Se afișează postările cu eticheta Rozariul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rozariul. Afișați toate postările

miercuri, 23 noiembrie 2016

ARMA VOASTRA CONTRA RAULUI: ROZARIUL

Sfanta Fecioara adresandu-se unui suflet carismatic din Polonia, Barbara Klosowna, (la mijlocul secolului trecut), a laudat binefacerile rugaciunii Rozariului. Iata cateva mesaje care vorbesc de la sine.


  CUVINTELE SFINTEI FECIOARE:



   "Rozariul trebuie sa fie bucuria inimilor voastre, lumina gandurilor voastre, care va uneste cu Cerul. El este sursa insondabila a comorilor pe care vi le ofer prin mainile Mele neprihanite. Doar de voi depinde  sa-l primiti si sa-l recitati. Oferiti numai timpul vostru, o dispozitie umila si pioasa, putin efort pentru a va reculege recitandu-l. Nu fiti zgarciti cu timpul pe care i-l acordati. Nu-l lasati pentru ultimele sferturi de ora ale zilei, gandindu-va ca veti avea destul timp pentru el. Restul este harul, actiunea  Spiritului Sfant, care da cunoasterea Mantuitorului in misterele Sale, care da, de asemenea, iubirea Tatalui, pentru care sufletele fierbinti, devorate de sfanta briza devin capabile de a se cufunda in Dumnezeu. Sufletele realizeaza atunci cuvintele Fiului Lui Dumnezeu: "Imparatia Lui Dumnezeu este in voi, imparatia eterna, universala, imparatia adevarului, sfinteniei si harului, imparatia dreptatii, iubirii si pacii."


   Rozariul este al vostru

   Sfanta Fecioara: "Rozariul este o comoara nesecata de haruri ale Lui Dumnezeu Unul in Treime. Dar, pentru a va putea bucura de binefacerile Rozariului, trebuie credinta, care se va schimba curand in bucuria de a-l fi primit.
   Rozariul este al vostru. El va este daruit pentru totdeauna. Il aveti in fiecare moment si pentru orice nevoie, si doar de voi depinde sa profitati de el si sa actionati. El cere fidelitate si perseverenta.
   Rozariul apartine tuturor celor care sunt victime ale Inimilor Noastre, Inima Fiului Meu si a Mea. Rozariul uneste intr-un har comun si intr-o forta victorioasa pe cei care-l pretuiesc si-l iubesc cat timp traiesc pe pamant, el ii uneste impreuna cu cei care sunt deja in triumful din Cer."


   Cumparat cu Sangele Lui Cristos

    Sfanta Fecioara: "Rozariul este nu doar cumparat cu sangele Fiului Meu. Daca aceasta este originea sa si aceasta este bogatia sa, refuzul de a-l cunoaste si a-l accepta nu trebuie sa ne mire. Caci impotriva lui lupta diavolul, lumea si trupul.
   Pune-Ma ca o pecete pe inima ta. Cu Rozariul este mai usor sa bateti la poarta Milostivirii Lui Dumnezeu."


   Inceputul Cerului

   Sfanta Fecioara: "Isus vrea ca Eu sa fiu mai cunoscuta si mai iubita.
    Eu vreau ca Inima Fiului Meu triumfator sa domneasca pretutindeni in inimile voastre. Si amandoi, Noi dorim fericirea voastra, binele vostru, pentru gloria Tatalui Ceresc."

   Mediatatie a Barbarei Klosowna:
    "Aceste dorinte ale celor doua Sfinte Inimi sunt sursa unei inundatii de milorstivire. Trebuie s-O privim pe Sfanta Fecioara Maria, s-O iubim, sa-i multumim, sa avem incredere in Ea, si s-O imploram pentru noi insine si pentru lumea intreaga. De aceea exista Rozariul, in care repetam "Binecuvantata esti Tu intre femei, si binecuvantat este rodul trupului Tau, Isus". Aceste cuvinte sunt de o foarte mare importanta, caci ele constituie inceputul acestei adoratii care trebuie transportata pana in vesnicie. Trebuie sa le rostim cu mare iubire, cu umilinta, bucurandu-ne ca inca ne este ingaduit sa le rostim pe pamant, caci ele sunt inceputul a ceea ce va dura intreaga vesnicie: adorarea Milostivirii Lui Dumnezeu. Milostivirea este continuta in cele douazeci de mistere in care o veneram.
   Sa fie venerata Milostivirea Lui Dumnezeu in minunatele privilegii ale marii puteri a Doamnei minunate."


   Rugaciunea continua a Rozariului

    Sfanta Fecioara: "Fiecare victorie asupra raului apropie de tel, si este propria Mea victorie, caci Eu am primit-o deja de la Fiul Meu. Fiecare victorie asupra raului apropie Imparatia. Conditia acestei victorii este rugaciunea continua a Rozariului."


                                                             Cel mai scurt drum

   Sfanta Fecioara: "Fiul Meu a spus: "Eu sunt Adevarul". Toate cuvintele Mele sunt dreptate si adevar. Cine iubeste Rozariul, iubeste adevarul. El va fi in gandurile sale, in inima sa, in cuvintele sale, in consecincele sale, in judecatile sale. Dar mai ales in Mine si datorita Mie, Rozariul ajunge la acest adevar. Si iata ca se realizeaza cuvintele: Qoi in Me ioerantur, non peccabunt (cei care actioneaza in Mine nu pacatuiesc). Eu sunt cel mai scurt drum spre Adevar, spre Fiul si spre Dumnezeu. Iata pentru ce Eu proclam Rozariul."


   Eu sunt in Rozariu

   Meditatie a Barbarei Klosowna: "Rozariul proclama adevarul si lupta pentru el. In timpul recitarii Rozariului, adevarul patrunde in sufletul nostru. Cuvintele Rozariului actioneaza asupra spiritului si asupra inimii. Spiritul mediteaza si inima se inflacareaza in timp ce noi stam foarte aproape de Maria si de Fiul Ei si de prietenii Lor care sunt in fiecare mister si iau parte la el. Astfel sufletul se hraneste si se satura cu adevarul pana la a-l putea oferi si celorlalti. Fara Rozariu, nu numai ca aceasta nu se produce, dar lipseste bariera care impiedica deruta. Aceasta ne explica starea lumii."


