Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"- ultima parte

Mai multe capitole din aceasta carte puteti citi la eticheta: Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"

   CAPITOLUL XXXIX
  

   "Intr-o zi il necajeam eu mult pe Domnul, rugandu-L sa redea vederea unei anume persoane careia-i eram eu obligata, caci si-o pierduse aproape de tot, si imi era tare mila.
   Ma temeam ca, pentru pacatele mele, nu avea El sa ma auda. Insa Domnul mi-a aparut, la fel ca de atatea ori, si mi-a aratat rana de la mana stanga, in timp ce cu cealalta mana scotea un piron care-i fusese batut in ea. Si-mi parea mie ca, smulgand pironul, se smulgea si carnea. Se vedea bine cat de mare-i era durerea si eram foarte mahnita din aceasta cauza. Iar El mi-a spus ca Acela ce indurase toate astea pentru mine sa nu ma indoiesc ca va implini ceea ce-L voi ruga. Si mi-a fagaduit Domnul ca va infaptui tot ceea ce-i voi cere, deoarece stia ca nu aveam sa-i cer decat ceea ce se potrivea cu marea Lui glorie, asa cum era si ceea ce-i ceream acum, incat imi va asculta ruga. Deoarece, chiar atunci cand nu-L slujeam, nu fusese lucru pe care sa nu-l implineasca mai bine decat i-as fi putut-o cere eu, cu atat mai mult va infaptui totul acum cand stia ca-L iubeam; si mi-a mai zis sa nu ma indoiesc niciodata ca asa va fi. Si nu cred ca au trecut opt zile, si a intors Domnul vederea acelei persoane. Pe data m-am dus la confesor si i-am spus totul. Se poate sa nu se fi intamplat aceasta datorita rugii mele dar, cum avusesem acea viziune, am fost incredintata ca de la el venise insanatosirea, asa ca m-am grabit sa-i multumesc.
   Alta data era o persoana foarte bolnava de o boala cumplit de chinuitoare. Avea acea persoana  niste suferinte de neindurat care de doua luni o faceau sa se zvarcoleasca de durere. M-am dus la confesorul meu si i-am povestit, iar lui i s-a facut tare mila si mi-a spus sa ma duc sa-l vad pe acel bolnav (Se pare ca Sfanta se referea la varul ei, Pedro Mexia, conform parintelui Gracian), ca aveam voie sa fac asta, fiindu-mi ruda.
   M-am dus sa-l vad, iar starea jalnica in care era m-a indurerat atat ca pe data m-am rugat Domnului sa-i dea sanatate. Si aici am vazut clar gratia pe care a vrut El sa mi-o faca, deoarece chiar de a doua zi durerile bolnavului au incetat.
   Cunosteam o persoana careia-i eram foarte indatorata, si sufeream stiind ca dorea sa faca ceva impotriva Domnului si impotriva onoarei Lui, fiind foarte hotarat in aceasta privinta. Atat de mare-mi era chinul si nu stiam ce sa fac ca sa renunte la gandul lui - ca parea ca nu avea leac. M-am rugat Domnului, din toata inima, sa-i dea El acel leac, insa nici asa nu m-am putut usura de suferinta mea. Atunci m-am dus la o capela destul de izolata, de pe teritoriul manastirii, unde se afla Cristos legat la stalp, un fel de schit, si L-am implorat sa-mi acorde aceasta gratie. Pe data L-am auzit vorbindu-mi cu un glas foarte dulce, aidoma sunetelor unui fluier. M-am infiorat toata si am simtit o mare teama si am cautat sa-nteleg ce spunea. Insa n-am putut, ca totul a trecut foarte repede. Dupa ce mi s-a risipit teama, ceea ce s-a intamplat curand, am ramas cu o mare liniste in suflet si cu o si mai mare bucurie si desfatare. Doar ascultand aceasta voce pe care am auzit-o cu auzul trupesc, dar fara sa inteleg o vorba din cele ce-mi zicea, am ramas in suflet cu asa o binecuvanata stare. Prin asta am simtit ca avea sa se imdeplineasca ceea ce cerusem, deoarece pe data mi-a disparut suferinta, ca si cum n-ar fi fost, de parca as fi vazut cu ochii indreptarea celui pentru care ma rugam, lucru care s-a si intamplat mai apoi. Am povestit totul confesorilor mei, aveam pe atunci doi confesori, destul de invatati si mari slujitori ai Domnului (Garcia de Toledo si Domingo Banez).
