Sfanta Agnesa - fecioara martira (sec.III). Din viziunile Mariei Valtorta

Maria Valtorta                         Sfanta Agnesa

 Maria Valtorta (1897-1961) a fost vizionara si scriitoare mistica italiana. A apartinut Ordinului Tertiar Franciscan si Ordinului Tertiar al Servilor Mariei.

   La 23 de ani, in timp ce mergea pe strada impreuna cu mama sa,  ea a fost agresata de un tanar dezechilibrat, care a lovit-o violent cu o ranga in spate. A stat in pat trei luni si sanatatea i-a fost afectata pentru toata viata. In 1931, dupa exemplulu Sfintei Tereza a Pruncului Isus, s-a oferit Domnului Iubirii Milostive si Dreptatii Divine, ca victima de ispasire pentru pacatele oamenilor. Ca urmare, sanatatea i s-a deteriorat progresiv si, din 1934, a ramas tintuita definitiv pe patul de suferinta, pana in momentul mortii, adica 27 de ani. Din 1943 a inceput sa aiba viziuni si sa scrie "sub dictare", umpland 122 de caiete, aproape 15.000 de pagini, cu descrierea viziunilor si revelatiilor primite intre anii 1943 - 1951. Din aceste 122 de caiete a fost editata opera principala in 10 volume sub titlul "Il poema dell'Uomo-Dio" (poemul Omului-Dumnezeu) sau, in franceza "L'Evangele, tel qu'il m'a ete revele" (Evanghelia asa cum mi-a fost revelata) si apoi "I Quaderni", in trei volume.

   Ca si Cristos, martirii au dat dovada de o iubire nemasurata pana la moarte.

   Iubirea este cuvantul cel mai mare din univers.

   Mesajul Lui Isus si viziunea Mariei Valtorta asupra martiriului Sfintei Agnesa

   Isus spune:
   "S-a spus: "Dumnezeu care i-a iubit pe ai Sai care sunt in lume, i-a iubit pana la sfarsit." Adevaratii Mei discipoli nu se deosebesc si nu s-au deosebit niciodata de Dumnezeul lor. Dupa exemplul Sau si pentru gloria Sa, ei au dat dovada fata de El si fata de oameni, de o iubire nemasurata, care merge pana la moarte.Ti-am spus deja ca moartea Agnesei, ca si cea a Maicii Tereza, poarta unul si acelasi nume: iubirea. Fie ca sabia, fie ca iubirea este cauza aparenta a mortii acestor creaturi, care au stiut sa iubeasca cu acest "infinit" relativ al creaturii ( Ma exprim in acest mod pentru cei care gasesc mereu ceva de obiectat) care este copia atenuata a infinitului perfect al Lui Dumnezeu, iubirea este unicul si veritabilul agent al acestei morti. 

   Un singur cuvant ar putea servi de deviza acestor "sfinti", acela care se spune despre Mine: "Dilexit", a iubit. Mica Agnesa si tanara Cecilia au iubit, copiii din Sinforosa au iubit,  tribunul  Sebastian a iubit, diaconul Laurentiu a iubit, sclava Iulia a iubit, invatatorul Casian a iubit, tamplarul Rufus a iubit, Papa Lin a iubit; stratul florilor pline de puritate al fecioarelor, delicata pajiste a copiilor, blanda oaste a mamelor, cea barbateasca a tatilor, cohorta de fier a soldatilor, procesiunea sacerdotala a episcopilor, a papilor, a preotilor, a diaconilor,  umila multime a sclavilor, toti au iubit.   
   Curtea de purpura care M-a marturisit in pofida torturilor, M-a iubit.  In epoci mai blande,  
M-au iubit cu totii: multimea celor consacrati in manastiri, fecioarele din toate manastirile si eroii din lume care au stiut, cu toate ca traiau in lume, sa faca din iubire o ingraditura spirituala pentru a trai numai iubindu-L pe Domnul, pentru Domnul si pentru oameni prin Domnul.
   A iubit. Acest mic cuvant este mai mare decat universul intreg, caci desi scurt, el contine cea mai mare forta a Lui Dumnezeu, caracteristica Lui Dumnezeu cea mai specifica, puterea Lui Dumnezeu cea mai proeminenta; simpla rostire a acestui cuvant, pronuntat in mod supranatural pentru a defini o viata, umple creatia si face sa tresara omenirea de admiratie si Cerul de bucurie. El este secretul, cheia care deschide si explica rezistenta, generozitatea, forta, eroismul atator creaturi care, dupa varsta, conditiile familiale sau pozitia lor, pareau cei mai putin apti sa dea dovada de o asemenea desavarsire eroica. Intr-adevar, daca nu ne surprinde ca Sebastian, Alexandru, Marius, Speditus au putut sa infrunte moartea pentru Cristos, la fel cum ar fi facut-o pentru Cezar, ne uimeste faptul ca femeia abia iesita din copilarie, precum Agnesa, sau mame iubitoare, au putut sa renunte la viata, in chinuri si, ca o prima tortura, sa accepte sa se smulga din imbratisarea parintilor sau a copiilor lor, din iubire pentru Mine.
   Dar, acestei generozitati umane si supraomenesti a martirilor din iubire, ii corespunde generozitatea dumnezeiasca a Dumnezeului Iubirii. Eu le dau forta atat eroilor Mei, cat si tuturor victimelor martiriului nesangeros, dar lung si nu mai putin eroic. Eu Ma fac forta in ei. Eu am umplut-o de forta pe mieluseaua Agnesa, ca si pe batranul sovaitor, pe tanara mama ca si pe soldat, pe stapan ca si pe sclav, in decursul veacurilor, pe calugarita ca si pe omul de Stat care moare pentru credinta sa, pe victima nestiuta ca si pe conducatorul spiritual.
   Nu cautati in adancul inimii lor si pe buzele lor alta perla si alta savoare, decat aceasta: "Isus". Eu, Isus, sunt acolo unde straluceste sfintenia si unde se transmite caritatea.

   Viziunea Mariei Valtorta, asupra martiriului Sfintei Agnesa:

   Domnul meu mi-a acordat urmatoarea viziune: Mi se parea ca vad un fel de portic, de galerie sustinuta de coloane (un peristil sau un forum) din Roma antica. Vorbesc despre un "portic" pentru ca avea o frumoasa pardoseala cu mozaic de marmura alba si o coloana de marmura alba care sustinea un tavan boltit si decorat cu mozaicuri. Putea fi porticul unui templu pagan sau a unui palat roman, sau curia sau forumul. Nu stiu.

   Langa un perete se afla un fel de tron dintr-o platforma de marmura care sustinea un scaun. Un roman din antichitate se afla pe acest scaun. Pe urma am inteles ca era vorba despre prefectul imperial. Pe langa ceilalti pereti erau statui si statuete ale zeilor precum si trepiedul pentru tamaie. In mijlocul acestei sali - sau acestui portic - era un spatiu gol cu o mare dala de marmura alba. Pe peretele din fata celui pe care sedea magistratul, se deschidea adevarata galerie prin care se vedea piata si strada.

   In timp ce observam aceste detalii, precum si expresia intunecata a prefectului, in sala au intrat trei fete. Una dintre ele era foarte tanara, sub 12 ani, aproape un copil. Era imbracata complet in alb: o tunica ce o acoperea in intregime, nelasand sa se vada decat un gat firav si niste maini mici de copil.
   Avea capul acoperit si era blonda, pieptanata simplu cu carare la mijloc si doua cozi grele si lungi pe umeri. Greutatea parului era atat de mare incat ii tragea usor capul pe spate, conferindu-i astfel, im mod involuntar, o tinuta de regina. La picioarele ei, un mielusel de doar cateva zile, se zbenguia, alb in intregime si cu un botisor roz ca o gurita de prunc.
   La cativa pasi in spatele acestei copile erau celelalte doua adolescente. Una era aproape de aceeasi varsta cu prima, dar mai robusta si un aspect mai din popor. Cealalta era mai mare, avand in jur de saisprezece, maximum optsprezece ani. Si acestea erau imbracate in alb si cu val pe cap, dar vesmintele lor erau mai modeste. S-ar putea spune ca erau slujitoare, caci o priveau pe prima cu respect.  Am inteles ca aceasta era Agnesa, iar cea de o varsta cu ea era Emerentiana; cat despre ultima, nu stiu cine era.
   Agnesa, surazatoare si sigura pe ea, a inaintat spre plarforma magistratului. Am auzit atunci urmatorul dialog:
   - Doreai sa ma vezi? Iata-ma.
   - Nu cred ca, atunci cand vei afla pentru ce te-am facut sa vii, vei considera gestul meu o dorinta. Esti crestina?
   - Da, prin harul Lui Dumnezeu.
   - Iti dai seama ce-ti poate atrage aceasta afirmatie?
   - Cerul.
   - Fii atenta! Moartea este urata iar tu nu esti decat o copila. Nu zambi, caci nu glumesc.
   - Nici eu. Iti zambesc, pentru ca tu esti mijlocitorul nuntii mele eterne si iti sunt recunoscatoare pentru asta.
   - Gandeste-te mai degrba la nunta pamanteasca. Esti frumoasa si bogata. Multi se gandesc deja la tine. N-ai decat sa alegi pentru a fi patriciana.

   - Alegerea mea este deja facuta. Il iubesc pe Singurul care este demn de a fi iubit; acest ceas este cel al nuntii mele, iar acest loc este templul. Aud vocea Mirelui care vine si Ii vad deja privirea plina de iubire. Lui ii jertfesc fecioria mea, ca El sa faca din ea o floare vesnica.
   - Apropo de asta, daca iti pasa de ea si de viata ta, jertfeste imediat zeilor. Asa cere legea.
   - Eu am un Singur si Adevarat Dumnezeu si Lui ii jertfesc cu bucurie.
   Atunci asistentii prefectului i-au dat Agnesei un vas care continea tamaie pe care s-o arda pe trepiedul pe care l-ar alege in fata unui zeu.
   - Nu sunt aici zeii pe care ii iubesc. Dumnezeul meu este Domnul nostru Isus Cristos. Lui, pe Care Il iubesc, ma jertfesc pe mine insami.
   In acest moment, prefectul iritat, le-a ordonat asistentilor sa puna in fiare mainile Agnesei pentru a o impiedica sa fuga sau sa comita vreu act ireverentios fata de idoli; incepand din acel moment, ea a fost considerata vinovata si prizoniera.
   Dar fecioara s-a intors surazand spre calaul sau:
 -"Nu ma atinge. Am venit aici de bunavoie, caci aici ma cheama glasul Mirelui Care, din Cer, ma invita la nunta eterna. N-am nevoie nici de catusele nici de lanturile tale. Numai daca ai vrea sa ma tarasti sa fac rau, ar trebui sa mi le pui. Si poate ca nici n-ar folosi, caci Domnul Dumnezeul meu le-ar face mai inutile decat un fir de ata la incheieturile unui urias. Dar pentru a merge in intampinarea mortii, a bucuriei, a nuntii cu Cristos, lanturile tale nu folosesc la nimic, frate. Te binecuvantez daca imi oferi martiriul. Nu fug. Te iubesc si ma rog pentru sufletul tau."
   Frumoasa, alba, dreapta ca un crin, Agnesa era o viziune cereasca in interiorul viziunii.
   Prefectul a pronuntat sentinta. Dar n-am auzit-o bine. Mi se pare ca a fost o intrerupere in timpul careia am pierdut-o pe Agnesa din vedere, caci atentia mi-a fost atrasa de toti cei care se ingramadeau in camera mea. Apoi am regasit-o pe martira, si mai frumoasa inca. In fata ei se afla o statuieta de aur a lui Jupiter si un trepied. Alaturi de ea, calaul isi scosese sabia. Parea ca face o ultima incercare pentru a o determina sa cedeze.
   Dar Agnesa, cu ochii stralucitori, clatina din cap, si cu mana ei mica respingea statuieta.
   Mieluseslul nu mai era la picioarele ei, ci in bratele Emerentianei care plangea.

   Am vazut cum au pus-o pe Agnesa sa ingenuncheze in mijlocul salii, unde se afla marea dala de marmura alba. Martira s-a recules, cu mainile pe piept si cu ochii indreptati spre Cer.
   Lacrimi de bucurie supraomeneasca ii inroau ochii, rapiti intr-o dulce contemplatie. Fara a fi mai palid decat inainte, chipul ei suradea.
   Unul dintre asistenti i-a apucat cozile ca si cum ar fi fost o franghie pentru a-i tine nemiscat capul.  Dar nu era nevoie.
   "Il iubesc pe Cristos!"  a strigat ea, cand l-a vazut pe calau ca ridica sabia. Aceasta i-a patruns intre omoplat si clavicula si i-a deschis carotida dreapta, iar martira a cazut pe partea stanga, pastrandu-si pozitia inghenuncheata, ca cineva care se abndoneaza somnului, unui somn fericit; pe chipul sau surasul nu s-a stins ci a fost mascat de suvoiul de sange care tasnea ca dintr-o cupa, din gatul sau taiat. Astfel, viziunea a incetat.

Cine va indura pana la sfarsit, va fi mantuit (Matei 10,22 si 24,13 si Evrei 10,35-38)

   Isus spune:
 "Cine va indura pana la sfarsit, va fi mantuit" spune pasajul evanghelic. Iar in epistola se spune: "Sa nu va pierdeti increderea, care are o mare rasplata. Caci aveti nevoie de rabdare, pentru ca, implinind voia Lui Dumnezeu, sa puteti primi fagaduinta. Inca putina, foarte putina vreme si Cel Care vine va veni si nu va intarzia. Si cel drept va trai prin credinta; dar daca cineva da inapoi, sufletul Meu nu gaseste placere in el."
   Iata fiica Mea. Pastreaza mereu in minte aceste cuvinte luminoase, in starea ta de sfarseala de acum si in cele ce vor veni, care sunt cauzate de lipsa de caritate a celor care te inconjoara. Caci acestea sunt cuvintele care le-au dat putere celor care au suferit martiriul din partea unor tirani sau din partea apropiatilor sau a superiorilor lor.
   Trebuie sa perseverati pana la sfarsit, in ciuda batjocurilor, a loviturilor,  a presiunilor sau a durerilor. Pretul atribuit celor perseverenti, sunt Eu.
   Gandeste-te la asta, Maria, sunt Eu, Isus al tau.
   Prin comparatie, ce-ti vor parea a fi, in momentul acela,  spinii care te strapung in prezent si te fac sa suferi atat de mult? Un fleac, si chiar mai mult decat atat: o bucurie. Ii vei privi cu dragoste, ii vei saruta cu recunostinta, caci tocmai datorita lor Ma vei avea mai deplin.
   Orice suferinta suportata fara a ceda, mareste contopirea cu Cerul. Aminteste-ti de asta. Sus in Cer totul se vde intr-o lumina noua. Chiar si pe aceia pe care reusesti sa-i iubesti astazi numai din dragoste pentru Mine, caci felul lor de a fi ar indemna umanitatea ta sa nu-i iubesti, in Cer ii vei iubi pentru ca vei vedea in ei mijloacele care ti-au dat aceasta comoara infinita care sunt Eu.
    Ultima rugaciune a martirilor era pentru calaii lor,  pentru ca ei sa ajunga la Lumina. Ultima rugaciune a sfintilor era pentru prigonitorii lor, pentru ca ei sa ajunga la Caritate.
   Tu nu sti asta, dar ti-o spun Eu. Multi superiori de manastiri, pe care o umanitate - inca vie in ei, in pofida vesmantului lor calugaresc care inseamna renuntare la trup - ii ducea la orgoliu si deci la lipsa de caritate fata de inferiorii lor, au ajuns la cainta si, astfel, la o renastere spirituala care este la originea unei nasteri pentru Cer, tocmai datorita rugaciunilor unui "sfant" plasat sub autoritatea lor. Acesta rascumpara duritatea si nedreptatile lor, prin acte de iubire supranaturala, rugandu-se si suferind pentru mantuirea acelui suflet care era atat de putin binevoitor fata de el. Acum, in Cer, ingerii Mei contempla pe cel prigonit si pe prigonitor, unul langa altul; de altfel, acolo nu mai este superior prigonitorul, ci prigonitul, iar acesta, la fel ca un tata iubitor, il priveste cu bucurie pe cel pe care l-a salvat si care a intrat in viata vesnica datorita iubirii sale adevarate.
   Lumina sufletelor care i-au salvat pe prigonitorii lor, este o lumina speciala: ea provine din raza coastei Mele deschise, a Inimii Mele care s-a rugat pe cruce pentru cei care Ma rastigneau, pentru ca cei ce se roaga pentru prigonitorii lor, se aseamana cu Mine, care
 M-am rugat pentru calaii Mei.
   Da, asadar, dovada de incredere in Mine, pe care Ma vezi, precum si de rabdare fata de ceilalti si fata de cei care se inversuneaza impotriva ta. Recompensa este atat de mare incat merita orice sacrificiu. Si ea nu va intarzia sa vina.
   Nu te lasa coplesita. Lasa-i pe ceilalti sa fie ceea ce vor sa fie. Tu esti a mea si asta ajunge. Dimpotriva, roaga-te - este cea mai mare caritate - pentru ca ceilalti sa devina ceea ce Eu vreau ca ei sa fie. Si sa fii tot mai mult a Mea. Ramai in pace. Te binecuvantez.

   Viziunea Mariei Valtorta, asupra inmormantarii sfintei Agnesa

   Pentru a ma consola de tristetea mea, Isus mi-a acordat viziunea inmormantarii sfintei Agnesa.
   Vad gradina unei case patriciene. Nu stiu daca este vorba de casa parinteasca a Agnesei sau de cea a unei alte familii crestine. De altfel, asta nu are nici o importanta. Deci vad aceasta gradina, foarte mare, cu alei si carari, rondouri de flori, bazine cu pesti si copaci inalti.
   Este seara, as putea spune chiar ca se lasa noaptea, caci umbra este deja deasa. Locul este luminat de un frumos clar de luna si, din loc in loc,  de torte sau de un fel de lampi. Vad flacarile cum se inclina, din cand in cand,  in bataia vantului usor de seara. Luna este in primul sau patrar, de aceea cred ca trebuie sa fie ora 20, poate chiar mai putin, caci ea de abia se ridica la orizont.
   La inceput nu vad nimic altceva. Apoi, scena se anima. In gradina intra numeroase persoane cu lumini si torte, deci lumina creste. Sunt, cu siguranta crestini si crestine, condusi de preotii si diaconii lor la inmormantarea Agnesei.
   La un moment dat, o usa a casei se deschide si apare un peristil viu luminat in care intra, pe usa care da in strada, un grup de persoane care poarta, pe o litiera, un trup invaluit intr-un giulgiu.
   Dupa ce litiera a fost asezata in mijlocul peristilului, iar usa spre strada a fost inchisa, trupul a fost descoperit, ridicat cu piosenie si asezat pe un fel de pat acoperit de o tesatura foarte bogata, brodata cu rosu inchis.
   Vad ca martira a fost spalata si i s-a facut toaleta mortuara. Nu mai are sange pe chip, nici pe par, nici pe vesminte. A fost imbracata cu o tunica noua pe care nu este nici o pata.
   Tanara martira seamana cu o statuie de marmura, intr-atat de palid este chipul ei. Dar este foarte linistita. Surade. Are parul despletit sub valul alb ce o acopera in intregime. Si totusi, primul val este alcatuit din parul ei lung si blond. O adevarat mantie de aur care o invaluie pana la genunchi. Are mainile incrucisate in care tine o frunza de palmiei. Rana de la gat nu i se vede. A fost acoperita cu piosenie de suvitele de aur ale parului si de valul alb. In jurul ei sunt adunati parintii, care plang tacut si saruta manutele ei ca de ceara si fruntea ei inghetata. Dar durerea lor este nobila si demna, nu are nimic de-a face cu manifestarile zgomotoase care sunt obisnuite in asemenea ocazii. O durere crestina. Dupa parinti urmeaza rudele si fratii intru credinta. O vad pe Emerentiana care-i zambeste printre lacrimi micutei sale surori de lapte, care a precedat-o in glorie. Toti o saluta pe martira si se roaga. 
   Simt marea iubire dintre crestini. Am senzatia ca este "comuniunea sfintilor" asa cum era inteleasa de primii crestini, de la care avem cu totii de invatat. Infruntand pericolele, au venit sa aduca omagiu martirei Lui Cristos si sa o implore pe ea, care urcase deja la Cer, sa fie pentru toti mijlocitoare pe langa Dumnezeu, in viitoarea lor lupta pentru credinta. Mi se parea ca ea plutea deja spiritual asupra asistentei si le transmitea sentimentele sale eroice si protrectia sa. Cerul si pamantul erau in legatura.
   Atunci a intrat un batran de o varsta venerabvila, flancat de doi barbati cu varste intre 25 si 35 de ani. Ei erau imbracati cu totii ca romanii de pe vremea aceea. Batranul are un aspect serios, dar plin de blandete, este foarte slab, as spune chiar bolnavicios, si foarte palid. Trebuie sa fie o persoana influenta caci, la aparitia sa, toti ingenuncheaza, iar el trece binecuvantand intre doua randuri de capete plecate. Am impresia ca este vorba despre un episcop, daca nu este chiar suveranul pontif.
   El se apropie de catafalc, binecuvanteaza moarta si se roaga asupra ei. Apoi isi imbraca vesmintele sacerdotale (vad o banda alba care alcatuieste un fel de cerc pe umeri si pe piept, apoi coboara in spate si in fata in doua fasii. Este impodobita in intregime cu cruci mici de culoare inchisa); la fel fac si cei doi barbati care il insotesc, punandu-si vesmintele de diaconi (o tunica pana la genunchi, cu maneci care se opresc putin deasupra cotului).
   Apoi, se formeaza cortegiul. In fata merge clerul, adica batranul, cei doi diaconi si ceilalti preoti care, mai inainte, erau raspanditi prin multimea de crestini si care isi pusesera, si ei,  etolele lor sacerdotale. Sunt inconjurati de barbati care poarta torte aprinse. Vesmantul lor este scurt si inchis la culoare. As spune ca este vorba de slujitori, crestini, caci am impresia ca, in aceasta casa, toti sunt discipoli ai Lui Isus. De asemenea, un sir de lumini se formeaza si in jurul catafalcului purtat de fecioare invesmantate in alb si cu valuri albe, un adevarat manunchi de crini in jurul crinului taiat. Catafalcul este ridicat cu usurinta de patru fecioare printre care se afla si Emerentiana.
   Desi Agnesa, asa cum e intinsa, pare mai inalta decat era in viata, greutatea pare sa nu fie mare; este o adolescenta destul de slabuta.
   Cortegiul se indreapta spre mormant pe aleile gradinii. Toti poarta torte sau lumanari aprinse. Scena este linistita si solemna. Lumina lunii invaluie trupul alb, iar vantul il mangaie. Vad o suvita blonda fluturand usor in bataia vantului.
   Crestinii canta incet. La inceput mi-e greu sa inteleg, poate pentru ca sunt distrasa de atatea alte lucruri pe care le vad. Apoi disting cuvintele sfintei cantari latine si imi amintesc ca o mai auzisem si nu-mi este straina. Ma intreb unde am auzit-o sau citit-o.
   Intre timp, cortegiul a ajuns la un fel de put, cu gura foarte larga in forma de potcoava; in el se coboara printr-o mica scara ale carei trepte sunt sapate in piatra. Personajele principale coboara incet. In cavitatea subterana, de forma semicirculara, cu numeroase galerii care par abia schitate in diferite directii, vocile devin mai puternice si mai solemne.
   Acum imi aduc aminte bine. Sunt cuvintele din Apocalips (Ap 14, 1-5), unde se mentioneaza "cantarea" pe care o vor putea canta numai cei care nu se vor fi murdarit pe pamant. Ei cantau astfel: barbatii intonau solemn un verset, iar femeile raspundeau cu urmatorul. Pentru ca ritmul era foarte lent, am putut nota cuvintele in limba latina.
   - "Si am vazut Mielul care statea pe Muntele Sion, cantau barbatii.
   - Si am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape multe, raspundeau femeile.
   - Si glasul era cel al celor care canta cu harpele lor.
   - Si cantau inaintea tronului.
   - Si nimeni nu putea sa invete cantarea afara de cei o suta patruzeci si patru de mii care fusesera rascumparati de pe pamant.
   - Ei sunt aceia care nu s-au intinat cu femei, caci sunt feciorelnici.
   - Ei sunt aceia care Il urmeaza pe Mielul oriunde ar merge El.
   - Au fost rascumparati dintre oameni, ca cel dintai rod pentru Dumnezeu si pentru Miel.
   - Ei sunt fara prihana inaintea tronului Lui Dumnezeu" cantau ei alternativ, un verset barbatii, urmatorul femeile.
   Ce armonie cereasca! Aveam lacrimi in ochi si un fel de dulceata care curge inca in mine, alinand totul.  O simt dincolo de toate zgomotele care ma inconjoara...
   Un ultim ramas bun al parintilor, apoi trupul este ridicat si dus intr-o nisa sapata in piatra, alaturi, nu in sensul lungimii. Suveranul pontif insoteste depunerea trupului cu urmatoarele cuvinte: "Vino, mireasa Lui Cristos. Vino, Agnesa preasfanta. Odihneste in pace."

Mormantul Sfintei Agnesa

   O piatra este asezata si fixata peste deschizatura nisei. Viziunea se sfarseste aici.
  
   Ma simt in pace ca si cum as fi fost si eu culcata in mica nisa, langa acea dulce creatura, asteptand sa inviez cu ea in Cristos, dupa martiriu. Ca si cum, la fel ca Agnesa, as fi parasit tulburarile si rautatile lumii si cantand, alaturi de ea, cantarea pe care o canta numai cei care au fost rascumparati de pe pamant.
   Cat este de frumos sa mori pentru Isus! Este minunat sa poti spune: "Suferinta mea imi obtine Paradisul!"

   Dupa viziune, fecioara Agnes spune:

   "Nu privi numai trupul meu. Priveste mai degraba sufletul meu, preafericit acolo unde rasuna cantarea care iti place atat de mult.
   Eu sunt fericita aici. Nimic din ce m-a facut, momentan, sa sufar pe pamant, nu m-a urmat in locuinta Mirelui. Am gasit aici numai o bucurie de nespus.
   Aici, in Lumina care emana de la Dumnezeu - bucuria noastra, noi traim in pace. Armoniile fericitilor se amesteca cu cele ale ingerilor. Totul este lumina si armonie. In Inalt, Preasfanta Treime straluceste, iar Maica Domnului ne zambeste.
   Tu nu-ti poti imagina ce este Paradisul, chiar daca l-ai zarit odata. Ai muri daca l-ai cunoaste cu toata bucuria sa, caci este o fericire pe care trupul n-o poate suporta fara sa moara din asta.
   Dumnezeu iti da o pregustare pentru a te incuraja in incercari. A facut la fel si cu noi, atunci cand am suferit pentru El.
   Vino. Durerea inceteaza, iar bucuria dureaza vesnic. Vazuta de aici, suferinta nu este decat de o clipa; gloria pe care ne-o dobandeste este vesnica. Aici se afla Acela care ne iubeste si, iubindu-L, noi nu facem greseli ci meritam o rasplata.
   Isus te-a rascumparat cu Iubirea Sa. Iubeste-L din toata inima ta, pentru a merita sa te unesti cu corul care umple Paradisul fericit."
                          
      Maria Valtorta (20.01.1944) din "I Quaderni del 1944" ( "Regina Pacis" nr.196)