VIATA SFINTEI AGNESA (partea a doua)

Prima parte a vietii sfintei Agnesa o puteti citi, accesand:
http://dinimaginatie.blogspot.ro/2015/12/viata-sfintei-agnesa-prima-parte.html

 Timpul pierdut

   Auzind Sinforian ca Agnesa este crestina, prinse curaj deoarece nadajduia ca o va face sa cedeze daca nu cu lingusiri, atunci cu amenintari. De data aceasta nu s-a mai dus prefectul la casa Agnesei, ci a chemat-o la sine impreuna cu parintii ei si a poruncit sa fie intovarasiti de sclavii stapanirii!
   Agnesa a inteles ca lupta devenea din ce in ce mai apriga si mai apasatoare si de aceea isi mentinea sufletul mai unit cu Domnul, unica ei speranta. Planurile nemilosului prefect sunt puse in aplicare. Agnesa este ridicata din casa parinteasca, ea insa in mijlocul cruzilor zbiri, cu pasul sigur si cu chipul senin, mergea acolo unde o astepta coroana martiriului. Parintii, care o intovaraseau, se temeau nu atat pentru viata fiicei lor iubite, cat pentru incercarile la care va fi supusa nevinovatia si credinta ei.
   Sinforian o primi in fata tribunalului sau de dreptate cu acel aer, cum era de asteptat, in stare sa ingrozeasca pe nefericitul care ar cadea in mainile lui. Dar Agnesa, linistita, calma, cu surasul pe buze, nu dadu nici un semn de teama, ceea ce-l facu pe pe prefect sa o ia intr-o camera alaturata si sa incerce cu cuvinte dulci sa o readuca, dupa cum spunea el, la cel mai intelept sfat: "Tu stii, ii spuse el, motivul ce m-a determinat sa te chem in fata mea. Fiul meu doreste sa te ia de sotie. Nobletea ta, frumoasele tale calitati m-au facut sa aprob aceasta alegere a lui. Nu cred ca poti spera o situatie mai buna decat aceasta; socot ca esti propria ta dusmanca daca refuzi o astfel de cerere." 
   Agnesa, cunoscand toate aceste chitibusuri, in care nu vedea decat lucrarea diavolului, ii raspunse cu toata linistea: "Imi dau seama de cinstea la care vrei sa ma inalti, eu insa am un mire mult mai inalt si mai nobil, mai bogat si mai puternic. Bogatiile Sale nu sunt din lumea aceasta, e drept, cu toate acestea nici nu se pot compara cu cele ale fiului tau."
   Atunci prefectul isi mari viclesugurile, promisiunile si o asigura ca insasi greseala cea mare de a fi crestina i se va ierta daca se va indupleca sa se casatoreasca cu fiul lui.
   Agnesa, cu obisnuita sa seninatate si hotarare, ii raspunse: "Da, sunt crestina, si aceasta este pentru mine cea mai mare cinste. Mirele meu este Isus Cristos si numai in El imi pun toata credinta, intreaga mea inima este a Lui. Nu am trebuinta de darurile tale, si de amenintarile tale nu ma tem."
   Sinforian, vazand ca nu valorau nimic lingusirile, cuvintele blande, promisiunile, isi schimba vorbirea si o ameninta ca o asteapta o aspra pedeapsa. Insa sfanta Agnesa, cu aceeasi seninatate pe chip, asculta cuvintele de tunet ale seducatorului si de pe buzele ei iesi un raspuns de refuz.
   Ce era de facut? Pentru ce timpul acesta pierdut? Sinforian porunci sa fie scoasa afara copila si sa fie introdusi parintii, nadajduin ca cel putin ei, fiind mai obisnuiti cu cele ale lumii, vor fi mai ingaduitori si o vor convinge pe fiica lor sa cedeze...
   Ce amagire... Ei care o daruisera Lui Isus, acum sa o faca sa-L paraseasca? Nu se putea!... Si astfel raspunsera ca sunt fericiti ca trebuie sa aprobe modul curajos de a se purta al fiicei lor.
   Sinforian, adanc ofensat de refuzul fiicei si al parintilor, este cuprins de manie si in inima-i incolteste dorinta de razbunare. A voit la inceput sa-i pedepseasca pe parinti, insa nu a indraznit, fiindca erau nobili. Pana la urma a dat drumul atat fiicei cat si parintilor, insa cu gandul de a face o noua incercare intr-un timp mai prielnic. Parintii Agnesei isi dadura seama ca lucrurile s-au complicat si de aceea o indemnau pe fiica lor la statornicie si incredere in Dumnezeu.
   A doua zi, Agnesa este chemata din nou la prefect, care cu o infatisare adanc indurerata ii vorbi cu bunatate amestecand cuvintele cu lacrimi si suspine. Ii descrise starea vrednica de mila a fiului sau, Procopiu, care din ce in ce mai mult suferea chinuit de febra.
    Sfanta fu cuprinsa de mila afland starea tanarului Procopiu, insa nu putea sa se duca dupa el fara sa renunte la Isus, si acest lucru nu-l putea face. Sinforian intelese in sfarsit ca tinerei ii statea mai mult la inima fecioria decat viata. Sarmanul om era foarte departe de a intelege excelenta fecioriei in crestinism. De aceea sa nu ne miram ca il auzim spunand aceste cuvinte Agnesei: "Daca vrei cu orice pret sa ramai in hotararile tale si tii atat de mult la feciorie, du-te in teplul zeitei Vesta si acolo consfinteste-te ei in chip solemn, desavarsit."
   Sfanta Agnesa, desigur a compatimit prostia prefectului si de aceea i-a zis: "Daca am refuzat pe fiul tau, care cu toate ca e stapanit de o patima violenta, injositoare, este totusi om, creatura cu minte, care vede, atinge, umbla si se bucura de minunatiile naturii, cum as putea sa cinstrsc pe zeii surzi, muti, fara simturi, fara suflet si facand cea mai mare nedreptate Marelui Dumnezeu, inclinandu-mi capul inaintea unor pietre ca toate pietrele?"
   La acest raspuns, prefectul fu cuprins de o cumplita furie. Gesturile lui pareau ca ale unui om iesit din minti. S-a intors spre Agnesa cu ochii holbati ca o bufnita si-i zise: "Daca nu ai fi asa tanara si incapabila de judecata, numeni nu mi-ar putea opri mana ca sa te lovesc. Am tot dreptul sa te pedepsesc pentru blestemele ce le-ai rostit. Deoarece insa mai tin la tine, iti zic numai, cantareste-ti vorbele pe care le rostesti." Agnesa, fara sa-si piarda cumpatul, ii raspunse: "Sa nu crezi ca varsta mea frageda e cauza refuzului favorurilor tale. Credinta nu depinde de ani, ci de sentimente, si atotputernicul Dumnezeu masoara sau cantareste sufletul, nu anii. Iar pe zeii tai, de furia carora vrei sa ma aperi, lasa-i te rog sa se infurie, sa-mi vorbeasca, sa-mi porunceasca, sau sa ma faca sa ma misc din locul acesta, daca sunt in stare, sau sa ma constranga sa-i ador. Vad insa ca tu te zbati sa ajungi acolo unde nu vei putea ajunge niciodata. Ceea ce ai de gand sa faci cu mine, fa-o cat mai degraba."

   Un trist sau, sau!

   "Cand va vor da in mana stapanitorilor si a imparatilor, sa nu va ganditi cum sau ce sa vorbiti, caci vi se va da voua in ceasul acela ce sa vorbiti. Caci nu sunteti voi care vorbiti, ci este Spiritul Tatalui vostru care graieste in voi (Mt. 10,19). Aceste cuvinte Isus Cristos le-a adresat apostolilor si tuturor credinciosilor. Si, de fapt, minunate au fost raspunsurile pe care marturisitorii credintei, chiar si cei cu mai putina invatatura, femei, fete, copii, au stiut sa le dea tiranilor care nu stiura sa le raspunda decat cu amenintari si biciuri. Minunate sunt exemplele atator martiri ce s-ar putea aduce aici in aceasta privinta, insa noi sa ne multumim cu minunata pilda pe care ne-o da sfanta Agnesa, fecioara si martira.
   Intr-o zi, pe cand parintii nu se aflau acasa, Agnesa se prezenta singura la tribunal ca sa marturiseasca in public ca este crestina si ca va ramane pana la moarte credincioasa Mirelui ei, Isus Cristos. Imediat ce a aparut, s-a dat porunca sa fie arestata. Ea, mereu cu zambetul pe buze, se duse in fata soldatilor si-si intinse mainile delicate sa fie legate in lanturi. Soldatii, insa, in zadar se trudira sa-i puna mainile in lanturi, caci ele cadeau de pe mainile ei. Inconjurata de soldati, a fost dusa in fata lui Sinforian. Acesta, cand o vazu tot senina, linistita, tot cu surasul pe buze, o infrunta zicandu-i:  "Tu nu vrei sa adori pe zeii nostri nemuritori, nici sa veghezi focul sacru al zeitei Vesta, nici sa participi cu celelalte fecioare la jertfe. Dar asculta: alege din doua: ori aduci jertfa cu fecioarele templului, ori, daca nu, voi porunci sa fi dusa intr-un loc de batjocura, ca femeile cu viata stricata..." 
   Ce incercare inspaimantatoare!...
   Sfanta Agnesa nu se increde in propriile puteri. Insa-L iubeste din tot sufletul pe Isus Cristos, iar Isus, la randul Sau, o copleseste cu Iubirea Lui! De ce sa se teama? Nici de data aceasta curajul nu o paraseste, caci iata ce a raspuns tiranului: :Daca tu ai cunoaste pe Dumnezeul meu, fara indoiala nu ai vorbi asa. Eu insa, care ii cunosc puterea, nu ma ingrozesc de amenintarile tale, nici de chinurile pe care mi le pregatesti, la care vrei sa ma supui. Am langa mine pe Ingerul Lui Dumnezeu care ma va apara, iaf Fiul Unul Nascut al Lui Dumnezeu este un zid de nepatruns, un pazitor care nu doarme, un aparator cu care nimeni nu se poate masura. Insa zeii tai, ori sunt de bronz, care mai bine s-ar fi intrebuintat la faurirea uneltelor folositoare omului, ori din piatra, cu care mai bine se pavau strazile. Dumnezeirea nu locuieste in pietre sau in bronz, ci acolo Sus. Daca nu veti parasi cultul idolilor, va asteapta o pedeapsa mare si anume: precum idolii au fost facuti la foc, tot asa adoratorii lor vor fi aruncati intr-un foc care nu va avea sfarsit."
   La aceste cuvinte, Sinforian se aprinse si mai mult de manie, caci nu putea suferi faptul ca fusese invins de o sarmana copila. De aceea, din cauza veninului de ura ce lucra inlauntrul sau, a poruncit ca Agnesa sa fie pusa in lanturi. Ea insasi isi intinse mainile delicate catre calai, si pe cand trupul ei suferea de apasarea lanturilor, spiritul ei liber zbura spre obiectul iubirii sale pentru care dorea sa sufere si cu nerabdare astepta ora martiriului, ora fericita in care se va uni pentru totdeauna cu Mirele ei ceresc!

   Porumbita in ghearele uliului

    Prefectul Sinforian, ofensat de cuvintele fecioarei, dupa ce poruncise sa fie pusa in lanturi, a hotarat ca nevinovata copila, dezbracata de haine, sa fie dusa in circul lui Alexandru pe strada cea mai vrecventata a Romei si aici sa fie expusa goala, publicului. Sarmana Agnesa, la auzul acestor porunci atat de salbatice, se ingrozi si tremura de frica! Insa Mirele ei ceresc dovedi atunci ca nu in zadar isi pusese in El toata speranta sa, si ca atare nu putea lasa trupul ei nepatat sa fie expus privirilor nerusinate ale norodului. De atatea ori il rugase pe Isus sa o apere. De atatea ori se apropiase de Painea ingerilor, si cand Isus se afla in inima ei ii cerea cu fervoare ajutor in incercarile grele ale vietii!...
   Si de indata ce calaii neomenosi pusera in aplicare poruncile prefectului, parul sau auriu crescu asa de mult incat acoperi tot trupul, dupa cum ne spun Actele Martiriului ei, mai bine chiar decat o haina. Si pe cand era dusa pe strazile orasului, tot trupul ei stralucea de o atare lumina, incat nimeni nu putu sa-l priveasca!...
   Iat-o pe Agnesa ajunsa la locul destinat. Aici o noua minune trebuia sa se intample. Isus, Mirele ei, a trimis un inger ca sa o apere: o invalui cu o lumina atat de puternica, incat orbea pe toti aceia care indrazneau sa o priveasca cu gand necurat. Iar Agnesa, vazandu-se in felul acesta iubita si aparata de Mirele ei ceresc, cu inima plina de o sfanta veselie si recunostinta, cazu in genunchi si inalta imnuri de lauda si multumire acelui Dumnezeu care stie " sa inalte pe cei umiliti si sa injoseasca pe cei mandri." Statu asa nemiscata, intr-un dulce extaz, mai multa vreme. Revenita in fire, vazu la picioarele sale o haina alba ca zapada, bine potrivita pentru dansa, incat era sigura ca nu era facuta de mana omeneasca, ci de catre ingeri. Indata o imbraca zicand: "Iti multumesc Doamne, Isuse Cristoase ca m-ai socotit si pe mine intre slugile tale iubite si ai poruncit ingerilor tai sa-mi faca aceasta haina."  Si dupa ce spuse aceste cuvinte, se retrase intr-un loc singuratic si aici astepta sfarsitul luptei.

   La moarte

    In timp ce Agnesa statea cufundata in contemplatii ceresti, afara din nou se uneltea impotriva nevinovatiei sale. Procopiu, din pricina atator chinuri pentru sarmana fata, cu cativa prieteni rai ca si dansul, nadajduind ca vor invinge cu forta statornicia ei, cu pasi grabiti se indreptara spre usa incaperii in care se afla ea izolata. Procopiu, vazand ca cei ce erau inaintea lui si care intrasera, ieseau de acolo uimiti si plini de veneratie fata de ea, a inceput sa-i ia in ras spunand cu glas tare ca sunt mojici, lasi, prosti, etc., asa spun Actele Martiriului. Atunci Procopiu isi facu curaj si intra in acea incapere unde fecioara se ruga. Si el vazu lumina. Insa orbit de patima, nu se mai gandea la nimic, ci intinse mainile ca sa o apuce. Pe loc, cazu mort. Tovarasii sai care il asteptau afara, vazand ca nu mai iese, au fost convinsi ca si-a atins scopul sau marsav. Unul dintre ei a intrat inauntru ca sa-l felicite pentru reusita, dar vazandu-l mort, a inceput sa strige in gura mare: "Fugiti, fugiti, romanilor, fugiti caci vrajitoarea aceasta a ucis cu vrajile ei pe fiul prefectului."
   Vestea aceasta s-a raspandit indata in tot orasul. Vestea ajunse si la urechile tatalui care, ca lovit de trasnet, s-a ridicat de pe jiltu-i moale si intr-un suflet sosi la fata locului. Aici, vazand pe fiul lui intins la pamant, fara viata, incepu sa planga. Apoi se indrepta spre Agnesa pe care o acuza ca este faptasa acestui delict.
   Nevinovata copila, fara sa-si schimbe pozitia de rugaciune, zise: "Nu eu l-am ucis pe fiul tau care s-a aratat prea incapatant si indraznet. El, impins mai mult de altii, a voit sa arate ca nu se teme de acel Dumnezeu care vegheaza asupra mea, si pentru aceasta Ingerul Domnului l-a pedepsit cu moartea."
   La aceste cuvinte ale copilei, incolti in inima prefectului speranta ca fiul lui isi va recapata viata si-i zise: "Daca esti nevinovata, reda fiului meu viata, prin mijlocul ingerului de care vorbesti."
   Atunci Agnesa-i zise: "Cu toate ca nu meriti favoarea aceasta, totusi, pentru ca Roma sa cunoasca puterea Dumnezeului meu, lasa-ma singura in aceasta odaie ca sa ma rog si nadajduiesc ca Mirele meu Ceresc ma va asculta.

   La viata

    Dupa ce a iesit prefectul, Agnesa s-a aruncat in genunchi si incepu sa se roage cu toata fervoarea si increderea. Deodata, peste galagia multimii adunate afara, se auzira aceste cuvinte: "Nu este alt Dumnezeu in afara de acela al crestinilor. Numai El singur este vrednic de a fi cinstit. Idolii nostri nu sunt decat diavoli care ne amagesc si ne duc la osanda iadului vesnic."  Era fiul prefectului care, ridicandu-se in picioare sanatos, iesi din acea inchisoare si acum striga, pentru ca sa fie auzit de multime. Procopiu, uneltitorul cel mai infocat al Agnesei, tanarul pagan cel plin de vicii, era mantuit, a fost scos din ghearele mortii prin rugaciunile Agnesei! Cine isi poate imagina sentimentele de care a fost cuprins Sinforian la vederea fiului sau inviat din morti printr-o minune atat de clara si nemaipomenita? Procopiu nu si-a redobandit numai viata naturala, ci a fost vindecat si de patima care-l chinuia. Mai mult, scrie un invatat, e foarte probabil ca tanarul, pe langa viata, sa fi primit si darul suprafiresc al credintei si astfel s-a petrecut in el o a doua si cea mai minunata inviere, cea a sufletului. Acest lucru il confirma si sfantul Maximin: "Acela care intrase necurat, iesise curat, si dintr-un libertin, dedat viciului necuratiei, deveni un aprig aparator al curatiei."
   Dupa ce luara sfarsit persecutiile, crestinii dobandira locul acela sfintit de fecioara romana si ridicara o mareata biserica, de care avem unele indicii de pe la sfarsitul secolului al VIII-lea.
   Papa Inocentiu al X-lea, in anul 1632 darama vechea biserica si zidi alta noua cu o fatada mare de piatra, cu mai multe colonade si cu doua turnuri de o impunatoare frumusete. In felul acesta Biseria a voit sa sarbatoreasca taria si virtutea Agnesei si sa lase urmasilor o preafrumoasa pilda de curaj in a apara frumoasa virtute a curatiei.
   Roma crestina, care in orice loc are minunatii de tot felul, nu a uitat apriga lupta si biruinta sfintei Agnesa iesita din sanul ei, caci a consfintit ei o biserica din marginea acelei strazi minunate si caracteristice, Piazza Navona, care atrage privirile prin forma ei gratioasa, ale carei turnuri purtand in varf semnul rascumpararii noastre, se inalta spre cer, dominand cladirile din jur...

   "La moarte cu vrajitoarea!"

   Slujitorii templelor si mai marii preotilor pagani, indata isi dadura seama ca acea minune a produs o vie impresie in sufletul intregului popor, totusi erau convinsi ca inca multa lume era demoralizata, care chiar si in fata celor mai neobisnuite minuni, a ramas cu aceeasi ura fata de religia crestina. Tocmai de acestia se folosira slujitorii idolilor si preotii pagani spre a atata spiritele impotriva Agnesei si spre a-l sili pe prefect sa dea sentinta de moarte.
  In curtea prefectului si in imprejurimi se auzira strigate: "La moarte cu vrajitoarea! La moarte cu raufacatoarea!"
   Sinforian, multumit ca si-a redobandit feciorul viu, voia sa o elibereze pe Agnesa. Ba chiar s-a aratat nemultumit de cererea nedreapta a poporului infuriat. Dar se vede ca pe cat era de curajos in privinta sarmanei fete, pe atat era de fricos in fata poporului razvratit. Nu a stiut sa-si foloseasca puterea si, noul Pilat,  s-a retras lasand pe nevinovata copila in mainile lui Aspasiu, urmasul sau.

   Aspasiu, crud ca si Sinforian, avand-o in fata pe Agnesa, ii adresa o multime de grosolanii. O numi inselatoare, vrajitoare, dispretuitoare a zeilor imperiali, etc... si dupa ce si-a varsat toata mania in vorbe, voind sa atraga asupra sa bunavointa poporului, se hotara sa o jertfeasca, desi o socotea nevinovata. Si, intr-adevar, a poruncit sa fie arsa de vie. Aceasta sentinta cruda a fost primita cu strigate de bucurie de poporul dornic sa o vada prefacuta in cenusa pe tanara Agnesa, si incepu sa strige puternic ca sentinta sa fie executata cat mai degraba. Indata ce rugul a fost pregatit si ardea cu flacari mari, Agnesa a fost aruncata in foc. Insa iata o noua minune! Flacarile s-au desfacut in doua parti neatingandu-i nici hainele, asa ca ea umbla pe acel rug ca pe un pat de trandafiri, pe cand acei pagani care se ingrijeau de foc au fost prefacuti in cenusa. Agnesa, ridicandu-si mainile si ochii spre cer se ruga:  "Atotputernice, vrednic de adorat si de temut Parinte al Domnului Isus Cristos, eu iti multumesc ca prin harul Fiului Tau Unul-Nascut, am ramas neatinsa de amenintarile oamenilor nelegiuiti si ca am ramas neatinsa, curata de toate ispitele diavolului. Si acum Spiritul mangaietor ma intareste. Focul arde in jurul meu si flacarile se indreapta impotriva celor care l-au aprins. O, Parinte Sfant, ia-ma acum la Tine. Iata, acum vad pe Acela in care am crezut, posed pe Acela in care am nadajduit si strang la piept pe Acela pe care atat de mult l-am iubit."
   Ce minunata rugaciune! Agnesa se simte aproape de slava in care virtutea va fi incununata si iubirea ei fata de Isus va fi rasplatita desavarsit!

   Mielul jertfit

   Oricine s-ar fi astepta ca la vederea unei astfel de minuni si protectii ceresti, spiritele infuriate ale poporului sa se linisteasca, sa se potoleasca. Dimpotriva, strigatele devenira mai infuriate si un grup din multime ameninta sa sfasie pe nelegiuita vrajitoare, cum o numeau pe Agnesa. Aspasiu, vazand minunea focului, statea pe ganduri si nu voia sa-si manjeasca mainile cu sange nevinovat. Multimea, insa, murmura continuu si ameninta. Nici soldatii nu putura face liniste. Atunci Aspasiu condamna pe Agnesa la o alta pedeapsa, taierea capului! Calaul insarcinat cu executarea tristei sentinte ingalbeneste, si cu toate ca era obisnuit a varsa sange crestin, se apropie sovaind si nu putea sa-si faca curaj pentru a indeplini cruda sentinta. Multimea insa cerea cu glas puternic ca sentinta sa fie executata. Atunci Agnesa insasi si-a aplecat capul, si-a dat parul intr-o parte si a spus calaului sa loveasca. Calaul, ca afara de sine, si-a scos sabia, o ridica si o lasa sa cada pe gatul victimei nevinovate. Ea cazu la pamant unde se facu o balta de sange, insa sufletul impodobit cu doua coroane, una de crini - semnul nevinovatiei, al curatiei, si alta de ramuri de palmier - semnul martiriului, a fost dus de ingeri in Cer spre vesnica cununie cu Mirele dumnezeiesc!
   Spectatorii imbatati de o diabolica ura, se bucurara vazand-o in sfarsit nimicita pe Agnesa.

   In slava

   Lauda si cinste

Biserica Sfanta Agnesa din Roma

   Trupul sfintei Agnesa devenit palid din cauza pierderii sangelui, a fost pus in mormantul familiei din catacombele ce se afla inca pe strada Nomentana. Acest loc indata deveni tinta pelerinilor crestini si foarte probabil ca multe persoane care au venit aici, miscate de virtutile si minunile sfintei Agnesa, isi schimbara felul de viata. Desigur ca multe dintre aceste persoane aveau o cunostinta slaba despre Isus Cristos, insa judecau ca un Dumnezeu care are creaturi atat de tari in credinta, care doresc mai degraba moartea decat sa pateze virtutea, nu putea fi decat Dumnezeul adevarat. Apoi, cati barbati ca Sinforian si Procopiu nu au trebuit sa planga si iar sa planga pentru ca au fost pricina mortii ingerestii copile! Ni-l putem imagina pe nefericitul Procopiu aplecat pe lespedea rece a mormantului ce inchidea ramasitele pamantesti ale martirei, varsand lacrimi amare cerandu-i de mii si mii de ori iertare ca i-a pricinuit atatea suferinte si fagaduindu-i ca se va face urmas al Lui Isus Cristos.
   Este sigur ca in fiecare zi se marea numarul crestinilor care veneau la mormantul fecioarei si printre acestia nu lipsea Emerentiana, sora martirei. Ea socotea pierderea sfintei sale surori ca ireparabila, deoarece Agnesa a fost aceea care i-a indreptat pasii pe primele trepte ale perfectiunii si cea care i-a sadit in inima iubirea arzatoare fata de Isus Cristos. Asadar cum putea ea sa o uite?
   Alte persoane insa veneau la mormant cu alte scopuri. Astfel, multi pagani lenesi, copilarosi, care nu puteau sa inteleaga purtarea crestinilor, veneau din ce in ce mai mult la catacombe ca acolo sa-i injure pe crestini si sa arunce in ei cu pietre.
   Intr-o zi cativa pagani rai patrunsera pana la mormantul Agnesei unde au dat de o copila care plangea. Era Emerentiana, sora Agnese care,  plina de tristete, vazand purtarea lor ii mustra cu aceste cuvinte: " Neam trandav, pacatos si crud ce sunteti! Voi omorati pe aceia care adora pe Dumnezeul Cel Atotputernic si, spre a apara pe idolii vostri, trimitei la moarte oameni nevinovati." La aceste cuvinte barbatesti ale copilei, acestia ramasera uimiti, apoi imbolditi de satana, se inarmara cu pietre pe care le aruncara in Emerentiana. Ametita, a cazut la pamant fiind inmormantata de gramada de pietre, precum odinioara Sfantul Stefan, primul martir! Insa acesti calai nu au sfarsit bine, caci Domnul i-a pedepsit, aratand prin aceasta nevinovatia slujitoarei Sale.
   Actele asa povestesc faptul: "In aceeasi clipa un puternic cutremur de pamant s-a simtit si, cu toate ca cerul era senin,  au fost atat de mari si dese fulgerele, tunetele si trasnetele, incat multi dintre acei nelegiuiti care erau de fata au murit de groaza, de spaima."
    Au venit parintii Emerentianei insotiti de preoti. Au luat trupul copilei si l-au ingropat langa cel al Agnesei. 
   Pe peretii mormantului se vad diferite chipuri sapate in piatra si printre ele doi miei care stau in jurul unui crin. Cum sa nu vedem in acel simbol pe Agnesa si Emerentiana, curate si simple ca mieluseii ce stau in jurul Lui Isus Cristos care zice: "Eu sunt  Crinul vailor." ?
   Totodata Isus Cristos este mieluselul bland, iar Agnesa si Emerentiana sunt nepatate prin feciorie si in aceasta privinta am putea aplica Lui Isus Cristos cuvintele din Cantarea Cantarilor: "Mielul care paste printre crini."

   O vedenie

    Intro-o zi, parintii indurerati se rugau la mormantul Agnesei. Deodata vazura un grup de fecioare frumos imbracate, stralucind de o lumina supranaturala. Printre acele fecioare o vazura si pe fiica lor, care avea in brate un miel dragut. Ea le surase si le adresa aceste cuvinte: "O, parintilor, nu ma mai plangeti, caci sunt pe deplin fericita. Bucurati-va mai degraba caci acolo sus, impreuna cu aceste fecioare, sunt unita cu Dumnezeu de la care pot dobandi multe haruri pentru aceia care-mi sunt scumpi."
   Vestea aparitiei sfintei Agnesa indata se raspandi in tot orasul si in imprejurimi. Din acea zi numarul crestinilor ce veneau la mormantul ei s-a marit, iar sfanta Agnesa le dobandea haruri si binecuvantari ceresti.
   Sfanta Biserica, in amintirea acestei aparitii, a introdus in sarbatoarea ei - 21 ianuarie - o ceremonie deosebita.

   O ceremonie

   Iata cum se face astazi aceasta ceremonie. In sarbatoarea Agnesei, un preot celebreaza solemn Sfanta Liturghie pe altarul de la mormantul ei. La sfarsitul Liturghiei se pun pe altar doi mielusei impodobiti, care sunt binecuvantati si trimisi apoi la sfantul Parinte Papa care, la randul sau, ii binecuvinteaza. Apoi sunt dati in grija unei manastiri de calugarite care sa-i creasca. In Miercurea Mare sunt tunsi, iar din lana lor se impodobesc mantiile episcopilor.

   Din Cer

Altarul de la mormantul sfintei Agnesa. Sub altar se afla
 ramasitele pamantesti ale Agnesei si Emerentianei.
Relicvele celor doua sunt cuprinse in sarcofagul de
argint din spatele grilei altarului.

   Toti sfintii din Cer cauta sa ne faca bine noua, celor de pe pamant. Sa amintitm cateva din multele favoruri si haruri divine dobandite prin mijlocirea sfintei Agnesa.
   La Paris, un cardinal al Bisericii Catolice era grav bolnav. Wilhelm de Mililou care veghea la capataiul lui, fiind obosit, s-a retras sa se odihneasca putin. Indata ce a iesit medicul, ii aparu bolnavului fericitul episcop Bonifaciu insotit de o fecioara in alb. Sfantul Bonifaciu spuse bolnavului: "Ce faci, ce ai?" Bolnavul raspunse: "Sunt bolnav." Atunci sfantul episcop  facu cu degetul semnul sfintei cruci pe fruntea lui, ii sterse fata de sudoare, apoi, dandu-i binecuvantarea bolnavul se vindeca pe loc. Intrebadu-l bolnavul cine este fecioara aceea, sfantul episcop ii raspunse ca este Agnesa, care indata disparu. (Din viata sfantului Bonifaciu, episcop de Losanna).
   Un preot numit Paulin, care era in slujba bisericii sfintei Agnesa avea mari ispite necurate. Nevoind sa-L supere pe Dumnezeu, i-a cerut Papei sa-l dezlege de obligatiile asumate in ziua hirotonirii spre a se intoarce in lume si sa se casatoreasca. Papa ii dadu un inel sfatuindu-l sa mearga in fata icoanei sfintei Agnesa si sa ceara voie de la ea sa se casatoreasca. Preotul s-a dus in fata icoanei si in tot timpul cat a stat in fata icoanei cerandu-i permisiunea sa se casatoreasca, el tot punea si scotea inelul din deget. In timpul acesta ispita l-a parasit.
   Un alt preot care celebra Sfanta Liturghie la altarul de la mormantul sfintei Agnesa, a fost ispitit de diavol impotriva credintei si a adevarului ca Isus se afla real prezent in Sfanta Euharistie. Atunci el s-a rugat Lui Dumnezeu sa-l ajute. Indata auzi un raspuns dumnezeiesc care-i zise: "Sa ai credinta sfintei Agnesa care nu s-a indoit niciodata de vreun adevar de credinta." Si ispita il parasi pe loc... Ori de cate ori era apoi ispitit, repeta cuvintele: sa ai credinta sfintei Agnesa, si ispita il parasea.
   Un alt preot, adus de mijloc, bolnav, s-a vindecat in timp ce celebra Sfanta Liturghie la altarul de la mormantul sfintei. Unui confrate al sau care l-a intrebat cum s-a intamplat vindecarea, el i-a raspuns: am meditat si am gustat cuvintele Evangheliei de la Sfantul Luca ce se refera la Isus: "Toata gloata cauta sa-L atinga si o putere iesi din Dansul, care insanatosi pe toti."

   O bazilica

   Imparatul Constantin cel Mare avea o fata care capatase o boala urata, lepra. Tot trupul era numai rani. Se astepta sa moara curand. Insa a fost sfatuita sa mearga la mormantul sfintei Agnesa, unde a cazut in genunchi cerand ajutorul sfintei. Acolo, la mormant, a fost cuprinsa de un somn adanc. II aparu sfanta Agnesa care-i spuse: "Curaj Constanta (asa o chema) crede numai si Isus Cristos te va vindeca."
   Cand Constanta s-a trezit, era vindecata de boala ei. Ca multumire, a venit la mormantul ei insusi Constantin cel Mare. A ingenunchiat si a multumit sfintei pentru marele har obtinut de la Bunul Dumnezeu. Iar mai tarziu, pe mormantul sfintei Agnesa a zidit o frumoasa bazilica, care se poate vedea si astazi.

   Tie iti canta

   Sfintii si Parintii Bisericii au tesut sfintei Agnesa laude, cantand, preamarind virtutile si martiriul ei. Asa de pilda, sfantul Ieronim spune: "Limbile tuturor neamurilor canta viata sfintei Agnesa."
   Sfanta Maica Biserica indata o puse in numarul sfintilor. Numele ei il aflam in Canonul Sfintei Liturghii si in Litania tuturor sfintilot.
   Marii artisti au avut o atractie deosebita de a o prezenta cu mielul in brate.
   Astazi un mare numar de tinere crestine si-au ales-o ca patroana, cautand sa-i urmeze virtutile. Este patroana deosebita a Uniunii Fiicelor Mariei, Asociatiilor Tineretului Catolic feminin, etc...

                                                       sursa: "VIATA SFINTEI AGNEZA" - Editura Serafica    

VIATA SFINTEI AGNESA (prima parte)

 
   Caminul

   In Cetatea Eterna, intre Montecitorio si piata Navona, pe locul unde astazi se afla Colegiul Capranica, dupa o veche traditie vrednica de crezare, se inaltau casele parintilor Agnesei. Aici a vazut lumina zilei, prin anul 290 al Rascumpararii noastre. I s-a pus numele de Agnesa si s-a facut vrednica de acest nume. "Agnesa - scrie sf. Augustin - a fost asa cum o arata numele, caci Agnesa in latineste inseamna miel, iar in greceste curata. Si intr-adevar, ea in Cer a primit rasplata pentru blandetea si curatia ei."
   Pentru a dovedi apoi ca Agnesa a adaugat blandetei si curatiei o putere eroica in a-si apara credinta si fecioria, acelasi sfant Augustin spune: "Ce sa va spun, fratilor, despre oamenii aceia care au fost cinstiti de pagani ca zei si care au avut onoruri divine ca: temple, preoti ,altare si jertfe? Va voi spune ca nu se pot compara cu martirii nostri. Ba chiar am face o mare nedreptate sfintilor numai incercand sa facem aceasta comparatie. Oamenii aceia sacrilegi nicicum nu se pot pune alaturi de vreunul dintre credinciosii nostri fie chiar imperfecti, cu multe slabiciuni si lipsuri. Si intr-adevar, ce este Iunona alaturi de o batrana care e in adevarata credinta? Hercule a invins leul, a invins salbaticul caine Cerber, insa martiriul a invins lumea. Agnesa a invins diavolul."

Sfanta Agnesa

   Botezul

   Actele martiriului sfintei Agnesa nu ne vorbesc de ziua in care ea a primit Botezul. Insa fiind vorba de o familie cu vechi traditii crestine, cum era aceea a Agnesei, se crede ca nu s-a intarziat in a o spala in apa Botezului, prin care act se indeparta primejdia de a pierde Paradisul. Parintii Agnesei stiau, fara indoiala, ca pruncii prin botez devin fii ai Lui Dumnezeu, frati ai Lui Isus Cristos si mostenitori ai Paradisului. Desigur ca indata au cautat sa o faca partasa de meritele ce se dobandesc in Sfanta Maica Biserica prin mijlocirea Sfintei Jertfe a Liturghiei. Insesi cuvintele sfintei, rostite in fata judecatorului, dovedesc ca a fost botezata indata dupa nastere: "Am fost consfintita Lui Dumnezeu chiar din fasa - ab ipsis incunabulis."
   De mica, aceasta floare a umplut lumea de parfumul virtutilor sale. Cele trei virtuti fundamentale: credinta, speranta si iubirea, semanate in frumosul ei suflet chiar de la intrarea ei in viata, udate in chip deosebit de harul Lui Dumnezeu, cultivate cu toata sarguinta de parintii ei, pastrate cu gelozie ca pe o comoara pretioasa si ferite de coruptia lumii, au facut-o un adevarat inger. La sfintenia Agnesei a lucrat mult harul Lui Dumnezeu, care nu i-a lipsit niciodata, precum si vointa sa statornica. Dar nu trebuie trecuta din vedere inraurirea ce a avut asupra ei pilda buna, corijarile si paza bunilor ei parinti. Ei, cunoscand ca fiica lor era un dar pretios incredintat lor spre paza si educare, nu ne putem indoi de grija lor deosebita in a observa faptele si cuvintele sale, sarguinta lor in a-i face cunoscute micile ei defecte si greseli pentru ca sa se indrepte. De aceea,  fiind ceruta in casatorie si refuzand cu tarie, a aratat vadit dispretul ce-l nutrea fata de desertaciunile lumii si insemnatatea ce o dadea harului divin.

   Primele lumini

   Daca acum, dupa atatea veacuri de crestinism, sunt primejdioase pentru tineri exemplele lumii, ce sa spunem atunci de primejdiile pe care le-a intalnit o tinerete neexperta in Roma, in plin paganism?
   Parintii Agnesei cunosteau greutatile si primejdiile, de aceea au stiut sa ia masuri corespunzatoare din timp. Mai intai mama i-a cautat o doica la care sa nu vada pilde rele, atat in fapte cat si in cuvinte. Si cand copila incepu sa pronunte primele cuvinte, putem crede ca ea a facut-o sa gangureasca dulcele nume de Isus si Maria, si apoi,  putin cate putin,  o invata rugaciunile si cantarile ce se intrebuintau la slujbele bisericesti. Fara indoiala i-a citit pagini frumoase din Evanghelie, cu parabole atat de clare si convingatoare: cu pastorul cel bun, nunta, fecioarele intelepte si cele nebune, cu fiul risipitor, iar Agnesa, suflet curat si aplecat spre virtute, asculta cu bucurie adevarurile acestea si niciodata nu a spus: ajunge.    Des i s-a vorbit de fecioarele sfinte care in ultima persecutie impreunasera coroana martiriului cu coroana pretioasa a fecioriei. 

Sfanta Cecilia

I s-a vorbit de sfanta Cecilia care fiind data in casatorie impotriva vointei sale, a descoperit sotului pagan fagadunta ce-o facuse Lui Dumnezeu de a ramane fecioara. Sotul ei, Valerian, se converti la credinta, primi botezul si muri pentru Isus Cristos. Desigur, i-a vorbit de fecioara Agata, care dadu mare faima orasului Catania prin virtutile sale. De micul martir al Preasfantului Sacrament al Euharistiei, sfantul Tarciziu, si de alti eroi adevarati care si-au varsat sangele pentru credinta, in Roma si in afara Romei. 
   Ce sa spunem apoi de actele mamei, care o lua in brate si-i apropia buzele de pietrele reci din catacombe, spre a le saruta, pe care erau sapate numele martirilor marturisitori ai credintei? Familia si catacombele, iata primele scoli deschise pentru mica noastra eroina crestina. Pentru a ne face o idee despre copilaria si prima educatie a Agnesei, credem ca ne este ingaduit sa o asemanam cu un alt suflet care se stinse din viata in floarea varstei si care in acest mod a fost smuls din lumea aceasta corupta, si plantat in Paradis, adica cu sfanta Tereza a Pruncului Isus (Tereza de Lisieux). Precum se stie, si ea de mica si-a oferit inima Lui Isus, indata ce L-a cunoscut, fara a o mai retrage. Si ea, multumita si totdeauna zambitoare, s-a jertfit pe sine Mielului dumnezeiesc, devenind ca si sfantul Alois de Gonzaga, martira necunoscuta. Desi ea a trait mult in urma Agnesei, totusi vie ii era dorinta de martiriu. Si daca si-ar fi petrecut viata in acele timpuri, fara indoiala statornicia sa n-ar fi fost mai putin de invidiat decat aceea a fecioarei romane. In felul acesta sfanta Tereza ajunse la un inalt grad de perfectiune pe calea grea si obositoare a Calvarului. Daca fericita Agnesa nu s-a induplecat nicicum in fata judecatorului si a ramas tare in acea credinta crestineasca pe care o avea in inima, a fost pentru ca de mica a invatat sa tinda la perfectiune si la Cer ca la Patria sa.
  Sfantul Ieronim ne asigura ca sfanta Agnesa dezvoltandu-se repede, devreme dispretui si placerile pamantesti. Asa a fost dimineata zilei prea scurte a vietii pamantesti a Agnesei: o floricica delicata care, rasadita intr-o gradina imprejmuita a unei familii crestine si ingrijita cu gelozie, se deschide ca sa primeasca pe corola roua cerului si razele soarelui.
   Isus isi alesese acest suflet dintre mii si, cu o parinteasca si iubitoare grija, o pregati pentru faptele urmatoare si o intari pentru ultima incercare a vietii. Iar ea, ca un miel bland, se lasa condusa de har, cu increderea unui copil in bratele mamei sale, nepunand impotriva operei de zidire a Lui Dumnezeu acele capricii ce adesea se incuiba in sufletele nevinovate. Iubirea Lui Dumnezeu care are o inraurire asa de mare asupra sufletelor care inca nu s-au luat dupa lume, ci dupa increderea in Dumnezeu, au nascut in sufletul Agnesei o vie dorinta de a fi o sluga credincioasa, si un dezgust total s-a nascut in sufletul ei fata de orice pacat cat de mic. Acesta este secretul sfinteniei care o conduse apoi la actul eroic al martiriului. Daca intr-un suflet nevinovat sunt semanate, ca intr-o gradina bine cultivata, semintele mantuitoare ale virtutilor crestine, iar acel suflet lucreaza la cresterea lor, cine poate sa-si inchipuie minunatiile pe care Dumnezeu le poate face in acel suflet? Acest lucru ni-l dovedesc toate sufletele ce se bucura de fericirea Paradisului. Si printre acestea, cel al Agnesei in mod deosebit straluceste mai mult, caci si-a pecetluit viata cu martiriul.
   Putem spune, fara a gresi, ca ea a avut de mica darul rugaciunii si al unirii intime cu Dumnezeu, din care isi tragea puterea spre a putea practica virtutile. Aceasta reiese din surasul ce totdeauna-i stralucea pe chip, din increderea in Dumnezeu pe care o manifesta in fata celor mai grave amenintari.

   Inima la inima

   In toate vietile sfintilor aflam o atractie fata de Isus ascuns in Sfanta Euharistie. Doctrina sanatoasa, adevarata, este neaparat de trebuinta pentru mintea unui crestin ca sa ajunga sa cunoasca cat mai bine invataturile si dogmele principale ale religiei. Insa inima simte trebuinta unei alte hrane, care nu are asemanare pe acest pamant si anume de Sfanta Euharistie. Sfanta Agnesa avu fericirea sa primeasca aceasta Paine a celor tari, de care a zis dumnezeiescul Invatator: "Cine mananca din aceasta Paine va trai in veci". 
   Fiind ceruta in casatorie, ea a dat in aceasta privinta un raspuns plin de nevinovatie si de mister: "Mirele meu, Isus Cristos Insusi, mi-a facut un semn pe frunte, cu miere si lapte m-a hranit, cu nevinovate imbratisari m-a strans si cu Sangele Sau mi-a stropit obrajii." 
   Urmatoarele randuri scrise de invatatul Armelini, rezuma timpurile de dinainte de pace si libertate a crestinismului. Ne prezinta modul de a vorbi misterios, in care se ascundeau, in timpul persecutiilor, de ochii paganilor, misterele credintei crestine: "Mie mi se pare ca acele expresii pline de mister in aparenta, se refera cuvant cu cuvant la obiceiul de a da neofitului, indata ce a fost scos din apa botezului, lapte si miere", precum ne-o dovedeste Tertulian, marele scriitor bisericesc, noul botezat dobandea dreptul de a intra in adevaratul Pamant al Fagaduintei. "Iar cand ea spune ca e unita cu Mirele ei ceresc, Sangele caruia i-a impestritat chipul, intelege - scrie Bartolini - misterul Sfintei Euharistii prin mijlocul caruia ajunsese la o unire atat de minunata si totodata face aluzie la vechiul obicei al Bisericii de a da copiilor, dupa botez, Sfanta Impartasanie. Preotul punea in gura copiilor o picatura din Preasfantul Sange.
   In timpul persecutiilor Biserica a voit ca toti credinciosii sa fie intariti cu Painea cereasca spre a se umple de curaj in clipele grele. Nici copiii nu erau exclusi de la aceasta participare caci des se intampla ca atunci cand tatal si mama erau dusi in inchisoare, chiar si copiii sugari erau macelariti din ura fata de numele de crestin."
   Nu e de mirare ca Agnesa in fata tribunalului a vorbit asa ca sa nu fie inteleasa, caci pe atunci la crestini era comun acest mod de a vorbi, ca nu cumva sa se expuna profanarii misterelor credintei crestine. Se stie ca cele mai insemnate adevaruri, ca prezenta reala a Domnului nostru Isus Cristos in Preasfantul Sacrament, nu erau destainuite noilor convertiti decat dupa o buna pregatire si instruire in adevarurile religiei crestine. Deoarece Agnesa a fost crestina din primele zile si crescuta intr-o familie crestina, a cunoscut, a patruns si a iubit acest mister divin. Cine poate sa spuna, sa descrie avantul de iubire ce domnea in acea inima curata pentru Isus ascuns sub chipul Euharistiei?

    Porumbita Lui Dumnezeu

    Unul dintre cei mai mari invatati ai Bisericii, sfantul Ambroziu, in cartea sa "Despre Fecioare" propune pentru fecioare ca exemplu de urmat pe sfanta Agnesa, despre care alcatuieste o frumoasa lauda, spunand - printre altele - ca viata ei scurta pe acest pamant a fost atat de curata si nepatata, incat nimeni nu a putut sa o vorbeasca de rau. Si aceasta o intelegem daca ne gandim ca ea, obisnuita cu convorbiri mistice si launtrice cu Dumnezeu si abandonata cu totul in Vointa Lui Preasfanta, nu se gandea la nimic altceva decat sa placa Mirelui ceresc. De aceea era foarte modesta in priviri si vorbe, dispretuia podoabele desarte, obiectele de aur si orice giuvaer atat de iubite de catre fetele tinere. Chipul ei stralucea de o cereasca seninatate, ceea ce dovedeste linistea launtrica a sufletului ei si unirea continua cu Isus. Sa citam in aceasta privinta frumoasele cuvinte ale cardinalului Wismann: "Intelepciunea suprafireasca a stralucit in faptele si cuvintele sale, unite intr-un chip atat de minunat cu simplitatea unei copile nevinovate, o facuse inainte de vreme vrednica de cele mai rare privilegiice ce se dadeau numai sufletelor incercate in virtute, cum era acela al valului fecioarelor, care i-a fost dat sfintei Agnesa inca din frageda varsta."
   Sa-l mai auzim pe cardinalul mai sus amintit in ce priveste solemnitatea punerii valului, prin care Agnesa din acel moment devenea toata a Lui Isus.
   "Biserica era putin luminata de razele slabe ale soarelui de iarna; lumanarile ardeau pe altarul imprejmuit cu lampi de aur si argin a caror lumina parea o aureola. Catedrala Sfantul Petru care se afla in Vatican, era pusa in fata altarului iar pe ea sedea Sfantul Parinte tinand in mana carja pastorala, iar pe cap tiara. In jurul sau stateau ministrii sai imbracati in haine de sarbatoare. Din fundul bisericii se auzeau voci armonioase, ce pareau ingeresti. Erau fecioarele care cantau incet si placut un imn continand sentimente care mai tarziu au fost adunate in cantarea: "Iesu corona virginum" - Isus cununa fecioarelor. Deodata aparu procesiunea fecioarelor cu torte aprinse, avand in mijlocul lor doua tinere candidate: Agnesa si Lia. Una cate una se prezinta in fata Pontifului, si fiind intrebata ce dorea, canditata raspundea ca arde de dorinta sa primeasca valul si sa practice datoriile impuse fecioarelor. Dupa o scurta predica, Papa examina candidatele, apoi recitand formula obisnuita asupra valului, il binecuvanta si imbraca pe cele doua candidate, pe cele doua fecioare. Cele doua se apropiara de altar si li se puse pe cap semnul jertfei de sine. Nu li s-a taiat parul pentru ca in Apus nu era inca acest obicei ca in Rasarit, insa li se puse pe cap o coroana de flori. Totul se sfarsise. Agnesa, ingenunchiata la picioarele altarului, nemiscata si rapita in extaz, isi tinea privirile la Ceruri."
   Aceasta ceremonie ne ajuta sa cunoastem stima la care erau tinute fecioarele in primele veacuri ale crestinismului. In adunarile pioase aveau un loc deosebit rezervat pentru ele, si pentru ele se faceau rugaciuni deosebite.
   Sfantul Ciprian in cartea sa: "Tratat despre imbracamintea si modul de a trai al fecioarelor", pune intr-o deosebita stima starea lor, le numeste floarea Bisericii, podoaba harului, chipul Lui Dumnezeu pe pamant si partea cea mai nobila si mai aleasa a Lui Isus Cristos. Aceste denumiri atat de frumoase se potrivesc de minune fecioarei romane Agnesa, mai ales daca citam cuvintele unei scriitoare moderne:
   "Respectul, blandetea, afabilitatea in fapte, modestia in purtare, dulceata, iubirea stralucira asa de mult in ea incat era exemplu viu pentru celelalte fecioare, care o iubeau foarte mult."
   La sfarsitul acestui capitol sa facem o mica reflectie: daca fetele din zilele noastre ar urma exemplul sfintei Agnesa, ce mare binefacere ar fi pentru moralitatea publica, pentru credinta si mai ales pentru pacea si cinstea familiilor!

   Ca neaua

   La scoala

 Pe cand Roma facea primii pasi pe scara mistica a religiei crestine, s-a trezit in ea un viu interes pentru studiul scrierilor frumoase, datorata nepotolitei dorinte de a cunoaste, de aceasta preocupare a fost foarte mult insufletit omul veacului in care infloreau renumitele poeme grecesti. Nu se stie numarul scolilor deschise pentru tineretul roman, pentru studiul poetilor clasici si al artelor, al retoricii, al jurisprudentei si al altor materii, insa putem deduce din cartile aparute ca au fost in numar de o suta. Cam multe pentru acele timpuri. Din nefericire, insa, cele mai multe erau scoli pagane. Astfel ca la orice ora ai fi intrat in aceste scoli, ai fi auzit vorbindu-se despre oameni ilustri pagani care s-au distins in cutare ramura a stiintei, sau despre victoriile in razboaie ale imparatilor sau ale regilor. Din aceasta dorinta de a cunoaste, de a fi la curent cu progresele stiintei, parintii Agnesei se hotarara sa-i dea o educatie potrivita familiei lor nobile. De aceea au trimis-o la scolile publice. Se crede, a fost frecventata una din scolile crestine unde invatau diaconesele, femei dedicate slujirii Bisericii. In aceste scoli invatatura era deosebita fata de cea a scolilor pagane, caci deosebit era scopul persoanelor care frecventau aceste scoli. In scolile crestine studiul clasicilor era inlocuit cu poezia cartilor sfinte, in aceste scoli se invata cititul si scrisul, unele norme de economie domestica, iar pentru doritori chiar si filosofia, muzica si retorica.

   Copiii familiilor nobile erau mereu insotiti de un pedagog care se ocupa cu educatia copilului si de un sclav care ducea cartile si tablitele de scris. Si paganii se ingrijeau de copiii lor, caci nu se multumeau sa-i lase intovarasiti de o singura persoana, ci de multe ori se intampla ca parintii insisi sa-i insoteasca. Si sfanta Agnesa cand mergea si se intorcea de la scoala avea o buna calauza, totusi cea mai buna calauza a ei a fost teama de Dumnezeu si ingerul pazitor care o supraveghea intr-un chip deosebit, precum vom vedea.

   Gheare periculoase

   Intr-o zi, pe cand se intorcea de la scoala in tovarasia unei persoane din familie, a fost vazuta de fiul unui oarecare Sinforian, pe atunci prefect al Romei. Modestia ce-i stralucea pe chip si imbracamintea ei aleasa, care-i marea frumusetea, trezira in acel tanar un afect asa de mare incat isi puse in gand sa o ia in casatorie cu orice pret. O urmari de departe ca sa vada carei familii ii apartine, la ce casa se va opri. Vazand-o intrand in palatul Clozilor, intelese ca era nobila, bogata, cinstita, si vrednica sa-si uneasca ursitele cu fiul prefectului Romei!
   Nebunule! Te inseli amar! Agnesa nu poate sa fie si nici nu va fi vreodata a ta. Ea si-a ales partea cea mai buna jurand credinta Mirelui ceresc, care a facut-o atat de frumoasa incat esti ispitit sa spui ca este o creatura mai mult ingereasca decat omeneasca. Alunga-ti dorintele, caci ea nicidecum nu va renunta la fagaduintele facute!
   Dupa acea intalnire care i-a pricinuit o adevarata tulburare in suflet, intors acasa, destainui totul tatalui sau care, fiind de acord, consimti la alegerea fiului si nu e de mirare ca el insusi se grabi sa vorbeasca cu parintii Agnesei. Intalnindu-i odata, aduse destule dovezi care trebuiau sa-i convinga sa-i dea fata deoarece frumoasele calitati ale fiului, nobletea si bogatiile familie....
   La randul lor, parintii Agnesei au adus motive contra, si terminara cu un refuz politicos, dar hotarat. Ne putem imagina starea tanarului la auzul acelui refuz dureros! Il invinovati pe tatal sau ca nu a stiut sa prezinte lucrurile asa cum ar fi trebuit. Cu toate acestea nu s-a descurajat, ba chiar a incercat el insusi o alta cale ca sa-i inmoaie inima si astfel sa-si atinga scopul. Si intr-adevar,  intr-o zi s-a imbracat in vesminte de mare pret si, pe cand Agnesa se intorcea de la scoala, iesi in calea ei si-i descoperi iubirea ce o purta fata de ea si dorinta arzatoare ca ea sa consimta sa-i fie sotie. Si in acelasi timp ii oferi pietre pretioase care fascinau privirile si care valorau o avere!
   Alba porumbita, asistata de ingerul pazitor si de Spiritul Sfant, la acest asalt,  se opri putin ca pentru a cere sfat si, in sfarsit, cu un gest superior varstei sale, respinse mana lui Procopiu, zicandu-i: "Pleaca de aici cauza a pacatului, momeala a rautatii, hrana a mortii, fugi departe de mine, caci eu iubesc pe un altul care e cu mult mai nobil si mai bogat. El mi-a dat daruri mult mai de pret ca ale tale, iar in deget mi-a pus inelul de mireasa. Mana-mi dreapta cu bratari scumpe mi-a impodobit-o, de gat mi-a atarnat margele de pietre scumpe si de urechi cercei cu margaritare stralucitoare, intr-un cuvant, am fost impodobita din cap pana-n picioare cu podoabe scumpe, iar pe umeri mi-a pus o manta tesuta in aur. Mi-a aratat apoi comorile Lui mari fagaduind ca mi le va da mie daca-i voi fi credincioasa. Si ca nu cumva iubirea mea sa se indrepte catre altcineva, m-a insemnat pe frunte. Asadar eu nu pot sa privesc la altul fara sa fac nedreptate Lui. Niciodata nu-L voi putea parasi, caci am jurat ca-L voi iubi numai pe El. Generozitatea Lui e mai larga, puterea Lui e mai mare, infatisarea Lui e mai frumoasa si iubirea Lui e mai dulce. El mi-a pregatit deja nunta; imi rasuna in urechi sunetele armonioase ale instrumentelor Sale muzicale. Fecioarele care-L insotesc, neincetat ii canta. Cu imbratisari nevinovate m-a strans la piept, iar cu sangele Sau mi-a stropit fata. Maica Sa e fecioara, Tatal Sau nu cunoaste femeie, ingerii-L slijesc, soarele si luna ii admira frumusetea. Mortii invie numai la simtirea mirosului Sau placut, celor slabi le da putere numai cu atingerea mainilor Sale, iar puterea Lui niciodata nu se va micsora. Numai Lui ii voi ramane credincioasa, numai Lui ma incredintez cu  totul. Iubindu-L pe El raman curata, atingandu-l sunt neprihanita, posedandu-L sunt si raman fecioara."
   Invatati, o, fecioarelor, e sfatul sfantului Maximin, a refuza dupa pilda minunata a eroicei copile, refuzati cu toate puterile darurile veninoase ale oamenilor, refuzandu-le cu aceeasi groaza pe care o aveti fata de muscatura unui caine turbat. Acelasi sfat vi-l indrept voua tinerelor care cititi aceasta carticica.

   Amagire

   Procopiu, suparat de tratamentul aspru ce l-a avut si de refuzul primit, a ramas adanc intristat si astfel, plin de deznadejde se intoarse acasa. Vorba hotarata a fetei, raspunsurile ei care continuu-i rasunau la ureche, ii pricinuira o grea amaraciune in suflet si asa de mult se intrista bietul tanar, incat se imbolnavi grav.
   Sinforian, prinzand firul convorbirii si adanc indurerat de starea fiului, a alergat indata la medici. Dar acestia, auzind de iubirea pe care Procopiu o nutrea fata de tanara romana, il asigurara pe tatal ca Agnesa era pricina raului si ca daca ea ar consimti sa mearga dupa Procopiu, acesta si-ar dobandi impreuna cu pacea inimii si sanatatea trupului.
   Pentru un patrician mandru, care purta in oras o prea insemnata sarcina, aceea de prefect, era destul de rusinos sa se umileasca inaintea tinerei fete. Insa dragostea pe care o avea fata de fiul sau il invinse si iata ca s-a prezentat in persoana la casa Agnesei. Aici, fara ocolisuri, prezenta scopul vizitei si o ruga cu lacrimi sa se induplece. Ii atrase atentia la fericirea care i se pregatea si la viitorul plin de sperante ce ii putea aduce aceasta unire. Agnesa, cu toate ca era singura acasa, avand incredere in Acela pe care-L iubea, il asculta cu liniste. Insa dupa ce terminase Sinforian de vorbit, plina de un sfant curaj spuse: "Eu nu pot nici macar sa gandesc la o alta unire. Eu mi-am dat toata iubirea si credinta unui alt mire mult mai nobil si mai bogat decat Procopiu, si as face mare greseala numai vorbind cu tine despre astfel de lucruri."
   Sarmanul om pleca nemangaiat de la casa Agnesei, cu hotararea insa sa descopere cu orice pret pe rivalul fiului sau. Insa cu toate sfortarile, nu a ajuns la nici un rezultat.
   In sfarsit, un mancau de la curte ii spuse ca Agnesa era crestina si ca Isus Cristos era Mirele fecioarei romane. Sinforian nu cunostea secta crestina - cum o numea el - decat din zvonurile care se raspandisera despre crestini. Pentru el crestinismul nu era decat o societate de vrajitori veniti din Orient, in stare sa faca lucruri extraordinare, iar Agnesa era una dintre vrajitoare, care a stiut sa arunce asupra fiului sau, numai cu o privire, acea vraja fara leac.
   Dar oare nu iesise inca decretul de persecutie impotriva crestinilor? Nu trebuiau sa fie nimiciti de pe fata pamantului? Iar el ca prefect nu trebuia sa dea un exemplu in a observa decretul dat de imparatii cinstiti ca zei? Si atunci, Agnesei nu i-ar fi ramas decat doua alegeri: sa accepte sa mearga dupa Procopiu sau, daca nu, sa plateasca cu moartea incapatanarea sa.
   In timp ce in curtea  prefectului se uneltea impotriva Agnesei, ea se ruga, se pregatea de lupta, isi spori rugaciunile fara insa sa-si piarda macar o clipa linistea sufleteasca.

 Partea a doua a vietii sfintei Agnesa o puteti citi, accesand:
http://dinimaginatie.blogspot.ro/2016/01/viata-sfintei-agnesa-partea-doua.html

MARTHE ROBIN - misiunea anti-sinucidere

de sora Emmanuel Maillard - "Comunitatea Fericirilor" - Medjugorje

   Pentru a intelege mai bine continutul acestei postari, ar fi important sa cititi articolul despre aceasta mare mistica franceza, pe care-l gasiti aici:
   MARTHE ROBIN "o ostie sfanta si placuta lui Dumnezeu"

 

Marthe Robin

   Am avut privilegiul s-o intalnesc pe Marthe Robin in mod personal, de patru ori. A cincea oara parintele Finet m-a luat cu el pentru a asista la cuminecarea saptamanala a Marthei. Un membru al Centrului ne insotea.  In intimitatea acestui eveniment maret ne-am rugat simplu un rozar, dupa ce am invocat unele intentii majore pentru Biserica si lume. 
   Cuminecarea Marthei s-a petrecut intr-o adoratie in tacere, apoi ne-am retras. Stiam: de indata ce Marthe primea Ostia, ea intra in extaz. Era interzis sa te rogi cu ea misterele de durere ale Rozariului, fiindca acestea o faceau sa intre imediat in extaz, un extaz dureros. In acea zi, Marthe m-a facut sa intuiesc ceea ce urma sa devina mai tarziu painea mea zilnica in Medjugorje si anume: sa realizez ca supranaturalul este atat de natural pentru cei care-L iubesc pe Dumnezeu.
   Uneori, Isus ii dadea parintelui Finet cate un semn al nerabdarii Sale pline de iubire fata de Marthe. El nu astepta ca rugaciunea: "Doamne, nu sunt vrednic sa intri sub acoperamantul meu, dar spune numai un cuvant si de va vindeca sufletul meu", sa se termine, ca Ostia si aluneca deja din mainile preotului pentru a zbura catre Marthe si a se aseza pe buzele ei!
    Marthe percepea pe Dumnezeu si sufletele intr-un mod uimitor.
    Intr-o zi, o femeie foarte bogata intra in camera Marthei. Aceasta femeie are o infatisare placuta, se exprima usor si se bucura de un mare succes im mediile cele mai cultivate. De indata ce ea pune piciorul in casa Marthei, aceasta exclama:
   - "Oh, doamna, aveti un suflet dezgustator!" (1)
   Inutil sa mai spun ca doamna primeste socul vietii ei. Mai tarziu, datorita rugaciunii Marthei, ea se va stradui sa-si schimbe bazele vietii sale.
   O alta data, una din prietenele mele intra in camera ei. Este prima sa vizita. Marthe exclama imediat, cu o bucurie nedisimulata:
   -"Oh, Chantal, vino repede sa-mi dai un sarut!"
   (Trebuie stiut ca erau luate mii de precautii pentru a nu lovi patul Marthei, caci cel mai mic soc ii provoca un plus de suferinta). Dar Marthe i-a rezervat un regim special lui Chantal si ca urmare a dezvoltat o prietenie foarte profunda cu ea. De ce cu ea? Acesta ramane secretul Regelui. Chantal, este adevarat, manifesta o caritate remarcabila atat fata de cei mai respinsi, cat si fata de cei mai bogati.
   Intr-o zi, parintele Finet ii da sarcina unui preot al centrului sa mearga sa-i duca cuminecarea Marthei, fiindca el urma sa lipseasca. Preotul se aseaza langa Marthe ca sa se roage impreuna cu ea Rozariul, dar Marthe il intrerupe:
   - "Parinte, Isus nu este aici!"
   Preotul o linisteste:
   - "Ba da, Marthe, Isus este aici, am adus cutia cu Ostia... O am la mine."
   - "Isus nu este aici" - insista Marthe.
   Atunci preotul scoate cutia pe care o avea atarnata la gat, o deschide...
   - "Oh, Marthe! Ai dreptate! Dumnezeule, am uitat azi dimineata sa pun Ostia inauntru!"
   Aceasta perceptie a prezentei reale a Lui Cristos in ostie este intotdeauna pentru mine un motiv de uimire. Din nefericire, si satanistii pot percepe daca o ostie este consacrata sau nu. Dar in cazul lor, satana este cel care-i informeaza, el si-a pastrat caracteristicile sale de inger (dar inger al tenebrelor, si nu al luminii). Ingerii rai sau buni, stiu unde este Isus. Satana si-ar bate joc de un satanist care i-ar aduce o ostie neconsacrata ca sa o profaneze.
   Marthe vedea aceste realitati ascunse ochilor nostri si intreaga sa inima incerca sa-l "ajute" pe Isus-Ostie, facand reparatie si adorand.
  
   Tu, Spaniola!

Marthe Robin

    Marthe dadea dovada de o profunda compasiune fata de persoanele care sufereau. Ea le simtea de la distanta suferinta si suferea impreuna cu ele, mijlocind zi si noapte pentru cele mai distruse, mai ales pentru acelea care pareau sa alerge cu ochii inchisi catre infern. Ea i-a cerut Lui Isus chiar si faptul de a sta la poarta iadului pentru a convinge sufletele sa nu mearga acolo. Cand ii era incredintata o persoana in suferinta, ea nu o abandona. Puteai reveni douazeci de ani mai tarziu, si ea intreba, cu vocea sa de copil:
   - "Si cutare, cum mai este acum?"
   Avea o afectiune particulara pentru saracii pe care-i vedea zdrobiti sub greutatea duritatii din jurul lor, a rautatii umane si a racelii tipice unei societati materialiste. Marthe vedea in mod mistic miile de sinucideri care urmau, mai ales cele ale atator tineri torturati de vidul interior. Ea-i insotea in agonia lor si mijlocea pentru ei.
   Intr-o zi, ea le-a marturisit minunatei noastre prietene, Estelle Satabin si parintelui Manteau Bonamy, apropiati ai comunitatii mele, un lucru cu adevarat nemaiauzit, poate doar in viata lui Padre Pio:
   - "Daca vedeti pe cineva care vrea sa se sinucida, spuneti-i sa ma cheme in inima sa si voi veni sa-l ajut!"
   Estelle n-a lasat ca aceasta perla sa cada prada uitarii. Cativa ani mai tarziu, o tanara vine si se prabuseste in bratele ei, coplesita de disperare. Fara familie, aruncata din copilarie de la un orfelinat la altul din apropierea Parisului, sarmana inima a Lorettei a sangerat continuu inca de la nasterea sa. Cuvantul "familie" o face sa viseze, dar totul pare sa coalizeze impotriva ei. Doborata de succesiunea infernala de porti inchise in fata mizeriei sale, ea nu mai vede nici un motiv sa mai continue sa traiasca.
   Estelle face tot ceea ce poate ca s-o consoleze si s-o ajute in mod concret; ea-i vorbeste despre Dumnezeu si, de asemenea, ii dezvaluie faimoasa perla. Marthe trebuie sa intervina!
   - "Sti, am o prietena foarte buna, aproape de Valence, pe care o cheama Marthe. Ea este foarte apropiata de Dumnezeu, este o adevarata sfanta. Iar Dumnezeu i-a facut un dar foarte rar: cand cineva vrea sa se sinucida, poate s-o cheme in ajutor, ea aude vocea persoanei in sufletul ei si vine sa o ajute. Asadar, retine bine acest lucru, de acord? Daca simti ca ai de gand sa faci o prostie, cheam-o, ea va veni!"
   Tanara nu are nici o cultura religioasa, dar ca la adevaratii saraci, inima ei goala stie sa vibreze la caracteristicile Lui Dumnezeu: bunatate, frumusete, dorinta de a ajuta pe cineva in suferinta... Ea inregistreaza informatia, in maniera ei, si-si reia cu ceva mai mult curaj drumul presarat cu spini. Intr-o zi, abuzata de falsele promisiuni ale unui barbat, probabil nu cu mult mai norocos decat ea, Lorette se pomenste insarcinata si parasita. Ea se lupta sa pastreze totusi copilul, in ciuda presiunilor pe care le banuia fiindca, se gandeste ea, acesta ar putea fi inceputul familie sale adevarate: un micut doar al ei! Dar aici primeste o noua lovitura: considerata ca fiind prea saraca pentru a-si creste copilul - o fetita, aceasta-i este luata si plasata intr-un istitut din Oise. Drepturile de vizita sunt foarte limitate; "micuta sa" va fi crescuta de catre straini.
   

parintii Marthei Robin

Trec doi ani, Lorette spera sa-si reprimeasca fetita, dar cu somajul ei cronic si lipsa unui domiciliu stabil nu rezolva nimic. La o noua tentativa i se spune ca nu exista decat mici sperante, ceea ce e prea mult si Lorette cedeaza. Noaptea nu mai are somn, iar ziua rataceste fara tinta, ranita, sfasiata, disperata. Intr-o dimineata, in zori, ea se indreapta ca un robot spre podul des Arts. Parisul doarme inca, nu e nimeni pe strada... Lorette urca pe balustrada podului ca sa se arunce in Sena. Nu-si ridicase inca al doilea picior cand, dintr-o data, ii revine in memorie conversatia sa cu Estelle.
   "Oh, Doamne, Estelle isi spune ea. Sfanta... si daca as chema-o?!
   Dar Lorette a uitat numele sfintei, insomniile sale o tradeaza. Cu toate acestea, ii vine in minte un detaliu: ea locuieste langa Valence! Atunci, Lorette incepe sa strige:
   - "Tu, Spaniola din Valence (Lorette a confundat oraselul Valence din Franta cu orasul Valencia din Spania - in franceza se spune tot Valence), vino in ajutorul meu!!
   Si iata, Marthe este acolo. Desi invizibila ochilor Lorettei, cu o infinita delicatete materna Marthe o repune pe picioarele ei si o face sa se aseze. Lorette este calma, imaginea fiicei sale ii vine deodata in minte. Sa moara? Nu, nu asta este solutia!
   "Ei bine, ce-ar fi daca as merge mai degraba s-o vad pe micuta mea la Compiegne, este sambata. Asta imi va schimba gandurile?" - isi spune ea.
   Lorette nu are nici un ban in buzunar, iar metroul este prea scump pentru ea. Asa ca ea merge, si merge, catre Nordul Parisului, si cu cat merge mai mult, cu atat isi recapata fortele.
   "Da, isi spune ea cu o pace neobisnuita, este o idee buna sa merg s-o vad pe micuta mea!"
   La iesirea din Paris ea face autostopul si o masina se opreste. Lorette ii zambeste barbatului:
   - "Mergeti catre Campiegne?"
   - "Da, urcati!"
   Tacere stanjenitoare. Barbatul are o infatisare binevoitoare, simpla. Dupa cateva minute, el intreaba:
   - "Mergeti chiar la Compiegne?"
   - "Ah... nu, la cativa kilometri de acolo, dar lasati-ma la Compiegne, va fi bine, ma voi descurca!"
   - "Bine, pentru ca eu merg la Mortefontaine."
   - "Mortefontaine?! Dar este foarte aproape de unde merg eu!"
   - "Atunci e bine, va las acolo, nu ma deranjeaza."
   Lorette ii dezvaluie secretul ei acestui brabat atat de amabil: ea urmeaza sa-si petreaca ziua cu fetita ei, care i-a fost luata, viata nu este usoara, dar micuta aceasta este totul pentru ea...
   - "Si in seara aceasta, cum va intoarceti in Paris?" intreaba barbatul.
   - "Oh, in seara aceasta? La fel, voi face autostopul inainte de caderea noptii, am obiceiul!"
   - "Nu! Si eu trebuie sa ma intorc la Paris pe la ora 19, voi veni sa va iau, este mai simplu."
   Vor mai trece cativa ani pana cand Lorette o va intalni pe Estelle, din intamplare, pe un bulevard din Paris, intr-una din acele zile de har pe care doar Cerul stie sa le combine. Lorette povesteste tot...
   - "Ah, bine! Asadar, in acea seara doamna a avut soferul ei la dfomiciliu! Si dupa aceea?" - intreaba Estelle.
   - "Si apoi... ne-am simtit bine impreuna. Si el a avut o viata grea. Era foarte amabil cu mine..."
   - "Si apoi?"
   - "Apoi, ne-am casatorit. Am putut s-o iau inapoi la mine pe fetita. Uite, priveste fotografiile..."
   Cateva luni mai tarziu, atunci cand ii face o vizita Marthei, Estelle ii povesteste intamplarea Lorettei. Iar Marthe isi aminteste foarte bine de acea dimineata, pe podul des Arts, in zori, acea oita sfasiata de durere care isi striga oboseala ei de a mai trai si care avea lucruri mult mai bune de facut decat sa se arunce in Sena!

   Femei gen Lorette exista mii, mai ales in faza de "pre-Sena". Insa femei gen Marthe... Cine dintre noi se va ridica sa lucreze impreuna cu ea (2) si astfel sa-i inmulteasca pe cei salvati de la disperare?

Sr.Emmanuel Maillard

 (1)  Aceasta ne reaminteste de Sfanta Caterina de Siena. Intr-o zi, ea intalneste o doamna din inalta societate, pe care toata lumea o lauda in Italia. Aceasta soseste imbracata foarte scump, foarte parfumata si acoperita de bijuterii... In momentul in care femeia intra in camera, Caterina se simte rau si lesina in fata ei. Mai tarziu, Caterina va scrie ca ea nu a putut sa suporte mirosul gretos pe care-l raspandea acel suflet! Adeseori Caterina putea sa vada starea sufletului unei persoane si uneori, daca sufletul nu era in stare de har, emana un miros urat. Isus i-a dat Caterinei aceasta carisma speciala pentru a-i permite sa ajute acel suflet sa se converteasca, sa-si schimbe caile si sa se intoarca la Dumnezeu. Inca o data, atunci cand lumea admira orice cale de moarte, o mare sfanta ii permite Lui Isus sa-si planga durerea in fata pierderii unei vieti.
   In mod similar, Padre Pio putea fi foarte dur cu oamenii care se complaceau in pacatele lor. Un barbat, pe care mai apoi Padre Pio l-a vindecat de cancer in faza terminala, a relatat ca la prima intalnire cu Padre Pio, acesta i-a spus ca "este foarte murdar si ca ar trebui sa plece sa se pregateasca sa moara."

   (2)  Miile de marturii primite dupa moartea Marthei dovedesc minunata ei mijlocire de sus din Cer. O adevarata ploaie de haruri pe care le putem primi!
   
   sursa:  cartea "Copilul ascuns din Medjugorje" - de sora Emmanuel Maillard