Caminul
In Cetatea Eterna, intre Montecitorio si piata Navona, pe locul unde astazi se afla Colegiul Capranica, dupa o veche traditie vrednica de crezare, se inaltau casele parintilor Agnesei. Aici a vazut lumina zilei, prin anul 290 al Rascumpararii noastre. I s-a pus numele de Agnesa si s-a facut vrednica de acest nume. "Agnesa - scrie sf. Augustin - a fost asa cum o arata numele, caci Agnesa in latineste inseamna miel, iar in greceste curata. Si intr-adevar, ea in Cer a primit rasplata pentru blandetea si curatia ei."
Pentru a dovedi apoi ca Agnesa a adaugat blandetei si curatiei o putere eroica in a-si apara credinta si fecioria, acelasi sfant Augustin spune: "Ce sa va spun, fratilor, despre oamenii aceia care au fost cinstiti de pagani ca zei si care au avut onoruri divine ca: temple, preoti ,altare si jertfe? Va voi spune ca nu se pot compara cu martirii nostri. Ba chiar am face o mare nedreptate sfintilor numai incercand sa facem aceasta comparatie. Oamenii aceia sacrilegi nicicum nu se pot pune alaturi de vreunul dintre credinciosii nostri fie chiar imperfecti, cu multe slabiciuni si lipsuri. Si intr-adevar, ce este Iunona alaturi de o batrana care e in adevarata credinta? Hercule a invins leul, a invins salbaticul caine Cerber, insa martiriul a invins lumea. Agnesa a invins diavolul."
 |
| Sfanta Agnesa |
Botezul
Actele martiriului sfintei Agnesa nu ne vorbesc de ziua in care ea a primit Botezul. Insa fiind vorba de o familie cu vechi traditii crestine, cum era aceea a Agnesei, se crede ca nu s-a intarziat in a o spala in apa Botezului, prin care act se indeparta primejdia de a pierde Paradisul. Parintii Agnesei stiau, fara indoiala, ca pruncii prin botez devin fii ai Lui Dumnezeu, frati ai Lui Isus Cristos si mostenitori ai Paradisului. Desigur ca indata au cautat sa o faca partasa de meritele ce se dobandesc in Sfanta Maica Biserica prin mijlocirea Sfintei Jertfe a Liturghiei. Insesi cuvintele sfintei, rostite in fata judecatorului, dovedesc ca a fost botezata indata dupa nastere: "Am fost consfintita Lui Dumnezeu chiar din fasa - ab ipsis incunabulis."
De mica, aceasta floare a umplut lumea de parfumul virtutilor sale. Cele trei virtuti fundamentale: credinta, speranta si iubirea, semanate in frumosul ei suflet chiar de la intrarea ei in viata, udate in chip deosebit de harul Lui Dumnezeu, cultivate cu toata sarguinta de parintii ei, pastrate cu gelozie ca pe o comoara pretioasa si ferite de coruptia lumii, au facut-o un adevarat inger. La sfintenia Agnesei a lucrat mult harul Lui Dumnezeu, care nu i-a lipsit niciodata, precum si vointa sa statornica. Dar nu trebuie trecuta din vedere inraurirea ce a avut asupra ei pilda buna, corijarile si paza bunilor ei parinti. Ei, cunoscand ca fiica lor era un dar pretios incredintat lor spre paza si educare, nu ne putem indoi de grija lor deosebita in a observa faptele si cuvintele sale, sarguinta lor in a-i face cunoscute micile ei defecte si greseli pentru ca sa se indrepte. De aceea, fiind ceruta in casatorie si refuzand cu tarie, a aratat vadit dispretul ce-l nutrea fata de desertaciunile lumii si insemnatatea ce o dadea harului divin.
Primele lumini
Daca acum, dupa atatea veacuri de crestinism, sunt primejdioase pentru tineri exemplele lumii, ce sa spunem atunci de primejdiile pe care le-a intalnit o tinerete neexperta in Roma, in plin paganism?
Parintii Agnesei cunosteau greutatile si primejdiile, de aceea au stiut sa ia masuri corespunzatoare din timp. Mai intai mama i-a cautat o doica la care sa nu vada pilde rele, atat in fapte cat si in cuvinte. Si cand copila incepu sa pronunte primele cuvinte, putem crede ca ea a facut-o sa gangureasca dulcele nume de Isus si Maria, si apoi, putin cate putin, o invata rugaciunile si cantarile ce se intrebuintau la slujbele bisericesti. Fara indoiala i-a citit pagini frumoase din Evanghelie, cu parabole atat de clare si convingatoare: cu pastorul cel bun, nunta, fecioarele intelepte si cele nebune, cu fiul risipitor, iar Agnesa, suflet curat si aplecat spre virtute, asculta cu bucurie adevarurile acestea si niciodata nu a spus: ajunge. Des i s-a vorbit de fecioarele sfinte care in ultima persecutie impreunasera coroana martiriului cu coroana pretioasa a fecioriei.
 |
| Sfanta Cecilia |
Ce sa spunem apoi de actele mamei, care o lua in brate si-i apropia buzele de pietrele reci din catacombe, spre a le saruta, pe care erau sapate numele martirilor marturisitori ai credintei? Familia si catacombele, iata primele scoli deschise pentru mica noastra eroina crestina. Pentru a ne face o idee despre copilaria si prima educatie a Agnesei, credem ca ne este ingaduit sa o asemanam cu un alt suflet care se stinse din viata in floarea varstei si care in acest mod a fost smuls din lumea aceasta corupta, si plantat in Paradis, adica cu sfanta Tereza a Pruncului Isus (Tereza de Lisieux). Precum se stie, si ea de mica si-a oferit inima Lui Isus, indata ce L-a cunoscut, fara a o mai retrage. Si ea, multumita si totdeauna zambitoare, s-a jertfit pe sine Mielului dumnezeiesc, devenind ca si sfantul Alois de Gonzaga, martira necunoscuta. Desi ea a trait mult in urma Agnesei, totusi vie ii era dorinta de martiriu. Si daca si-ar fi petrecut viata in acele timpuri, fara indoiala statornicia sa n-ar fi fost mai putin de invidiat decat aceea a fecioarei romane. In felul acesta sfanta Tereza ajunse la un inalt grad de perfectiune pe calea grea si obositoare a Calvarului. Daca fericita Agnesa nu s-a induplecat nicicum in fata judecatorului si a ramas tare in acea credinta crestineasca pe care o avea in inima, a fost pentru ca de mica a invatat sa tinda la perfectiune si la Cer ca la Patria sa.
Sfantul Ieronim ne asigura ca sfanta Agnesa dezvoltandu-se repede, devreme dispretui si placerile pamantesti. Asa a fost dimineata zilei prea scurte a vietii pamantesti a Agnesei: o floricica delicata care, rasadita intr-o gradina imprejmuita a unei familii crestine si ingrijita cu gelozie, se deschide ca sa primeasca pe corola roua cerului si razele soarelui.
Isus isi alesese acest suflet dintre mii si, cu o parinteasca si iubitoare grija, o pregati pentru faptele urmatoare si o intari pentru ultima incercare a vietii. Iar ea, ca un miel bland, se lasa condusa de har, cu increderea unui copil in bratele mamei sale, nepunand impotriva operei de zidire a Lui Dumnezeu acele capricii ce adesea se incuiba in sufletele nevinovate. Iubirea Lui Dumnezeu care are o inraurire asa de mare asupra sufletelor care inca nu s-au luat dupa lume, ci dupa increderea in Dumnezeu, au nascut in sufletul Agnesei o vie dorinta de a fi o sluga credincioasa, si un dezgust total s-a nascut in sufletul ei fata de orice pacat cat de mic. Acesta este secretul sfinteniei care o conduse apoi la actul eroic al martiriului. Daca intr-un suflet nevinovat sunt semanate, ca intr-o gradina bine cultivata, semintele mantuitoare ale virtutilor crestine, iar acel suflet lucreaza la cresterea lor, cine poate sa-si inchipuie minunatiile pe care Dumnezeu le poate face in acel suflet? Acest lucru ni-l dovedesc toate sufletele ce se bucura de fericirea Paradisului. Si printre acestea, cel al Agnesei in mod deosebit straluceste mai mult, caci si-a pecetluit viata cu martiriul.
Putem spune, fara a gresi, ca ea a avut de mica darul rugaciunii si al unirii intime cu Dumnezeu, din care isi tragea puterea spre a putea practica virtutile. Aceasta reiese din surasul ce totdeauna-i stralucea pe chip, din increderea in Dumnezeu pe care o manifesta in fata celor mai grave amenintari.
