duminică, 1 septembrie 2013

TRANSFORMAREA DURERII


   Adam, abia incalcase porunca divina, si remuscarea il si cuprinse, il stapani o rusine. Acum el se temea de prezenta Lui Dumnezeu cu care conversa inainte, familiar. Groaznica sentinta: "Vei muri!" , se intipareste deja in firea omeneasca si o despoaie de privilegiile date. O noua viata incepe pentru primii nostri parinti vinovati. Lumea imensa nu se mai deschide pentru ei decat ca un pamant de surghiun, si de acum inainte omul isi va castiga in sudoarea fruntii sale, painea de fiecare zi, din pamantul devenit dintr-o data steril. 
   Cate mizerii si rele, cate neputinte si dureri carora pacatul le-a deschis portile acestei lumi, si care se fac uneltele dreptatii divine! Asadar, s-a terminat cu toate. Nu mai exista Paradis pe pamant pentru nefericitii copii ai lui Adam. Durerea se inaspreste pe acest pamant, si acum aceasta buruiana amara va creste aici, va persista, udata de izvoare multe si abundente.
   Iti vei pune intrebarea: totusi, Dumnezeu este, oare, bun? Da, este adevarat ca Dumnezeu este bun si milostiv. Dintre toate perfectiunile descoperirilor Sale infinite, aceea asupra careia El insista mai cu drag este aceea a descoperirii bunatatii si milei Sale. Fara indoiala, El i-ar fi putut ierta pe primii nostri parinti, dar remuscarea si cainta n-ar fi sfasiat in mai mica masura inimile lor, ori remuscarea si cainta inca sunt durere. Da, Dumnezeu e bun, dar El e si drept. "Nu trebuie sa uitam - imprumutand limbajul lui Tertulian - ca El nu poate fi bun fara a ura raul; ca El nu poate ura raul fara a-l combate; ca El nu-l poate combate fara a-l pedepsi."
   Dar dreptatea si mila nu se pot desparti una de alta in Dumnezeu. Daca El nu l-a scutit pe om de suferinta, El a pus in durerile noastre o virtute destul de puternica, nu numai pentru a plati datoriile noastre, ci si pentru a ne imbogati; aceasta durere va fi mai intai o satisfactie, dar nu si un merit; ea nu numai ca va inchide iadul, ci va deschide Cerul.
   O adanca uimire, o admiratie plina de iubire si recunostinta, iata care trebuie sa fie sentimentele sufletului nostru in fata acestei bunatati divine!
   Asadar, cand durerea ne copleseste, sa ne amintim ca suferim pentru ca suntem fiii unui pacatos care, in mod liber si din propria alegere, s-a facut el insusi om al durerilor; in loc de a murmura, sa binecuvantam mila divina care transforma astfel unealta insuficienta a unei dreptati ofensate, intr-un ajutor folositor si puternic.
   Sa nu zabovim prea mult in a considera durerea ca pe o pedeapsa a pacatului. Sa ne intoarcem privirile de la aceasta viziune a justitiei divine, spre a le indrepta asupra unei privelisti in stare sa afecteze orice inima. O iubire a Lui Dumnezeu pentru suflete! Un Dumnezeu preabun, un Dumnezeu Parinte al tuturor bunurilor, un Dumnezeu care nu poate ura nimic din ce a facut, nu este autorul durerii.
   Ce spun? De-abia cele dintai lacrimi au brazdat obrajii omului, de-abia aparu pe pamant durerea, si iata ca Dumnezeu, neputand sa-l scuteasca pe om de ea, a fost atat de miscat incat n-a putut consimti ca omul sa sufere singur. "Atat de nesuferita a fost pentru Dumnezeu aceasta priveliste a primelor lacrimi ale parintilor nostri, incat se hotara sa le verse pe ale Sale si, inainte chiar ca sangele nostru sa fi stropit pamantul in care l-a asezat Creatorul, El si l-a promis pe al Sau si ne-a fagaduit ca-L va varsa in intregime pe al Sau" (Mgr. Gay).
   Iata trei lucruri sigure care pun pe deplin aceasta nemarginita compatimire a Lui Dumnezeu fata de om.
   Inainte de toate, e sigur ca Fiul Lui Dumnezeu ar fi putut sa nu intreprinda rascumpararea neamului omenesc. El nu i-a rascumparat pe ingerii razvratiti... Cata bunatate arata El omului!
Este sigur ca, facandu-Se om pentru a savarsi mantuirea lumii, ar fi putut lua un trup lipsit de suferinta, precum era acela al lui Adam inainte de pacat. Este sigur, in sfarsit, ca Isus Cristos, luand un trup supus suferintei si mortii, ar fi putut sa nu moara. Credinta mi-o spune limpede; un act al Lui Isus Cristos, un cuvant, o picatura de sange divin ar fi fost suficient pentru a curati lumea de pacate. (Pie Pelicane - Jesus Domine)
   Ori, El a voit sa treaca prin toate umilirile, prin toate neputintele omenirii noastre. Si pentru ce oare? Pentru a ne arata prisosinta iubirii Sale, cum se exprima Sfantul Pavel.
   Ah! Cum intelegem ca credinta crestina, neputand vindeca intreaga durere in cei suferinzi, o pune sub ochii chipului Divinului Crucificat! Crucifixul, intinzandu-si spre cei nefericiti cele doua brate insangerate, face sa coboare in ei curajul de a suferi, curmand tot ceea ce e suparator si deznadajduit in suferintele lor. Ce cruzime sa indepartezi crucifixul de la capataiul celor suferinzi! Da-ni-L pe Dumnezeu suferind, pe care sa-L adoram! Singur El ne poate incuraja in incercare, invatandu-ne ce trebuie sa gandim despre suferinta.

