Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"- ultima parte

Mai multe capitole din aceasta carte puteti citi la eticheta: Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"

   CAPITOLUL XXXIX
  

   "Intr-o zi il necajeam eu mult pe Domnul, rugandu-L sa redea vederea unei anume persoane careia-i eram eu obligata, caci si-o pierduse aproape de tot, si imi era tare mila.
   Ma temeam ca, pentru pacatele mele, nu avea El sa ma auda. Insa Domnul mi-a aparut, la fel ca de atatea ori, si mi-a aratat rana de la mana stanga, in timp ce cu cealalta mana scotea un piron care-i fusese batut in ea. Si-mi parea mie ca, smulgand pironul, se smulgea si carnea. Se vedea bine cat de mare-i era durerea si eram foarte mahnita din aceasta cauza. Iar El mi-a spus ca Acela ce indurase toate astea pentru mine sa nu ma indoiesc ca va implini ceea ce-L voi ruga. Si mi-a fagaduit Domnul ca va infaptui tot ceea ce-i voi cere, deoarece stia ca nu aveam sa-i cer decat ceea ce se potrivea cu marea Lui glorie, asa cum era si ceea ce-i ceream acum, incat imi va asculta ruga. Deoarece, chiar atunci cand nu-L slujeam, nu fusese lucru pe care sa nu-l implineasca mai bine decat i-as fi putut-o cere eu, cu atat mai mult va infaptui totul acum cand stia ca-L iubeam; si mi-a mai zis sa nu ma indoiesc niciodata ca asa va fi. Si nu cred ca au trecut opt zile, si a intors Domnul vederea acelei persoane. Pe data m-am dus la confesor si i-am spus totul. Se poate sa nu se fi intamplat aceasta datorita rugii mele dar, cum avusesem acea viziune, am fost incredintata ca de la el venise insanatosirea, asa ca m-am grabit sa-i multumesc.
   Alta data era o persoana foarte bolnava de o boala cumplit de chinuitoare. Avea acea persoana  niste suferinte de neindurat care de doua luni o faceau sa se zvarcoleasca de durere. M-am dus la confesorul meu si i-am povestit, iar lui i s-a facut tare mila si mi-a spus sa ma duc sa-l vad pe acel bolnav (Se pare ca Sfanta se referea la varul ei, Pedro Mexia, conform parintelui Gracian), ca aveam voie sa fac asta, fiindu-mi ruda.
   M-am dus sa-l vad, iar starea jalnica in care era m-a indurerat atat ca pe data m-am rugat Domnului sa-i dea sanatate. Si aici am vazut clar gratia pe care a vrut El sa mi-o faca, deoarece chiar de a doua zi durerile bolnavului au incetat.
   Cunosteam o persoana careia-i eram foarte indatorata, si sufeream stiind ca dorea sa faca ceva impotriva Domnului si impotriva onoarei Lui, fiind foarte hotarat in aceasta privinta. Atat de mare-mi era chinul si nu stiam ce sa fac ca sa renunte la gandul lui - ca parea ca nu avea leac. M-am rugat Domnului, din toata inima, sa-i dea El acel leac, insa nici asa nu m-am putut usura de suferinta mea. Atunci m-am dus la o capela destul de izolata, de pe teritoriul manastirii, unde se afla Cristos legat la stalp, un fel de schit, si L-am implorat sa-mi acorde aceasta gratie. Pe data L-am auzit vorbindu-mi cu un glas foarte dulce, aidoma sunetelor unui fluier. M-am infiorat toata si am simtit o mare teama si am cautat sa-nteleg ce spunea. Insa n-am putut, ca totul a trecut foarte repede. Dupa ce mi s-a risipit teama, ceea ce s-a intamplat curand, am ramas cu o mare liniste in suflet si cu o si mai mare bucurie si desfatare. Doar ascultand aceasta voce pe care am auzit-o cu auzul trupesc, dar fara sa inteleg o vorba din cele ce-mi zicea, am ramas in suflet cu asa o binecuvanata stare. Prin asta am simtit ca avea sa se imdeplineasca ceea ce cerusem, deoarece pe data mi-a disparut suferinta, ca si cum n-ar fi fost, de parca as fi vazut cu ochii indreptarea celui pentru care ma rugam, lucru care s-a si intamplat mai apoi. Am povestit totul confesorilor mei, aveam pe atunci doi confesori, destul de invatati si mari slujitori ai Domnului (Garcia de Toledo si Domingo Banez).
   Cunosteam eu o persoana care se hotarase sa-L slujeasca pe Domnul cu adevarat si tinuse rugaciune cateva zile, in care rugaciune-i facuse Domnul multe gratii; dupa care, din cauza unor ocazii ce-i aparusera in cale, se indepartase de El, nestiind acea persoana sa se fereasca de ocaziile ce erau destul de primejdioase. Eu am suferit foarte afland despre asta, ca era o persoana careia-i eram indatorata si la care tineam mult. Si cred ca timp de o luna, sau chiar mai bine, n-am facut altceva decat sa-L rog pe Domnul sa intoarca din nou sufletul ei catre Sine. Intr-o zi, pe cand ma aflam in rugaciune, am vazut inaintea mea un diavol care tocmai rupea in bucati niste inscrisuri, negru de furie. Mie, cele vazute mi-au dat impresia ca se facuse ceea ce cerusem; si am avut dreptate, caci, mai apoi, am aflat ca persoana in cauza facuse o confesiune foarte amanuntita a pacatelor sale si se intorsese catre Domnul cu atata inima incat sper, cu ajutorul Domnului, ca va ajunge foarte departe in slujirea Lui. Fie El binecuvantat pentru tot! Amin.
   De multe ori s-a intamplat sa scoata Domnul Dumnezeu sufletele din mari pacate, iar pe altele sa le duca spre o mai mare perfectiune, dand ascultare rugii mele. Iar in ce priveste scoaterea sufletelor din Purgatoriu, precum si alte lucruri anuntate de semne, atat de multe au fost gratiile pe care mi le-a facut Domnul, incat ar insemna sa ma obosesc peste masura si sa obosesc si pe acela care ar citi cele ce scriu, daca ar fi sa vorbesc despre toate, ca mult mai mult a facut Domnul intru dobandirea sanatatii sufletului, decat intru dobandirea celei a trupului.................................................................................................................
   Dupa ce vedeam ca lucrurile cerute de mine se implineau intocmai, mi se intampla sa ma gandesc daca Domnul facea toate astea din ascultarea rugii mele, nemaivorbind de bunatatea Lui. Gandindu-ma cat de multe erau aceste intamplari si vazute de atata lume, inalt lauda Domnului pentru asta si ma simt stinghera inaintea Lui vazand ca acum ii datorez si mai mult, iar toate astea fac sa-mi sporeasca dorinta de a-L sluji, inflacarandu-mi si mai mult iubirea..........................................................................................................................
............................................................................................................................................
   M-am vazut odata, pe cand eram in rugaciune, pe un camp intins, inconjurata de multa lume; toti imi pareau ca aveau arme in maini pentru a ma rani: unii lanci, altii spade, unii pumnale, altii estocuri foarte lungi. Si nu puteam iesi din acel cerc pe nicaieri fara a ma pune in primejdie de moarte, si eram singura - fara nimeni de partea mea. Fiind spiritul meu atat de tulburat incat nu stiam ce sa fac, am inaltat ochii spre Cer si L-am vazut pe Isus, dar nu acolo sus, ci in vazduh, deasupra mea, intanzandu-mi mana si facandu-mi gratia de a ma ocroti, astfel ca nu mai aveam teama de cei care ma amenintau, caci nu se puteau atinge de mine. Aceasta viziune pare neroditoare dar mie mi-a fost de mare folos caci mi-a dat Domnul a intelege ceea ce inseamna, iar dupa aceea, peste putina vreme, vazandu-ma aruncata intr-o astfel de lupta primejdioasa am aflat ca acea viziune era o zugravire a lumii, deoarece tot si toate cese afla in ea par ca-si indreapta armele spre bietul suflet ca sa-l raneasca. Si nu ma gandesc aici la cei ce nu-L slujesc mult pe Domnul si la onoruri averi si desfatari in plasa carora poate cadea sufletul..................ci la multi altii care incearca sa incurce  sufletul: prieteni, rude, ceea ce inspaimanta si mai mult deoarece sunt acestea persoane foarte bune in ce priveste spiritul. De toti acesti oameni m-am vazut mai apoi incoltita asa de tare, gandind ei ca faceau bine ce faceau, ca nu mai stiam cum sa ma apar.    Doamne, daca ar trebui sa spun despre chinurile pe care le-am avut in tot acest timp.......... asta a fost cea mai mare persecutie dintre toate cele pe care le-am indurat. Si spun ca ma vedeam atat de incoltita din toate partile uneori, ca nu aveam alta scapare decat sa-mi inalt ochii catre Cer si sa-L chem pe Dumnezeu. Si imi aminteam bine de acea viziune care mi-a fost de mare folos pentru a nu avea multa incredere in nimeni, deoarece singurul prieten vesnic si neschimbator e numai Dumnezeu. Mereu in aceste mari chinuri ale mele imi trimitea Domnul, cum mi-a si aratat-o, pe cineva care sa-mi intinda, din partea Lui,  mana, asa cum vazusem in acea viziune. Fie binecuvantat in vecii vecilor!
   Aflandu-ma eu odata foarte nelinistita si tulburata de mari framantari fara sa fiu in stare sa ma reculeg si dandu-se in mine o mare lupta, mi-a fugit gandul la lucruri care nu erau desavarsite, astfel, nu-mi parea ca sunt atat de desprinsa de ele pe cat obisnuiam sa fiu. Si cum m-am vazut atat de pacatoasa, m-am temut ca nu cumva gratiile pe care mi le facea Domnul sa fi fost doar amagiri. Iar sufletul mi-era tare ingreunat. Si cum ma chinuiam eu astfel, deodata mi-a vorbit Domnul spunandu-mi sa nu ma mai framant atata ca, vazandu-ma El in halul in care eram, avea sa inteleaga ce se va intampla daca se va indeparta de mine si ca nu putem avea nici o siguranta atata timp cat suntem inchisi (sufletul inchis in trup) si traim in aceasta carne a noastra. Mi-a dat El a intelege cat de bine e intrebuintata aceasta lupta pentru a dobandi rasplata si-mi parea ca i se facuse mila Lui de noi, cei care traim in sta lume; si mi-a spus ca niciodata nu ma va lasa de izbeliste, dar era nevoie si din partea mea sa fac si eu cat puteam.
   Aste vorbe mi le spune Domnul de multe ori, aratandu-mi o mare iubire: "Tu esti a Mea, iar Eu sunt al tau". Iar eu ii spun - si imi pare ca intru adevar e: "Ce-mi pot eu da mie insami, Doamne, daca nu-mi dai Tu?
   Pentru mine aceste cuvinte si daruri ale Lui inseamna o mare stanjeneala, cand imi amintesc de pacatoasa de mine, incat, asa cum am spus-o si confesorului meu, de mai mult suflet si curaj imi pare ca e nevoie pentru a primi aceste gratii din mana Domnului, decat pentru a indura cele mai mari cazne...................................................................................
   Uneori imi veneau atat de mari dorinte de a ma impartasi, ca abia le puteam indura. Intr-o dimineata s-a intamplat ca ploua atat de tare ca nu-ti venea sa iesi din casa. Insa eu ma simteam atat de insufletita de o astfel de dorinta, incat m-as fi avantat afara chiar de-ar fi plouat asupra mea cu sulite, dara-mi-te cu apa. Ajunsa la biserica, pe data am avut un extaz extrem de mare. Mi s-a parut ca vad Cerurile deschizandu-se inaintea mea, dar nu numai o mica spartura - asa cum vedeam uneori. Si mi s-a infatisat inaintea ochilor tronul acela despre care am mai vorbit Gratiei Voastre de cateva ori, precum si un altul deasupra lui, pe care, nu stiu cum, dar am avut o instiintare - chiar daca nu am putut vedea, ca se afla Divinitatea. Iar tronul imi parea sprijinit de niste animale (imi pare ca am mai auzit despre ele) (Sfanta se refera la Apocalipsa 4, 6-7) si m-am gandit daca nu cumva erau evanghelistii. Cum era tronul, sau cine statea pe el nu am vazut, ci numai o multime de ingeri. Totul era atat de frumos, ca-mi pare ca asa o frumusete nu mai vazusem in nici o viziune a Cerului. Ma gandeam ce fel de ingeri erau aceia: serafimi sau heruvimi, ca exista o diferenta intre ei; iar cei pe care-i vedeam erau cuprinsi parca de flacari, aureolati de gloria lor. E o mare diferenta intre ei, asa cum ziceam, iar gloria pe care am simtit-o atunci in mine nu se poate zugravi nici in cuvinte nici intr-un alt fel si nici nu si-o va putea inchipui cineva, daca nu va trece prin cele ce am trecut eu aici. Am inteles ca se afla acolo tot ceea ce-ti poti dori, ca mai mult de atat nu se poate, iar eu nu am vazut nimic (cu ochii trupului - n.t.). Si mi s-a spus - nu stiu de catre cine, ca la o asemenea viziune ceea ce se putea face era sa intelegi ca nu poti intelege; si sa intelegi cat de neinsemnat e totul (pe pamant) fata de ce se vede acolo. Si astfel, dupa acesta viziune a simtit sufletul meu ca nu merita sa se opreasca asupra nici unei fapturi de aici (pe pamant), cu atat mai putin sa o indrageasca, caci totul mi se parea o groaznica viermuiala. 
    Mi se paruse ca trecuse putin timp, dar m-am inspaimantat cand a batut orologiul si am vazut ca doua ceasuri ma aflasem in acel extaz si in acea glorie. Si m-am inspaimanta si dupa aceea cand am vazut ca ajuns la acest foc, ce pare ca vine de sus, al adevaratei iubiri a Lui Dumnezeu (aidoma Pasarii Phoenix care, dupa cum am citit, din insasi cenusa ei, dupa ce a ars de tot, se face o alta), se schimba sufletul si ramane, dupa ce a ars, cu dorinte bune si cu mare putere; nu mai seamana deloc cu cel care a fost, ci incepe cu o noua puritate drumul Domnului. Implorandu-L eu pe Domnul sa se-ntample astfel si cu mine si sa fiu in stare sa incep din nou a-L sluji, mi-a spus El: "Buna comparatie ai ales; ai grija sa nu o uiti si sa incerci sa fii mereu mai buna."
   Fiind eu odata in mare indoiala, asa cum am mai zis, nestiind daca viziunile pe care le aveam erau de la Dumnezeu, mi-a aparut Domnul si mi-a spus cu hotarare: "Vai voua, fii ai omului! Pana cand va veti tine inimile ferecate?"  Si mi-a spus El atunci sa privesc in mine insami cu grija si sa vad daca ma daruisem Lui cu totul, sau nu; caci daca ma daruisem, si asa era, nu mai aveam de ce sa ma gansdesc ca avea sa ma lase in pierzare. Mult m-a chinuit acea axclamatie a Domnului. Si, cu toata bucuria si duiosia pe care le-am simtit pogorandu-se asupra mea, s-a grabit El sa-mi spuna, imediat dupa acea exclamatie, ca sa nu ma chinui, ca stiam eu ca nu va lipsi in a ma face sa-L slujesc si ca tot ce voi dori avea sa se faca (si asa s-a intamplat chiar cu ceea ce-L rugasem atunci); si mi-a mai spus El sa ma uit sa vad cum imi crestea in fiecare zi iubirea pentru El.
.......................................................................................................................................
    Intr-o zi, cand ma aflam in rugaciune, mi s-a dat a intelege, de catre Domnul, cum putea fi un singur Dumnezeu in Trei Persoane, atat de clar ca m-am inspaimantat, dar in acelasi timp am primit o mare consolare. Am avut mare folos de pe urma acestei viziuni caci, de atunci, cand ma gandesc sau cand se vorbeste despre Sfanta Treime, imi pare ca pricep cum poate fi Ea si simt o mare multumire.
   Intr-o zi, la Inaltarea Reginei Ingerilor (Inaltarea la Cer a Sfintei Fecioare - 15 august), a vrut Domnul sa-mi faca aceasta gratie prin care, intr-un extaz, mi s-a infatisat urcarea Ei la Ceruri, precum si bucuria si solemnitatea cu care a fost Ea primita acolo si, de asemenea, locul ce-i fusese pregatit. Insa, dac-ar fi sa spun cum de-am vazut toate astea, n-as sti. Dar ceea ce stiu e ca mare a fost inaltarea sufletului meu la vederea unei glorii atat de marete. Aceasta viziune mi-a fost de folos pentru a dori si mai mult sa indur chinuri grele si sa O slujesc pe Doamna noastra, ca atat de mari au fost meritele Ei!
   Iar altadata, aflandu-ma intr-un colegiul al Ordinului "Compania Lui Isus",impartasindu-se fratii din acea casa, am vazut deodata un palium (banda de lana alba cu cruci negre pe care o poarta Papa pe deasupra vesmintelor pontificale - n.t) foarte bogat, deasupra capetelor lor. De doua ori am vazut acest lucru, ceea ce mi s-a intamplat si la impartasirea altor persoane."

