joi, 19 iunie 2014

PACATUL

de David Hertz

   Pentru orice credincios, indiferent de religia sa, a vorbi despre om inseamna, in acelasi timp, a vorbi despre pacat, cele doua realitati fiind inseparabile. Crestinul are imensa fericire de a sti ca pacatul sau il determina pe Dumnezeu sa-Si manifeste nesfarsita Sa milostivire. In mod paradoxal, este calea sa de acces la Dumnezeu.

   "Pacatul este ocazia si efectul interventiei in noi a unui agent intunecat si dusman, Diavolul". (Paul VI)

   Se confunda adeseori pacatul ca stare, si pacatul in timp ca fapta, ca greseala individuala.

   Pacatul ca stare


   Pacatul originar este o stare de slabiciune care face din om un "handicapat" in raport cu viata dumnezeiasca la care l-a destinat Dumnezeu. Botezul este cel care ne vindeca de aceasta neputinta de a face binele, si nu niste acte responsabile, de care copilul mic nu este in stare. Regele David, dupa ce Natan i-a revelat amploarea greselii sale, si-a facut un examen de constiinta si a constatat ca natura sa era profund pacatoasa: "In pacate m-a conceput maica mea" (Ps.50). Greselile sale si natura sa funciara l-au facut sa dispere si de aceea a dorit botezul: "Stropima-vei cu isop, si ma voi curata; spalama-vei, si mai alb decat zapada ma voi albi" (Ps.50).

   Numai Dumnezeu iarta pacatele si numai El poate, salasluindu-se in noi, sa ne faca in stare de a face binele, adica de a-L iubi.
    "Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea, si de pacatul meu curateste-ma. Caci faradelegea mea eu o cunosc, si pacatul meu inaintea mea este pururea. Impotriva Ta, doar impotriva Ta am gresit, si ce este rau inaintea Ta am facut; Ca sa Te arati drept intru cuvintele Tale, si nepartinitor la judecata. Ca iata, intru faradelege m-am nascut, si in pacate m-a zamislit maica mea! Dar iata, adevarul ai iubit, cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale le-ai aratat mie" (Ps.50, 1-6).
   Biblia vorbeste despre misterul nelegiuirii: "Caci misterul nelegiuirii lucreaza deja; trebuie numai ca ceea ce-l impiedica pana acum, sa fie dat la oparte. Atunci va fi descoperit Nelegiuitul, pe care Domnul Isus il va nimici cu rasuflarea gurii Sale si-l va distruge cu manifestarea venirii Sale" (2Tes 2, 7-8). El isi are originea in razvratirea ingerilor contra Lui Dumnezeu si a planurilor Sale. Pacatul originar a fost o incuviintare din partea omului a razvratirii diabolice care, amintim, este respingerea Intruparii, a umilirii Lui Dumnezeu, din iubire fata de creatura Sa.
   Aliat cu Diavolul, omul lucreaza impotriva sa insusi, impotriva fericirii sale, devenind incapabil sa creada ca Dumnezeu nu doreste din partea noastra decat iubire fata de El. Indoiala si revolta contra iubirii - binele suprem, ii vor stapani  subconstientul si vor face din om un bolnav cronic.
   Aceasta stare de slabiciune, acest mister al nelegiuirii nu atinge numai omul in vointa sa, ci si intreaga creatie, dupa cum spune Apostolul Paul in epistola sa catre Romani:  "Intr-adevar, creatia asteapta cu  nerabdare revelarea fiilor Lui Dumnezeu - caci creatia  a fost supusa zadarniciei, nu de bunavoie, ci din cauza aceluia care a supus-o - cu speranta ca si ea, creatia, va fi eliberata de sclavia stricaciunii, spre libertatea gloriei fiilor Lui Dumnezeu. De fapt, noi stim ca toata creatia suspina si sufera durerile unei nasteri..." (Rm 8, 19-22).
   Catastrofele naturale, cum ar fi cutremurele sau valurile seismice, participa la acest mister al nelegiuirii, si vom intelege, prin urmare, de ce postul su rugaciunea le pot opri, iar cele mai vechi rugaciuni ale Bisericii, in litanii ii cer Lui Dumnezeu sa ne fereasca de ciuma si de foamete, de intemperii si de toate catastrofele naturale.
   Am putea spune ca fiecare botezat, care isi traieste botezul, face ca raul sa dea inapoi, desi niciodata nu va fi lamurit cu privire la acest mister, pana la triumful final al Lui Cristos, dupa cum spune, in mod profetic, Sfantul Paul: "Pentru ca, dupa omul launtric, imi gasesc placerea in Legea Lui Dumnezeu, dar vad o alta lege in madularele mele, care lupta impotriva legii mintii mele si ma tine sclav prin legea pacatului, care se afla in madularele mele. Om nefericit ce sunt! Cine ma va elibera de acest trup al mortii? Dar, multumiri fie aduse Lui Dumnezeu prin Isus Cristos, Domnul nostru!... Asadar, cu mintea slujesc Legea Lui Dumnezeu, dar cu trupul, legea pacatului" (Rm 7, 22-25).
   Pacatul nostru este in functie de un singur criteriu: am raspuns, oare,  cerintelor iubirii? In fata acestei teribile intrebari, numai Milostivirea ne poate impiedica sa cadem in disperare.

   Pacatul ca fapta sau omisiune


   Am auzit, de curand, pe cineva rugandu-se astfel: "Doamne, iarta-i pe toti acesti oameni care comit pacatul si nu o stiu." Aceasta formulare, pe langa faptul ca este orgolioasa, la fel ca cea a fariseului care se lauda in fata Lui Dumnezeu ca nu este pacatos ca vamesul, este si gresita, caci nu poti pacatui daca nu sti ca pacatuiesti. De unde, problematica paulina cu privire la Lege:
   "De fapt, legea provoaca mânie. In schimb, unde nu este lege, nu este nici incalcarea ei" (Rm 4,15) sau, "De fapt, pacatul era in lume si pana la Lege, dar pacatul nu este imputat atata timp cat nu exista Lege" (Rm 5,13).
   Legea era o reeducare pentru a conduce un popor la cunoasterea Lui Dumnezeu. Dar noi suntem departe de codul roman, care nu voia ca cineva sa ignore cu buna stiinta legea. Ca sa existe incalcare, trebuie sa existe o cunoastere a legii si intentia de a o incalca voluntar. Acest principiu ramane in Noul Legamant, unde Legea este Isus Cristos Insusi, Intruparea Dumnezeului iubirii.
   In aceasta privinta, analiza filologica a termenilor utilizati in Biblie pentru a desemna pactul, este interesanta. In ebraica, cuvantul cel mai curent este Hatah, care in radacina sa prima inseamna a gresi drumul, a rata scopul si, in mod curios, echivalentul sau grecesc este Amartia: a rata tinta, a nimeri pe alaturi, imprumutat din vocabularul militar de manevrare a armelor, de la tirul cu arcul.
   Aceasta ratare a telului exista in razvratirea ingerilor, care refuza sa aduca Lui Dumnezeu cinstirea, slava si puterea, sa-L adore intr-o lauda iubitoare.
   Acest prim sens al cuvantului pacat, aplicat la viata noastra de toate zilele, atat pe plan spiritual, cat si pe plan relational, ne poate fi de mare ajutor in luminarea constiintei morale.   
   
   Scopul actiunilor noastre este acela de a-L iubi pe Dumnezeu  si pe aproapele nostru?
   Faptele noastre ating acest scop?
   Care sunt faptele noastre care se abat de la aceasta?
   Nu este vorba de a reveni la legea veche, de a ne pune sub o lege rigida, satisfacatoare pe plan psihologic, dar incapabila sa ne faca sa inaintam in virtute, si nici de a ne minimaliza greselile printr-o atitudine laxista, ci de a masura totul cu masura iubirii, fara complezenta. Vom descoperi, fara indoiala, ca suntem mari pacatosi, dar vom sti si ca nu avem alta solutie decat sa ne aruncam in bratele Milostivirii, caci "unde s-a inmultit pacatul, acolo Harul s-a inmultit si mai mult" (Rm 5,20).

                                                  ( "Feu et Lumiere", nr.169 - "Regina Pacis", nr.225)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu