Micutul Padre Pio

   Suntem in anul 1896, in atat de aspra provincie italiana: Avellino.

   Micutul Francesco merge pe noua ani si n-ar pierde pentru nimic in lume serviciile religioase pe care poporul crestin le traieste in mod obisnuit, alternandu-le cu muncile grele de pe camp. El cauta singuratatea pentru ca sa-si spuna Rozariul si sa stea de vorba cu Dumnezeu. Ii place sa doarma sub cerul instelat. Cand vremea este urata, el apreciaza ospitalitatea matusii sale Daria, care il indrageste in mod deosebit si-i amenajeaza o camaruta in ferma sa. Francesco petrece ore in sir sub un ulm pe care si l-a ales ca refugiu. Acolo, el intrevede deja lupta spirituala dura, impotriva Celui Rau, care nu face decat sa isi inceapa o lunga  cariera de umiliri si de diferite atacuri asupra lui. Sufletul micului Francesco este fascinat de Dumnezeu si inflacararea sa exceptionala deranjeaza deja fortele intunericului.
   In acea zi, tatal sau decide sa-l duca in Altavilla Irpina, la sarbatoarea anuala a lui San Pellegrino, un martir foarte iubit si venerat in regiune. Cu aceasta ocazie, taranii organizeaza un mare targ de animale si chiar Grazio, tatal copilului, vrea sa cumpere un cal de tractiune. De emotie, Francesco nu inchide nici un ochi, toata noaptea! Dimineata devreme, iata-l plecat cu tatal sau si cu micul magar al familiei, pentru un drum lung, de mai multe ore! Ajung la sanctuar inainte de amiaza si se strecoara in biserica deja plina.
   Credinciosii vin din toata regiunea. Ei isi manifesta fata de Sfantul lor preaiubit, semnele de devotiune cele mai pitoresti si-i prezinta adeziunile lor prin gesturi mai mult decat expresive, chiar explozive! Ei ridica bratele catre cer, strigand, plangand, rugandu-se... Apoi cad zgomotos in genunchi, facandu-i sa vibreze de pamant, ca si cum ar vrea sa atraga mai bine atentia Sfantului. Unii ii ofera lumanari uriase, vopsite in culorile cele mai vii; altii aduc jerbe de flori sau inimi de catifea garnisite pe margine cu aur... Pe scurt,  o pietate populara pe cat de zgomotoasa si colorata, pe atat de emotionanta. Toti se strang in jurul altarului, unde troneaza tabloul Sfantului, care, din fericire, - cred - reuseste sa gaseasca, in acea suprapunere de zgomote stridente, perlele rare ale inimilor sincere, care vin sa-si incredinteze mijlocirii sale atat suferintele si tragediile, cat si sperantele lor.

   Si tocmai atunci, o femeie, imbracata in zdrente si vizibil impovarata de toate mizeriile lumii, incepe sa-i vorbeasca Sfantului, cu o voce tare. In brate, se poate vedea iesind dintre zdrente, ea poarta o mica fiinta inerta si complet diforma. Pe masura ce-si lanseaza strigatul, multimea, stupefiata in fata unei astfel de diformitati, isi scade tonul cu cativa decibeli, pentru a-i lasa timp acestei sarmane mama, sa-si reverse inima. Femeia isi ia atunci micutul in maini si, cu energia ultimei sperante, incepe una din cele mai impresionante rugaciuni auzite vreodata. In pledoaria ei, ea foloseste cuvinte pe care le-am considerat urate, dar care fac parte din dialectul de la Avellino, de altfel, destul de colorat. Iata de ce il acuza avocata noastra, in mod deschis, pe Sfant, acoperindu-l cu reprosurile cele mai tulburatoare:
   - Toata viata mea te-am cinstit, n-am lipsit niciodata de la sarbatoarea ta, ti-am pus cu iubire  de atatea ori lumanari, ti-am adus cadouri si am avut intotdeauna incredere in sprijinul tau. Te-am vorbit intotdeauna de bine in satul meu si iata cum imi rasplatesti!! Stii ca sunt singura si fara bani, si cu un copil diform! Cum o sa reusesc sa-l cresc? Nu-ti pasa ca ma vezi asa, incapabila sa am grija de acest copil? Tu o sa cersesti pentru mine? Ce fel de sfant esti tu?!
   Vocea ei devine din ce in ce mai puternica, iar somatiile-i sunt intrerupte de hohote de plans sfasietoare. Ajunge la punctul culminant al pledoariei sale si striga:

Sf. martir Pellegrino

   - Tu, tu esti bine,  tu ai tot, tu esti in Cer! Usor! Daca asta este sfintenia ta, sa-i lasi pe nenorociti sa se descurce singuri, ma dezamagesti, ma dezgusti! Te impaunezi in tabloul tau inramat si cand o inima este lovita de nenorocire, nu misti nici macar degetul mic! Bravo! Frumos exemplu de mila! Toate rugaciunile pe care ti le-am facut... Am fost foarte idioata, m-am chinuit degeaba! Tot ce ai putut sa-mi dai, este un mucos complet diform... Asa ca acum ce-mi spui, hmm? Astepti sa ma intorc in satul meu si sa-ti cant laude?
   Intreaga adunare sta incremenita, neindraznind sa scoata nici un cuvant si nestiind daca trebuie sa se simta jenata pentru femeie sau pentru sarmanul Pellegrino, care-si primeste admonestarea vietii sale. Ce se va intampla?
   Vocea mamei se intrerupe, a strigat prea mult, a plans prea mult, a sangerat prea mult. Atunci, intr-o ultima izbucnire de indrazneala si de credinta, ea urca scarile altarului lateral al lui Pellegrino.
   In multime, micutul Francesco de opt ani, nu pierde nici o farama din ceea ce se petrece si, uluit, se roaga din toata fiinta sa pentru aceasta mama distrusa de suparare. Insa tatal sau il trage de mana:
   - Hai, vino!
   - Asteapta, tata, asteapta!
   Francesco devine greu ca plumbul. Tatal isi da seama ca nu-l va face pe baiat sa cedeze. Intre timp, femeia isi scoate dintre zdrente micutul martir si il ridica ca pe o ostie in fata imaginii Sfantului. Apoi, asezandu-l in fata lui, striga:
   - Uite, iata-l! Pastreaza-l, sau dami-l inapoi vindecat!
   Dupa aceea se indeparteaza de altar, hotarata sa obtina castig de cauza. In biserica se poate auzi musca zburand.
   - Hai, vino Francesco, trebuie sa vad de cal!
   - Nu, tata, lasa-ma sa mai stau putin!
   Francesco ramane tintuit pe loc, vrea sa vada cum se va termina scena. Femeia sta acolo si asteapta. Imprejur se starneste rumoare si biserica isi recapata repede caracterul zgomotos din zilele de sarbatoare. Comentariile se raspandesc repede, in stil italian.
   Brusc, micutul Francesco isi deschide ochii mari: un fapt extraordinar este tocmai pe cale sa se intample pe altar! Sub exclamatiile pelerinilor uimiti, copilul diform incepe sa se rostogoleasca usor pe-o parte si, el, cel care inainte era inert ca o leguma, se straduieste sa se ridice pe micile sale brate si pe genunchii sai. Membrele sale si-au reprimit forma normala! Nu se poate descrie tumultul care a urmat... Grazio, aruncat in dreapta si in stanga, incearca sa iasa, dar este impins in interior de un nou val de pelerini care vor sa "vada", caci clopotele bisericii au inceput si ele sa vesteasca minunea, balansandu-se repede, dupa cum era obiceiul cand se producea un miracol al Sfantului Pellegrino. Da, acum toata lumea poate sa constate: copilul este frumos si complet vindecat, membrele sale si-au regasit armonia. Marele, iubitul, veneratul Pellegrino a implinit minunea sub ochii lor!

Francesco (viitorul Padre Pio)

   Micutul Francesco, impresionat pana in adancul sufletului, nu-si va reveni niciodata din soc. Devenit mai tarziu Padre Pio, acest implorator exceptional, configurat Lui Cristos pana in carnea sa, va povesti de nenumarate ori apropiatilor sai ( 1 ) evenimentul de la San Pellegrino si impactul pe care acesta l-a avut asupra lui. Si va adauga intotdeauna cu gravitate:
   - In acea zi, am invatat sa ma rog!

______________________________
( 1 )  Printe apropiatii lui se numara si Padre Domenico Labellante,  colaborator fidel al lui Padre Pio in ultimii doisprezece ani din viata acestuia. Padre Domenico insusi mi-a confirmat acest eveniment, cand ne-am intalnit la San Giovanni Rotondo, caruia-i placea sa dea ca un minunant exemplu, credinta acestei femei.
   
                                           Sora Emmanuel Maillard - "Copilul ascuns din Medjugorje"