joi, 21 noiembrie 2013

SFANTUL SARBEL -fecunditatea postuma a unei vieti ascunse (part.I)

   de Jean-Claude Antakli (biolog si scriitor)

 a doua parte a acestui articol o puteti gasi in postarea: 
http://dinimaginatie.blogspot.ro/2013/11/sfantul-sarbel-fecunditatea-postuma_28.html

Sfantul Sarbel (8 mai 1828 - 24 decembrie 1898)

Manastirea Sfantul Maron de la Annaya - Liban
Beatificat in 1965, in ziua incheierii Conciliului Vatican II, Sfantul Sarbel este,  pentru timpul nostru, apostolul puritatii, al bucuriei, al unei radicalitati de viata intr-o cautare pasionata a Lui Dumnezeu. La 9 octombrie 1977, Papa Paul VI l-a canonizat pe Parintele Sarbel Makhluf, eveniment salutat in acesti termeni:  "Canonizarea unui monah libanez este un eveniment istoric, o noua expresie a miscarii ecumenice a Biserici."

   Sfantul Sarbel este mostenitorul unui patrimoniu spiritual oriental care inflorise in Liban timp de secole, bogat, multicolor si armonios, martor autentic al maretiei virtutii ascunse si a triumfului Spiritului.
   El reprezinta suma unor diverse traditii crestine, dar si sunite, druze, siite si a altor confesiuni, acest mozaic care constituie familia libaneza si al carui frumos chip este acela al Sfantului Sarbel.
   La fel ca Mica Tereza (de Lisieux), Sfantul Sarbel se face remarcat mai mult de cand este in Cer decat in timpul vietii sale pe pamant.

   Intr-o zi a anului 1844, sub ultimii cedrii din Liban, Yossef Makhluf pazea oile unchiului sau, Tanios, in muntii din Libanul de Nord. Avea saisprezece ani si dorinta de a se consacra Lui Dumnezeu, intr-o viata de singuratate si de contemplatie.
   Ultimul din cinci copii, el a primit de la parintii sai, Anton si Brigitta, acea credinta simpla si solida care crestea in pofida saraciei, a vietii dure si laborioase, si a mortii tatalui sau pe cand el avea doar trei ani; acesta fusese inrolat fortat pentru transport de material de armata otomana si murise de epuizare, pe drumul de intoarcere. Cei doi unchi ai sai din partea mamei, Augustin si Daniel, erau eremiti in Ordinul maronit, care este o Comunitate crestina a Bisericii din Antiohia. Ea s-a opus in sec.VII, ereziilor nestorienilor (care negau ca Cristos este o persoana cu doua naturi), si ale monofizitilor (care nu admiteau decat o singura natura a Lui Cristos), si n-a fost niciodata separata de Roma.
   Yossef a simtit nascandu-se in el aceeasi vocatie pe cand ii vizita la ermitajul lor din  Quzhaya. Dar unchiul sau din partea tatalui, care-i devenise tutore, desi barbat vrednic si bun crestin, nu intelegea sa se lipseasca de pastorul sau, iar mama sa conta pe fiul ei pentru a o ajuta la batranete.
   In ziua aceea, Yossef a vazut venind la el un calugar batran, a carui chip stralucea in pofida extremei sale saracii. In acel satuc, Bika'Kafra, la altitudinea de 1600 metri, unde toata lumea era inrudita, intalnirea a avut de ce sa-l surprinda. Ascultandu-l vorbind despre fericirea lui de a fi renuntat la tot pentru a-L gasi pe Dumnezeu, tanarul simtea crescandu-i aceasta dorinta. La intrebarea: "Unde voi gasi puterea de a duce o astfel de viata?", el a primit un sfat pe care-l va urma toata viata: "Nu trebuie sa doresti nimic in afara de a fi ultimul dintre toti".
   Apoi, calugarul i-a reprosat ca vorbise cu o fata pe drum, ba ii si zambise! Yossef a protestat cu umilinta: "Oare nu trebuia sa iau inapoi iedul nostru?"
   Nevinovatia sa l-a impresionat si l-a amuzat pe batran, care i-a cuprins fata in maini; parea ca citeste in el si, inainte de a pleca, i-a spus cu gravitate: "Cand pacea Lui Cristos va prinde radacini in tine, vei aduce celorlalti pacea si-i vei vindeca de teama de viata si de indoielile lor".
   In inima lui Yossef alegerea era facuta dar nu se putea indura sa-si paraseasca mama. Insa, un eveniment l-a facut sa se hotarasca in cele din urma, sa fuga intr-o duminica seara, fara sa spuna nimic; voiau sa-l insoare. S-a dus la Manastirea Notre Dame din Maifouq, unde mama si unchiul sau au venit sa-l caute. Dar nici implorarile, nici amenintarile nu l-au clintit din hotararea luata. Mama sa a cedat prima: "Faca-se voia Lui Dumnezeu! Dar daca nu poti fi un bun calugar, intoarce-te la mine!"

