre, frustrarile noastre, incercarile noastre capata un sens diferit, salvator. Caci, cu adevarat, Mantuitorul nostru nu S-a crutat pe Sine, deci noi trebuie sa ne bucuram sa participam cu El si in El, prin toate crucile noastre, ranile noastre, durerile noastre, mizeriile noastre, la marea opera de salvare a lumii. Membre ale Bisericii, noi suntem uniti cu Divinul Mire.

   _____________________________________
   A PRIMI SI A FACE VOINTA LUI DUMNEZEU

   Dumnezeu este Suveran in toate. Este Stapanul a toate! Sa avem mereu prezente in minte acestea. Este un act de incredere placut Lui Dumnezeu.
   Se intampla uneori  sa fim supusi la incercari dure, noi sau cei apropiati noua. Direct sau indirect suntem vizati, incercati si, uneori, victime inocente. Adversarul, diavolul, pacatul si lumea fara Dumnezeu, fac o lucrare distructiva. Aceasta ne atinge pe toti in diverse grade, si suferim. Pamantul nu este un Paradis iar vietile noastre sunt presarate cu maracini, cu spini care pun piedici pacii noastre, inaintarii noastre fericite spre Cer. Suferinte si lacrimi sunt compania credinciosilor care, totusi, sunt cei mai fericiti dintre oameni. Cel care, din iubire, accepta incercarea si o ofera Lui Dumnezeu, ramane in Dumnezeu. Pentru a fi unit cu Dumnezeu, trebuie sa-ti iei crucea cu curaj si sa-L urmezi pe Isus. Cel care refuza, impovareaza umerii celorlalti si se indeparteaza de mantuire. Cine vrea sa-si scape viata, o va pierde (cf. Ioan 12,25).
   Acceptand incercarile, nu trebuie totusi sa omitem sa cautam intotdeauna sa intelegem care este voia Lui Dumnezeu si sa ne straduim ca aceasta sa se realizeze. Domnul nu ne cere sa stam pasivi, ci sa fim activi in El. Actiunea se face cu mijloacele omenesti care sunt la dispozitia noastra. Ea trebuie sa se faca in rugaciune, in contemplatie: "Vina Imparatia Ta, facsa-se voia Ta, precum in Cer asa si pe pamant." (Mt 6,10)
   Sa ascultam sfaturile luminate ale Apostolului Paul: "Si sa nu va potriviti cu acest veac, ci sa va schimbati prin innoirea mintii, ca sa deosebiti care este voia Lui Dumnezeu, ce este bun si placut si desavarsit." (Rm 12,2)
   Atunci cand facem toate eforturile, cu iubire si dreptate, pentru ca sa se implineasca voia Lui Dumnezeu, ramanem in pacea Lui Dumnezeu. Totusi, vointa divina nu este intotdeauna si a noastra, sau nu ne este revelata cu claritate. Dorinta noastra, chiar daca pare justa si buna, nu este, in mod necesar, conforma vointei Lui Dumnezeu. Aceasta dorinta poate sa-i fie placuta Lui Dumnezeu, dar sa nu corespunda vederilor Sale, gandurilor Sale, planurilor Sale care ne depasesc (cf.Is 40,13.14 urm.; 55,8-12).
   Dorinta noastra poate fi, de asemenea, expresia propriei noastre vointe, respectiv a egoismului nostru. Si mai poate fi inspirata de duhul rau, Satana, care stie sa se prefaca in inger de lumina ca sa-i poata insela mai bine pe copiii Lui Dumnezeu (cf. 2 Co 11,14). Si totusi, Satana ignora total planurile pe care le are Dumnezeu cu noi. Ni se pare, uneori, ca el triumfa, dar triumfurile adversarului, care se serveste de oameni pentru a-si atinge scopurile, sunt intotdeauna provizorii si false.
   Vointa noastra, daca are ca scop fericirea si mantuirea sufletelor, daca ne-o exercitam in dreptate, iubire, adevar, pace si lumina, este intotdeauna placuta Lui Dumnezeu. Sa fim foarte constienti de aceasta. Totusi, noi avem o viziune partiala a lucrurilor, o viziune limitata. Dumnezeu are o viziune globala, detaliata si totala a tuturor lucrurilor. El stie sa scoata din raul care, uneori, triumfa momentan, un bine si mai mare, spre marea confuzie a dusmanilor supusi tenebrelor. Sa avem intotdeauna si neincetat incredere in Dumnezeu, caci: "Cine a cunoscut gandul Domnului, ca sa-L invete pe El? Noi insa avem gandul Lui Cristos." (1 Co 2,16)
  Dumnezeu vede ce este bun pentru salvarea noastra. El conduce evenimentele. Nu-i scapa nimic. Perseverenta noastra in credinta este garantia ca posedam spiritul Lui Dumnezeu. Acesta salasluieste in cei umili, in facatorii de pace, in cei drepti care traiesc in adevar. Orgoliosii, cei care alearga dupa bogatii, cei care fac rau si nu se caiesc niciodata, chiar daca acestia isi spun credinciosi, nu au spiritul Lui Dumnezeu si sunt supusi maniei Lui. Pentru multe suflete judecata va fi redutabila, caci ele refuza cu incapatanare sa se caiasca si continua sa se opuna vointei Lui Dumnezeu, care este iubire si dreptate in adevar.
   Sa avem intotdeauna incredere in Domnul. Sa nu punem piedici planurilor Lui Dumnezeu prin graba noastra, prin nerabdarea sau incapatanarea noastra. Sa stim sa acceptam incercarile, chiar daca - repetam - acestea ni se par nedrepte, de neinteles.
   Aici, jos, noi traim tenebrele lumii. Lumina noastra vine de la Dumnezeu. Sa inaintam, deci, cu credinta - care este mai pretioasa decat tot aurul si decat toate comorile lumii. Sa avem incredere in Dumnezeu. Sa-L lasam sa actioneze in vietile noastre. Sa acceptam totul cu umilinta si sa iertam daca ni s-a facut vreun rau. In iertare este vindecarea.
   Uneori beneficiem din abundenta de Harul Domnului, alteori pamantul noastru interior este lasat sa se odihneasca, este putin paraginit. Dar la timpul potreivit, Domnul il va lucra, pentru a semana seminte ceresti minunate, care vor da roade din abundenta. Sa meditam adesea Cuvantul Lui Dumnezeu: "Luati seama cu grija cum umblati, nu ca niste neintelepti, ci ca cei intelepti, rascumparand vremea, caci zilele sunt rele. Drept aceea, nu fiti fara de minte ci intelegeti care este voia Domnului." (Efeseni 5,15-17)

Jacques Magnan

   O, Doamne, Tu, care ai creat universul, Tu, care ai creat lumile si ne chemi la fericirea vesnica a Cerului, da-ne noua Spiritul Tau Sfant. In aceasta lume, in care ni se pare cateaodata ca raul si nedreptatea triumfa impotriva Ta si a poporului Tau, ajuta-ne sa discernem care este voia Ta. Fa sa putem vedea, chiar si in lucrurile cele mai marunte, care este voia Ta. Fie ca vointa Ta sfanta sa triumfe in vietile noastre si pretutindeni in lume. Lumineaza vietile noastre, pentru ca in Lumina Ta sa inaintam intotdeauna cu bucurie spre Lumina fara de sfarsit a Cerului.

                  "STELLA MARIS" nr.364 - "REGINA PACIS" nr.6

   

SLAVA INTRU CEI DE SUS LUI DUMNEZEU (Lc 2,14)

de Jacques Magnan
 
   Impartasim din nou bucuria Ingerilor Cerului care proclama Slava Lui Dumnezeu. Sa intram in Templul Sfant unde locuieste Pruncul Divin, nascut din smerita Fecioara Maria, cea mai pura si gingasa dintre toate creaturile. Sa contemplam realitatea cereasca si sa-L lasam pe Mantuitorul sa intre in inimile noastre, in vietile noastre.

   SLAVA LUI DUMNEZEU
   

 Sa ne bucuram ca s-a intamplat evenimentul cel mai frumos si mai important din toata istoria omenirii. In tacere, umilinta si saracia unei mici grote din Betleem, Dumnezeu ne face darul cel mai pretios pe care il are: pe El Insusi. Vine Domnul Atotputernic, iata-L pe Domnul Universului, Salvatorul oamenilor. Este aici, mic si fara aparare; cei umili cu inima Il vad, Il contempla,  in timp ce orgoliosii nu pot sa-L vada in orbirea lor. Dar Mantuitorul vine si pentru ei. El vine pentru a ne da Lumina Sa; o Lumina care straluceste de-a lungul secolelor, o Lumina care ne lumineaza drumul pentru ca sa putem ajunge in locuinta Lui Dumnezeu si a Ingerilor Sai care canta slava Lui Dumnezeu fata de acest eveniment care-i uimeste si ii copleseste. Da, "Slava intru cei de sus Lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!" (Lc 2 ,14)

   De milenii era asteptat acest Copil. Dumnezeu a incercat rabdarea credinciosilor care au sperat mereu ca El va veni intr-o zi sa aduca eliberarea, bucuria. Dar a trebuit ca timpurile sa se implineasca dupa planul infinit de intelept al Lui Dumnezeu, pentru ca sa vina Mantuitorul, Fiul Lui Dumnezeu. A trebuit, de asemenea, ca Dumnezeu sa modeleze un vas foarte pur pentru a depune in el pe Unsul Ceresc, pe Mesia. Si a fost Maria, Preacurata, Ea care straluceste mai mult ca soarele de Slava Lui Dumnezeu, a fost aleasa intre toate femeile. Maria, umila intre umili, frumoasa din frumusetea Lui Dumnezeu. Maria in implinirea Ei cea mai perfecta. Iat-O si pe Ea, aceasta Fecioara binecuvantata, Aleasa Lui Dumnezeu, care ne prezinta Copilasul: Isus, iata Numele Sau. Nume ce rasuna de-a lungul secolelor in inimile oamenilor. Da, noi putem sa-L privim, sa-L adoram pe Dumnezeul nostru Care, din iubire pentru noi toti, S-a facut Om. Sa mergem langa El pentru a culege Harul pe care Maria cea Sfanta si plina de  Har ni-L prezinta.
   Sa contemplam admirativ ieslea acestui Craciun unic, sarbatorit mereu in bucurie. Sa lasam in fata intrarii toate grijile noastre. Sa le lasam macar pentru cateva clipe, pentru ca sa fim liberi sa-L intalnim pe Dumnezeu si sa-L ascultam.
   Sa-L privim pe Pruncul Dumnezeu cu Maria si Iosif cel Drept, barbat plin de Har si de umilinta. El este aici si Ingerii din Cer, care au anuntat pastorilor Vestea, sunt si ei aici. Ingerii se asociaza bucuriei oamenilor, bucuriei lor pentru ca este salvatoare. O, Dumnezeul nostru, cat de mare este Iubirea Ta! Tu esti aici prezent pentru totdeauna si Te dai noua drept Hrana. Intr-o zi, Tu, Autorul vietii, iti vei da Viata pentru oamenii din toate timpurile. Iti vei da Viata mergand pana la limita Iubirii si Iti vei da Trupul pentru a ne da Viata in Euharistie.
  Impreuna cu Curtea Cereasca, ne bucuram profund, bucurie care ne duce cu Tine, Doamne, spre Fericirea Vesnica.

