Deturnarea fondurilor

   de Sora Emmanuel, Comunitatea Fericirilor - Medjugorje

   Sunt cu adevarat liber?

   Intr-o zi, parintele Slavko a amintit modul in care putem prejudicia lucrarea Lui Dumnezeu fara ca macar sa ne dam seama de acest lucru. Il aud inca si acum spunand:
   "Atunci cand Dumnezeu ne da un dar prin care vrea sa facem un bine celorlalti, iar noi incepem sa-l punem in practica, exista riscul de a ne atasa prea mult de munca noastra. De exemplu, incepem un apostolat, avem o organizatie, un centru, o lucrare caritativa sau alta, care sunt, intr-adevar, inspirate de Dumnezeu. Dar iata, descoperim ca un dar asemanator i-a fost dat si altcuiva, care si el, face mult bine. Apoi, constatam ca acea persoana lucreaza mai bine decat noi, si incepem sa ne simtim prost. Ne lasam cuprinsi de invidie, iar acest sentiment ne chinuie tot mai tare, pana cand devine o adevarata boala. In loc sa ne bucuram de binele care se face, devenim tristi si frustrati fiindca acel bine nu este rodul muncii noastre. Interpretam intr-un mod atat de eronat totul,  incat ajungem pana acolo in a vedea in celalalt o amenintare pentru noi si vrem sa-i distrugem lucrarea. (Cf. Luca 9,49-50) 
   Incepem sa-l vorbim de rau, sa raspandim comentarii negative despre apostolatul sau, ca si cum am vrea sa fie foarte clar ca numai noi suntem CEI care fac acel bine. Acest fapt ne poate face sa ne pierdem pacea si ajungem sa nu mai putem face binele pe care am fost chemati sa-l facem. Iata cum, dupa ce la inceput ne-am investit toata bunavointa si am realizat un lucru extraordinar, in final ajungem sa stricam lucrarea Lui Dumnezeu si sa-L intristam chiar pe Dumnezeu!"

   Cum putem evita acest lucru? Cautandu-L numai pe Dumnezeu si marirea Lui in tot ceea ce facem, fara sa ne amestecam si interesele proprii, devenind constienti ca avem repede tendinta de a considera darurile primite de la Dumnezeu ca fiind ale noastre si spovedind acest lucru; detasandu-ne de actiunile noastre si de roadele pe care ele le aduc, fiindca acestea nu ne apartin. Asadar, pentru a evita sa stricam o lucrare buna, sa ne cercetam inima si sa vedem daca suntem cu adevarat liberi, pregatiti sa-L lasam pe Dumnezeu sa ne ia in orice moment activitatea, daca aceasta este voia Sa sfanta."

Pr. Slavko Barbaric (1946 - 2000 )

   In timpul misiunilor sale prin lume, parintele Slavko a observat multe cazuri asemanatoare in grupurile mariane. In predicile sale, el stia despre ce vorbeste. Insa, parintele Slavko a fost si un om al tacerii. El a pastrat in inima sa numeroasele confidente care i-au fost facute despre razboaie sau furtuni in care erau implicati copiii Sfintei Fecioare. El le-a "invelit" in rugaciunile pe care le facea in timpul excursiilor sale matinale pe munte, cand mijlocea pentru toti. Desigur, aceste lucruri au fost ingropate odata cu el, dar este bine sa ramanem vigilenti ca sa ne purificam modul nostru de a-L servi pe Dumnezeu.

Mechthild de Hackerborn

   Aceasta invatatura a parintelui Slavko, imi aminteste de minunatele cuvinte pe care Isus le-a spus Sfintei Mechthild: "Toti cei care cinstesc darurile pe care Eu le-am facut altora, vor primi aceleasi merite si aceeasi glorie. Daca podoaba de nunta a unei mirese are mai multa stralucire decat a celorlalte,  oricine poate dobandi aceeasi frumusete cand se apropie de ea cu o inima iubitoare." ( 1 )

   Oamenii isi atribuie lor lucrarea

Vicka

   Vicka este foarte ferma atunci cand este vorba despre planurile Sfintei Fecioare cu lumea, iar Sfanta Fecioara este foarte ferma atunci cand este vorba despre dorintele Tatalui.
   Se pare ca noua ne lipseste, uneori, aceasta fermitate, asa cum ne lipseste virtutea fricii de Dumnezeu, care constituie fundamentul ei.
   Ocazional, Vicka primeste indicatii de la Sfanta Fecioara pentru unele comunitati noi, mai ales cele din Brazilia, unde ele infloresc din abundenta. Una dintre ele se numeste: "Aleanza Misericordia" si,  desi a fost fondata recent ( in 2001, parintele Antonello Cadeddu impreuna cu parintele Enrico P., au fondat in Brazilia Comunitatea "Aleanza Misericordia" - Alianta Indurarii), ea a realizat deja o lucrare minunata cu copiii strazii si tinerii nesupraveghiati. Fondatorul comunitatii este un preot, parintele Antonello, originar din Italia. Bine echipat cu daruri spirituale - atat de necesare pentru a realiza o astfel de misiune - parintele Antonello isi obtine o mare parte din inspiratia sa, in Medjugorje. Printr-un concurs cu totul neasteptat al Providentei, el a ajuns sa aiba o intalnire cu Vicka, care, spre marea lui surprindere, dorea sa-l intalneasca cat mai repede. Ea a inceput sa-i vorbeasca despre Comunitatea lui, inainte ca el sa rosteasca vreun cuvant! De fapt, in timpul unei aparitii, Sfanta Fecioara i-a dat Vickai cateva indicatii pe care sa i le transmita preotului.
   Avand acordul parintelui Antonello, as vrea sa subliniez aici unul din punctele fundamentale ale acestui mesaj. Stand pe un scaun, neclintita, in "camera aparitiilor" din casa albastra, Vicka i-a zis in acea dimineata:
   - Madonna mi-a spus sa va spun ca aceasta lucrare este voia Tatalui care este in Ceruri. El vrea aceasta lucrare.
   Preotul, putin neincrezator, i-a raspuns Vickai:
   - Dar, Vicka, nu spui acest lucru tuturor celor care vin la tine si-ti cer parerea cand vor sa inceapa o lucrare de caritate?
   Usor surprinsa, Vicka a adaugat:
   - Nu, Madonna este Cea care mi-a spus sa va spun acest lucru si ceea ce spun acum este pentru dumneavoastra. Si Sfanta Fecioara a mai spus: "Trebuie sa actionati numai atunci cand amndoi, impreuna, vedeti ca ceea ce faceti este voia Tatalui din Cer si nu doar pentru ca unul din voi doreste sa faca ceva si spune atunci ca aceasta este voia Lui Dumnezeu"
   Madonna mi-a zis sa va spun ca multe comunitati, la inceput, se nasc dintr-o adevarata dorinta a Tatalui. Insa, din pacate, la scurt timp, oamenii isi atribuie lor lucrarea si nu-I mai permit Tatalui Ceresc sa actioneze. Ei se lasa prinsi de atat de multe lucruri incat nu mai au rabdare sa-I ceara Tatalui sa le arate calea sau sa se roage pentru a sti daca deciziile pe care le iau sunt in acord cu voia Lui. Din acest motiv, Dumnezeu abandoneaza acele lucrari, ele nu mai progreseaza si sfarsesc prin a muri. Totusi, in ceea ce va priveste, aceasta lucrare este voita de Tatal, iar Madonna o binecuvanteaza.

   Sfanta Fecioara nu putea sa se exprime mai clar. Nimeni nu poate pretinde ca este scutit de astfel de deviatii, caci Satana este furios impotriva a tot ceea ce vine de la Tatal. El se straduieste sa-i prinda in cursa pe cei care vor sa-L asculte pe Dumnezeu si sa actioneze conform instructiunilor pe care le primesc de la El - in rugaciune.

   Ce s-ar fi intamplat cu Biserica, daca Papa Ioan Paul al 
II-lea n-ar fi fost, mai inainte de toate, un om al rugaciunii, un mare ascultator si un sarac cu duhul, mereu constient ca barca pe care o conduce nu-i apartine? Cu toate ca era coplesit de munca, el stia sa pastreze esentialul: legatura sa personala, intima, cu Sfanta Treime. Prietenii sai, de exemplu, povestesc ca, dupa calatorii extenuante, ajungeau undeva si li se oferea o cina buna inainte de culcare. Toata lumea se aseaza la masa, dar un oaspete lipseste: este Ioan Paul al 
II-lea! Este cautat peste tot si il gasesc in capela, in genunchi in fata unei statiuni a Caii Crucii. "Ah, da, astazi este vineri!" isi spun ei. Au observat ca, vineri,  Papa nu merge niciodata sa se culce fara sa se fi rugat indelung Calea Crucii! "Fiindca de aici imi iau puterea", a spus el.
   In acea seara, el reapare vizibil inviorat, in fata prietenilor sai, inainte de a le ura "noapte buna".
_____________________________

( 1 )  Sfintei Mechthild de Hackerborn (Germania, sec. XIII),  scrise in "Cartea Harului Divin"
                       
                                               Sora Emmanuel Maillard - " Copilul ascuns din Medjugorje"