   De la Maifouq la Annaya


Iossef avea douazecisitrei de ani cand si-a inceput noviciatul la Ordinul maronit a carui limba Liturgica este apropiata de limba materna a Lui Cristos. Dupa primul an de noviciat petrecut la Annaya, a fost transferat la manastirea din Maifuk.
   Dificultatile celor doi ani de noviciat i-au descurajat pe multi, dar lui, muncile grele si umilirile i se pareau naturale, atat de mare era setea sa de sfintenie. A luat numele de Sarbel, martir al Bisericii din Antiohia, mort in anul 107. Si-a terminat noviciatul din nou la Manastirea Sfantului Maron de la Annaya, unde a depus si voturile calugaresti, la varsta de douazecisicinci de ani. La cererea superiorului sau, el a avut privilegiul exceptional de a face studii la colegiul din Kfifan si a devenit preot la varsta de treizecisiunu de ani.
   Intors la Annaya, a continuat sa se arate cel mai umil dintre toti fratii. Nici o corvoada, nici o munca nu-i putea intuneca bucuria, si suradea si atunci cand avea mainile jupuite pana la sange. Purta, fie vara, fie iarna, aceeasi sutana uzata si incomoda, dar de o curatenie ireprosabila. Dupa muncile grele de pe camp si perioadele de rugaciune, studia textele sfinte. Fura din putinul timp de somn care-i ramanea, pentru a vizita bolnavi pe care-i ingrijea, ii mangaia si-i veghea.
   "Anumite rugaciuni odihnesc membrele mai eficient decat somnul", ii spunea superiorului sau. Cand nu postea, manca resturile lasate de ceilalti calugari; unul dintre ei remarca, cu umor: " In manastire nu exista niciodata paine mucegaita. Parintele Sarbel mananca toate cojile vechi."
   Mergea cu capul plecat, cu pasi marunti, nu se uita niciodata la femei, care evitau sa-i iasa in cale, atat de proverbiala era puritatea lui.
   Nu se atingea niciodata  de bani, nici chiar de onorariile sale la Liturghie. Ascultarea sa era la fel de radicala ca si saracia sa si niciodata nu raspundea si nici nu se justifica. A fost vazut facand semne care autentificau relatia sa cu Dumnezeu: a salvat, cu ajutorul apei sfintite, recoltele de o invazie de lacuste; i se aduceau numerosi bolnavi pe care-i ingrijea si-i vindeca; intr-o seara, si-a facut lumina timp de doua ore cu ajutorul unei lampi in care, din rautate, i se pusese apa in loc de ulei. Era un confesor exigent, cu o memorie infailibila, insa penitentii sai plecau de la el plini de bucurie.
   Dar Sarbel, calugar exemplar, care nu realiza admiratia pe care incepuse s-o trezeasca in jurul sau, nu-si uita prima chemare: dorinta unei vieti de singuratate cu Dumnezeu. In final, superiorul sau a acceptat aceasta, dupa ce l-a supus, cu severitate, unor incercari.

   De la Annaya, la ermitajul Sfintii Petru si Paul

Ermitajul Sfintii Petru si Paul
 Dupa douazecisitrei de ani in familie si trei ani in manastire, Sarbel va petrece douazecisitrei de ani in sihastria din vecinatatea manastirii Annaya, situata la 1400m deasupra nivelului marii. S-a apucat cu bucurie de lucru pentru a restaura ermitajul, care era parasit de trei ani. Cultiva fructe si plante medicinale, si astfel a putut sa indulceasca mizeria fratilor din  manastire. Isi impartea viata intre celebrarea Liturghiei la ora unsprezece, muncile campului, lectura vietilor sfintilor, recitarea Rozariului si ceasuri indelungate in fata Sfantului Sacrament, in genunchi pe un genuflexor de lemn, aplicand ad litteram sfatul Apostolului: "Bucurati-va intotdeauna! Rugati-va fara incetare! Multumiti pentru toate..." (1 Tes 5,16).

   Primea de la manastire un pranz pe saptamana si nimeni nu banuia, cand il vedea carand mari poveri, ca suferea de o boala grava de rinichi. La saizeci de ani, imbatranit si uzat, a acceptat cu amabilitate un tovaras care i-a fost impus, si care a preluat ingrijirea gradinii si a vietii. Dar sfantul nu a renuntat la viata sa de ascetism si de adoratie.

   De la ermitaj, in lacasurile vesnice


 Intr-o zi din decembrie 1898, celebrand Liturghia alaturi de Parintele Macarie, unul dintre frati,  Parintele Sarbel s-a prabusit pe podeaua capelei. Transportat in patul sau, si-a revenit in simtiri cu grija ca nu a terminat  Liturghia. "Dumnezeu nu trebuie sa astepte", i-a explicat tovarasului sau, care a refuzat sa-l readuca in capela, atat de mare era slabiciunea lui.
   Parintele Sarbel s-a ridicat clatinandu-se, si-a pus iar ornatele si a incercat sa continue consacrarea, dar s-a prabusit din nou. Agonia sa a durat doua zile. I s-a oferit un bol de supa pentru a-l intari. Desi nu gustase din asa ceva de cincizeci de ani, a refuzat:  "Este Adventul, a spus. Trebuie sa tinem post."
   La 24 decembrie, la saptezeci de ani, fara durere sau tresarire, a intrat in Gloria Lui Dumnezeu, asa cum traise: murmurand o rugaciune si surazand.

  
    "Nu, nu mor..."

   O multime de oameni s-a inghesuit in biserica la vestea mortii sale, caci multi dintre ei erau semnele pe care el deja le implinise, ca o debordare a vietii sale de adoratie. Superiorul lui a scris in calendarul manastirii aceasta fraza stranie: "Ceea ce va face el dupa moarte, ma scuteste sa insist asupra bunei sale purtari."
   Un sarman estropiat care s-a atins de trupul sau  si s-a ridicat vindecat, a fost primul dintr-o serie lunga de credinciosi care au obtinut si obtin inca si astazi haruri si miracole prin mijlocirea Sfantului Sarbel care nu oboseste sa aduca vindecare si intarire oamenilor  de toate rasele si de toate religiile, care se ingramadesc la mormantul sau. 
   Un om suferea de ulcer la stomac, iar medicul il considera pierdut deoarece vomita mult sange; i-a fost pusa pe piept o relicva a Parintelui Sarbel si a fost vindecat. Un  copil avand arsuri de gradul trei, dupa ce cazuse pe o plita, s-a linistit in contactul cu o relicva a calugarului; cand i-a fost scos pansamentul, ranile nu mai existau iar pielea era intacta si roz. O tanara muta de la varsta de doi ani, si-a recapatat graiul. Un tanar de 25 de ani, care de zece ani avea piciorul paralizat si mai scurt decat celalalt, a facut efortul de a ingenunchea in fata mormantului Parintelui Sarbel; a simtit un curent puternic care a trecut prin el si a fost vindecat.

Trupul Sfantului Sarbel, dupa deshumare
   Dar cea mai uimitoare minune a eremitului s-a produs la trei luni dupa moartea sa, cand Patriarhul Bisericii Maronite a decis, in 1899, sa deschida mormantul sfantului calugar.
   La fel ca fratii sai, Parintele Sarbel fusese inmormantat fara sicriu, intre doua scanduri, imbracat cu o simpla sutana, direct pe pamantul batatorit pe care infiltratiile de ploaie si de zapada il transformasera intr-o adevarata mlastina. Mormantul, inchis cu o piatra mare acoperita cu pamant, a fost inundat de mai multe ori.
   La fel ca cedrii Libanului, reputatia ca nu putrezesc, trupul Parintelui Sarbel a fost gasit intact, suplu, flexibil, cu pielea nealterata, cu parul si barba intacte, cu ochii inchisi, avand aerul unui om adormit. Din porii sai se scurgea sudoare iar din coasta, sange amestecat cu apa. Acest lichid, dupa ce a fost strans, a produs mai multe vindecari. Trupul, asezat intr-un sicriu cu capac de sticla, a fost transportat intr-un mic oratoriu al manastirii in care, timp de douazecisisapte de ani, au venit - zi de zi- mari multimi. De doua ori pe saptamana, calugarii ii schimbau vesmintele patate de sudoare si sange. In 1927, dupa ce a fost initiat procesul de beatificare, trupul lui Sarbel, imbracat in haine preotesti, a fost inhumat din nou, iar sicriul sau a fost cimentat in peretele criptei.
 In anul sfant 1950, pelerinii care se aflau in rugaciune in oratoriul lipit de mormant, au observat un lichid sangeriu care se scurgea  din zid. Superiorul a dispus sa se deschida din nou mormantul in prezenta tuturor calugarilor, in luna februarie a acelui an. Trupul a fost gasit din nou intact si suplu, pastrand temperatura trupurilor vii, numai vesmintele erau deteriorate, impregnate de acea sudoare de sange. La aceasta veste, s-au adunat mari multimi de oameni si s-au produs vindecari.
   Superiorul a sters sudoarea rosiatica de pe chipul fericitului Sarbel cu o panza, iar chipul acestuia a  ramas imprimat pe ea.
   Tot in anul 1950, in luna aprilie, autoritatile religioase superioare impreuna cu o comisie de trei medici, au redeschis sicriul si au stabilit ca lichidul care emana din trup era acelasi cu cel analizat in 1899 si 1927. Afara, multimea implora, prin rugaciune, vindecarea infirmilor adusi de rude si credinciosi si intr-adevar au avut loc multe vindecari. Sicriul a fost din nou cimentat in cavou, de teama ca oamenii, in entuziasmul lor, sa nu ia trupul sfantului lor.

   Ridicat la cinstea altarelor

Canonizarea Sf. Sarbel
Pentru beatificarea sa au fost retinute doua miracole:

   Sora Mariam-Abel Kamari suferea de 14 ani de ulcer la stomac. Primise ultimele sacramente, cand surorile au hotarat sa o transporte la mormantul Parintelui Sarbel, la 12 iulie 1950. Vazand ca se scurge un lichid, ele au umezit batista si au atins capul bolnavei cu ea. O ora mai tarziu, aceasta s-a ridicat si a inceput sa umble, complet vindecata.
   Iskandar Oubaid, fierar, ramasese orb de ochiul drept in urma unei lovituri. Se tratase timp de treisprezece ani, fara sa obtina nici o ameliorare. In septembrie 1950 s-a dus la Annaya, la mormantul Parintelui Sarbel, s-a rugat fierbinte si si-a recapatat vederea.
   Sarbel Makhluf a fost beatificat la 5 decembrie 1965, in prezenta tuturor cardinalilor si episcopilor din lume retinuti la Vatican pentru incheierea Conciliului Vatican II.
   A fost canonizat la 19 octombrie 1977. In anul 2003 a fost introdus in calendarul roman general, el fiind sarbatorit la 24 iulie.
   Sfantul Sarbel continua sa actioneze si azi. Mormantul sau este vizitat fara incetare iar prezenta sa paterna a consolat acest popor sfasiat de un razboi fratricid.
   Incheiem cu o intamplare curioasa, remarcand ca,  la 8 mai 1950, nu a existat nici un portret, nici o fotografie a sfantului calugar.

 In ziua aceea, un autobuz cu turisti a sosit, la pranz, la manastirea din  Annaya. La sfarsitul vizitei ei au facut cateva fotografii ale manastirii. La developare, a fost descoperit un personaj necunoscut in mijlocul turistilor. Noua persoane foarte in varsta au recunoscut in el pe Parintele Sarbel, sub o gluga monastica.

   Repere biografice

   8 mai 1828: nasterea lui Yossef la Biqa'Kafra, in Liban
   8 august 1831: moartea tatalui sau, Anton
   1851: Yossef intra in Ordinul Libanez Maronit la manastirea Notre-Dame din Maifuq si ia numele de Sarbel
   1855-1859: studii teologice la colegiul din  Kfifan
   23 iulie 1859: este hirotonit preot
   15 februarie 1875: inceputul vietii de eremit
   2 iunie 1875: moartea mamei sale, Brigitta
   24 decembrie 1898: moartea lui Sarbel si ingroparea sa in manastirea din  Annaya
   15 aprilie 1899: prima deschidere a mormantului sau
   20 septembrie 1928: deschiderea procesului de beatificare, la Roma
   5 decembrie 1965: beatificarea, in ziua incheierii Conciliului Vatican II
   9 octombrie 1977: Canonizarea Sfantului Sarbel


DOUA MIRACOLE MARCANTE ALE SFANTULUI SARBEL

   Sfantul Sarbel a demonstrat carisma extraordinara, dupa moartea sa. Astazi, in fiecare saptamana, din toate locurile pamantului sosesc relatari simple ale unor oameni obisnuiti care, prin mijlocirea sfantului au obtinut harurile pe care le-au cerut in rugaciunile lor, si vor sa depuna marturie in acest sens. Iata doua dintre aceste nenumarate miracole.

    Vindecarea fierarului orb, din Baadat
   Printre vindecarile care au fost retinute la Vatican pentru cauza beatificarii Parintelui Sarbel, o mentionam pe aceea care se refera la un fierar libanez: Iskandar Oubaid, din Baadat, care isi pierduse vederea ca urmare a unei lovituri violente primite in ochi si care, potrivit doctorului T.  Salhab, cauzase distrugerea pupilei si a irisului.
   Dupa o lunga spitalizare la spitalul francez Sacre-Coeur din Beirut, dr. Salhab si dr. Nakarier, cu consultarea unor oftalmologi eminenti ca dr. Salib, dr. Abella si dr. Olivier, au propus ablatia (scoaterea) ochiului atins, pentru a preveni infectarea celuilalt.
Mormantul Sf. Sarbel
 Iskandar Oubaid a refuzat orice idee de interventie chirurgicala si s-a resemnat sa vada cu un singur ochi pana in anul 1959, anul minunilor rasunatoare de la Annaya.
   Parintii si prietenii sai l-au indemnat sa mearga la mormantul Sfantului Sarbel. Iskandar a acceptat, insa rugandu-se si impartasindu-se in fiecare zi, a raspuns: "Sigur ca voi merge, dar mai inainte trebuie sa astept un semn!"
   Intr-o noapte, a vazut in vis un calugar care i-a spus:  "Mergeti la manastire si veti fi vindecati!" Iskandar a ascultat. A petrecut o zi si o noapte la mormantul sfantului, rugandu-se si impartasindu-se la Liturghii, apoi a plecat acasa. Atunci a simtit dureri foarte mari la nivelul ochiului bolnav, dar celor apropiati lui, care ii puneau intrebari pline de ingrijorare, el le repeta cu incredere ca era sigur ca se va vindeca.
   Desi suferintele devenisera insuportabile, el a refuzat sa fie chemat un doctor si i s-a incredintat parintelui Sarbel. Intr-o noapte, s-a vazut in vis ca descarca un camion in fata unei manastiri si, deodata, o bara de fier i-a strapuns ochiul. S-a trezit tipand si apoi a adormit din nou. De data aceasta a visat un calugar in fata manastirii, care l-a intrebat ce are. "Ma doare foarte rau ochiul", a raspuns el. "De ce nu ne-ai prevenit? Am fi venit sa te vindecam!"
   Dupa aceste cuvinte, calugarul a disparut pentru o clipa, apoi s-a intors si i-a spus lui Iskandar:  "Am sa-ti pun aceasta pulbere in ochi, vei simti o mare durere, ochiul ti se va umfla, dar nu te teme!" Calugarul a disparut lasand in urma sa numele Parintelui Sarbel, pe asfalt!
   Iskandar a scos din nou un tipat ascutit, s-a trezit si a intrebat-o pe sotia sa daca ochiul ii era umflat. "Da, a raspuns ea, si inca foarte tare!"  Nebun de bucurie, i-a cerut sotiei: "Adu-mi icoana Parintelui Sarbel"; a privit-o cu ochiul sau bolnav, si-a acoperit celalalt ochi cu o batista si, facand semnul crucii, a spus: "Vad, sunt vindecat!"
   Noutatea s-a raspandit ca fulgerul, vecinii au alergat, cu totii erau impresionati  si ii multumeau Domnului si smeritului Sau slujitor, Parintele Sarbel.
   Medicii mandatati, dupa ce si-au luat toate precautiile necesare si i-au facut numeroase controale riguroase, au declarat in unanimitate:
   "Iskandar Oubaid, care de 13 ani nu vedea decat cu un sigur ochi, vede acum normal cu ambii ochi. Irisul deteriorat, care nu permitea trecerea nici unei raze de lumina, a redevenit cu totul normal."
    Ancheta canonica constituita a conchis in acelasi sens ca si comitetul stiintific, recunoscand astfel miracolul.
    Intreg satul Baabdat a dat atunci o marturie vibranta despre fierarul sau, Iskandar, care nu vedea cu un ochi si si-a regasit vederea prin mijlocirea Parintelui Sarbel!

   Miracol in Chile, atribuit Sfantului Sarbel, in 2006

 
Racla in care se afla trupul Sfantului Sarbel
 Televiziunea Chliana a relatat prima faptele, in jurnalul sau de seara, preluata imediat de televiziunea libaneza.
   Maria, eroina acestui miracol, traieste in Freirina, un sat cu 3.200 locuitori. Tatal sau, Toufic Simon a emigrat in Chile venind dintr-un sat libanez apropiat de cel al Sfantului Sarbel. Casatorit cu o chilianca, ei au avut noua copii dintre care patru fete, toate institutoare, crescute intr-o mare fervoare religioasa.
   Cum Maria suferea de atroce dureri toracice, examene aprofundate, la spitalul din Santiago, au dat ingrozitorul verdict ca nu mai avea decat doua luni de trait, caci suferea de cancer pulmonar in faza finala!
   Fratii sai, indurerari, i-au informat pe cei apropiati lor, mai ales pe aceia ramasi in Liban, despre starea surorii lor, netransportabila, si care nu mai cantarea decat 30 de kilograme!
   Verii, care locuiau in satul Chiyah in Liban, s-au grabit sa le trimita un plic ce continea vreo douazeci de bucatele de vata imbibate cu uleiul care se scurge din trupul Sfantului Sarbel  de aproape 100 de ani, cu care bolnava a fost masata pe gat si pe piept.
   A doua zi  dupa masaj, Maria putea sa stea asezata pe pat fara sa se sufoce, iar ameliorarea nesperata a fost confirmata de toate examenele medicale care au urmat. Toate constatarile se afla in posesia Parintelui Philippe Yazbek, superiorul Bisericii Maronite din Argentina, care a fost trimis urgent la fata locului de catre Eminenta Sa Boutros Sfeir, Patreiarhul Antiohiei si al intregului Orient.
   Reporterul televiziunii Mega Fotosoas din Chile, a incheiat cu mare emotie: "Este un miracol care vine de departe, sa nu ne indoim de asta. Imi veti spune ca este normal ca un sfant libanez sa ajute o libaneza. Dar este vorba despre mult mai mult, astazi lumea orientala vine in ajutorul lumii occidentale!"
   In prezent, trupul Sfantului Sarbel se odihneste in cripta de la Mar Maroun, intr-o racla. Canonizandu-l si extinzand cultul sau la intreaga Biserica, Sfantul Parinte l-a dat ca exemplu lumii intregi pe acest calugar "glorie a Orientului libanez maronit si demn reprezentant al Bisericii din Rasarit si al inaltei sale traditii monastice."

                                               "Stella Maris" nr.447 - "Regina Pacis" nr.257

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu