luni, 22 decembrie 2014

CRACIUNUL, SAU DUMNEZEU SE FACE MIC

Interviu cu Jesus-Jose CABRERA - cuvinte culese de Fratele Ephraim

   La Onuva (aproape de Sevilia), "Orasul Milostivirii", Fratele Ephraim l-a intrebat pe Jesus-Jose, fondatorul,  ce inseamna Craciunul pentru el.
   " Acest om cunoscut ca un mistic" este cu totul in serviciul celor mai saraci, stransi si onorati in inima sa si in casa sa. In fiecare zi le face toaleta, le da de mancare, le asigura toata grija de care au nevoie.

   Fr. Ephraim:  - Ne-ai spus ca sarbatoarea Craciunului este pentru tine sarbatoarea liturgica cea mai importanta, poti sa ne spui de ce?
   Jesus-Jose: - Pastele este cea mai mare sarbatoare, bineinteles, dar fara Craciun n-ar fi existat Pasti, Craciunul este pentru mine momentul tandretii cu un Dumnezeu aflat atunci fara aparare si atat de accesibil.
   Cum eu sunt un pacatos, trebuie sa ma apropii cat mai mult posibil de acest Dumnezeu care S-a facut copilas, care S-a incredintat dependentei de mine pentru toate nevoile, si sa nu poata sa-mi reproseze nimic.
   Fr. Ephraim: - Putem spune ca Dumnezeu in Pruncul Isus vrea sa ne arate inocenta?
   Jesus-Jose: - In Pruncul Isus Dumnezeu ne arata tot ceea ce este El. Ne face sa intelegem ca  este foarte mic si in acelasi timp foarte mare: mic, pentru ca sa-L putem primi, si mare pentru ca sa ne daruim Lui. El este complet lipsit, El asteapta totul de la noi.
   Acolo unde este un copil dezbracat, o gura careia-i este foame, un trup caruia-i este frig, un trup bolnav, sau singur si parasit, este Pruncul Isus care ne cheama la iubire. Contemplandu-L pe Pruncul Isus, inteleg mai bine ca Dumnezeu ma asteapta pentru lucruri foarte concrete si urgente care solicita disponibilitatea mea. Daca intalnesc o persoana singura, este Pruncul Isus in leagan, singur ca si ea in singuratatea Sa. Astfel eu raspund la problemele "examenului meu final" - judecata din urma.
   Am ascultat  un preot predicand despre unicul nostru examen final, care m-a impresionat profund. El spunea ca Isus ne-a dat deja raspunsul, deci noi nu avem nici o scuza. El nu va numara de loc posturile pe care le tinem, Rozariile recitate; El nu ne va intreba de loc daca ne-am lasat de fumat sau daca am mers sau nu la Liturghue. Ne va intreba daca am iubit cu adevarat. Caci "flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si m-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine." (Mt 25, 35-36).
   Este foarte concret si foarte urgent. In timp ce facem orice pentru a ne lasa de fumat, ne pierdem nerezistand tentatiei de a amana aceasta iubire pe mai tarziu.
   Fr. Ephraim: - Ca o concluzie, putem spune ca toata Patimirea Lui Cristos este continuta in leaganul unde Cristos este gol, unde Cristos este flamand, unde Cristos este insetat, unde Cristos are nevoie de consolare?
   Jesus-Jose: - Da, bineinteles! Dar conteplandu-L pe Pruncul Isus, totul se face mult mai dulce si mai duios. Misterul Craciunului este acelasi cu al Calvarului dar in dulceata si linistea leaganului, in ieslea din lemn... in dulceata trupului Lui Isus infasat intr-un scutec, in cel al Sfintei Fecioare; si este un mister placut si linistitor, la fel ca rolul lui Ioan la picioarele crucii, sustinut in leagan de Iosif, tatal Sau adoptiv. In misterul Craciunului, durerea nu este atat de agresiva, ea devine mult mai dulce si linistita. Inima Lui Isus nu este insangerata, lipsesc spinii, lipsesc ranile dar sunt lacrimile care patrund in inima mea. Ma gandesc adesea la primele lacrimi ale Lui Isus si cum au miscat ele inima Sfintei Fecioare. Astazi sunt strigatele saracilor pe care nu-i putem face sa taca, nu putem sa le ascundem. Daca am ascunde strigatul saracilor, am ascunde strigatul Pruncului Isus.
   In contrast cu saracia lumii, oamenii doresc sa se distreze cu lumini si pomi de Craciuni. Pentru noi aceste timpuri trebuie sa comporte mai multa seriozitate.
   Adventul este timpul cel mai puternic al anului, in care nu incetam sa repetam strigatul Bisericii: "Maranatha!" - "Vino Doamne Isuse!" Postul Pastelui este tragic - Adventul este plin de dulceata.
   Fr. Ephraim: -  Veselia pe care lumea ne-o propune la Craciun este artificiala. Poti sa ne descrii adevarata bucurie de Craciun?
   Jesus-Jose: - Adevarata bucurie este Isus, El Insusi, Isus care ni se daruieste, Isus care depinde de noi. Inainte de  Inaltarea Sa, El spune: "Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura." (Mc 16,15). El are nevoie de noi pentru "a anunta Vestea cea buna sarmanilor, captivilor eliberarea, celor intristati bucuria." (Lc 4, 18-19), pentru a da infometatilor painea vietii, El care nu are nici macar capacitatea de a spune: "Mi-e foame, Mi-e sete",  deoarece este un prunc. Este problema mea sa descopar nevoile Sale, asa cum este datoria mea sa merg in fata altora pentru a descoperi ce le lipseste. Contemplarea Lui Isus Copil face sa se nasca in mine toate aceste sentimente. Invoc Spiritul Sfant pentru a defini cu certitudine urgentele Lui Isus. Si, cum Dumnezeu nu ne poate refuza Spiritul Sfant, Iubirea ma ajuta sa cunosc asteptarile celor care ma inconjoara, pentru ca in fiecare este prezent Pruncul Isus. El  are nevoie de mine. Iubirea nu este un romantism, este un lucru foarte concret: Rozariul de iubire, cel mai viu, sunt cincizeci de fapte bune pe zi.
   Fr. Ephraim: - Poti face o legatura intre noaptea de Craciun si  harurile Spiritului Sfant la Pasti? Ma gandesc la Sfantul Ioan al Crucii, atat de rezervat si care, totusi, intr-o noapte de Craciun a luat in brate o statuie a Pruncului Isus si a inceput sa danseze ca un nebun, ca si cum ar fi fost imbatat de  Sfantul Spirit.
   Jesus-Jose: - Cand il privesc pe Pruncul Isus, vad totodata si chipul Tatalui, pentru ca El este Cuvantul Sau, si focul Spiritului Sfant. Totul este Pasti, totul este Craciun, Isus este Dumnezeu, Isus este inseparabil de Tatal si de Spiritul Sfant. In  trupul Lui Isus, Tatal si Spiritul Sfant sunt in intregime cu esenta Lor in micimea Sa: Atotputernicia Sa este cuprinsa in fragilitatea Sa.
   Este ca o deghizare, cu toata puterea Creatorului, El poseda intreaga vesnicie, intreaga istorie, prezentul si viitorul. El a decis sa aiba nevoie de mine, este un act de iubire unic catre mine, nu este pentru El.
   Fr. Ephraim: - Tu ai spus candva ca tot anul este Craciun...
   Jesus-Jose: - Eu cred ca Misterul Craciunului este Misterul afectiunii Lui Dumnezeu. Cateodata imi imaginez cum ar fi privirea Tatalui intr-un film despre Nastere. Imi imaginez ca Dumnezeu, care poate totul, deruleaza inapoi caseta pentru ca sa ne bucuram din nou de Nasterea Lui Isus. Imi place, de asemenea, sa vad chipul Sfintei Fecioare in momentul nasterii: uitand complet de Sine la gandul ca Ea va naste nu numai pe Fiul Ei ci pe Fiul Lui Dumnezeu, atat de constienta de micimea Ei, incat ii era dificil sa se simta Mama acestui Copil care este Dumnezeu. Acest sentiment a fost "distilat" de dulceata si blandetea Tatalui care i-a inapoiat, putin cate putin, demnitatea. Si privirea Sfantului Iosif! Privirea inocentei ceresti acordata acestuia de Tatal si de toti ingerii care au decis sa-L adore pe Fiul Lui Dumnezeu. Sunt, de asemenea, chipurile pastorilor, a sarmanilor: deja Isus incepe sa-i castige. Este o hotarare pe care Dumnezeu o ia, ei vor fi invitatii noptii. A te simti sarac, este cel mai mare privilegiu in Imparatia Lui Dumnezeu.
   

   Adoratia ingerilor de Craciun, este vointa de identificare a Lui Dumnezeu, ingerii au coborat sa-L adore din propria lor initiativa, pentru a adora Planu Sau. Noi vrem sa-L inconjuram pe Dumnezeu cu lumini artificiale! Dumnezeu, El a ales o iesle cu toate realitatile ei: mirosul animalelor, murdaria, pentru a se naste! Nu este vorba de romantism, este o realitate din care noi trebuie sa tragem invataminte. Sa indepartam tot ce este artificial: Domnul ne cheama la adevar, la dezbracare, la detasare.

   Putem masura calitatea rugaciunii noastre si a contemplatiei noastre prin solidaritatea pe care ele o fac sa se nasca in noi.

    Saracia extrema, care se gaseste in cartierele cele mai de jos, este un "parfum" care ne agreseaza foarte tare, pana in adancul inimii. Este primul miros pe care Isus l-a simtit. In viata noastra, trebuie sa ne propunem sa gustam acest miros, pentru a nu ne impietri inimile, astfel ca Dumnezeu sa le poata face solidare, aceasta este adevarata religie, aceea care ne face sa impartim ceea ce avem. Nu trebuie sa daruim ceea ce este superficial, ci pe noi insine, cu generozitate, in fiecare gest cotidian al vietii.

   Mi se pare ca devotiunea catre Pruncul Isus, prefer sa spun privirea, sau contemplarea, ramane in romantism si spiritualitate daca ea nu ne conduce la realismul contemplarii Pruncului Isus in copiii strazilor Americi Latine sau a celor care mor de foame in Etiopia, sau in oricare loc sau natiune unde se poate intalni toata saracia primului leagan al Lui Isus.

   Ne multumim de prea mult timp cu o religie prea comoda. Trebuie, din contra, sa ne punem in miscare: orice crestin trebuie sa devina un purtator de grija. Putem masura calitatea rugaciunilor noastre si a contemplatiei noastre prin solidaritatea pe care ele o fac sa se nasca in noi. Daca inima noastra ramane indiferenta la ceilalti, ne inselam si Dumnezeu nu trece de loc prin viata noastra, este foarte radical ceea ce spun, dar sunt sigur de aceasta.

                                                     "Feu et Lumiere" nr.168 - Regina Pacis" nr.170

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu