a 3-a parte: http://dinimaginatie.blogspot.ro/2016/03/aparitia-fecioarei-maria-la-ile.html
8 decembrie 1947
1947: ANUL TUTUROR PERICOLELOR
Contextul international
 |
| Aparitia de la Ile-Bouchard |
Anul 1947 a fost dominat de radicalizarea situatiei internationale si de inceputul razboiului rece. Evenimentele survenite in Franta se insereaza in acest cadru. Dar ce se pregatea in acest an 1947?
Uniunea Sovietica tocmai terminase razboiul; era epuizata si avea nevoie de timp pentru a se reface si a digera noile sale cuceriri. Dar putea nutri speranta de a pune destul de repede mana pe o Europa divizata si slabita. Intr-adevar, la Yalta Roosevelt ii explicase lui Stalin de ce era necesar pentru Statele Unite de a-si aduce rapid peste Atlantic fortele armate odata cu sfarsitul razboiului: opinia publica americana nu putea accepta prezenta durabila a soldatilor sai in afara.
Statele Unite, mari invingatoare, euforice, au acceptat ca Uniunea Sovietica sa se mareasca, imediat dupa razboi, cu teritorii luate de la Germania, Polonia, Romania,etc... fara a mai vorbi despre Tarile Baltice...
N-a avut loc nici o consultare a populatiilor respective. La procesul de la Nurenberg nu a fost facuta nici o aluzie la pactul germano-sovietic si la ciopartirea Poloniei. Totul parea uitat. Toate acestea erau ca o incurajare pentru URSS, acest nou si imens imperiu care era numit "ursul rosu"...!
Stalin putea, astfel, sa ia in calcul ca, peste cativa ani, Europa, care nu mai era aparata militar de americani, ar cadea in mainile sale ca un fruct copt.
Intr-adevar, Uniunea Sovietica si conducatorii sai s-au crezut, fara indoiala, investiti cu un mesianism care-i facea sa spere ca, intr-un timp relativ scurt, vor raspandi comunismul in lumea intreaga, punand astfel in aplicare invataturile lui Lenin. Pentru ei nu mai era decat o problema de ani, cu conditia ca ei sa faca toate eforturile, si aceasta fara a tine cont de consecintele umane ale unei astfel de intreprinderi; asa cum s-a intamplat cand a fost vorba sa impuna marxismul in Rusia sau in alte parti.
Odata Germania invinsa, aliatii au inceput o dezarmare rapida si o retragere a trupelor spre tarile lor de origine. Marile programe de inarmare au fost, in cea mai mare parte, intrerupte.
Reinarmarea Estului
Uniunea Sovietica, dimpotriva, in realitate nu s-a dezarmat. Productia sa militara a ramas la un nivel ridicat. S-a lansat in studierea de noi arme, care a dat foarte rapid roade. Din 1943 rusii au intreprins cercetari privind arma atomica, pe care nu reusisera inca s-o obtina. Prin savantii germani recuperati si un excelent spionaj, au descoperit-o in 1947 si s-au dotat cu prima bomba atomica in 1949. In acelasi timp, si gratie acelorasi procedee, au inceput fabricarea de rachete, activitate carea avea sa se accentueze in deceniile urmatoare. Arma aeriana era complet reinnoita. Cand, in Coreea, pilotii americani s-au aflat in fata avioanelor de lupta MIG15, ei s-au izbit de o flota aeriana incomparabil superioara, ca material si antrenament, celei de la sfarsitul razboiului.
Sa mai adaugam ca serviciile de informatii ruse, care nu reusisera foarte bine in timpul razboiului, cu nazistii, acum se infiltrasera in mod remarcabil in Statele Unite, Anglia si, fara indoiala, in Franta. In aceasta privinta, arhivele ne aduc fara incetare informatii noi. Rusii isi citeau, ca pe o carte deschisa, adversarii, pe cata vreme situatia inversa era imposibila.
Cortina de fier
Churchill nu se inselase asupra a ceea ce se intampla in realitate. La 5 martie 1946, el a tinut, la Universitatea Fulton, in Missouri, un discurs in care spunea: "De la Sczecin, in Baltica, la Triest, in Adriatica, o cortina de fier a coborat peste continent."
Dean Acheson, consilierul principal al lui Truman, ii spunea noului presedinte al Statelor Unite, la 27 februarie 1947: "Daca rusii mai fac inca un pas, nu-i vom mai putea opri... Dupa Turcia, va fi Grecia, Italia... Cat despre Franta, rusii n-au decat sa scuture creanga in ceasul in care va dori, pentru a culege fructul. Cu patru comunisti la guvernare, dintre care unul la Apararea Nationala, cu comunistii in fruntea administratiilor... Franta este coapta pentru a cadea in mana Moscovei."
Generalul De Gaule va vorbi, la randul sau, la Rennes, in 27 iulie, despre "un blocaj de aproape de 400 de milioane de oameni a caror frontiera nu este separata de a noastra decat prin 500 km..."
La inceputul anului 1947, guvernul american a suspendar demobilizarea si a inceput reinnarmarea. Teama de un nou razboi era atat de mare incat chiar si guvernul englez, cu toate ca era constient de limitele fortelor sale, a decis, la 21 mai 1947, restabilirea serviciului militar obligatoriu.
Constientizarea amenintarii sovietice a constituit un element esential al noii evaluari a americanilor. De altfel, Truman, la inceput foarte ostil la tot ce insemna activitatea de informatii, si-a dat seama, incetul cu incetul, de avansul sovietic in acest domeniu si a constituit, in 1946, CIG ( Central Intelligence Group), stramosul CIA.
Planul Marshall
In acest context a intervenit un eveniment decisiv. In fata situatiei economice catastrofale a Europei, Secretarul de Stat Marshall a rostit la Universitatea Harvard, in 5 iunie 1947, un discurs in care propunea un plan de reconstructie economica a Europei, plan care-i va purta numele.
Intr-adevar, daca situatia economica era lasata sa se degradeze, exista riscul de a se confrunta cu tulburari majore. Planul era propus si tarilor din Est. Era o ultima sansa de a evita conflictul bipolar si scindarea in doua blocuri. Stalin nu l-a acceptat. Caci a subscrie la acesta insemna sa se admita un anumit control al Statelor Unite in interiorul tarilor din Europa de Est. Si aceasta ar fi facut mai dificila stapanirea sovietica asupra acestor tari. Asadar, l-a refuzat.
Totul pentru razboi
De atunci, s-a intrat intr-o faza de radicalizare. Guvernul rus a decis sa intrerupa orice legatura cu Vestul si s-a angajat intr-o noua etapa de reinarmare, prioritatea trebuia acordata industriei grele si orientarii spre o economie legata de razboi. Aceasta a fost orientarea hotaratoare. Stapanirea asupra tarilor Europei centrale s-a accentuat. Aceasta s-a tradus prin preluarea aproape totala a puterii asupra Romaniei, apoi asupra Bulgariei, apoi asupra Ungariei, apoi asupra Poloniei, atingand, in anul urmator, Cehoslovacia.
Partidele comuniste
In acest context s-a tinut, din 22 pana in 27 septembrie 1947, in mica statiune turistica Poloneza Szlarska Poreba, o reuniune secreta a reprezentantilor a noua partide comuniste europene: sovietic, bulgar, ungar, polonez, roman, cehoslovac, iugoslav si, in plus, francez si italian. Acum suntem informati despre ce s-a intamplat acolo. A fost vorba despre o reluare a puterii, de catre rusi, asupra acestor partide comuniste, sub aspectul unei lupte mai intense asupra capitalismului. Franta era reprezentata de Jacques Dudos si Etienne Fajon.
Malenkov a explicat ca lumea era acum impartita in doua lagare cu totul antagoniste. Nu mai era posibila nici o alianta cu celelalte partide politice de stanga. Trebuia combatut cu toate puterile noul dusman: imperialismul american. Acest discurs a fost urmat de o violenta diatriba impotriva partidelor politice din Franta si Italia care, aliindu-se cu alte partide de stanga, cedasera "cretinismului parlamentar" si "uitasera" sa ia puterea in 1944-1945. Erau deci chemate sa reintre in ordine si sa inceapa lupta. S-a trecut atunci la o situatie conflictuala.
In Franta
Anul 1947 a fost unul dintre cei mai duri ai istoriei contemporane a Frantei. Anumiti istorici l-au numit "anul cumplit"; putea fi numit si "anul tuturor pericolelor". Franta se afla atunci intr-o situatie dificila din mai multe puncte de vedere. Primele probleme decurgeau din starea economica si sociala a tarii. Razboiul lasase in urma sa o tara partial distrusa si ruinata. Reconstructia nu incepuse cu adevarat, sau cel putin nu i se vedeau efectele. Comunicatiile ramaneau foarte aleatorii, lipsa de bani era acuta iar productia era redusa. In plus, iarna foarte grea din 1946-1947 necesita, pe de o parte, mari cantitati de carbune si, pe de alta parte, distrusese o parte importanta a recoltelor. Intr-un an preturile cu amanuntul s-au dublat.
Pentru a putea continua sa functioneze, intreprinderile publice si-au marit tarifele in proportii considerabile. Productia de carbune si alimente s-a prabusit. Ca si in timpul razboiului, continuau sa existe cartele de rationalizare, dar in schimbul lor se obtineau cantitati inca si mai mici. Nu se mai gaseau cereale in Franta. Brutariile erau inchise trei zile pe saptamana. Oricand se putea produce o catastrofa.
In pragul prabusirii
Tara nu mai traia decat cumparand cereale si carbune din Statele Unite, utilizandu-si, pentru aceasta, ultimele rezerve monetare. Deficitul balantei comerciale s-a dublat din 1945 pana in 1947. Stocul de aur era aproape epuizat: el a scazut de la 1600 tone in decembrie 1944, la 400 de tone in decembrie 1947. Efectiv nu se intrevedea cum s-ar putea redresa tara. Totul partea blocat peste tot.
Subsecretarul de stat american al Finantelor, William Clayton, trimis de presedintele Truman pentru a-si da seama de situatia din Europa, s-a intors inspaimantat in Statele Unite. Franta, Anglia si Italia erau in pragul prabusirii.
Nemultumirea
In aceasta situatie critica, moralul natiunii a cedat. Sunt multiple dovezi in acest sens. Traficantii se inmulteau considerabil si piata neagra inflorea mai mult ca oricand. Acest fapt risca sa provoace conflicte chiar sangeroase... Scepticismul se transformase in descurajare profunda si chiar in pesimism negru... lipsa de incredere a populatiei... Toata lumea era nemultumita.
Situatia politica interna instabila nu usura lucrurile... La 16 ianuarie 1947, socialistul Vincent Auriol a fost ales presedinte al republicii. Sistemul politic se baza, la inceputul lui 1947, pe impartirea puterii intre trei partide: SFIO socialist, MRP crestin si Partidul Comunist "Francez". Oamenii politici trebuiau nu numai sa incerce sa rezolve dificultatile interne, ci si pe cele externe care incepeau sa se faca simtite in miscarile de independenta deja incurajate si ajutate de URSS: In Algeria, in Indochina, in Madagascar, in Maroc...
In fata noii politici ruse, Partidul Comunist Francez a inceput o cotitura decisiva. Parlamentarii comunisti tocmai votasera creditele militare. Or, la 18 marie 1947, insusi Ministrul Apararii Nationale, comunistul Francois Billoux, a refuzat sa aduca omagiu combatantilor din Indochina, si a ramas asezat pe scaunul de ministru. In aceeasi zi, Jacques Dudos anunta ca Partidul Comunist Francez respingea politica indochineza a lui Paul Ramadier.
La 25 aprilie, muncitorii de la Renault intrau in greva contra blocarii salariilor. La 1 mai, Maurice Thorez se desolidariza de politica salariala a guvernului, la care totusi participa.
Sfarsitul anului a fost ingrozitor. Expulzarea comunistilor din guvern de catre Ramadier, la 5 mai 1947, a oficializat conflictul. La 2 octombrie, la velodromul de iarna, Maurice Thorez a declarat ca "a venit momentul sa se impuna un guvern democrat in care clasa muncitoare si partidul sau sa exercite, in sfarsit, un rol conducator."
Grevele s-au declansat in toate partile. S-a ajuns rapid la trei milioane de grevisti. Caile ferate au fost blocate. Situatia economica si sociala s-a deteriorat si mai mult. Dar inca si mai importanta a fost violenta conflictului.
Au fost atacate centrale telefonice. La 29 octombrie, o adevarata batalie armata a opus fortele de ordine militantilor comunisti pe strazile Parisului. La 12 noiembrie, acestia din urma au lansat o operatiune asupra primariei din Marsilia, a carei primar gaulist, Me Carlini, supus injuriilor, era sa fie aruncat pe fereastra si nu si-a datorat salvarea decat demisiei si plecarii sale intr-o ambulanta.
La cateva zile dupa aceasta, bazinele miniere din Nord si din tinutul Calais intrau si ele in greva. Directorul adjunct al mineritului, Leon Delfosse, comunist, era in fruntea miscarii. Apoi, toate bazinele miniere, metalurgia, arsenalele si-au intrerupt activitatea. Deraierea provocata a expresului Paris-Tourcoing, din 3 decembrie, a provocat 21 de morti.
Starea de spirit prevestea conflictul decisiv.
Primarul comunist dintr-un oras muncitoresc din Gard, marturiseste: "Grevele din 1947 au fost cumplite. Era o lupta... Minerii pastrasera spiritul gherilelor... Baietii nostri visau mereu la eliberare, credeau ca va veni revolutia. Pentru noi, responsabilii partidului, era foarte greu sa ne potolim tovarasii. Erau gata sa arunce totul in aer... Socialistii erau la minister. Era un adevarat razboi intre socialisti si noi. Se ajunsese la un fel de razboi civil in interiorul clasei muncitoare."
Spiritele erau foarte aprinse si in sferele conducatoare. La Camera, deputatii comunisti au lansat o ofensiva verbala extrem de violenta. Jacques Dudos afirma ca Robert Schuman (din rezistenta contra nazismului) era "un fost ofiter german, un neamt." La randul sau, Leon Blum declara: "Pericolul este dublu, comunismul international a declarat pe fata razboi democratiei franceze." Iar Claude Mauriac, scria: "Suntem in ajunul unei intreruperi totale a vietii tarii ca urmare a grevelor si, de asemenea, in ajunul caderii definitive a francului; si poate al unei insurectii comuniste. Traim o neliniste aproape la fel ca in cele mai rele zile ale ocupatiei." Multi oameni politici au incetat sa mai doarma acasa.
Cardinalul Suhard, arhiepiscop al Parisului, scria la 25 noiembrie: "Amploarea grevelor pune in pericol insasi viata natiunii."
Un vant de nebunie, de violenta si de frica sufla asupra tarii. In fiecare zi situatia se agrava si devenea tot mai tensionata. Spiritele favorabile linistirii erau rare.
Guvernul era depasit. Generalul Leclerc a fost rechemat de urgenta prin mesaj secret. Se credea ca numai el putea "sa opreasca asta", si a fost numit Guvernator militar al Parisului.
Dar sambata, 29 noiembrie, el a fost victima unui "accident" de avion, facandu-si vizita promisa unui post, chiar inainte de a-si lua zborul spre Paris. Doamna Leclerc, sotia lui, n-a ezitat sa spuna: "Sunt convinsa ca sotul meu a murit ca sa salveze Franta." Funerariile sale nationale au avut loc la 8 decembrie, la Paris; ele au impresionat profund intreaga natiune.
Apoi deodata...
 |
| Robert Schuman |
O Franta sfasiata, convulsiva, infometata, in care se schita un razboi civil, o Franta dezlantuita, s-a potolit deodata, si-a tras rasuflarea, si-a regasit calmul, chipul sau activ si, in acelasi timp, increzator...!
Conflictele, atentatele, loviturile au incetat. Muncitorii au regasit calea muncii!
Marti, 9 decembrie, spre stupefactia generala, Comitetul National de Greva a dat ordin sa se reia munca. Se pare ca nici lui Jules Moch, ministru de interne, nici sindicatelor, nici responsabililor comunisti nu le venea sa creada in acest ordin de reluare a muncii.
Totusi, aceasta hotarare luata de Benoit Franchon, in cursul noptii de 8 spre 9 decembrie, corespundea pe deplin sentimentului real al majoritatii muncitorilor, al marii majoritati a francezilor, care nu mai erau favorabili continuarii unei revolte fara speranta.
Grevistii au inteles ca noul presedinte al Consiliului - Robert Schuman si Jules Moch nu vor ceda...! Si atunci, "la ce bun sa continue?", au sfarsit prin a se intreba.
Capii comunisti care voiau sa mearga pana la preluarea puterii, n-au fost urmati...
Trei milioane de muncitori incetasera munca, dar multi se temeau sa fie atrasi, fara voia lor (si mai ales, sotiile lor) intr-o aventura pe care nu o doreau.
Sindicalistii care nu erau comunisti, tulburati de moartea generalului Leclerc - pe care o considerau cu totii un atentat - au indemnat la reluarea muncii. Simteau ca li se intinsese o capcana si ca trebuie sa urmeze apelul lui Robert Schumna care era clar... Peste tot muncitorii s-au pronuntat impotriva grevei. Benoit Frachon a inteles acest lucru. Si si-a lansat apelul personal... ( lucru care, mai tarziu, ii va fi reprosat grav).
In mod progresiv, pe nesimtite, Franta celor saraci, celor ignorati si disperati, mult mai lovita in inima sa decat s-ar putea crede, a tresarit brutal...! Ea a reluat, sau se pregatea sa reia drumul datoriei zilnice. Cei care nu erau nimic, sa pregateau sa nu fie nimic, astazi ca si ieri...
 |
| Vizionarele (de la stanga la dreata): Jacqueline, Nicole, Laura, Jeanette |
Aceste milioane de saraci, mici si simpli, care nu vor fi vazut nimic si nu vor fi auzit nimic despre mesajul Sfintei Fecioare, vor fi asa cum erau ieri, si maine, cu inima lor, cu buna lor vointa, in activitatile lor neinsemnate, in sarcinile lor grele, impovaratoare, ingrate, o putere extraordinara de reinviere pentru Franta. Cand parea ca se intensifica ura deceptionata a vindicativilor si a revansarzilor, ca Franta traia "o toamna de razboi civil", francezi neinsemnati au dat un suflet sarman patriei lor, au facut sa circule in ea linistirea si usurarea, cu truda cotidiana regasita si acceptata, cu bucuria de a trai si bucuria de a iubi. Trenurile circulau din nou, carbunele si hrana soseau in orase, copiii se intorceau la scoala, cei concentrati isi regaseau sotiile, copiii; guvernul putea sa guverneze si institutiile sa functioneze... In casele saracilor nu prea era mare lucru in bufet si pe masa, in pofida indemnizatiei de 1500 F acordate tuturor salariatilor. Nu era nimic in plus? Chiar nimic in plus? Ba, poate ca da...
Era, in primul rand, si pentru intreaga Franta, un moment de har si de destindere, in destinul tulburat al tarii. In momentul in care totul parea sa alunece implacabil spre dezastru, s-a intrezarit un orizont mai linistit pentru Franta, de relativa prosperitate si destindere politica. La capatul a trei ani grei ('45, '46 si '47) tara isi vedea potolita nelinistea si ajungea la sfarsitul unor incercari succesive prin care trecea de atata vreme...
Totul s-a rasturnat
In aceasta framantare, Franta a avut sansa de a putea conta pe spirite serioase si hotarate. A fost cazul noului Presedinte al Consiliului, Robert Schumna, care a ramas la putere pana in iulie 1948. Acest om bland si pasnic avea o convingere interioara puternica si hotarase, cu ajutorul Cerului, sa nu cedeze. Si s-a indreptat, deci, spre o veritabila politica de aparare. Dar aceasta comporta riscuri de varsare de sange din toate partile. A fost organizata mobilizarea a 80.000 de rezervisti. Au fost obligati sa dizolve unsprezece companii care erau considerate prea putin sigure.
Dar in cateva ore, totul s-a rasturnat, in sensul linistirii si al pacii civile. Maurice Catoire scrie: "La ora 20, (in aceasta marti, 9 decembrie 1947), radioul ne-a anuntat capitularea Comitetului National de Greva si ordinul dat tuturor, in intreaga Franta, de a relua lucrul normal. Uf! Benoit Franchon, secretar general al Consiliului General al Muncii, avusese destula influenta pentru a-si convinge tovarasii sa inceteze, brusc, conflictul. Ce s-ar fi intamplat daca nu s-ar fi luat aceasta hotarare? Guvernul ar fi trecut la ofensiva pe un anumit numar de fronturi, ca nu mai putea face altfel. Ar fi fost, desigur, confruntari armate. Pana unde ar fi mers? Pana la un adevarat razboi civil? Foarte probabil. Jules Moch recunostea el insusi ca planul sau de actiune era <disperat>. Nu considera partida castigata dinainte, ci mai degraba pierduta. Exista, deci, perspectiva unui conflict armat. Si atunci, acest razboi civil nu s-ar fi intins si in Italia, unde Partidul Comunist Italian era intr-o situatie similara?..."
Dumnezeu a raspuns
Mai poate fi spus si un al doilea lucru care se refera la o Persoana pe care nu O facusem inca sa intervina in dezbatere. Este vorba despre Dumnezeu!
Dumnezeu actioneaza, in general, in lume, in doua moduri. Mai intai, El sustine si inspira pe oamenii de bunavointa. In cazul de care ne ocupam, ii vom considera in aceasta categorie pe Jules Moch si Benoit Frachon, atunci cand a ordonat incetarea grevei. Apoi, Dumnezeu actioneaza prin oameni care-L recunosc ca Domnul si Stapanul lor, ii dau viata lor, accepta sa fie marturisitorii si agentii Sai in lume. Din acestia exista si printre oamenii politici si printre inaltii responsabili. Bunul Dumnezeu trebuia sa-i evite lui Robert Schuman sa aiba morti pe constiinta... Mai tarziu, acestuia-i va fi introdusa cauza de beatificare.
Si, de asemenea, nu trebuie sa uitam ca, la cererea poporului insusi, datorita entuziasmului sau, a incercarilor sale, a durerilor sale, a fidelitatii sale, Fecioara Maria este, in Franta, la Ea acasa. In capitala, in toate orasele, mari sau mici, in cel mai mic catun, Maria este la Ea acasa.
Sfanta Fecioara este "Patroana principala a Frantei", asa cum a numit-o Papa Pius X, in scrisoarea sa din 11 aprilie 1909.
Da, Maria este la Ea acasa. Si nu numai datorita consfintirii facute de Ludovic XIII, de Ludovic cel Sfant, de Ludovic XI, si a nenumaratilor sfinti cunoscuti si necunoscuti, ci mai ales datorita celor mici, a celor simpli, a oamenilor celor mai obisnuiti dintre cei obisnuiti, datorita celor care formeaza, in Ile-Bouchard sau in "cel mai mic colt pierdut" , persoanele pioase evocate de Frumoasa Doamna, la 11 decembrie 1947.
Datorita acestor milioane si milioane de persoane tacute, batute de soarta, dispretuite, care se multumesc cu ceea ce altii au refruzat, care umbla aplecati si lipsiti de puteri, cu ochii stinsi si sufletul infometat, Franta saracilor este Franta Mariei.
Da, datorita celor umili care au crezut in Ea, datorita acestor persoane pioase prezente pretutindeni in Biserica, datorita bunavointei tuturor acestor francezi capabili de iertare reciproca, de impacare cu dusmanii lor de ieri, datorita lor Maria este, in Franta, la Ea acasa. Prin toate vechile sale biserici de la marginile drumului, prin numeroasele sale locuri de pelerinaj, prin nenumaratele statui ale Sfintei Fecioare, Franta da marturie despre aceasta indelungata poveste de iubire a unui popor si a Mamei Lui Dumnezeu.
 |
| Marthe Robin |
" - Marthe, Franta este pierduta! Vom avea razboi civil.
- Nu, Parinte, i-a raspuns Marthe, Sfanta Fecioara va salva Franta, la rugaciunea unor copilasi..."
Si, intr-adevar, in cateva ore, Maria in persoana va aparea la Ile-Bouchard.
(despre viata misticei Marthe Robin este important sa cititi in postarea MARTHE ROBIN "O ostie sfanta si placuta lui Dumnezeu":
http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.ro/2012/05/marthe-robin-o-ostie-sfanta-si-placuta.html )
Ile-Bouchard in Touraine
Ile-Bouchard, in indre-et-Loire, situat la 18 km de Chinon si 45 km la sud-est de Tours, este o lunga aglomerare de 1300 de locuitori, taiata in doua parti de un rau,Vienne, care se desparte in acest loc in doua brate, formand astfel o insula care a fost leaganul cetatii.
Un castel construit pe aceasta insula, in secolul IX, a fost locuit din 887 pana in 1472 de o familie senioriala cu numele de Bouchard, apoi a trecut la familia Tremoille, si apoi la ducii de Richelieu. Acest mic oras pastreaza doua biserici: Saint Maurice si Saint Gilles.
Biserica Saint Maurice a fost construita in secolul XV datorita lui Ludovic II de la Tremoille. Este una dintre cele mai frumoase expresii ale studiului gotic tarziu. O flesa piramidala foarte eleganta o semnaleaza de departe.
