luni, 19 noiembrie 2012

In seara aceasta vei muri !

                                         de Sora Emmanul

   Este foarte folositor pentru suflet  ca sa foloseasca macar o zi pe an, pentru ca sa-si "mimeze" oarecum moartea.
    Parintele Jacques din comunitatea mea
(Comunitatea Fericirilor) mi-a dat aceasta idee.
   Intr-o zi, el s-a trezit cu certitudinea ca va muri chiar in acea seara. Acest gand era atat de puternic in el incat a fost foarte ravasit si a inceput in mod serios sa-si puna treburile in ordine. Mai intai, in rugaciune,  si-a facut un examen de constiinta riguros, gandindu-se: "Este ultimul, am interesul sa-l fac bine!"
   Plin de cainta sincera pentru pacatele sale, el a facut o spovada buna si si-a incredintat sufletul Indurarii infinite a Lui Dumnezeu, concentrandu-se mai ales asupra increderii si abandonarii sale in aceasta Indurare.
   Apoi, si-a spus: "Ceea ce conteaza in momentul mortii este iubirea si caritatea pe care o avem in inima noastra." Atunci, a fost atent sa mearga sa se intalneasca cu fiecare membru din comunitatea sa, cerandu-i fiecaruia iertare pentru lipsurile, jignirile sau pacatele pe care eventual le comisese asupra loi. A facut aceasta cu sinceritate, bucurie, pace si afectiune. In acea zi, in serviciul sau in comunitate, si-a implinit toata munca cu foarte mare iubire, uitandu-se pe sine si cautand numai gloria Lui Dumnezeu si slujirea fratilor. Se gandea: 
   "Fiindca este ultima mea zi, ar fi bine sa le las o amintire frumoasa despre mine!"
   Si-a facut, ca de obicei, ora de adoratie, in capela, in fata Sfantului Sacrament si de-a lungul acelei ore s-a straduit sa-si uneasca sufletul cu Isus, mai mult ca niciodata pana atunci.
   Dupa aceea, a celebrat Liturghia, din toata inima, mai rar ca de obicei, rostind fiecare cuvant, fiecare rugaciune, ca si cum L-ar vedea pe Isus in fata lui si ar arde de iubire pentru El. Stia ca era ultima sa Liturghie. I-a multumit Lui Dumnezeu din toata inima pentru imensul dar al preotiei si a inteles mai bine profunzimea acestuia.
  Cum seara se apropia,  el a vrut sa-si petreaca fiecare din minutele care-i mai ramasesera, mergand mana in mana cu Isus si cu Maria, Cea careia-i incredintase preotia sa. De cateva ori a trebuit sa lupte impotriva unor accese de teama gandindu-se ca nu era vrednic, ca nu se pregatise bine, ca trecuse pe langa multe haruri, ca neglijase prea mult cutare sau cutare datorie etc. Dar, cu cat mizeria sa ii venea mai mult in gand, cu atat mai mult o arunca in abisul Indurarii infinite, acel cuptor arzator despre care Sfanta Tereza a Pruncului Isus, spunea:
    "Chiar daca as fi comis toate crimele posibile,  nu mi-as pierde increderea, fiindca stiu ca aceasta multime de ofense nu sunt decat o picatura de apa in acest foc aprins ( Ultima conversatie cu Maica Agnes, 6 iulie 1897).
   A sosit noaptea si s-a culcat la ora obisnuita. Apoi, a adormit. Dimineata urmatoare, a fost cu totul surprins sa vada ca este inca pe pamant. Oare, Domnul a uitat sa vina sa-l ia?
    Nu, nu, Domnul nu uita niciodata nimic si pe nimeni.
   Atunci Jacques a inteles ca Domnul avea un alt plan cu el. Lasandu-l sa creada ca i se apropie moartea, Domnul a dorit sa-i dea o lectie frumoasa:
   Uite cu cata inflacarare te-ai rugat Mie in acea zi!
   Uite cum ai reusit sa umpli fiecare minut al zilei cu toata iubirea de care inima ta este capabila!
   Uite cum ai putut sa Ma vezi in fiecare din fratii tai si sa-i slijesti din toata inima!
   Uite cu cata profunzime ai trait Sfanta Jertfa a Liturghiei!
   Uite cu cata cainta Mi-ai dat pacatele tale si cu cata incredere te-ai abandonat in intregime Indurarii Mele!
   Uite cu cata generozitate si bucurie ti-ai dat lucrurile, fiind atent sa dai celor mai saraci tot ce e mai bun!
   Uite cu cata recunostinta ai revazut in inima ta, darurile si harurile pe care ti le-am dat in cursul vietii, mai ales harul de a Ma cunoaste in mod intim si de a deveni preotul Meu!
   Uite cu cata seriozitate si straduinta ti-ai rezolvat treburile obisnuite, mai ales cele lasate sa astepte de prea multa vreme si care, prin neglijarea lor,  puteau sa devina prilej de cadere pentru cei din jurul tau!
   In sfarsit, uite cat de repede s-a prabusit in ochii tai, in fata orei mortii tale, importanta lucrurilor materiale, umane si chiar afective, cat de sarac si gol te-ai simtit, fara alt sprijin, in aceasta ora suprema, in afara de al Meu - Creatorul tau si Dumnezeul tau!
    Astfel, Domnul ii cerea lui Jacques sa traiasca fiecare zi in acest fel; aceasta era calea spre sfintenie.

   In directia farului
Charles de Foucauld

   Fericitul Charles de Foucauld ( Beatificat de catre Papa Benedict al XVI-lea,  in Bazilica Sf. Petru, in 13 noiembrie 2005. Viata lui a inspirat fondarea a doua ordine religioase: "Fratii mici ai Lui Isus" si "Surorile mici ale Lui Isus" ) a cautat sa traiasca fiecare zi ca si cum Dumnezeu ar fi urmat sa vina sa-l ia chiar in acea seara. Pentru suflet, aceasta atitudine a mintii este de o fecunditate inexprimabila. Ca si marinarul care-si indreapta vasul in directia farului ce-i indica drumul de intrare in port, luptand impotriva vanturilor nefavorabile si a posibilelor derive, tot asa este sufletul care se ingrijeste mereu sa-si orienteze carma in directia Luminii Lui Cristos, fara nici un compromis, si astfel sa-si mentina dreapta ultima sa linie, care-i va permite sa ajunga in portul adevaratei sale locuinte: Cerul.
   Aceasta atitudine a mintii, i-a "prelucrat" pe sfinti si ne poate forma si pe noi astazi, pentru a deveni sfinti. Exista un test foarte simplu, care ne permite sa verificam daca avem aceasta atitudine. Sa ne examinam ultimele decizii pe care le-am luat, de exemplu:
   Sunt tanar, am viitorul inaintea mea si trebuie sa decid in ce directie s-o iau. Am hotarat sa studiez medicina. Insa, in prima seara dupa ce incep Facultatea de Medicina, Domnul va veni sa ma ia la El. In acel moment, voi fi supus radiografiei Spiritului Sfant si-mi voi vedea intreaga viata, ca si imaginile succesive dintr-un film, in Lumina adevarata a Lui Dumnezeu. Oare voi fi mandru si multumit de aceasta hotarare pe care am luat-o, de a face medicina, sau imi va fi rusine de ea, tinand cont de motivele secrete care m-au determinat sa iau aceasta hotarare - poate strict financiare ?
   Am decis sa-mi petrec vacanta in cutare loc, cu cutare persoana; dar, in amurgul vietii mele, cand Spiritul Sfant ma va radiografia, voi fi mandru de aceasta hotarare sau imi va fi rusine?
   Desigur, ca sa ne pastram directia inspre Ultima noastra Destinatie si adevarata noastra Locuinta, Domnul nu ne cere sa ne punem in odaie un sicriu, asa cum faceau unii dintre Sfintii Parinti din Pustie. In zilele noastre, cu psihologiile noastre ranite, aceasta ar cauza numeroase traume psihice care ar imbogati psihiatri.
   Dumnezeu ne-O da in mod special pe Mama Sa, care, la Medjugorje, nu ezita sa ne previna: "Dragi copii, nu uitati ca adevarata voastra locuinta este in Cer!" (25.03.1988)
   Si, de asemenea: "Copilasilor, nu uitati ca viata voastra este trecatoare ca si o floare de primavara, care astazi este minunata, dar despre care maine nimeni nu mai stie ca ea a existat!" (25.07.1987)
   "Dragi copii... nu dati importanta lucrurilor mici, aspirati la Cer!"
   Grupurile de rugaciune, fie din Medjugorje, fie din alte locuri, sunt un raspuns al Domnului, dat vremurilor noastre. In aceste "creuzete" minunate, Spiritul Sfant ne ajuta sa ne reamintim neincetat, unii prin altii,  frumusetea si maretia darului vietii, splendoarea destinului nostru vesnic.

   Daca as avea pe constiinta pacatele lumii intregi...

   In micul sau  Jurnal, Sfanta Faustina impartaseste o experienta, care ne-o aminteste pe cea a parintelui Jacques si care ar putea foarte bine sa devina a noastra !?
Sfanta Faustina

   "Intr-o meditatie asupra mortii, L-am rugat pe Domnul sa binevoiasca sa lase sa patrunda in inima mea sentimentele pe care le voi avea in momentul mortii. Iar harul Lui Dumnezeu mi-a raspuns in interior ca facusem tot ceea ce-mi statuse in putinta si ca, prin urmare, puteam fi linistita. In acel moment, in sufletul meu s-a inaltat o atat de profunda recunostinta fata de Dumnezeu, incat am inceput sa plang de bucurie, ca un copil...
   Dimineata urmatoare, m-am pregatit sa primesc cuminecarea ca viatic si am spus rugaciunea muribunzilor pentru mine insami. Apoi, am auzit aceste cuvinte: < La fel cum esti unita cu Mine in timpul vietii, asa vei fi si in momentul mortii.> Atunci, in sufletul meu s-a trezit o atat de mare incredere in Indurarea Lui Dumnezeu incat, chiar si daca as fi avut pe constiinta pacatele lumii intregi, cat si pe cele ale sufletelor osandite, tot nu m-as fi indoit de Bunatatea Divina si, fara sa stau pe ganduri, m-as fi aruncat in abisul Indurarii Divine, care ni se ofera intotdeauna...
   O, Isuse al meu, viata sufletului meu, viata mea,  Mantuitorul meu, dulcele meu Mire si in acelasi timp Judecatorul meu, Tu sti ca in acea ultima ora nu voi conta pe nici unul din meritele mele, ci doar pe Indurarea Ta."
    
                                                 "Copilui Ascuns din Medjugorje", de Sora Emmanuel

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.