joi, 17 iulie 2014

AM VAZUT ORIBILUL IAD

   Marturie - rezumata - a lui Marino Restrepo

   In 1997, de Craciun, am fost in Columbia. Cand am ajuns acolo, una dintre surorile mele mi-a cerut s-o insotesc la biserica pentru a face novena de Craciun in cinstea Pruncului Isus. Pe atunci eu imi bateam joc de preoti si-i consideram pe crestini ridicoli, inapoiati si zvonisiti, in timp ce sarmana mea mama depana, in tacere, boabele rozariului sau.
   De acel Craciun, am acceptat, deci, s-o  insotesc pe sora mea la biserica. 
   "Acela care se roaga aceasta novena cu credinta si devotiune, va primi un har din partea Pruncului Isus." Acest lucru mi se parea seducator. Mi-am spus ca, probabil, as putea sa ma aleg cu ceva din  asta. Mi-am propus sa-i cer acestui Prunc sa-mi schimbe viata. 
   Asadar, mergeam in fiecare zi la biserica pentru a ne ruga novena la Pruncul Isus. Sora mea imi spunea: "Roaga-te cu mare credinta!", iar eu raspundeam: "Bineinteles!"
   Acum am sa va povestesc cum mi-a raspuns si cum mi-a schimbat El viata.

Marino Restrepo - misionar laic 
   La 24 de ore dupa ce am terminat novena, conduceam masina, pe o plantatie de cafea a unuia dintre unchii mei, in orasul meu natal. Cum am trecut prin portalul fermei sale, sase oameni, inarmati pana in dinti, au iesit din padure si m-au rapit. Mi-au pus o cagula pe cap, mi-au legat mainile la spate, mi-au pus o franghie in jurul mijlocului si m-au dus in jungla. Toata noaptea m-au impins inainte si inapoi, impungandu-ma cu armele lor. Cand a rasarit soarele, m-au condus intr-o pestera. Aceasta pestera era plina de lilieci, iar pamantul era acoperit cu excrementele lor si misunau tot felul de insecte. Eram piscat peste tot si plin de umflaturi. In ziua a cincisprezecea, la caderea serii, m-au scos din pestera si m-am trezit inconjurat de un grup de tineri rebeli, imbracati in haine militare. Unul dintre ei mi-a cerut o rascumparare foarte mare. Ma amenintau ca-mi vor executa intreaga familie, daca refuzam sa platesc rascumpararea. La fel, daca incercam sa fug. La sfarsitul acestei intrevederi, si-au scos cagulele, caci nu se mai temeau ca-i voi recunoaste, pentru ca, oricum urma sa fiu ucis.
   Eram, deci, condamnat la moarte. Legat si cu o cagula pe cap, m-au dus inapoi in pestera. Daca considerati ca primele cincisprezece zile au fost oribile pentru mine, imaginati-va acea noapte in care nu mai aveam nici o speranta de supravietuire.
   Si atunci a aparut Dumnezeu. Cand nu mai eram nimic. Eram sfaramat, eram cenusa. Nimic nu mai ramasese din mine.
   Brusc, m-am vazut la varsta de trei ani, pe o tricicleta, facand turul printr-un spatiu lateral al casei parintesti. Stiam, asadar, ca era viata mea care mi se derula distinct in fata ochilor. Credeam ca am innebunit. Apoi, vazandu-mi viata la varsta de unsprezece, doisprezece ani, am inceput sa simt o durere cumplita. Era durerea pacatului meu. Iata-ma pe mine, un om care nu credea in pacat! Imi batusem joc de persoanele care rosteau cuvantul "pacat". Facusem glume pe seama lor! Si iata-ma simtind, traind aceasta durere - care nu era fizica, era spirituala. Astazi, datorita celor ce mi-au fost revelate de Domnul, stiu ca este durerea pe care o traiesc sufletele in Purgatoriu.
   Continuam sa-mi vizionez intreaga viata. Vedeam nu numai ce era rau, raul pe care-l facusem, ci si binele din viata mea. Nu stiu cum s-a intamplat, asta ma depaseste - si va depaseste si pe voi, dar brusc, totul s-a schimbat, caci am auzit glasul Domnului, care mi s-a adresat. Iar acest glas era plin de milostivire, de iubire, de compasiune si de iertare, incredibile.
   Atunci m-am trezit ca plutind deasupra unui hau inspaimantator. Am vazut oribilul Iad! Si stiam ce este, desi toata viata mea il negasem. Timp de treizecisitrei de ani argumentasem ca  iadul nu exista. De aceea imbratisasem tot felul de filozofii. Asadar, am privit. Cand m-am uitat, nu mai era tacere. Se auzeau sunetele cele mai cumplite. La suprafata sa am vazut, nu sute, nu mii, ci milioane de suflete damnate! Imaginati-va ce se petrecea in mine, care nu crezusem in asta! Cand le priveam chipul, daca se putea numi asa,  imi dadeam seama ca fusesera fiinte omenesti, dar transformate in diavoli. Iar chipurile lor aveau numai la suprafata trasaturi omenesti, caci erau deformate din cauza pacatului lor. Mi se daduse sa inteleg perfect ce tipuri de pacate le deformau.
   Acum mi-e frica de pacat, fiindca pacatul ma va duce acolo. Aceasta este realitatea. Realitatea absoluta.
  Eu nu spun acestea ca profet al nenorocirii. Departe de mine aceasta. Pentru ca ceea ce va spun este mai degraba un semn de speranta si milostivire. Este ceea ce am devenit eu. Sunt beneficiarul Iubirii si Milostivirii Lui Dumnezeu, caci Domnul m-a salvat din ghearele diavolului. El m-a readus la lumina. Dau marturie caci, daca El a putut sa ma salveze pe mine, poate salva pe oricine, pe cel mai rau dintre oameni, pentru ca eu eram cel mai rau dintre oameni! Si iata-ma, astazi, aici, printre voi! Glorie Lui! El ma salveaza! El ne salveaza! Nu vreau ca nimeni, nici macar un singur suflet sa mearga in Iad - nici unul! Nici chiar in Purgatoriu! Isus ne-a invitat intotdeauna sa mergem acasa, numai acasa. Iar casa este Cerul.
   Atunci, El mi-a spus ca noi ne indreptam spre sfarsitul timpurilor. Dar nu a spus ca totul se va sfarsi, in general. Nu a spus asta. Domnul a spus ca noi traim pe dos. Cand ne nastem, fiinta noastra este compusa din doua naturi: natura carnii, adica acest trup omenesc, si natura spiritului, sufletul care anima acest trup. Din cauza materialismului care ne inconjoara, oamenii se concentreaza asupra trupului muritor. Spiritul, care este nemuritor, este subalimentat, slab hranit! Domnul a spus: "Lumea este astazi populata de milioane de suflete malnutrite. Sufletele slab hranite nu stiu sa iubeasca, nu stiu sa ierte. Nu sunt respectuoase, nu au rabdare, nu au pace, nu au compasiune. Ele sunt interesate numai de "eu-l" lor. Sunt fiinte omenesti egocentrice."
   Eu m-am indepartat de credinta deoarece consideram ca era ridicol sa merg sa ma spovedesc la un preot. Imi spuneam: "De ce sa merg sa-mi spovedesc pacatele unui alt om, care este, probabil, mai mare pacatos decat mine?" Consideram acest lucru ridicol si m-am indepartat, plin de orgoliu. Domnul mi-a aratat mai intai asta. Mi-a spus ca Tatal Atotputernic alesese un mijlocitor pentru mantuirea noastra, pentru ca orgoliul ne indeparta de Dumnezeu. Orgoliul! Pacatul originar este orgoliul. Neadcultarea este orgoliul. Orgoliul. Mi-am dat seama ca traiam cea mai incredibila experienta. Si, in fiecare zi a captivitatii mele,  imploram pe Domnul sa nu ma lase sa mor fara sa ma fi spovedit inainte. Apoi, intr-o zi, Domnul mi-a indeplinit, in mod miraculos, rugaciunea.
   Fara nici o explicatie - si stiu acum ca aceasta se datora unui har supranatural, caci, omeneste, era inexplicabil - mi-au dat drumul, intr-o noapte, pe un drum murdar din jungla, si mi-au spus sa merg drept inainte, fara sa ma uit in urma. Se implineau sase luni de la rapirea mea. Ma gandeam ca vor trage in mine in timp ce ma indepartam. A fost marsul cel mai lung din viata mea. Am mers, am mers, si am tot mers... Intr-un final, am intalnit un autobuz vechi care s-a oprit la cativa metri in fata mea. Am alergat  sa ajung pana la el. Va puteti inchipui urmarea. Au venit sa ma caute si m-au dus acasa, la familia mea. 
   Dupa ce m-am restabilit fizic, m-am dus sa ma spovedesc intr-o manastire franciscana. A fost cea mai lunga spovada din viata mea. Priorul, un preot italian, a fost confesorul meu si a ramas parintele meu spiritual.

                                                ("Chretiens Magazine" nr.228 - "Regina Pacis" nr.225)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu