Capitolul XXXI
"Vreau sa vorbesc acum dupa ce am spus despre unele ispite si despre alte tulburari interioare si ascunse pe care mi le provoca Diavolul, despre altele, pe care mi le provoca aproape in vazul lumii, astfel incat nu se putea ignora faptul ca era vorba de el.
Odata, pe cand ma aflam in oratoriu (locul rezervat rugaciunii in acest caz - n.t.), imi aparu in stanga un chip groaznic de urat; mai ales i-am vazut gura, pentru ca-mi vorbea, o gura inspaimantatoare. Parea ca-i tasneste o flacara mare din restul trupului, limpede, fara nici o intunecare. Si mi-a spus aceasta aparitie infricosatoare ca, desi scapasem din mainile lui, avea sa aiba grija sa ma apuce iarasi. Eu m-am infricosat foarte si mi-am facut cruce cum am putut iar chipul acela a disparut, dar s-a intors din nou. De doua ori mi s-a intamplat aceasta. Eu nu stiam ce sa fac; am luat iute apa sfintita si am aruncat-o in partea in care-mi aparuse el; a disparut si nu s-a mai intors.
Altadata am ramas cinci ceasuri chinuita de niste dureri si tulburari interioare si exterioare, atat de mari, ca nu stiu eu cum de le-am putut indura. Calugaritele care erau acolo cu mine s-au inspaimantat foarte, nestiind ce sa faca pentru a-mi veni in ajutor. Am in obicei, cand durerile devin de nesuportat, sa ma rog in sinea mea, asa cum pot, implorandu-L pe Domnul, daca-i slujesc chinurile mele, sa-mi dea rabdare si sa ma faca sa pot indura pana la sfarsit. Asa ca si de data asta, suferind eu peste poate, m-am usurat prin rugaciune si hotarare. Si se pare ca a vrut Domnul, dupa ce m-a usurat, deoarece chinurile nu de la El erau, sa inteleg eu cum era Diavolul, deoarece am vazut dinaintea ochilor o faptura mica si negricioasa, groaznica la vedere, maraind de ciuda ca pierdea prin ceea ce dorea sa castige. Eu, cand l-am vazut, am inceput sa rad si nu m-am temut cu toate ca, in ciuda prezentei acelor calugarite care nu stiau cum sa ma ajute si sa puna capat unui astfel de chin, erau foarte puternice zvacnirile pe care mi le provoca el si care ma faceau sa ma zvarcolesc, fara a ma putea stapani; mai rau era cu tulburarea interioara, ca nimeni nu putea si nici macar nu incerca sa-mi vina in ajutor. Nu indrazneam sa cer apa sfintita ca sa nu le sperii pe celelalte calugarite dandu-le a intelege ca e vorba de Diavol.
Stiu, din propria experienta, ca nu se afla alt lucru pe lume ca sa-i alunge pe diavoli pana intr-atat incat sa nu se mai intoarca, cum este apa sfintita. E adevarat ca si de cruce fug dar, chiar daca mai greu, pana la urma tot se intorc. Insa apa sfintita da intotdeauna rezultate, ca trebuie ca sunt mari virtutile ei. (Din relatarile vremii se pare ca Sfanta aprecia extrem de mult calitatile apei sfintite si eficacitatea ei impotriva viziunilor Infernului, atat de mult incat niciodata nu pleca la drum fara aceasta. Sfanta iesea deseori din manastire pentru diferite misiuni, ea apartinand unei manastiri "deschise" unde nu se cerea juramant de claustrare). Se stie ce consolare deosebita imi da mie apa sfintita atunci cand o iau. De obicei simt o liniste foarte mare si o odihna foarte dulce, ca nu stiu cum altfel as putea sa explic ceva ca o desfatare interioara care-mi cuprinde intregul suflet. Ceea ce spun aici nu e nazareala si nici ceea ce mi s-a intamplat nu o data, ci de foarte multe ori, de aceea sa se ia aminte. Sa zicem ca ceea ce se simte e ca atunci cand cineva, foarte incalzit si insetat, ar bea un ulcior cu apa proaspat scoasa din fantana, racorindu-si intregul trup astfel. Consider eu ca e foarte important lucru tot ceea ce sfinteste Biserica si ma bucura tare sa vad cata putere au acele cuvinte (rugaciuni rostite de preot) ce sfintesc apa si care o fac, astfel, sa fie atat de diferita de cea care nu e binecuvantata si sfintita.
Deci, vazand eu ca nu-mi mai inceteaza chinurile, am cerut apa sfintita. Am fost stropita cu ea dar fara nici un folos. Insa cand au stropit intr-acolo unde eu le indicam ca este Diavolul, pe data s-a topit el, de parca nici n-ar fi fost, iar chinurile mi-au disparut parca luate cu mana, fara sa-mi ramana in urma lor decat o mare istovire, ca si cum as fi fost batuta cu parul. Mi-a fost de mare folos sa vad ca trupul si sufletul nu sunt ale Diavolului, chiar daca Domnul ingaduie uneori ca el sa faca atata rau. Si atunci, sa ne gandim mereu la cum ar putea fi daca Diavolul ar ajunge sa fie stapan de drept peste amandoua! Iar gandul acesta mi-a dat o si mai mare dorinta de a scapa de o tovarasie atat de rea si de pacatoasa.
Altadata, cu putin timp in urma, mi s-a intamplat sa-mi apara Diavolul, cu toate ca nu pentru multa vreme, pe cand ma aflam singura, fara nimeni in preajma; am strigat cerand apa sfintita, iar cele ce au intrat cu apa, in urma strigateolor mele, dupa ce au fugit diavolii au simtit in aer (si erau ele doua calugarite care pentru nimic in lume n-ar spune o minciuna) un miros greu, ca de pucioasa. Eu, insa, n-am simtit nimic, ca totul a tinut foarte putin.
Alta data eram in cor (in biserici si manastiri loc specific destinat intonarii imnurilor religioase - n.t.) unde ma simteam inflacarata de rugaciune si doream sa ma reculeg; calugaritele aflate in apropierea locului unde aram eu au putut auzi loviturile puternice pe care le dadea Diavolul, si eu, chiar asa adancita in rugaciune, am putut auzi ceva ca o voce groasa si ragusita; dar nu mi-a fost teama, pentru ca eram atat de adancita in rugaciune.
Aceste aparitii ale Diavolului se intamplau mai des atunci cand Domnul imi acorda gratia de a putea eu sa conving un suflet si sa-i aduc folos. Si, spre a se vedea ca asa era, am sa vorbesc acum despre un fapt care a ajuns la urechile multora, mai ales ale celui care-mi e acum confesor (Parintele Banez sau Parintele Garcia de Toledo), prin mijlocirea unei scrisori, fara a-i fi spus eu totusi a cui era scrisoarea aceea; dar el si-a dat seama a cui era.
A venit odata la mine cineva care de doi ani si jumatate se afla intr-un pacat de moarte, dintre cele mai ingrozitoare despre care auzisem vreodata si care, in tot acest rastimp, nici nu-l marturisise, nici nu renuntase de a-l infaptui si nici nu se ruga de iertare. Si, cu toate ca-i confesam si pe altii, cel de care vorbesc m-a intrebat cum de voiam sa-mi marturiseasca un lucru atat de urat? Dar, de dorit, dorea mult sa scape de acest pacat si nu reusea. Mie mi-a parut tare rau si am suferit mult vazand cat de mult era ofensat Domnul prin acest pacat. I-am promis sa-L implor pe Domnul Dumnezeu ca sa-l indrepte pe calea cea buna si sa fac astfel ca si altii, mai buni decat mine, sa faca la fel, iar in afara de asta, i-am scris si unei persoane careia mi-a spus el ca puteam sa-i scriu despre pacatul lui. A fost prima data cand l-a marturisit cuiva; ca a vrut Domnul, urmare a rugilor inaltate Lui de atatea persoane pline de sfintenie ca, datorita mie, sa se indrepte acest suflet pacatos, ca l-a facut el sa se indrepte, iar eu desi eram atat de mizerabila, m-am straduit pentru asta din toate puterile mele. Si mi-a scris aceasta persoana, apoi, ca se simtea atat de indreptata incat timp indelungat trecea pana sa mai cada in acel pacat, dar ca atat de mult