Eram singur in fata Luminii care se apropia

   In 2002, trei fosti detinuti din fraternitatea "Talharul cel Bun", au mers sa dea marturie in fata a 3.500 de elevi din diferite scoli generale si licee.
   Iata o marturie povestita de Parintele Aubry:
   

   In ajunul Liturghiilor de Craciun, strabateam culoarele inchisorii cu un carucior enorm, ajutat de unul sau doi detinuti si de un supraveghetor. Datorita generozitatii tuturor celor care au raspuns campaniei mele de Craciun, din dieceza sau din afara ei, puteam darui cate un mic cadou fiecaruia dintre cei 600 de detinuti. Trebuia sa fi vazut bucuria cu care eram primit si imbratisat. Si iata ca am ajuns in celula unui barbat in varsta de vreo 60-70 de ani, gras, cu o mustata stufoasa, si i-am spus, la fel ca tuturor:
   - "Sa veniti la Liturghia de Craciun, este maine, la ora cutare, pentru culoarul dumneavoastra,"
   - "O, nu, nu, n-am sa vin. Si pentru ce sa ma rog, domnule draga? Nu, pentru ca, trebuie sa va spun, atunci cand eram afara si vedeam un preot sau o calugarita pe strada, treceam imediat pe celalalt trotuar ca sa nu-mi poarte ghinion. Si dumneavoastra vreti ca acum, cand sunt in inchisoare, sa merg la spectacolul dumneavoastra? In nici un caz!"
   Atunci i-am spus:
   -  "Ascultati, prietene, nu este normal sa ramaneti inchis aici ca un batran sobolan prins in capcana. Iar acolo va fi o atmosfera extraordinara, lumina, vizitatori, etc. Da, desigur, vor fi si cateva rugaciuni, dar veti fi in stare sa le suportati, la varsta dumneavoastra!"
   El a inceput sa rada si mi-a raspuns:
   - "Bine, bine... Imi sunteti atat de simpatic incat am sa vin la Liturghia de maine."
   A doua zi au sosit detinutii, apoi oamenii din afara. S-au aprins luminile, ghitarele au inceput sa cante, pe scurt, era o atmosfera plina de bucurie. Iar el era acolo, asezat in primul rand. Bancile urcau in amfiteatru pana in varful peretelui din spate. Altarul era jos de tot, doar un pic inaltat, si iata ca prietenul nostru avea un aer foarte interesat. Dar dupa cateva minute, in timp ce eu celebram Liturghia, l-am vazut dand semne de neliniste si apoi cazand pe o parte, ca fara viata. Vizitatorii care erau acolo s-au precipitat, l-au ridicat, l-au batut peste obraji ca sa-si revina, si l-au asezat la loc, unde a ramas nemiscat pana la sfarsitul Liturghiei. Cand totul s-a terminat, supraveghetorii strigau pe rand diferitele culoare ca sa se insiruie si sa urce: "D2, urcati!", apoi au fost strigati cei de pe C4 si asa mai departe. Cand a venit randul omului nostru, am vazut ca ar fi dorit sa vina spre altar, sa vina la mine. Atunci m-am apropiat de el:
   - "Ce se intampla?"
   Parea speriat si repeta:
   - "Ce mi s-a intamplat?"
   - "Ah, i-am spus, nu stiu. V-am vazut cazand, dumneavoastra trebuie sa stiti mai bine, acum grabiti-va sa urcati. N-avem timp sa vorbim, dar am sa vin sa va vad dupa-amiaza. Fiti linistit, vom vorbi atunci."
   Eu nu trebuia sa revin la inchisoare in dupa-amiaza aceea, dar simteam ca era ceva important, si atunci am revenit. Nici nu intrasem bine in celula lui, ca-mi repeta:
   - "Ce mi s-a intamplat, Parinte, spuneti-mi ce a putut sa mi se intample?"
   - "Povestiti-mi prin ce ati trecut si vom incepe sa descurcam lucrurile."
   Si atunci mi-a spus:
   - "Eram asezat de vreun sfert de ora, cand mi-am aruncat privirea in sus, deasupra altarului (sala este foarte mare si foarte inalta). Si acolo, foarte sus, era o lumin destul de stranie, care ma deranja, caci nu voiam sa vad acea lumina. Si atunci mi-am plecat privirea spre altar, dar aceasta lumina ma atragea. Am privit-o din nou: era mult mai stralucitoare. Si apoi am vazut ca a inceput sa se miste. Aveam impresia ca venea spre mine. Da, se misca. Eram sigur de asta. Si mi-a fost frica. Si ma tot intrebam: oare ce este? Atunci am vrut sa-l ating cu cotul pe vecinul meu din dreapta, sa-l intreb daca vede si el acea lumina, dar nu mai era nici un vecin, nu mai era nimeni, el disparuse. Fara sa ma mai gandesc la asta, am incercat sa-l ating cu cotul pe vecinul din stanga, dar nici acesta nu mai era; m-am intors si nu mai era nimeni in sala. Aceasta era goala. M-am uitat spre altar unde dumneavoastra oficiati Liturghia, dar nici dumneavoastra nu mai erati. Altarul era acolo, si luminile,  dar eu eram singur in aceasta sala, cu fata spre lumina care se apropia, s-a apropiat, s-a apropiat. As fi vrut sa fug, sa scap, dar usa de fier era incuiata cu cheia; lumina m-a invaluit si am cazut la pamant. Oare ce mi s-a intamplat?"
   Atunci eu i-am raspuns:

Saul, drumul spre Damasc

   - "Am sa va spun pur si simplu, un pasaj din Sfanta Scriptura, si apoi o sa-mi spuneti daca intelegeti. Aceasta se intampla la cativa ani dupa moartea Lui Cristos. Ascultati cu atentie."  Si i-am spus un mic pasaj despre apostolul Paul pe drumul Damascului, pe care-l stiu pe de rost: "era la pranz, mergeam spre Damasc (subanteles, pentru a-i aresta pe crestini), cand deodata, venind din Cer, o mare lumina m-a invaluit. Am cazut la pamant si am spus: Cine esti Doamne? Am auzit un glas care imi spunea: Eu sunt Isus pe care Il prigonesti."
   El m-a intrerupt brusc:
   - Da! Asta este, opriti-va. Am inteles."
   - "Ce ati inteles?"
   - "Ei bine, am inteles ca era Isus, caci si la mine a fost la fel! Nu ca eu L-as prigoni, dar nu voiam sa aud vorbindu-se de El. Acum stiu ca El este Viu. El a venit spre mine."
   Iar acest om si-a schimbat viata complet. Avusese o viata dereglata moral, timp de treizeci de ani si era bolnav din cauza asta. Traia coplesit de rusine, strivit ingrozitor,  intr-atat incat se imbolnavise de inima, mergea tarandu-si picioarele, se ingrasase enorm si sufla ca o foca. Ori, chiar incepand din seara acelei zile, supraveghetorul i-a spus:
   - "Dar ce vi se intampla? Caci va tarati picioarele, aveati aer de bolnav, iar acum aratati aproape normal si, in locul mohorelii obisnuite, pe chip v-a aparut un suras. Inainte nu priveati pe nimeni, iar acum ne salutati. Ce s-a intamplat?"
   Iar el le-a raspuns, zambind:
   - "L-am intalnit pe Isus!"
   Supravheghetorul si-a dus un deget la tampla si si-a spus: "asta este, e nebun! "
   Iar nebunul era practic vindecat de boala sa de inima. Chiar si supraveghetorii remarcasera asta. Isi regasise pacea, venea acum la toate intalnirile, citea Biblia, reflecta...
   La iesirea din inchisoare, si el a fost intampinat de oameni care colaborau la fraternitatea "Talharul cel Bun." Ce bucurie, ce mister sunt toate aceste actiuni multiforme, dar repetate, ale Lui Dumnezeu, asupra unor oameni atat de diferiti; si ce bucurie pentru un preot sa constate ca misterele pe care le celebreaza, cuvantul pe care-l spune, au o asemenea eficacitate, cand sunt facute cu o credinta al carui beneficiar este el insusi.

                                                               ("Stella Maris" nr.398 - "Regina Pacis" nr.93)