CAINTA DESAVARSITA SI ROADELE EI

  CAINTA DESAVARSITA

   Imparatul David L-a suparat odata foarte tare pe Dumnezeu si nu se gandea sa ceara iertare.

   Atunci, Domnul l-a trimis pe profetul Nathan la dansul si i-a spus:

   - "Erau intr-o cetate doi oameni: unul era bogat si celalalt sarac. Cel bogat avea  foarte multe bogatii, vite mari si mici. Saracul nu avea altceva decat o singura oita pe care o cumparase si o crescuse impreuna cu copiii sai. Din painea lui mancase si se adapase din ulciorul lui, la sanul lui dormise si era pentru el ca o fiica.
   Intr-o zi a venit la omul bogat un drumet; i-a venit greu sa gateasca ospat drumetului din turmele si cirezile sale, asa ca a luat oita saracului si a gatit-o."
   Atunci David s-a aprins de manie impotriva acelui om si i-a zis lui Nathan:
   - "Pe Dumnezeul Cel Viu, vrednic de moarte este omul care a savarsit aceasta fapta! Iar pentru oita sa plateasca de patru ori pretul...!"
   Atunci Nathan i-a spus lui David:
   - "Tu esti omul acela: Asa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu te-am uns pe tine rege peste Israel si te-am scapat din mainile lui Saul si te-am facut stapan peste casa Domnului tau, peste casa lui Israel si a lui Iuda, si daca acestea nu  ar fi fost de ajuns, as fi adaugat lucruri si mai mari. Pentru ce ai dispretuit cuvantul Domnului savarsind raul in fata Lui? Ai rapit-o pe sotia lui Urie hetitul si pe el l-ai ucis cu spada fiilor lui Amon. Din aceasta cauza sabia nu se va indeparta niciodata de casa ta. Domnul iti spune: peste casa ta voi trimite cele mai mari nenorociri".
   La aceste cuvinte, David a intrat in inima sa, si-a recunoscut pacatul, a fost cuprins de o durere adanca, pe care o exprima in psalmul "Miluieste-ma Dumnezeule" (Ps.50), care a devenit modelul tuturor actelor de cainta.
   Atunci Nathan spuse lui David in numele Lui Dumnezeu:
   "Dumnezeu ti-a iertat pacatul". (Rg.12)
   Iata cum un act de cainta desavarsita, spala pacatul si daruieste sufletului harul Lui Dumnezeu.

***

   In localitatea unde traia sora Caterina a Sfantului Augustin, era o femeie numita Maria care in tinerete fusese o mare pacatoasa. Ajungand la batranete, a ramas cu incapatanare in pacatele sale, si din acest motiv oamenii au alungat-o. Ea s-a retras intr-o pestera indepartata, unde a si murit pe jumatate nebuna, parasita de toti si lipsita de Sfintele Sacramente. Din acest motiv a fost ingropata in camp, ca un animal.

   Sora Caterina care avea obiceiul sa se roage pentru toti cei care plecau din aceasta viata, afland despre moartea acelei nenorocite femei, nu s-a gandit sa se roage pentru ea, crezand, asa cum credeau toti, ca se osandise.

   Dupa patru ani, intr-o zi i se arata un suflet din Purgator, care-i zise:

   - "Sora Caterina, ce nefericita e soarta mea! Tu te rogi pentru toti cei care mor, si numai de sufletul meu nu ai avut mila."

   - "Cine esti tu?" intreba sora Caterina.

   - "Eu sunt Maria cea saraca,  cea care a murit in pestera."

   - " Dar tu te-ai mantuit?" o intreba sora Caterina.

   - "Da, m-am mantuit!"

   - "Dar cum?"

   - "Iata cum: cand am vazut ca sunt aproape de moarte si parasita de toti, m-am ingrozit de pacatele mele, m-am indreptat catre Maica Domnului printr-o rugaciune fierbinte si Ea mi-a dobandit de la Dumnezeu un act de cainta desavarsita, apoi am murit si m-am mantuit. Tot Ea mi-a dobandit scurtarea suferintelor Purgatoriului. Acum, pentru a scapa definitiv din Purgator, mai am nevoie doar de cateva sfinte Liturghii; te rog, ocupa-te tu de acest lucru, iar eu iti fagaduiesc ca ma voi ruga intotdeauna Lui Isus si Mariei pentru tine."

   Sora Caterina i-a indeplinit dorinta, si dupa cateva zile acel suflet i-a aparut mai stralucitor decat soarele si-i zise:

   - "Caterina, iti multumesc; eu merg acum in Paradis ca sa cant indurarile Dumnezeului meu si sa ma rog pentru tine."

   Iata cum un act de cainta desavarsita, dobandit prin mijlocirea Precuratei Fecioare Maria,  sterge nelegiuirile unei vieti traite departe de Dumnezeu si duce sufletul in slava Cerului pentru a se bucura o vesnicie.

