Ea are chiar si un sifon

   Medjugorje, 15 august 1997,  Liturghia de dimineata in limba engleza, biserica Sfantul Iacob arhiplina. Ropote de aplauze ridica in picioare multimea atunci cand parintele Charles Mangano isi prezinta marturia. Este o adevarata minune ca a putut sa conduca celebrarea de astazi,  numai Sfanta Fecioara putea sa conduca lucrurile astfel! Nu sunt obisnuita cu aplauzele in timpul Liturghiei, dar in acea zi, marturisesc ca i-am facut cu ochiul Lui Dumnezeu, spunandu-I: "Multumesc, Doamne, ca i-ai creat pe americani!!"
   As vrea sa pot reda aici accentul new-yorkez atat de savuros al acestui preot de 36 de ani, care isi exprima admiratia pentru Sfanta Fecioara si care canta imnurile pe care le-a compus pentru Ea. Dar daca tot nu-i puteti auzi accentul, macar sa nu pierdeti cuvintele lui: un adevarat cadou din partea Mariei!

   "Astazi este o aniversare, caci atunci cand am venit pentru prima data la Medjugorje era 15 august 1984, de Sarbatoarea Ridicarii la Cer a Mariei. In acea perioada eram plin de neliniste, de indoiala si chiar de frica, pentru ca simteam in inima mea chemarea de a fi preot. Dar nu eram sigur: ideea venea de la mine sau de la Dumnezeu? Nu percepeam vointa Lui Dumnezeu pentru mine si imi spuneam: << Sunt eu in stare sa traiesc viata de preotie? Sunt eu gata sa renunt la intemeierea unei familii, la sotie, la copii...? >>
   De fapt imi doream sa ma casatoresc. Visul meu dintotdeauna era sa ma casatoresc. Cand am inceput sa ma gandesc la preotie, aveam saisprezece ani. Aveam douazecisipatru de ani cand am venit prima data la Medjugorje. Tocmai imi terminasem studiile de filosofie si teologie, si ma batea gandul sa devin profesor la universitate, in cazul in care nu as fi devenit preot. Dar tocmai in acest moment de rascruce al vietii mele, trebuia sa iau o hotarare ferma, de a ma inscrie la seminar acum, ori niciodata. Si eram foarte deprimat!
   Desigur, Il iubeam profund pe Isus, ma rugam in fiecare zi. Voiam cu sinceritate sa fac ce e bine, voiam sa-L urmez pe Domnul. De altfe, acesta era motivul pentru care ma zbuciumam atat, caci nu imi era foarte clar ce voia El de la mine.
   La sfarsitul pelerinajului, hoinaream curios in jurul bisericii, tot inspectand imprejurimile sanctuarului. Vazand pe toti acei preoti care spovedeau de dimineata pana seara, eram foarte miscat.
   Cum ploase cu catva timp inainte, oamenii ingenunchiau pur si simplu in noroi, era 
intr-adevar emotionant. Dar ceea ce ma impresiona cel mai mult, erau chiar preotii: ei ii aduceau pe oameni la Isus!
   Prietenul meu preot, care insotea grupul nostru, ne ceruse tuturor sa urcam in autobuz la ora 18.00 si sa asteptam inauntru, in timp ce, impreuna cu un alt preot, el asista la aparitii, caci avusesera sansa de a fi admisi in acea zi, in incaperea aparitiilor. Asadar ei au mers sa se roage impreuna cu vizionarii, si imediat dupa sfarsitul aparitiei, ei aveau sa vina in graba la autobuz, pentru a pleca indata spre Split si a prinde Feribotul spre Italia. De fapt, tot grupul s-a urcat in autobuz, in afara de mine.
   In jurul orei 18.00, iata ca descopar o fereastra, in partea dreapta a bisericii. Sub fereastra erau niste butoaie mari, acoperite de niste scanduri, iar oamenii le escaladasera, pentru a putea privi prin fereastra. Mi-am spus: << Trebuie sa fie faimoasa fereastra?! >> 
   M-am hotarat sa ma catar si eu pe butoaie, numai ca nu mai era loc. Deindata ce m-am apropiat de scanduri, cineva a sarit jos si, dintr-un salt,  i-am luat locul. Iata-ma deci cocotat pe scandurile mele, pentru a privi pe fereastra si imi dau seama ca probabil este incaperea aparitiilor. In orice caz, daca era asa, nici nu putea fi vorba sa ma misc! Timp de patruzeci de minute am ramas asa, in picioare, atarnat de gratiile ferestrei! Patruzeci de minute, fara a sti macar daca era camera cu pricina, inchipuiti-va asa ceva! Imi repetam fara incetare:
<< trebuie sa fie, trebuie sa fie! >> Nu m-am dezlipit de acolo pana in clipa in care, in fine, un franciscan i-a lasat pe preoti sa intre inauntru. Atunci am inteles ca era intr-adevar incaperea aceea! L-am vazut si pe prietenul meu intrand si nu voi uita niciodata expresia fetei lui, in clipa in care m-a zarit in spatele gratiilor:  << Ce cauti tu acolo?!? Cum ai reusit?!? Trebuia sa fii in autobuz! >>

Sora Emmanuel Maillard

   (Aici pierdeti partea cea mai buna, caci parintele Charles incepe sa mimeze acel dialog fara cuvinte si felul in care el insusi dadea din cap pentru a spune: << ei bine, da, amice, sunt chiar eu!!! Te miri, nu-i asa? >>)  Apoi el ingenunchiaza, iar copiii (vizionarii) intra la randul lor. In timp ce ei se roaga, in intervalul unei secunde, iata-i cazand in genunchi, vai rotulele! Nu incetam sa ma uit la ei, la plafon si imi amintesc de cel dintai gand: << doar lucruri obisnuite...! >> De fapt ma asteptam sa vad vreo lumina, sa aud vreun sunet, vreun tunet... mai succint, ceva mai spcial, o manifestare in stil 'Muntele Horeb'. Dar nu s-a intamplat nimic deosebit. Si cu cat ma uitam mai mult, cu atat imi repetam: << doar lucruri obisnuite...! >>
   La drept vorbind, eram dezamagit. Ma luptam cu mine insumi, caci ma vedeam deja intorcandu-ma acasa cu exact aceleasi intrebari; dar, in cele din urma, am acceptat si aceasta idee. Desi nu-mi convenea situatia, m-am resemnat, facand haz de necaz.
   In acel moment am auzit glasul Lui Dumnezeu in inima mea: << Eu lucrez prin ceea ce este obisnuit! >> Atunci, dintr-o data, am fost multumit si nu mai aveam nevoie de muzica ingereasca, de trompete ceresti, de fulgere de lumina... OK, e bine!
   Inca-i mai priveam pe copii, cand, deodata, am auzit-O pe Maria vorbind inimii mele, am auzit-O cu adevarat spunand: << Charles, inceteaza sa mai alergi, sa mai fi speriat,
 lasa-Ma sa-ti dovedesc vocatia! >> 
   In aceeasi clipa am avut o puternica experienta senzoriala... cum sa spun... inchipuiti-va o cada mare, plina cu apa murdara, tragi dopul si dintr-o data, iata ca toata apa aceea murdara se lasa aspirata intr-un vartej zgomotos, format in jurul orificiului de scurgere, din ce in cer mai repede, cu un zgomot de... (Aici parintele Charles mimeaza sifonul... ati auzit vreodata zgomotul unei cazi care se goleste, cu accent new-yorkez? Eu da, in acea zi!) ... iata exact imaginea a ceea ce simteam eu in interior, continua parintele Charles. Era ca si cum eram curatat, golit de tot negativismul meu. Toate ingrijorarile mele, toate spaimele, toate indoielile si celelalte angoase fusesera aspirate, asemenea apei murdare intr-un sifon; si toate intrebarile mele de genul: << Voi reusi? Nu voi reusi?  Este oare ceea ce vreau cu adevarat...? >> ma parasisera complet. Eram cuprins de o pace imensa. Puteam simti prezenta Sfintei Fecioare cu atata intensitate, nici nu gasesc cuvinte pentru a descrie aceasta experienta, era ca si cum m-ar fi luat in brate, m-ar fi strans la piept, nu voi uita niciodata! Eram fascinat ca mi s-a intamplat asa ceva, eram ca intr-o stare de soc. Nu ma asteptam de loc, nu venisem pentru asta, venisem pentru a face micile mele investigatii cu privire la Medjugorje si pentru a vedea daca este adevarat sau nu. Nu venisem pentru ca Maria sa vorbeasca inimii mele! Era ceva atat de puternic, incat ma intrebam: << oare nu cumva visez! >> Imi amintesc ca in acel moment am spus cu voce tare: << Iata, asta este! Voi fi preot! Iata ce voi face din viata mea: vreau sa-i aduc pe oameni la Isus. Este cu adevarat ceea ce vreau! >> Apoi mi-am intors privirea spre dreapta si am vazut preotii spovedind... Da, asta este, voi fi preot!.

   Aceasta a fost experienta hotaratoare, in timpul careia m-am simtit foarte mic, mic de tot. Este ceea ce mi-a schimbat radical viata
   A-i face pe oameni sa-L cunoasca pe Isus, sa-L iubeasca pe Isus, sa traiasca prin Isus, exista o mai mare bucurie?  A ajuta lumea sa se roage, sa experimenteze Iubirea Lui Dumnezeu si sa-i aduc la credinta... Uau!
   Intorcandu-ma la New York, am intrat la seminar. Am fost consacrat in 1990, sunt preot de sapte ani, iar astazi... 
 IATA-MA, MAMA! "
   __________________________
   O sora anglofona m-a ajutat sa transcriu de pe caseta, aceasta marturie. In timp ce ascultam inregistrarea, i-am vazut ochii umezindu-se si a exclamat: "dar, e incredibil!"  Ea insasi venise in acea vara a lui '84, descoperise aceleasi gratii, aceleasi scanduri, aceeasi fereastra, se catarase si ea sub vestita fereastra pentru a urmari momentul aparitiei si fusese coplesita de o experienta interioara identica celei avute de parintele Charles.
    Ceea ce dovedeste ca sifonul se afla cu adevarat printre instrumentele preferate ale Sfintei Fecioare, pentru cei care vin, chiar si numai din intamplare, in salonul Ei de infrumusetare!
                                                               Sora Emmanuel Maillard -   "Medjugorje...anii'90"