KAROL WOJTYLA SI PADRE PIO

Padre Pio                                      Karol Wojtyla 

   La 16 iunie 2002, Ioan Paul II, intr-o ceremonie solemna la Roma, l-a proclamat sfant pe Padre Pio, calugar capucin mort la San Giovanni Rotondo in septembrie 1968, dupa ce a purtat in trupul sau, timp de o jumatate de secol, stigmatele Patimirii si Mortii Lui Cristos.
   Se sfarseste astfel drumul spre sfintenie al acestui singular preot. Drum care a fost urmarit in toate etapele sale, cu o vie participare personala, de catre Karol Wojtyla, astfel incat Papa a simtit o atractie speciala fata de acest calugar si a avut o predilectie deosebita pentru el.
   Padre Pio este un sfant iesit din comun. Un sfant extraordinar de mare. Unicul preot stigmatizat din istoria Bisericii. Tocmai pentru prezenta misterioasa a stigmatelor pe trupul sau, el este numit si  "alter Christus" (alt Cristos).
    S-a scris: "Padre Pio este un om special trimis de Dumnezeu intr-un moment de urgenta din istoria omenirii." Trimis pentru a atrage din nou atentia oamenilor asupra "Trupului real al Lui Cristos, asupra realitatii Patimii si Mortii precum si a Invietii Sale", care sunt adevarurile fundamentale ale credintei crestine.
   Padre Pio a fost, intr-un anumit sens, un calugar "incomod". Viata sa, dupa cum se cunoaste, s-a desfasurat printre puternice controverse, caci adeseori autoritatile ecleziastice s-au manifestat impotriva lui si l-au admonestat, pedepsit, l-au somat si chiar condamnat. Toate acestea au continuat sa cantareasca greu chiar si dupa moartea sa, atragand mari dificultati in procesul beatificarii. Iar Kaol Wojtyla a fost omul Providentei, cel care a clarificat indoielile, incertitudinile si  care a impiedicat ca dificultatile birocratice si vechile prejudecati sa inchida drumul lui Padre Pio spre canonizare. Sunt multi care afirma ca,  daca n-ar fi fost hotararea, vointa explicita a acestui Papa, cauza canonizarii "calugarului cu stigmatele" nu s-ar fi incheiat poate niciodata. Dar totul e bine cand se sfarseste cu bine. Astazi Biserica universala il considera pe Padre Pio unul dintre cei mai mari sfinti din istoria sa si il indica lumii intregi ca exemplu si emblema pentru cel de-al treilea mileniu crestin.
   Dar, s-ar putea pune intrebarea,  de ce Karol Wojtyla a manifestat intotdeauna o sincera si mare admiratie pentru Padre Pio, chiar si atunci cand acesta era sub cercetarea  Sfantului Oficiu si era considerat de multe autoritati ecleziastice ca un inselator?
   Probabil pentru ca a avut "sansa" sa-l cunoasca temeinic. Intalnirea intre Karol Wojtila si Padre Pio a avut loc in vara anului 1947. Si nu a fost o intalnire intamplatoare, scurta, grabita, ca a atator alti pelerini. A fost vorba despre o saptamana intreaga in care tanarul Wojtyla a avut posibilitatea sa vorbeasca indelung cu Parintele, sa-i evalueze doctrina si 
sa-si faca o idee precisa despre spiritualitatea sa.

   Pe vremea aceea, Karol Wojtyla era preot doar de opt luni. Studia la Roma. Era foarte interesat de teologia mistica, deci pasionat de operele Sfintei Tereza de Avila, ale Sfantului Ioan al Crucii. Atat de pasionat incat, imediat dupa ce a fost ordonat preot, i-a cerut de-a dreptul episcopului sau sa-i permita sa intre in Carmel, adica sa devina calugar carmelitan, Ordinul calugaresc al Sfintei Tereza de Avila si al Sfantului Ioan al Crucii, cei doi sfinti si mistici pe care-i admira enorm. Dar episcopul sau, care era Cardinalul Stefan Sapieha, un pastor sever si carismatic, nu i-a acordat acea permisiune. Iar Superiorului Carmelitanilor care perora in sprijinul cererii lui Wojtyla, Sapieha i-a raspuns, in mod profetic: "Karol este util pentru Biserica poloneza si apoi va fi pentru Biserica universala."
   Wojtila trebuia sa se resemneze sa ramana preot secular, renuntand pentru totdeauna sa devina preot in claustrare. Dar nu a abandonat pasiunea sa pentru mistica.  Trimis la Roma ca sa se specializeze in teologie, a ales pentru teza o tema care aminteste de pasiunea sa: "Doctrina credintei potrivit Sfantului Ioan al Crucii."
   Si, in timp ce studia la Roma,  stiind ca in Puglia, pe Gargano, traia un calugar care avea stigmatele, semn mistic tipic, a decis sa mearga sa-l intalneasca.
   Era in 1947. Pozitia lui Padre Pio in sanul Bisericii era atunci destul de linistita. Pius XII il stima pe "calugarul cu stigmatele" si, la urcarea sa pe Tronul lui Petru - in 1939, ordonase Sfantului Oficiu "sa-l lase in pace pe Padre Pio". Dar "calugarul cu stigmatele" avea deja un lung calvar de neintelegere, in spate. Incepand din mai 1923, Sfantul Oficiu emisese impotriva lui cinci decrete si alte documente oficiale prin care isi exprima neincrederea in caracterul "supranatural" al fenomenelor mistice care-i erau atribuite, in special asupra stigmatelor.
   In 1947, deci, clerul din intreaga lume stia ca, in mod oficial, Biserica se distantase de acel calugar si-i invitase pe toti sa nu-l frecventeze. Si totusi,  Karol Wojtyla a vrut sa-l cunoasca.   Dupa incheierea anului scolar, a plecat la Gargano si a ramas in manastirea lui Padre Pio mai multe zile. Cronicile spun ca a avut mai multe intalniri cu "calugarul cu stigmatele" si ca, natural, i s-a spovedit.
   Ce i-o fi spus oare Padre Pio tanarului Wojtyla?
   Nu stim.  Papa nu a atins niciodata in mod deschis acest subiect. Dar in zilele alegerii sale ca Papa, in octombrie 1978, la Roma circulau zvonuri ciudate despre acea intalnire. Se spunea ca Padre Pio ii prezisese tanarului Wojtila ca va deveni Papa. Imi aduc aminte ca un batran preot polonez mi-a povestit atunci ca, inca de cand era tanar, Karol Wojtyla amintea adeseori despre acea profetie, si o facea glumind ca pe seama a ceva care era imposibil sa se realizeze. Dar dupa ce a devenit arhiepiscop de Cracovia si a fost numit cardinal, nu a mai vorbit despre asta. Probabil ca incepuse sa se gandeasca ca profetia chiar ar putea sa se implineasca.
    In mai 1981 a avut loc faimosul atentat din Piata San Pietro si au reinceput zvonurile despre previziunile profetice pe care Padre Pio i le facuse lui Karol Wojtyla. Au reinceput, bineinteles, sa fie reactualizate. Se spunea ca, in 1947, calugarul ii prezisese lui Wojtyla pe langa alegerea sa ca Pontif , si atentatul. "Vad haina ta alba patata de sange". Insa nici despre aceasta nu au existat niciodata confirmari si poate ca este vorba doar de legende pioase. Dar un lucru este sigur: Karol Wojtyla nu a uitat niciodata intalnirea avuta cu Padre Pio in 1947 si a manifestat intotdeauna pentru calugarul de la San Giovanni Rotondo, cea mai vie consideratie.
   O dovada de netagaduit a acestei deosebite stime a dat-o in 1962. Era tanar episcop si se afla la Roma pentru Conciliul Vatican II. In acea perioada, Padre Pio reintrase in vartejul calomniilor si al acuzelor cu care il infierau incrancenatii sai detractori. Si tocmai fusese obiectul unei "vizite apostolice", ceruta de Sfantul Oficiu, la sfarsitul careia fusesera luate masuri severe contra lui.
   In timp ce era la Roma, Wojtyla a primit o scrisoare de la Cracovia prin care era informat ca una dintre principalele sale colaboratoare, doctorita Wanda Poltawska, medic psihiatru, cu care lucrase mult in problemele familiei, are cancer. Medicii hotarasera sa o opereze, dar sperantele de salvare erau ca si nule.
   Wojtyla a fost foarte indurerat. Nu numai pentru ca o cunostea bine, ci si pentru ca doctorita Poltawska era inca tanara si avea patru fetite, care ar fi ramas orfane. Medicina nu putea face nimic? Atunci Wojtyla s-a gandit la Padre Pio. I-a scris o scrisoare expunandu-i cazul si cerandu-i sa se roage. Si exista un amanunt extrem de semificativ legat de acea scrisoare, care mi-a fost relatat de cel care a dus la Padre Pio scrisoarea, si anume Angelo Battisiti, de la Secretariatul de Stat al Vaticanului si, in acelasi timp, administrator al "Casei de alinare a suferintei", spital fondat de Padre Pio. 
   Scrisoarea scrisa de Wojtyla i-a fost incredintata ca s-o duca urgent la San Giovanni Rotondo. Battisti a luat masina si a plecat imediat. Sosit la manastire, a urcat la Padre Pio, care era in chilia sa, cufundat in rugaciune.
   "I-am inmanat scrisoarea, mi-a povestit Battisti, iar Padre Pio mi-a spus: deschide-o si citeste. Am deschis-o si am citit. Era scrisa in latina. Dupa ce expunea cazul femeii bolnave de cancer,  expeditorul cerea rugaciuni. Padre Pio a ascultat cu capul plecat in piept. Cand am terminat a ramas putin tacut, apoi a intors capul spre mine si a spus: "Angelino, acestuia nu i se poate spune nu."
   Angelo Battisti, care cunostea valoarea profetica a cuvintelor lui Padre Pio, a ramas cat de poate de mirat. Cine era acel Karol Wojtila despre care Padre Pio spusese: "Acestuia nu i se poate spune nu"? Intors la Vatican a cerut informatii, dar nimeni nu-l cunostea pe tanarul episcop polonez. La unsprezece zile dupa aceea, Battisti a trebuit sa se intoarca din nou la San Giovanni Rotondo cu o noua scrisoare in care episcopul polonez ii multumea lui Padre Pio spunand ca "femeia bolnava de cancer, inainte de a intra in sala de operatie, a fost vindecata pe neasteptate."
   Dialogul, fie chiar si de la distanta, intre Padre Pio si Karol Wojtyla, inceput in 1947, continua.
   In timp ce autoritatile ecleziastice il infierau pe acel calugar, Karol Wojtila credea in sfintenia lui. Si, in aceasta situatie, a avut o zgomotoasa confirmare ca stima sa nu era zadarnica.