ROADELE CAINTEI DESAVARSITE

   Roadele caintei desavrsite sunt multe.  Cel mai mare rod este iertarea pacatului de moarte si coborarea harului Lui Dumnezeu in sufletul pacatosului. Acest lucru inseamna eliberarea omului din starea nefericita in care se afla si dobandirea celei mai mari fericiri pe care o poate avea. Cainta desavarsita reinvie sufletul de la moarte, la viata. Daca pacatosul ar muri cu pacatul pe suflet, s-ar osandi pentru totdeauna; prin cainta desavarsita se mantuieste si ajunge in slava fericita a Paradisului.

   Dar, in afara de iertarea pacatelor, cainta desavarsita are si alte trei roade nepretuite:

   Prima se refera tot la iertarea pacatelor. 
   Dupa ce spinul este scos, rana nu se vindeca imediat. La fel se intampla si cu pacatul de moarte dupa ce este sters din suflet; nu dispar deodata toate petele: pedeapsa vinei -  adica pedeapsa pacatului si pedeapsa daunei - adica pedeapsa de a fi lipsit de vederea Lui Dumnezeu. Aceasta din urma poate fi temporara sau vesnica.

   Odata cu iertarea pacatului se iarta pentru totdeauna pedeapsa vinei si pedeapsa vesnica, dar, de cele mai multe ori, ramane pedeapsa daunei temporare, care va trebui ispasita ori in aceasta viata, ori in cealalta - in Purgator.

   Iata pentru ce este trebuincioasa pocainta sacramentala, pocaintele particulare, indulgentele si rugaciunile pentru sufletele din Purgator.

   Uneori insa, cainta desavarsita cu dorinta spovezii are urmari mai mari decat insasi spovada facuta din obisnuinta, caci daca aceasta (spovada) nu sterge pedeapsa vremelnica, cainta desavarsita, cand este puternica, poate sa o stearga complet, iar sufletul poate intra direct in Paradis, fara a mai trece prin focul Purgatorului.

   Cine nu ramane uimit in fata acestui rod al caintei desavarsite?

   Un alt rod minunat este acela ca prin cainta desavarsita redobandim toate meritele pierdute. Pe langa multele daune pe care pacatul de moarte le produce in suflet, este si aceea ca pacatosul pierde toate meritele pe care le-a avut pana in momentul savarsirii pacatului.

   Faptele pe care le savarsim cu gandul curat, cand suntem in harul Lui Dumnezeu, sunt tot atatea merite care maresc in noi harul sfintitor si ne fac vrednici de o mai mare slava in Cer. Si lucrul acesta nu este valabil numai cand savarsim activitati grele si obositoare, dar si pentru cele usoare si obisnuite. De exemplu, este foarte usor a da un pahar de apa unui insetat. Ei bine, Isus spune ca cel care face acest lucru, nu-si va pierde meritul. (Mt. 10,42). Sfantul apostol Paul ne indeamna sa jertfim Lui Dumnezeu mancarea, bautura si lucrurile cele mai obisnuite. Daca asa este cu faptele mici, ce sa mai vorbim de cele mari, care se realizeaza cu multa truda, de rugaciuni, de sfinte Liturghii, lecturi bune, pomeni, sfaturi bune,  iertarea acordata aproapelui, ispitele invinse, crucea dusa cu rabdare! Toata viata crestinului poate fi un lant neintrerupt de merite.

   Pentru a intelege mai bine acest rod al caintei desavarsite, sa ne inchipuim o persoana credincioasa, ajunsa la sfarsitul unei vieti lungi, in care a adunat nenumarate merite. Sa presupunem ca are nefericirea sa cada intr-un pacat de moarte. Ce s-ar intampla cu ea daca ar muri in aceasta nefericita stare? Toate rugaciunile, jertfele, posturile nu ar valora nimic daca ar muri in aceasta stare, ar fi osandita la iad. Dimpotriva, daca inainte cu o clipa de a inchide ochii, si-ar inalta privirea spre Dumnezeu si, printr-un act de cainta desavarsita, i-ar cere iertare, acel suflet ar dobandi harul sfintitor, ar redobandi toate meritele si s-ar bucura de ele pentru toata vesnicia, ca si cum nu ar fi pacatuit niciodata.

   Dar trebuie sa mai spunem ca faptele bune facute in timpul starii pacatului de moarte a sufletului, nu aduc merite pentru Cer.

   Al treilea rod al caintei desavarsite este acela ca reda sufletului posibilitatea de a aduna din nou merite. Daca la o orga electronica lipseste curentul electric, aceasta nu mai suna. Zadarnic isi misca organistul degetele pe claviatura, orga nu va scoate nici un sunet. Acelasi lucru se intampla si cu un  suflet caruia, din cauza pacatului, ii lipseste harul Lui Dumnezeu. Pacatul rupe legatura dintre om si Dumnezeu. Inchipuie-ti, de pilda, un tata de familie care, cu toate ca de obicei duce o viata buna, totusi, la un moment dat are nefericirea de a cadea intr-un pacat de moarte. Munceste sarmanul de dimineata pana seara in camp, in arsita soarelui, asuda in fabrica pentru a-si intretine familia. Poate castiga bani, se bucura de ei, dar pentru Cer nu castiga nimic.

   Se lipseste omul de odihna, isi intrebuinteaza bine timpul, se ingrijeste de familie; mai mult, merge in fiecare duminica la Sfanta Liturghie, asculta Cuvantul Lui Dumnezeu. Cu acestea el dobandeste un nume bun si este laudat de toti cei care il cunosc. Dar pentru Cer nu castiga nimic. Pacatul savarsit tine departe de el harul Lui Dumnezeu - care singur este in stare de a face ca faptele sa fie meritorii. Unde va ajunge in felul acesta? Timpul trece si nu se mai intoarce! Ce nefericire! Si cate suflete nu sunt in aceasta stare? Ele merg la spovada numai cu ocazia anumitor sarbatori: Craciunul, Pastele. Dupa cateva zile cad iarasi in pacatul de moarte si nu se mai gandesc sa se impace cu Dumnezeu decat la o viitoare sarbatoare, peste o jumatate de an, sau poate chiar peste un an. In tot acest timp raman in pacatul de moarte si nu castiga nici un merit pentru faptele lor bune. Timp pierdut! Ce deznadajduit ar fi un negustor care, timp de un an, ar strange milioane si apoi, intr-o zi ar constata ca toti banii sunt falsi! Asa se intampla si cu acele sarmane suflete. La sfarsitul vietii isi vor deschide mainile in care cred ca au comori, dar vor constata ca sunt goale, pentru ca au dormit in pacat.

   Daca insa omul s-ar fi gandit la folosul caintei desavarsite si, imediat dupa pacat,  ar fi facut un act de cainta desavarsita, chiar daca nu s-ar fi spovedit pana la Pasti, ar fi dobandit harul sfintitor si astfel toate faptele bune ar fi avut merit pentru Cer.

   Vedem cat este de necesara cainta desavarsita.

   Dragul meu cititor, tu esti in harul Lui Dumnezeu? Sper ca da; daca nu esti, nu intarzia o clipa. Linisteste-ti constiinta, fa un act de cainta desavarsita pentru a-ti asigura un loc fericit in Cer.

***

   Sfantul Vincentiu Ferreri ne povesteste ca in timp ce predica odata unei mari multimi, a intrat la un moment dat in biserica o pacatoasa publica, imbracata cu tot felul de podoabe scumpe. Venise in biserica nu pentru a asculta cuvantul Lui Dumnezeu ci pentru a ademeni si pe altii la pacat. In timpul predicii insa, femeia incepu sa se intristeze, apoi sa suspine, sa planga in hohote si, in cele din urma, cazu moarta la pamant. Un sentiment de durere si de groaza ii cuprinse pe toti. De pe buzele tuturor se auzeau tot felul de vorbe. Unii ziceau ca este pedeapsa Lui Dumnezeu, altii ca s-a osandit la iad, etc.

   Sfantul Vincentiu, inspirat de Dumnezeu, le spuse ca aceasta femeie murise din prea mare parere de rau pentru pacatele sale. Un glas din Cer intari spusele sfantului: "Nu va rugati pentru ea, dar incredintati-va rugaciunilor ei, caci ea este in Paradis." (Gerosela vol.3, pag.284). Cine stie cate pacate impovarau sufletul acelei femei! Dar pentru ca, prin harul Lui Dumnezeu, a putut sa faca un act de cainta desavarsita, a dobandit iertarea nu numai a vinei si a pedepsei vesnice, dar si a pedepsei vremelnice, intrand astfel direct in slava Cerului fara sa mai treaca prin flacarile Purgatorului.

***

   Un fapt asemanator se istoriseste in viata Sfantului Ioan Vianney, cunoscutul paroh din Ars.

   Acesta vazu in bisericuta sa o doamna imbracata in doliu, care plangea nemangaiata. Miscat de lacrimile ei, sfantul se apropie de dansa si-i zise:

   -"Nu mai plange... El s-a mantuit... Maica Domnului pe care el a cinstit-O de mai multe ori in viata, i-a dobandit de la Dumnezeu un act de cainta desavarsita pe care l-a facut dupa ce a sarit de pe pod si pana s-a inecat."

   De fapt, ce se intamplase?

   Intr-o zi, sotul acestei doamne a fost ispitit foarte tare. Nefiind crestin practicant, nu a stiut cum sa lupte cu ispita si astfel ispititorul l-a impins la sinucidere. A plecat astfel de acasa spre fluviul din apropiere, s-a urcat pe podul inalt si s-a aruncat in valtoarea valurilor care-i curmara viata.

   Ce spui, dragul meu cititor, in fata acestui fapt? S-a sinucis si totusi s-a mantuit... Mare este Indurarea Lui Dumnezeu! Minunate sunt roadele caintei desavarsite!

                                 din "SECRETUL MANTUIRII" dupa can. Francesco Chiesa