il chinuia ispita, incat i se parea ca se afla in Infern - atat de mult suferea; si-mi cerea sa ma rog mereu Domnului pentru el. Eu le-am rugat pe surorile mele calugarite, prin ale caror rugaciuni trebuia sa-mi faca Domnul aceasta gratie, sa se roage pentru el. Si era acest om unul despre care nimeni n-ar fi putut gandi ca lui i se intamplau toate acestea. Eu L-am implorat peDomnul sa-i aline chinurile si ispitele si sa-i indrepte spre mine pe diavolii care-l chinuiau, chiar daca eu nu-L ofensasem cu nimic pe Domnu. Si am trecut astfel prin unul dintre cele mai mari chinuri, cum mai patisem in alte doua dati cand ma chinuise Diavolul, asa cum am scris. iar Domnul i-a indepartat acele chinuri, asa cum il rugasem. Aceasta persoana mi-a scris imediat despre asta ,deoarece il instiintasem despre ruga mea. Sufletul lui s-a simtit plin de putere si eliberat pe de-a-ntregul atat de mult, incat nu mai contenea el multumind Domnului si mie, de parca mare lucru as fi facut eu, caci numai faptul ca Domnul ma asculta si-mi acorda gratii ii fusese de folos. Si-mi spunea el ca, atunci cand se simtea hartuit, imi citea scrisorile si pe data-i disparea ispita si se inspaimanta de ceea ce sufeream eu pentru ca el sa fie liber de acele chinuri. Iar eu, oricat de mare mi-ar fi fost spaima si oricat de greu mi-ar fi fost chinul, as fi fost gata sa indur toate, inca multi ani de-acum incolo, numai pentru a vedea liber acest suflet. Fie Domnul laudat, ca multe poate rugaciunea celor ce-L slujesc, asa cum o fac la manastirea mea aceste surori, ca altfel s-ar fi indarjit si mai mult diavolii impotriva mea, iar Domnul, pentru pacatele mele, le-ar fi ingaduit s-o faca.
In acest timp, intr-o noapte am simtit cum ma inabuseau diavolii; iar cand m-am stropit cu apa sfintita am vazut cum o luau la sanatoasa, afundandu-se parca intr-o prapastie. De atat de multe ori ma chinuie acesti blestemati si atat de putin ma tem de ei vazand ca nici macar nu s-ar putea misca de nu le-ar ingadui Domnul, ca as obosi-o pe Gratia Voastra si m-as obosi si pe mine daca as vorbi despre toate.
Cele pe care le-am spus ii vor fi de folos unui adevarat slujitor al Domnului, pentru ca sa nu se infricoseze de ceea ce fac diavolii, dansand dupa muzica lor; si sa se stie ca, de fiecare data cand nu ne inspaimantam - asa cum vor ei, raman diavolii cu mai multa paguba, iar sufletul mult mai stapan pe sine.
Voi spune despre ceea ce mi s-a intamplat intr-o noapte a sufletelor (cand se considera ca sufletele ies din Purgatoriu pentru a urca la Cer - n.t.). Aflandu-ma eu in oratoriu, caci tocmai sfarsisem o nocturna (parte a Oficiului religios desfasurat noaptea - n.t.) si alte cateva rugaciuni foarte pretioase cu care se incheia aceasta, l-am vazut pe Diavol asezandu-mi-se pe carte, ca sa nu-mi pot eu sfarsi rugaciunea; mi-am facut cruce si astfel am scapat de el. Cand am incercat sa revin la rugaciune, s-a intors iar; cred ca de trei ori am incercat sa ma rog si tot de atatea ori mi-a aparut el si, pana n-am stropit cu apa sfintita, nu am putut scapa. M-am gandit ca, fiind atunci clipa in care ieseau sufletele din Purgatoriu, poate ca venise ca sa tulbure inaltarea lor.........................
De putine ori l-am vazut eu luand forma, iar fara ea de multe ori, dar, ca si in cazul viziunii, vedeam clar ca era langa mine, cum am spus, chiar daca nu avea imagine corporala.
Si vreau sa mai vorbesc de un lucru care m-a inspaimantat mult. Aflandu-ma eu intr-o zi de "Sfanta Treime" (Sarbatoare celebrata in prima duminica dupa Rusalii - n.t.) intr-o manastire, in cor, si fiind eu in extaz, am vazut deodata o lupta grozava intre diavoli si ingeri. N-am putut intelege ce insemna acea viziune. Insa, inainte de a trece cincisprezece zile de la aceasta viziune, s-a auzit despre o disputa intre cei dedicati rugaciunii si cei care nu erau, ceea ce a facut multa paguba manastirii in care avusesem acea viziune; iar lupta, sau disputa asta a tinut mult si a facut mult rau. Alteori ii vedeam pe diavoli viermuind in jurul meu, avand impresia ca eram inconjurata de o lumina puternica, aidoma unui nimb, care nu-i lasa sa se apropie de mine. Am inteles ca ma pazea Domnul, nelasandu-i sa se apropie si sa ma faca sa-L ofensez astfel. Iar ceea ce uneori vazusem cu ochii sufletului, am inteles ca era viziune adevarata. Si am inteles eu cat de putina putere au diavolii daca eu nu sunt, cumva, vreodata impotriva Domnului, si aproape nu ma mai tem deloc de ei, pentru ca puterea lor nu inseamna nimic daca sufletul nu se infricoseaza si nu li se preda de frica, deoarece numai in aceste cazuri isi pot arata ei puterea, ca numai atunci o au.
Uneori, in timpul ispitirilor de care am vorbit, imi parea ca mi se desteptau in suflet toate slabiciunile si desertaciunile de care dadusem dovada pe vremuri, atat de mult incat trebuia sa ma incredintez deindata Domnului, ca sa ma apere........................
Alteori ma chinuia, si inca si acum ma mai chinuie, faptul ca vedeam ca se facea atata caz de mine (este vorba despre lauda) si, mai ales, de catre niste oameni mari despre care se spuneau numai lucruri bune. Am trecut prin multe asemenea suferinte si mai trec inca. Si ma gandeam imediat la viata lui Cristos si la cele ale sfintilor care nu fusesera tratati decat cu insulte si dispret, si ca, in cazul meu, era dimpotriva. Iar acest lucru ma facea sa merg cu teama inainte si nu indrazneam sa ridic capul, mergand mereu cu ochii in pamant, si nici sa ies cumva in evidenta. Dar asta nu faceam cand eram persecutata. Atunci imi era sufletul atat de bucuros si de stapan pe sine insusi, chiar daca, pe de alta parte, trupu-mi suferea si era mahnit, ca nu stiu eu cum de se putea asta; dar se intampla astfel ca parea atunci sufletul ajuns in Imparatia Cerurilor si calca in picioare toata lumea cea pacatoasa. Acel fel al meu de a fi, care ma tinea uneori mult timp, si care parea ca e numai virtute si umilinta, vad acum ca nu era decat ispita. Un frate dominican, mare invatat, mi-a spus-o, si pe buna dreptate. Cand ma gandeam ca aceste gratii pe care mi le facea Domnul aveau sa fie stiute de catre toti, imi era atat de mare chinul, ca mi se tulbura foarte sufletul. Si mi-a devenit suferinta nespus de mare, deoarece mai bucuroasa as fi dorit sa fiu ingropata de vie, decat sa devina publice toate aceste favoruri pe care mi le facea Domnul; si astfel, atunci cand am inceput sa am mari si inaltate extaze, la care nu ma puteam opune, chiar si in vazul tuturor, imi era asa de rusine, ca as fi dorit sa fug si sa ma ascund undeva unde sa nu mai dau ochii cu nimeni.
................................................................................................................................................."
Capitolul XXXII
"Dupa multa vreme in care Domnul mi-a facut o mare parte din gratiile despre care am vorbit, precum si altele mult mai mari, aflandu-ma intr-o zi in rugaciune, m-am simtit deodata, fara sa stiu cum, de parca as fi ajuns in Infern. Si am inteles ca este voia Domnului sa vad cu ochii mei locul pe care mi-l pregatisera diavolii acolo si pe care-l meritam pentru pacatele mele. Totul a fost pentru o clipa dar, chiar de-as trai o vesnicie, imi pare ca nu as putea uita ce-am vazut acolo. Intrarea parea a fi aidoma unei ulite foarte inguste si lungi ce semana cu un cuptor foarte adanc si intunecat. Pe jos parea a fi ceva asemanator unei balti noroioase, murdare si urat mirositoare, plina de broaste raioase. La capat se afla o cavitate sapata in perete, aidoma unui dulapt in zid, unde m-am vazut asezata foarte incomod, deoarece era foarte mica. Tot ce spun acum, insa, pare a fi paradis pe langa ceea ce am simtit eu acolo, ceva atat de groaznic ca nu poate fi descris in cuvinte.
Ceea ce am simtit nu poate fi comparat cu nimic pe lumea asta; era ca un foc in suflet, atat de mare incat nici nu stiu cum sa-l descriu in vorbe. Durerile trupesti atat de ingrozitoare, pe care le-am indurat din cauza bolii mele si care, dupa cum ziceu doctorii, erau cele mai mari care se pot intalni, fara sa mai vorbesc de multe alte chipuri in care am suferit, precum si de chinurile venite de la Diavol, pareua nimic pe langa cele pe care le-am simtit acolo, ca erau nesfarsite si mai mult decat groaznice. Pe langa chinurile trupesti, mai erau si cele sufletesti, ca simtea sufletul meu o agonie atat de infioratoare si se sufoca atat de groaznic incat imi lipsesc cuvintele pentru a putea vorbi de toate acestea. E putin spus ca simteam cum mi se smulge sufletul, ca insusi sufletul era cel care se smulge pe sine si se sfarteca in bucati. E atat de mare chinul, ca nu stiu cum s-ar putea descrie acel foc interior, precum si disperarea data de astfel de dureri si chinuri. Nu puteam vedea de unde-mi veneau, insa ma simteam arzand cu valvataie si facandu-ma bucati in acelasi timp si nu pot spune altceva decat ca focul si disperarea interioara sunt cele mai mari rele ce se pot intalni vreodata.
Deci, aflandu-ma eu in locul acela infiorator, fara sa am de unde astepta vreo consolare, nu puteam sa stau jos, nici sa ies din el, nici sa stau in picioare, nici sa ma intind deoarece, chiar daca exista o spartura, prin care intrasem, nu ma puteam folosi de ea din cauza peretilor, inspaimantatori la vedere, care se strangeau asa de tare ca inabusau tot ce se afla intre ei; totul e cufundat in cea mai adanca bezna. Eu nu pricep totusi cum de se poate vedea, cu toate ca nu e nici un fel de lumina. Atunci nu a vrut Domnul sa mai vad altceva in Infern, ci numai ce va spun; dar mi-a dat dupa asta o alta viziune la fel de infricosatoare: pedeapsa pentru unele pacate. Ceea ce am vazut a doua oara, cu toate ca era mai inspaimantator, nu ma facea sa ma tem atat, deoarece nu simteam nici un chin sufletesc sau trupesc. In cazul primei viziuni a fost voia Domnului sa simt eu acele chinuri spirituale si sufletesti, de parca as fi indurat toate cu trupul. Nu stiu cum de s-a putut, dar am inteles ca a fost o mare gratie pe care mi-a facut-o Domnul, prin care sa pot eu vedea cu ochii de ce ma scapase mare mila Lui. Deoarece nu inseamna nimic doar sa auzi vorbindu-se despre astfel de chinuri, pe langa a le simti, iar eu nu ma gandisem niciodata la asa ceva pentru pacatele mele cele mari; nimic nu se aseamana cu aceasta suferinta pe care mi-a dat-o Domnul, pentru ca e atat de diferita de toate celelalte. In sfarsit, pe cat de mare e diferenta dintre un desen sau o pictura si realitatea propriu-zisa, pe atat de mare si aceea dintre focul de pe pamant si cel care se simte in Infern.
Si am ramas eu atat de inspaimantata si inca mai sunt si acum in timp ce scriu toate acestea incat, cu toate ca au trecut aproape sase ani de atunci, pana si caldura naturala pe care o simt din diferite pricini si cea a soarelui ma fac sa tremur de spaima. Nu-mi aduc aminte de nici o durere sau suferinta pamanteasca pe care am indurat-o care sa nu mi se para un fleac in comparatie cu acele cazne diavolesti; si de aceea imi pare ca ne plangem si ne tanguim fara rost pentru niste biete suferinte pamantesti................. Mi-a fost foarte mult de folos, pe de o parte ca sa-mi lepad teama de suferintele si chinurile acestei vieti, iar pe de alta, sa ma straduiesc sa le indur, multumind Domnului ca m-a scapat de chinul cel vesnic si atat de grozav. Ca, in comparatie cu Infernul, cum am mai spus, totul imi pare usor si n-as da toate chinurile lumii pentru o clipa din acea ingrozitoare suferinta pe care am indurat-o acolo. Si ma inspaimant cum de putusem eu, citind multe carti in care se arata ceva despre chinurile Infernului, sa nu le dau atentie si sa nu simt nici cea mai mica teama in fata lor? Cum de imi puteam gasi odihna cu lucruri care ma puteau duce intr-un loc atat de ingrozitor? Binecuvantat fii Tu, Doamne, in vecii vecilor! Caci, cat de mult ai aratat Tu ca ma iubesti! De cate ori m-ai salvat Tu, Doamne, dintr-o temnita atat de intunecata si cum ma intorceam eu in ea, impotriva vointei Tale!
Si, cand am avut aceasta a doua viziune, am suferit nespus de mult pentru sufletele damnate ce sunt atat de multe..............................................................................................
..............................................................................................................................................
Si am simtit crescand in mine o inalta inflacarare de a fi de folos acestor suflete (din Purgatoriu); atat de mare incat imi pare ca, fara indoiala, numai pentru a-l elibera pe unul singur de asa groaznice chinuri as fi fost gat sa-mi dau viata de o mie de ori cu multa bucurie.............................................................
Ma rog Domnului sa nu ma lase din mana Lui, ca sa nu cad din nou, ca vazusem eu unde puteam ajunge astfel.
Dupa ce vazusem eu acest lucru, precum si altele, la fel de mari precum si multe taine (deoarece Domnul, fiind Cel care e, a dorit sa-mi arate si gloria ce va fi data celor buni, si chinul de care vor avea parte cei rai), dorind eu sa gasesc un mod in care sa fac penitenta caindu-ma pentru atatea rele, pentru a merita macar ceva din acest mare bine pe care il dobandeam de la Domnul, am capatat o mare dorinta sa fug de oameni si sa ma despart de lume pentru totdeauna...............................................................
Am avut ocazia, aflandu-ma eu la cineva (Maria de Ocampo, fiica lui Diego de Ocampo si Beatriz de la Cruz, veri ai sfintei), sa mi se spuna, mie si altora ca, daca nu aveam sa devenim calugarite aidoma celor desculte, am fi putut intemeia o manastire. Eu, cum aveam dorinte de acest fel, am inceput sa vorbesc desre asta cu acea femeie vaduva, prietena mea (Dona Guiomar de Ulloa), despre care cred ca am mai spus ca avea aceeasi dorinta. ...............................................................................................................................................
Chilia Sfintei Tereza de Avila, din Manastirea "Encarnacion" |
(Manastirea "Encarnation")
................................................
Ne-am hotarat sa vorbim Domnului, sa vedem ce avea sa ne spuna El.
Impartasindu-ma intr-o zi Domnului, mi-a poruncit El sa durez acea manastire si sa fac tot ceea ce se putea pentru asta, faganduindu-mi ca ma va ajuta si ca se va sluji mult de ea, spunandu-mi sa-i dau numele Sfantului Iosif si mai spunandu-mi ca, la o poarta a ei ne va pazi Sfantul Iosif, iar Sfanta Fecioara la alta si ca Isus ni se va alatura; si mi-a mai spus Domnul Dumnezeu ca acea manastire va fi ca o stea ce va straluci de-a pururi.................; si ca, ce s-ar alege de lume daca nu ar exista calugarii si calugaritele? Si mi-a mai zis sa-i impartasesc confesorului meu toate cele ce-mi poruncise si ca-l ruga El sa nu se impotriveasca si sa nu ma tulbure.
Si a fost in aceasta viziune atat de raspicata si de limpede spusa Domnului, incat nu m-am putut indoi nici o clipa ca a fost El Cel care-mi vorbise. Eu am simtit atunci o mare suferinta............................ deoarece, pe de o parte, as fi vrut sa ridic acea manastire, in timp ce, pe de alta, ma oprea gandul la marea bataie de cap ce avea sa mi-o dea ridicarea ei, asa ca nu ma puteam inca hotara ce trebuie sa fac. Dar de atat de multe ori m-a facut Domnul sa vorbesc cu El despre acea manastire si atat de mult a incercat El sa ma convinga incat, pana la urma, mi-am dat seama ca era voia Lui si n-am indraznit sa fac nimic altceva decat sa-i spun confesorului (Parintele Baltazar Alvarez), asternand totul pe hartie.
Confesorul nu a cutezat sa-mi spuna cu hotarare sa parasesc acest gand, dar am vazut ca nu prea existau mijloace de a-l infaptu, ca era nevoie de multi bani. Confesorul mi-a spus sa vorbesc cu Prelatul meu ( titlu acordat episcopilor sau altor clerici - n.t.) si sa fac ceea ce-mi va spune el sa fac. Insa nu eu am fost cea care am vorbit despre viziunile acestea cu Prelatul, ci prietena mea care dorea si ea sa inalte manastirea, iar Provincialul a privit totul cu ochi buni, fiind un om profund devotat religiei, si i-a spus ca el va ajuta intru totul ca aceasta manastire sa se faca, mai zicandu-i si ca el o va accepta in mod oficial.
Dar, fara sa se stie inca bine prin partea locului despre intentiile noastre, s-au si pornit persecutiile........................ precum si despre cum ziceu toti ca e o nebunie........................
Fiind eu atat de ostenita si plina de deznadejde, m-am incredintat Domnului care a prins a-mi da curaj si a ma alina. Si mi-a spus El ca acum aveam sa vad toate prin cate au trecut sfintii care au pus temelia credintei si ca aveam sa induram mult mai multa prigoana decat m-as fi gandit vreodata, dar sa nu ne pese. Si ne-a alinat atat de mult vorbele Lui, de ma si inspaimant cat de putin ne-a pasat de atunci incolo toate cate am indurat si cu cat curaj ne-am hotarat sa-i infruntam pe toti cartitorii.................., tuturor parandu-li-se mare nebunie ceea ce faceam.
Atat de mult au fost cartelile, ca provincialului i s-a parut cu neputinta sa faca fata tuturor si si-a schimbat hotararea spunand ca mijloacele nu erau sigure si ca erau putine, si ca multi se opuneau proiectului.
...............................................................................................................................................
Prietena mea s-a dus la un mare invatat si mare slujitor al Domnului (fratele Pedro Ibanez) ca sa se sfatuiasca cu el.
................................................................................................................................................
Acesta, dandu-si seama ca ceea ce faceam noi era cu adevarat in slujba Domnului si de aceea nu aveam de ce sa renuntam la gandul nostre,..................... ne-a raspuns sa ne grabim sa desavarsim ceea ce incepuseram, spunandu-ne si despre ce anume era nevoie in ceea ce priveste mijloacele materiale si ca, desi ele erau putine, trebuia sa avem incredere in Dumnezeu; si ne-a mai spus el ca daca ar mai avea cineva ceva impotriva, sa-l trimitem la el sa-l lamureasca; asa ca ne-a fost omul acesta sfant de mare folos si ne-a ajutat mereu...........................................................................................................................
Pana la urma si magistratul Daza, clericul acela, mare slujitor al Domnului, cu care am spus ca vorbisem prima oara, fiind el o oglinda a tuturor celor din tinut, atat de drag Domnului ce-i daruise gratia de a putea fi de folos multor suflete, mi-a venit de asemenea in ajutor.
Aceasta fiind acum situatia, cu ajutorul multor rugaciuni inaltate Domnului, am ajuns sa vad casa cumparata in mare parte (e vorba de casa "San Jose" - "Sfantul Iosif" - n.t.), cu toate ca era mica (dar cu asta nu-mi bateam capul, deoarece-mi spusese Domnul ca va incapea El cumva in ea, vazand eu mai apoi ca asa a si fost. Si ce bine ca am reusit s-o vad!).
Si astfel, desi veniturile erau mici, nadajduiam ca avea Domnul sa ne ajute prin alte mijloace."
Sursa: Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.