MARIA SI UNITATEA CRESTINILOR

     de Giles Barthe, Episcop de Frejus-Toulon

   Au trecut deja 2000 de ani de predicare a Evangheliei si totusi multe popoare nu au primit inca lumina ei. Sa nu cautam cifre exacte, caci sunt dificil de stabilit si intotdeauna mai mult sau mai putin contestabile. Este destul sa spunem ca, in raport cu numarul total al locuitorilor pamantului, sunt inca foarte putini cei care se considera crestini si, din pacate, ei insisi sunt divizati. In sanul Bisericii s-au produs sciziuni foarte devreme in decursul istoriei. Noi, oamenii secolului XXI, putem constata, in "camasa fara cusatura a Lui Cristos" care trebuie sa fie Biserica Sa, rezultatul multor sfasieri, dintre care prima este veche de un mileniu si este cea a separarii Orientului, numit Ortodox; a doua ruptura s-a produs in secolul  XIV, cu Reforma protestanta si Anglicanismul, iar aceasta ruptura a dat la randul sau nastere la multe alte diviziuni. Catolicii sunt aproape jumatate dintre crestini: cealalta jumatate este maruntita intr-un mod greu de descris.
    De peste jumatate de secol, ca un har al Lui Dumnezeu, sub numele de miscarea ecumenica, redresarea a inceput si continua in inimi, rugaciunile si actiunile pentru unitate, ale multor crestini constienti. Conciliul Vatican II a imprimat acestei miscari un nou elan, angajand in ea, fara nici un echivoc, intreaga Biserica Catolica. Caci nu mai putem citi cu indiferenta rugaciunea Lui Isus: "Si Ma rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei care vor crede in Mine prin cuvantul lor, ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trims. Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una,  precum Noi una suntem: Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie una in mod desavarsit, si sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine." (Ioan 17, 20-23)
   Cata ingrijorare in aceasta implorare! Si nimeni n-o impartaseste in asa masura ca Sfanta Fecioara Maria, Mama Sa.

DUREREA INIMII SALE NEPRIHANITE TREBUIE SA NE AJUTE SA NE REGASIM UNITATEA!

   1.  SUFERINTA SA ESTE UN MODEL

   "Mama spirituala a oamenilor, Ea a plans si a suferit pentru toti", spunea Papa Ioan Paul al VI-lea. 
   A suferit, desigur, foarte mult in Inima Sa, pe care a strapuns-o "sabia" durerii. Si cum sa nu fi pus Ea, printre suferintele Sale cele mai amarnice, pe cea care decurge din dezbinarea copiilor Sai? Ea este Mama. In neprihanirea Inimii Sale, care iubeste fara partinire si fara exceptie pe toti, pentru Ea nu este important cine are dreptate sau cine greseste. Ea stie ca toti copiii sai sunt frati, care ar trebui sa fie uniti, sa se inteleaga si sa se iubeasca.
   Si cum sa nu fi subscris, in bucuria Cerului,  la aceasta declaratie a Conciliului referitoare la crestinii din celelalte Biserici: In ciuda "diferitelor divergente (...) fiind botezati in numele Lui Cristos, ei sunt, pe buna dreptate, onorati cu numele de crestini. Fiii Bisericii Catolice ii recunosc cu drepturi depline ca frati intru Domnul." (Decretul nr.3 a), sau: "Este necesar ca toti catolicii sa recunoasca cu bucurie si sa aprecieze valorile cu adevarat crestine care isi au sursa in patrimoniul comun si care se gasesc la fratii nostri "separati." (Decretul nr.4 h).
   La fel Ca Iisus, Maria a fost intristata de atitudinea lui Iuda in mojlocul celor Doisprezece.
   Ea a resimtit absenta prietenilor Lui Isus pe Calvar, rana lepadarii lui Petru, cea a neincrederii lui Toma si atatea alte neintelegeri, chiar dispute despre care aflam in Faptele Apostolilor si in Epistolele din Noul Testament.
   Aceasta suferinta se amplifica in Inima Sa materna in viziunea profetica a ceea ce va fi viitorul Bisericii, trasat deja de luptele de la inceputurile sale. Si poate sa fi vorbit despre asta cu Sfantul Ioan, ucenicul caruia ii fusese incredintata si care le-a consemnat, in mod dramatic, in Apocalipsa sa. Fara nici o indoiala ca aceste dispute au fost printre cele mai mari ingrijorari ale Ei. Ea asteapta mereu ca inimile noastre sa se modeleze dupa a Sa, pentru a ne ajuta sa urmam "astazi (...) suflarea harului Duhului Sfant." (Decretul nr.4).

