Se afișează postările cu eticheta Purgatoriul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Purgatoriul. Afișați toate postările

miercuri, 27 mai 2020

EVITAREA PURGATORIULUI ESTE POSIBILA?

   de Sora Emmanuel - "Comunitatea Fericirilor"  Medjugorje                                                                                             
   Evitarea Purgatorului... este posibilă? Fericiți sunt cei care au avut ocazia să o audă pe vizionara Vicka vorbind despre „călătoria“ ei, atunci când, împreună cu Jakov, au fost duși de Sfânta Fecioară să vadă Cerul, Purgatorul și Iadul. (a se vedea PS1). Dar fericiți sunt și cei care cred simplu de tot ceea ce învață Biserica despre viața de după moarte (a se vedea PS2). În luna noiembrie, în care ne rugăm pentru cei decedați, aș dori să subliniez un punct despre Purgator. În zilele noastre, chiar și printre unele persoane consacrate, existența Purgatorului este pusă la îndoială, ca și cum această realitate ar trebui brusc să înceteze să mai existe, deoarece este incomodă pentru anumite minți. Cu toate acestea, un număr mare de mistici au vizitat Purgatorul, de exemplu sfânta Faustina, sfânta Maryam din Betleem, sfântul Ioan Vianney, ca să nu mai vorbim de Padre Pio și mulți alții ! Relatările lor sunt fascinante. Da, Purgatorul există și este chiar foarte recomandabil să ne gândim în mod activ la el încă de pe acum, înainte de a ne apropia de ultima stație a vieții noastre de pe pământ.
Cum putem să evităm această purificare foarte dureroasă, înainte de a intra în îmbrățișarea lui Dumnezeu, în unirea perfectă de iubire cu El care va fi fericirea noastră veșnică? Iată câteva puncte de reținut:

    
- Să facem cât mai mult pentru sufletele din purgator. Să facem să se celebreze liturghii pentru ei, să oferim un rozar, o Cale a Crucii, un post, sau să oferim unele dintre suferințele noastre pentru aceste suflete. Maria ne spune că atunci când ne rugăm pentru sufletele din Purgator, obținem mijlocitori, care la rândul lor vor mijloci pentru noi. Aceste suflete ne vor ajuta să nu ne atașăm de lucrurile pământești, ci de Dumnezeu. 

    
- Să practicăm mult umilința, această armă foarte puternică împotriva Satanei.

    
- Să avem încredere deplină în bunătatea lui Dumnezeu și în îndurarea Sa infinită.

    
- Să fim foarte caritabili față de cei săraci și să-i dăm lui Dumnezeu zeciuiala din venitul nostru. ”Caritatea acoperă o mulțime de păcate.” (1 P 4,8). 


    - Să ne îngrijim de părinții noștri în vârstă și să le fim devotați. 

   
 - Să renunțăm la păcat și să frecventăm regulat Sacramentul Reconcilierii (Spovada). 


    - Să fim îndurători și să iertăm ușor ofensele primite. ”Fericiți cei îndurători, 
căci ei vor afla îndurare”, ne spune Isus. (Mt 5,7.) 


    - Să nu judecăm niciodată pe nimeni, ci să preferăm să fim îngăduitori. ”Nu judecați, ca să nu fiți judecați“, ne spune Isus. (Mt 7,1)

    
- Mai ales, să evităm bârfa și calomnia, precum și orice păcat împotriva carității. Calomniile nemărturisite necesită o purificare foarte lungă și dureroasă în purgator.


joi, 9 noiembrie 2017

O SAPTAMANA IN PURGATORIU, IN COMPANIA PREASFINTEI INIMI A LUI ISUS

  (varianta de 7 zile la novena pentru sufletele din Purgatoriu)

      Din cartea: "NOVENA PENTRU SUFLETETE DIN PURGATOR"
                      Casa de Editura UNITAS a calugarilor bazilieni
                       Cluj-Napoca   2002

   

   Originea acestei devotiuni

 "Sa mergeti o saptamana in Purgatoriu in compania Preasfintei Inimi a lui Isus, consacrandu-i tot ce ati facut si rugandu-L sa aplice meritele Sale acestor sfinte suflete care sufera... In acelasi timp, rugati-L sa foloseasca toate meritele lor pentru a obtine pentru voi harul de a trai si muri in iubire si fidelitate fata de Preasfanta Inima a Domnului nostru Isus Cristos, facandu-va sa corespundeti, fara nici o impotrivire, dorintelor Sale fata de noi... iar daca veti putea elibera cateva dintre aceste biete suflete prizoniere, veti fi fericiti sa aveti in Cer un avocat care sa pledeze pentru mantuirea voastra" . (Sfanta Margareta-Maria Alacoque)

   Sa unim intentiile noastre cu cele ale credinciosilor care indeplinesc zilnic aceasta devotiune sfanta si cu Biserica Lungotevere Prati din Roma, unde este practicata aceasta devotiune.

RUGACIUNI ZILNICE

RUGACIUNI PREGATITOARE

RUGACIUNE

      Sfanta Margareta-Maria, pe tine te-a ales Domnul nostru Isus Cristos pentru a introduce si raspandi pretutindeni, ca un izvor nesecat de haruri, devotiunea la Inima Sa Preasfanta; tu, care ai auzit sufletele din Purgatoriu cerandu-ti acest nou ajutor, atat de important pentru usurarea suferintelor lor si care, prin acest sfant mijloc ai eliberat o multime de suflete prizoniere, da-ne harul de a savarsi cu sfintenie aceasta devotiune timp de o saptamana, in compania lui Isus Cristos. Amin.

CONSACRAREA ZILEI

   O, Inima Dumnezeiasca a Lui Isus, facand in compania Ta acest mic tur in Purgatoriu, iti consacram tot binele pe care l-am savarsit sau il vom savarsi prin Harului Tau, in aceasta zi. Te rugam, de asemenea, sa aplici toate meritele Tale acestor suflete care sufera. Iar voi, sfinte suflete din Purgatoriu, cereti pentru noi harul de a trai si muri in iubire si fidelitate fata de Preasfanta Inima a  Domnului nostru Isus Cristos si sa corespundem, fara nici o impotrivire, dorintelor sale asupra noastra. Amin.

OFRANDA

   ParinteVesnic, Iti oferim Sangele, Patima si Moartea lui Isus Cristos, durerile Preasfintei Fecioare si ale Sfantului Iosif pentru iertarea pacatelor noastre, eliberarea sufletelor din Purgatoriu si convertirea pacatosilor.

INVOCATII:

   - Pretutindeni sa fie iubita Preasfanta Inima a lui Isus!
   - O, Marie, Mama lui Dumnezeu si Mama Indurarii, roaga-Te pentru noi si pentru credinciosii raposati!
   - O, Sfinte Iosif, modelul si patronul prietenilor Preasfintei Inimi a lui Isus, roaga-Te pentru noi.

PROLOG

   Sa coboram o clipa, cu gandul, prin iubirea Preasfintei Inimii a Lui Isus si prin mijlocirea  Harurilor Sale abundente, in Purgatoriu!
   1) Cate suflete nu-si incep, in acest moment, dureroasa lor captivitate...! Ele sunt , insa, fericite ca au putut evita iadul pentru totdeauna... Sunt mantuite... dar pline de mii si mii de imperfectiuni...  Exilate pentru un timp din Patria lor Cereasca - in acest loc pentru ispasirea pacatelor lor.
   2) Ce sfanta legiune, aproape in intregime purificata, se pregateste chiar astazi sa zboare spre Cer...! Sa dam chiar acum acestor suflete posibilitatea de a-si achita pana la capat datoria fata de Dreptatea Divina si sa le cerem sa-si aminteasca de noi in Imparatia Cereasca.
   3) Cate suflete sunt inchise aici deja de multa vreme si cat de mult au inca de asteptat...! Acestea sunt suflete de laici, calugari, preoti, sufletel atat de dragi noua! Sa le contemplam, sa ascultam gemetele lor, sa le adresam un cuvant de mangaiere, sa stam cu ele, sa le ajutam.

    PSALMUL 50

   Ai mila de mine, Dumnezeule, dupa bunatatea Ta si dupa mare mila Ta, sterge faradelegea mea. Spala-ma de toata rautatea mea si ma curateste de pacatul meu. Ca eu recunosc faradelegile mele si pacatul meu este pururea inaintea mea. Gresit-am impotriva Ta, singur impotriva Ta si am facut ceea ce este rau in fata ochilor Tai. De aceea, Tu esti drept in judecata Ta si fara de prihana in hotararea Ta. Caci, iata, intru faradelegi m-am nascut si cu pacate m-a conceput maica mea. Tu iubesti adevarul in adancul inimilor, deci fa-ma sa cunosc intelepciunea Ta inlauntrul meu. Spala-ma, si mai alb decat zapada voi deveni. Fa sa simt bucurie si veselie dandu-mi iertareaTa. Reda-i fiintei mele zdrobite bucuria de a trai. Intoarce Fata Ta de la pacatele mele si faradelegile mele sterge-mi-le toate. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si spirit nesovaitor innoieste inlauntrul meu. Nu ma lepada de la Fata Ta si Spiritul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine. Da-mi iarasi deplina bucurie a mantuirii Tale si spiritul marinimiei in mine intareste-l. As vrea pe pacatosi sa-i invat caile Tale si cei rataciti la Tine sa se intoarca. Mantuieste-ma de vina sangelui varsat, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele si limba mea va preamari dreptatea Ta. Deschide, Doamne, buzele mele si gura mea va vesti lauda Ta. Caci de ai fi dorit jertfe, bucuros Ti-as fi adus, insa arderile de tot Tu nu le-ai fi primit. Jertfa mea, Dumnezeule, e spiritul cait; inima caita si smerita, o, Dumnezeule, Tu n-o dispretuiesti.
   Fii milostiv Sionului, in bunatatea Ta si zidurile Ierusalimului sa se inalte iarasi. Atunci bineprimite-Ti vor fi jertfele randuite: prinosul desavarsit si arderile de tot. Atunci vitei se vor aduce pe altarul Tau. Amin.


DUMINICA
   - Ce regretati, sfinte suflete din Purgatoriu, de pe pamantul pe care l-ati parasit?

    - Regret timpul pierdut... Nu credeam ca trece atat de repede, ca este atat de pretios... Daca as fi stiut... Daca as mai putea face ceva acum... Timp pretios,  astazi te apreciez asa cum trebuie. Mi-ai fost dat spre a te folosi cu totul pentru a-L iubi pe Dumnezeu, pentru a ma sfinti, pentru a ajuta si edifica aproapele meu; eu te-am folosit pentru a pacatui, in placeri, facand fapte care acum imi cauzeaza regrete amare! O, timp pierdut, ai trecut si nu te mai intorci!
   O, voi, cei ce traiti inca pe pamant, consacrati pentru noi, Inimii Lui Isus, cateva din orele in care vi se ofera harul din abundenta si atat de usor! Inca de pe acum, multumesc!

   Buchet spiritual: "Suferintele sufletelor din Purgatoriu sunt atat de mari incat o zi pare cat o mie de ani" (Sfantul Vincentiu Ferreri).

   Rugaciune: Doamne, Atotputernice Dumnezeule, prin Sangele Preasfant al lui Isus varsat in Gradina Maslinilor, Te implor pentru sufletul cel mai abandonat din Purgatoriu: condu-l in Gloria Cereasca pentru a Te lauda si binecuvanta in vesnicie.

   Preasfanta Inima a lui Isus, fa sa Te iubesc tot mai mult! 
(Tatal Nostru...,  Bucura-Te Marie (Nascatoare)..., Psalmul 50...). 


LUNI
    - Ce regretati sfinte suflete din Purgatoriu, de pe pamantul pe care l-ati parasit?
   
   - Regret bunurile irosite... Averea mea, sanatatea mea, talentul meu, pozitia mea in lume: toate acestea ar fi fost pentru mine un puternic mijloc de mantuire, daca m-as fi servit de ele pentru gloria Lui Dumnezeu. Toate aceste bunuri au disparut din ochii mei in momentul mortii mele! Ah! Daca as mai avea astazi aceste bunuri trecatoare, ce nu as da pentru a face sa creasca cat de putin gloria pe care Dumnezeu mi-o rezerva in Cer si pentru a face cunoscuta pe pamant devotiunea la Preasfanta Inima a lui Isus.
   O, voi, care pe pamant mai dispuneti inca de ceva bogatii, vi se va cere seama pentru ele... Ganditi-va la aceasta... Folositi-le in spirit de dreptate, pietate, iubire si caritate. Platiti-va datoriile pe  care le aveti fata de cei vii si fata de cei raposati. Inca de pe acum, va multumesc.

   Buchet spiritual: "Portile Cerului sunt deschise celor care dau pomana celor nevoiasi" (Sf. Ioan Gura de Aur)

   Rugaciue: Doamne, Atotputernice Dumnezeule, Te implor prin Sangele Preasfant al lui Isus varsat in timpul Biciuirii, elibereaza sufletele din Purgatoriu, mai ales pe cele care trebuie sa intre mai repede in  Gloria Ta, pentru ca ele sa inceapa chiar acum sa Te binecuvanteze si sa mijloceasca neincetat pentru noi. Amin.

   Dulce Inima a Mariei, fii scaparea mea!
 (Tatal Nostru...,  Bucura-Te Marie (Nascatoare)..., Psalmul 50...). 

MARTI
   - Ce regretati sfinte suflete din Purgatoriu, de pe pamantul pe care l-ati parasit?
   
   - Regret abuzul de har... Acesta mi-a fost oferit din abundenta, in fiecare clipa a vietii mele: reinnoire crestina, vocatii, sacramente, Cuvantul Lui Dumnezeu, sfinte inspiratii, exemple bune, deosebite favoruri de iertare dupa fiecare cadere. Cate haruri! Pe unele le-am refuzat, pe altele le-am acceptat cu raceala, de cele mai multe ori am abuzat. Ah, daca as mai avea doar o clipa libertatea de a-mi stampara setea la aceste izvoare ale Indurarii care tasnesc din Inima Preasfanta a lui Isus si pe care pacatosii si cei indiferenti le dispretuiesc!
   O, voi cei de pe pamant!  Ascultati-o pe Sfanta Margareta-Maria care, din inaltul Cerului, va spune: "Nu este nimeni in lume care sa nu poata simti ajutorul sub diverse forme, daca ar avea fata de Isus Cristos, intr-adevar, o iubire plina de recunostinta, cum este cea pe care i-o dovedim prin devotiunea la Inima Sa Preasfanta..."

