Ce sa facem pentru a fi placuti Lui Dumnezeu?

                   de Rene Lejeune

   Sunt in viata imprejurari in care este bine sa te opresti,  sa tragi linie,  sa-ti pui intrebari asupra fundamentelor credintei noastre crestine. Lucruri pe care riscam sa le pierdem din vedere in zgomotul si agitatia lumii in care suntem cufundati.
   Intrebarea cea mai necesara, in harababura ideologica ce ne agreseaza din toate partile, este aceea asupra identitatii noastre profunde. Una din ideologiile care a dominat secolul XX, pretinde ca omul este, in esenta, o rotita in mega-masina economica, a carei dezvoltare da societatii intregul ei sens. Rotita intersanjabila, deci ejectabila deindata ce nu mai foloseste.
   O alta ideologie, antreneaza masele de la o senzatie tulburatoare, la alta, fara a-si pune vreodata intrebari despre sensul profund al vietii. Masele credule o urmeaza cu atat mai docil cu cat ea domina in mod excesiv mass-media si se situeaza pe panta facila a existentei, pe care se aluneca fara efort. Aceasta ideologie a sistemului tolerant si a vietii usuratice, corespunde cat se poate de bine gandirii extrem de permisive a marelui guru al secolului XX, dr. Sigmund Freud; pentru el "fiinta omeneasca este un tesut accidental, impregnat cu sexualitate".  Nici mai mult, nici mai putin!
   Toate acestea se situeaza in opozitie cu credinta crestina. Este chiar invesul ei, pentru ca poarta intotdeauna amprenta celui care "de la inceput a fost ucigas de oameni", "tatal minciunii" (Ioan 8,44).
   Din pacate, modernitatea mercantila plina de ifose, saturata de "cultura mortii", vehiculeaza aceste filozofii, antrenand, in acelasi timp, masele spre neant.

_____________________________

IDENTITATEA DIVINA

_____________________________

   Tocmai in aceasta harababura ideologica, crestinul, care este in lume, fara a fi din lume, trebuie sa se intrebe: "Cine sunt eu? Cine suntem noi" pe aceasta planeta, insignifianta la scara universului?

   De unde vin si unde ma duc?... Merita oare sa traiesc daca nu sunt decat o rotita si un tesut impregnat cu sexualitate? La fel ca si orbul Bartimeu langa Ierihon, trebuie sa strigam catre Domnul: "fa sa vedem!" (cf.Marcu 10), daca indoiala s-a insinuat in inimile noastre.

   Cat de usor este sa vezi, cu conditia de a poseda comoara credintei! Si atunci, Domnul ne poate raspunde ceea ce i-a raspuns lui Bartimeu: "Mergi, credinta ta te-a mantuit!"

   Daca, dimpotriva, credinta este sovaitoare, implorati-L neincetat pe Domnul: "Doamne, intareste-mi credinta!"  Atunci putem incepe sa ascultam cuvantul Lui Dumnezeu.

   Sa dechidem Biblia. Chiar de la prima pagina, Dumnezeu ii reveleaza omului, identitatea sa. Si, minune, aceasta este, literalmente, de natura divina: "Si a zis Dumnezeu:  Sa facem om dupa Chipul si dupa asemanarea Noastra... Si a facut Dumnezeu pe om dupa Chipul Sau; dupa Chipul Lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie". (Geneza 1, 26-27)

   Iata pentru noi, fiinte omenesti, pasajul cel mai important din Biblie. El dezavaluie identitatea noastra divina. Tot restul, inclusiv Intruparea, vestirea Evangheliei, moartea si Invierea Lui Isus Cristos, decurg din acest pasaj fundamental al conditiei umane.

   Trei detalii sunt frapante in cele doua versete din Geneza:

   1) Dumnezeu vorbeste la plural. Pana la Isus, era interpretat ca plurarul majestatii. Cristos i-a revelat natura treimica. Astfel, Preasfanta Treime se dezvaluie de la prima pagina a Cartii Sfinte.

   2) Dumnezeu foloseste doua cuvinte diferite pentru a caracteriza omul: "chip" si "asemanare".  Fiecare dintre aceste doua cuvinte ascunde o realitate divina diferita. "Dumnezeu este iubire" (Ioan 4,8), deci omul autentic este iubire. Totusi, respectand libertatea acordata omului, Dumnezeu a sadit in el samanta iubirii, si nu iubirea in plenitudinea ei. Deci, de om depinde sa faca sa incolteasca si sa creasca aceasta samanta, s-o dezvolte pe parcursul vietii pentru ca, in final, sa devina in intregime iubire. Sau, in virtutea libertatii sale, sa lase aceasta samanta sa piara...

   Si ce inseamna "dupa asemnarea  Noastra"? Dumnezeu este unul si treime, el este o familie - ca sa folosim limbajul omenesc. El l-a creat si pe om unul si treime: "a facut barbat si femeie". Si iata ca din iubirea cuplului uman rasare o noua viata. Impreuna, barbatul si femeia, devin creatori cu Creatorul.

   Iata ordinea naturala, gandioasa, de natura divina, impotriva careia epoca noastra , sub influenta "stapanitorului lumii acesteia" (Ioan 12,31), se razvrateste cu denaturarile sale umilitoare, cu cuplurile sale, respectiv cu "casatoriile" sale, intre persoane de acelasi sex.

   Biblia numeste "nelegiuiri" aceste depravari contra naturii (Leviticul 18,22).

   3) Al treilea detaliu frapant in acest pasaj vital, este repetitia. Pentru a sublinia importanta unui lucru, Biblia utilizeaza procedeul repetitiei. Aici, ea repeta de patru ori afirmatia despre natura divina a fiintei umane. Caci importanta acestei dezvaluiri este fundamentala, este infinita.

___________________________

CE ESTE IUBIREA?

 ___________________________

   Dumnezeu fiind iubire si sadind in om samanta iubirii, marea intrebare pe care fiecare trebuie sa si-o puna, este cea despre insasi natura iubirii. De ce este Iubirea? Acesta este unul dintre cele mai vehiculate cuvinte ale vocabularului. Nenumarate carti trateaza acest subiect. Gasim despre el, si bune si rele. Toate aceste carti luate impreuna - kilometri de rafturi de biblioteca - nu valoreaza cat cele treisprezece versete ale capitolului 13 din Epistola intai catre Corinteni. Acest imn adresat iubirii, este o ilustrare dinaminca a iubirii traite zilnic. Este vorba aici despre iubirea asa cum trebuie s-o traiasca crestinul. Acest text ar trebui gravat cu litere de aur, in inima oricarui discipol:

   " De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama zdranganitoare si chimval rasunator. Si de-as avea darul proorociei si tainele toate 
le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu am. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.

   Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda,  nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale,  nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede,  toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu va trece niciodata..."

   Iata un sfat mai pretios decat tot aurul din lume: faceti, in fiecare duminica, o trecere in revista a saptamanii care s-a scurs, avand in mana textul Sfantului  Pavel: "Oare asa am trait eu iubirea?"

   Gasiti deficientele si indreptati-va efortul, in mod special asupra uneia dintre aceste deficiente, in cursul saptamanii urmatoare. Caci este inutil a le ataca pe toate in acelasi timp. Nu te poti schimba intr-o saptamana.

   Daca veti consacra in fiecare dimineata un sfert de ora acestei examinari a constiintei si veti incerca sa va schimbati comportamentul, roadele pe care le veti culege vor fi dintre cele mai pretioase: fericirea voastra, ca si a apropiatilor vostri, va creste, iar inaintarea voastra pe calea sfinteniei se va accelera. Roade care nu se pot cumpara cu tot aurul din lume.

   Da, cu siguranta, faceti din 1 Corinteni 13, textul vostru de capatai, pe care sa-l meditati concret, in fiecare duminica. Nu cunosc vreo alta metoda de progres spiritual si moral, mai simpla si mai sigura. Ganditi-va la propria voastra fericire si la cea a persoanelor iubite din anturajul vostru.

   Sfantul Augustin spunea: "Nu alergand ajunge onul la Dumnezeu, ci inaintand, pas cu pas, pe calea anevoioasa care duce la sfintenie."

_________________________________________________________

CE SA FACEM PENTRU A FI PLACUTI LUI DUMNEZEU?

__________________________________________________________

   A fi placut Lui Dumnezeu, trebuie sa fie obiectivul primordial al oricarei vieti crestine. Iata trei stele care ne conduc spre acest obiectiv, tot atat de sigur precum steaua de la Betleem
 i-a condus pe invatatii astronomi veniti din Orient spre iesle.

