NEPRIHANITA ZAMISLIRE - din revelatiile misticei Maria Valtorta

 Maria Valtorta (1897-1961) a fost vizionara si scriitoare mistica italiana. A apartinut Ordinului Tertiar Franciscan si Ordinului Tertiar al Servilor Mariei.
   La 23 de ani, in timp ce mergea pe strada impreuna cu mama sa,  ea a fost agresata de un tanar dezechilibrat, care a lovit-o violent cu o ranga in spate. A stat in pat trei luni si sanatatea i-a fost afectata pentru toata viata. In 1931, dupa exemplulu Sfintei  a Pruncului Isus, s-a oferit Domnului Iubirii Milostive si Dreptatii Divine, ca victima de ispasire pentru pacatele oamenilor.

Ca urmare, sanatatea i s-a deteriorat progresiv si, din 1934, a ramas tintuita definitiv pe patul de suferinta, pana in momentul mortii, adica 27 de ani. Din 1943 a inceput sa aiba viziuni si sa scrie "sub dictare", umpland 122 de caiete, aproape 15.000 de pagini, cu descrierea viziunilor si revelatiilor primite intre anii 1943 - 1951. Din aceste 122 de caiete a fost editata opera principala in 10 volume sub titlul "Il poema dell'Uomo-Dio" (poemul Omului-Dumnezeu) sau, in franceza "L'Evangele, tel qu'il m'a ete revele"(Evanghelia asa cum mi-a fost revelata) si apoi "I Quaderni", in trei volume.




 CONVERGENTA IUBIRII CELOR TREI PERSOANE TREIMICE IN CREAREA MARIEI
                                                 (din O Quaderni del 1943)
   
 

 Isus spune: "Toate sufletele sunt create de gandul Tatalui care le trimite ca sa dea viata trupurilor zamislite pe pamant. Dar sufletul Preacuratei n-a tasnit numai din gandul Tatalui.
   Din valtoarea Iubirii arzatoare care este Treimea Noastra Sfanta, emana cele trei Iubiri care converg in centru, acolo unde Divinitatea Noastra se unifica si straluceste. Acolo se afla apogeul Iubirii formate din trei Iubiri unite si,  pentru a folosi o comparatie umana, as putea spune ca acolo se afla Inima Sfintei Noastre Treimi.
   Din aceasta Inima a provenit sufletul Mariei. Ca o scanteie proiectata de vointa Noastra de Iubire, Ea a fost zamislita de cele trei Iubiri ale noastre si de cele trei dorinte ale noastre de a o avea ca Fiica, Mama, Mireasa, si am folosit intreaga Noastra perfectiune in a O crea, caci Ea era destinata sa fie piatra edificiului adevaratului Templu, arca noii aliante, inceputul mantuirii care, la fel ca toate cele ale Lui Dumnezeu, are de la Treime semnul simbolic de trei.
   Primul timp al mantuirii consta in creatia -  opera care apartine in mod special Tatalui - a sufletului fara pata destinat sa coboare pentru a locui intr-un trup care va deveni Tabernacolul Lui Dumnezeu, iar Iubirea Fiului si a Spiritului Sfant au vegheat in beatitudine la formarea Sa.
   Cel de-al doilea timp se realizeaza cand, prin lucrarea Spiritului Sfant, Cea care este fara pata, toata frumoasa si pura, si-a contopit ardoarea de fecioara indragostita de Dumnezeu cu ardoarea Iubirii Lui Dumnezeu si, prin lucrarea Spiritului Sfant, Il zamisleste pe Cristos pentru popoare.
   Al treilea timp, cand Cristos isi indeplineste misiunea de Mantuitor, murind pe Cruce.
   Atunci si Maria era unita cu Opera Tatalui si prin lucrarea Fiului Ea a devenit Co-Mantuitoare si victima impreuna cu El. Indisolubil legata de Dumnezeu si de vointa Lui Dumnezeu, Ea este prezenta la fiecare etapa a drumului Mantuirii, si fara Maria voi n-ati fi avut Mantuitor.
   Mama Mea este floarea deschisa deplin in toata  splendoarea purpurei Sale regale. Dar Mama, pentru a fi astfel, a trebuit sa se nasca nu numai din mugurul neatins al Fecioarei Preacurate, ci si din grauntele nenascut din care a iesit apoi tulpina, mugurul si floarea.
   Cand celebrati sarbatoarea Neprihanitei Zamisliri a Mariei, fruct suav al Iubirii Noastre si purtatoare a Fructului Iubirii infinite care sunt Eu, consacrat salvarii voastre, sa aveti in minte nu numai pe Maria, conceputa atunci, ci si originea Sa - de trei ori sfanta - pentru ca cele trei Iubiri ale Noastre au contribuit s-O creeze - si demnitatea Sa speciala de initiatoare a iertarii fiintei umane de catre Cel Vesnic.
   Ca zorile senine ale zilei Mantuirii, Ea vine la voi in splendoarea Sa casta de Stea a diminetii si de aurora paradisiaca. Leaganul care se grabeste s-O primeasca il devanseaza cu putin pe al Meu, iar surasul Ei va invata sa-i cantati "Glorie" Celui Vesnic care, in perfecta Sa caritate, a indeplinit pentru voi cele doua miracole de iubire: cel al Neprihanitei Zamisliri a Mariei si cel al Intruparii Mele. (25.11.1943)