Padre Pio

   Admiratia si stima lui Karol Wojtyla pentru Padre Pio cresteau. Dupa moartea calugarului, el a fost printre primii care au trimis scrisori la Roma pentru a cere deschiderea cauzei de beatificare. 
   Padre Pio a murit in septembrie 1968. La un an dupa aceea, in noiembrie 1969, s-au inceput formalitatile pentru deschiderea procesului de beatificare. In 1972, calugarii capucini au cerut multor episcopi sa trimita la Roma o "scrisoare postulatorie" pentru a solicita aceasta. Multi episcopi au raspuns, pe cont propriu,  in timp ce Karol Wotyla, arhiepiscop de Cracovia, a antrenat intregul episcopat polonez, trimitand la Roma o scrisoare oficiala a Conferintei episcopale poloneze, in care se mentiona ca "toti semnatarii, episcopi, arhiepiscopi si cardinali, erau convinsi de sfintenia si de misiunea speciala a lui Padre Pio, unii pentru ca o vazusera cu proprii lor ochi, altii pentru ca o stiau din relatarile celor care il cunosteau si scriau despre el." Iar acea scrisoare, pentru ca exprimase pozitia intregii Biserici poloneze, a avut o mare greutate in deschiderea procesului de canonizare care, din vechile motive despre care am amintit, intampina dificultati.
   In 1969, Karol Wojtyla, deja cardinal,  a venit in Italia si a tinut sa mearga la San Giovanni Rotondo. A celebrat Liturghia in biserica Capucinilor si, in predica,  a spus printre altele: "Mai am inca in fata ochilor, dupa atatia ani,  persoana lui Padre Pio, prezenta sa,  Sfanta Liturghie celebrata de el de la altarul lateral, confesionalul, si inca mai aud cuvintele lui. A mai spus ca este profund impresioant sa celebrezi langa mormantul veneratului Parinte,  pentru ca el n-a facut niciodata nimic altceva decat sa predice Patima,  Moartea si Invierea Lui Cristos."
   A fost ales Papa in 1978. Procesul de beatificare a lui Padre Pio nu era inca deschis oficial si, cu siguranta ca, un mic impuls i-a fost dat de Wojtyla. Intr-adevar, a fost deschis in 1983. Papa a continuat, in toate ocaziile, sa vorbeasca despre acel proces pentru a pastra viu interesul opiniei publice.
   Intr-o zi, adresandu-se membrilor unui "Grup de rugaciune", a spus: "Straduiti-va daca vreti ca Padre Pio sa fie ridicat curand la cinstea altarelor".
   La 13 octombrie 1979 s-a intalnit la Roma cu seminaristii de la "Seminario romano maggiore". Unul dintre ei i-a amintit de Padre Pio, iar Papa a raspuns ca vorbind despre o mare cinste de care a avut parte: "Si eu am fost de doua ori la San Giovanni Rotondo".
   Vizitand parohia "Santa Maria Liberatrice" din Testaccio, a intalnit un tanar salesian si l-a intrebat: "Sunteti preot?"  "Nu, Sanctitate, sunt seminarist din Foggia, va aduc rugaciunile Grupurilor de rugaciune din acel oras." Iar Papa, strangand mana acelui tanar, a spus: 
"Ah ! Padre Pio !  Bine, atunci voi ma veti ajuta !"
   In fiecare prima sambata din luna, la ora 20,45, Papa recita Rozariul la Radio Vatican. 
   Intr-o seara, printre persoanele admise era si  Elena Caffaro din Roma. Dupa terminarea Rozariului i-a spus Papei: "Sanctitate, va amintiti de Padre Pio". Sfantul Parinte a raspuns: Eu ma rog mereu lui Padre Pio, in fiecare zi."

Ioan Paul II in capela privata

   Carlo Campanini, celebrul actor care avea o mare devotiune fata de Padre Pio, mi-a povestit ca in 1981 asistase la Liturghia Sfantului Parinte in Capela sa privata. Dupa Liturghie s-a intretinut cu Sfantul Parinte si i-a aratat cateva fotografii cu Padre Pio. Papa a manifestat un mare interes si i-a spus actorului: "Rugati-va ca Padre Pio sa fie ridicat curand la cinstea altarelor."
  Monseniorul Paolo Carta, care a fost episcop de Foggia, intalnindu-l intro zi pe Ioan Paul II, i-a spus: "Sunt martor al sfinteniei lui Padre Pio". Iar Papa i-a raspuns: "Ah, Padre Pio, ce om al Lui Dumnezeu! O data am fost si eu la el si m-am spovedit".
   Lui Padre Pio ii este acum recunoscuta sfintenia. Papa Wojtila a celebrat ceremonia investirii sale in sfintenie, cu un mare efort fizic, pentru ca era deja marcat de suferinta care s-a cuibarit in fiecare fibra a trupului sau. Era un atlet, un om agil si sprinten, acum cu trupul incatusat de mii de dureri.  Papa stia ca suferinta sa, ca aceea a lui Padre Pio, ca aceea a Lui Cristos, este aurora care vesteste soarele Invierii.  Aceasta este credinta crestina.
                                                   Renzo Alegri ( "Medjugorje-Torino" nr.104)
                                                                            ("Regina Pacis" nr.33)