Biserica parohiala Saint Gilles a fost construita din 1069 pana in 1073, la vrea 300 m de raul Vienne. Unele parti ale acestei biserici vechi mai exista inca, in special cele doua portaluri care sunt remarcabile, naosul colateral atat de mistic, clopotnita. Edificiul a fost marit in sec. XII. Corul a fost reconstruit prin anul 1450 in stil gotic ale carui armonii sunt pe bolta, de catre Ludovic II de la Tremoille, binefacatorul orasului.
O traditie foarte veche realteaza ca Jeanne D'Arc, inainte de a sosi la Chinon, duminica - 6 martie 1429, a venit in biserica Saint Gilles si s-a inchinat in fata altarului principal, nu departe de statuia Sfintei Fecioare care se afla acolo unde se vede in prezent statuia Sfintei Fecioare a Victoriilor langa care s-au desfasurat faptele relatate in continuare.
Valea este un bogat pamant aluvionar iar coastele care o marginesc sunt plantate cu vii. La Ile-Bouchard se putea intalni o indiferenta religioasa, dar nu ostilitate. Nu erau impotriva Lui Dumnezeu, bineinteles, dar se gandeau la El cand aveau timp... sau cand aveau nevoie, adica nu prea des.
Familiile vizionarelor
Familiile vizionarelor nu faceau exceptie de la aceasta stare de spirit. Parintii lor erau lucratori modesti. Dl. si d-na Aubry cu trei copii (un bait si doua fete), aveau, din 1940, o mica pravalie de patiserie care a fost periclitata in tot timpul ocupatiei germane si in anii de dupa razboi, din cauza penuriei de materii prime. D-na Aubry era o persoana serioasa, inteleapta, ganditoare si grava. Jeanette, fetita mai mica, ii semana. Dl. Aubry, dimpotriva, era mai degraba vesel, plin de antren, putin nervos dar foarte simpatic. Jacqueline, cea mai mare dintre fete, parea sa aiba temperamentul sau.
Dl. si d-na Robin, cultivatori, locuiau la trei km de Ile-Bouchard, in comuna Panzoult. Erau oameni seriosi si indestulati. D-na Robin era o femeie cu aspect sever, iar Nicole era singura lor fiica.
D-na Croizon, vaduva, iubindu-si copiii afisa o anumita religiozitate, dar traia in concubinaj cu un militian rosu, evadat din Spania dupa victoria lui Franco. Acolo erau cinci copii: patru ai d-nei Croizon - dintre care Laura, si unul al concubinului ei.
Jacqueline Aubry, 12 ani, nascuta la 28 septembrie 1935. Expresiva si cu reactii vioaie, avea parul negru, ochi negri plini de sinceritate, si inima buna.
Nicole Robin, verisoara a copiilor Aubry, 10 ani, nascuta la 15 septembrie 1937. Avea o privire atenta si de bun simt. Ea locuia la ferma.
Laura Croizon, 8 ani si jumatate, nascuta la 3 aprilie 1939. Locuia peste drum de patiseria Aubry.
Jeanette Aubry, 7 ani si jumatate, sora Jacquelinei, nascuta la 9 februarie 1940. Blonda, cu ochi albastri, ganditoare si delicata in sentimente, era cea mai mica dintre vizionare.
Jacqueline povesteste:
 |
| Jacqueline Aubry |
In 1947 era dupa razboi, si pentru ca nu-i vazusem niciodata pe parintii mei rugandu-se sau mergand la biserica, nu stiam absulut de loc despre aparitii ale Sfintei Fecioare. Dar O iubeam pentru ca, de cand eram mica, parintii mei fiind ocupati cu patiseria, mama neputand parasi magazinul, rugase pe o vecina, o batrana domnisoara, sa ne plimbe, pe mine si pe fratele meu mai mare. Si in fiecare zi, aceasta vecina trecea prin fata vechii biserici Saint Gilles si intra sa-si faca devotiunile, iar noi impreuna cu ea, si pot spune ca aceasta vecina m-a invata sa recit <Bucura-te, Marie>. Si astfel, cand am crescut si mergeam la scoala, mi se intampla sa intru in biserica si sa recit Sfintei Fecioare un <Bucura-Te, Marie>. Nu ma gandeam de loc ca Ea ar putea sa apara. Bineinteles, la catehism, la scoala, Surorile si domnul Paroh ne povestisera despre aparitile Sfintei Fecioare la Lourdes, dar pentru mine Lourdes era intr-o alta lume."
(Va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.