   Prima stea este rugaciunea. Puterea si eficacitatea ei sunt, cel mai adesea, subestimate.

   Rugaciunea este vitala. Sfantul Martin spunea: "Rugaciunea este respiratia sufletului". Daca trupul inceteaza sa mai respire, el moare; daca sufletul inceteaza sa se roage, decade, apoi moare si el.

   Rugaciunea este motorul vietii crestinului. Maica Tereza spunea: "Motorul actiunii mele, este rugaciunea."  Cardinalul Saliege, care in timpul razboiului a avut o atitudine eroica in fata nazistilor, a exprimat puterea fantastica a rugaciunii, prin aceste cuvinte uimitoare:

    "A te ruga inseamna a actiona in mod invizibil asupra Inimii Lui Dumnezeu si, prin El, asupra oamenilor si a intregului univers."

  Ce fel de rugaciune? A insirui masinal o serie de "Tatal Nostru" si "Bucura-Te Marie", debitate cu repeziciune, inseamna a te ruga? Numai rugaciunea inimii urca pana la Tatal Ceresc; Spiritul care ne locuieste murmura, in acelasi timp in care ne rugam cu inima, dulcele nume Abba.

   Cuvantul "inima" este unul dintre cuvintele cheie ale Bibliei, unde se repeta de peste o mie de ori in sensul sau metafizic; "inima" este centrul vital, in noi, al fortelor afective, spirituale, morale si intelectuale. Este lacasul Lui Dumnezeu in noi,  deindata ce-L iubim pe Isus (vezi Ioan 14,23). Este ceea ce i-a permis Terezei de Avila sa scrie: "Inima este un palat de o bogatie fara seaman, in intregime de aur si pietre pretioase. Dumnezeu domneste in el pe un tron nepretuit."

   Si totusi, sa nu uitam ca inima este si locul in care se poarta marea batalie intre puterile intunericului si Lumina divina. In aceasta batalie, fiecare este propriul sau conducator al armatelor; el le poate duce la "stapanitorul acestei lumi" (Ioan 14,30) si sa le puna sub conducerea acestuia, sau sa se alature Imparatului imparatilor si sa se adaposteasca in "fortareata mantuirii" Sale (Ps 28,8). Sfidare, sau maretie a conditiei umane!

   A doua stea care ma calauzeste in existenta mea, este sa fiu constient ca servesc drept instrument, Domnului. Acest cuvant esential al vietii crestine, apare in cap.19 din Faptele Apostolilor. Intr-o viziune, Domnul i-a aparut unui discipol numit Anania si l-a trimis sa-si puna mainile peste Saul. Dar discipolul se temea, caci Saul era un persecutor nemilos al crestinilor. Domnul i-a spus atunci lui Anania: "Mergi, caci pe acesta l-am ales ca instrument ca sa poarte Numele Meu inaintea oamenilor..." (Fapte 9,15)

   A servi ca instrument Domnului, iata un obiectiv pe care trebuie sa si-l fixeze orice crestin. Ce fel de instrumente? Ele sunt atat de diverse precum insasi viata. Fiecaruia ii revine alegerea domeniului in care sa serveasca drept instrument. Daca nu chiar Insusi Dumnezeu il alege, cum a facut cu Saul, viitorul Sau apostol. Cateva exemple?

   Iata um medic crestin, care se apleaca cu iubire asupra sufletului bolnav al pacientului sau si il trateaza in acelasi timp cu trupul.

   Sau, aceasta mama care se cufunda in fiecare zi ore intregi in rugaciune, in fata Sfantului Sacrament, dupa ce si-a educat numeroasa familie. Ea a fost instrumentul Domnului ca educatoare, in prima parte a vietii sale de mama, apoi ca adoratoare, dupa ce sarcinile sale de mama au luat sfarsit.

   Am cunoscut o umila femeie de serviciu, o crestina de o mare pietate. Ea stralucea de bucuria Lui Cristos in casele in care era angajata. Si toti o iubeau pentru natura sa luminoasa. Iar ea nu ascundea faptul ca i-o datora Lui Isus.

   Iata si un profesor de liceu, crestin angajat, care acorda o atentie speciala elevilor defavorizati si deja raniti de viata. El manifesta fata de acestia afectiunea de care au fost lipsiti, iar ei ii sunt recunoscatori. Caci si ei sunt creati dupa Chipul Lui Dumnezeu si poarta in ei samanta iubirii. Ce misiune frumoasa de a-i ajuta s-o faca sa creasca!

   Si exemplele de instrumente ar putea continua la nesfarsit. Ba pot chiar sa varieze in decursul aceleiasi vieti. Propria mea viata este marcata de mai multe faze in care m-am straduit sa fiu un instrument potrivit activitatii marcante a uneia sau alteia din aceste faze: educator al copiilor mei, sef de institutie,  responsabilitati diferite in viata, pensionar. Iata-ma in faza ultima in care, fara sa fiu cautat, servesc drept instrument ca autor.

   Fiecare trebuie sa-si puna intrebari asupra rolului sau in slujba Lui Cristos.

    "Noi suntem cu totii instrumente pentru realizarea Planurilor Domnului, care ne depasesc", spunea Robert Schumann.

   Cat de rapid s-ar schimba lumea daca Dumnezeu ar dispune de un miliard de instrumente performante!

  

   A treia stea care ne calauzeste spre Cristos: aplicarea concreta, in cotidian, a celei de a doua dintre Poruncile cele mai importante: iubirea de aproapele, fara de care iubirea fata de Dumnezeu este imposibila. Sfantul Augustin da o reteta infailibila, in doua cuvinte, datorita geniului lapidar al latinei: "Ordinaria extraordinarie", ceea ce inseamna sa faci lucrurile obisnuite, marunte, extraordinar de bine. Prin iubire, bineinteles.

   Eu sunt uimit de fiecare data de exceptionala eficacitate a acestei retete, daca este traita concret. Cred ca am citat scrisoarea unei cititoare, la un an dupa aparitia unui articol pe aceasta tema. Ea spunea ca aceste doua cuvinte i-au schimbat viata. Le-a scris pe un panou pe care l-a agatat in bucatarie, pentru a-l avea mereu in fata ochilor. Dupa doar cateva luni, viata sa de sotie si de mama, se schimbase. Era mai fericita, iar ai sai descoperau, cu bucurie, o noua sotie si mama.

   

                                                                            ***

   Trei stele tot atat de sigure ca cea din Betleem! Ele ne calauzesc, printr-o viata in care avem privilegiul de a aparea ca ceea ce suntem prin nastere si alegere divina: chipuri ale Lui Dumnezeu.

   In plus, si statutul nostru de-a lungul anilor pe care-i petrecem pe pamant, este la fel de fantastic: suntem aliati ai Creatorului si Stapanului universului. Alianta, al carei semn este curcubeul, sta marturie a imensei tandreti a Lui Dumnezeu pentru creaturile Sale, precum si a maretiei acestora. Iar in Cristos, aceasta alianta este noua si vesnica.

   Fie ca noi, fiecare in felul sau, sa putem sa ducem lumii ratacite si descumpanite, acest mesaj de speranta si de bucurie. El este grandios! Nu mai exista altul la fel. Noi trebuie sa-l proclamam si sa dam marturie. Spiritul Sfant va face restul.

   Este timpul, caci secolul 21 s-a pus in miscare...

                                                     ("Stella Maris" nr.366 - "Regina Pacis" nr.4)

   Rene Lejeune s-a născut în anul 1922, în Bitche, Lorena.

   Impreuna cu sotia sa Adelaide( de origine romana), părinți a zece copii, dintre care, doi copii adoptati în Brazilia. Profesor Asociat, doctor în literatură și civilizație germană. A predat in scoli la Metz și Alger. Profesor la Institutul de Formare, Facultatea de Arte, la Institutul de Studii Politice din Strasbourg. Directorul școlii Pasteur din Sao Paulo (Brazilia), 1963 - 1967, directorul general al Școlii Internaționale de la Geneva 1968 - 1978. Președinte al Institutului  Sf. Benedict, patron al Europei, "reclamantul", în beatificarea lui Robert Schumann. Autor a numeroase lucrări de spiritualitate, Rene Lejeune a colaborat în mod regulat, lunar, la revista "Stella Maris". A murit la 19 octombrie 2008.