GIACOMINO GAGLIONE, apostolul suferintei

     de Renzo Allegri

"Nu discuta si nu rationa asupra chinurilor si asupra contradictiilor, ci primeste-le cu seninatate si rabdare, fiindu-ti destul sa stii ca provin de la Vointa Lui Dumnezeu."
                                                                                                                Padre Pio

   Giacomino Gaglione, o figura de exceptie, fiu spiritual al lui Padre Pio, discipolul sau pe calea suferintei, este un mare sfant a carui cauza de beatificare este in curs. In cartea intitulata "Padre Pio, il Santo dei Miracoli" (Padre Pio, Sfantul miracolelor), Renzo Alegri ne dezvaluie impresionanta poveste a celui care afirma despre sine ca reprezinta "cel mai mare miracol al lui Padre Pio."
   Nascut la Marcianise, in provincia Caserta, la 20 iulie 1896, Giacomino Gaglione era primul nascut al unei familii foarte cunoscute. Tatal sau, Valerio, era avocat, iar mama, Amalia Novelli, era de neam nobil si foarte bogat.
   A crescut extrem de rasfatat, devenind un tanar invidiat de toti. Ii placea studiul dar si sportul, in special fotbalul si ciclismul, care in acei ani incepea sa devina popular. Participa la competitii de ciclism si chiar a castigat catva dintre ele. Iubea petrecerile, balurile si, fiind bogat, frumos si vesel, era visul tuturor fetelor, pe care le curta cu placere.
   In 1912 a inceput sa simta dureri ciudate in calcaiul drept. In zilele urmatoare i s-au umflat articulatiile picioarelor si gambele. Durerile erau atroce. Dupa cateva luni era paralizat, imobilizat la pat, hranit de mama sa.
   Au fost consultati cei mai celebri specialisti, a facut fel de fel de tratamente, de masaje,  de bai in diferite statiuni termale. Apoi interventii chirurgicale, dar totul a fost inutil. Giacomo insa nu si-a pierdut speranta. Iubea viata, voia s-o traiasca cu orice pret si se lupta cu boala, ca un leu.
   Pe la 19 ani s-a indragostit de o verisoara care locuia in acelasi palat. In fiecare zi cerea sa fie dus in apartamentul matusii, pentru a fi alaturi de fata. Facea chiar proiecte de casatorie, pentru ca era sigur ca se va vindeca. O coplesea pe fata cu cadouri: inele, coliere,  bratari de aur. Acea verisoara a devenit ratiunea sa de a trai si alaturi de ea, Giacomino uita chiar ca este atat de bolnav.
   La inceput, familia celor doi tineri au lasat lucrurile in voia lor, dar la un moment dat, mama fetei si-a dat seama ca acestea pot lua o intorsatura grava. Boala lui Giacomino nu lasa loc sperantei, iar ea nu voia ca fiica sa sa se lege pentru totdeauna de un infirm. A intervenit, deci, cu hotarare, si-a infruntat cumnata, mama lui Giacomino, si i-a cerut ca tanarul sa inceteze imediat orice relatii cu verisoara sa.
   Doamna Amalia stia ca pentru fiul sau, a rupe aceasta legatura afectiva, insemna moartea. A incercat sa temporizeze, dar in final a trebuit sa se decida. Cand a inteles situatia, Giacomino a apucat, cu un tipat, niste foarfeci de pe masa si a incercat sa-si taie gatul.
   Din clipa aceea a intrat intr-o criza inspaimantatoare. Nu mai voia sa traiasca.
 Revoltandu-se contra destinului, injura, blestema, o jignea pana si pe mama sa, nu mai voia sa manance, dorea doar sa moara. Pentru a-l impiedica sa comita gesturi tragice, au fost nevoiti sa nu-l mai lase singur deloc.
   Criza cumplita si inspaimantatoare a durat pana la sfarsitul lunii iunie 1919, cand Giacomino a citit un articol despre Padre Pio, despre stigmatele sale si despre vindecarile pe care le mijlocea. In inima lui Giacomino a revenit speranta. "Vreau sa merg la Padre Pio", spunea el familiei. Vorbea despre calugar cu mare entuziasm. Era convins ca de la San Giovanni Rotondo se va intoarce vindecat. A reinceput sa vorbeasca despre verisoara sa, si sa faca noi proiecte de casatorie. Asemenea entuziasm a fost de natura sa-i sperie pe parintii tanarului. Se gandeau terorizati, la eventualitatea ca fiul lor nu ar obtine vindecarea mergand la Padre Pio. De aceea, au incercat sa-l faca sa renunte la acea calatorie, dar el voia sa plece cu orice chip.
   Dupa o calatorie dramatica, Giacomino se afla, in sfarsit,  in fata lui Padre Pio.  "Dupa spovada, a povestit el, Padre Pio m-a privit cu ochii sai atat de adanci si de frumosi si mi-a zambit, cu un zambet de copil, pe care-l pastrez mereu in inima mea..."