   SPRE FERICIREA VESNICA

Cel care crede in Dumnezeu, merge catre Paradis. A crede in Dumnezeu inseamna sa doresti Cerul cu vointa de a fi sfant. Pentru a-L contempla pe Dumnezeu in Cer, trebuie sa fim cu adevarat sfinti. Sufletul care spera in Dumnezeu este fericit si a inteles, in strafundul sau, imensitatea Bunatatii Lui Dumnezeu. Crezand, viata este luminata si isi implineste sensul. Am fost creati pentru a ne bucura in prezenta Lui Dumnezeu de comorile eterne ale Gloriei Sale, de Prezenta Sa, de Atributele Sale Divine, impreuna cu ceilalti sfinti din Cer. Adevaratul credincios produce roade de iubire, traieste in pace si accepta cu generozitate incercarile care il inalta si mai sus spre Domnul. Dar ce trista este viata fara credinta, fara speranta, o viata care nu asteapta nimic si al carei orizont terestru este atat de dezolant! A nu crede inseamna sa te condamni la o viata lipsita de bucurie. Inseamna sa te condamni sa ratacesti fara tel spre tot felul de lumi false, de idoli care accentueaza tulburarea sufletelor si disperarea. O fiinta umana nu este numai un trup ce trebuie hranit si imbracat, nu numai o inteligenta capabila sa gandeasca sau sa construiasca... O fiinta umana este desigur toate acestea, dar nu numai atat. Noi suntem fiinte de carne insufletite de un spirit si posedand un suflet nemuritor, indestructibil, vesnic. Suntem fiinte de carne dar si fiinte spirituale. Suntem asemenea Lui Dumnezeu. Aceasta e minunat! Intreaga noastra fiinta este chemata sa invie, sa ia in Dumnezeu forma sa definitiva, perfecta si glorioasa. Orice fiinta, chiar si cea mai bolnava, cea mai diforma care poate exista, orice fiinta este chemata sa devina o fiinta noua si desavarsita in Cristos. Sunt numerosi in Cer cei care au trait aici, jos, intr-o saracie, o mizerie, o durere extrem de mare si care, in Cer, sunt minunati, gloriosi, stralucitori. Acestea sunt certitudini pe care le invatam din Cuvantul Lui Dumnezeu (Cf. Sg 5; Lc 16, 19-31, etc) si numeroasele viziuni ale sfintilor care au putut sa contemple, printr-un har divin,  putin din frumusetea Cerului. Aceasta frumusete a fost aratata de Maria umililor vizionari in timpul aparitiilor Sale care continua si astazi, pentru ultima oara - spune Ea. Daca acestea sunt ultimele aparitii ale Mariei pe care le traim (Cf. Apoc 12, 1s), inseamna ca un eveniment divin, grandios se pregateste... Locuinta noastra definitiva este Cerul.
   Aceasta este o certitudine. Cu totii vom muri intr-o zi. Viata noastra pe pamant va trece. Miliarde de oameni ne-au precedat, miliarde vor urma. Trebuie sa pregatim bine momentul ultimei noastre ore, care poate surveni in orice moment. Trebuie sa fim totdeauna gata sa-L intalnim pe Domnul. Acela sau aceea care va muri in prietenie cu Dumnezeu, va merge in Cer - si toti credinciosii marturisesc aceasta - intr-o imparatie nespus de frumoasa unde domneste o pace inexprimabila. La moarte, sufletul se separa de trup si se prezinta la Judecata infailibila a Lui Dumnezeu Care va rasplati pe fiecare dupa starea sa, dupa darurile sale,  dupa dorinta sa, dupa faptele sale, dupa iubirea sa. Va merge ori in Cer, ori in Purgator, ori in iad. Aceasta este realitatea pe care o invata Biserica in conformitate cu Cuvantul Lui Dumnezeu. Sufletul sfant va merge in Cer si va fi imbracat cu un trup de slava (Cf. 1 Cor 15, 35-58) si se va bucura pe deplin, inainte de Invierea generala, de fericirea Preafericitilor din Cer care contempla pe Dumnezeu fata in fata, vesnic, scaldat in iubire. Minunata realitate a Cerului depaseste tot ce ne-am putea imagina. Cerul este dincolo de realitatea noastra. Acum noi vedem creatia, atunci vom contempla pe Acela Care e mai presus de toata creatia. Realitatea Cereasca este o realitate noua si absolut sfanta si perfecta. Capacitatile unui suflet din Cer depasesc toate conceptiile noastre, posibilitatile noastre. De exemplu, un sfant din Cer sau un Inger poate fi prezent peste tot. Caci el vine de la Dumnezeu, este in Gloria Lui Dumnezeu, umple tot. Totul este posibil celui care crede si iubeste. Cand Dumnezeu a creat, el a facut in acelasi timp un univers pentru fiinte spirituale si un univers pentru fiinte trupesti chemate sa intre in universul creaturilor ceresti care Il contempla pe Dumnezeu in clar viziune. Noi, oamenii, traim intr-un univers plin cu miliarde de galaxii cu miliarde de stele si planete. Nu vom putea epuiza, cu stiinta noastra, splendorile acestui univers gigantic pe care-l contemplam cu admiratie. Acest univers este in continua schimbare si vom avea la infinit ce sa descoperim. Trupul nostru, inteligenta noastra, sunt parte din fiinta noastra care ne permite sa traim aici, jos, si sa scrutam aceasta realitate vizibila ochilor nostri. In acelasi timp, Dumnezeu a pus in noi un principiu vesnic, ce va ramane mereu. Noi posedam un suflet care va intra intr-o zi intr-un univers care, atata vreme cat traim pe pamant, ne este inaccesibil. Nu vom putea niciodata prin stiinta noastra, prin cunostintele noastre sa inventam un procedeu pentru a trece din universul nostru, in Cer. Dar sufletul pe care ni l-a dat Dumnezeu, sufletul care poarta in el realitatea a ceea ce suntem, el va trece in cealalta lume. Cerurile, Imparatia Lui Dumnezeu, Raiul este infinit mai vast si mai frumos decat universul urias in care ne aflam. Credinciosul este un suflet religios. El este unit cu Dumnezeu si deschis la realitatea transcedentala. Cerul este plin de Gloria nespusa si infinita a Preasfintei Treimi. Ingerii si Sfintii Cerului pot trece din lumea Lui Dumnezeu spre noi, au venit sa ateste existenta Paradisului, cu permisiunea Celui Preainalt. Si toata Biserica atesta aceasta de la nasterea ei. Biserica doreste sa antreneze pe toti oamenii spre splendoarea vesnica a Lui Dumnezeu, pe drumul pe care fiecare il cunoaste. Putem intelege cu totii care este binele si raul. De la inceput am fost chemati sa alegem binele. In toate lucrurile sa cautam cu deplina abandonare, Vointa Domnului Care este aproape de fiecare dintre noi. Dumnezeu ne cheama sa ne intoarcem privirile spre Cer. "Cerul este scopul final si realizarea aspiratiilor celor mai profunde ale omului, starea de fericire suprema si definitiva."