O femeie din secolul al XVIII-lea, bogata, inteligenta, foarte cautata, dar cazuta dintr-odata in nenorocire, spune filosofilor de la care primeste lectii impotriva religiei: Acum dati-mi pe Dumnezeul meu; am nevoie de El." (Xavier Marmier - Discours de reception a l'Academie)
   Dar oare pentru ce omul sufera? Ratiunea omeneasca s-a epuizat in jurul acestei teribile probleme. S-o lasam sa se agite in solutiile cele mai ridicole. In ceea ce ne priveste pe noi, sa ascultam credinta crestina. Ce ne spune ea? Ea ne cheama pe Calvar; acolo ea ne arata pe lemnul sangerand al Crucii, pe Acela care a suferit cum nimeni niciodata n-a suferit; apoi, intredeschizand Cerul, ea ni-L arata pe Dumnezeu exercitand infricosata Sa dreptate impotriva Fiului Sau. Ea ne spune sa plecam urechea si sa auzim vocea cereasca a Lui Dumnezeu, spunand: "Iata Fiul Meu preaiubit, prin excelenta!"
   - Ei bine, Dumnezeul meu!  Pe acest Fiu preaiubit dreptatea Ta Il abandoneaza la astfel de chinuri?
   - Da, raspunde Dumnezeu, caci citeste deasupra capului Sau, titlul crimei Sale: "Acesta este Isus, adica Mantuitorul: Hic est Iesus. El sufera, moare pentru a izbavi pe toti care cred in El!"
   Sa incercam sa cuprindem acest mister al Crucii si al suferintelor noastre.
   Venind sa sfinteasca aceasta viata, Isus Cristos ar fi putut sterge blestemele care apasa asupra omenirii si sa faca de prisos, prin suferintele Sale, orice alta ispasire. El n-a voit acest lucru din motive mangaietoare si totodata glorioase pentru noi.
   Pacatosi din nastere, pentru ca suntem fiii unui pacatos, noi devenim pacatosi cu voia, asemenea lui, pentru ca el ne-a slabit, iar urmarea pacatului este suferinta. Cine ar sti ca pacatul este cel mai mare rau, raul prin excelenta, unicul rau, daca Dumnezeu, prin pedepse sensibile, nu ar fi pus oarecum acest mister sub ochii nostri?
    Cine ar putea ghici ca pacatul este moartea supranaturala a sufletului nostru, daca, dupa ce a fost consumat, nimic n-ar fi fost tulburat in viata noastra naturala?
    Cine oare ar crede ca Dumnezeu este vatamat, daca El n-ar pedepsi pe pacatos? Moartea e cortegiul lugubru al durerilor care o preced, ea e pretul pacatului: stipendium peccati mors.
   Astfel, Isus moare pentru a ispasi pacatele tuturor oamenilor, si fiecare dintre noi trebuie sa sufere pentru a-si aplica siesi meritele Mantuitorului.
   Isus Cristos, murind pe cruce, a ispasit El Insusi crimele noastre,  oferindu-Se Parintelui Sau in locul nostru, ca pret de rascumparare. Este aici un mare mister de mantuire, scris in fiecare pagina a Sfintelor Scripturi; e toata religia, intreaga temelie a credintei noastre, motivul sperantei, imboldul cel mai viu al iubirii noastre fata de Dumnezeu. Dar nu ne ramane oare decat sa ne incrucisam bratele si sa spunem: "Deoarece Isus Cristos a platit pentru mine, eu nu datorez nimic justitiei divine; intrucat El a fost incoronat cu spini, eu pot sa ma incununez cu roze?!" Acest limbaj ar fi lipsit de pietate si ar fi blasfemiator. Nu este de ajuns sa credem in Isus Cristos si in puterea Patimilor Sale.
   Desigur, Sangele Lui Isus Cristos purifica sufletul nostru si-i da, prin dezlegarea sacramentala, haina nevinovatiei cu care fusese imbracat in ziua botezului sau.
   Dar ne ramane sa suferim o pedeapsa vremelnica, a carei masura si gravitate nimeni nu o poate cunoaste cu exactitate; aceasta e pedeapsa care ramane dupa iertare, e usoara comparatie pentru pedepsele infinite meritate de pacatele noastre. 
   Ei bine, aceasta mica, dar indispensabila datorie, noi o putem plati primind cu resemnare si purtand cu curaj suferintele inevitabile legate de viata omeneasca, de conditia noastra particulara; purtand aceasta cruce de fiecare zi, ne vom asocia suferintele noastre acelora ale Mantuitorului, spre a avea parte - dupa doctrina Sfantului Pavel -, intr-o zi, de Marirea Sa.
   Daca Dumnezeu a lasat suferinta, El i-a schimbat profund sensul si importanta; omul va varsa lacrimi, dar va intelege aceste cuvinte stranii: "Fericiti cei ce plang"; omul va continua sa sufere, dar va adora pe Calvar privelistea unei resemnari dumnezeiesti; omul va avea de purtat o multime de lupte, dar va fi incurajat de gandul la rasplata vesnica. In felul acesta suferinta, pedeapsa a pacatului, devine leacul ce vindeca sufletul nostru; un leac amar si care repugna delicatetii noastre; sa binecuvantam pe Dumnezeu pentru ca ni l-a pus la indemana, si - ca sa zicem asa - pe buzele noastre (dupa P. Felix).
   Iata partea milei Lui Dumnezeu, in durere!

                                                                  A. Clement - "ALINAREA DURERII"

2 comentarii:

  1. Laudat sa fie Isus si Maria!
    Draga Daniela,nustiu ce se mai intampla cu tine...ti-am trimis si luna
    trecuta in data de 2 august Mesajul Mamei noastre dragi ,am observat ca nu mi-ai raspuns.
    Te imbratisez cu mult drag!
    Te pun in bratele Mamei noastre sa te te duca spre Inima lui Isus,pe tine si pe toti cei drag tie!

    Mesajul Mesajul de azi

    02/09/2013 de la
    Fecioara Maria Mesaj dat prin Mirjiana
    .
    Laudat sa fie Isus si Maria !

    Dragi copii, va iubesc pe toti, voi toți, copiii mei, sunteți cu toții în inima mea, cu toata dragostea de Mama și dorința de a duce pe toata lumea să cunoască bucuria lui Dumnezeu, de acee eu spun ai nevoie de apostoli umili, cu o inima deschisa, acceptand cuvântul lui Dumnezeu și de a ajuta pe alții, astfel încât, ca prin Cuvântul lui Dumnezeu, să înțeleagă sensul acestei vieți. Pentru a face acest lucru, copiii mei, trebuie, prin rugăciune și post, ascultati cu inima ta și să învețe să-l asculte. Trebuie să învețati să refuzati tot ceea ce va duce departe de Cuvântul lui Dumnezeu și sa tânjiti după doar ceea ce va aduce mai aproape. Nu va fie frică, eu sunt aici.Voi nu sunt singuri. Mă rog ca Duhul Sfânt să vă reînnoiască, să vă întărească. Mă rog Duhul ui Sfânt, astfel încât de ai ajuta pe alții, sa se vindece singuri. Mă rog ca, prin El, sa deveniti copii ai lui Dumnezeu, apostolii mei.

    Doamna noastră, apoi, cu mare îngrijorare, a declarat:
    Pentru Isus, pentru fiul meu,ii iubesc pe cei pe care El ia chemat și tânjea după binecuvântarea de aceste mâini care numai El i-a consacrat. Să nu mai domnească rău.

    Din nou vă invit sunt alături de păstori vostri ,Pastorii mei inima mea va triumfa. Nu lăsați răul sa va separe de pastorii vostri.
    Laudat sa fie Isus si Maria!

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga mea Silvia, iti multumesc pentru mesaje.
    Nu ti-am raspuns la mesajul de luna trecuta, caci am avut in aceasta perioada casa plina de rude venite in vacanta. A fost un du-te vino la noi si inca nu s-a terminat. M-am bucurat ca ne cauta, ca se simt bine la noi, mai ales ca doar in perioada verii suntem cautati. Cum vine toamna, fiecare la casa lui, cu serviciul, cu scoala...
    Noi suntem bine - multumim Domnului. N-au lipsit incercarile, dar ele fac parte din planul pe care Dumnezeu il are cu noi si de aceea eu ii multumesc si pentru ele.
    Nici eu n-am mai stiut nimic de tine, daca ai fost in Romania, daca mai esti inca sau ai plecat. Sper ca esti bine.
    Te imbratisez si eu cu mare, mare drag.

    Laudat sa fie Isus si Maria!

    RăspundețiȘtergere