   Cunosteam eu o persoana care se hotarase sa-L slujeasca pe Domnul cu adevarat si tinuse rugaciune cateva zile, in care rugaciune-i facuse Domnul multe gratii; dupa care, din cauza unor ocazii ce-i aparusera in cale, se indepartase de El, nestiind acea persoana sa se fereasca de ocaziile ce erau destul de primejdioase. Eu am suferit foarte afland despre asta, ca era o persoana careia-i eram indatorata si la care tineam mult. Si cred ca timp de o luna, sau chiar mai bine, n-am facut altceva decat sa-L rog pe Domnul sa intoarca din nou sufletul ei catre Sine. Intr-o zi, pe cand ma aflam in rugaciune, am vazut inaintea mea un diavol care tocmai rupea in bucati niste inscrisuri, negru de furie. Mie, cele vazute mi-au dat impresia ca se facuse ceea ce cerusem; si am avut dreptate, caci, mai apoi, am aflat ca persoana in cauza facuse o confesiune foarte amanuntita a pacatelor sale si se intorsese catre Domnul cu atata inima incat sper, cu ajutorul Domnului, ca va ajunge foarte departe in slujirea Lui. Fie El binecuvantat pentru tot! Amin.
   De multe ori s-a intamplat sa scoata Domnul Dumnezeu sufletele din mari pacate, iar pe altele sa le duca spre o mai mare perfectiune, dand ascultare rugii mele. Iar in ce priveste scoaterea sufletelor din Purgatoriu, precum si alte lucruri anuntate de semne, atat de multe au fost gratiile pe care mi le-a facut Domnul, incat ar insemna sa ma obosesc peste masura si sa obosesc si pe acela care ar citi cele ce scriu, daca ar fi sa vorbesc despre toate, ca mult mai mult a facut Domnul intru dobandirea sanatatii sufletului, decat intru dobandirea celei a trupului.................................................................................................................
   Dupa ce vedeam ca lucrurile cerute de mine se implineau intocmai, mi se intampla sa ma gandesc daca Domnul facea toate astea din ascultarea rugii mele, nemaivorbind de bunatatea Lui. Gandindu-ma cat de multe erau aceste intamplari si vazute de atata lume, inalt lauda Domnului pentru asta si ma simt stinghera inaintea Lui vazand ca acum ii datorez si mai mult, iar toate astea fac sa-mi sporeasca dorinta de a-L sluji, inflacarandu-mi si mai mult iubirea..........................................................................................................................
............................................................................................................................................
   M-am vazut odata, pe cand eram in rugaciune, pe un camp intins, inconjurata de multa lume; toti imi pareau ca aveau arme in maini pentru a ma rani: unii lanci, altii spade, unii pumnale, altii estocuri foarte lungi. Si nu puteam iesi din acel cerc pe nicaieri fara a ma pune in primejdie de moarte, si eram singura - fara nimeni de partea mea. Fiind spiritul meu atat de tulburat incat nu stiam ce sa fac, am inaltat ochii spre Cer si L-am vazut pe Isus, dar nu acolo sus, ci in vazduh, deasupra mea, intanzandu-mi mana si facandu-mi gratia de a ma ocroti, astfel ca nu mai aveam teama de cei care ma amenintau, caci nu se puteau atinge de mine. Aceasta viziune pare neroditoare dar mie mi-a fost de mare folos caci mi-a dat Domnul a intelege ceea ce inseamna, iar dupa aceea, peste putina vreme, vazandu-ma aruncata intr-o astfel de lupta primejdioasa am aflat ca acea viziune era o zugravire a lumii, deoarece tot si toate cese afla in ea par ca-si indreapta armele spre bietul suflet ca sa-l raneasca. Si nu ma gandesc aici la cei ce nu-L slujesc mult pe Domnul si la onoruri averi si desfatari in plasa carora poate cadea sufletul..................ci la multi altii care incearca sa incurce  sufletul: prieteni, rude, ceea ce inspaimanta si mai mult deoarece sunt acestea persoane foarte bune in ce priveste spiritul. De toti acesti oameni m-am vazut mai apoi incoltita asa de tare, gandind ei ca faceau bine ce faceau, ca nu mai stiam cum sa ma apar.    Doamne, daca ar trebui sa spun despre chinurile pe care le-am avut in tot acest timp.......... asta a fost cea mai mare persecutie dintre toate cele pe care le-am indurat. Si spun ca ma vedeam atat de incoltita din toate partile uneori, ca nu aveam alta scapare decat sa-mi inalt ochii catre Cer si sa-L chem pe Dumnezeu. Si imi aminteam bine de acea viziune care mi-a fost de mare folos pentru a nu avea multa incredere in nimeni, deoarece singurul prieten vesnic si neschimbator e numai Dumnezeu. Mereu in aceste mari chinuri ale mele imi trimitea Domnul, cum mi-a si aratat-o, pe cineva care sa-mi intinda, din partea Lui,  mana, asa cum vazusem in acea viziune. Fie binecuvantat in vecii vecilor!
   Aflandu-ma eu odata foarte nelinistita si tulburata de mari framantari fara sa fiu in stare sa ma reculeg si dandu-se in mine o mare lupta, mi-a fugit gandul la lucruri care nu erau desavarsite, astfel, nu-mi parea ca sunt atat de desprinsa de ele pe cat obisnuiam sa fiu. Si cum m-am vazut atat de pacatoasa, m-am temut ca nu cumva gratiile pe care mi le facea Domnul sa fi fost doar amagiri. Iar sufletul mi-era tare ingreunat. Si cum ma chinuiam eu astfel, deodata mi-a vorbit Domnul spunandu-mi sa nu ma mai framant atata ca, vazandu-ma El in halul in care eram, avea sa inteleaga ce se va intampla daca se va indeparta de mine si ca nu putem avea nici o siguranta atata timp cat suntem inchisi (sufletul inchis in trup) si traim in aceasta carne a noastra. Mi-a dat El a intelege cat de bine e intrebuintata aceasta lupta pentru a dobandi rasplata si-mi parea ca i se facuse mila Lui de noi, cei care traim in sta lume; si mi-a spus ca niciodata nu ma va lasa de izbeliste, dar era nevoie si din partea mea sa fac si eu cat puteam.
   Aste vorbe mi le spune Domnul de multe ori, aratandu-mi o mare iubire: "Tu esti a Mea, iar Eu sunt al tau". Iar eu ii spun - si imi pare ca intru adevar e: "Ce-mi pot eu da mie insami, Doamne, daca nu-mi dai Tu?
   Pentru mine aceste cuvinte si daruri ale Lui inseamna o mare stanjeneala, cand imi amintesc de pacatoasa de mine, incat, asa cum am spus-o si confesorului meu, de mai mult suflet si curaj imi pare ca e nevoie pentru a primi aceste gratii din mana Domnului, decat pentru a indura cele mai mari cazne...................................................................................
   Uneori imi veneau atat de mari dorinte de a ma impartasi, ca abia le puteam indura. Intr-o dimineata s-a intamplat ca ploua atat de tare ca nu-ti venea sa iesi din casa. Insa eu ma simteam atat de insufletita de o astfel de dorinta, incat m-as fi avantat afara chiar de-ar fi plouat asupra mea cu sulite, dara-mi-te cu apa. Ajunsa la biserica, pe data am avut un extaz extrem de mare. Mi s-a parut ca vad Cerurile deschizandu-se inaintea mea, dar nu numai o mica spartura - asa cum vedeam uneori. Si mi s-a infatisat inaintea ochilor tronul acela despre care am mai vorbit Gratiei Voastre de cateva ori, precum si un altul deasupra lui, pe care, nu stiu cum, dar am avut o instiintare - chiar daca nu am putut vedea, ca se afla Divinitatea. Iar tronul imi parea sprijinit de niste animale (imi pare ca am mai auzit despre ele) (Sfanta se refera la Apocalipsa 4, 6-7) si m-am gandit daca nu cumva erau evanghelistii. Cum era tronul, sau cine statea pe el nu am vazut, ci numai o multime de ingeri. Totul era atat de frumos, ca-mi pare ca asa o frumusete nu mai vazusem in nici o viziune a Cerului. Ma gandeam ce fel de ingeri erau aceia: serafimi sau heruvimi, ca exista o diferenta intre ei; iar cei pe care-i vedeam erau cuprinsi parca de flacari, aureolati de gloria lor. E o mare diferenta intre ei, asa cum ziceam, iar gloria pe care am simtit-o atunci in mine nu se poate zugravi nici in cuvinte nici intr-un alt fel si nici nu si-o va putea inchipui cineva, daca nu va trece prin cele ce am trecut eu aici. Am inteles ca se afla acolo tot ceea ce-ti poti dori, ca mai mult de atat nu se poate, iar eu nu am vazut nimic (cu ochii trupului - n.t.). Si mi s-a spus - nu stiu de catre cine, ca la o asemenea viziune ceea ce se putea face era sa intelegi ca nu poti intelege; si sa intelegi cat de neinsemnat e totul (pe pamant) fata de ce se vede acolo. Si astfel, dupa acesta viziune a simtit sufletul meu ca nu merita sa se opreasca asupra nici unei fapturi de aici (pe pamant), cu atat mai putin sa o indrageasca, caci totul mi se parea o groaznica viermuiala. 
    Mi se paruse ca trecuse putin timp, dar m-am inspaimantat cand a batut orologiul si am vazut ca doua ceasuri ma aflasem in acel extaz si in acea glorie. Si m-am inspaimanta si dupa aceea cand am vazut ca ajuns la acest foc, ce pare ca vine de sus, al adevaratei iubiri a Lui Dumnezeu (aidoma Pasarii Phoenix care, dupa cum am citit, din insasi cenusa ei, dupa ce a ars de tot, se face o alta), se schimba sufletul si ramane, dupa ce a ars, cu dorinte bune si cu mare putere; nu mai seamana deloc cu cel care a fost, ci incepe cu o noua puritate drumul Domnului. Implorandu-L eu pe Domnul sa se-ntample astfel si cu mine si sa fiu in stare sa incep din nou a-L sluji, mi-a spus El: "Buna comparatie ai ales; ai grija sa nu o uiti si sa incerci sa fii mereu mai buna."
   Fiind eu odata in mare indoiala, asa cum am mai zis, nestiind daca viziunile pe care le aveam erau de la Dumnezeu, mi-a aparut Domnul si mi-a spus cu hotarare: "Vai voua, fii ai omului! Pana cand va veti tine inimile ferecate?"  Si mi-a spus El atunci sa privesc in mine insami cu grija si sa vad daca ma daruisem Lui cu totul, sau nu; caci daca ma daruisem, si asa era, nu mai aveam de ce sa ma gansdesc ca avea sa ma lase in pierzare. Mult m-a chinuit acea axclamatie a Domnului. Si, cu toata bucuria si duiosia pe care le-am simtit pogorandu-se asupra mea, s-a grabit El sa-mi spuna, imediat dupa acea exclamatie, ca sa nu ma chinui, ca stiam eu ca nu va lipsi in a ma face sa-L slujesc si ca tot ce voi dori avea sa se faca (si asa s-a intamplat chiar cu ceea ce-L rugasem atunci); si mi-a mai spus El sa ma uit sa vad cum imi crestea in fiecare zi iubirea pentru El.
.......................................................................................................................................
    Intr-o zi, cand ma aflam in rugaciune, mi s-a dat a intelege, de catre Domnul, cum putea fi un singur Dumnezeu in Trei Persoane, atat de clar ca m-am inspaimantat, dar in acelasi timp am primit o mare consolare. Am avut mare folos de pe urma acestei viziuni caci, de atunci, cand ma gandesc sau cand se vorbeste despre Sfanta Treime, imi pare ca pricep cum poate fi Ea si simt o mare multumire.
   Intr-o zi, la Inaltarea Reginei Ingerilor (Inaltarea la Cer a Sfintei Fecioare - 15 august), a vrut Domnul sa-mi faca aceasta gratie prin care, intr-un extaz, mi s-a infatisat urcarea Ei la Ceruri, precum si bucuria si solemnitatea cu care a fost Ea primita acolo si, de asemenea, locul ce-i fusese pregatit. Insa, dac-ar fi sa spun cum de-am vazut toate astea, n-as sti. Dar ceea ce stiu e ca mare a fost inaltarea sufletului meu la vederea unei glorii atat de marete. Aceasta viziune mi-a fost de folos pentru a dori si mai mult sa indur chinuri grele si sa O slujesc pe Doamna noastra, ca atat de mari au fost meritele Ei!
   Iar altadata, aflandu-ma intr-un colegiul al Ordinului "Compania Lui Isus",impartasindu-se fratii din acea casa, am vazut deodata un palium (banda de lana alba cu cruci negre pe care o poarta Papa pe deasupra vesmintelor pontificale - n.t) foarte bogat, deasupra capetelor lor. De doua ori am vazut acest lucru, ceea ce mi s-a intamplat si la impartasirea altor persoane."