In toate vietile sfintilor aflam o atractie fata de Isus ascuns in Sfanta Euharistie. Doctrina sanatoasa, adevarata, este neaparat de trebuinta pentru mintea unui crestin ca sa ajunga sa cunoasca cat mai bine invataturile si dogmele principale ale religiei. Insa inima simte trebuinta unei alte hrane, care nu are asemanare pe acest pamant si anume de Sfanta Euharistie. Sfanta Agnesa avu fericirea sa primeasca aceasta Paine a celor tari, de care a zis dumnezeiescul Invatator: "Cine mananca din aceasta Paine va trai in veci".
Fiind ceruta in casatorie, ea a dat in aceasta privinta un raspuns plin de nevinovatie si de mister: "Mirele meu, Isus Cristos Insusi, mi-a facut un semn pe frunte, cu miere si lapte m-a hranit, cu nevinovate imbratisari m-a strans si cu Sangele Sau mi-a stropit obrajii."
Urmatoarele randuri scrise de invatatul Armelini, rezuma timpurile de dinainte de pace si libertate a crestinismului. Ne prezinta modul de a vorbi misterios, in care se ascundeau, in timpul persecutiilor, de ochii paganilor, misterele credintei crestine: "Mie mi se pare ca acele expresii pline de mister in aparenta, se refera cuvant cu cuvant la obiceiul de a da neofitului, indata ce a fost scos din apa botezului, lapte si miere", precum ne-o dovedeste Tertulian, marele scriitor bisericesc, noul botezat dobandea dreptul de a intra in adevaratul Pamant al Fagaduintei. "Iar cand ea spune ca e unita cu Mirele ei ceresc, Sangele caruia i-a impestritat chipul, intelege - scrie Bartolini - misterul Sfintei Euharistii prin mijlocul caruia ajunsese la o unire atat de minunata si totodata face aluzie la vechiul obicei al Bisericii de a da copiilor, dupa botez, Sfanta Impartasanie. Preotul punea in gura copiilor o picatura din Preasfantul Sange.
In timpul persecutiilor Biserica a voit ca toti credinciosii sa fie intariti cu Painea cereasca spre a se umple de curaj in clipele grele. Nici copiii nu erau exclusi de la aceasta participare caci des se intampla ca atunci cand tatal si mama erau dusi in inchisoare, chiar si copiii sugari erau macelariti din ura fata de numele de crestin."
Nu e de mirare ca Agnesa in fata tribunalului a vorbit asa ca sa nu fie inteleasa, caci pe atunci la crestini era comun acest mod de a vorbi, ca nu cumva sa se expuna profanarii misterelor credintei crestine. Se stie ca cele mai insemnate adevaruri, ca prezenta reala a Domnului nostru Isus Cristos in Preasfantul Sacrament, nu erau destainuite noilor convertiti decat dupa o buna pregatire si instruire in adevarurile religiei crestine. Deoarece Agnesa a fost crestina din primele zile si crescuta intr-o familie crestina, a cunoscut, a patruns si a iubit acest mister divin. Cine poate sa spuna, sa descrie avantul de iubire ce domnea in acea inima curata pentru Isus ascuns sub chipul Euharistiei?
Porumbita Lui Dumnezeu
Unul dintre cei mai mari invatati ai Bisericii, sfantul Ambroziu, in cartea sa "Despre Fecioare" propune pentru fecioare ca exemplu de urmat pe sfanta Agnesa, despre care alcatuieste o frumoasa lauda, spunand - printre altele - ca viata ei scurta pe acest pamant a fost atat de curata si nepatata, incat nimeni nu a putut sa o vorbeasca de rau. Si aceasta o intelegem daca ne gandim ca ea, obisnuita cu convorbiri mistice si launtrice cu Dumnezeu si abandonata cu totul in Vointa Lui Preasfanta, nu se gandea la nimic altceva decat sa placa Mirelui ceresc. De aceea era foarte modesta in priviri si vorbe, dispretuia podoabele desarte, obiectele de aur si orice giuvaer atat de iubite de catre fetele tinere. Chipul ei stralucea de o cereasca seninatate, ceea ce dovedeste linistea launtrica a sufletului ei si unirea continua cu Isus. Sa citam in aceasta privinta frumoasele cuvinte ale cardinalului Wismann: "Intelepciunea suprafireasca a stralucit in faptele si cuvintele sale, unite intr-un chip atat de minunat cu simplitatea unei copile nevinovate, o facuse inainte de vreme vrednica de cele mai rare privilegiice ce se dadeau numai sufletelor incercate in virtute, cum era acela al valului fecioarelor, care i-a fost dat sfintei Agnesa inca din frageda varsta."
Sa-l mai auzim pe cardinalul mai sus amintit in ce priveste solemnitatea punerii valului, prin care Agnesa din acel moment devenea toata a Lui Isus.
"Biserica era putin luminata de razele slabe ale soarelui de iarna; lumanarile ardeau pe altarul imprejmuit cu lampi de aur si argin a caror lumina parea o aureola. Catedrala Sfantul Petru care se afla in Vatican, era pusa in fata altarului iar pe ea sedea Sfantul Parinte tinand in mana carja pastorala, iar pe cap tiara. In jurul sau stateau ministrii sai imbracati in haine de sarbatoare. Din fundul bisericii se auzeau voci armonioase, ce pareau ingeresti. Erau fecioarele care cantau incet si placut un imn continand sentimente care mai tarziu au fost adunate in cantarea: "Iesu corona virginum" - Isus cununa fecioarelor. Deodata aparu procesiunea fecioarelor cu torte aprinse, avand in mijlocul lor doua tinere candidate: Agnesa si Lia. Una cate una se prezinta in fata Pontifului, si fiind intrebata ce dorea, canditata raspundea ca arde de dorinta sa primeasca valul si sa practice datoriile impuse fecioarelor. Dupa o scurta predica, Papa examina candidatele, apoi recitand formula obisnuita asupra valului, il binecuvanta si imbraca pe cele doua candidate, pe cele doua fecioare. Cele doua se apropiara de altar si li se puse pe cap semnul jertfei de sine. Nu li s-a taiat parul pentru ca in Apus nu era inca acest obicei ca in Rasarit, insa li se puse pe cap o coroana de flori. Totul se sfarsise. Agnesa, ingenunchiata la picioarele altarului, nemiscata si rapita in extaz, isi tinea privirile la Ceruri."
Aceasta ceremonie ne ajuta sa cunoastem stima la care erau tinute fecioarele in primele veacuri ale crestinismului. In adunarile pioase aveau un loc deosebit rezervat pentru ele, si pentru ele se faceau rugaciuni deosebite.
Sfantul Ciprian in cartea sa: "Tratat despre imbracamintea si modul de a trai al fecioarelor", pune intr-o deosebita stima starea lor, le numeste floarea Bisericii, podoaba harului, chipul Lui Dumnezeu pe pamant si partea cea mai nobila si mai aleasa a Lui Isus Cristos. Aceste denumiri atat de frumoase se potrivesc de minune fecioarei romane Agnesa, mai ales daca citam cuvintele unei scriitoare moderne:
"Respectul, blandetea, afabilitatea in fapte, modestia in purtare, dulceata, iubirea stralucira asa de mult in ea incat era exemplu viu pentru celelalte fecioare, care o iubeau foarte mult."
La sfarsitul acestui capitol sa facem o mica reflectie: daca fetele din zilele noastre ar urma exemplul sfintei Agnesa, ce mare binefacere ar fi pentru moralitatea publica, pentru credinta si mai ales pentru pacea si cinstea familiilor!
Ca neaua
La scoala
Pe cand Roma facea primii pasi pe scara mistica a religiei crestine, s-a trezit in ea un viu interes pentru studiul scrierilor frumoase, datorata nepotolitei dorinte de a cunoaste, de aceasta preocupare a fost foarte mult insufletit omul veacului in care infloreau renumitele poeme grecesti. Nu se stie numarul scolilor deschise pentru tineretul roman, pentru studiul poetilor clasici si al artelor, al retoricii, al jurisprudentei si al altor materii, insa putem deduce din cartile aparute ca au fost in numar de o suta. Cam multe pentru acele timpuri. Din nefericire, insa, cele mai multe erau scoli pagane. Astfel ca la orice ora ai fi intrat in aceste scoli, ai fi auzit vorbindu-se despre oameni ilustri pagani care s-au distins in cutare ramura a stiintei, sau despre victoriile in razboaie ale imparatilor sau ale regilor. Din aceasta dorinta de a cunoaste, de a fi la curent cu progresele stiintei, parintii Agnesei se hotarara sa-i dea o educatie potrivita familiei lor nobile. De aceea au trimis-o la scolile publice. Se crede, a fost frecventata una din scolile crestine unde invatau diaconesele, femei dedicate slujirii Bisericii. In aceste scoli invatatura era deosebita fata de cea a scolilor pagane, caci deosebit era scopul persoanelor care frecventau aceste scoli. In scolile crestine studiul clasicilor era inlocuit cu poezia cartilor sfinte, in aceste scoli se invata cititul si scrisul, unele norme de economie domestica, iar pentru doritori chiar si filosofia, muzica si retorica.
Gheare periculoase
Intr-o zi, pe cand se intorcea de la scoala in tovarasia unei persoane din familie, a fost vazuta de fiul unui oarecare Sinforian, pe atunci prefect al Romei. Modestia ce-i stralucea pe chip si imbracamintea ei aleasa, care-i marea frumusetea, trezira in acel tanar un afect asa de mare incat isi puse in gand sa o ia in casatorie cu orice pret. O urmari de departe ca sa vada carei familii ii apartine, la ce casa se va opri. Vazand-o intrand in palatul Clozilor, intelese ca era nobila, bogata, cinstita, si vrednica sa-si uneasca ursitele cu fiul prefectului Romei!
Nebunule! Te inseli amar! Agnesa nu poate sa fie si nici nu va fi vreodata a ta. Ea si-a ales partea cea mai buna jurand credinta Mirelui ceresc, care a facut-o atat de frumoasa incat esti ispitit sa spui ca este o creatura mai mult ingereasca decat omeneasca. Alunga-ti dorintele, caci ea nicidecum nu va renunta la fagaduintele facute!
Dupa acea intalnire care i-a pricinuit o adevarata tulburare in suflet, intors acasa, destainui totul tatalui sau care, fiind de acord, consimti la alegerea fiului si nu e de mirare ca el insusi se grabi sa vorbeasca cu parintii Agnesei. Intalnindu-i odata, aduse destule dovezi care trebuiau sa-i convinga sa-i dea fata deoarece frumoasele calitati ale fiului, nobletea si bogatiile familie....
La randul lor, parintii Agnesei au adus motive contra, si terminara cu un refuz politicos, dar hotarat. Ne putem imagina starea tanarului la auzul acelui refuz dureros! Il invinovati pe tatal sau ca nu a stiut sa prezinte lucrurile asa cum ar fi trebuit. Cu toate acestea nu s-a descurajat, ba chiar a incercat el insusi o alta cale ca sa-i inmoaie inima si astfel sa-si atinga scopul. Si intr-adevar, intr-o zi s-a imbracat in vesminte de mare pret si, pe cand Agnesa se intorcea de la scoala, iesi in calea ei si-i descoperi iubirea ce o purta fata de ea si dorinta arzatoare ca ea sa consimta sa-i fie sotie. Si in acelasi timp ii oferi pietre pretioase care fascinau privirile si care valorau o avere!
Alba porumbita, asistata de ingerul pazitor si de Spiritul Sfant, la acest asalt, se opri putin ca pentru a cere sfat si, in sfarsit, cu un gest superior varstei sale, respinse mana lui Procopiu, zicandu-i: "Pleaca de aici cauza a pacatului, momeala a rautatii, hrana a mortii, fugi departe de mine, caci eu iubesc pe un altul care e cu mult mai nobil si mai bogat. El mi-a dat daruri mult mai de pret ca ale tale, iar in deget mi-a pus inelul de mireasa. Mana-mi dreapta cu bratari scumpe mi-a impodobit-o, de gat mi-a atarnat margele de pietre scumpe si de urechi cercei cu margaritare stralucitoare, intr-un cuvant, am fost impodobita din cap pana-n picioare cu podoabe scumpe, iar pe umeri mi-a pus o manta tesuta in aur. Mi-a aratat apoi comorile Lui mari fagaduind ca mi le va da mie daca-i voi fi credincioasa. Si ca nu cumva iubirea mea sa se indrepte catre altcineva, m-a insemnat pe frunte. Asadar eu nu pot sa privesc la altul fara sa fac nedreptate Lui. Niciodata nu-L voi putea parasi, caci am jurat ca-L voi iubi numai pe El. Generozitatea Lui e mai larga, puterea Lui e mai mare, infatisarea Lui e mai frumoasa si iubirea Lui e mai dulce. El mi-a pregatit deja nunta; imi rasuna in urechi sunetele armonioase ale instrumentelor Sale muzicale. Fecioarele care-L insotesc, neincetat ii canta. Cu imbratisari nevinovate m-a strans la piept, iar cu sangele Sau mi-a stropit fata. Maica Sa e fecioara, Tatal Sau nu cunoaste femeie, ingerii-L slijesc, soarele si luna ii admira frumusetea. Mortii invie numai la simtirea mirosului Sau placut, celor slabi le da putere numai cu atingerea mainilor Sale, iar puterea Lui niciodata nu se va micsora. Numai Lui ii voi ramane credincioasa, numai Lui ma incredintez cu totul. Iubindu-L pe El raman curata, atingandu-l sunt neprihanita, posedandu-L sunt si raman fecioara."
Invatati, o, fecioarelor, e sfatul sfantului Maximin, a refuza dupa pilda minunata a eroicei copile, refuzati cu toate puterile darurile veninoase ale oamenilor, refuzandu-le cu aceeasi groaza pe care o aveti fata de muscatura unui caine turbat. Acelasi sfat vi-l indrept voua tinerelor care cititi aceasta carticica.
Amagire
Procopiu, suparat de tratamentul aspru ce l-a avut si de refuzul primit, a ramas adanc intristat si astfel, plin de deznadejde se intoarse acasa. Vorba hotarata a fetei, raspunsurile ei care continuu-i rasunau la ureche, ii pricinuira o grea amaraciune in suflet si asa de mult se intrista bietul tanar, incat se imbolnavi grav.
Sinforian, prinzand firul convorbirii si adanc indurerat de starea fiului, a alergat indata la medici. Dar acestia, auzind de iubirea pe care Procopiu o nutrea fata de tanara romana, il asigurara pe tatal ca Agnesa era pricina raului si ca daca ea ar consimti sa mearga dupa Procopiu, acesta si-ar dobandi impreuna cu pacea inimii si sanatatea trupului.
Pentru un patrician mandru, care purta in oras o prea insemnata sarcina, aceea de prefect, era destul de rusinos sa se umileasca inaintea tinerei fete. Insa dragostea pe care o avea fata de fiul sau il invinse si iata ca s-a prezentat in persoana la casa Agnesei. Aici, fara ocolisuri, prezenta scopul vizitei si o ruga cu lacrimi sa se induplece. Ii atrase atentia la fericirea care i se pregatea si la viitorul plin de sperante ce ii putea aduce aceasta unire. Agnesa, cu toate ca era singura acasa, avand incredere in Acela pe care-L iubea, il asculta cu liniste. Insa dupa ce terminase Sinforian de vorbit, plina de un sfant curaj spuse: "Eu nu pot nici macar sa gandesc la o alta unire. Eu mi-am dat toata iubirea si credinta unui alt mire mult mai nobil si mai bogat decat Procopiu, si as face mare greseala numai vorbind cu tine despre astfel de lucruri."
Sarmanul om pleca nemangaiat de la casa Agnesei, cu hotararea insa sa descopere cu orice pret pe rivalul fiului sau. Insa cu toate sfortarile, nu a ajuns la nici un rezultat.
In sfarsit, un mancau de la curte ii spuse ca Agnesa era crestina si ca Isus Cristos era Mirele fecioarei romane. Sinforian nu cunostea secta crestina - cum o numea el - decat din zvonurile care se raspandisera despre crestini. Pentru el crestinismul nu era decat o societate de vrajitori veniti din Orient, in stare sa faca lucruri extraordinare, iar Agnesa era una dintre vrajitoare, care a stiut sa arunce asupra fiului sau, numai cu o privire, acea vraja fara leac.
Dar oare nu iesise inca decretul de persecutie impotriva crestinilor? Nu trebuiau sa fie nimiciti de pe fata pamantului? Iar el ca prefect nu trebuia sa dea un exemplu in a observa decretul dat de imparatii cinstiti ca zei? Si atunci, Agnesei nu i-ar fi ramas decat doua alegeri: sa accepte sa mearga dupa Procopiu sau, daca nu, sa plateasca cu moartea incapatanarea sa.
In timp ce in curtea prefectului se uneltea impotriva Agnesei, ea se ruga, se pregatea de lupta, isi spori rugaciunile fara insa sa-si piarda macar o clipa linistea sufleteasca.
Partea a doua a vietii sfintei Agnesa o puteti citi, accesand:
http://dinimaginatie.blogspot.ro/2016/01/viata-sfintei-agnesa-partea-doua.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.