Aparitia de la Pontmain, a Sfintei Fecioare

 Cei care-i reproseaza Sfintei Fecioare ca vorbeste prea mult in cursul unor aparitii contemporane, se pot duce fara teama, la Pontmain. Acolo, Ea nu a rostit nici un cuvant. Si totusi, Ea a "spus" multe. Este bine sa ne aducem aminte de adevarurile pe care le-a proclamat prin semne limpezi.
  

     Evenimentul

     Pontmain, 17 ianuarie 1871. Era noapte. Franta era in razboi in circumstante disperate. Parisul era asediat. Prusacii, invingatori, erau la portile orasului Laval. La Pontmain domnea spaima: nu aveau nici un fel de stiri despre cei 38 mobilizati ( din totalul locuitorilor,  de aprox.100).
     In regiune,  disperarea era imensa iar ranitii din armata franceza in deruta,  erau nenumarati. Au izbugnit epidemii.  Era foarte frig.  La 11 ianuarie, o aurora boreala uimise intreaga suflare, iar cutremurul de pamant din 17 ianuarie, a marit panica.
     La Pontmain, in nordul departamentului, nelinistea era aceeasi, dar in acest mic catun de o suta de locuitori, de la marginea Bretaniei, viata isi urma, totusi, cursul.  In sura familiei Barbedette, tatal si cei doi copii: 

Eugene Barbedette                  Joseph Barbedette        

Eugene - de 12 ani si Joseph - de 10 ani, isi incheiau lunga zi de munca.  Ei "pisau" drobita, adica o taiau si o zdrobeau pentru a face un nutret acceptabil pentru vite.  Munca aceea era grea, iar copiii o incepusera dis-de-dimineata.  Ei dormeau in staul si taietorul de drobita se afla langa patul lor.  Inainte de a lua micul dejun, ei au spus rozariul pentru fratele lor mai mare care era la razboi, apoi,  ca in fiecare dimineata, au servit ca ministranti la Liturghie in bisericuta parohiala.  Au facut  "marea rugaciune de dimineata", calea Crucii si, dupa Liturghie, sub bolta instelata a bisericii, rugaciuni publice organizate de paroh, Parintele Michel Guerin, pentru ca razboiul sa se sfarseasca.  Apoi, orele de scoala, ritmate de rugaciuni, in special "Parce Domine..." ( Cruta, Doamne, poporul Tau...).  La ora patru lucrarile agricole si-au intrat in drepturi.  Pe la ora sase seara, Eugene a iesit pentru cateva clipe din sura. Stelele erau frumoase pe cerul iernii, dar privirea i-a fost atrasa de o prezenta cu mult mai apropiata. El a vazut, deasupra casei din fata,  o frumoasa doamna care il privea zambind, intinzandu-si mainile spre el. O tunica albastru inchis, instelata, fara cordon, cadea peste pantofii sai cu funda de aur, incercuita de o bordura rosie.
     Nici tatal, nici vecina, Jean, nu vedeau aparitia.  Insa fratele sau, Joseph,  vedea perfect si confirma toate detaliile.
     "Doamna este inalta ca Sora Vitaline", au spus ei.
     Chemata, sora Vitaline nu a vazut nimic in afara de ce vedea toata lumea: trei stele mari, neobisnuite. Copiii ii asigurau, in zadar, ca in mijlocul lor era capul Doamnei.

Francoise Richer                        Jean - Marie Lebosse

     Sora Vitaline s-a intors la scoala sa cheme alti copii interni.  Francoise Richer - 11 ani,  Jean-Marie Lebosse - 9 ani si Augustine Mouton - 12 ani, o insoteau.
     Francoise era foarte uimita: " Oh! ce doamna frumoasa!" Numai Augustine Mouton nu vedea nimic.  A sosit in goana o alta calugarita si apoi s-a dus sa-l cheme pe paroh. 
    Tot catunut s-a adunat la sura. Printre ultimii sositi se afla sotia cizmarului, care o ducea in brate pe nepotica sa de doi ani, Augustine Boitin. Fascinata, si ea privea cu insistenta in aceeasi directie ca si ceilalti si striga singurele cuvinte religioase pe care le stia: "Le Jesus, le Jesus !"
     Mai tarziu, in cursul serii, a sosit dulgherul Avice, care il purta in brate pe fiul sau de 4 ani, Auguste.  Cu fata stralucind de fericire, acesta i-a spus tatalui: " si eu ... vad o doamna frumoasa... cu o rochie albastra plina de stele, ca cea din biserica, dar mult mai frumoasa".  Dar tatal sau i-a cerut sa nu spuna nimic.  Si iata ca a inceput o adevarata veghe de rugaciune, animata de sora Vitaline si de paroh. S-a recitat mai intai o rugaciune foarte raspandita in Vest, pe vremea aceea, rozariul martirilor japonezi; pe boabele mici: "Dulcele meu Isus, milostivire! Dulce Inima a Lui Isus, fii mantuirea mea."  Iar pe boabele mari: "Parinte Vesnic, Iti ofer preapretiosul Sange al Lui Isus ca ispasire pentru pacatele noastre si pentru nevoile Sfintei Biserici." Pe cruciulita se spuneau acte de crdinta, de speranta si de caritate.  

Si iata ca a aparut un oval bleu, care a inconjurat aparitia. In interior erau fixate patru lumanari stinse. In dreptul inimii s-a desenat o mica cruce rosie. Toate acestea s-au format la sosirea parohului.  In biserica din Pontmain era o statuie a Sfintei Fecioare, inconjurata de un oval bleu, iar abatele Guerin instalase acolo patru lumanari, ca in sanctuarul Sfintei Fecioare a Sperantei de la Saint-Brieuc.
     Toata lumea vorbea despre ceea ce se intamplase.  Scepticii nu se sfiau sa glumeasca.  In momentul acela copiii au spus ca Doamna s-a intristat si parohul a conchis ca trebuie sa se roage.  Toata lumea a ingenunchiat in sura sau pe zapada si au inceput rozariul.  Pe masura ce se rugau rozariul, Doamna crestea. Copiii au precizat aceasta armonioasa crestere care raspundea rugaciunilor lor.  Stelele care o inconjurau in cer, s-au indepartat si apoi s-au strans sub picioarele Sale. Iar cele care-i instelau rochia, s-au inmultit. "Era o feerie astrala", a scris Mons. Rene Laurentin in cartea sa  "Pontmain, histoire authentique" 
( Editions Lethieleaux).
     Sora Edouard a intonat "Magnificat".
     -  "Iata inca ceva care apare!"  au strigat copiii.
     Intr-adevar, deasupra acoperisului casei,  dar sub oval,  s-a desfasurat o banderola alba, aproape la fel de lunga ca si casa. Pe ea s-au inscris, una cate una, litere aurii.  Copiii, desi pe moment erau despartiti unii de altii,  le descifrau cu siguranta. Apoi au citit impreuna:
     DAR, RUGATI-VA, COPIII MEI !
     Era ora sapte si jumatate, iar aparitia dura de o ora. Rugaciunea a devenit ferventa. Parohul a propus sa se recite litaniile.  Chiar de la prima invocatie, copiii au citit noi litere care se inscriau, una cate una, pe cer si o noua fraza s-a inscris pe acelasi rand ca precedenta:
     "DUMNEZEU VA VA ASCULTA PESTE PUTIN TIMP."
     Aceasta fraza se termina cu un punct foarte mare, ca un soare de aur. Sfanta Fecioara a suras.
      A izbugnit un nou cantec: "Neprihanita". Se canta in latina: " O, dulce si preaiubita Mama a Lui Cristos."
    Si atunci au aparut cuvintele : "FIUL MEU."
     Nici o persoana nu se mai putea indoi de identitatea acestei frumoase Doamne.  In timp ce se intona "Salve Regina", fraza s-a completat.  Textul definitiv, din care ultima propozitie era subliniata de o linie de lumina, era:
     " DAR RUGATI-VA, COPIII MEI.
     DUMNEZEU VA VA ASCULTA PESTE PUTIN TIMP
     FIUL MEU SE LASA ATINS
       
     Multi se rugau in tacere, apoi parohul a cerut sa se cante un cantec:
     "Mama a Sperantei, al Carei Nume este atat de dulce
     Ocoteste Franta noastra
     Roaga-te, roaga-te pentru noi."
     Sa-l citam pe Mons. Laurentin: "Era cantecul sanctuarului Sfintei Fecioare a Sperantei, fondat in 1848 la Saint-Brieuc, pentru salvarea Bisericii si a Frantei. Calugarita nu stia ca se canta acolo (la Saint-Brieuc), in acea seara, si ca rugaciunea se prelungise chiar pana in momentul acela. Atunci Fecioara si-a ridicat mainile, pana atunci coborate, la inaltimea umerilor Sai.  Surazatoare, isi misca incet degetele in ritmul cantecului."
     Copiii sareau, ca si cand ar fi vrut sa se inalte spre cer.
     - "Iata ca ea rade!  Oh, cat de frumoasa este!"
      Spre sfarsitul cantecului banderola a disparut ca si cum s-ar fi desfasurat peste ea ca un rulou de culoarea cerului. Parintele a cerut sa se cante inca un cantec: "Dulcele meu Isus", prin care se cerea iertare:
     "Nu vom mai ofensa niciodata
     Bunatatea Ta suprema, o , dulce Isus."   
     Si, ca refren: "Parce Domine" (Cruta, Doamne, poporul Tau).  Fara sa i se auda cuvintele, Fecioara a fost vazuta cantand impreuna cu credinciosii.

    Brusc, chipul i s-a intristat. In fata Ei a aparut o cruce rosie care Il purta pe Isus insangerat. In varful Crucii, pe o traversa alba, s-a inscris, cu rosu, Numele Aceluia care se afla acolo:
               ISUS - CRISTOS
     Maria a luat crucifixul cu amanadoua mainile si l-a prezentat copiilor in timp ce, cu ochii plecati,  Il contempla pe Isus de pe cruce.
     Joseph, unul dintre cei doi frati vizionari, si-a descris astfel emotia, in fata acestui spectacol:
    " Chipul Ei era plin de o nespusa tristete... Nu a plans...dar... la colturile gurii, tremurul buzelor manifesta o puternica emotie. Tristetea Sa depasea tot ce ne-am putea imagina... Era intr-adevar Mama Lui Isus la picioarele Crucii Fiului Sau."
     Apoi, o stea venita din partea de jos a ovalului a urcat si a aprins cele patru lumanari care o inconjurau pe Maria.
     Sora Edouard a intonat "Ave Maria Stella".
     Crucifixul rosu a disparut, iar Sfanta Fecioara si-a intins iar bratele spre pamant. Pe fiecare umar i s-a asezat cate o micuta cruce alba.
     Fecioara si-a recapatat zambetul si in curand, un mare val alb s-a desfasurat, incepand de la picioarele Ei si, incetul cu incetul, a acoperit-O in intregime.
    Era ora noua  si iata ca dupa trei ore, totul se sfarsise.  Toti, fiind cuprinsi de o pace profunda, de o imensa recunostinta si o incredere fara limita si avand certitudinea ca rugaciunea lor a fost ascultata, au plecat, in liniste, acasa.  Si la Saint-Brieuc, se sfarsise veghea de rugaciune...

     Dupa unsprezece zile, armistitiul era semnat 

     " Totul s-a sfarsit", au spus copiii.  Fiecare statea acasa, cu o inima alinata. Dupa cinci zile prusacii s-au retras spre surprinderea sefilor militari francezi.  Ei nu intrasera in Laval.  Toti cei 38 soldati mobilizati, s-au intors teferi acasa.  Dupa unsprezece zile,  armistitiul era semnat.  Au fost dobandite haruri de tot felul.
      Recunoasterea aparitiei de catre Biserica a fost destul de rapida, dupa o serioasa ancheta.  Dupa o ancheta si un proces canonic, episcopul de laval, Mons. Wicart, a declarat in 2 februarie 1872:
     "Noi consideram ca Neprihanita Maria, Maica Domnului, a aparut cu adevarat la 17 ianuarie 1871 lui Eugene si lui Joseph Barbedette, lui Francois Richer si lui Jean-Marie Lebosee, in catunul Pontmain."
     In 1905, Pius X a ridicat sanctuarul la rangul de bazilica.
     Leon XIII daduse la Pontmain, in 1897,  titlul de "Sfanta Fecioara a Rugaciunii."

Abatele Michel Guerin

     O miscare bogata in haruri si rugaciune s-a dezvlotat in parohie, constituind pentru paroh si pentru episcop un mare semn de autenticitate.  Vestea despre aparitia Sfintei Fecioare s-a propagat in toata regiunea si chiar mai departe. S-au multiplicat pelerinajele cu grupuri numeroase de trei pana la patru mii de persoane.  In anul 1971 au fost 100.000 de pelerini.
     Cei doi frati Barbedette au devenit preoti: Eugene - preot diecezan si Joseph - preot Misionar Oblat al Mariei Imaculate. Francoise Richer - invatatoare, a fost devotata in serviciul  Parintelui Eugene Barbedette. Jean-Marie Lebosse a devenit  sora a Sfintei Familii din Bordeaux. Auguste Avice, fiul in varsta de  patru ani al dulgherului, a intrat ca frate ajutator la Iezuiti.  El urmase ordinul tatalui sau de a pastra tacerea si doar pe patul de moarte a marturisit: "Da, este adevarat, si eu am vazut-O pe Sfanta Fecioara."

   Rugaciunea

     Mesajul luminos al Fecioarei de la Pontmain este de o presanta actualitate. Aceasta mare recomandare, destinata sa se graveze cu caracter de nesters in inimile noastre, este un apel categoric la rugaciune.  Sfanta Fecioara poate sa obtina totul de la Dumnezeu, chiar si miracole,  dar rugaciunea noastra este vitala, pentru ca Dumnezeu nu ni se impune. El asteapta asentimentul nostru, deschiderea inimilor noastre, pentru ca sa ne umple cu Iubirea Sa.  El are nevoie de rugaciunea noastra staruitoare pentru a ne satisface din plin dorintele prin mijlocirea imploratoare a Sfintei Fecioare. Sa ne rugam, deci, fara incetare si  sa nu obosim sa depanam boabele rozarului cu o incredere statornica. Cu cat se va intensifica rugaciunea noastra, cu atat se va mari puternica mijlocire a Fecioarei, in favoarea noastra.
     Fiul Sau se lasa atins: puternica iubire a Inimii Sale este irezistibil atrasa de cel care isi striga saracia, disperarea, setea de iubire, speranta.
     Acum, sa incercam sa mergem la esential, insistand asupra mesajului de la Pontmain.
     Asadar Sfanta Fecioara a venit, mai intai, sa cheme, cu mare insistenta, la rugaciune. Ea a ales acest micut catun pentru ca acolo exista deja o comunitate rugatoare in jurul unui bun paroh, Parintele Guerin.  Fiecare detaliu al aparitiei a raspuns, ca un ecou, vietii de rugaciune a parohiei. Fecioara Maria si-a multiplicat semnele de incurajare penteru aceasta evlavie populara si ferventa care-I era adresata in fiecare zi.  