Jacques Magnan

   Sa traim in speranta Lui Dumnezeu si sa o purtam pretutindeni.
   Dumnezeu a coborat in mijlocul oamenilor pentru a le aduce Vestea cea Buna a Imparatiei si pentru a-i salva pentru ca ei sa poata intra in aceasta Imparatie. Fiul Lui Dumnezeu, Isus Cristos, ne-a vorbit despre realitatea Cerului printr-o marturie bazata pe semne si minuni care ne depasesc. El este Stapanul Vietii si ne da viata vesnica. Cuvantul Sau este de neinlocuit si eclipseaza, prin splendoarea Sa, orice alt cuvant. Dumnezeu Cel Viu venit ca Fiul Omului, prin Maria Preacurata, ne-a vorbit printr-o iubire fara limite pentru ca a mers pana acolo incat sa moara pentru fiecare dintre noi. Dar ca Stapan al Vietii, El a Inviat. El a aparut Apostolilor si la nenumarati discipoli si sfinti din toate timpurile. El ne iubeste. Viata Vesnica este pretioasa si El ne lasa liberi sa iubim, liberi sa-L iubim.
   Fie ca fiecare dintre noi sa se angajeze pe drumul Vietii. Este tarziu, vine noaptea, sa ne grabim. Dumnezeu vine sa bata la usa noastra. Sa-i deschidem inimile, sa intram in Inima Sa Preasfanta. El este Poarta mantuirii vesnice.
   Binecuvantata sa fie Preasfanta Treime: Tatal, Fiul si Spiritul Sfant. Fie ca Harul Lui Dumnezeu sa fie cu voi toti !
   O, Fecioara Binecuvantata, Regina Apostolilor, mijloceste pentru noi pacatosii si ocroteste intreaga Biserica!