Buchet spiritual: "Binele unui singur har este superior binelui natural al intregului univers" (Sf. Toma)

   Rugaciune: Doamne, Atotputernice Dumnezeule, Te implor prin Sangele Preasfant al lui Isus varsat in timpul dureroasei Sale incoronari cu spini, elibereaza sufletele din Purgatoriu, mai ales pe cele care ar trebui sa paraseasca cel mai tarziu acest loc de suferinta, pentru ca ele sa ajunga degraba sa Te laude in Gloria Ta si sa Te binecuvanteze in veci. Amin.

   Parinte Vesnic, iti ofer Sangele Preasfant al lui Isus Cristos ca ispasire pentru pacatele mele si pentru nevoile Sfintei Biserici.
   (Tatal Nostru...,  Bucura-Te Marie (Nascatoare)..., Psalmul 50...). 

MIERCURI
   - Ce regretati sfinte suflete din Purgatoriu, de pe pamantul pe care l-ati parasit?
   
   -  Regret raul pe care l-am savarsit... Mi se parea atat de usor si de placut. In mijlocul placerilor dadeam la o parte orice remuscare. Acum sunt coplesit de rautatea lui, regretele ma chinuie, amintirea lui ma urmareste. Pacate de moarte iertate dar neispasite; pacate veniale si imperfectiuni usoare, este prea tarziu pentru a intelege cat rau mi-ati facut! Ah! Daca m-as mai putea reintoarce la viata de pe pamant, nici o promisiune, nici o placere, nici o bogatie, nici un cuvant seducator nu ar fi capabil sa ma mai faca sa comit cel mai mic pacat.
   O, voi, care aveti inca libertatea de a alege intre Dumnezeu si lume, priviti spinii, Crucea, flacarile care au torturat Inima Lui Isus! Toate acestea va vor spune cata suferinta i-au cauzat pacatele noastre. Ganditi-va la regretele tardive si dureroase pe care le veti avea in Purgatoriu din cauza pacatelor voastre. Acum nu va costa nimic sa marturisiti, in sacramentul Pocaintei, pacatele voastre trecute si sa le evitati in viitor.

   Buchet spiritual: "Ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga daca isi pierde sufletul?"

   Rugaciune:  Doamne, Atotputernice Dumnezeule, Te implor, prin Pretiosul Sange al lui Isus varsat pe cand purta Crucea pe sfintii Sai umeri pe Calea dureroasa a Calvarului, elibereaza sufletele din Purgatoriu si mai ales pe cele care au mai multe merite inaintea Ta, pentru ca fiind ridicate la rangul sublim pe care il asteapta, sa Te laude si sa Te binecuvanteze in veci. Amin.

   Isuse, Marie, Iosif, va ofer inima mea, spiritul meu si viata mea; fiti langa mine in agonia mea din urma; faceti sa mor in pace, in compania voastra sfanta.
   (Tatal Nostru...,  Bucura-Te Marie (Nascatoare)..., Psalmul 50...). 

JOI
   - Ce regretati sfinte suflete din Purgatoriu, de pe pamantul pe care l-ati parasit?
   
   - Regret scandalurile provocate... Daca, cel putin, nu as avea de regretat decat propriile mele greseli!
   Daca, murind, as fi putut pune capat tristelor consecinte ale scandalurilor provocate de mine! Daca de aici, de unde ma aflu, as putea sa opresc alunecarea pe panta abisului a atator suflete care urmeaza exemplele mele rele si doctrina mea eronata! Dar, din cauza mea se va mai comite multa vreme raul... Mi se cere sa dau socoteala pentru pacatele savarsite din cauza mea.
   O, voi, care veniti sa ma vizitati in compania Preasfintei Inimi a lui Isus si care faceti sa straluceasca asupra mea o raza din Lumina Sa, cooperand cu harul Sau si lasandu-va animati de zelul Sau, voi aveti in El mijlocul cel mai sigur si cel mai usor de a converti mai multe suflete decat am scandalizat eu pe pamant.

   Buchet spiritual: "Fiecaruia dupa faptele sale".

   Rugaciune: Doamne, Atotputernice Dumnezeule, Te implor prin Trupul adorabil si prin Sangele pretios al lui Isus care in ajunul Patimirii Sale S-a dat pe Sine ca Jertfa, elibereaza sufletele din Purgatoriu, mai ales pe cele mai devotate acestui mister de iubire infinita. Fa ca ele sa te laude in veci prin meritele Divinului Tau Fiu Isus Cristos. Amin.

   Isuse al meu, iertare si indurare!
  (Tatal Nostru...,  Bucura-Te Marie (Nascatoare)..., Psalmul 50...). 

  VINERI  
   - Ce regretati sfinte suflete din Purgatoriu, de pe pamantul pe care l-ati parasit?

    - Regret pocainta omisa... Ce usor as fi putut face pocainta ieri, in lume! Ce greu este acum, in Purgatoriu, sa repar aceasta omisiune! Aici, cea mai mica suferinta depaseste cu mult durerea cea mai mare de pe pamant. Pe pamant as fi putut sa accept cu resemnare toate contrarietatile si suferintele; as fi putut sa ma lipsesc de cateva bunuri sau de hrana; as fi putut sa-mi repar greselile.
   O, voi, care suferiti in acea vale de lacrimi, bucurati-va! Pentru ca cea mai mica durere, daca o suportati in mod crestinesc pentru a aduce satisfactie Dreptatii Lui Dumnezeu si daca o oferiti ca reparare Preasfintei Inimi a lui Isus, poate sa scurteze sau chiar sa va scape de un Purgatoriu lung si dureros.

   Buchet spiritual: "Aduceti roadele pocaintei voastre".

   Rugaciune: Doamne, Atotputernice Dumnezeule, Te implor prin Pretiosul Sange pe care Isus, Fiul Tau Divin, l-a varsat pe lemnul Crucii, mai ales prin ranile de la sfintele Sale maini si picioare, elibereaza sufletele din Purgatoriu, mai ales pe cele pentru care eu am deosebita datorie de a ma ruga mai mult, pentru ca nu din vina mea sa intarzie intrarea lor in Paradis, unde sa Te laude pentru vesnicie. Amin.

   Isuse cu Inima blanda si smerita, fa inima mea asemenea cu Inima Ta.
 (Tatal Nostru...,  Bucura-Te Marie (Nascatoare)..., Psalmul 50...). 

SAMBATA
   - Ce regretati sfinte suflete din Purgatoriu, de pe pamantul pe care l-ati parasit?

   - Regret putina iubire pe care am avut-o pe pamant pentru sufletele din Purgatoriu... As fi putut sa le fiu atat de folositor in cursul vietii mele! Rugaciuni, pocainta, pomana, fapte bune, Sfinte Liturghii, Sfinte Impartasanii, devotiunea la Preasfanta Inima a lui Isus; cate mijloace am avut pentru a consola aceste biete suflete din Purgatoriu. Daca m-as fi folosit de ele, mi-as fi castigat haruri multe pentru a evita pacatul, si astfel as fi evitat lunga si dureroasa purificare.
   Ah! Daca m-as mai putea intoarce pe pamant, cate Sfinte Liturghii nu as asculta? Cate Sfinte Liturghii nu as cere sa se celebreze pentru aceste suflete uitate? Cate rugaciuni nu as adresa catre Cer la intentia lor? Voi mai puteti inca sa o faceti...

   Buchet spiritual: "Suferim pentru ca meritam aceasta".

   Rugaciune:  Doamne, Atotputernice Dumnezeule, Te rog prin scumpul Sange care tasneste din Inima lui Isus si prin durerile Mamei Sale, martor tacut la aceasta drama mantuitoare, elibereaza sufletele din Purgatoriu, mai ales pe cele care au fost mai devotate acestei mari Regine, pentru ca ele sa intre cat mai degraba in Gloria Ta, unde sa Te poata lauda in vecii vecilor. Amin.

   O, Marie, Tu care ai intrat in lume fara pacat, cere de la Dumnezeu ca eu sa pot iesi din lume fara pacat.
 (Tatal Nostru...,  Bucura-Te Marie (Nascatoare)..., Psalmul 50...). 


miercuri, 1 noiembrie 2017

ELIBERATI SUFLETELE DIN PURGATORIU !

   


   Luna noiembrie este dedicată credincioșilor răposați. Creștinii vor putea obține indulegență plenară pentru cei răposați din după-amiaza zilei de 1 noiembrie (ora 12.00) și până în ziua de 2 noiembrie dacă, fiind spovediți, împărtășindu-se și vizitând o biserică, vor spune Tatăl Nostru, Crezul și Născătoarea de Dumnezeu la intenția Sfântului Părinte.

   Indulgența plenară se poate obține în aceleași condiții pentru cei răposați și în perioada 1-8 noiembrie, vizitând un cimitir cu devoțiune și spunând rugăciuni pentru cei r
ăposati.




   Despre Indulgenţa plenară
  Este bine cunoscut faptul că Indulgenţele plenare au ca rod ispăşirea pedepselor temporare pentru păcatele deja iertate prin Taina Spovedaniei, şi se pot aplica fie pentru propria persoană, fie pentru sufletele din Purgator. Dacă Indulgenţa parţială şterge o parte a pedepsei vremelnice ce se cuvine în urma săvârşirii păcatelor, Indulgenţaplenară, în schimb, şterge cu totul această pedeapsă vremelnică, ambele Indulgenţe fiind obţinute prin lucrarea Bisericii în virtutea puterii de a lega şi a dezlega, ce i-a fost acordată de Mântuitorul Isus Cristos.
Trebuie amintit şi faptul că, în virtutea comuniunii sfinţilor, autoritatea Bisericii a stabilit ca Indulgenţa plenară obţinută de creştinii indemnati de o autentică părere de rău, să poată fi aplicată şi pentru cei răposaţi. În felul acesta, se subliniază în aceeaşi Constituţie Apostolică Indulegentiarum doctrina, credincioşii îşi manifestă dragostea pentru cei dragi adormiţi în Domnul, şi, ridicându-şi ochii la ceruri, vor acţiona cu mai multă înţelepciune în lucrurile lumeşti.



marți, 18 octombrie 2016

DIVERSE RUGACIUNI PENTRU SUFLETELE DIN PURGATOR

 " Rugaciunea noastra pentru ei poate nu numai sa-i ajute dar si sa faca eficienta mijlocirea lor in favoarea noastra."
                                                                             (Catehismul Bisericii Catolice, paragraful 958)

 PSALMUL 129
   Din adancuri strig catre tine, Doamne:
   Doamne, asculta glasul meu!
   Fie urechile Tale cu luare aminte
   la glasul rugaciunii mele.

   De-ai tine seama de pacate, Doamne,
   Doamne, cine ar mai sta in fata Ta?
   Dar la Tine este indurarea, pentru ca astfel
   cu respect sa fii slujit.

   Ci eu nadajduiesc in Domnul,
   sufletul meu se increde in cuvantul Sau.
   Sufletul meu il asteapta pe Domnul,
   mai mult de cum asteapta strajerii zorii diminetii.

   Mai mult de cum asteapta strajerii zorii diminetii,
   asteapta Israel pe Domnul.

   Caci la Domnul este multa indurare
   si multa mantuire la El
   si El va mantui pe Israel
 de toate faradelegile lui.  



RANILE SFINTE PENTRU SUFLETELE DIN PURGATOR


   Sunt promisiuni facute de Isus sorei Marie Marthe Chambon (1841-1921), umila calugarita din Ordinul "Visitations de Santander", care se ocupa cu treburile gospodaresti ale manastirii, moarta in mireasma de sfintenie. Fiica de tarani saraci, intra in 1864 in manastire unde, pana la moartea sa, a lucrat in refectoriu (cantina manastirii) si in pension.
  Dupa ce are o viziune a Lui Isus rastignit, insangerat, se consacra cultului Sfintelor Rani despre care a avut impresionante viziuni, in fiecare zi. In 1875 a primit stigmatele.

   Isus ii spune sorei Marie Marthe:

  - "Voi acorda tot ce mi se cere prin invocarea Sfintelor Mele Rani. Aceasta devotiune trebuie raspandita..."
  - "Cu adevarat aceasta rugaciune nu vine de pe pamant, ci din Cer... si poate obtine totul."
  - "Sfintele Mele rani sustin lumea. Cere-Mi harul de a le iubi intotdeauna, pentru ca ele sunt izvor de haruri. Trebuie invocate des si trebuie indemnat si aproapele nostru sa le invoce pentru a imprima in inima lui devotamentul pentru suflete."
   - "Cand aveti suferinte de indurat, aduceti-le de indata in Ranile Mele si ele va vor fi indulcite."
   - "Aceasta invocatie sa fie repetata des la capataiul bolnavilor: Isuse al meu, iarta-ma si indura-Te de mine, pentru meritele Sfintelor Tale Rani. Aceasta rugaciune va va inalta sufletul si trupul."
   - "Pacatosul care va spune: Parinte Vesnic, iti ofer  Ranile Domnului Nostru Isus Cristos pentru a vindeca ranile sufletelor noastre, va obtine convertirea."
   - "Ranile Mele vor pansa ranile voastre."
   - "Sufletul care va muri in Ranile Mele, nu va cunoaste moartea; ele dau adevarata viata."
   - "La fiecare cuvant al acestui Rozar al Indurarii, las sa cada o picatura din Sangele Meu pe sufletul unui pacatos."
   - "Sufletul care va venera Sfintele Mele Rani si le va oferi Parintelui Vesnic pentru sufletele din Purgator, va fi insotit la moartea sa de Sfanta Fecioara si de Ingeri, iar Eu, stralucind de glorie, voi primi acel suflet pentru a-l incorona."
   - "Sfintele Rani sunt pentru sufletele din Purgator, comoara comorilor."
   - "Devotiunea la Sfintele Mele Rani este remediul pentru aceste vremuri de neliniste."
   - "De la Ranile Mele vin roadele sfinteniei. Meditand la aceste Rani veti gasi intotdeauna in ele o hrana noua pentru iubirea voastra."

   Rozariul Sfintelor Rani se recita astfel:

   Rugaciunea de incepere:
   O, Isuse, Divin Mantuitor, fii milostiv cu noi si cu intreaga lume. Amin.
   Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, ai mila de noi si de intreaga lume. Amin.
   Har, milostivire, o, Isuse al meu; in timpul pericolelor prezente, acopera-ne cu Sangele Tau pretios. Amin.
   Vesnice Parinte, fii milostiv cu noi, pentru Sangele Lui Isus Cristos, Fiul Tau unic, fii milostiv cu noi, Te imploram. Amin. Amin. Amin.

   Pe boabele mari:
   Vesnice Parinte, Iti ofer ranile Domnului nostru Isus Cristos, pentru a vindeca ranile sufletelor noastre!

   Pe boabele mici:
   Isuse al meu, iertare si indurare, pentru meritele Sfintelor Tale Rani.

   La sfarsitul acestei aparitii, Jeanne-Louise a notat pe caiet: "Isuse Cristoase, vina Imparatia Ta prin Inima Indurerata si Neprihanita a Mariei"

    
RUGACIUNE LA INIMA DUMNEZEIASCA A LUI ISUS

   O, Inima Dumnezeiasca a Lui Isus, da-mi harul sa traiesc intotdeauna conform vointei Tale, atat in clipele cele mai frumoase, cele mai vesele si cele mai importante din viata mea, cat si in momentele dificile.
   Fa sa fiu intotdeauna pregatit pentru ceasul cel din urma.
   Da-mi curajul de a da totul pentru iubirea Ta, chiar si viata mea, daca este nevoie.
   O, Isuse, prin sfanta si dureroasa Ta Patima, fa ca venirea Ta in ora mortii mele sa ma gaseasca ca un servitor credincios, ca un adevarat penitent dupa o buna marturisire si intarit cu ultimele sacramente.
   O, Doamne, nu ma parasi in ultima mea lupta de pe pamant, cand va trebui sa lupt impotriva satanei. Fie ca Sfanta Ta Mama - Mama Indurarii, Sfantul Arhanghel Mihail si toti Ingerii sa ma ajute si sa ma protejeze impotriva oricarei ispite in momentul cand va trebui sa parasesc aceasta lume. Ei sa ma mangaie si sa ma intareasca in chinurile mele.
   Daruieste-mi, Doamne, in acea ora, o credinta vie, o incredere neclintita, o iubire inflacarata si o mare rabdare. Fa ca, in deplina constiinta, sa ma pun in intregime in mainile Tale si sa ma abandonez in sfanta Ta pace, ca un copilas.
   In infinita Ta Bunatate si in marea Ta Indurare, o, Isuse, adu-Ti aminte de mine.


RUGACIUNE PENTRU SUFLETELE DIN PURGATOR, A SFINTEI MECHTILDE

Sf. Mechtilde
   Tatal nostru care esti in Ceruri, cu umilinta Te rugam: Parinte Vesnic, Bun si Indurator, iarta sufletelor, pe care le-ai primit ca si creraturi ale Tale, daca nu Te-au iubit ci Te-au alungat si nu Te-au respectat.
   In semn de ispasire si de penitenta, iti oferim ca jertfa intreaga iubire si bunatate a Fiului Tau Preaiubit, Domnul nostru Isus Cristos.

   Sfinteasca-se Numele Tau. Parinte Vesnic, Bun si Indurator, cu umilinta Te rugam: iarta sufletele care nu au preamarit Sfantul Tau Nume si care adeseori l-au pronuntat nedemn si cu prea mare usurinta.
   In semn de ispasire si de penitenta, iti oferim ca jertfa toate cuvantarile prin care Fiul Tau Preaiubit, Domnul nostru Isus Cristos, a preamarit Sfantul Tau Nume pe acest pamant.

   Vie Imparatia Ta. Parinte Vesnic, Bun si Indurator, cu umilinta Te rugam: iarta sufletele care nu au dorit in mod profund si cu iubire inflacarata Imparatia Ta Sfanta.
   Pentru aceste pacate iti oferim ca jertfa sfasietoarea dorinta a Fiului Tau Preaiubit, Domnul nostru Isus Cristos, care vrea ca lumea intreaga sa fie primita in Sfanta Ta Imparatie.

  Fie Voia Ta, precum in Cer asa si pe pamant. Parinte Vesnic, Bun si Indurator, cu umilinta Te rugam: iarta sufletele care nu s-au supus cu devotament Vointei Tale Sfinte, ci adeseori au urmat propria lor vointa.
   In semn de ispasire si de penitenta, iti oferin Inima Dumnezeiasca a Lui Isus si desavarsita Sa ascultare.

   Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi si ne iarta pacatele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. ParinteVesnic, Bun si Indurator, cu umilinta Te rugam: iarta sufletelor greseala de a nu-si fi iubit dusmanii si de a nu fi vrut sa ierte.
   In semn de ispasire si de penitenta pentru aceste pacate, iti oferim ca jertfa toate cuvintele sfinte ale Fiului Tau Preaiubit, Domnul nostru Isus Cristos, care atunci cand era pe cruce a spus: "Tata, iarta-i, ca nu stiu ce fac."

   Si nu ne lasa in ispita. Parinte Vesnic, Bun si Indurator, cu umilinta Te rugam: iarta sufletele care nu s-au impotrivit tentatiilor mari, ci au cedat ispitelor din partea celui Rau si in acest fel s-au prabusit.
  In semn de ispasire si de penitenta, iti oferim ascultarea, misiunile grele, toata amara suferinta si moartea Fiului Tau Preaiubit, Domnul nostru Isus Cristos.

   Ci ne mantuieste de cel Rau. Parinte Vesnic, Bun si Indurator, cu umilinta Te rugam: iarta toate sufletele si condu-le, impreuna cu Isus Cristos, in Imparatia Ta de glorie, care esti Tu Insuti. Amin.


   ROZARIUL PENTRU SUFLETELE DIN PURGATOR

   In Numele Tatalui, al Fiului si al Spiritului Sfant. Amin

  1. Isuse al meu, pentru abundenta sudoare de sange pe care ai varsat-o in Gradina Ghetsimani, indura-Te de sufletele celor mai dragi rude ale mele care sufera in Purgator.

Tatal nostru.........
Bucura-Te, Marie.........
Rugaciune pentru odihna vesnica:
(Odihna cea vesnica da-le-o lor, Doamne, si lumina cea fara de sfarsit sa le struleasca. Prin Indurarea Divina sa se odihneasca in pace )

  2. Isuse al meu, pentru umilirile si batjocurile pe care le-ai suferit in fata judecatorilor, pana la a fi palmuit, maltratat de popor si alungat ca pe un raufacator, indura-Te de sufletele defunctilor nostri care asteapta in Purgator sa fie preamariti in Imparatia Ta.

Tatal nostru.........
Bucura-Te, Marie.........
Rugaciune pentru odihna vesnica:
(Odihna cea vesnica da-le-o lor, Doamne, si lumina cea fara de sfarsit sa le struleasca. Prin Indurarea Divina sa se odihneasca in pace )

   3. Isuse al meu, pentru coroana de spini ascutiti care au strapuns sfanta Ta frunte, indura-Te de sufletul cel mai parasit si lipsit de ajutor si de cel care este cel mai indepartat de eliberarea din Purgator.
Tatal nostru.........
Bucura-Te, Marie.........
Rugaciune pentru odihna vesnica:
(Odihna cea vesnica da-le-o lor, Doamne, si lumina cea fara de sfarsit sa le struleasca. Prin Indurarea Divina sa se odihneasca in pace )

   4. Isuse al meu, pentru pasii plini de durere pe care i-ai facut cu crucea pe umeri, indura-Te de sufletul care este cel mai aproape de eliberarea din Purgator; iar pentru durerile pe care le-ati simtit, Tu si Preasfanta Ta Mama, cand v-ati intalnit pe drumul Calvarului, elibereaza din chinurile Purgatorului sufletele care au fost devotate acestei Mame preaiubite.
Tatal nostru.........
Bucura-Te, Marie.........
Rugaciune pentru odihna vesnica:
(Odihna cea vesnica da-le-o lor, Doamne, si lumina cea fara de sfarsit sa le struleasca. Prin Indurarea Divina sa se odihneasca in pace )

   5. Isuse al meu, pentru Preasfantul Tau Trup intins pe cruce, pentru Picioarele si Mainile Tale strapunse de cuie, pentru moartea Ta cruda si pentru preasfanta Ta Coasta strapunsa de sulita, indura-Te de aceste suflete care sufera, si accepta-le in preadulcea Ta prezenta din Paradis.
   Tatal nostru.........
Bucura-Te, Marie.........
Rugaciune pentru odihna vesnica"
(Odihna cea vesnica da-le-o lor, Doamne, si lumina cea fara de sfarsit sa le struleasca. Prin Indurarea Divina sa se odihneasca in pace )



              Sursa: cartea "Surprinzatorul secret al Sufletelor din Purgator" - Sora Emmanuel * Maria Simma
                                                                  Editura  MARIAMULTIMEDIA