SUPUNEREA LA VOINTA DIVINA, PACEA SUFLETULUI

Sfantul Alfons de Liquori

                                                                                                                SUPUNEREA NOASTRA

  Daca vrem sa multumim pe deplin pe Dumnezeu, sa cautam a face intru toate voia Sa sfanta, ba chiar a fi una cu ea in tot ce Dumnezeu randuieste. 
   A face voia Lui Dumnezeu inseamna a ne conforma vointa noastra cu vointa Lui Dumnezeu, inseamna mai mult: din vointa Lui Dumnezeu si vointa noastra sa facem o singura vointa, in asa fel incat noi sa nu voim altceva decat ceea ce vrea Dumnezeu si singura vointa Lui sa fie si vointa noastra.  Aceasta este cea mai  inalta desavarsire spre care trebuie sa ne indreptam mereu; aceasta trebuie sa fie tinta lucrarilor noastre, a tuturor dorintelor, gandurilor si rugaciunilor noastre.
   Spre a atinge aceasta unire trebuie sa avem ajutorul tuturor patronilor nostri ceresti, a ingerilor pazitori, dar mai ales ajutorul Preasfintei Mame Maria, care este cea mai desavarsita intre toti sfintii, fiindca s-a unit, ca nimeni altul, cu Vointa Dumnezeiasca.
   Dar, taria noastra o aratam mai ales atunci cand ne unim cu vointa Lui Dumnezeu, in toate lucrurile, fie placute, fie contra dorintelor noastre.
   In lucrurile placute, si pacatosii stiu sa faca voia Lui Dumnezeu; sfintii, insa, se uneau cu ea chiar in lucrurile potrivnice si neplacute. Aici se poate vedea mai bine cat iubim pe Dumnezeu.
   Venerabilul P. Ioan Avila zicea: Pretuieste mai mult sa spui: "Fie Numele Domnului binecuvantat", cand te ajung lucruri neplacute, decat mii de multumiri, in lucrurile care iti plac.
   Mai mult, trebuie sa facem  voia Lui Dumnezeu nu numai in lucrurile potrivnice, cum sunt: bolile, supararile, saracia, moartea celor apropiati si altele asemenea, dar chiar si in acelea care ne vin prin mijlocirea oamenilor, cum sunt: dispretul, vorbirile de rau, nedreptatile, furturile si tot felul de prigoane.
   Toate acestea, desi Dumnezeu nu le vrea ca pacate pentru cel care le face, le lasa pentru ca noi sa fim umiliti, saraci si mortificati.
   Credinta ne spune ca tot ce se intampla in lume, se face cu voia Lui Dumnezeu. "Eu sunt Domnul care intocmesc lumina si fac intunericul, Eu aduc pacea si Eu seman restristea (Is. 45, 7).
   De la Dumnezeu vine tot binele si, cu voia Lui, tot raul, adica acele lucruri neplacute pe care noi le numim pe nedrept rele, dar de fapt sunt bunuri daca le primim din mainile Sale: "Fi-va nenorocire in cetate care sa nu fie bunul Domnului?" (Amos 3. 5)
   Si inca inainte spunea inteleptul: "Binele si raul, viata si moartea vin de la Dumnezeu" (El. 11, 14).
   Este adevarat ca atunci cand un om te supara pe nedrept, Dumnezeu nu voieste pacatul aceluia, nici nu conlucreaza la rautatea vointei lui; dar prin ajutorul general ce-l da tuturor fapturilor, conlucreaza la fapta materiala cu care acel om te loveste, te fura sau te nedreptateste; asa ca supararea pe care o suferi e voita de Dumnezeu si-ti vine din mainile Sale. De aceea zise Domnul catre David ca El era pricina supararilor ce trebuie sa-i vina de la Avisalom, cu scopul de a-i pedepsi astfel pacatele: "Iata eu voi ridica asupra ta raul din casa ta, si sub ochii tai voi lua femeile tale si le voi da aproapelui tau." (2 Imp. 12, 15)
   De aceea zise si evreilor ca drept pedeapsa pentru nelegiuririle lor, va trimite pe asiri sa le ia avutul si sa-i nimiceasca: "Pe Asiri, nuiaua si bata maniei mele, ii voi trimite pentru ca sa-ti ia averile si sa-ti ucida poporul." (Is. 10, 5)
   Dumnezeu s-a slujit de rautatea asirilor ca de o nuia ca sa pedepseasca pe evrei. Isus Insusi spune despre Patimile si Moartea Sa: "Nu voi bea paharul pe care Tatal mi l-a dat?" (I. 18, 11)
   Iov, cand au venit sa-i spuna ca sabeii i-au furat averile si i-au ucis copiii, a zis: "Domnul a dat, Domnul a luat" , nu a zis: Domnul mi-a dat copiii si sabeii mi i-au luat ci, ca Domnul i-a dat si El i-a si luat. Iov intelegea prea bine ca aceasta pierdere era voita de Dumnezeu, si de aceea adauga: "S-a facut dupa cum a placut Domnului Binecuvantat."
   Nu trebuie, deci, sa socotim ca neplacerile ce ne ajung vin din intamplare sau din rautatea oamenilor; trebuie sa fim convinsi ca tot ce se intampla, se intampla cu voia Lui Dumnezeu: "Tot ce se intampla aici contra vointei noastre, sa stii ca nu se intampla decat din vointa Lui Dumnezeu" (Sfantul Augustin).
   Epitet si Aton, fericiti mucenici ai Lui Hristos, cand au fost supusi la chinuri: zgariati cu unghii de fier, arsi cu torte aprinse, nu ziceau altceva decat: "Doamne, implineasca-se in noi voia Ta" si, ajunsi la locul de tortura, zisera cu glas mare: "Fii binecuvantat, Dumnezeule Vesnic,  caci voia Ta s-a implinit intru toate, in noi!"
   Cesariu povesteste ca un anumit calugar, desi nu se deosebea de ceilalti, ajunsese la o sfintenie asa de mare incat vindeca bolnavii numai atingandu-i cu hainele sale. Superiorul sau, mirandu-se de aceasta, intr-o zi il intreaba cum face atatea minuni fara sa aiba viata mai buna decat altii? Acesta-i raspunde ca nu stie de ce, si ca se mira si el.
   - Dar ce rugaciuni spui tu? il intreaba din nou superiorul.
   Bunul calugar ii raspunde ca face rugaciuni putine sau aproape de loc, insa a avut o mare grija de a voi numai ceea ce voia si Dumnezeu, si ca Dumnezeu i-a facut acest mare dar de a-si putea lasa vointa sa cu totul in mainile Lui.
   - Castigul nu ma ridica - zise calugarul, nici neplacerile nu ma doboara, caci eu primesc orice lucru din mainile Lui Dumnezeu si inspre aceasta imi indrept toate rugaciunile mele.
   - Dar pentru paguba - zise iarasi superiorul, pe care ne-o facu zilele trecute acel dusman al nostru, luandu-ne hrana, nu esti de loc ingrijorat?
   - Nu, parinte; din contra, i-am multumit Lui Dumnezeu, asa dupa cum obisnuiesc in astfel de imprejurari, fiindca stiu ca Dumnezeu toate le face si le permite spre marirea Sa si spre binele nostru. Iata de ce traiesc multumit, orice s-ar intampla.
   Auzind aceste cuvinte, vazand atata conformare la vointa Lui Dumnezeu, superiorul nu s-a mai mirat de minunile mari pe care le facea calugarul.



                                                                                                           PACEA SUFLETULUI

Cine face asa, nu numai ca ajunge un sfant, dar inca aici pe pamant se bucura de o pace vesnica.
   Alfons cel Mare, regele cel preaintelept al Aragonei, fiind intrebat odata pe care om il crede mai fericit in lumea aceasta, raspunse ca pe acela care se lasa in voia Lui Dumnezeu si primeste din mainile Lui si cele neplacute, ca si cele placute.

   "Toate se intorc spre bine pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu" (Rom. 8, 28)
   Cei ce iubesc pe Dumnezeu, traiesc mereu multumiti caci nu gasesc alta placere decat sa faca voia Lui, chiar in lucrurile care le sunt potrivnice. Pentru acestia, chiar durerea se schimba in multumire, gandindu-se ca primind-o, fac placerea Lui Dumnezeu: "Orice s-ar intampla, nu-l va supara pe cel drept." (Pilde 12, 21)
  In vietile sfintilor se povesteste despre un taran al carui pamant dadea roade mai bogate decat al altora. Intrebat cum se intampla aceasta, el raspunse ca sa nu se mire nimeni, deoarece timpul este totdeauna asa cum il vrea el, caci, zise: "nu vreau alta vreme decat aceea pe care o vrea Dumnezeu si, fiindca eu vreau ceea ce vrea Dumnezeu, primesc roade asa, dupa cum le doresc eu."
   Salvian zice ca sufletele supuse vointei Lui Dumnezeu, daca sunt umilite,  ele doresc aceasta; daca sufera lipsuri, ele doresc sa fie sarace; tot ceea ce li se intampla doresc, si de aceea sunt fericite in viata aceasta.
   Cand vine frigul sau caldura, ploaia sau vantul, cel ce e unit cu vointa Lui Dumnezeu, zice:  vreau sa fie frig sau cald, vreau sa fie vant sau ploaie, caci asa vrea Dumnezeu. Cand vine saracia, prigoana,  boala sau moartea, un astfel de suflet zice: eu vreau sa fiu sarac, prigonit, bolnav, chiar accept moartea, caci asa vrea Dumnezeu.
   Aceasta este minunata libertate de care se bucura fiii Lui Dumnezeu si care valoreaza mai mult decat orice bogatie si decat toate imparatiile pamantului. Aceasta este pacea cea mare pe care o simt sfintii si care intrece orice simtire (Filip. 4, 7), orice placere, orice ospat sau petrecere, intrece onorurile si orice multumire lumeasca, caci acestea fiind desarte si trecatoare, desi mangaie simturile in clipele in care sunt gustate, totusi, nu pot multumi.
   De aceea si Solomon, dupa ce gustase peste masura din toate placerile lumesti, exclama indurerat: "Dar si in acestea este desertaciune si indurerare sufletului. "(Ecl.4. 16).
   " Pe pamant pace, intre oamnei buna invoire" (Lc. 2, 14) spuse ingerul, pastorilor din Betleem. Si cine sunt oamenii de bunavointa, daca nu acei ce stau mereu uniti cu vointa  Lui Dumnezeu care este preabuna, preadesavarsita, caci Dumnezeu nu voieste decat ce e mai bun si mai desavarsit pentru suflet.

                                               din Sfantul Alfons de Liquori - "FIE VOIA TA..."