   CAPITOLUL XL

   "Fiind intr-o zi in rugaciune, era atat de mare desfatarea pe care o simteam in mine ca, nedemna fiind eu de acel bine, ma gandeam cat de mult as fi meritat sa ma aflu mai degraba in locul acela pe care-l vazusem in infern pregatit pentru mine, deoarece, asa cum am mai spus, niciodata nu am putut uita felul in care m-am vazut acolo. La gandul acesta a inceput sa mi se inflacareze sufletul si mai mult si mi-a venit un asa extaz spiritual, ca nici nu stiu cum sa-l descriu. Imi parea ca spiritu-mi e inconjurat, si in acelasi timp plin, de acea maretie pe care am inteles-o si in alte randuri. Si in aceasta maretie mi s-a dat a intelege un adevar care e cel mai mare dintre toate. Si mi s-au spus urmatoarele, fara sa vad de catre cine  dar am inteles ca era acelasi Adevar Suprem: "Nu e putin lucru ceea ce fac pentru tine, ca exista ceva in care-Mi datorezi totul, deoarece toata paguba care-i vine lumii e din pricina ca nu se cunosc Adevarurile Scripturii cu tot adevarul lor. Ca nici macar o virgula din ea nu greseste." Mie mi s-a parut ca crezusem dintotdeauna acest lucru si ca toti credincioasii il credeau si ei. Si vocea a continuat: "Vai, fiica Mea, ca putini iubesc cu adevarat! Ca daca M-ar iubi pe Mine, nu le-as ascunde Eu tainele Mele. Stii tu ce inseamna sa Ma iubesti cu adevarat? Sa intelegi ca e o minciuna tot ceea ce nu-Mi e placut Mie. Cu limpezime vei vedea cum ceea ce nu intelegi acum, cat de mare folos va aduce sufletului tau."
   Si astfel am vazut eu totul incat, de atunci incoace, tot ceea ce nu vad indreptat intru slujirea Lui, imi pare desertaciune si minciuna; dar nu as sti sa spun cum inteleg asta si nici cata mila simt pentru aceia pe care-i vad cu cata intunecare se afla in acest adevar.
   Mi-a spus Domnul o vorba de un nespus de mare pret. Nu stiu cum era El, deoarece nu-L vedeam, dar am ramas dupa aceea cu o putere extrem de mare intru implinirea, din toate fortele mele, fie si a celei mai mici parti din Sfanta Scriptura. Si-mi pare ca nimeni si nimic nu era mai important decat ea.............................................. Si in urma acestui fapt mi-a ramas o mare dorinta sa nu mai rostesc decat lucruri foarte adevarate, care sa fie mult mai inaintate decat ceea ce se vorbeste in lume si, astfel, am inceput sa simt un mare chin ca trebuie sa traiesc in ea (in lume). Ca m-a lasat Domnul cu o mare bucurie in suflet si cu o mare blandete si umilinta. Imi pare ca, fara sa stiu cum si fara sa inteleg, mi-a dat Domnul aici foarte mult. Nu am vazut nimic, dar am inteles marele bine care este sa nu facem caz de un lucru care nu ne-ar putea ajuta sa ajungem la Dumnezeu si, astfel, am inteles ce inseamna sa mearga un suflet intru adevar inaintea Adevarului Suprem. Si am inteles, caci mi-a dat Domnul a intelege, ca El e Adevaru. Tot ceea ce am spus mi se spusese uneori prin vorbe iar alteori fara cuvinte, dar mult mai clare erau acestea din urma decat cele ce mi se spuneau prin cuvinte. Si am inteles eu mari adevaruri despe acest Adevar, mai mult decat m-ar fi putut invata vreodata invatatii. Ca imi pare mie ca niciodata n-ar fi izbutit ei sa faca sa mi se intipareasca atat de clar desertaciunea acestei lumi. 
   Acest adevar care spun ca mi s-a dat a-l intelege - fara cuvinte, e in sine Adevarul Insusi, fara inceput si fara sfarsit, si toate celelalte adevaruri depind de el, la fel cum depind toate iubirile de aceasta Iubire suprema, si cum depind toate maretiile de aceasta Maretie Suverana (chiar daca ceea ce spun aici e atat de obscur fata de limpezimea cu care m-a facut Domnul sa inteleg toate astea!). Si cat de mare e puterea acestei Maiestati, de vreme ce intr-un timp asa de scurt a izbutit sa lase atata folos sufletului si astfel de lucruri intiparite in suflet! Doamne, Maretie a mea! Uita-Te, Doamne cui faci Tu asemenea gratii imparatesti! Nu-ti mai amintesti ca a fost acest sufletr al meu o prapastie a minciunii si un abis de desertaciune, si totul din vina mea deoarece, chiar daca m-ai fi facut Tu prin firea mea sa urasc minciuna, eu insami am facut astfel incat sa fiu mintita in multe lucruri? Cum de se poate rabda, Doamne al meu, cum de se poate impaca o atat de mare gratie cu cineva care atat de putin a meritat-o?
   Aflandu-ma eu odata in timpul Orelor, impreuna cu celelalte calugarite, deodata mi s-a recules sufletul si mi s-a parut ca vad ceva ca o oglinda foarte clara, fara limite, clara peste tot, si in mijlocul ei mi-a aparut Isus Cristos, asa cum mi se arata de obicei. Si mi se parea ca il vedeam reflectat in tot sufletul meu, limpede, ca intr-o oglinda care, nu stiu cum, se intiparea toata in Domnul ca intr-o apropiere - nu stiu eu cum sa explic mai bine - ca intr-o apropiere de iubire. Aceasta viziune imi este de mare folos de fiecare data cand imi amintesc de ea, mai ales imediat dupa ce ma impartasesc. Si mi s-a dat sa inteleg ca atunci cand un suflet este intr-un pacat de moarte, se acopera aceasta oglinda cu nori grei, ca de ceata, de pe urma carora ramane foarte neagra, atat de mult incat nu se poate vedea Domnul oglindit in ea, chiar daca El e mereu prezent acolo cu faptura Sa; iar atunci cand e vorba de eretici, e ca si cum oglinda ar fi fost sparta, ce e si mai rau decat s-o vezi intunecata. Felul in care se vede atunci e foarte diferit, si ma feresc s-o spun deoarece se poate gresi. Mie mi-a fost de mare folos aceasta viziune, si m-am mahnit foarte cand m-am gandit la clipele in care, prin pacatele mele  mi-am incetosat sufletul pentru a nu-L vedea pe Domnul. Imi pare foarte folositoare aceasta viziune pentru cei obisnuiti cu reculegerea, pentru a invata ei sa-L simta pe Domnul in cel mai ascuns ungher al sufletului lor, cu o simtire calda si mult mai rodnica decat atunci cand trebuie cautat Domnul in afara. Mai ales spune acest lucru glorios Sfantul Augustin, cand zice ca nici in piete, nici in manastiri, nici in alta parte unde-L cauta sufletul pe Domnul, nu-L poate gasi ca in sine. Nu e nevoie sa se mearga la Cer si nici mai departe de noi insine pentru a-L intalni pe Dumnezeu, pentru ca astfel se va obosi spiritul si nu va avea grija sufletul, iar rodul nu va fi atat de bogat.
..............................................................................................................................................
  Alta data, cand ma aflam in rugaciune, mi s-a aratat, pentu scurt timp dar cu toata limpezimea, cum se vad in Dumnezeu toate lucrurile si cum le tine El pe toate in Sine. Sa stiu scrie despre asta nu pot, dar a ramas adanc intiparit in sufletul meu ceea ce am vazut si vreau sa spun ca asta e una dintre cele mai mari gratii pe care mi le-a facut Domnul dar care m-a facut cel mai tare sa ma rusinez, amintindu-mi de pacatele ce le savarsisem. Daca ar vedea acestea cei ce-L ofenseaza, nu ar mai avea indrazneala si nici nu i-ar mai lasa inima sa pacatuiasca.
..............................................................................................................................................
   Am vazut ceva, caci ceva se vedea, numai ca se vedea atat de delicat si de inaltat ca judecata nu poate atinge asemenea lucruri, sau eu nu ma pricep la astfel de viziuni, deoarece nu mai par imaginare. Avand viziunea in timpul extazului, facultatile spirituale nu le pot dupa aceea (dupa extaz) alcatui asa cum mi le infatiseaza Domnul - dorind sa ma bucur de ele. Deci, ceea ce am vazut se parea ca era Divinitatea ca un diamant foarte lipmede, mult mai mare decat intreaga lume, si am inteles cum tot ceea ce facem se vede in acest diamant, in asa fel incat  pare ca toate (faptele) sunt cuprinse in el, deoarece nu eixsta nimic care sa iasa in afara acestuia. Groaznic m-am inspaimantat vazand atatea lucruri adunate in acel diamant limpede, si imi pare  nespus de rau  cand imi amintesc ca am vazut fapte si lucruri atat de urate infatisandu-se in acea limpezime clara, asa cum erau pacatele mele; am ramas atunci atat de rusinata ca nici nu mai stiam unde sa fug sa ma ascund. Doamne, cine oare ar putea sa le explice celor care fac pacate urate si necinstite, pentru ca sa-si aminteasca si sa nu uite niciodata ca faptele lor nu sunt nestiute si ascunse de Dumnezeu, deoarece toate trec prin El, iar noi ne vom afla cu necinste in fata Lui! Vedeam eu cat de bine meritat era Infernul pentru o singura vina capitala, pentru ca nu se poate intelege cat de grav lucru e sa ai vina inaintea unei atat de Mari Maretii. Si se vede Mila Lui, pentru ca ne rabda chiar daca savarsim asemenea lucruri.
   M-am gandit de multe ori ca, daca un astfel de lucru inspaimanta pana intr-atat sufletul, ce va fi atunci, in Ziua Judecatii, cand Domnul ni se va arata cu limpezime in toata Maretia Lui si vom vedea ofensele pe care i le-am adus? Doamne, cat de oarba am fost pana azi! De multe ori m-am inspaimantat de cele ce-am scris acum. Fie binecuvantat in vecii vecilor Acela care m-a rabdat atat!
   Fiind eu odata in rugaciune, cu multa reculegere si liniste, imi parea ca sunt inconjurata de ingeri si foarte aproape de Dumnezeu. Si am inceput sa-L implor pe Maiestatea Sa pentru Biserica. Iar El mi-a dat a intelege ce mare folos era Ordinul pe care-l intemeiase El nu de multa vreme, si cu cata putere membrii sai sprijineau credinta.(In acest caz parerile sunt impartite; Parintele Gracian indica Ordinul dominican, in timp ce Parintele Ribera crede ca Sfanta se refereala cel iezuit).
   In timp ce ma rugam, odata, langa Sfantul Sacrament, mi-a aparut un sfant al carui ordin era intrucatva decazut. Tinea in mana o carte mare pe care a deschis-o zicandu-mi sa citesc cateva cuvinte ce erau mari si usor de citit si care spuneau urmatoarele: "In vremurile ce or sa vina va inflori acest Ordin; multi martiri vor fi dintre cei ai lui."(Si aici parerile sunt impartite; Parintele Jeronimo de San Jose crede ca Sfanta face aluzie la Ordinul carmelit; potrivit aceleiasi surse, sfantul de care vorbeste Tereza ar fi fost Alberto de Sicilia. Parintele Gracian il va indica, in schimb, pe Sfantul Dominic).
   Alta data aflandu-ma la Matine (rugaciuni facand parte din Oficiu, care aveau loc la miezul noptii - n.t.), mi-au aparut in fata sase sau sapte persoane din acest Ordin, cu spade in maini. Cred ca prin asta se intelegea ca aparau credinta deoarece, alta data, pe cand ma aflam in rugaciune, am avut un extaz: ma aflam pe un camp intins unde se dadea o batalie in care membrii acestui Ordin luptau cu ardoare. Aveau chipurile frumoase si foarte luminoase si doborau in toate partile dusmanii. Intelegeam eu ca era o lupta cu ereticii.
   Pe acest glorios sfant l-am vazut de cateva ori si mi-a spus unele lucruri, multumindu-mi pentru rugaciunile pe care le inaltam pentru Ordinul lui si promitandu-mi ca avea sa ma incredinteze Domnului. Nu spun despre ce Ordin e vorba. Daca Domnul doreste sa se stie numele acestuia, atunci il va spune El, ca eu nu vreau sa se simta altii nedreptatiti; dar fiecare Ordin, oricare ar fi el, trebuie sa caute sa faca totul ca membrii lui sa devina un exemplu, ca e mare nevoie ca Biserica sa fie slujita de cat mai multi. Si ce bine va fi pentru cei care-si vor da viata pentru ea.
   M-a rugat odata cineva ca sa-L intreb pe Domnul daca ar putea sa accepte o anume persoana ca episcop. Si mi-a spus Domnul, dupa ce m-am impartasit: "Atunci cand va intelege cu adevarat ca adevarata bogatie e sa nu ai nimic al tau, atunci il va putea primi ca episcop", dand a intelege ca ar fi trebuit, cel de care zic, sa fie in afara dorintei de a avea bogatie in clipa cand ar ajunge la asemenea demnitate.
   Aceste gratii, si multe altele le-a facut si le face Domnul pacatoasei de mine, fara incetare....................................................... Binecuvantat fie El in vecii vecilor, pentru cata grija a avut de mine!
   Mi-a spus Domnul candva, consolandu-ma cu mare iubire, ca sa nu ma mai chinui, ca in aceasta viata nu putem fi mereu la fel - deoarece uneori aveam inflacarare si ardoare, iar alteori nu; uneori eram cu totul nelinistita de ispita, alteori cu totul dimpotriva, deci mi-a spus Domnul sa nu ma mai chinui si sa asptept, sa cred in El si sa nu ma tem.
   Gandindu-ma eu intr-o zi daca era inclinatie lumeasca faptul ca eram multumita sa fiu in compania celor in fata carora imi deschideam sufletul si sa tin la ei, mi-a zis Domnul ca daca un doctor ii poate reda sanatatea unui bolnav ce se afla in primejdie de moarte, nu ar fi fost o virtute sa-l abandoneze sau sa-l dispretuiasca; ca, oare ce s-ar intampla daca n-ar exista asemenea oameni? Mi-a mai spus ca discutia cu cei buni nu aduce paguba, dar ca vorbele mele trebuie sa fie mereu bine cantarite si sfinte, si sa nu incetez sa tratez cu astfel de persoane, ca as avea mai degraba paguba decat folos. M-a consolat mult spusa Domnului pentru ca, uneori, parandu-mi-se inclinatie lumeasca, as fi vrut sa nu mai vorbesc deloc cu astfel de oameni. In toate ma sfatuia Domnul pana intr-acolo incat imi spunea cum sa procedez cu anumite persoane. Niciodata nu ma lasa de izbeliste................................
...........................................................................................................................................
  Fiind eu retrasa si intr-o tovarasie putina si sfanta, ma uit ca de undeva de sus la toate si prea putin ma intereseaza ce se vorbeste sau ce se stie...........................ca, de cand sunt aici (Manastirea Sf.Iosif - n.t.), a fost Domnul sjujit, ca toate dorintele mele sa se opreasca.
 ..............................................................................................................................................
   Astfel traiesc eu acuma, domnule si parinte al meu ( e vorba de Garcia de Toledo)............. .........................si ma rog  lui Dumnezeu ca ceea ce am scris  sa fie Gratiei Voastre de folos, ca mult m-am mai chinuit, de ma gandesc cat timp am avut pentru asta si cat de greu mi-a fost sa scriu. Insa nu-mi va parea rau de ceea ce am scris, daca am izbutit sa spun ceva care, macar o singura data, sa fie o lauda adusa Domnului; iar daca va fi asa, eu ma socotesc rasplatita pentru toate chinurile, chiar daca Gratia Voastra va arunca totul in foc pe data.
   Dar n-as dori sa se intample asta inainte sa vada cele ce am scris cele trei persoane pe care Gratia Voastra le cunoaste (Una din aceste persoane este Domingo Banez, iar celelate doua ar putea fi Gaspar de Salazar si Baltasar Alvarez), deoarece sunt si au fost confesorii mei; pentru ca dava vor gasi rau ceea ce am scris, va fi bine ca-si vor pierde buna parere pe care o au despre mine; daca vor gasi bun, fiind ei intelepti si atat de invatati, stiu ca vor vedea de unde vin toate astea si-i vor inalta laude Celui care le-as spus prin mijlocirea mea.
   Ma rog Domnului Dumnezeu sa tina in mana Sa pe Gratia Voastra si sa va faca sa ajungeti un atat de mare sfant care, cu spiritul si lumina sa, sa ma lumineze pe mine mizerabila, prea putin umila si peste masura de cutezatoare, care am avut indrazneala sa scriu despre lucruri atat de inaltatoare.
   Ma rog Domnului sa nu fi gresit prea mult, avand eu intentia si dorinta de a izbuti si a asculta, astfel incat prin mine sa fie Domnul laudat, oricat de putin, ca de tare multi ani il rog asta. Si, cum imi lipsesc faptele pentru acest lucru, am cutezat sa pun laolalta asta viata risipita a mea, chiar daca nerisipind mai multa grija sau mai mult timp decat grija si timpul trebuincioase pentru a o scrie, infatisand cele ce mi s-au intamplat, pe cat de limpede si de adevarat am putut.
   Ma rog Domnului, ca e Atotputernic, ca in toate sa izbutesc eu a implini voia Lui si sa nu ingadiue sa se rataceasca acest suflet pe care, de atatea ori si cu atata iscusinta, l-a scos El din infern pentru a-l aduce la Sine. Amin!"