     Sfanta Fecioara: "Fiecare mister are puterea sa si scopul sau, dar toate misterele sunt impreuna ca o ostire aliniata pentru batalie sub comanda Mea. Cine recita Rozariul trebuie sa stie si sa-si aminteasca faptul ca face mai mult decat si-ar fi cladit mari edificii si ar fi facut stralucite descoperiri.
   Cel care Ma va gasi, va gasi viata si va dobandi mantuirea. El trebuie sa-si aminteasca faptul ca Eu sunt in Rozariu. Acolo trebuie sa Ma cautati, acolo Ma veti gasi. Iata ce trebuie sa va incite sa recitati Rozariul cu o mai mare fervoare. Ar trebui sa fie mai multe rugaciuni ale Rozariului, iar ele ar trebui sa fie mai bine recitate, pentru a lasa sa treaca mai abundent suvoaiele de haruri din Inima Mea Neprihanita. Amin."


   Ostirea in batalie

   Sfanta Fecioara: "Eu sunt foarte aproape, foarte aproape de cei care Ma proclama in spirit si adevar. Cautati-Ma pe drumurile Mantuitorului in Rozariu. Cel care Ma va gasi, va gasi viata si va obtine mantuirea de la Dumnezeu.
   Rozariul este cautarea Mea si a Fiului Meu. Este aspiratia catre un tel suprem, mantuirea sufletelor printr-o viata sfintita prin Rozariu.
   Rozariul este oastea in batalie si consolarea in odihna. Este conditia victoriei. Este izvorul nesecat, inepuizabil de haruri. Este vointa Mea, dorinta mea si ordinul Meu.
    Rozariul este darul Meu, darul Mamei pentru sarmanii Sai copii. Este semnul vizibil al protectiei si pecetea alesilor. Este bucuria ingerilor si fericirea sfintilor. Este teroarea si spaima diavolilor.
   Este cel mai simplu si cel mai scurt contact al Cerului cu pamantul. Este comoara saracilor si forta celor curajosi. Este, in sfarsit, bucuria datoriei implinite cu iubire, este speranta recompensei care va fi obtinuta aici pe pamant, precum si in vesnicie.
   Rozariul este o absorbtie iubitoare, picatura cu picatura, a celor  douazeci de mistere, ca o ploaie racoritoare necesara pentru ca pamantul bun sa produca roade bune.
   Voi nu credeti cum ar trebui, in puterea Rozariului. Cei care recita Rozariul se alatura ingerilor si sunt sub influenta lor. Rozariul da aripi. Rozariul este calea usoara, calea sigura, calea infailibila, unica predestinata. Rozariul sparge stancile."


   Darul milostivirii Mele

   Sfanta Fecioara: "Inima Mea Neprihanita accepta totul si asteapta. Primul semn pe care-l dati este pretuirea voastra pentru Rozariu. Din aceasta pretuire decurge credinta in Rozariu, in puterea Rozariului, iar apoi vine iubirea pentru Rozariu. Daca este asa, aceasta inseamna ca darul Meu este in voi, iar voi Mi-l oferiti si Inima Mea este deja consolata. Inima Mea este intotdeauna multumita atunci cand gaseste in inimile voastre pretuirea, credinta, speranta, iubirea. Rozariul este bunul Meu. Asadar el este urat de cei care Ma urasc. Nefericitii!
   De fiecare data cand am coborat pe pamant prin iubirea Mea si mila Mea pentru voi, v-am amintit despre Rozariu. Era darul Milostivirii Mele.
   Aveti incredere. A venit timpul pentru ca Rozariul Meu sa devina arma voastra. In Rozariu trebuie sa Ma cautati si sa Ma gasiti. Eu sunt langa voi. Fiul Meu a spus: "Inimile voastre sa nu se tulbure, sa nu va fie teama!"


   Fiecare mister trait

   Meditatie a Barbarei Klosowna: "Despre Isus s-a spus ca a indeplinit bine totul. Putem spune la fel si despre Sfanta Sa Mama. Totul se indeplineste in Rozariu. Putem regasi fiecare mister in viata noastra, daca ne reculegem si daca reflectam bine asupra vietii noastre. Isus a atribuit bunatatea numai Lui Dumnezeu. Dar noi trebuie sa aspiram sa posedam in noi aceasta virtute pana la a fi complet invaluiti de ea.
   Rozariul are o valoare imensa pentru imitarea Lui Cristos si a Sfintei Fecioare. El ne invata cum sa facem si ne usureaza munca interioara de a ne cunoaste pe noi insine. "Pentru ca Te-am cunoscut pe Tine, ma cunosc pe mine insumi."
   Desigur, nu intotdeauna, nu de fiecare data, dar uneori Rozariul ne descopera acest dublu abis dintre mizeria umana si Milostivirea Lui Dumnezeu. Dar vine vremea cand aceasta se produce inconstient. De aceea este bine ca, atunci cand recitam Rozariul, sa facem urmatoarele comparatii: Dumnezeu-Om actioneaza asa, la fel si Sfanta Sa Mama. Iar eu, care este locul meu in acest mister? Care este locul acestui mister in viata mea?"


   Uniti cu ingerii

   Sfanta Fecioara: "Voi inca nu credeti cum ar trebui in puterea rugaciunii Rozariului, rugati-va pentru a avea credinta in lucrarea sa.
   Rozariul in mainile sfintilor a fost intotdeauna acelasi. Dar cei care-l recitau erau cu mereu altii. Ei il spuneau din tot sufletul lor fierbinte, cu umilinta si recunostinta pe care o datorau acestei "Psaltiri a Mariei".
   Ei se alturau ingerilor si erau sub influenta lor. se simteau atat de uniti intr-o puternica ostire luptand contra infernului pentru a obtine mantuirea sufletelor!
   Erau atat de fideli in aceasta slujire pentru Rozariu incat ii consacrau cea mai mare parte a timpului lor. Astfel ei depanau cu iubire fiecare boaba a Rozariului, sperand sa le regaseasca pe toate in vesnicie.
   Asupra lor s-au confirmat promisiunile Mele si cuvintele Fiului Meu: "Credinta muta muntii din loc". Miracolele, pe vremea aceea, erau atat de universale, incat pentru unii puteau chiar sa devina un loc comun.
    Iar cei care-si pierdusera deja simplitatea inimii, cei carora satana le-a intunecat mintea si le-a deformat judecata si cunoasterea adevarului, acesti nefericiti eretici au respins Rozariul, pentru ca el este primul obstacol contra greselii si a pacatului. Si au devenit dusmani.
   Rozariul trebuie sa-si recastige vechea importanta si valoarea sa. Prin intermediul Rozariului trebuie sa se realizeze unitatea natiunilor in aceeasi credinta, si aceasta trebuie sa se intampla inainte de savarsirea lumii. Toate acestea sunt spuse pentru voi si pentru toti.
   Si toate acestea sunt in Mine, datorita puterii primului mister al Rozariului (misterul Bunei Vestiri) in care se gasesc toate promisiunile, caci Eu am spus: "Eu sunt roaba Domnului". Exista oameni care nu vor sa slujeasca, ei nu vor sa Ma slujeasca nici pe Mine, nici pe Dumnezeu, nici pe ei insisi."


