Federico, patru ani si sase tumori

   Milano, noiembrie 2004
   

   Devastata de suparare si de ingrijorare, Sabina nu mai stie ce sa faca. Un cancer la creier, i-l va lua pe micutul ei Federico. Epuizantele sedinte de raze si chimioterapiile succesive nu au schimbat nimic si trei, din cele sase tumori, sunt inoperabile: bisturiul nu poate sa acceada in acele zone, fara sa provoace leziuni ireparabile. La Institutul de Oncologie din Milano, cel mai bun din toata Italia, un mare profesor doctor urmareste cazul indeaproape. Din punct de vedere omenesc nu exista prea mari sperante. Copilul nu are decat patru ani si se stinge vazand cu ochii. Totusi, chiar daca sufera, el nu se lasa descurajat: cu ce privire senina, intre doua crize de durere, ii spune el mamei sale:
   - Vei vedea, mamico, vom reusi!
   In acel moment, Sabina trebuie sa se refugieze in baie, singurul loc unde ea poate da frau liber lacrimilor, hohotelor ei de disperare.

   Sabina nu este credincioasa, sau mai degraba nu mai este credincioasa si se tine cu mare grija departe de Biserica. Sfanta Fecioara ar spune: "ea nu cunoaste inca Iubirea Lui Dumnezeu!" Insa, prietena sa Laura, care face parte dintr-un grup de rugaciune inflacarat, este preocupata de micutul Federico si initiaza o ofensiva de rugaciune. Timp de noua zile, fara intrerupere, fiecare membru al grupului, implorandu-L pe Isus sa-l vindece si sa usureze inima mamei sale, ranita deja de despartirea de sotul ei.
   La sfarsitul novenei, boala isi urmeaza nemilos evolutia; oare Domnul sa aiba pentru Federico un alt plan decat cel al vindecarii? 
   Laura nu cedeaza, ea are planul ei: in acele zile, parintele Antonello, un preot misionar in Brazilia ( Impreuna cu parintele Enrico P., parintele Antonello Cadeddu a fondat in Brazilia - in 2001 - Comunitatea "Alliance de Misericorde" - Alianta Indurarii) se afla la Milano si organizeaza o "Liturghie de vindecare" la biserica Sfantul Anton. Laura o invita pe Sabina sa participe la aceasta Liturghie impreuna cu micutul ei. Sabina bombane... sa intre intr-o biserica?! Totusi, fara nici o tragere de inima, ea accepta. Nu-si face iluzii: nu o impinge nici credinta, nici speranta, ci tocmai disperarea! Si pe urma, nu are nimic de pierdut! Daca acest lucru nu va face bine, oricum, nu va face nici rau...

    Or, de la inceputul Liturghiei, ea ii simpatizeaza pe cei doi celebranti, care par plini de bucurie si atat de apropiati si de umani. Federico sta in genunchi. Cu un ochi doarme, insa cu celalalt ii urmareste pe preoti caci, in timpul predicii, a remarcat ca erau nostimi. Cand adunarea rade, chiar daca nu intelege de ce, el rade si mai tare decat ceilalti!

   Dupa Liturghie, asa cum se face si la Medjugorje,  parintele Antonello expune Sfantul Sacrament pe altar si anima o rugaciune de adoratie. Apoi, ia ostensorul si il poarta in procesiune prin toata biserica, plina in acea seara. Federico il urmareste cu privirea pe preot, intrebandu-se de ce acesta plimba peste tot acel frumos soare de aur. Parintele Antonello face totul cu calm, binecuvantand cu marele sau ostensor, fiecare sector al adunarii si rugandu-L pe Isus sa atinga inimile si corpul fiecaruia, asa cum Ii placea Lui sa faca acum 2000 de ani, in mijlocul multimilor care-L inghesuiau din toate partile. Ajuns in dreptul Sabinei, el il zareste pe copil, fara par, slab si lipit de mama sa. Parintele Antonello se apropie, il binecuvanteaza pe copil si-i aseaza, cu mare grija, ostensorul pe frunte... Sabina nu va uita niciodata acea clipa - chiar daca, pe moment, ea nu intelegea nimic. Federico se prabuseste ca lovit de traznet. Iata-l intins lat la pamant! Ce se intampla? Sabina se agita in jurul lui, dar, de fapt, Federico doarme linistit. Sabina il lasa sa doarma in timp ce rugaciunea in biserica continua.
   O ora mai tarziu, cand preotul termina procesiunea sin intoneaza Tantum Ergo-ul, micutul se trezeste si-i spune mamei sale:
   - Mamico, este amuzant preotul asta! Arde, cand atinge! Mamica, simt foc in capul meu!
   Dar Sabina nu da atentie acestor cuvinte copilaresti. Cu toate acestea, ea ramane uimita cand vede ca, atat in timpul noptii cat si a doua zi, Federico repeta acelasi lucru:
   - Mamico, ma arde in cap, am foc in cap!
   Sabinei incepe sa-i fie teama, chiar daca Federico afirma ca acest lucru nu-l doare, ci este "amuzant", si decide sa se intoarca la Institutul Oncologic. Aici, se realizeaza o noua scanare pe copil. Cardiologul examineaza testele, potrivindu-si de mai multe ori ochelarii pe nas. Stupefiat, se intoarce catre Sabina. Chipul i-a devenit livid. Sabina se asteapta la ce e mai rau...
   - Doamna, ce ati facut? Cine a operat acest copil?
   - Dar, doctore, nu a fost operat!
   - Doamna, acest copil a fost operat, este evident!
   - Va asigur, domnule doctor...
   - Doamna, va rog, uitati-va si dumneavoastra!
   Intr-adevar, imaginile aratau ca cele saase tumori au disparut complet! Dar ele nu au disparut ca prin minune: in locul fiecareia din cele sase tumori se gaseste o cicatrice, cu puncte fine de sutura, demonstrand ca o mana experta de chirurg a procedat la extragerea acelor tumori. Ori, trei din acele tumori erau inoperabile si intr-un sector al creierului prea moale pentru a putea fi recusut!
   In sfarsit, Sabina face legatura... Medicul va gandi ce va vrea, in ceea ce o priveste, ea a inteles! Timp de cateva secunde, ea reasculta atent in memoria sa banda sonora a cuvintelor lui Federico din ultimele patruzecisiopt de ore, de la binecuvantarea preotului: "Mamico, ma arde in cap, am foc in cap!"
   Ea nu stia ca Isus, Creatorul sau, este si cel mai fantastic dintre chirurgi... Astazi, Federico are sase ani, se joaca, alearga, sare, face nazbatii... este in plina forma!
   Din micuta Sa Ostie alba, aflata in mijlocul "soarelui", Isus l-a atins!
   Si Sabina? Lacrimile ei de disperare au cedat loc lacrimilor de bucurie!
   - Am simtit ca Isus era Viu, ca era cu noi si ca mi-a vindecat copilul, spune ea. Astazi Ii multumesc Lui Dumnezeu in fiecare zi pentru Federico, care si-a regasit vigoarea. Acum are sase ani. Este vesel, dezlantuit! In fiecare zi el isi ridica ochii catre Cer si cu manuta sa ii trimite pupicuri Lui Isus, ca si cum L-ar cunoaste dintotdeauna! Isus este prietenul sau cel mai bun. Ii multumesc Lui Isus, Lui Dumnezeu si Spiritului Sfant, pentru infinita Lor rabdare fata de mine. Ei au permis aceasta incercare grea pentru ca, in sfarsit, sa realizez ca Ei sunt alaturi de noi si ca Biserica suntem noi! 
   Este datoria noastra sa pastram omenirea unita in Iubirea Lui Dumnezeu.

                                                  Sora Emmanuel - "Copilul ascuns din Medjugorje"