   2.   SUFERINTA SA ESTE UN INDEMN

   Pentru a ne purta crucea, trebuie sa privim cu incredere spre Cristos si sa stim ca drumul pe care El ne conduce este absolut sigur. Caci Vinerea Sfanta n-ar avea sens daca Pastele n-ar veni s-o lumineze cu stralucirea sa.
   Mama Bisericii a consimtit cu bucurie s-o nasca pe aceasta in dureri pentru a trait aceasta nastere in deplina speranta, caci nu se indoia nici o clipa de fecunditatea sacrificiilor Sale.
   Noi ii continuam eforturile in masura posibilitatilor noastre, cu slabiciunile si cu lipsurile noastre; dar, la fel ca Ea,  suntem sustinuti de Speranta. Stim ca fiecare dintre noi trebuie sa colaboreze la desavarsirea mantuirii si-I cerem neincetat ajutorul si mijlocirea materna, altfel am putea fi cu usurinta descurajati, caci aportul nostru este atat de imperfect, atat de amestecat cu pacate, atat de derizoriu fata de ce asteapta Mantuitorul de la noi.
   Dar mai stim, de asemenea ca, in partea omeneasca necesara pentru a completa Patimirile Lui Cristos, Ea a facut deja esentialul si astfel, oricat de neinsemnat ar fi aportul noastru, unindu-se cu al Ei va capata valoare.
   Conciliul ne cere o convertire a inimii, o dragoste mai puternica si mai curata pentru fratii nostri separati, o mai mare delicatete in raporturile noastre cu ei, o acceptare loiala a dialogului, vointa de a face primul pas pentru a le intinde mana, chiar daca, uneori,  aceasta ne costa. Caci avem tendinta sa ne lamentam: "E greu! E imposibil! Suntem atat de departe! Ei nu ne inteleg... Dar cred ca, in fond, ne este teama sa luam crucea. "Haideti, copiii Mei, ne spune Maria, Fiul Meu a invins lumea. Curaj! Incredere! Eu am fost absolut sigura ca sunt victorioasa impreuna cu El. Luati-Ma de mana! Agonia Lui Isus va dura pana la sfarsitul lumii in Biserica Sa, in special cea care este cauzata de dezacordul ucenicilor Sai. Nu trebuie sa dormiti in timpul acesta." 
   Ea ne repeta cuvintele Sfantului Paul care servesc de concluzie Decretului Conciliar: "Insa nadejdea nu dezamageste, pentru ca dragostea Lui Dumnezeu s-a revarsat in inimile noastre prin Duhul Sfant, care ne-a fost daruit." (Rom 5,5).

   3.SUFERINTA SA ESTE UN SPRIJIN

   Atunci cand Maica Sfanta ne spune "Curaj!", Ea adauga intotdeauna: "Nu va temeti de nimic, Eu sunt cu voi." 
   La fel ca Iisus pe marea in furtuna, celui care este ispitit de demonul disperarii, Ea ii repeta cu blandete: "Om de putina credinta!" Si daca aceasta remarca este valabila in toate domeniile luptei noastre spirituale, cum oare n-ar corespunde ea sentimentelor Sale materne, mai mult decat in alte cazuri, atunci cand este vorba despre a ne uni si a ne iubi? Cu cat a simtit mai mult ca i se sfasie inima in fata disensiunii copiilor Sai, cu atat ii ajuta mai mult in eforturile lor sincere de unitate.
   Suferinta Sa i-a binemeritat un credit inegalabil asupra Inimii Fiului Sau si o putere de mijlocire pe care Ea nu poate sa n-o foloseasca in slujba unei cauze atat de sfinte.
   Conciliul recomanda multa rugaciune, caci totul depinde de Dumnezeu - la Care totul este cu putinta, dar vrea ca noi sa cerem harul Sau. In aceasta rugaciune, nu toti vor invoca mijlocirea Sfintei Fecioare. Le respectam scrupulele; dar n-am facut noi deja impreuna un demers capital, meditand cu aceeasi admiratie marturia Mariei, in special Iubirea curata a Inimii Sale ranite de dezbinarea noastra? Aceasta meditatie ne-a facut sa ne rugam Fiului Sau cu mai multa inflacarare si speranta.
   Cei care cred ca si noi ca prezenta Mamei noastre nu ne abandoneaza in admirabila comuniune a Sfintilor, cei care, din experienta, cunosc eficienta interventiilor indurarii Sale, cei care cred ca Ea ramane Mama mereu atenta si prevenitoare in grija Sa pentru buna intelegere a familie Sale si pentru fraternitatea copiilor Sai, cei care stiu ca orice rugaciune, prin mijlocirea Ei, isi atinge, cu siguranta, scopul, isi vor pune, ca si Conciliul, "deplina speranta in rugaciunea Lui Cristos pentru Biserica, in Iubirea Tatalui pentru noi si in puterea Duhului Sfant." Dar vor adauga, tinand cont de distanta care separa creatura de Creatorul ei: "Ne punem increderea in mijlocirea Inimii Indurerate si Neprihanite a Mariei, destinata in mod providential sa ne serveasca drept avocata pe langa Dumnezeu."
   Marie, Mama Bisericii, prin Inima Ta Indurerata si Neprihanita, mijloceste pentru Unitatea spiritelor in Adevar si pentru Unitatea inimilor in Iubire.
   ("L' Appel du Coeur douloureux et immacule de Marie" nr.33 - "Regina Pacis" nr.15)