                                                      "Stella Maris" nr.365 - "Regina Pacis" nr.3

CRACIUNUL, SAU DUMNEZEU SE FACE MIC

Interviu cu Jesus-Jose CABRERA - cuvinte culese de Fratele Ephraim

   La Onuva (aproape de Sevilia), "Orasul Milostivirii", Fratele Ephraim l-a intrebat pe Jesus-Jose, fondatorul,  ce inseamna Craciunul pentru el.
   " Acest om cunoscut ca un mistic" este cu totul in serviciul celor mai saraci, stransi si onorati in inima sa si in casa sa. In fiecare zi le face toaleta, le da de mancare, le asigura toata grija de care au nevoie.

   Fr. Ephraim:  - Ne-ai spus ca sarbatoarea Craciunului este pentru tine sarbatoarea liturgica cea mai importanta, poti sa ne spui de ce?
   Jesus-Jose: - Pastele este cea mai mare sarbatoare, bineinteles, dar fara Craciun n-ar fi existat Pasti, Craciunul este pentru mine momentul tandretii cu un Dumnezeu aflat atunci fara aparare si atat de accesibil.
   Cum eu sunt un pacatos, trebuie sa ma apropii cat mai mult posibil de acest Dumnezeu care S-a facut copilas, care S-a incredintat dependentei de mine pentru toate nevoile, si sa nu poata sa-mi reproseze nimic.
   Fr. Ephraim: - Putem spune ca Dumnezeu in Pruncul Isus vrea sa ne arate inocenta?
   Jesus-Jose: - In Pruncul Isus Dumnezeu ne arata tot ceea ce este El. Ne face sa intelegem ca  este foarte mic si in acelasi timp foarte mare: mic, pentru ca sa-L putem primi, si mare pentru ca sa ne daruim Lui. El este complet lipsit, El asteapta totul de la noi.
   Acolo unde este un copil dezbracat, o gura careia-i este foame, un trup caruia-i este frig, un trup bolnav, sau singur si parasit, este Pruncul Isus care ne cheama la iubire. Contemplandu-L pe Pruncul Isus, inteleg mai bine ca Dumnezeu ma asteapta pentru lucruri foarte concrete si urgente care solicita disponibilitatea mea. Daca intalnesc o persoana singura, este Pruncul Isus in leagan, singur ca si ea in singuratatea Sa. Astfel eu raspund la problemele "examenului meu final" - judecata din urma.
   Am ascultat  un preot predicand despre unicul nostru examen final, care m-a impresionat profund. El spunea ca Isus ne-a dat deja raspunsul, deci noi nu avem nici o scuza. El nu va numara de loc posturile pe care le tinem, Rozariile recitate; El nu ne va intreba de loc daca ne-am lasat de fumat sau daca am mers sau nu la Liturghue. Ne va intreba daca am iubit cu adevarat. Caci "flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si m-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine." (Mt 25, 35-36).
   Este foarte concret si foarte urgent. In timp ce facem orice pentru a ne lasa de fumat, ne pierdem nerezistand tentatiei de a amana aceasta iubire pe mai tarziu.
   Fr. Ephraim: - Ca o concluzie, putem spune ca toata Patimirea Lui Cristos este continuta in leaganul unde Cristos este gol, unde Cristos este flamand, unde Cristos este insetat, unde Cristos are nevoie de consolare?
   Jesus-Jose: - Da, bineinteles! Dar conteplandu-L pe Pruncul Isus, totul se face mult mai dulce si mai duios. Misterul Craciunului este acelasi cu al Calvarului dar in dulceata si linistea leaganului, in ieslea din lemn... in dulceata trupului Lui Isus infasat intr-un scutec, in cel al Sfintei Fecioare; si este un mister placut si linistitor, la fel ca rolul lui Ioan la picioarele crucii, sustinut in leagan de Iosif, tatal Sau adoptiv. In misterul Craciunului, durerea nu este atat de agresiva, ea devine mult mai dulce si linistita. Inima Lui Isus nu este insangerata, lipsesc spinii, lipsesc ranile dar sunt lacrimile care patrund in inima mea. Ma gandesc adesea la primele lacrimi ale Lui Isus si cum au miscat ele inima Sfintei Fecioare. Astazi sunt strigatele saracilor pe care nu-i putem face sa taca, nu putem sa le ascundem. Daca am ascunde strigatul saracilor, am ascunde strigatul Pruncului Isus.
   In contrast cu saracia lumii, oamenii doresc sa se distreze cu lumini si pomi de Craciuni. Pentru noi aceste timpuri trebuie sa comporte mai multa seriozitate.
   Adventul este timpul cel mai puternic al anului, in care nu incetam sa repetam strigatul Bisericii: "Maranatha!" - "Vino Doamne Isuse!" Postul Pastelui este tragic - Adventul este plin de dulceata.
   Fr. Ephraim: -  Veselia pe care lumea ne-o propune la Craciun este artificiala. Poti sa ne descrii adevarata bucurie de Craciun?
   Jesus-Jose: - Adevarata bucurie este Isus, El Insusi, Isus care ni se daruieste, Isus care depinde de noi. Inainte de  Inaltarea Sa, El spune: "Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura." (Mc 16,15). El are nevoie de noi pentru "a anunta Vestea cea buna sarmanilor, captivilor eliberarea, celor intristati bucuria." (Lc 4, 18-19), pentru a da infometatilor painea vietii, El care nu are nici macar capacitatea de a spune: "Mi-e foame, Mi-e sete",  deoarece este un prunc. Este problema mea sa descopar nevoile Sale, asa cum este datoria mea sa merg in fata altora pentru a descoperi ce le lipseste. Contemplarea Lui Isus Copil face sa se nasca in mine toate aceste sentimente. Invoc Spiritul Sfant pentru a defini cu certitudine urgentele Lui Isus. Si, cum Dumnezeu nu ne poate refuza Spiritul Sfant, Iubirea ma ajuta sa cunosc asteptarile celor care ma inconjoara, pentru ca in fiecare este prezent Pruncul Isus. El  are nevoie de mine. Iubirea nu este un romantism, este un lucru foarte concret: Rozariul de iubire, cel mai viu, sunt cincizeci de fapte bune pe zi.
   Fr. Ephraim: - Poti face o legatura intre noaptea de Craciun si  harurile Spiritului Sfant la Pasti? Ma gandesc la Sfantul Ioan al Crucii, atat de rezervat si care, totusi, intr-o noapte de Craciun a luat in brate o statuie a Pruncului Isus si a inceput sa danseze ca un nebun, ca si cum ar fi fost imbatat de  Sfantul Spirit.
   Jesus-Jose: - Cand il privesc pe Pruncul Isus, vad totodata si chipul Tatalui, pentru ca El este Cuvantul Sau, si focul Spiritului Sfant. Totul este Pasti, totul este Craciun, Isus este Dumnezeu, Isus este inseparabil de Tatal si de Spiritul Sfant. In  trupul Lui Isus, Tatal si Spiritul Sfant sunt in intregime cu esenta Lor in micimea Sa: Atotputernicia Sa este cuprinsa in fragilitatea Sa.
   Este ca o deghizare, cu toata puterea Creatorului, El poseda intreaga vesnicie, intreaga istorie, prezentul si viitorul. El a decis sa aiba nevoie de mine, este un act de iubire unic catre mine, nu este pentru El.
   Fr. Ephraim: - Tu ai spus candva ca tot anul este Craciun...
   Jesus-Jose: - Eu cred ca Misterul Craciunului este Misterul afectiunii Lui Dumnezeu. Cateodata imi imaginez cum ar fi privirea Tatalui intr-un film despre Nastere. Imi imaginez ca Dumnezeu, care poate totul, deruleaza inapoi caseta pentru ca sa ne bucuram din nou de Nasterea Lui Isus. Imi place, de asemenea, sa vad chipul Sfintei Fecioare in momentul nasterii: uitand complet de Sine la gandul ca Ea va naste nu numai pe Fiul Ei ci pe Fiul Lui Dumnezeu, atat de constienta de micimea Ei, incat ii era dificil sa se simta Mama acestui Copil care este Dumnezeu. Acest sentiment a fost "distilat" de dulceata si blandetea Tatalui care i-a inapoiat, putin cate putin, demnitatea. Si privirea Sfantului Iosif! Privirea inocentei ceresti acordata acestuia de Tatal si de toti ingerii care au decis sa-L adore pe Fiul Lui Dumnezeu. Sunt, de asemenea, chipurile pastorilor, a sarmanilor: deja Isus incepe sa-i castige. Este o hotarare pe care Dumnezeu o ia, ei vor fi invitatii noptii. A te simti sarac, este cel mai mare privilegiu in Imparatia Lui Dumnezeu.
   

   Adoratia ingerilor de Craciun, este vointa de identificare a Lui Dumnezeu, ingerii au coborat sa-L adore din propria lor initiativa, pentru a adora Planu Sau. Noi vrem sa-L inconjuram pe Dumnezeu cu lumini artificiale! Dumnezeu, El a ales o iesle cu toate realitatile ei: mirosul animalelor, murdaria, pentru a se naste! Nu este vorba de romantism, este o realitate din care noi trebuie sa tragem invataminte. Sa indepartam tot ce este artificial: Domnul ne cheama la adevar, la dezbracare, la detasare.

   Putem masura calitatea rugaciunii noastre si a contemplatiei noastre prin solidaritatea pe care ele o fac sa se nasca in noi.

    Saracia extrema, care se gaseste in cartierele cele mai de jos, este un "parfum" care ne agreseaza foarte tare, pana in adancul inimii. Este primul miros pe care Isus l-a simtit. In viata noastra, trebuie sa ne propunem sa gustam acest miros, pentru a nu ne impietri inimile, astfel ca Dumnezeu sa le poata face solidare, aceasta este adevarata religie, aceea care ne face sa impartim ceea ce avem. Nu trebuie sa daruim ceea ce este superficial, ci pe noi insine, cu generozitate, in fiecare gest cotidian al vietii.

   Mi se pare ca devotiunea catre Pruncul Isus, prefer sa spun privirea, sau contemplarea, ramane in romantism si spiritualitate daca ea nu ne conduce la realismul contemplarii Pruncului Isus in copiii strazilor Americi Latine sau a celor care mor de foame in Etiopia, sau in oricare loc sau natiune unde se poate intalni toata saracia primului leagan al Lui Isus.

   Ne multumim de prea mult timp cu o religie prea comoda. Trebuie, din contra, sa ne punem in miscare: orice crestin trebuie sa devina un purtator de grija. Putem masura calitatea rugaciunilor noastre si a contemplatiei noastre prin solidaritatea pe care ele o fac sa se nasca in noi. Daca inima noastra ramane indiferenta la ceilalti, ne inselam si Dumnezeu nu trece de loc prin viata noastra, este foarte radical ceea ce spun, dar sunt sigur de aceasta.

                                                     "Feu et Lumiere" nr.168 - Regina Pacis" nr.170