Giacomino Gaglione primind 
impartasania de la Padre Pio

   Vazandu-l pe Padre Pio, uitase de motivul calatoriei sale.
   Asteptase luni intregi acea intalnire, ca sa ceara vindecarea de o boala care-l tinea imobilizat de sapte ani. Doar un mare eveniment putuse sa-l distraga
 intr-atat incat sa uite pentru ce venise pana acolo. Iar acest eveniment era, ca descoperise, in mod misterios, "sensul profund" al vietii sale. In fata lui Padrei Pio care purta in propriul sau trup semnele patimirii si mortii Lui Cristos, Giacomino Gaglione a "intuit" misterul si valoarea suferintei. A inteles maretia lui Padre Pio si a "simtit" ca este, intr-un fel, asemanator cu acesta, adica rastignit. A simtit "vocatia" pentru o actiune spirituala gigantica: a suferi pentru a colabora cu Cristos, prin suferinta, la Mantuire.
   Chemarea era limpede si puternica, iar el i-a raspuns acceptand. Va povesti apoi: "In timpul acestei intalniri, Padre Pio mi-a facut o operatie chirurgicala: mi-a inlocuit capul cu altul nou.  Este un miracol sa faca sa umble un tanar paralitic, dar e si mai mare miracol sa-l faci sa primeasca cu bucurie, pentru toata viata, Vointa Lui Dumnezeu."
   Giacomino Gaglione s-a intors acasa schimbat. In palatul din Marcianise, in lipsa sa,  muncisera cu totii pentru a schimba aranjamentul mobilelor, convinsi fiind ca se intoarce vindecat. Au ramas dezamagiti cand au vazut ca minunea nu s-a intamplat. Dar si-au dat imediat seama ca Giacomino devenise alta persoana. Era vesel, bucuros, cum nu mai fusese din 1912, adica de cand se imbolnavise. Radea, glumea, iar chipul sau era iluminat de o misterioasa bucurie interioara. Pentru Giacomino Gaglione a inceput o noua existenta. Intalnirea cu Padre Pio facuse sa se aprinda scanteia unei intelegeri, a unei colaborari: misiunea suferintei acceptate si suportate, pentru salvarea fratilor. Din ziua aceea, Giacomino Gaglione va fi un "rastignit surazator". Isi va dedica intreaga viata bolnavilor, pentru a-i invata ce valoare imensa are suferinta.

Giacomino Gaglione

  Cincizeci de ani a purtat Padre Pio stigmatele in trupul sau; cincizeci de ani a stat Giacomino Gaglione intins pe acel sezlong rulant de fier, ca pe o cruce. Padre Pio a fondat "Casa de Alinare a Suferintei", unde bolnavii sa poata fi tratati si asistati cu iubire; Giacomino a fondat "Apostolatul Suferintei", o miscare care grupeaza persoane cu fizicul martirizat de boli, pentru a le oferi idealuri extraordinare. Din cauza conditiei lor, bolnavii se simt inutili, o povara suportata cu greu de cei din jur, mortificati in aspiratiile lor, dar el le-a dezvaluit ca, prin  misterul Trupului Mistic al Lui Cristos, ei pot deveni mari protagonisti ai istoriei omenirii, adevarati salvatori ai lumii.
   Giacomino a devenit fiul spiritual al lui Padre Pio, care ii semana cel mai mult. A reprezentat unul dintre "miracolele" cele mai rasunatoare infaptuite de Dumnezeu prin mijlocirea lui Padre Pio, de care a ramas legat pentru totdeauna, cu care a fost in contact si a comunicat mereu. Adeseori Giacomino, pe patul sau de suferinta de la Marcianise, "simtea" celebrul parfum al lui Padre Pio, "semnul"  ca acesta era acolo, langa el. De multe ori, chiar "il vedea" pe Padre Pio.

   Multe persoane veneau sa-l viziteze, sa-i ceara sfaturi. 
   Putea sa-si miste doar mainile, pe care si le folosea pentru a mangaia si instrui: scria in medie 3.500 de scrisori pe an, bolnavilor care aveau nevoie de incurajarea sa, scria articole pentru diferite reviste, a fondat o publicatie, participa si conducea pelerinaje la Lourdes, la Loretto, la San Giovanni Rotondo.
   A murit la 29 mai 1962. La funerariile sale a participat o multime imensa, confirmand cat bine facuse prin suferinta sa tacuta.
   De la San Giovanni Rotondo, Padre Pio a trimis o telegrama cu aceste cuvinte: "Cu Isus pe Cruce, cu Isus in Sfantul Paradis."
   Unui fiu spiritual care, in zilele acelea l-a intrebat dac il considera pe Giacomino sfant, Padre Pio i-a raspuns: "Sfant? Giacomino este un mare sfant!"

                           surse: revista "Medjugorje-Torino nr.106 - "Regina Pacis" nr.40