                                       Sursa:  Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"

Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"- partea a 5-a

Mai multe capitole din aceasta carte puteti citi la eticheta: Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"

      CAPITOLUL XXXVII

    "Greu s-ar putea spune mai mult despre gratiile pe care mi le-a facut Domnul, care sunt nemasurate, pentru a putea crede cineva ca i-au fost facute unei fiinte atat de pacatoase; dar pentru a da ascultare Domnului, care mi-a poruncit, precum si Gratiilor Voastre, (Aceasta ultima parte a cartii se adreseaza preotilo Banez si Garcia de Toledo) voi vorbi despre unele lucruri intru gloria Sa. Ma rog Domnului sa fie cele ce voi spune spre folosul sufletelor ce vor vedea cum de a dorit El sa dea gratii unei fiinte pacatoase ca mine, pentru ca sa aiba ele incredere ca la fel va face Domnul cu toti cei care-L vor sluji cu adevarat, si curaj intru multumirea Lui, deoarece chiar in aceasta viata ne daruieste El atatea daruri.
   In primul rand trebuie sa se inteleaga ca in aceste gratii pe care le da Domnul sufletului, exista mai multa gorie sau mai putina, deoarece in unele viziuni gloria, placerea si consolarea sunt mai mari decat in cele pe care le da El in altele............... 
   Domnul mi-a dat a intelege care e diferenta in Ceruri dintre bucuria unora si bucuria altora in ceea ce priveste darurile pe care le primesc acestia de la El, si cat de mare e bucuria ca, aici pe pamant, nu exista stavila in calea gratiilor Sale atunci cand Domnul e slujit. Si nu as dori nici eu sa-mi pun stavila in calea slujirii Domnului, dorind eu sa-mi folosesc toata viata, forta si sanatatea in acest scop si nevrand ca, din vina mea, sa ajung sa pierd macar atatica dintr-o bucurie si mai mare pe care mi-ar da-o El, si zic: de mi-ar spune cineva ca daca as avea de indurat toate chinurile lumii pana la sfarsitul ei iar dupa aceea as primi putin mai multa glorie sau, daca, fara nici un chin, as avea de dobandit o glorie mai putin inalta decat prima, cu siguranta ca as alege de bunavoie chinurile pentru acel putin de glorie in plus, prin care as intelege mai bine maretia Domnului, deoarece vad ca acela care intelege mai mult aceste maretii, pe acela-l va iubi Domnul mai mult si-l va lauda!
   Nu spun eu ca nu m-as multumi si nu m-as socoti preafericita daca m-as afla in Cer chiar pe o treapta mai de jos, caci pentru cine isi avea locul pregatit in infern (se refera la viziunea infernului, din capitolul XXXII), destula mila mi-ar arata Domnul primindu-ma in Paradis - chiar pe o treapta mai de jos; si ma rog eu Lui sa-mi uite marile mele pacate si sa ma duca alaturi de El..........................................................................................................................
 ......Si observam ca in fiecare gratie pe care mi-o facea Domnul, cu viziuni sau revelatii, ramanea sufletul cu un mare castig. Vazandu-L pe Cristos, mi se intiparea El in suflet, ramanand acolo marea Lui frumusete de care imi amintesc si azi, pentru ca, spre a-mi ramane intiparita, ar fi fost destul sa-L vad si numai o data, dara-mi-te de atatea ori de cate mi-a facut Domnul aceasta gratie!............................. Dar, dupa ce am vazut marea frumusete a lui Dumnezeu, n-am mai vazut pe nimeni altcineva  caruia sa-i daruiesc mai mult timp decat Lui; deoarece, oprindu-mi putin ochii mintii asupra imaginii sfinte pe care o port in suflet, m-am simtit atat de libera de orice altceva incat, dupa aceea, tot ce vedeam pe-acest pamant imi parea cenusa in comparatie cu maretia si gloria lui Dumnezeu. Ca nu exista nimic ce-as putea stima eu in comparatie cu o singura vorba rostita de gura Lui divina, daramite in comparatie cu atatea vorbe pe care mi le-a spus. Si socotesc eu cu neputinta ca, daca Domnul, pentru pacatele mele, nu va ingadui sa-mi pierd de tot memoria si, astfel, amintirea Lui, sa mi-o pot ocupa eu cu altceva sau altcineva atat de mult incat sa nu uit de tot si de toate numai amintindu-mi, fie cat de putitn, de acest mare Domn...........   .............Am inceput sa simt eu mult mai multa iubire pentru Domnul si mult mai multa incredere in El vazandu-L asa cum se intampla cand ai o stransa legatura cu cineva si il ai mereu aproape. Vedeam ca, desi era Dumnezeu, era si Om, astfel fiind, intelegea natura noastra mizerabila, supusa multor greseli inca de la primul pacat pentru care venise El pe pamant ca sa-l indrepte. Si pot eu vorbi cu El ca si cu un prieten, chiar daca e Domn; deoarece inteleg eu bine ca El nu e aidoma celor pe care aici, in aceasta lume, ii numim "domni" si a caror domnie nu e data decat de o falsa autoritate. Daca vrei sa vorbesti cu ei, trebuie sa-ti fixezi o ora si sa desemneze pe cel care poate sa vorbeasca pentreu tine. Iar daca vine vreun biet sarman care are un necaz, mai multe ocolisuri si necazuri are de infruntat, iar daca ar vrea sa vorbeasca el cu insusi regele, nici vorba nu va putea fi sa se apropie de el daca nu va fi mare nobil sau daca nu-l va indupleca pe unul dintre acestia sa vorbeasca in favoarea lui; si, cu siguranta, nici unul dintre apropiatii regelui nu sunt dintre cei care dispretuiesc cele lumesti si le calca in picioare, deoarece daca ar fi astfel, ar trebui sa spuna numai adevarul fara sa se teama si fara sa se simta legati de nimic si de nimeni; dar astfel de oameni care nu mint nu au ce cauta la palat, caci acolo n-au voie sa vorbeasca despre ce-i rau si nu cauta ei nici macar sa gandeasca despre astfel de lucruri, spre a le indrepta,ca nu cumva sa cada in dizgratie.
   Doamne, Rege al gloriei si Stapan al tuturor regilor, regatul Tau nu e pierdut - de vreme ce e vesnic! 
   Numai de te uiti la El si-ti dai seama, pe data, ca numai El merita sa fie numit Domn! E cunoscut dupa Maretia Sa - fara sa aiba nevoie de curteni si de garzi pentru ca sa ne arate si a se sti ca e Rege.
   Deoarece aici, pe asta lume, un rege singur si fara pompa nu va fi crezut de nimeni ca e rege, fiind el aidoma tuturor; e nevoie sa-l vezi altfel ca sa-l crezi. Si, astfel, e drept sa pastreze pe langa sine aceste false autoritati caci, daca n-ar face-o, nimeni n-ar da doi bani pe el, deoarece nu raspandeste in juru-i putere din faptura sa; din puterile altora se intrupeaza puterea lui.
   Doamne, Dumnezeul meu! Rege si Imparat Atotputernic cine ar sti sa reprezinte mai bine ca Tine autoritatea si puterea pe care le ai! Ca e cu neputinta sa nu se vada ca esti un mare Imparat, ata de mare ca inspaimanta vederea Maiestatii Tale; dar inspaimanta si mai mult vederea umilintei Tale si a iubirii pe care o arati Tu uneia ca mine. Intrutotul se poate trata si vorbi cu Tine dupa voia noastra, odata disparuta prima spaima pe care o simtim la vederea Maretiei Tale si care ne ramane numai spre a nu Te ofensa, dar nu de teama de pedeapsa, Doamne al meu, deoarece nimic nu inseamna pedeapsa pe langa teama de a Te pierde.
  ..............................................................................................................................................
   ............. Astazi m-am bucurat de Domnul si am cutezat sa ma plang de El, zicandu-i: "Cum, Doamne al meu, nu e destul ca ma tii in viata asta mizerabila prin care trec numai din iubire pentru Tine, facandu-ma sa traiesc acolo unde toate nu sunt decat piedici in calea bucuriei mele de Tine, ca trebuie sa dorm, sa mananc, sa duc tratative si sa vorbesc cu toti, si toate astea le trec si le indur numai din iubire pentru Tine, deoarece bine stii Tu cat ma chinuiesc astfel si cat de putine clipe raman spre a ma bucura de Tine si mai vrei sa mi le ascunzi si pe acestea? Cum poate indura toate astea iubirea pe care o ai pentru mine? Cred eu, Doamne, ca de-ar fi posibil sa ma ascund eu de Tine, asa cum faci Tu de mine, stiind si crezand cat de mare e iubirea pe care mi-o porti, nu ai putea indura; dar Tie ce-Ti pasa, esti mereu cu mine si ma vezi in fiecare clipa. Nu e bine ce faci, Doamne; Te implor sa vezi ca nu asa trebuie sa te porti cu cine Te iubeste atata.
   Aceste lucruri, precum si altele, mi s-a intamplat sa le spun, intelegand intai cat era de bland locul pe care-l aveam pastrat in infern pentru cat de mult pacatuisem. Dar, uneori, ma face atat de mult iubirea sa-mi pierd mintile, ca nu mai stiu ce-i cu mine, si atunci ma tanguiesc astfel in mintea mea si pe toate mi le rabda Domnul. Fie laudat un astfel de Rege!
   .............Si regelui de pe pamant nu ma mir ca nu i se poate vorbi, ca are motiv sufletul sa se teama de el si de cei care conduc alaturi de el................................................................
   A fost sa fie ca eu sa nu stiu cum trebuia sa ma port cu lumea cand am intrat in manastirea mea ("Sfantul Iosif"); si credeti-ma ca nu se ia drept gluma cand neglijezi a trata cu oamenii mult mai mult decat merita, pentru ca se vor considera jigniti.........................
   Ma intorc si spun ca, desigur, nu stiam cum sa traiesc in lume, fiindca eram un biet suflet obosit. Si se vede ca nu i se poruncea lui decat sa se gandeasca mereu la Dumnezeu si sa incerce sa i se alture pentru a scapa de multe primejdii. Asta pe de o parte. Pe de alta, vedea el, sufletul, ca nu mai pridideste cu grijile lumesti pentru a nu da prilejul sa cada in ispita cei atat de legati de onoarea lumeasca ( onoarea lumeasca - trufia privita in opozitie cu umilinta, doua idei de baza ale operei Sfintei - n.t.)............................................................"

    CAPITOLUL XXXVIII

   "Simtindu-ma intr-o noapte, atat de rau, ca nu m-am putut duce sa tin rugaciune, am luat un rozar pentru a ma ruga cu glas tare, incercand sa nu-mi anihilez judecata, chiar daca pe dinafara parea ca ma reculeg in rugaciune. Dar cand Domnul vrea altfel, putin folos aduc aceste stradanii ale noastre.
   Am ramas astfel destul de putin timp, ca mi-a venit un extaz spiritual atat de inalt si cu atata inflacarare, ca nu i-am putut rezista. Imi parea ca ajunsesem in Cer si primele persoane pe care le-am vazut acolo au fost tatal si mama mea; am mai vazut si alte lucruri , marete pana intr-atat - intr-un timp mai scurt decat un "Ave", ca m-am simtit desprinsa de toate cele pamantesti; mi-am dat seama ca acea gratie era nespus de mare. M-am temut sa nu fie o iluzie; chiar daca nu-mi parea totusi sa fi fost, nu stiam ce sa fac deoarece-mi era rusine sa merg la confesor cu asfel de lucruri; iar asta nu din cauza umilintei, dupa parerea mea, ci pentru ca-mi parea ca avea el sa-mi zica in bataie de joc: "Ce mai Sfant Pavel sau Sfant Ieronim te-ai facut, de vezi cele ce se afla in Cer!" Si pentru ca acesti Sfinti gloriosi avusesera astfel de viziuni, mie mi-a fost teama si n-am facut altceva decat sa plang. Pana la urma insa, desi cu inima indoita, m-am dus la confesor, deoarece niciodata nu indrazneam sa  trec sub tacere ceva din cele ce mi se intamplau, si din cauza ca-mi era foarte teama sa nu fiu amagita prin aceste viziuni. El, vazandu-ma atat de chinuita, m-a consolat si mi-a spus destul de multe lucruri bune si frumoase spre a-mi indeparta suferinta.
   Cu trecerea timpului, mi s-a intamplat, si mi se intampla de multe ori, sa-mi arate Domnul mai mari taine................ Si imi arata El atat de mult, incat cea mai mica parte din acel mult ar fi fost de ajuns pentru a ma inspaimanta si a ma face sa raman cu mare folos in suflet si sa nu mai dau importanta celor lumesti. As vrea eu sa pot explica ceva macar din cele ce le intelegeam atunci; dar, gandindu-ma cum as fi putut-o face, mi-am dat seama ca e cu neputinta, deoarece numai intre lumina ce o vedem pe pamant si cea care ni se infatiseaza in Ceruri - si care e o lumina orbitoare, nu poate exista comparatie, lumina soarelui parand o lumina fara stralucire. Ca nu izbuteste imaginatia, oricat de agera ar fi ea sa zugraveasca, fie si putin, aceasta lumina sau altceva dintre lucrurile pe care m-a facut Domnul sa le inteleg cu o desfatare atat de mare, incat nu se poate reda in cuvinte; toate simturile se bucura atat de mult, ca nu se poate rosti.
   Odata, am ramas in extaz mai mult de o ora, timp in care mi-a aratat Domnul lucruri nepretuite, nedezlipindu-Se de mine. Mi-a zis El: "Priveste, fiica Mea, ce pierd aceia care-Mi sunt impotriva; sa nu incetezi sa le-o spui."
   Vai, Doamne, Dumnezeule, dar ce putin folos poate aduce vorba mea celor pe care faptele lor ii fac sa fie orbi, daca Tu nu le dai lumina! Unii, carora le-ai dat-o, au aflat despre maretiile Tale; dar vad eu, Doamne, ca ai aratat aceste maretii si unei fapturi atat de pacatoase si de mizerabile ca mine, incat nimeni nu o crede. Binecuvantat fie Numele Tau si binecuvantata mila Ta ca,cel putin eu, am vazut si am cunoscut astfel indreptarea sufletului meu. Dupa acest extaz ar fi dorit sufletul sa ramana mereu acolo si sa nu se mai intoarca la aceasta viata deoarece cele ce vedeam acolo m-au facut sa simt mare dispret pentru toate ce se afla pe aceasta lume...............................................................................
  Cand ma aflam la doamna aceea despre care am vorbit (Dona Luisa de la Cerda- cap.XXXIV), mi s-a intamplat odata, luandu-ma un rau de la inima (pentru ca aveam o sanatate subreda, chiar daca acum ma simt mai bine), fiind ea un suflet milos, sa-mi aduca sa-mi arate o multime de pietre pretioase si de bijuterii de mare valoare si, in special, un giuvaer batut in diamante la care tinea mult. Doamna aceea s-a gandit ca vederea acestor lucruri m-ar mai inveseli; dar eu radeam in sinea mea, simtitnd o mare parere de rau vazand ce tineau oamenii la mare cinste, amintindu-mi de ceea ce  ne-a pregatit Domnul in Cer, si ma gandeam ca mi-ar fi fost cu neputinta, chiar de-as fi incercat, sa pun vreun pret pe asemenea lucruri. Pentru ca cele aflate in Cer sunt o avere atat de mare a sufletului, care nu stiu de-ar putea fi inteleasa de altcineva decat de cel care o are....................................
   ..............Si mi-a ramas, de asemenea, si mai putina teama de moarte, de care intotdeauna ma temeam tare; acum insa, imi parea ceva foarte usor pentru un slujitor al Domnului  deoarece, prin moarte, se vede sufletul eliberat din carcera pamanteasca (trupul) si lasat sa se odihneasca.  
   Aceasta inaltare a spiritului catre Dumnezeu, care-i arata in Cer lucruri atat de minunate, in extazele de care vorbesc, imi pare mie in multe privinte aidoma cu momentul in care sufletul paraseste trupul vazandu-se pe data inconjurat de atata bine. Toate durerile dispar atunci, in acea clipa a desprinderii sufletului de trup; iar cei care cu adevarat il iubesc pe Dumnezeu si si-au parasit pentru El toate bunurile lumesti, mai usoara moarte vor avea.
  Iar ceea ce ne arata Domnul in Cer cred ca ne foloseste mult pentru a cunoaste adevarata tarana din care suntem facuti, si pentru a intelege ca suntem pelerini in aceasta lume, ca e mare lucru sa putem vedea ceea ce vom intalni in Cer si sa putem sti unde vom trai dupa moarte. Deoarece, daca  trebuie cineva sa mearga si sa traiasca in largul lui undeva, pentru a putea indura eventualele chinuri ale drumului ii va fi de mare ajutor sa cunoasca dinainte locul in care se va duce sa-si afle odihna; si, daca va vedea cum sunt cele ale Cerului, precum si daca va putea vorbi cu cineva de acolo, totul ii va fi usor. Si e un mare castig, pentru ca numai privind spre Cer se poate reculege sufletul, gandindu-se mereula cele ce a dorit Domnul sa-i arate acolo. Mie mi se intampla uneori ca cele ce exista acolo sa-mi slujeasca de tovarasie si de consolare, parandu-mi-se ca numai cei din Cer traieasc cu-adevarat, in vreme ce aceia ce traiesc aici, pe pamant, sunt atat de morti, incat imi pare ca, de-ar fi toata lumea a mea, nu mi-ar putea tine tovarasie, mai ales cand sunt acele inflacarari de care am zis................................................................................................
   ........E o mare gratie cea pe care o face Domnul aceluia caruia-i da viziuni, deoarece ajuta mult si la purtarea crucii celei grele.
.............................................................................................................................................
  Insa, toate aceste gratii nu sunt atat de mari ca aceasta pe care o voi arata, ca de pe urma ei am ramas cu mare bine si cu mare putere in suflet....................
   S-a intamplat intr-o zi, in ajunul de Florii. Dupa Liturghie, m-am retras intr-un loc mai indepartat, unde obisnuiam sa ma rog de multe ori, si am inceput sa citesc despre aceasta sarbatoare; si citind despre semnele pe care trebuie sa le primeasca cei care incep sau cei care sunt mai avansati (spiritual) si, de asemenea, cei care ajung la desavarsire, pentru a intelege ca Sfantul Spirit se afla alaturi de ei la un moment dat, deci odata sfarsind de citit despre semnele proprii fiecaruia dintre aceste stadii spirituale, mi s-a parut, prin bunatatea Domnului, ca Sfantul Spirit se afla cu mine. Laundandu-L pe Domnul si amintitndu-mi cum mai citisem despre aceste lucruri - lipsindu-mi insa atunci ceea ce simteam acum, mi-am dat seama cat de mare era gratia pe care mi-o facuse Domnul.................................Si mi-a dat Domnul o inflacarare nespus de mare; parea ca sufletul voia sa-mi iasa din trup pentru ca nu mai putea ramane acolo si nici nu putea suporta atata bine. Si era inflacararea aceasta atat de mare si foarte diferita de alte dati, ca nu intelegeam nici ce avea sufletul meu, nici ce dorea, pana intr-atat era de schimbat. Si atunci am intins mainile ca sa ma sprijin de ceva, ca nici asezata nu puteam sta, pana intr-atat imi lipsea orice putere.
   Aflandu-ma eu in aceasta stare, am vazut deasupra capului meu un porumbel, foarte diferit de cei de pe pamant pentru ca nu avea pene iar aripile-i ieseau ca dintr-o carapace si imprastiau in jur multa lumina; era mare, mai mare decat unul obisnuit. Si-mi parea ca auzeam zgomotul pe care-l facea cu aripile. A dat din ele cam cat ai spune un "Ave". Iar sufletul era astfel ca, pierzandu-se de sine, s-a odihnit si linistit mult spiritul meu cu un atat de bun Oaspete. Si de-abia a inceput sa se bucure de viziune, ca s-a pogorat asupra sufletului o liniste nespusa in tot timpul cat a durat extazul. Gloria acestui extaz a fost extrem de mare. Iar zilele urmatoare am fost parca lipsita de orice facultati naturale si nu stiam cum de incapuse in mine o atat de mare favoare si gratie. Nici nu vedeam, nici nu auzeam, ca sa zic asa, simtind numai o imensa bucurie interioara. Incepand din acea zi am inteles ca am ramas cu un extrem de mare folos intr-o mai inaltata iubire de Dumnezeu si cu virtutile mai intarite ca niciodata. Fie El laudat si binecuvantat in vecii vecilor! Amin.
   Altadata am vazut acelasi porumbel deasupra capului unui preot din Ordinul Sfantului Dominic (Parintele Pedro Ibanez, potrivit parintelui Gracian), numai ca, in cazul lui, stralucirea aripilor era mult mai mare. Si mi-a explicat ca trebuie sa conduc sufletele catre Dumnezeu, pentru asta.
   Altadata  am vazut-o pe Sfanta Fecioara punand o mantie alba pe umerii reprezentatului Ordinului despre care am vorbit de cateva ori. Si mi-a spus Ea ca pentru faptul ca o slujise atat de bine, ajutand-o sa vada inaltata casa (Manastirea Sfantul Iosif), ii daduse acea mantie ca semn ca-i va pazi sufletul de atunci incolo, ferindu-i-l sa cada intr-un pacat mortal. Stiu sigur ca asa a fost pentru ca dupa cativa ani a murit (Parintele Ibanez avea sa moara in 1565) acest parinte, iar viata i-a fost atat de plina de penitente si moartea atat de plina de sfintenie. Si mi-a spus un frate calugar ce fusese de fata la moartea lui ca, inainte de a-si da sufletul, i-a spus precum ca se afla alaturi de Sfantul Toma. Si a murit el cu mare bucurie si dorinta de a putea pleca in sfarsit din acest surghiun, pentru a se intoarce ACASA.
   Dupa ce a murit, mi-a aparut el de cateva ori in viziuni, aureolat de glorie si mi-a spus unele lucruri. Tinea atata rugaciune, ca atunci cand a murit n-a mai fost in stare sa se roage din cauza slabiciunii firesti -caci avea atat de multe extaze. 
   Si-mi scrisese el cu putin inainte de moarte ca, orice-ar fi facut, cum sfarsea Liturghia, ii dadea Domnul extaze indelungate de multe ori, ca nu mai era in stare de altceva. Dar i-a daruit la urma Domnul rasplata pentru slujba lui atat de credincioasa, de o viata.
   Si Superiorului Ordinului "Compania Lui Isus" (se pare ca e vorba de Gaspar de Salazar), despre care am mai pomenit de cateva ori, am vazut cum ii facea Domnul gratii foarte mari, insa nu voi vorbi despre ele ca sa nu ma intind prea mult. I s-a intamplat intr-o zi ceva foarte grav, pentru care a fost persecutat, si l-am vazut aratandu-se foarte mahnit din aceasta cauza. Aflandu-ma eu intr-o zi la Liturghie, cand preotul a inaltat Ostia, L-am vazut pe Isus pe cruce si mi-a spus El cateva vorbe de consolare pe care sa i transmit Superiorului, precum si altele prin care il prevenea asupra a ceea ce avea sa vina, spunandu-i despre cate suferise El (Isus) si cum trebuia acest preot sa se pregateasca sa indure, la randu-i. Toate astea au consolat mult pe acest parinte si i-au dat curaj cand i le-am spus, si toate s-au petrecut intocmai cum imi spusese Domnul.
   Cu privire la cei din Ordinul "Compania Lui Isus" am avut multe si mari viziuni: i-am vazut in Cer, cu flamuri albe in maini uneori, si in multe alte chipuri. De aceea am avut o foarte mare veneratie pentru acest Ordin calugaresc; am avut de multe ori tangenta cu membri lui si am vazut ca duceau o viata potrivita cu ceea ce mi-a dat Domnul a intelege despre ei.
   Aflandu-ma eu intr-o noapte in rugaciune, a inceput Domnul a-mi spune vorbe prin care mi-a amintit cat de rea imi fusese viata, ceea ce m-a facut sa sufar deoarece, chiar daca nu sunt aspre, aceste vorbe iti provoaca o suferinta sfasietoare; dar se simte un mai mare folos intru a ne cunoaste pe noi insine, decat dupa multe zile pe care le petreceam gandind la propria mizerie; ca aceste vorbe aduc cu ele un adevar ce ni se intipareste in suflet si pe care nu-l putem nega. Si mi-a aratat Domnul toate cate le voisem si hotararile pe care le luasem din marea desertaciune pe care o avusesem si mi-a zis sa tin la mare cinste dorinta de a-mi pune in El toata vointa pe care o risipisem intr-un mod atat de gresit, ca numai pe aceea avea sa o ingaduie El. Alteori mi-a spus sa-mi amintesc de cuvintele Lui atunci cand as fi fost ispitita ca, din onoare, sa merg impotriva onoarei Lui. Alteori mi-a spus sa-mi amintesc de ceea ce-i datoram, ca atunci cand eu il loveam cel mai tare, El imi acorda cele mai mari gratii. Si daca greseam in cele ce faceam, si greseam nu de putine ori, in asa fel mi-o arata Domnul incat simteam o mare durere; si cum greselile mele erau multe, de multe ori mi se intampla asta. Mi se intampla sa ma mustre confesorul si sa-mi doresc sa ma consolez in rugaciune, insa de-abia aici aflam adevarata mustrare.
   Dar, intorcandu-ma la cele ce ziceam, cum a inceput Domnul sa-mi aduca aminte de viata-mi pacatoasa, scaldata in lacrimi, deoarece atunci nu ma stiam vinovata de nimic dupa parerea mea, m-am gandit daca nu cumva voia sa-mi faca o gratie pentru ca, de obicei, cand primesc o gratie din partea Domnului, mi se intampla sa ma faca El sa sufar mai inainte, pentru a vedea eu mai limpede cat de putin meritate sunt acele gratii............

...............Nu dupa multa vreme mi-am simtit sufletul inaltat pana intr-atat de parca imi iesea cu totul in afara trupului sau, daca nu era asa, cel putin nu-si mai dadea seama ca traieste in el. Si am vazut atunci Sfanta Natura Umana a lui Isus aureolata de mai multa glorie ca niciodata. Si mi-a aparut in mod clar, extrem de clar, sufletu-mi care intra in pieptul Tatalui. Asta nu as putea sa explic cum a fost, deoarece fara sa vad nimic, stiam ca eram acolo in Divinitate. Multe zile au trecut pana sa-mi pot veni in fire; si mereu imi parea ca e prezenta in mine acea maretie a Fiului Domnului, chiar daca nu asa cum mi-a aparut in fata ochilor.
................... Aceasta viziune am mai avut-o si in alte randuri. Cred ca e cea mai mare viziune pe care am avut-o prin voia Domnului, si care aduce cu sine multe foloase. Pare ca purifica ea sufletul foarte mult si indeparteaza aproape de tot puterea simturilor noastre. E ca o flacara mare ce pare ca arde si dustruge toate dorintele pamantesti caci, chiar daca eu, slava Domnului, nu le aveam pentru lucruri desarte, mi s-a aratat bine aici cum era totul desertaciune si cat de desarte sunt toate bogatiile acestei lumi; iar acest lucru reprezinta o mare invatatura, spre a fi inaltate dorintele intru adevarul adevarat. Dupa o astfel de viziune ramane intiparita o atat de mare cinste, ca n-as putea-o zugravi in cuvinte, care e foarte diferita de toate onorurile pe care le-am putea dobandi in aceasta lume. Si se inspaimanta sufletul vazand cum de a indraznit sa ofenseze o Maretie atat de mare, pe care nimeni n-ar putea indrazni s-o supere.
  Am mai spus despre efectele acestor viziuni precum si despre alte lucruri care ne raman in urma lor, aratand ca foloasele pe care le avem pot fi mai mari sau mai mici; folosul dupa aceasta viziune e extrem de mare. Cand ma duceam sa ma impartasesc si-mi aminteam de acea uriasa Maretie pe care o vazusem (si stiam ca era cel care se afla in Sfantul Sacrament  deoarece de multe ori vrea Domnul sa-mi ingaduie sa-L vad in Ostie), parul mi se ridica maciuca in cap si mi se parea ca am disparut cu totul. Doamne, Dumnezeul meu! Caci, daca nu Ti-ai ascunde Maretia, cine ar putea indrazni de atatea ori sa uneasca ceva atat de murdar si de mizerabil, cum suntem noi, cu o atat de mare maretie. (Sfanta se refera la unirea cu Isus, in taina Impartasaniei). Binecuvantat fii Tu, Doamne! Sa te laude toti ingerii si toate fapturile de pe acest pamant, ca astfel faci Tu tinand seama de slabiciunea noastra ca, bucurandu-ne noi de atat de marete gratii, sa nu ne inspaimante Atotputernicia Ta pana intr-atat incat sa nu indraznim sa ne bucuram, fiind noi atat de slabi si de mizerabili. Ca altfel, ni s-ar putea intampla si noua ce i s-a intamplat  unui plugar: ca a gasit el o comoara si, cum era mai mare decat ar fi incaput in casa lui - care era tare prapadita, l-a apucat o mare durere care, nu dupa mult timp, l-a bagat in pamant, fiind el atat de chinuit de faptul ca nu stia ce sa faca cu ea. Daca toata aceasta comoara nu i-ar fi fost data dintr-o data, ci numai putin cate putin, atat cat ar fi avut trebuinta spre a trai, ar fi trait acest plugar mai fericit decat atunci cand era sarac, si nici nu l-ar fi costat viata.
  TU, bogatie a celor saraci, cat de minunat sti sa intaresti sufletele si, fara sa vada ele dintr-o data atata Maretie, te arati lor putin cate putin!
   Cand vad eu o asa Maretie ascunsa in ceva atat de mic si de putin cum e Ostia, cad in admiratie in fata unei atat de mari intelepciuni si nu stiu cum de-mi da Domnul curaj si putere spre a ajunge la El; iar daca El, care mi-a facut si-mi face atat de mari gratii, nu mi-ar da Ostia ci mi S-ar arata in toata stralucirea Lui, nu ar fi cu putinta nici sa ma ascund de altii nici sa incetez a mai vorbi cu glas tare despre minuni atat de mari. Caci, ce va simti o mizerabila ca mine, atat de josnica si care cu atat de putina teama de Dumnezeu si-a irosit intreaga viata, vazandu-se ajungand la un Domn atat de Maret - asa cum vrea El sa fie vazut de sufletul meu? Cum se vor putea lipi buzele, care atatea vorbe au spus impotriva Domnului, de acel Trup aureolat de glorie, plin de limpezime si de pietate? Ca provoaca mult mai multa durere si mahnire (sufletului care nu L-a slujit), iubirea pe care o arata acel Chip atat de frumos, de bland si de gingas, decat teama pe care o simte acela care vede Maretia Lui.
   ........... Eu care am vazut asta de doua ori, ce as putea sa simt? Si ce voi zice?..............
....... Doamne, cum nu mai stiu eu sa vorbesc si pe deasupra mai si scriu!; caci ma simt foarte tulburata si parca in afara mea, revenindu-mi in memorie aceste lucruri..................
............................................................................................................................................
   Ducandu-ma odata sa ma impartasesc, am vazut, cu ochii sufletului, doi diavoli, mai limpede decat i-as fi putut vedea cu cei ai trupului. Doua chipuri ingrozitor de urate. Si-mi pare ca coarnele lor dadeau inconjur gatlejului bietului preot care oficia, si L-am vazut pe Domnul plin de Maiestatea de care am zis, asezat in acele maini in Ostia pe care ele mi-o ofereau, maini ce se vedea clar ca-L ofensau, dandu-mi seama ca acel preot se afla intr-un pacat mortal. Ce greu mi-ar fi, Doamne al meu, sa-Ti vad frumusetea mereu intinata intre niste chipuri atat de ingrozitoare! Dar erau acei demoni ca impietriti de frica si de groaza inaintea Ta, si cu multa bucurie ar fi luat-o la sanatoasa daca le-ai fi ingaduit Tu sa o faca.
   Ceea ce-am vazut m-a tulburat atat de mult incat nici nu stiu cum de m-am putut impartasi, si am ramas cu o asa teama paramdu-mi-se ca daca ar fi fost viziunea aceea de la Domnul, n-ar fi ingaduit El sa vad eu rautatea ce se gasea in acel suflet. Dar mi-a spus Domnul sa ma rog pentru cel pacatos, si ca a ingaduit ca eu sa vad ceea ce vazusem, pentru a intelege puterea pe care o aveau cuvintele Consacrarii (Este vorba de cuvintele rostite de preot in momentul prezentarii Ostiei - n.t);  si ca nu incetetaza El sa se afle acolo, oricat de pacatos ar fi preotul care le rosteste, ca sa vad eu marea Lui bunatate prin care se pune in mainile dusmanului Sau, si toate astea pentru binele meu  si al tuturor.
   Am inteles cat de obligati sunt acesti preoti sa fie mai buni decat altii si cat de injositor lucru e sa ia ei in maini Sfantul Sacrament, fara sa fie demni de El, si cat de mare stapan e Diavolul asupra unui suflet ce se afla intr-un pacat mortal. Mult m-a facut aceasta viziune sa cunosc cele ce-i datoram lui Dumnezeu. Fie El binecuvantat in vecii vecilor!
   Alta data mi s-a intamplat altceva, care m-a inspaimantat foarte. Ma aflam intr-un loc unde murise cineva care traise in mare pacat multi ani. Dar, de doi ani era bolnava acea persoana si de aceea, in unele privinte parea ca se schimbase in bine. Si-a dat sufletul fara confesiune, dar cu toate astea mie nu-mi parea ca trebuia sa fie osandita. Insa, pe cand era infasurat in giulgiu trupul fara viata, am vazut multi diavoli apucandu-l si parca jucandu-se cu el si chinuindu-l de asemenea, ceea ce m-a umplut de groaza vazand cum il purtau de colo-colo in niste carlige mari. Iar cand am vazut cum era ridicat trupul spre a fi inmormantat cu aceeasi cinste si ceremonie ca si ale altora, m-am gandit la bunatatea Domnului care nu ar fi vrut sa fie batjocorit acel suflet, ingaduind sa se tainuiasca faptul ca-i fusese Lui dusman. Eram aproape prostita de tot ceea ce vazusem. In timpul slujbei de inmormantare n-am mai vazut picior de diavol. Dupa aceea insa, cand a fost coborat trupul in mormant, au aparut atatia batandu-se care mai de care sa-l apuce, ca aproape mi-am pierdut firea vazand privelistea aceea, si am avut nevoie de mult curaj pentru a nu observa si ceilalti in ce stare eram. Ma gandeam la ce avea sa se aleaga de bietul suflet al celui mort, daca asa de tare se bateau diavolii pentru un trup cu care nu aveau ce face. Si ma rog Domnului ca grozavia pe care am vazut-o eu, s-o vada toti cei ca sunt nu tocmai credinciosi Lui, ca-mi pare ca i-ar ajuta mult sa se indrepte. Tot ce am vazut m-a facut sa cunosc si mai mult ce-i datorez Domnului pentru ca m-a scapat de asa o primejdie. Am ramas cu multa teama in suflet pana ce am vorbit cu confesorul meu despre toate astea, gandind ca poate era o amagire a Diavolului pentru a ponegri acel suflet, cu toate ca nu fusese niciodata socotit prea credincios. Adevar va spun voua ca mereu simt o mare teama cand imi aduc aminte.
   De vreme ce am inceput sa vorbesc despre viziuni cu privire la morti, vreau sa spun cateva lucruri prin care a fost Domnul slujit in acest caz, prin ceea ce vedeam eu cu privire la unele suflete: 
   Mi s-a spus ca murise un parinte Provincial al nostru care, atunci cand a murit, se ocupa de o alta provincie, si cu care eu purtasem discutii de cateva ori si-i datoram cateva lucruri bune pe care le facusem. Fusese el un om cu multe virtuti. Cand am auzit ca se sfarsie din viata, m-am simtit tulburata foarte deoarece m-am temut pentru mantuirea lui. Fusese timp de douazeci de ani prelat, fapt de care eu ma tem mult, deoarece imi pare un lucru primejdios sa ai in grija atatea suflete. Asa ca, cu multa mahnire, m-am dus la un oratoriu. Am oferit in rugaciune tot binele care fusese in viata mea, oricat de putin ar fi fost, pentru mantuirea lui, si astfel i-am spus Domnului sa-mi ingaduie sa implinesc atata cat ii lipsea din merite acelui suflet pentru a putea iesi din Purgatoriu.
   In timp ce ma rugam asa Domnului, mi s-a parut ca-l vad pe cel pentru care ma rugam iesind din strafundurile pamantului, in partea dreapta a mea, si urcand fericit la Cer. Cand a murit era destul de batran, insa asa cum imi aparuse acum nu i-as fi dat mai mult de treizeci de ani,ba, poate, chiar mai putin; chipul ii radia intr-o mare stralucire.
   Aceasta viziune a disparut intr-o strafulgerare dar atat de consolata am ramas, incat nu am mai putut simti nici o durere pentru moartea lui, cu toate ca vedeam multe persone suferind pentru pierderea lui, ca fusese foarte iubit si apreciat. Atat de mare a fost consolarea mea, ca nu m-am putut indoi ca cele ce vazusem nu erau o iluzie, ci o viziune adevarata. Murise de mai mult de cincisprezece zile dar nu am neglijat, nici eu, nic altii, sa ne rugam Domnului  pentru sufletul lui, numai ca nu puteam sa o fac cu aceeasi vointa cu care am facut-o inainte de viziune deoarece cand astfel imi arata Domnul toate, iar mai apoi doresc sa-i incredintez Lui acel suflet, eu nu mai am nimic de facut, ca e ca si cum as da pomana unui om bogat.......................................................................................................
   S-a intamplat sa moara o sora de-a noastra (se pare ca Sfanta se refera la o calugarita de la Manastirea Encarnacion, deoarece in timpul redactarii acestor randuri nici o calugarita nu murise la Manastirea Sfantul Iosif), cam acum vreo doua zile, destul de mare slujitoare a Domnului. In timp ce o sora citea o litanie (rugaciune compusa din invocatii succesive, rostite alternativ - n.t.) pentru pacatele mortilor, eu ma aflam in picioare, ajutand-o sa spuna versetele. La jumatatea litaniei, mi s-a parut ca se ridica sufletul celei moarte, tot din partea dreapta a mea, si se urca la Cer; nu am avut nici o indoila a ceea ce vazusem, de parca o facusem cu ochii trupului.
   S-a mai intamplat apoi ca o alta sora sa moara in aceeasi manastire; avea optsprezece sau douazeci de ani. Era o mare slujitoare a Domnului. Fusese mereu bolnava, devotata rugaciunilor rostite in cadrul corului, si cu destule virtuti. Eu m-am gandit ca, cu siguranta, avea sa ajunga in Purgatoriu, deoarece multele boli de care suferise nu-i puteau asigura intrarea direct in Paradis.  Aflandu-ma eu in timpul Orelor, inainte de a o inmormanta, am vazut-o si pe ea iesind din strafundurile pamantului, de undeva din partea dreapta a mea, si urcandu-se la Cer.
   Odata ma aflam la un colegiu (Astfel se numeau manastirile iezuite - n.t.) al Ordinului Compania Lui Isus, tulburata de mari chinuri pe care am spus ca le aveam din cand in cand, chinuri sufletesti si trupesti, fiind eu intr-o astfel de stare ca-mi parea ca nu puteam accepta nici un gand bun. In noaptea aceea murise un frate din manastirea aceea a Companiei Lui Isus (se pare ca e vorba de Alonso de Henao, mort la 11 aprilie 1557), iar eu ma rugam asa cum puteam Domnului pentru sufletul lui; deodata, in timp ce ascultam Liturghia  pe care o oficia un alt parinte iezuit pentru cel care murise, am simtit o mare reculegere interioara si l-am vazut urcandu-se la Cer in multa glorie, insotit de Domnul. Numai prin marea gratie a Lui Dumnezeu am putut intelege ca El i se afla alaturi.
   Alt frate al Ordinului nostru (Parintele Diego Matia, calugar carmelit), calugar destul de bun se sintea foarte rau si, aflandu-ma eu in timpul Liturghiei, am avut o revelatie si l-am vazut mort, urcand la Cer fara sa mai treaca prin Purgatoriu. Dupa cate aveam sa aflu mai tarziu, acest parinte a murit chiar in acel ceas in care eu il vazusem astfel. Am inteles ca el, fiind un  calugar ce-si indeplinise bine profesiunea, n-a trecut prin Purgatoriu pentru ca i-au fost de folos Bulele Ordinului (Documente oficiale emise de Papa, in diferite ocazii; in acest caz se pare ca este vorba de ceva asemanator Indulgentelor, ce puteau scurta sau chiar anula perioada pe care sufletele trebuiau sa o petreaca in Purgatoriu) ca sa mearga direct in Paradis..........................................................
   .............. Dar pana acum n-am vazut sa fi scapat vreun suflet de trecerea prin Purgatoriu, in afara de de cel al parintelui de care am vorbit, al sfantului Pedro de Alcantara si al parintelui dominican (Parintele Pedro Ibanez).
   Prin toate aceste viziuni pe care mi le-a dat Domnul, am putut sa vad treptele gloriei, infatisandu-mi-se care treapta apartine carui loc. Si e mare diferenta dintre aceste locuri!"


                         Sursa: Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"

Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"- partea a 4-a

 Mai multe capitole din aceasta carte puteti citi la eticheta: Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"

 CAPITOLUL XXXIII 

   "............................... 
  Odata, fiind eu la o mare nevoie, atat de mare ca nu stiam ce sa mai fac, si trebuindu-mi si bani pentru ca sa platesc niste slujbasi, mi-a aparut Sfantul Iosif, adevaratul meu parinte si stapan, si mi-a data de inteles ca nu-mi vor lipsi banii si asa a si fost, facand eu rost de ei pana la ultima para, din mare mila Domnului care m-a ajutat, prin mijloace pe care nu le-ar crede nimeni daca as spune despre ele. 
Casa (aici "Casa" are semn propriu, nu de "manastire" - n.t.) pe care o aveam in stapanire era insa foarte mica, atat de mica, incat in nici un chip nu credeam ca va putea fi transformata in manastire, astfel ca as fi dorit sa cumpar alta, dar nu aveam nici cu ce si nici cum, asa ca nu stiam ce sa fac. Aceasta a doua casa era aproape de prima si era destul de mica pentru a fi preschimbata in biserica; insa intr-o zi, dupa ce ma impartasisem Domnului, mi-a zis El: "Ti-am spus ca voi intra in ea asa cum voi putea", adaugand ca o exclamare: "Vai, lacomia omeneasca, pana si pamantul iti pare ca-ti lipseste! De cate ori n-am dormit Eu insa linistit, fara sa am un loc al Meu unde a-mi pune capul!"  Auzind eu acestea, m-am inspaimantat foarte, si am vazut ca avea El dreptate; asa ca m-am dus la casuta aceea si am planuit totul si am transformat-o intr-o manastire desavarsita, chiar daca mica, fara sa ma mai gandesc sa cumpar una cu loc mai mult imprejur, preocupandu-ma numai sa se poata sluji in ea si sa se poata trai acolo cu austeritate - dar fara a dauna sanatatii, si asa a fost si asa se va face in vecii vecilor.
   Intr-o zi de Sfanta Clara, in timp ce ma rugam, mi-a aparut ea, (subiectul este Sfanta Clara; e vorba de 12 august 1561) de o mare frumusete, si mi-a spus sa ma straduies si sa urmeza in ceea ce incepusem, ca ea avea sa ma ajute. Eu am avut incredere si m-am rugat ei, iar spusele-i s-au adeverit curand, prin mijlocirea unei manastiri apartinand Ordinului sau ( Manastirea clariselor cunoscuta sub numele de "Las Gerdillas") aflata in apropierea manastirii pe care o facusem eu, care ne-a venit in ajutor; ba, mai mult, a facut astfel incat dorinta mea a ajuns la atata perfectiune, ca am reusit cu ajutorul lor sa pastram si in manastirea mea (Manastirea "Sfantul Iosif" - n.t.) saracia pe care aceasta preafericita sfanta o avea in manastirea ei si sa traim numai din pomeni (donatii).
   Nu putin m-a costat pana sa reusesc, prin toata fermitatea si autoritatea Sfantului Parinte (Papa), recunoasterea acestei manastiri ca atare, ca nu aveam bani nici pentru breva (scrisoare papala mai putin solemna decat bula - n.t.), adica fara venituri de nici un fel. Domnul ne-a ajutat, prin rugile acestei preafericite si binecuvantate sfinte, ca fara nici un fel de efort al nostru, sa avem cele necesare din belsug. Fie binecuvantat in vecii vecilor! Amin.
   Aflandu-ma intr-una din acele zile, cea a Inaltarii Sfintei Fecioare (15august, sarbatoarea inaltarii cu trupul la Cer a Fecioarei Maria - n.t.), intr-o manastire a Ordinului gloriosului sfant Dominic, ma gandeam la multele pacate pe care, in trecut, le marturisisem in acel lacas, precum si la viata-mi pacatoasa. Si, deodata, am simtit un extaz ata de mare, ca aproape m-a facut sa-mi pierd de tot simtirea. M-am asezat, parandu-mi-se ca nu puteam vedea nici inaltarea Sfintei ( e vorba de forma corporala a Sfintei Fecioare - n.t.) si nici nu puteam auzi mesa (Liturghia), pana-ntr-atat incat am ramas cu un sentiment de vinovatie dupa aceea. Si imi parea mie ca ma vedeam imbracata cu un vesmant alb, nespus de alb si de luminos. La inceput nu vedeam cine ma imbraca; apoi, deodata, am vazut-O pe Sfanta Fecioara la dreapta mea si pe parintele meu, Sfantul Iosif, la stanga: ei erau cei care ma imbracau, Iar asta pentru a-mi da a intelege ca eram curata de pacate; mi se iertasera toate. Odata imbracata, simtindu-ma nespus de bine si inconjurata de lumina, Sfanta Fecioara mi-a luat mainile in mainile Ei si mi-a zis ca era nespus de multumita ca-l slujeam astfel pe Sfantul Iosif, si sa am credinta ca tot ceea ce doream eu sa fie cu acea manastire asa avea sa fie, si ca in ea avea sa fie mult slujit Domnul, precum si Ei amandoi; si mi-a mai spus sa nu ma tem ca voi suferi vreodata o paguba din aceasta cauza, chiar daca ma chinuia ascultarea cu care eram datoare fata de superiorii mei, deoarece ei ( Sfanta Fecioara si Sfantul Iosif) aveau sa ma pazeasca, si ca Fiul Ei ne promisese sa fie alaturi de noi si ca, drept semn ca avea sa fie asa, imi daruia o bijuterie. Si atunci am simtit cum mi-a pus la gat un colier de aur nespus de frumos, de care atarna o cruce de mare pret. Acest aur si aceste pietre preetioase sunt atat de diferite de cele pamantesti, incat nu se pot in nici un fel compara, deoarece frumusetea lor e foarte diferita de ceea ce ne-am putea noi inchipui ca exista pe pamant, si nu poate mintea noastra sa priceapa cum era acel vesmant si nici nu-si poate inchipui cum e acel alb si acea stralucire pe care i-o da Domnul, astfel incat pare albul de pe pamant, in comparatie cu acesta, un desen in carbune,ca sa zic asa.
   Era nespus de mare frumusetea Sfintei Fecioare, cu toate ca n-am remarcat nici un amanunt in parte ci impreuna, chipul Ei si corpul Ei invesmantate intr-un alb stralucitor, insa nu orbitor, ci dulce. Pe gloriosul Sfant Iosif nu l-am vazut prea limpede, cu toate ca vedeam ca se afla acolo, la fel ca in cazul celorlalte viziuni despre care am spus ca nu se vad cu ochii trupului. Imi parea Sfanta Fecioara aidoma unei copile.
   Ramanand Ei, astfel, cu mine putin, eu fiind nespus de fericita si aureolata de glorie, desi, dupa parerea mea, sintindu-ma de parca nu as fi avut parte de ele dar, in acelasi timp, de parca nu as fi dorit niciodata sa ma despart de cele ce simteam, mi-a parut ca-i vad pe amandoi, deodata, urcandu-se la Cer, inconjurati de o multime de ingeri.
   Dupa asta, am ramas din nou singura in mine insami, asa de consolata si inaltata, adancita in rugaciune si cuprinsa de o dulce slabiciune, fara sa ma pot misca sau vorbi; parca nu-mi mai apartineam de fel. Si am ramas cu o mare inflacarare de a ma lasa rupta in bucati pentru Domnul, si cu o astfel de stare incat nu incapea nici o umbra de indoiala, chiar daca am incercat sa ma indoiesc, ca totul venea de la El. Am ramas foarte alinata si cu multa pace in suflet.
   In ceea ce mi-a spus Regina Ingerilor (Sfanta Fecioara - n.t.) despre ascultare, ma chinuia faptul ca nu o dadeam celor apartinand Ordinului meu, ca-mi spusese Domnul ca nu era bine sa nu ascult. Dar mi-a aratatr Ea o serie de motive pentru care in nici un chip nu trebuia sa o fac, spunandu-mi sa trimit vorba la Roma, printr-un mijloc sau altul, deoarece avea sa aiba Domnul grija ca de acolo sa-mi vina vestea cea buna, si asa s-a intamplat (autorizarea definitiva a Manastirii "Sfantul Iosif" de catre Papa a venit prin trei documente pontificale), cum mi s-a spus, iar raspunsul ce l-am primit a fost favorabil. Iar pentru cele ce s-au intamplat dupa aceea, mi-a spus Domnul ca era cel mai bine sa dau ascultare numai episcopului; insa, pe atunci, nu-l cunosteam si nici macar nu stiam cine era acel prelat, dar a fost voia Domnului sa fie el un om bun si sa priveasca cu ochi buni aceasta manastire pe care o durasem......................., si pentru a fi adusa manastirea in starea in care e acum. Binecuvantat fie Domnul ca le-a facut pe toate! Amin."


   CAPITOLUL XXXIV      
 "..........................................................................
   S-a intamplatca intr-un oras mare, la mai bine de douazeci de leghe de orasul meu, sa seafle o doamna foarte indurerata de moartea sotului ei ( Dona Luisa de la Cerda, fiica ducelui de Medinaceli, ce locuia la Toledo, vaduva a lui Antonio Arias Pardo de Saavedra ce murise in anul 1561); si era ea atat de neconsolata si de mahnita, incat toti cei din jur se temeau pentru sanatatea ei. Eu am aflat despre acest lucru, deoarece Domnul a vrut sa o faca pe acea doamna sa afle despre pacatoasa de mine - de care i se vorbise numai de bine, si asta spre marele bine al meu ce avea sa decurga din acest lucru. Aceasta doamna il cunostea bine pe provincial si, cum era si foarte sus-pusa, s-a interesat si i s-a spus ca eu ma aflu intr-o manastire deschisa (fara clauzura, cu posibilitatea de a iesi din manastire), deoarece-i daduse Domnul o mare dorinta de a ma intalni, parandu-i-se ca avea sa-si afle consolarea cu ajutorul meu............... 
   ... I-a scris Provincialului. Acesta mi-a trimis o porunca cu pecete de ascultare ca indata sa ma duc acolo. Am primit-o in noaptea Nasterii Domnului. Cand am primit-o, n-as fi vrut sa merg si m-am chinuit foarte vazand ca eram trimisa in acel loc, deoarece, chiar de era ceva bun in mine, imi ziceam ca nu am ce cauta acolo. M-am incredintat mult Domnului, am luat parte la toate matinele (rugaciuni facand parte la Liturghia Orelor ce se faceau in comun, dupa miezul noptii - n.t.), sau la o mare parte din ele, in extaz. Si mi-a spus Domnul sa nu carecumva sa nu ma duc si sa nu ascult de parerea altora, deoarece putini erau cei care ma sfatuiau asa cum trebuia; si mi-a mai spus ca, chiar de-mi va fi greu, Domnul ar fi fost slujit, si ca ar fi fost foarte bine, privitor la problema manastirii, sa lipsesc o vreme pana la sosirea brevei (scrisoare papala mai putin solemna decat bula - n.t.); deoarece Diavolul pregatise ceva foarte urat pentru atunci cand ar fi venit Provincialul; si mi-a zis Domnul sa nu ma tem de nimic, ca imi va sta in ajutor acolo unde ma voi duce. Dupa aceste cuvinte al Domnului, am ramas foarte consolata si intarita in credinta. I-am spus despre toate astea Superiorului care mi-a zis sa nu carecumva sa fac sa nu ma duc .....................
   I-am dat deci ascultare Superiorului si am pornit la drum, inarmata cu cele intelese de mine in rugaciune, fara teama, cu toate ca eram foarte incurcata vazand in ce calitate fusesem trimisa in acel loc. Din cauza asta L-am necajit din nou pe Domnul, rugandu-L sa nu ma lase la greu. Ma consola mult faptul ca acolo unde mergeam era o casa (manastire) a Ordinului "Compania Lui Isus", ceea ce ma facea sa am mai multa siguranta, avand eu cui cere ajutor in caz ca ar fi fost nevoie.
   Ajungand acolo, a fost Domnul slujit, ca acea doamna s-a consolat atat incat starea ei s-a imbunatatit pe zi ce trecea, caci suferinta ei de pana atunci ii pusese chiar viata in primejdie; iar daca am izbutit sa fac ceva bun, a fost numai prin gratia Domnului................... ..............
   Era acea doamna tematoare de Dumnezeu si atat de buna, incat cucernicia ei a putut-o suplini si pe aceea care inca-mi lipsea mie. A inceput sa tina mult la mine; si eu, la randu-mi, o iubeam pentru bunatatea ei, dar totul, aproape, imi era o cruce grea deoarece darurile ma chinuiau mult, iar cazul care se facea de mine imi cauza teama. Iar sufletu-mi era atat de speriat, ca nu indrazneam sa las la oparte nici cea mai mica grija, dar nici Domnul nu m-a parasit, deoarece in acest timp mi-a facut foarte mari gratii, facandu-ma sa dispretuiesc toate cele lumesti pe care le vedeam......................................................................................
   Am vazut ca era o femeie la fel ca multi altii, cu aceeasi pozitie ca a ei, pe masura ce averea-i era mai mare, mai multe-i erau si grijile si suferintele, deoarece trebuia mereu sa se poarte si sa se gateasca dupa rangul si starea ei; greu mai era de trait; trebuia sa manance nu dupa cum ii erau trebuintele si voia, ci dupa cum ii era starea. Astfel ca eu n-am simtit decat dezgust fata de starea asta; n-as fi vrut pentru nimic in lume sa fiu ceea ce se cheama "doamna". Apere-ma Domnul de toate fapturile de acest fel, cu toate ca doamna de care vorbesc, chiar fiind ea una dintre cele mai mari si mai importante din regat, era atat de buna, incat nu cred sa mai fi fost multe aidoma ei, umile si blande. Mie-mi parera rau de ea vazand cate avea de facut dupa rang si nu dupa dorintele pe care le avea. Iar in ceea ce priveste servitorii de case mari, abia de poti sa te increzi in ei, cu toate ca ai ei erau oameni de treaba; nu poti nici macar vorbi mai mult cu unul decat cu altul, deoarece acela cu care ai vorbit mai mult va fi pizmuit deindata sau chiar mai rau. Iar starea aceea de care vorbeam nu  e altceva decat o minciuna, una dintre multele pe care le auzi in lume, caci n-ai de ce numi "domn" si "doamna" pe aceia care nu-mi par a fi altceva decat sclavii atator nimicuri.
   Dar a fosr Domnul slujit ca, in timpul in care m-am aflat in casa acelei doamne, toti cei de acolo s-au schimbat si au ajuns sa-L slujeasca pe Domnul, chiar daca eu n-am scapt intrutotul de unele suferinte si de unele invidii ale unora care ma pizmuiau pentru iubirea pe care mi-o purta doamna...........................................................................................................
  Pe cand ma aflam inca acolo, s-a intamplat sa ma intalnesc cu un alt om al Bisericii (Garcia de Toledo), persoana foarte sus-pusa si cu care tratasem de cateva ori cu multi ani in urma; si, pe cand luam parte la o mesa intr-o manastire a ordinului sau, din apropierea casei unde stateam eu, am simtit dorinta sa stiu in ce dispozitie era acel suflet pe care l-as fi dorit eu mare slujitor al Domnului............................................................................................
   M-am uitat cat talent avea sa aduca folos altora si m-am gandit cat de bine ar fi fost sa i se daruiasca lui Dumnezeu cu totul, deoarece mi se intampla, de cativa ani incoace, sa doresc cu atat ardoare sa vad unele persoane daruindu-se cu totul lui Dumnezeu, incat de multe ori il necajesc pe Domnul pentru ele. Cu acest om al Bisericii de care vorbesc, s-a intamplat la fel. Si mi-a cerut acesta sa ma rog Domnului pentrtu el.......................................; asa ca m-am dus acolo unde obisnuiam sa ma rog si am inceput sa vorbesc cu Domnul, in reculegerea mea, intr-un mod natang in care vorbesc de multe ori cu El, fara sa stiu ce  zic; deoarece iubirea e cea care vorbeste, iar sufletul e atat de inaltat incat nu vad nici o deosebire intre suflet si Dumnezeu. Fiindca iubirea care se stie ca i-o poarta Domnul il face sa uite de sine si sa i se pare ca se afla deja in Dumnezeu. Imi amintesc ca i-am spus, dupa ce L-am rugat, scaldata in lacrimi, sa primeasca in slujba sa sufletul acelui om. Desi eu stiam ca sufletul lui era bun, il doream foarte bun, astfel ca i-am spus Domnului: Doamne, nu-mi refuza aceasta gratie; priveste Doamne, cat de bun e acest supus al Tau.................................
   Imi amintesc ca in noaptea aceea, cand m-am aflat in rugaciune................................am ramas eu incredintata ca avea sa faca Domnul ceea ce-i cerusem, prin rugile mele, cu acea persoana. Si mi-a mai spus Domnul sa-i vorbesc acestei persoane. Aceasta m-a mahnit mult, pentru ca nu stiam cum, pentru ca atunci cand trebuie sa consolez pe altul, ma mahnesc si ma nelinistesc foarte, mai ales cand nici nu stiu cum ar fi primite vorbele mele de acea persoana care ar putea sa nu ma ia in serios........................................ I-am spus Domnului ca voi vorbi cu acea persoana, cu siguranta.......................................................
   Domnul, cum il dorea pentru sine, i-a trimis prin mijlocirea mea cateva adevaruri care, fara a intelege eu, se refereau la el atat de mult, ca s-a inspaimantat, deoarece Domnul a facut  astfel ca sa-l faca sa creada ca totul venea de la El. Il rugam mult pe Domnul sa-l intoarca de tot pe acest om catre Sine, facandu-l sa se desprinda cu totul de viata lumeasca. Iar El, fie binecuvantat in vecii vecilor, l-a indreptat atat de mult pe calea adevarului...................... incat i-a facut, intr-un timp atat de scurt, atat de multe gratii, facandu-l sa se intoarca la Sine asa de mult, astfel ca nu mai pare el ca traieste in aceasta lume. Tina-l Domnul in mana Lui, ca va deveni acest om bun unul dintre cei mai insemnati slujitori ai Lui si va aduce mare folos multor suflete! Deoarece in lucrurile spiritului in scurt timp a dobandit multa experienta, iar acestea sunt daruri de la Dumnezeu pe care le da El cand si cum doreste, fara sa tina seama de cat timp sau cat de mult a fost slujit. Nu spun eu ca nu tine defel seama de toate acestea, ci ca nu ne da Domnul in douazeci de ani de contemplare cat unora intr-unul singur. De ce? Numai Dumnezeu stie. Si e o amagire sa ni se para ca niciodata nu vom izbuti sa ajungem la El fara o experienta de multi ani; si astfel cad multi in greseala, asa cum am zis, dorind sa cunoasca spiritul, fara sa-l aiba. Nu spun eu ca acela care nu va avea spirit, dar va fi invatat, sa nu-l indrume pe cel care-l are, dar nu este invatat; dar sa se inteleaga ca in interior si exterior cel invatat va merge pe calea naturala a judecatii, in timp ce, in ceea ce e supranatural, sa aiba grija sa mearga asa cum arata Sfanta Scriptura. In rest,sa nu se chinuie cautand sa inteleaga ceea ce nu poate si nici sa nu inabuse spiritul, deoarece pe acesta un spirit mai mare il indruma si-l stapaneste, acela al Domnului.
   Si sa nu i se para aceluia cu neputinta; deoarece totul se poate, daca-l face Domnul, fara a-si sforta el credinta; asa ca, in umilinta sa-i ceara Domnului sa-i intelepteasca judecata - oricat ar fi el de invatat, deoarece, prin umilinta ar putea sa aduca mai mult folos sufletelor precum si siesi.....   Pentru ca ma intorc si spun ca, daca nu va avea mult mai multa umilinta in a intelege ca nu intelege, nu va putea decat sa dobandeasca putin si sa aduca si mai putin folos celorlalti. Daca are umilinta, sa nu se teama ca Domnul va ingadui sa se insele si sa-i insele si pe altii.
    Pe acest preot de care spun, caruia Domnul i-a dat atata umilinta in multe privinte, l-a facut Domnul sa se schimbe pana intr-atat ca nu se mai putea el insusi recunoaste, dandu-i forte trupesti pentru penitente (forte pe care nu le avea inainte, fiind el bolnav) si curaj pentru tot ce este bun, precum si multe alte lucruri, voind astfel sa-i arate Domnul ca l-a ales a fi dintre slujitorii Lui cei mai apropiati. Fie El binecuvantat in vecii vecilor...........................
............Sper ca prin maretia Domnului va veni mult bine pentru unii din Ordinul sau si Ordinului insusi. Deja incepe sa se inteleaga acest lucru. Am avut cateva mari viziuni si mi-a spus Domnul cateva lucruri despre el (mi-a vorbit Domnul de foarte multe ori cu multa admiratie) si despre Superiorul (Gaspar de Salazar) Ordinului "Compania Lui Isus", lucruri de mare admiratie, precum si despre alti doi preoti ai Ordinului Sfantului Dominic (se pare ca e vorba de Pedro Ibanez si Domingo Banez), mai ales despre unul dintre ei.
..............Intr-o zi ma aflam cu acest om (Garcia de Toledo) la vorbitor iar spiritul si sufletul meu intelegand cat de mare era iubirea pentru Domnul, care ardea in sufletul si spirutul lui, ma gandeam la maretia lui Dumnezeu si la cat de putin timp ii trebuie Lui pentru a ridica un suflet pana la un stadiu atat de inaltat. Si-mi era atat de bine de pare ca imi lasa in suflet un nou foc de a dori sa-L slujesc pe Domnul mai mult decat o faceam. Doamne, Isuse al meu, cat de mult face un suflet care arde in iubirea Ta! Cat de mult trebuie sa-l pretuim si sa Te rugam sa ni-l lasi in aceasta viata pamanteasca! Iar cel care are si el o astfel de iubire, din toate puterile ar trebui sa incerce sa urmeze astfel de suflete.
   E mare lucru pentru un om bolnav sa dea peste un altul suferind de aceeasi boala; ca mult se va alina vazand ca nu e singur; mult se vor ajuta ei unul pe altul sa indure si chiar sa merite rasplata dupa suferintele lor; nespus de trainici umeri isi vor putea oferi unul altuia spre a se sprijini aceia care s-au hotarat a-si primejdui de mii de ori viata pentru Domnul, dorind sa li se ofere prilejul de a si-o pierde. Si sunt acestia ca niste soldati care, pentru a putea dobandi prada si a deveni bogati, doresc sa fie razboaie, deoarece inteleg ca n-o pot dobandi altfel decat asa. Doamne, cat de mare lucru este aceasta lumina prin care da El a intelege cat de multe se pot dobandi suferind pentru El! Acest lucru nu se intelege bine pana cand nu se se lasa totul deoparte, pentru ca, astfel, acela care ar avea ceva, fireste ca va pretui ceea ce are, oricat de putin, iar daca va pretui ce are, oricat de putin, i se va parea greu sa-l lase, iar daca totusi il va lasa deoparte, o va face cu imperfectiune si va pierde totul. Si pierdut va fi si cel care merge in urma cuiva care e pierdut. Si ce pierzanie poate fi mai mare, si ce orbire si nefericire, decat tinerea la mare pret a ceea ce e, de fapt, nimic?
   Deci, intorcandu-ma la ceea ce spuneam, fiind eu atat de fericita vazand acel suflet, ca imi pare ca a vrut Domnul sa vad limpede comorile pe care El le adapostise acolo, si vazand gratia pe care mi-o acordase facand astfel ca totul sa se intample prin mijlocirea mea, stiind ca sunt nedemna de ea, la mult mai multa cinste tineam eu gratiile pe care le facuse Domnul acelui sufletsi de mai mare pret gandeam ca erau, decat daca mi-ar fi fost facute mie, si-L laudam pe Domnul vazand cum imi indeplinise dorintele. Iar sufletul meu, fiind astfel ca nu mai putea indura atata fericire, a iesit din sine si s-a pierdut pentru a dobandi inca si mai multa fericire (influenta preluata din lucrarea "Noaptea intunecata a sufletului" apartinand Sfantului Ioan al Crucii). Toate gandurile mi-au zburat aiurea si, la auzul divinei limbi in care pare ca-mi vorbea Sfantul Spirit, am simtit eu atat de mare extaz, ca mi-am pierdut aproape de tot simtirea, cu toate ca pentru scurta vreme. Si L-am vazut pe Cristos in glorie si maretie, aratandu-Si marea multumire pentru ceea ce se intamplase acolo jos; si asa mi-a si spus si a dorit sa se vada clar ca mereu avea sa fie de fata la asemenea discutii (Sfanta  se refera la convorbirea ei cu parintele  Garcia de Toledo - n.t.) si cat de bine este pentru cei care vorbesc despre El si-si petrec timpul astfel.

Viziunea Sfintei despre Pr. Garcia de Toledo

   Alteori, aflandu-ma departe de acest loc (Avila), l-am vazut (pe parintele Garcia de Toledo)  aureolat de glorie, ridicat de ingeri, si am inteles astfel ca sufletul lui era foarte inaltat...........................
  Nu cred ca mai trebuie sa adaug aici mai mult. Daca ,mai apoi, ii va parea gratiei Voastre (Garcia de Toldedo), care stie mai bine, ca a mai ramas ceva de spus, sa o faca intru gloria Domnului. Insa as vrea sa nu uite ca toate profetiile despre care am vorbit ca le-am facut, cand mi le-a dat Domnul, despre aceasta casa (manastire), profetii de care voi mai vorbi inca, precum si despre alte lucruri, toate s-au implinit, deoarece pe toate mi le-a dat Domnul cu trei ani, mai mult sau mai putin, inainte de a se implini. Si despre lucrurile pe care mi le arata Domnul am vorbit mereu cu confesorul meu si cu acea vaduva (Dona Guiomar de Ulloa) cu care mi se ingaduise sa vorbesc, asa dupa cum am mai zis; iar Domnul nu a vrut sa-mi spuna neadevaruri, ca sa le spun si eu mai departe, cu atat mai mult cu cat erau lucruri grave.
   A murit intr-o zi, in mod subit, un cumnat al meu (Martin de Guzmany Barrientos, casatorit cu Maria, sora Sfintei) si avand eu mare durere, deoarece nu apucase el sa-si marturiseasca pacatele, mi-a aparut Domnul in rugaciune si mi-a spus ca avea sa moara si sora mea tot asa, astfel ca trebuia sa ma duc la ea si sa incerc sa o pregatesc pentru asta. Eu i-am povestit confesorului despre ce-mi spusese Domnul, iar el mi-a zis sa ma duc acolo. Sora mea locuia intr-un sat (Castellanos de la Canada) si m-am dus la ea si, fara a-i spune nimic despre ce aflasem, am luminat-o pe cat am putut in multe lucruri si am facut-o sa se confeseze in amanuntime si sa-si oranduiasca toate ale sufletului. Era o femeie foarte buna, asa ca a facut cum i-am zis. Patru ani sau cinci a ramas cu acest obicei, fiind in foarte buna regula cu constiinta ei, insa atunci cand a murit, s-a intamplat fara sa aiba pe cineva langa ea si fara a se putea confesa. Iar obiceiul pe care-l avuse i-a fost de mare folos, deoarece isi marturisise pacatele cu opt zile inainte. Eu, auzind cum a murit, am fost foarte bucuroasa (aceasta atitudine a Sfintei e foarte diferita de cea avuta la moartea tatalui ei, ea reflectand diferenta dintre starile ei spirituale). Avea sa ramana foarte putin in Purgatoriu deoarece, dupa nici opt zile de la moartea ei, dupa ce terminasem sa ma impartasesc, mi-a aparut Domnul si mi-a aratat cum era inaltata sora mea spre Gloria eterna. In toti acesti ani care se scursesera din clipa in care avusesem acea viziune de la Domnul si pana la moartea ei, n-am putut defel uita cum imi anuntase acest lucru Dumnezeu..........................................
   Fie Domnul binecuvantat in vecii vecilor, ca atata grija are de bietele suflete ca sa nu se piarda! Amin.

                Sursa: Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"