   TRANSFORMAREA MARIEI DIN IUBIRE PENTRU ISUS PE CARE IL POARTA IN EA
                                                     (din I Quaderni del 1943)

 

 Maria Spune: "Din ziua in care L-am purtat pe Fiul Meu in Mine, am vazut totul cu alti ochi. In aerul care Ma inconjura, in soarele care Ma incalzea, in raza de luna care cobora in camaruta Mea pentru a-Mi tine tovarasie in timpul meditatiilor Mele nocturne, in stralucirea stelelor, in florile din mica Mea gradina, in campiile Nazaretului sau in apa care canta in fantana pe care o construise Iosif pentru a-Mi evita oboseala fizica si morala de a iesi din singuratatea Mea obisnuita, in mieluseii cu glas de copii, Eu Il vedeam pe Domnul Meu, Tatal Fiului Meu, Mirele Spiritului Meu feciorelnic, Il vedeam, mai ales, pe Copilul Meu pentru care totul fusese facut. Ochii Lui erau deschisi in Mine, iar Eu vedeam cu ochii Dumnezeului Meu care era Copilul Meu.
   Virtutile cresteau puternic in Mine precum fluxul marii si cu cat crestea Copilul Meu, cu atat mai mult perfectiunea Sa infinita patrundea in Mama Sa, ca si cum puterea pe care o va degaja in timpul celor trei ani ai ministerului Sau Ma invaluia pentru a Ma reinnoi spiritual cu totul.
   O, fiica! Dumnezeu, in bunatatea Sa, a facut sa fiu salutata ca "Cea plina de Har". Dar in Mine a fost plinatatea atunci cand Eu si Fiul Meu eram una. Atunci a avut sufletul Meu, care era una cu Dumnezeu,  abundenta virtutilor Lui Dumnezeu.
   Caritatea a avut suprematia in acel moment. Daca inainte iubeam, am depasit apoi iubirea creaturii, pentru ca Iubeam cu Inima Mamei Lui Dumnezeu. Ardeam. Incendiul este un val de promoroaca pe campie iarna, in comparatie cu ardoarea care era in Mine. Am privit creaturile nu doar cu ochi de femeie, ci cu Spiritul Miresei Celui Preainalt si al Mamei Mantuitorului. 
   Maternitatea Mea spirituala a inceput atunci, fiindca nu a fost nevoie ca batranul Simeon sa vorbeasca pentru ca sa-Mi cunosc destinul. Stiam, pentru ca aveam Intelepciunea- pe Fiul - in Mine.  Ea devenea trup in Mine, iar cuvintele Sale curgeau ca sangele in fiinta Mea si se varsau in inima, unde Eu le pastram. Viata viitoare a Fiului Meu n-a avut secrete pentru Mama Sa care Il purta. Si daca aceasta era o tortura, caci eram Femeie, era si o mare fericire, asemanatoarea cu cea a Fiului Meu, pentru ca a face voia Tatalui si a rascumpara sufletele pentru a-i  reuni cu Dumnezeu pe cei care sunt despartiti de El si a obtine anularea greselii si marirea Gloriei Tatalui, in aceasta consta fericirea adevaratilor copii ai Lui Dumnezeu. Iar  dulcele Meu Isus si cu Mine, Mama Sa, din bunatatea Lui Dumnezeu, suntem stramosii familiei.
   Cand cineva iubeste cu adevarat, nu traieste pentru sine ci pentru ceilalti. Cand cineva Il are pe Dumnezeu, iubeste in mod desavarsit iar celelalte perfectiuni vin in urma caritatii. Chiar si simturile umane se perfectioneaza prin faptul ca tot ceea ce ne inconjoara primeste o lumina, o voce, o culoare diferita si, mai ales, totul poarta un semn pe care-l vad numai aceia care Il au pe Dumnezeu: al sau, sfant si inefabi;  si nu este nevoie sa rostim cuvinte pentru a ne ruga deoarece ajunge ca privirea noastra sa se opreasca asupra lucrurilor create, pentru ca inima noastra sa se inalte in cea mai inalta rugaciune care exista: contopirea cu Creatorul.
   Sa cantam atunci Magnificat pentru toate lucrurile pe care Creatorul le-a facut pentru noi, caci, Maria, cand ne daruim Lui Dumnezeu, Dumnezeu face din noi regine si ne incredinteaza averile Sale, astfel incat si cea mai umila dintre noi poate afirma: Sufletul meu mareste pe Domnul, care  a privit la slujitoarea Sa pentru care a facut lucruri mari, iar numele meu de acum inainte va fi "fericita!"  (1.12.1943)

   IUBIREA MARIEI

(din I Quaderni del 1943)

   

Maria spune: "Nu te lasa intristata de gandul ca Ma iubesti atat de putin. Nu esti singura. Dar Eu sunt Mama, inteleg si iert. Acestea sunt lacune ale celor care sunt inca imperfecti. Iubirea Mea nu este mai mica din cauza ca nu sunt iubita mai mult. Imi ajunge sa-L iubiti pe Fiul Meu, iar tu Il iubeai mult inca de pe atunci cand pe Mine nu Ma iubeai decat putin.

   Iti voi atrage atentia asupra unui fapt din viata Mea de Mama a Lui Dumnezeu, care scapa multor persoane si care este un indiciu sigur al viitoarelor relatii dintre Mine si cei pe care Isus i-a rascumparat.

   Atunci cand pastorii au ajuns la pestera, ei nu aveau ochi si cuvinte de iubire decat pentru Copilul Meu. Iosif si cu Mine eram pentru ei persoane secundare. La picioarele mizerei iesle in care dormea, atunci cand nu dormea pe genunchii Mei, acestia si-au depus darurile si duiosia. Si nu regret ca nu Mi s-au adresat laude ca plantei care adusese pe lume Floarea Cerului. Imi ajungea ca Il iubeau pe Copilul Meu, si ca Il iubeau mult. Caci pe urma il vor ura atat de multi! Printre cei care au asistat la ritualul prezentarii la Templu, nimeni n-a avut vreun gand pentru Mine. Ei priveau Comoara Mea si o laudau pentru frumusetea sa supraomeneasca. Dar nu aduceau nici o lauda Mamei Sale. Numai sfintii M-au recunoscut ca ceea ce eram, iar Elisabeta, Simeon si Ana au vazut in Mine pe Mama Salvatorului, aducandu-Mi prin aceasta recunoastere, cea mai sublima dintre laude. Aceste trei persoane erau "sfinte".

   Spiritul Sfant lucreaza in inimile sfintilor si le da lumini de cunoastere supranaturala. Spiritul Sfant lumineaza inimile sfintilor pentru ca ei sa Ma vada. A Ma vedea in lumina Lui Dumnezeu inseamna a Ma iubi cu adevarat. Fiul Meu actioneaza prin El Insusi pentru a va atrage la Iubirea Sa. Eu va iubesc si astept, rugandu-Ma pentru voi.

   Eu sunt Fecioara asteptarii. De la cea mai frageda varsta, L-am asteptat pe Cel asteptat de popoare. Eu sunt Co-Rascumparatoarea care asteapta momentul sa moara la picioarele Crucii pentru a va da viata. Eu sunt Mama care asteapta adevarata voastra iubire, si nu cultul superficial care se limiteaza la multe cuvinte. A te ruga nu inseamna a spune multe cuvinte. Inseamna a iubi. Inseamna a-ti lasa inima sa vorbeasca.

   Eu sunt Cea tacuta. Ca noua Eva, Eu va invat tacerea. Caci prin cuvant a intrat ispita in Eva. Si prin tacerea Mea a intrat in lume Mantuirea. Invatati de la Mine virtutea tacerii, pentru ca in tacerea exterioara inima ii vorbeste Lui Dumnezeu si Dumnezeu inimii. Tacerea Mea nu era o tacere inerta a unui suflet mort. Dimpotriva, ea era o lucrare foarte activa pe plan spiritual.

   Cand Copilul Meu era in bratele Mele, am rostit pentru El oferirea catre Tatal, pentru El care nu stia sa vorbeasca, caci nu era decat un nou-nascut care stia doar sa planga - Fiul Meu Dumnezeu, Glasul Tatalui, Cuvantul Tatalui coborandu-Se pana la a nu fi decat un pruncusor care plange cu glas de mielusel. Primul "Tatal Nostru" l-am spus Eu in pestera rece din Betleem, ridicandu-L in brate pe Mielul Meu venit in lume pentru a fi ucis si pentru a da viata mortilor cu sufletul. Eu am spus prima, plangand, "Faca-se Voia Ta". Si stii ce inseamna pentru Mama sa spuna aceste cuvinte Celui Vesnic?

   Acum, cand vad ca, din iubire pentru Fiul Meu, o creatura indeplineste vointa divina, care este, inainte de orice, vointa de iubire, eu anulez datoria sa fata de Mine, iar Iubirea Mea pentru ea creste. Pe urma, mi-o aduce Isus. Ii las Lui Isus al Meu grija de a Ma face iubita. Caci acolo unde este El este si Spiritul Lui Dumnezeu. Iar acolo unde este Spiritul Sfant sunt Stiinta si Lumina. Este deci inevitabil ca voi sa fiti invatati si iubirea fata de Mine.

   Apoi, cand ajungeti sa Ma iubiti cu adevarat, Eu vin. Iar venirea Mea este intotdeauna bucurie si salvare.  (2.12.1943)

   MARIA, FECIOARA LUMINOASA SI RAMASA IN UMBRA

(din I Quaderni del 1943)

 Isus spune: "Mama Mea ti-a vorbit despre umbra in care era invaluita ca Mama a Lui Dumnezeu... Daca toata lumea observa ceva special la aceasta pereche sarmana care trecea pe strazile intesate, cum ar fi o lumina sau un parfum, aceasta nu le limpezea orbirea si nu vorbea surzeniei spiritului lor. Era la fel cu perceperea soarelui, pe care il are cineva deasupra capului, prin niste fasii de panza opaca, fara a-l vedea cu adevarat, sau a unui zgomot indepartat, care de abia ajunge la ureche, precum un suflu de aer ce poarta sunete in care nu se mai deslusesc cuvinte.

   Mama Mea S-a numit "Cea Tacuta". Ar trebui adaugate inca multe atribute litaniilor Sale si ar fi mult de meditat asupra acestor atribute. A fost si este Fecioara tacuta, Fecioara luminoasa si Mama a Luminii.

   Ea a ridicat, cu extrema reticenta, cateva valuri pentru evanghelistii Mei, dar numai pentru lucruri pe care, cu stiinta Sa supranaturala,  le considera utile interesului Meu. In ceea ce O priveste, tacere absoluta. Ea pastra totul in Inima Sa, cum afirma Luca, iar din Inima Sa scotea amintiri pentru cei dragi ai Ei, ca pe niste perle dintr-un sipet.

    Nu trebuie deci sa va mirati ca oamenii din multime n-au putut intelege, chiar daca erau sfintiti de trecerea Mamei Mele. Ei nu erau, asa cum a spus Ea, niste sfinti. Mai mult sau mai putin buni, Il aveau pe Dumnezeu departe de inima lor, iar acolo unde nu este Dumnezeu, nu este lumina. 

   Nu trebuie sa va mirati nici ca Dumnezeu a ocrotit-O pe Cea  Binecuvantata, sub valul unei vieti in aparenta obisnuita. Lui Dumnezeu nu-I place ceea ce le place oamenilor: celebrarile, si cu atat mai putin, auto-celebrarile umane. Lumea este profanatoare iar Satana este cu atat mai viclean cu cat este invins. Dumnezeu apara de curiozitatea nesanatoasa si de capcanele otravite pe creaturile cele mai iubite si pe El Insusi in ele, caci are o mare grija de instrumentele Sale, dorind ca acestea sa-si indeplineasca misiunea. El reveleaza numai "Sfintilor" adevarul ascuns.

   Si nu trebuie sa va mirati ca Maria, dupa nasterea Mea, a aparut inca si mai mult ca o femeie obisnuita: o tanara mama, nimic mai mult. La fel ca ciboriul din care a iesit Ostia Preasfanta, Ea era acum Preasfanta pentru Ea insasi, dar nu-L mai purta pe Sfantul sfintilor. Si daca va ganditi la faptul ca Sfantul sfintilor, in momentul in care a rascumparat, cu o eterna suveranitate, Pamantul, pe locuitorii lui, pe defunctii si pe viitorii lui locuitori, a aparut in ochii lumii ca un raufacator schingiuit pentru faradelegile Sale, este logic ca Mama Sa, din momentul in care a devenit Co-Mantuitoare si a participat, deci, la rascumpararea Pamantului, a aparut ca o simpla, sarmana femeie.

    Timpul luminos in  care Eu M-am format in Ea trecuse, iar splendoarea bucuriei, care in noaptea nasterii umpluse inima Mariei, pestera si Cerurile, s-a atenuat in zorii zilei in care incepuse sa rasara soarele mantuirii, soare vopsit cu sange si format din durere nesfarsita. Zorile au gasit-O pe Maria deja cufundata in chinurile viitoare. Ofranda fusese deja facuta in numele Meu si cele doua fraze, cele mai crestinesti de pe pamant, s-au legat una de alta pentru a forma un lant si a sugruma Raul: "Iata  roaba Domnului" si "Doamne, faca-se voia Ta".

   Buze sfinte, buze binecuvantate ale Mamei Mele, care ati imprumutat neputintei Mele de prunc sunetul virginal al cuvintelor perfecte! Cerul s-a aplecat asupra "da"-ului Sau eroic, repetat atunci cand maternitatea il facea de doua ori eroic, si a venerat in Ea pe Martira mantuitoare. Ca un colier caruia i se adauga zi de zi cate o perla, sirul zilelor pline de durere ale Mariei a inceput. La sfarsit a fost Golgota.

   Pentru aceasta indelungata durere va spun: "Iubiti-O". Eu va binecuvantez atunci cand Ma iubiti. Dar pentru iubirea pe care i-o dati Mamei Mele, va pregatesc un loc mai stralucitor in Cer."   (3.12.1943)

                                                                            "Regina Pacis" nr.169

   Despre viata Mariei Valtorta si cateva din mesajele primite, puteti gasi la eticheta:
http://dinimaginatie.blogspot.ro/search/label/Maria%20Valtorta