Fiecare ciclu liturgic anual se prezinta ca o fresca ce readuce in memorie ansamblul marilor adevaruri de credinta, aceste adevaruri revelate pentru a fi lumina in timpul parcursului nostru terestru, calatoria noastra spre vesnicie.
Sarbatoarea Tuturor Sfintilor si comemorarea defunctilor ne indeamna sa reflectam asupra sfarsitului vietii noastre. Si nu pentru a ne inspaimanta, ci pentru a ne readuce in memorie unele adevaruri fundamentale despre care, in mod curios, nu se mai prea vorbeste in zilele noastre, dar care sunt decisive pentru salvarea noastra. Reflectia care urmeaza a fost redactata cu mare atentie, reunind mai multe texte care toate beneficiaza de aprobarea Bisericii.
Fiecare poate gasi in ele materie de reflectie si profit spiritual.
Evanghelia a trasat singurul drum posibil catre Dumnezeu, drumul sfinteniei. Astfel viata de pe Pamant capata cu usurinta imaginea vietii luptatorului, care la fiecare esec trebuie s-o ia de la inceput. La capatul drumului nu exista decat doua iesiri posibile, reusita sau caderea totala, Cerul sau infernul... In fata acestei incomensurabile mize, unii afecteaza nepasarea si necredinta, altii isi cultiva o permanenta angoasa. Aceste doua atitudini extreme denatureaza intelegerea pe care ar trebui s-o avem despre judecata Lui Dumnezeu in pragul vesniciei, aceasta judecata in care sunt unite Indurarea si Dreptatea Divina.
Atitudinea crestina este aceea care este intotdeauna plina de speranta.
Unii considera ca omul de azi trebuie sa fie liber cugetator, sa respinga orice realitate a satanei si a infernului - niste fantasme care rezulta din fragilitatea psihologica sau din obsesii provenite dintr-o educatie de ev mediu de care ar trebui, in sfarsit, sa ne eliberam! Altii prefera sa ignore exigentele Dreptatii Lui Dumnezeu, considerand ca iertarea divina depaseste precaritatea regretelor omului pentru pacatele sale si lipsa sa de efort pentru a le evita, omul fiind, din cauza slabiciunii sale si oricare i-ar fi purtarea, dezvinovatit in mod anticipat prin meritele infinite ale Mantuitorului Cristos, ca un fel de mantuire automata!
La aceleasi greseli, dar mult mai insidios, duc afirmatii de genul: "Dumnezeu nu este razbunator, ci bun si intelegator, rolul nostru misionar consta in a vorbi despre iubirea absoluta a Lui Diumnezeu si nu despre exigentele Sale, caci a vorbi despre dreptatea Sa n-ar asigura succesul predicarii Evangheliei".
Desigur, Dumnezeu este nesfarsit de indurator, dar este si infinit de drept, nu liberal, nici permisiv. Ierusalimul ceresc nu primeste decat sfintii, cei care accepta ultima lor purificare prin iubirea inflacarata a Lui Dumnezeu.
La moartea sa omul devine constient de ceea ce este, iar aceasta constientizare este prima pe care o realizeaza in lumina Dreptatii Divine.
El se vede in intregime, gol sub ochii sufletului sau si isi vede pacatele, defectele, slabiciunile si lipsurile. Lumina radioasa a Sfintei Dreptati lumineaza colturile cele mai ascunse, sondeaza gandurile cele mai tainice, secretele cele mai bine pastrate, faptele bune si rele, cele pe care le-a facut si cele pe care le-ar fi putut face dar pe care nu le-a facut. Nu exista vreo actiune care sa treaca neobservata si nici vreun pacat care sa nu fie dat la iveala. Sufletul percepe si vede totul cum se vede intr-o oglinda, asa cum a fost in prezenta Lui Dumnezeu in momentul faptei.
In aceasta descoperire de sine omul percepe, pe de o parte, tot ceea ce are abominabil pacatul si cum sugruma acesta sufletul, iar pe de alta parte, frumusetea harului si minunata splendoare a unui suflet virtuos. Intr-o clipa sufletul vede totul si capteaza totul cu o limpezime uimitoare.
Daca sufletul nu este mort pentru har, se face auzit glasul Lui Dumnezeu:
"Te-am creat dupa chipul si asemanarea Mea... te-am recreat din nou... Dar ai uitat adeseori iubirea Dumnezeului tau si te-ai prostituat. Ce sa fac cu tine, sa dau oare curs indignarii Mele? Nu, n-am s-o fac. Ai fost liber sa faci binele sau raul, continua sa-ti exerciti libertatea, asuma-ti acum consecintele faptelor tale, ratacirea cuvintelor tale si nebunia gandurilor tale. Judeca-te cum se cuvine, dar judeca-te in lumina Sfintei Mele Dreptati."
Sufletul, inundat de Iubirea Lui Dumnezeu, vazandu-se imbracat in niste zdrente mizerabile, pastreaza tacerea si se retrage fara un murmur. Si chiar daca Tatal i-ar spune: "Vino, intra in casa Mea", el, vazandu-se imbracat indecent, n-ar avea curajul sa intre in Casa Cereasca.
La fiecare judecata, Isus este prezent. El este mijlocitorul intre Dumnezeu si om, si vazand atitudinea sufletului, el lasa sa se reverse marea Sa Indurare. Aceasta este mantia care acopera goliciunea sufletului. Iar cuvintele pe care Isus le-a rostit pe cruce se fac din nou auzite: " Tata, iarta-l." Aceasta voce este ca un ecou care insoteste sufletul pana la locul sau de purificare.
Dumnezeu i-a spus lui Moise: "Domnul Dumnezeu este bun si indurator, incet la manie, bogat in haruri si fidelitate, care-si pastreaza iubirea pentru mii de generatii, care iarta nedreptatea, razvratirea si pacatul, dar nu le lasa nepedepsite..."
Multe suflete isi fac Purgatorul pe pamant. Oamenii se plang de suferinte, boli, saracie, de nenumarate necazuri, ei se revolta atat de des contra Lui Dumnezeu! Si spun cu disperare: "De ce eu?" In cruce ei nu vad decat un semn de pedeapsa cand, in realitate, este vorba despre un dar si despre un har. Daca ar putea intelege, s-ar grabi sa-i multumeasca Lui Dumnezeu pentru ca i-a ales. Toate suferintele, oferite Lui Dumnezeu pentru ispasirea pacatelor, sunt un leac binefacator care vindeca si inchide ranile pe care greselile le produc sufletului. Crucea, imbratisata cu iubire si acceptata cu credinta, face uimitorul miracol de a transforma omul. Fericiti cei ce trebuie sa treaca prin Purgator, pentru ca a merge in acest loc inseamna sa ai Raiul asigurat. Cunoscand slabiciunea omeneasca, pe de o parte, iar pe de alta parte abilitatea satanei, atacurile sale perfide, capcanele si vicleniile sale de cinic si de mincinos, omului ii este aproape imposibil sa mearga pe drumul vietii fara sa cada vreodata in plasa zdrobitoare a pacatului. In planurile de Mantuire si Rascumparare, Purgatorul se situeaza ca o opera de Indurare, unde sufletul isi spala versmintele si le albeste. Este foarte dificil sa mergi in Cer fara sa treci prin Purgator.
Purgatorul, prin flacarile unui "foc purificator", este o durere constanta, dar sufletele suporta acolo suferintele cu iubire si in speranta, deoarece stiu ca, dupa purificare, le asteapta fericirea vesnica. Prin urmare, a putea merge in Purgator este un efect al Providentei Divine, pentru ca dupa Purgator urmeaza cununa gloriei. Sufletele sufera, dar in pace; ele isi pastreaza speranta si bucuria deoarece cunosc fericirea sublima care le asteapta.
Judecata omului necredincios este trista si foarte dureroasa. Ce teribil esec pentru cel care a crezut ca dupa moartea sa totul se va sfarsi! Spiritele rele, care l-au indepartat pe necredincios de Dumnezeu, acum il acuza. Gemete, disperare, blesteme... nu mai este nimic de facut, moartea este reflectarea sarmanei sale vieti - caci pacatele sale au urcat pana la Cer, iar Dumnezeu si-a adus aminte de nedreptatile lui.
Dupa judecata de condamnare, sufletul se indeparteaza de trupul zdrobit de esecul vietii sale si asta se intampla pentru ca harul, acest dar divin, nu se se mai afla intr-un suflet condamnat care s-a invartosat in a-L respinge pe Dumnezeu. Atunci satana isi ia in primire victima si, dupa ce isi bate joc de ea, o ridiculizeaza pentru stupiditatea ei si pentru orbirea ei incapatanata, o duce in caverna sa plina de suflete care gem disperate. Este foc in iad? Nu in sensul pamantesc, pentru ca focul iadului este diferit, el arde fara a se sfarsi sau consuma vreodata, el "nu se stinge", dupa cum ne spune Evanghelia Sf. Marcu (9,48). Este vorba despre un foc spiritual care produce disperare, spaima, dezolare. Nu este un foc purificator, ca cel din Purgator, caci nu este un foc rascumparator.
Este cea mai cumplita si consta in a fi privat de vederea Lui Dumnezeu. Cei condamnati stiu ca iubirea exista dar ei, din cauza ca si-au impietrit inima, nu au fost in stare sa iubeasca. Ei stiu cum este Raiul, dar tot atat de bine stiu ca nu vor putea niciodata sa aspire la el. Condamnarea nu este provizorie, ci definitiva, caci sufletul nu este destructibil, asa cum unii isi imagineaza. Si neajungand sa-si dea seama ca, la sfarsitul vietii, sufletul, aflat in opozitie fata de Dumnezeu, nu poate beneficia de iertare din lipsa de cainta, ei se pun intr-o situatie fara iesire. Aceasta vesnicie este cea a unei disperari absolute.
Cei care au facut raul vor invia pentru condamnare (Sf. Ioan), trupurile lor nu vor fi distruse de focul spiritual, ci vor ramane intacte. Damnatii sunt tratati cu cruzime de spiritele rele. Satana, care a cucerit sufletele mintindu-le si inselandu-le, isi exercita personal justitia plina de ura impotriva victimelor sale. Seamana a cosmar dar, din pacate, este cumplita realitate. Satana si acolitii sai, care au incalcat dreptatea, au batjocorit si ultragiat sfanta virtute, violand tot ceea ce are omul mai sfant - sufletul sau, si zdrobindu-i constiinta, sunt in infern executorii judecatoresti ai sufletelor care le apartin.
Ce este Comuniunea Sfintilor? Este partasia bunurilor spirituale intre toti membrii care formeaza Biserica. Primele bunuri sublime sunt meritele infinite ale Patimirii si mortii Mantuitorului. "Cristos este Capul Trupului, adica al Bisericii", si toate membrele unite cu Capul, se impartasesc din viata sa divina, din darurile si harurile sale, din jertfe, rugaciuni, posturi si penitente.
Tot ceea ce a facut Isus pentru oameni este un tezaur de o infinita valoare spirituala, de care beneficiaza Biserica luptatoare de pe Pamant ca si Biserica ispasitoare din Purgator.
Raiul - Biserica triumfatoare, mijloceste la Dumnezeu pentru membrii Bisericii de pe Pamant, pentru ca acestia sa ajunga la cunoasterea intregului adevar. Sfintii din Cer mijlocesc pentru sufletele binecuvantate din Purgator. Exista o comuniune de bunuri spirituale intre toti membrii Biserici: cei ai Bisericii luptatoare de pe Pamant, cei ai Bisericii ispasitoare din Purgator si cei ai Bisericii triumfatoare din Cer. Damnatii din infern nu mai fac parte din ea.
Liturghiile oferite pentru defuncti nu sunt intotdeauna aplicate defunctului caruia-i sunt destinate, fie pentru ca acesta a ajuns deja in Cer, fie ca greselile sale sunt ispasite pe alta cale. Dar aceste sfinte merite nu sunt pierdute caci, prin misterul Comuniunii Sfintilor, ele se aplica altor suflete care poate au o mai mare nevoie de ele.
Cu ocazia sarbatorilor liturgice comemorative, multe suflete din Purgator intra in Cer. Astfel, la sarbatorile Sfintei Fecioare Maria, Mama noastra din Cer coboara in Purgator care s-ar goli atunci daca n-ar intra in el in mod constant noi suflete.
Astfel se exercita Indurarea Lui Dumnezeu, care doreste fericirea vesnica pentru copiii Sai si le acorda aceasta imensa favoare de a-si putea purifica sufletele in Purgator, pentru ca sa poata intra in Casa vesnica a Tatalui.
Sursa: revista "L'appel du Coeur douloureux ei immacule de Marie" nr.172 - revista "Regina Pacis" nr.19
Sarbatoarea Tuturor Sfintilor si comemorarea defunctilor ne indeamna sa reflectam asupra sfarsitului vietii noastre. Si nu pentru a ne inspaimanta, ci pentru a ne readuce in memorie unele adevaruri fundamentale despre care, in mod curios, nu se mai prea vorbeste in zilele noastre, dar care sunt decisive pentru salvarea noastra. Reflectia care urmeaza a fost redactata cu mare atentie, reunind mai multe texte care toate beneficiaza de aprobarea Bisericii.
Fiecare poate gasi in ele materie de reflectie si profit spiritual.
Atitudinea crestina este aceea care este intotdeauna plina de speranta.
Unii considera ca omul de azi trebuie sa fie liber cugetator, sa respinga orice realitate a satanei si a infernului - niste fantasme care rezulta din fragilitatea psihologica sau din obsesii provenite dintr-o educatie de ev mediu de care ar trebui, in sfarsit, sa ne eliberam! Altii prefera sa ignore exigentele Dreptatii Lui Dumnezeu, considerand ca iertarea divina depaseste precaritatea regretelor omului pentru pacatele sale si lipsa sa de efort pentru a le evita, omul fiind, din cauza slabiciunii sale si oricare i-ar fi purtarea, dezvinovatit in mod anticipat prin meritele infinite ale Mantuitorului Cristos, ca un fel de mantuire automata!
La aceleasi greseli, dar mult mai insidios, duc afirmatii de genul: "Dumnezeu nu este razbunator, ci bun si intelegator, rolul nostru misionar consta in a vorbi despre iubirea absoluta a Lui Diumnezeu si nu despre exigentele Sale, caci a vorbi despre dreptatea Sa n-ar asigura succesul predicarii Evangheliei".
Desigur, Dumnezeu este nesfarsit de indurator, dar este si infinit de drept, nu liberal, nici permisiv. Ierusalimul ceresc nu primeste decat sfintii, cei care accepta ultima lor purificare prin iubirea inflacarata a Lui Dumnezeu.
El se vede in intregime, gol sub ochii sufletului sau si isi vede pacatele, defectele, slabiciunile si lipsurile. Lumina radioasa a Sfintei Dreptati lumineaza colturile cele mai ascunse, sondeaza gandurile cele mai tainice, secretele cele mai bine pastrate, faptele bune si rele, cele pe care le-a facut si cele pe care le-ar fi putut face dar pe care nu le-a facut. Nu exista vreo actiune care sa treaca neobservata si nici vreun pacat care sa nu fie dat la iveala. Sufletul percepe si vede totul cum se vede intr-o oglinda, asa cum a fost in prezenta Lui Dumnezeu in momentul faptei.
In aceasta descoperire de sine omul percepe, pe de o parte, tot ceea ce are abominabil pacatul si cum sugruma acesta sufletul, iar pe de alta parte, frumusetea harului si minunata splendoare a unui suflet virtuos. Intr-o clipa sufletul vede totul si capteaza totul cu o limpezime uimitoare.
Daca sufletul nu este mort pentru har, se face auzit glasul Lui Dumnezeu:
"Te-am creat dupa chipul si asemanarea Mea... te-am recreat din nou... Dar ai uitat adeseori iubirea Dumnezeului tau si te-ai prostituat. Ce sa fac cu tine, sa dau oare curs indignarii Mele? Nu, n-am s-o fac. Ai fost liber sa faci binele sau raul, continua sa-ti exerciti libertatea, asuma-ti acum consecintele faptelor tale, ratacirea cuvintelor tale si nebunia gandurilor tale. Judeca-te cum se cuvine, dar judeca-te in lumina Sfintei Mele Dreptati."
Sufletul, inundat de Iubirea Lui Dumnezeu, vazandu-se imbracat in niste zdrente mizerabile, pastreaza tacerea si se retrage fara un murmur. Si chiar daca Tatal i-ar spune: "Vino, intra in casa Mea", el, vazandu-se imbracat indecent, n-ar avea curajul sa intre in Casa Cereasca.
La fiecare judecata, Isus este prezent. El este mijlocitorul intre Dumnezeu si om, si vazand atitudinea sufletului, el lasa sa se reverse marea Sa Indurare. Aceasta este mantia care acopera goliciunea sufletului. Iar cuvintele pe care Isus le-a rostit pe cruce se fac din nou auzite: " Tata, iarta-l." Aceasta voce este ca un ecou care insoteste sufletul pana la locul sau de purificare.
Multe suflete isi fac Purgatorul pe pamant. Oamenii se plang de suferinte, boli, saracie, de nenumarate necazuri, ei se revolta atat de des contra Lui Dumnezeu! Si spun cu disperare: "De ce eu?" In cruce ei nu vad decat un semn de pedeapsa cand, in realitate, este vorba despre un dar si despre un har. Daca ar putea intelege, s-ar grabi sa-i multumeasca Lui Dumnezeu pentru ca i-a ales. Toate suferintele, oferite Lui Dumnezeu pentru ispasirea pacatelor, sunt un leac binefacator care vindeca si inchide ranile pe care greselile le produc sufletului. Crucea, imbratisata cu iubire si acceptata cu credinta, face uimitorul miracol de a transforma omul. Fericiti cei ce trebuie sa treaca prin Purgator, pentru ca a merge in acest loc inseamna sa ai Raiul asigurat. Cunoscand slabiciunea omeneasca, pe de o parte, iar pe de alta parte abilitatea satanei, atacurile sale perfide, capcanele si vicleniile sale de cinic si de mincinos, omului ii este aproape imposibil sa mearga pe drumul vietii fara sa cada vreodata in plasa zdrobitoare a pacatului. In planurile de Mantuire si Rascumparare, Purgatorul se situeaza ca o opera de Indurare, unde sufletul isi spala versmintele si le albeste. Este foarte dificil sa mergi in Cer fara sa treci prin Purgator.
Purgatorul, prin flacarile unui "foc purificator", este o durere constanta, dar sufletele suporta acolo suferintele cu iubire si in speranta, deoarece stiu ca, dupa purificare, le asteapta fericirea vesnica. Prin urmare, a putea merge in Purgator este un efect al Providentei Divine, pentru ca dupa Purgator urmeaza cununa gloriei. Sufletele sufera, dar in pace; ele isi pastreaza speranta si bucuria deoarece cunosc fericirea sublima care le asteapta.
Dupa judecata de condamnare, sufletul se indeparteaza de trupul zdrobit de esecul vietii sale si asta se intampla pentru ca harul, acest dar divin, nu se se mai afla intr-un suflet condamnat care s-a invartosat in a-L respinge pe Dumnezeu. Atunci satana isi ia in primire victima si, dupa ce isi bate joc de ea, o ridiculizeaza pentru stupiditatea ei si pentru orbirea ei incapatanata, o duce in caverna sa plina de suflete care gem disperate. Este foc in iad? Nu in sensul pamantesc, pentru ca focul iadului este diferit, el arde fara a se sfarsi sau consuma vreodata, el "nu se stinge", dupa cum ne spune Evanghelia Sf. Marcu (9,48). Este vorba despre un foc spiritual care produce disperare, spaima, dezolare. Nu este un foc purificator, ca cel din Purgator, caci nu este un foc rascumparator.
Tot ceea ce a facut Isus pentru oameni este un tezaur de o infinita valoare spirituala, de care beneficiaza Biserica luptatoare de pe Pamant ca si Biserica ispasitoare din Purgator.
Raiul - Biserica triumfatoare, mijloceste la Dumnezeu pentru membrii Bisericii de pe Pamant, pentru ca acestia sa ajunga la cunoasterea intregului adevar. Sfintii din Cer mijlocesc pentru sufletele binecuvantate din Purgator. Exista o comuniune de bunuri spirituale intre toti membrii Biserici: cei ai Bisericii luptatoare de pe Pamant, cei ai Bisericii ispasitoare din Purgator si cei ai Bisericii triumfatoare din Cer. Damnatii din infern nu mai fac parte din ea.
Liturghiile oferite pentru defuncti nu sunt intotdeauna aplicate defunctului caruia-i sunt destinate, fie pentru ca acesta a ajuns deja in Cer, fie ca greselile sale sunt ispasite pe alta cale. Dar aceste sfinte merite nu sunt pierdute caci, prin misterul Comuniunii Sfintilor, ele se aplica altor suflete care poate au o mai mare nevoie de ele.
Cu ocazia sarbatorilor liturgice comemorative, multe suflete din Purgator intra in Cer. Astfel, la sarbatorile Sfintei Fecioare Maria, Mama noastra din Cer coboara in Purgator care s-ar goli atunci daca n-ar intra in el in mod constant noi suflete.
Astfel se exercita Indurarea Lui Dumnezeu, care doreste fericirea vesnica pentru copiii Sai si le acorda aceasta imensa favoare de a-si putea purifica sufletele in Purgator, pentru ca sa poata intra in Casa vesnica a Tatalui.
Sursa: revista "L'appel du Coeur douloureux ei immacule de Marie" nr.172 - revista "Regina Pacis" nr.19
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.