   Rozariul da aripi

  Sfanta Fecioara: "Trebuie sa aveti o incredere nelimitata in puterea Rozariului. Trebuie sa-l considerati nu ca pe o povara, ci ca pe un mare dar de iubire. Pe cel care stie aceasta, Rozariul nu-l va impovara nicicand, ci-i va da aripi."

   Mediatatie a Barbarei Klosowna: "Vizita la Elisabeta este o mare sarbatoare a Rozariului. Bucuria misterului Prezentarii la Templu este amestecata cu amaraciunea misterelor de durere prezise. Este anuntul ca inima va fi zdrobita de durere.
   Toata ratiunea unei slujiri desavarsite, asa cum o cere Dumnezeu de la creaturie Sale, se afla in acest ordin al Vechiului Legamant. Toare acestea se gasesc in a doua parte a acestor mistere.
   Partea a treia cuprinde darurile supreme ale celei mai mari Milostiviri a Sfintei Treimi pentru Sfanta Fecioara, si pentru fiecare suflet ales care este unit cu Ea. Asa este in toata viata, si asa trebuie considerat. Acesta este sfatul si lectia Sfintei Fecioare, pentru care voi va intorceti la Ea, pentru ca bucuria voastra sa poata fi intreaga si nimeni sa nu v-o poata lua."


   Cale usoara si sigura

   SfantaFecioara: "Vreau sa va vorbesc mereu, chiar daca voi n-o vreti. Imi place sa vorbesc mai ales prin Rozariu, in timpul Rozariului si in Rozariu. In el va vorbesc Eu despre devotiunea Mea suprema pentru Dumnezeu, despre viata Mea, despre Bucuriile Mele, despre munca Mea si despre unirea Mea cu Dumnezeu prin iubire si prin supunere la Sfanta Sa Vointa. Va vorbesc despre sentimentele Inimii Mele, inima unei mame, cea mai indurerata, dar care, in adancul sufletului sau, este cea mai fericita, fericirea mea proveninde din posesiunea Lui Isus si dintr-o credinta suprema in gloria Lui Dumnezeu.
   Va spun atunci, aratand Rozariul, ca aceasta cale este sigura, infailibila, unica, predestinata. Ea este accesibila fiecaruia si, prin Mine, asa cum spuneti voi, aceasta cale este "deschisa". Urmele caii Rozariului sunt puternice si vizibile, si cand urcati aceasta cale, Eu merg cu voi, langa voi. Si atunci de ce eixista in voi atatea griji si tulburari? Daca v-ati hotara, o data, pentru acest act de vointa, pentru acest efort, Eu as urma aceasta cale impreuna cu voi. Trebuie s-o stiti si sa va amintit de asta.
   Patrundeti adeseori in semntimentele Inimii Mele. Si acum treceti din nou prin mintea voastra toate misterele, de la acel "Fiat" al Meu plin de bucurie, prin acel fiat, cel mai dureros (din misterele de durere), pana la cel mai umil dintre ele in misterele de slava, a caror coroana este Magnificat-ul Meu constant.
   Este testamentul Meu pentru voi, dar un testament viu, caci in mistere, Eu sunt cat se poate de vie si de prezenta. Eu observ cum il primiti voi, in ce fel actionati, si cat de mult, in fiecare dintre copiii Mei este ceva din Mine si din mostenirea Mea.


   Rozariul distruge erezia

   Sfanta Fecioara: "In contemplatie, Inima Mea s-a aprins. Astazi este prima sambata din luna, si din nou copiii Mei se aduna in lumea intreaga. Am multi, foarte multi, si aceasta este bucuria Inimii Mele Neprihanite. Ii vad pe toti: pe cei care, pentru prima oara imi daruiesc primele lor sambete din luna; si pe cei care nu vor sa mi le daruiasca; si, de asemenea, pe aceia care mi le daruiau inainte si care nu vor s-o mai faca.
   Despre Isus s-a spus ca tot ceea ce facea, facea bine. Si Mama Sa, la fel. Atunci, daca vreti sa faceti totul cum puteti mai bine, trebuie sa-L imitati pe Fiul Lui Dumnezeu si pe Mama Sa, unindu-va cu Ei. Recitand Rozariul, trebuie sa va intrebati:
   - Din acest mister, ce pot eu aplica in viata mea?
   - Cum ma pot uni, in acest mister, cu Fecioara Maria si cu dumnezeiescul Ei Fiu?
   - Cum pot sa descopar ce-mi este de folos in acest mister pentru ca rodul sa fie bun si pentru ca tot ce voi face, sa fac bine?
   Satana a inventat erezii pentru ca sa nu mai fie Rozarii, pentru a-i priva pe oameni de Rozariu, caci fiecare mister al Rozariului distruge o erezie."


   Doresc sa Ma chemati

    Sfanta Fecioara: "Voi fi alaturi de cei care fac apel la Mine. Caci niciodata nu Ma invocati in zadar. Eu vin intotdeauna aducand numeroase haruri si o mare iubire a Inimii Mele materne.
   Doresc sa Ma chemati, doresc sa acord haruri. Inima Mea este plina de iubire, si de aceea va invit sa va rugati Rozariul. Si insist sa fie bine spus.

   Meditatie a Barbarei Klosowna: "Principal este ca Rozariul sa fie spus cu o credinta vie, si ca aceasta credinta sa fie intarita si reinsufletita in fiecare mister. Mama Lui Dumnezeu vrea ca credinta noastra sa se intareasca si sa fie confirmata in Rozariu, pana intr-atat incat sa sfarame stancile si sa faca miracole.
   In fata atator haruri si binefaceri de primit, nu trebuie, oare,  sa ne rugam mai bine Rozariul, sa-l recitam cu o fervoare reinnoita?"


                       Sursa: revista "Stella Maris" nr.462 ("Regina Pacis", nr.225)


   

miercuri, 9 noiembrie 2016

ROZARIUL - Psaltirea Fecioarei Maria

   
   Sfanta Fecioara ne invita sa ne rugam Rozariul: Ea poarta, in numeroasele Sale aparitii, siragul Rozariului, pentru a ne incuraja sa-l recitam si sa-l purtam constant asupra noastra; in special in aparitiile Sale de la Lourdes si de la Fatima. Iata cateva aparitii in care Ea ne cere sa ne rugam Rozariul:

   "Aceasta rugaciune este pentru tine o arma contra dusmanilor nevazuti, este semnul iubirii Mele pentru crestini." (In 1213, mesaj al Sfintei Fecioare dat sfantului Dominic)

   "Trebuie sa-i obisnuim pe copii sa recite Rozariul". (In 1535, mesaj al Sfintei Fecioare dat Angelei, fondatoarea Ordinului Ursulinelor)
  


   Rue du Bac

   Cand Fecioara i-a aparut sfintei Ecaterina Laboure,  Ea a intrebat-o: "unde este rozariul tau?" si a insistat ca sa recite Rozariul in fiecare zi. (1830, Paris)   
   Lourdes

   Intr-una din aparitiile Sale la grota de la Lourdes, Fecioara i-a cerut Bernadettei Soubirous sa se roage Rozariul, mai ales impreuna cu multimea care era prezenta si, cand Bernadetta se ruga Rozariul la grota, Fecioara o acompania, apoi un suras se schita pe chipul Sau atunci cand Bernadetta recita "Bucura-Te, Marie".
   Sfanta Fecioara tinea in mainile impreunate un sirag de trandafiri care se intindea pana la picioarele Sale. (1850, Lourdes)

  




                                                                       Fatima

   In timpul celei de-a doua aparitii a Sa la Fatima, in Portugalia,  Fecioara le-a cerut celor trei copii sa se roage Rozariul cu fervoare si a adaugat, dupa fiecare "Slava Tatalui" urmatoarea rugaciune:
   "O, Isuse, iarta-ne pacatele, fereste-ne de focul  iadului, si du in Cer toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila Ta." (3 iunie 1917, Fatima)
  
  "Recitati Rozariul, pentru ca razboaiele sa ia sfarsit in lume; numai mijlocirea Mea poate obtine acest har pentru cei vii." (13 iulie 1917, Fatima)

   "Eu sunt Regina Rozariului, rugati-va Rozariul in fiecare zi... Oamenii trebuie sa se impace si sa ceara iertare pentru pacatele lor, sa inceteze sa-L ofenseze pe Isus Cristos, Domnul  nostru, caci  raul a depasit limitele." (13 octombrie 1917, Fatima)


    Medjugorje

   "Toate rugaciunile pe care le recitati seara acasa, dedicati-le convertirii pacatosilor, pentru ca lumea este cufundata intr-o mare greseala. Recitati Rozariul in fiecare seara. (8 octombrie 1984, cerere adresata membrilor parohiei din Medjugorje)

   "Rozariul nu este un ornament pentru casa, cum va limitati sa-l utilizati adesea. Cu Rozariul veti invinge toate dificultatile pe care Satana vrea sa le impuna Bisericii. Preoti, rugati-va Rozariul!" (25 iunie 1985, Medjugorje))

   "Credinciosii sa mediteze in fiecare zi la viata Lui Isus (prin Misterele Rozariului), Rugandu-se Rozariul." (1985, Medjugorje)

   "Toate rugaciunile voastre ma impresioneaza mult, mai ales Rozariul vostru zilnic." (1987, Medjugorje)

   "As vrea ca in aceste zile lumea sa se roage alaturi de Mine cat mai mult posibil. Oamenii sa posteasca sever vinerea. In sfarsit, ca toti sa se roage in fiecare zi cel putin un Rozariu." (14 august 1984, Medjugorje)

   "Sa aveti iubirea Lui Dumnezeu intotdeauna in voi, pentru ca, fara aceasta iubire, nu puteti sa va convertiti in intregime. Rozariul sa fie in mainile voastre in amintirea Lui Isus." (1 iunie, 1985)

   "Va rog sa-i chemati pe toti preotii la rugaciunea Rozariului. Prin Rozariu veti invinge toate nenorocirile pe care Satana vrea sa le cauzeze Bisericii. Rugati-va Rozariul voi, toti preotii. Consacrati timp Rozariului." (25 iunie 1985, medjugorje)

  "Dragi copii, astazi va invit sa incepeti lupta contra Satanei prin rugaciune. Satana vrea sa actioneze mai mult acum, cand voi sunteti constienti de activitatea lui. Dragi copii, luati echipamentul de lupta si fiti victoriosi, cu Rozariul in mana. Va multumesc ca ati raspuns la chemarea Mea." (8 august 1985, Medjugorje)

   "Dragi copii, si astazi as vrea sa va chem la rugaciune si la abandonarea totala in mainile Lui Dumnezeu. Sa stiti ca Eu va iubesc, si din iubire vin aici pentru a va arata calea pacii si a mantuirii sufletelor voastre. Vreau ca voi sa Ma ascultati si sa nu-i permiteti Satanei sa va seduca. Dragi copii, Satana este destul de puternic, si de aceea caut Eu rugaciunile voastre pentru ca voi sa le prezentati pentru cei care sunt sub influenta lui, pentru ca ei sa se salveze. Dati marturie prin viata voastra. Sacrificati-va vietile pentru mantuirea lumii! Eu sunt cu voi si va multumesc. In Cer, veti primi de la Tatal rasplata pe care v-a fagaduit-o. De aceea, copilasilor, nu va temeti. Daca voi va rugati, Satana nu va poate face nici un rau, caci voi sunteti copiii Lui Dumnezeu, iar Eu veghez asupra voastra. Rugati-va! Siragul Rozariului sa fie mereu in mainile voastre semnul pentru Satana ca voi imi apartineti. Va multumesc ca ati raspuns la chemarea Mea." (25 februarie 1988, Medjugorje)

   "Eu sunt cu voi de noua ani, si de noua ani vreau sa va spun ca Dumnezeu, Tatal vostru, este unicul Drum, unicul Adevar si adevarata Viata. Doresc sa va arat calea spre viata vesnica. Doresc sa fiu legatura voastra pentru o credinta profunda. Luati-va Rozariul si adunati-va copiii, familia voastra, alaturi de voi. Aceasta este calea pentru a ajunge la mantuire. Dati exemplu bun copiilor vostri; dati exemplu bun celor care nu cred. (...) Vin sa va cer ajutorul: uniti-va cu Mine ca sa va rugati pentru aceia care nu cred. Ma ajutati foarte putin. Aveti foarte putina caritate si iubire pentru apropiatii vostri; iar Dumnezeu v-a daruit iubirea, El v-a aratat cum trebuie sa-i iertati pe ceilalti si sa-i iubiti. Pentru acest motiv, impacati-va si purificati-va sufletele. Luati-va siragul Rozariului si recitati-l. Acceptati cu rabdare toate suferintele voastre. Amintit-va ca Isus a suferit cu rabdare pentru voi. Lasati-Ma sa fiu Mama voastra, legatura voastra cu Dumnezeu si cu viata vesnica. Nu le impuneti credinta voastra necredinciosilor. Aratati-le-o prin exemplul vostru si rugati-va pentru ei. Copiii Mei, rugati-va! (2 februarie 1990, Medjugorje)

   "Dragi copii (...) Dumnezeu M-a trimis printre voi ca sa va ajut. Daca doriti cu adevarat, luati in mana Rozariul! Un simplu Rozariu poate face minuni in lume si in vietile voastre." (25 ianuarie 1991, Medjugorje)


 
    La Akita, in Japonia, Preasfanta Fecioara Maria reaminteste lumii urgenta convertirii... caci este sub amenintarea cu pedeapsa pieirii...
    Mons. Jean Ito Shojiro, episcop de Niigata, dieceza unde s-au petrecut faptele, dupa o indelungata si minutioasa ancheta, a declarat, la 22 aprilie 1984, ca nu se mai poate nega caracterul supranatural al faptelor si al mesajului Sfintei Fecioare:
" Singura arma care va ramane va fi Rozariul si semnul lasat de Fiul. In fiecare zi recitati rugaciunea Rozariului, pentru papa, episcopi si preoti." (13 octombrie 1973, Akita, Japonia)


                

                  sursa: revista "Chretiens Magazine, nr.223, ("Regina Pacis", nr.225) 





duminică, 1 iunie 2014

ROZARIUL, RUGACIUNEA CEA MAI BOGATA IN HARURI

   Iata marturiile unor personalitati:
    
   "Este, dintre toate rugaciunile, cea mai frumoasa, cea mai bogata in haruri, cea care-i place cel mai mult Sfintei Fecioare."
                                                                                                       (Sfantul Pius X, Testament)

   "Dupa Liturghie, devotiunea Rozariului face sa coboare in suflete mai multe haruri decat oricare alta si, prin ale sale Bucura-Te Marie, opereaza mai multe miracole decat orice alta rugaciune."
                                                                                                     (Sfantul Vicentiu de Paul)

   "Castigam mai multe merite, printr-o singura meditatie, bine facuta, asupra Patimirii, decat postind un an intreg, vinerea, cu paine si apa, decat recitand toata Psaltirea, decat facand, pe jos, pelerinajul Sfantului Iacob."
                                                                                                  (Sfantul Albert cel Mare)

   "Rozariul este omagiul cel mai placut pe care il putem oferi Maicii Domnului."
   "Cel care O slujeste pe Maria este tot atat de sigur de Paradis ca si cum ar fi deja acolo."
                                                                                                   (Sfantul Alfons de Liguori)

   "Biserica, mai ales in pericole si in epocile cele mai critice, intrebuinteaza si cultiva in mod traditional Rozariul, intotdeauna cu succesul dorit."
   "Este bine cunoscut ca aceasta forma de rugaciune ii este atat de placuta Sfintei Fecioare, incat este deosebit de eficace pentru a salva de pericole Biserica si poporul crestin."
                                                                                                   (Papa Leon XIII)

   "Mare este forta unei ostiri care tine in mana nu spada, ci Rozariul."
                                                                                                   (Papa Pius IX)

   "Rozariul este rugaciunea celor mai grandioase  victorii ale crestinismului."
                                                                                                    (Cardinalul Ottaviani, 1955)

   "Rozariul va salva lumea."
                                                    (Papa Pius IX)

   STUDENTUL SI BARBATUL CU ROZARIUL - de Genevieve Esquire

 
Genevieve Esquier
 Acum peste o suta de ani, un student care calatorea cu trenul, se afla intr-un compartiment alaturi de  un barbat cu infatisare de taran instarit, care depana boabele unui rozariu. 

    - "Domnule, i-a spus studentul barbatului in varsta, mai credeti inca in aceste lucruri depasite?"
   - "Da, i-a raspuns barbatul, desigur. Dar dumneavoastra?
   Studentul a izbucnit in ras si a replicat:
   - "Eu nu cred in lucrurile astea prostesti. Urmati-mi sfatul si aruncati rozariul pe fereastra. Aflati ce spune stiinta despre asta."
   _ "Stiinta? (...) Poate puteti sa-mi explicati", a raspuns barbatul, cu umilinta si cu ochii in lacrimi.
   Studentul a observat emotia tovarasului sau de calatorie si, pentru a evita sa-i raneasca si mai mult sentimentele, i-a spus:
   - "Va rog, dati-mi adresa dumneavoastra si va voi trimite o documentatie."
   Aruncand o privire asupra cartii de vizita pe care barbatul o scosese dintr-un buzunar interior, tanarul a amutit. Pe cartea de vizita se putea citi: Louis Pasteur, Director, Institutul de Cercetari Stiintifice, Paris.
*
    Ziarul "Vers Demain", Montreal, Canada, mai-iunie 2009: - "Louis Pasteur (1822-1895), chimist, inventator al vaccinului antirabic si al pasteurizarii"
                                                                                           ("Chretiens Magazine", nr.224)

   ROZARIUL SI UNITATEA CRESTINILOR

   Rozariul la baptisti! - de Rene  Laurentin


   In cursul unei vizite la Centrul Ioan Paul II, facut cu scopul regenerarii teologiei in sensul traditiei vii la nivel stiintific, l-am intalnit pe Mc Manus Denis, rectorul acestui institut de cercetari. El mi-a facilitat o intalnire cu doua tinere femei pastori baptisti.
   Baptistii fac parte dintr-una dintre cele mai mari Biserici provenite din Reforma, o Biserica inflacarata care, prin latura ei apostolica, eshatologica si, pe de alta parte, un pic inchisa, care prin stabilitatea ei si masura efectivelor sale au stiut sa dobandeasca dimensiunile unei Biserici. 
   In cursul acelei intalniri, m-a surprins marturisirea celor doua femei pastor care au spus ca ele se roaga Rozariul in fiecare zi. Nu cu o parohie, ci pentru ele, cu titlu de devotiune privata, aceasta facand parte din viata lor. De ce? Ele au explicat: "Sfanta Fecioara, spuneau ele,  este consubstantiala cu Cristos prin umanitatea pe care Ea i-a transmis-o. (...)
   Este aportul femeilor la teologie. Ele au o intelegere mai interioara, mai vitala a crestinismului. Paternitatea-maternitate a Tatalui si maternitatea Mariei, la fel ca misterul maternitatii, realizat de atatea femei, aduc o noua dimensiune intelegerii crestinismului.                                                                                        
                                                                                            
                                                                                          ("Chretiens Magazine", nr.223)

   MARTURIA UNUI PASTOR

   Rozariul in secret


    Marturia ar parea de necrezut din partea unui pastor, necatolic si care nu voia nici macar sa auda de Fecioara Maria si de aceasta devotiune a Rozariului. Iata povestea lui:

   Pastorul Paul-Felix Ekula era foarte grav bolnav la ochi. La 15 august 1999 pastorul a primit, intr-un vis, vizita Sfintei Fecioare care ii cerea Lui Isus sa-l vindece de boala sa; ceea ce Isus a facut pe loc! Imediat pastorul  si-a recapatat vederea! Fecioara Maria a adaugat apoi la prenumele pastorului pe acela de Paul si l-a indemnat sa cumpere un rozariu, pe care, dupa multa rezistenta, el va sfarsi prin a si-l procura de la biserica parohiala Sfantul Gabriei. De atunci, viata sa a cunoscut transformari in care relatia cu Sfanta Fecioara a dobandit un loc privilegiat si in care, momente de extaz, l-au facut sa vada o lumanare a carei lumina ii dezvaluia o scena a Sfintei Familii reunite. In secret el se ruga Rozariul si a primit numeroase lumini interioare.
   Cu ocazia unei adunari ecumenice, pastorul Paul-Felix Ekula a citit pasajele evanghelice ale lui Luca (1,46 si 2,14) pentru a revela ca toti crestinii si toate crestinele  trebuie sa dea locul cuvenit Celei pe care Sfintele Scriptrui au proclamat-o fericita de catre toate generatiile (Lc 1,48). El a recunoscut ca patru luni in sir a trebuit sa ascunda de credinciosii bisericii sale ceea ce se intampla intre Mama Mantuitorului si el! Acum el traieste relatia sa cu Sfanta Fecioara, in plina lumina!
                                                                                           
                                                                                                               ("Regina Pacis", nr.226)

   MARTURII ALE UNOR PAPI, CARDINALI, EPISCOPI, TEOLOGI

   Papa Ioan Paul II - "Rozariul este rugaciunea mea preferata."


Papa Ioan Paul II
   "Este o rugaciune minunata. Minunata prin simplitate si profunzime. Pe fundalul unor Bucura-Te Marie, defileaza principalele episoade ale vietii Lui Isus Cristos. Ele ne pun in comuniune vie cu Isus prin Inima Mariei, am putea spune asa. In acelasi timp, putem aduna in aceste decade ale Rozariului toate evenimentele vietii noastre interioare sau familiale, ale vietii tarii noastre, a omenirii, adica evenimentele noastre personale sau cele ale aproapelui nostru si, in special ale acelora care nu sunt cei mai apropiati, a persoanelor care sunt cele mai aproape de inima noastra. Astfel, simpla rugaciune a Rozariului se desfasoara in ritmul vietii zilnice."    

 (Extras din Scrisoarea apostolica "Rozariul Fecioarei Maria", a Papei Ioan Paul II - octombrie 2002)

  
    Papa Ioan XXIII si Rozariul

 
Papa Ioan XXIII
 In "Culegere de Documente pontificale asupra Rozariului", bunul Papa Ioan, cum era numit de obicei, a demonstrat marea sa devotiune pentru Rozariu. Au putut fi extrase treizeci de pagini din alocutiunile sale si scrisorile de incurajare de toate felurile. Pe de alta parte, el nu se putea abtine sa nu vorbeasca despre Rozariu, il recita in intregine
(toate misterele) in fiecare zi. Trei Rozarii recitate rar si pios, luau mult timp din ziua unui papa, dar el considera ca rugandu-se bine Sfintei Fecioare, Aceasta il va ajta in munca sa. Si, intr-adevar scurtul sau pontificat a fost dintre cele mai fecunde. Multi papi i-au indemnat pe credinciosi sa recite Rozariul. Dar Ioan XXIII este singurul care a coborat din Cer pentru a face o recomandare solemna. Iata in ce imprejurare:

   In 1966, o sora din "Congregatia Fiicelor Caritatii " era bolnava la Neapole, unde era ingrijita de doua luni. Stomacul, intestinul, splina, totul era atins de dureri variate. Se incercase totul si mai multe interventii chirurgicale au fost neputincioase in fata raului. Pe scurt, la 26 mai 1966, ea se afla intr-o stare disperata si era asteptata moartea sa apropiata. Nu mai putea sa manance si o scurgere continua ii uda pansamentele. Surorile  au inceput o novena la Papa Ioan XXIII, a carui proces de beatificare deja incepuse. Si iata ca, in a treia zi, in timp ce Surorile erau in capela, Sora Caterina, bolnava, singura in camera, a auzit deodata o voce de barbat care o chema pe nume. Speriata la inceput, ea s-a intors catre perete. Dar atunci a observat langa patul sau un chip frumos, si un glas bland ii vorbea: "Sora Caterina, mi-ati adresat multe rugaciuni, si Surorile dumneavoastra la fel. De aceea vin sa va anunt ca sunteti vindecata. Sunati clopotelul, iar Surorile vor veni sa constate ca vi s-a redat sanatatea. Nici macar nu aveti febra."
   Si, intr-adevar,orice urma de boala disparuse. Sora a sunat, si toate tovarasele sale au venit alergand. Ea le-a povestit viziunea. Au constatat ca termometrul nu urcase nici macar pana la 37 grade. Ea a cerut mancare si a coborat din pat in mijlocul Surorilor. Apoi ea a adaugat ca Papa i-a dat cateva sfaturi, in special cel de a recita in fiecare zi, cu piosenie, Rozariul. Si acest sfat, venit de aceasta data direct din Cer, s-a incheiat prin exclamatia: "Oh, Sfanta Fecioara! Sfanta Fecioara!
                                                        
                                                         ("Notre Dame des Temps Nouveaux" - septembrie 1967)

   Cardinalul Danneels: Este un regim de rugaciune foarte echilibrat

Cardinal Godfried Danneels
   Prelatul nu o ia pe ocolite pentru a repune in chestiune prejudiciile. El precizeaza ca "lacasul de rugaciune este inima, nu capul; este o problema de iubire, si nu in primul rand de gandire si de inteligenta".  De veacuri intregi Rozariul este "rugaciunea saracilor", ale acelora care se adreseaza Lui Dumnezeu cu inima, mai degraba decat cu capul, si care nu dispun nici de timp, nici de tacere. Rozariul a devenit devotiunea populara prin excelenta. Chiar in manastirile din Evul Mediu, cand fratilor laici le venea greu sa se roage psalmii in latina cu calugarii, ei se rugau 150 Ave Maria in locul celor 150 de psalmi. Rozariul a devenit, astfel, "psaltirea saracilor". Si continua sa fie la fel si astazi. Oamenii se roaga cu inima, observa cardinalul, dar si cu gura si buzele, cu degetele si cu mainile, depanand intre degete boabele rozariului. Ei se roaga chiar si cu picioarele, mergand in procesiuni. Ei se ajuta in asta de ritm, repetand neincetat aceleasi cuvinte. Prelatul adauga: "Inteleasa bine,  devotiunea populara - si in special Rozariul - reprezinta un regim de rugaciune foarte echilibrat. Rozariul consta in a-L privi pe Isus, vorbindu-i Mamei Sale. Caci esentialul rugaciunii nu consta in a repeta Bucura-Te Marie, ci in a contempla cele cincisprezece (si acum douazeci) de mistere.  Sunt aproape toate misterele Lui Cristos."

   Cardinalul Daneels descrie Rozariul ca pe o rugaciune lipsita de exigenta, care se recita individual sau colectiv, care se adapteaza la tot felul de situatii, pe care o poti spune singur sau in grup, cu voce tare sau in gand, acasa sau pe drum, in "saracia spiritului".
                                          
                                       (Jean Prosper Antoine in "Jesus et Notre temps",  februarie 2006)
   
   Mons. Jean-Marie Cattenoz, Episcop

Bernadette Soubirous
 Rozariul "de doi bani" al Sfintei Bernadetta

   Ce provocare: Bernadetta nu stia decat Tatal Nostru si Bucura-te Marie, si se incurca in formularea Crezului! Gestul sau instinctiv, la Grota, a fost sa-si ia rozariul ei "de doi bani" (un rozariu ieftin, al unei familii extrem de sarace). El o ajuta sa fie fara incetare in comuniune cu Cerul, sa stea in prezenta prietenilor din Cer: Cristos si Maria. Rugaciunea ei cu cuvinte putine dar, fara indoiala, profunda, ii permitea sa-si asume, in Dumnezeu, mizeria si suferinta, singuratatea si incercarile.
   Sfanta Fecioara a ales-o, caci Ea, prin rugaciune a luat in stapanire saracia sa, care nu este decat mizerie atunci cand nu e locuita de Dumnezeu. Prima cerere adresata de Fecioara Maria Bernadettei a fost aceea de a se ruga pentru pacatosi. Rugaciunea, aparent fara importanta, este totusi esentiala.  Bernadetta trebuie sa ne reaminteasca sursa noastra vitala, Dumnezeu, care ne-a creat si continua sa ne daruiasca, in fiecare clipa, existenta. A ne ruga inseamna a ne cufunda in adancul nostru, in Dumnezeu care ne cunoaste mai bine decat noi insine si stie mai bine ce este bun pentru noi. "Rugati-va neincetat. Este vointa Sa asupra voastra in Cristos". (Tes.) A ne ruga neincetat inseamna a lasa ca Iubirea Lui Isus sa ne locuiasca viata. Desigur, rugaciunea poate fi dificila. Si atunci, precum un copil, sa mergem langa Isus, langa Maria, langa sfintii pe care-i iubim mult, si sa le spunem: "Nu reusesc", "Linisteste-ma"... Dar pur si simplu sa fim acolo, in tacere. Cand suntem fideli timpului rugaciunii, ajungem sa facem ceea ce avem de facut. Este foarte concret Sa-i spunem Lui Dumnezeu: "Doresc mult sa ma ocup de Tine, dar si Tu sa Te ocupi de mine."
   Din rugaciune si-a tras Bernadetta intreaga sa viata. Acest indemn al Mariei: "Rugati-va, rugati-va!", trebuie sa aiba o rezonanta profunda in fiecare dintre noi.
        
         (Mons. Jean-Marie Cattenoz, in "Famille Chretienne" nr.1518 din 17-23 februarie 2007)

   Hans Urs Von Balthazar, teolog

Hans Urs von Balthazar
 Iata parerea unuia dintre cei mai mari teologi ai timpului nostru:

   Rozariul a fost intotdeauna un element important in aparitiile Mariei. S-a intamplat ca Ea sa prefire printre degete boabele rozariului in acelasi timp cu credinciosii. De ce, oare? Pentru ca noi preferam sa-i adresam rugaciunea Ei, mai degraba decat Lui Cristos sau Tatalui? Nicidecum. Ci pentru ca, dimpotriva, ne indreptam asupra misterelor vietii Lui Isus, si prin aceasta, asupra misterului Lui Dumnezeu Treimic, chiar prin privirea Mariei; pentru ca aceasta contemplare a noastra sa-si aiba izvorul in memoria Sa. Ochii nostri sunt tulburi; pentru a vedea bine (iertata sa-mi fie aceasta exprimare), trebuie sa privim prin ochelarii Mariei... 
   "El a suferit pentru noi". Aceste cuvinte isi capata intregul sens atunci cand ne imaginam ce a putut simti Maria in spiritul Sau si in Inima Sa in timpul Patimirii. Nu este vorba de vreo mila oarecare: Isus le-a indepartat pe fiicele Ierusalimului "care-L jeleau".
   Maria, Mama Sa, tacuta si voalata, mergea alaturi de El vadind o slabiciune extrema,  fiind totodata insufletita de o forta suprema, Inima Sa era un giulgiu, mai adevarat decat valul legendar al Veronicai. Isus Cristos, Dumnezeu, trebuie sa fie pentru noi ceea ce este pentru Maria. Asadar, prin Ea trebuie sa cautam sa patrundem misterul Mantuirii. Noi uitam aceasta.
   Lucrurile despre care am auzit vorbindu-se prea des, se ofilesc in memoria noastra. Dar memoria Mariei este la fel de exacta astazi, ca si in prima zi. S-O facem sa apara in fiecare zi tinerilor si copiilor alesi de Dumnezeu (...) pentru ca Maria a fost intotdeauna cu totul disponibila, memoria Sa a fost pagina imaculata pe care Spiritul Sfant avea sa graveze Cuvantul Lui Dumnezeu Tatal.
                       
            (Hans Urs von Balthasar, in "Bulletin de troi blancheurs", deptembrie-octombrie 2005)

   MARTURIA UNUI PREOT 
    Jacques Philippe

Pr. Jacques Philippe


   Astazi, Rozariul "revine in forta", ca un mijloc foarte pretios pentru a intra in harul rugaciunii profunde si iubitoare. Este un semn al acestei prezente materne a Mariei, atat de puternica in timpurile pe care le traim, care doreste ca, datorita rugaciunii, sa readuca inimile tuturor copiilor Sai spre Tatal lor.

          

                 (Extras din "Temps pour Dieu",  de Jacques Philippe)

  
 MARTURIA UNUI SFANT
 


 "Recitati Rozariul!"
   Devotiunea lui Padre Pio fata de Preasfanta Fecioara se exprima, in principal, prin Rozariu.
   El se ruga incontinuu Rozariul, evocand viata Mariei, meditand si rugandu-se cu Maria - caci acesta este Rozariul - fiecare dintre misterele Lui Isus. La sfarsitul vietii sale, el si-a exprimat gandul, ca un testament,  asa cum o facuse toata viata: "Iubiti-o pe Preasfanta Fecioara si faceti-O iubita. Recitati mereu Rozariul."

   (Extras din "Marie, la mere des disciples", de Jean Hemery)

    EA A SCOS DIN BUZUNAR UN MARE ROZARIU UZAT SI A MARTURISIT: "Timp de 18 ani m-am rugat pentru fiica mea!"

                                                              Pr. Albert Pfleger:
Pr. Albert Pfleger
   Telefonul a sunat in prezbiteriu. Un apel de la spitalul din cartier. Mi s-a cerut sa o asist in ultimele clipe pe o femeie care avea o tumoare la creier. Mama ei telefonase de la Budapesta si ceruse ca un preot sa mearga sa o asiste pe fiica sa. "Cum bolnava este aproape mereu in stare de inconstienta, a adaugat asistenta, este de ajuns sa aduceti uleiul sfintit." 

   Dupa cateva minute, ma aflam langa bolnava. Placut surprins, am constatat ca era constienta. Am intrebat-o daca doreste sa se spovedeasca. Refuzul sau a fost categoric. Inutil sa insist!
   Eram foarte indurerat ca trebuia sa plec fara sa-mi fi indeplinit ministerul, cand, tanara s-a razgandit si s-a declarat dispusa sa primeasca Sacramentele. Ea s-a spovedit pe deplin constienta, apoi i-am dat Extrema Onctiune. Am mai avut inca timp sa merg sa aduc sfantul Viatic. Era inca foarte lucida cand i-am dat Impartasania, dar dupa cateva clipe a recazut in coma...
"Cineva trebuie ca s-a rugat mult pentru acest suflet" , ma gandeam eu pe cand ma intorceam acasa. Faptul ca si-a recapatat cunostinta chiar la sosirea mea si pana la capatul administrarii Sacramentelor, nu se explica altfel...
   Tanara a murit la putin timp dupa aceea.
   Peste cincisprezece zile, o persoana in varsta s-a prezentat la prezbiteriu. Era mama defunctei. Ea a venit special de la Budapesta  pentru a obtine amanunte despre moartea fiicei sale.
   Ce bucurie i se citea pe chip cand i-am facut cunoscut ca bolnava, perfect constienta, a primit ultimele Sacramente. "Ce usurare pentru inima mea", a spus atunci evlavioasa femeie... A scos din buzunar un mare rozariu si mi-a marturisit: "Timp de 18 ani m-am rugat si am facut sacrificii pentru fiica mea. Spre sfarsitul razboiului ea a plecat cu niste soldati germani, fugind din Ungaria. Casatoria ei nu a fost fericita si, mai grav, ea s-a indepartat complet de Biserica. Mi-am facut multe griji pentru ea... dar acum stiu ca este salvata..."
   Vizibil consolata si plina de recunostinta si-a luat ramas-bun de la mine, pentru a se intoarce in patria sa. Iar acum, mai mult ca niciodata, eu sunt convins de acest adevar: un suflet pentru care cineva s-a rugat mult, nu se va pierde.

                                               (Pr. Albert Pfleger - "Fioretti de la Vierge Marie")