   CAPITOLUL XL

   "Fiind intr-o zi in rugaciune, era atat de mare desfatarea pe care o simteam in mine ca, nedemna fiind eu de acel bine, ma gandeam cat de mult as fi meritat sa ma aflu mai degraba in locul acela pe care-l vazusem in infern pregatit pentru mine, deoarece, asa cum am mai spus, niciodata nu am putut uita felul in care m-am vazut acolo. La gandul acesta a inceput sa mi se inflacareze sufletul si mai mult si mi-a venit un asa extaz spiritual, ca nici nu stiu cum sa-l descriu. Imi parea ca spiritu-mi e inconjurat, si in acelasi timp plin, de acea maretie pe care am inteles-o si in alte randuri. Si in aceasta maretie mi s-a dat a intelege un adevar care e cel mai mare dintre toate. Si mi s-au spus urmatoarele, fara sa vad de catre cine  dar am inteles ca era acelasi Adevar Suprem: "Nu e putin lucru ceea ce fac pentru tine, ca exista ceva in care-Mi datorezi totul, deoarece toata paguba care-i vine lumii e din pricina ca nu se cunosc Adevarurile Scripturii cu tot adevarul lor. Ca nici macar o virgula din ea nu greseste." Mie mi s-a parut ca crezusem dintotdeauna acest lucru si ca toti credincioasii il credeau si ei. Si vocea a continuat: "Vai, fiica Mea, ca putini iubesc cu adevarat! Ca daca M-ar iubi pe Mine, nu le-as ascunde Eu tainele Mele. Stii tu ce inseamna sa Ma iubesti cu adevarat? Sa intelegi ca e o minciuna tot ceea ce nu-Mi e placut Mie. Cu limpezime vei vedea cum ceea ce nu intelegi acum, cat de mare folos va aduce sufletului tau."
   Si astfel am vazut eu totul incat, de atunci incoace, tot ceea ce nu vad indreptat intru slujirea Lui, imi pare desertaciune si minciuna; dar nu as sti sa spun cum inteleg asta si nici cata mila simt pentru aceia pe care-i vad cu cata intunecare se afla in acest adevar.
   Mi-a spus Domnul o vorba de un nespus de mare pret. Nu stiu cum era El, deoarece nu-L vedeam, dar am ramas dupa aceea cu o putere extrem de mare intru implinirea, din toate fortele mele, fie si a celei mai mici parti din Sfanta Scriptura. Si-mi pare ca nimeni si nimic nu era mai important decat ea.............................................. Si in urma acestui fapt mi-a ramas o mare dorinta sa nu mai rostesc decat lucruri foarte adevarate, care sa fie mult mai inaintate decat ceea ce se vorbeste in lume si, astfel, am inceput sa simt un mare chin ca trebuie sa traiesc in ea (in lume). Ca m-a lasat Domnul cu o mare bucurie in suflet si cu o mare blandete si umilinta. Imi pare ca, fara sa stiu cum si fara sa inteleg, mi-a dat Domnul aici foarte mult. Nu am vazut nimic, dar am inteles marele bine care este sa nu facem caz de un lucru care nu ne-ar putea ajuta sa ajungem la Dumnezeu si, astfel, am inteles ce inseamna sa mearga un suflet intru adevar inaintea Adevarului Suprem. Si am inteles, caci mi-a dat Domnul a intelege, ca El e Adevaru. Tot ceea ce am spus mi se spusese uneori prin vorbe iar alteori fara cuvinte, dar mult mai clare erau acestea din urma decat cele ce mi se spuneau prin cuvinte. Si am inteles eu mari adevaruri despe acest Adevar, mai mult decat m-ar fi putut invata vreodata invatatii. Ca imi pare mie ca niciodata n-ar fi izbutit ei sa faca sa mi se intipareasca atat de clar desertaciunea acestei lumi. 
   Acest adevar care spun ca mi s-a dat a-l intelege - fara cuvinte, e in sine Adevarul Insusi, fara inceput si fara sfarsit, si toate celelalte adevaruri depind de el, la fel cum depind toate iubirile de aceasta Iubire suprema, si cum depind toate maretiile de aceasta Maretie Suverana (chiar daca ceea ce spun aici e atat de obscur fata de limpezimea cu care m-a facut Domnul sa inteleg toate astea!). Si cat de mare e puterea acestei Maiestati, de vreme ce intr-un timp asa de scurt a izbutit sa lase atata folos sufletului si astfel de lucruri intiparite in suflet! Doamne, Maretie a mea! Uita-Te, Doamne cui faci Tu asemenea gratii imparatesti! Nu-ti mai amintesti ca a fost acest sufletr al meu o prapastie a minciunii si un abis de desertaciune, si totul din vina mea deoarece, chiar daca m-ai fi facut Tu prin firea mea sa urasc minciuna, eu insami am facut astfel incat sa fiu mintita in multe lucruri? Cum de se poate rabda, Doamne al meu, cum de se poate impaca o atat de mare gratie cu cineva care atat de putin a meritat-o?
   Aflandu-ma eu odata in timpul Orelor, impreuna cu celelalte calugarite, deodata mi s-a recules sufletul si mi s-a parut ca vad ceva ca o oglinda foarte clara, fara limite, clara peste tot, si in mijlocul ei mi-a aparut Isus Cristos, asa cum mi se arata de obicei. Si mi se parea ca il vedeam reflectat in tot sufletul meu, limpede, ca intr-o oglinda care, nu stiu cum, se intiparea toata in Domnul ca intr-o apropiere - nu stiu eu cum sa explic mai bine - ca intr-o apropiere de iubire. Aceasta viziune imi este de mare folos de fiecare data cand imi amintesc de ea, mai ales imediat dupa ce ma impartasesc. Si mi s-a dat sa inteleg ca atunci cand un suflet este intr-un pacat de moarte, se acopera aceasta oglinda cu nori grei, ca de ceata, de pe urma carora ramane foarte neagra, atat de mult incat nu se poate vedea Domnul oglindit in ea, chiar daca El e mereu prezent acolo cu faptura Sa; iar atunci cand e vorba de eretici, e ca si cum oglinda ar fi fost sparta, ce e si mai rau decat s-o vezi intunecata. Felul in care se vede atunci e foarte diferit, si ma feresc s-o spun deoarece se poate gresi. Mie mi-a fost de mare folos aceasta viziune, si m-am mahnit foarte cand m-am gandit la clipele in care, prin pacatele mele  mi-am incetosat sufletul pentru a nu-L vedea pe Domnul. Imi pare foarte folositoare aceasta viziune pentru cei obisnuiti cu reculegerea, pentru a invata ei sa-L simta pe Domnul in cel mai ascuns ungher al sufletului lor, cu o simtire calda si mult mai rodnica decat atunci cand trebuie cautat Domnul in afara. Mai ales spune acest lucru glorios Sfantul Augustin, cand zice ca nici in piete, nici in manastiri, nici in alta parte unde-L cauta sufletul pe Domnul, nu-L poate gasi ca in sine. Nu e nevoie sa se mearga la Cer si nici mai departe de noi insine pentru a-L intalni pe Dumnezeu, pentru ca astfel se va obosi spiritul si nu va avea grija sufletul, iar rodul nu va fi atat de bogat.
..............................................................................................................................................
  Alta data, cand ma aflam in rugaciune, mi s-a aratat, pentu scurt timp dar cu toata limpezimea, cum se vad in Dumnezeu toate lucrurile si cum le tine El pe toate in Sine. Sa stiu scrie despre asta nu pot, dar a ramas adanc intiparit in sufletul meu ceea ce am vazut si vreau sa spun ca asta e una dintre cele mai mari gratii pe care mi le-a facut Domnul dar care m-a facut cel mai tare sa ma rusinez, amintindu-mi de pacatele ce le savarsisem. Daca ar vedea acestea cei ce-L ofenseaza, nu ar mai avea indrazneala si nici nu i-ar mai lasa inima sa pacatuiasca.
..............................................................................................................................................
   Am vazut ceva, caci ceva se vedea, numai ca se vedea atat de delicat si de inaltat ca judecata nu poate atinge asemenea lucruri, sau eu nu ma pricep la astfel de viziuni, deoarece nu mai par imaginare. Avand viziunea in timpul extazului, facultatile spirituale nu le pot dupa aceea (dupa extaz) alcatui asa cum mi le infatiseaza Domnul - dorind sa ma bucur de ele. Deci, ceea ce am vazut se parea ca era Divinitatea ca un diamant foarte lipmede, mult mai mare decat intreaga lume, si am inteles cum tot ceea ce facem se vede in acest diamant, in asa fel incat  pare ca toate (faptele) sunt cuprinse in el, deoarece nu eixsta nimic care sa iasa in afara acestuia. Groaznic m-am inspaimantat vazand atatea lucruri adunate in acel diamant limpede, si imi pare  nespus de rau  cand imi amintesc ca am vazut fapte si lucruri atat de urate infatisandu-se in acea limpezime clara, asa cum erau pacatele mele; am ramas atunci atat de rusinata ca nici nu mai stiam unde sa fug sa ma ascund. Doamne, cine oare ar putea sa le explice celor care fac pacate urate si necinstite, pentru ca sa-si aminteasca si sa nu uite niciodata ca faptele lor nu sunt nestiute si ascunse de Dumnezeu, deoarece toate trec prin El, iar noi ne vom afla cu necinste in fata Lui! Vedeam eu cat de bine meritat era Infernul pentru o singura vina capitala, pentru ca nu se poate intelege cat de grav lucru e sa ai vina inaintea unei atat de Mari Maretii. Si se vede Mila Lui, pentru ca ne rabda chiar daca savarsim asemenea lucruri.
   M-am gandit de multe ori ca, daca un astfel de lucru inspaimanta pana intr-atat sufletul, ce va fi atunci, in Ziua Judecatii, cand Domnul ni se va arata cu limpezime in toata Maretia Lui si vom vedea ofensele pe care i le-am adus? Doamne, cat de oarba am fost pana azi! De multe ori m-am inspaimantat de cele ce-am scris acum. Fie binecuvantat in vecii vecilor Acela care m-a rabdat atat!
   Fiind eu odata in rugaciune, cu multa reculegere si liniste, imi parea ca sunt inconjurata de ingeri si foarte aproape de Dumnezeu. Si am inceput sa-L implor pe Maiestatea Sa pentru Biserica. Iar El mi-a dat a intelege ce mare folos era Ordinul pe care-l intemeiase El nu de multa vreme, si cu cata putere membrii sai sprijineau credinta.(In acest caz parerile sunt impartite; Parintele Gracian indica Ordinul dominican, in timp ce Parintele Ribera crede ca Sfanta se refereala cel iezuit).
   In timp ce ma rugam, odata, langa Sfantul Sacrament, mi-a aparut un sfant al carui ordin era intrucatva decazut. Tinea in mana o carte mare pe care a deschis-o zicandu-mi sa citesc cateva cuvinte ce erau mari si usor de citit si care spuneau urmatoarele: "In vremurile ce or sa vina va inflori acest Ordin; multi martiri vor fi dintre cei ai lui."(Si aici parerile sunt impartite; Parintele Jeronimo de San Jose crede ca Sfanta face aluzie la Ordinul carmelit; potrivit aceleiasi surse, sfantul de care vorbeste Tereza ar fi fost Alberto de Sicilia. Parintele Gracian il va indica, in schimb, pe Sfantul Dominic).
   Alta data aflandu-ma la Matine (rugaciuni facand parte din Oficiu, care aveau loc la miezul noptii - n.t.), mi-au aparut in fata sase sau sapte persoane din acest Ordin, cu spade in maini. Cred ca prin asta se intelegea ca aparau credinta deoarece, alta data, pe cand ma aflam in rugaciune, am avut un extaz: ma aflam pe un camp intins unde se dadea o batalie in care membrii acestui Ordin luptau cu ardoare. Aveau chipurile frumoase si foarte luminoase si doborau in toate partile dusmanii. Intelegeam eu ca era o lupta cu ereticii.
   Pe acest glorios sfant l-am vazut de cateva ori si mi-a spus unele lucruri, multumindu-mi pentru rugaciunile pe care le inaltam pentru Ordinul lui si promitandu-mi ca avea sa ma incredinteze Domnului. Nu spun despre ce Ordin e vorba. Daca Domnul doreste sa se stie numele acestuia, atunci il va spune El, ca eu nu vreau sa se simta altii nedreptatiti; dar fiecare Ordin, oricare ar fi el, trebuie sa caute sa faca totul ca membrii lui sa devina un exemplu, ca e mare nevoie ca Biserica sa fie slujita de cat mai multi. Si ce bine va fi pentru cei care-si vor da viata pentru ea.
   M-a rugat odata cineva ca sa-L intreb pe Domnul daca ar putea sa accepte o anume persoana ca episcop. Si mi-a spus Domnul, dupa ce m-am impartasit: "Atunci cand va intelege cu adevarat ca adevarata bogatie e sa nu ai nimic al tau, atunci il va putea primi ca episcop", dand a intelege ca ar fi trebuit, cel de care zic, sa fie in afara dorintei de a avea bogatie in clipa cand ar ajunge la asemenea demnitate.
   Aceste gratii, si multe altele le-a facut si le face Domnul pacatoasei de mine, fara incetare....................................................... Binecuvantat fie El in vecii vecilor, pentru cata grija a avut de mine!
   Mi-a spus Domnul candva, consolandu-ma cu mare iubire, ca sa nu ma mai chinui, ca in aceasta viata nu putem fi mereu la fel - deoarece uneori aveam inflacarare si ardoare, iar alteori nu; uneori eram cu totul nelinistita de ispita, alteori cu totul dimpotriva, deci mi-a spus Domnul sa nu ma mai chinui si sa asptept, sa cred in El si sa nu ma tem.
   Gandindu-ma eu intr-o zi daca era inclinatie lumeasca faptul ca eram multumita sa fiu in compania celor in fata carora imi deschideam sufletul si sa tin la ei, mi-a zis Domnul ca daca un doctor ii poate reda sanatatea unui bolnav ce se afla in primejdie de moarte, nu ar fi fost o virtute sa-l abandoneze sau sa-l dispretuiasca; ca, oare ce s-ar intampla daca n-ar exista asemenea oameni? Mi-a mai spus ca discutia cu cei buni nu aduce paguba, dar ca vorbele mele trebuie sa fie mereu bine cantarite si sfinte, si sa nu incetez sa tratez cu astfel de persoane, ca as avea mai degraba paguba decat folos. M-a consolat mult spusa Domnului pentru ca, uneori, parandu-mi-se inclinatie lumeasca, as fi vrut sa nu mai vorbesc deloc cu astfel de oameni. In toate ma sfatuia Domnul pana intr-acolo incat imi spunea cum sa procedez cu anumite persoane. Niciodata nu ma lasa de izbeliste................................
...........................................................................................................................................
  Fiind eu retrasa si intr-o tovarasie putina si sfanta, ma uit ca de undeva de sus la toate si prea putin ma intereseaza ce se vorbeste sau ce se stie...........................ca, de cand sunt aici (Manastirea Sf.Iosif - n.t.), a fost Domnul sjujit, ca toate dorintele mele sa se opreasca.
 ..............................................................................................................................................
   Astfel traiesc eu acuma, domnule si parinte al meu ( e vorba de Garcia de Toledo)............. .........................si ma rog  lui Dumnezeu ca ceea ce am scris  sa fie Gratiei Voastre de folos, ca mult m-am mai chinuit, de ma gandesc cat timp am avut pentru asta si cat de greu mi-a fost sa scriu. Insa nu-mi va parea rau de ceea ce am scris, daca am izbutit sa spun ceva care, macar o singura data, sa fie o lauda adusa Domnului; iar daca va fi asa, eu ma socotesc rasplatita pentru toate chinurile, chiar daca Gratia Voastra va arunca totul in foc pe data.
   Dar n-as dori sa se intample asta inainte sa vada cele ce am scris cele trei persoane pe care Gratia Voastra le cunoaste (Una din aceste persoane este Domingo Banez, iar celelate doua ar putea fi Gaspar de Salazar si Baltasar Alvarez), deoarece sunt si au fost confesorii mei; pentru ca dava vor gasi rau ceea ce am scris, va fi bine ca-si vor pierde buna parere pe care o au despre mine; daca vor gasi bun, fiind ei intelepti si atat de invatati, stiu ca vor vedea de unde vin toate astea si-i vor inalta laude Celui care le-as spus prin mijlocirea mea.
   Ma rog Domnului Dumnezeu sa tina in mana Sa pe Gratia Voastra si sa va faca sa ajungeti un atat de mare sfant care, cu spiritul si lumina sa, sa ma lumineze pe mine mizerabila, prea putin umila si peste masura de cutezatoare, care am avut indrazneala sa scriu despre lucruri atat de inaltatoare.
   Ma rog Domnului sa nu fi gresit prea mult, avand eu intentia si dorinta de a izbuti si a asculta, astfel incat prin mine sa fie Domnul laudat, oricat de putin, ca de tare multi ani il rog asta. Si, cum imi lipsesc faptele pentru acest lucru, am cutezat sa pun laolalta asta viata risipita a mea, chiar daca nerisipind mai multa grija sau mai mult timp decat grija si timpul trebuincioase pentru a o scrie, infatisand cele ce mi s-au intamplat, pe cat de limpede si de adevarat am putut.
   Ma rog Domnului, ca e Atotputernic, ca in toate sa izbutesc eu a implini voia Lui si sa nu ingadiue sa se rataceasca acest suflet pe care, de atatea ori si cu atata iscusinta, l-a scos El din infern pentru a-l aduce la Sine. Amin!"

                                       Sursa:  Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"