Nu au fost uitate nici lumanarile pe care le aprindea in fiecare seara parohul,  in jurul statuii din biserica. Cat despre diferitele cuvinte inscrise pe cer, ele au fost in corespondenta exacta cu rugaciunile de la acea veghe.  Fara a intra in detalii, sa notam, de exemplu, ca rugaciunea Rozariului a marit dimensiunea aparitiei. Putem conchide ca Rozariul este deosebit in ochii Sai.
     Un alt exemplu ne este dat de Parintele Jean Rivain in frumoasa sa carte: "Prier a Pontmain avec Marie"(Desclee de Brouver). Vorbind despre "Salve Regina", el spune: 
" recitind gesturile si simbolurile Fecioarei Maria in acea noapte de 17 ianuarie 1871, descoperim ca Ea face comentariul acestui cantec gregorian foarte popular. Cu adevarat  Ea L-a aratat pe Fiul Sau, asa cum se cere in acest cantec, cu adevarat Fiul Sau se lasa impresionat de interventia Avocatei noastre si cu adevarat  Ea si-a intors spre noi Ochii Sai cei milostivi".
     Fecioara Maria ne incurajeaza la rugaciune smerita, comunitara, increzatoare si perseverenta. Ea nu ne uita atunci cand, in noaptea nelinistii, ne adresam Ei. Ea ne asigura de eficacitatea rugaciunii. S-ar putea spune ca Ea chiar are nevoie de aceasta. Apelul Ei este presant: "DAR RUGATI-VA, COPIII MEI." Ea nu poate nimic fara noi. Si ofera aceste rugaciuni Fiului Sau; de la El obtine Ea harurile cerute.
    La Pontmain, evident harul cerut este pacea. Chiar de a doua zi, invadatorul se va retrage,  iar peste 11 zile,  va fi semnat armistitiul: "DUMNEZEU VA VA ASCULTA PESTE PUTIN TIMP."
     Dupa cum va scrie mai tarziu, Sfantul Maximilian Kolbe  - unul dintre cei mai mari slijitori ai Neprihanitei: "Dumnezeu ne poate darui harul Sau fara concursul nostru, dar doreste, totusi, sa I-l cerem si sa intelegem ca, prin noi insine, nu putem nimic."
     Sa ne intoarcem, asadr, spre Cer, ca si copiii de la Pontmain. Sa ne rugam neobosit, asa cum ne invita Cristos Insusi in Evanghelie, avand certitudiena ca El  ne va acorda viata vesnica si tot ajutorul pentru a ajunge acolo.  Este virtutea teologala a Sperantei, pe care Charles Peguy a celebrat-o ca pe  "o fetita de mai nimic" care inainteaza intre cele doua surori mai mari: Credinta si Caritatea, dar care le antreneaza si care conduce lumea pe "drumul anevoios al mantuirii."
     La Pontmain, Fecioara  Maria s-a aratat ca Mama a Sperantei.  Nimeni nu practica mai bine aceasta virtute precum copiii.  Maria ne invita sa pastram sau sa regasim acest spirit de copilarie spirituala, care este facut din smerenie, din incredere si din abandonare. Mica Tereza (a Pruncului Isus)  si-a facut din aceasta, calea sa regala spre sfintenie. Si ei ii zambise Sfanta Fecioara.

     Maria Regina. Maria Mama Lui Dumnezeu

    Sa avem grija, dulcea invocatie a Marie: "COPIII  MEI" se adreseaza micilor vizionari, dar si tuturor satenilor care s-au rugat impreuna cu ei, si noua, tuturor, copiii sai, deoarece 
( trebuie, oare, s-o amintim? ) Ea este Mama noastra, din acea zi a Vinerei Sfinte in care Fiul Sau, din inaltul  crucii, I-a incredintat aceasta misiune.
     Ea este Regina, bineinteles, a Cerului si pamantului, iar coroana Ei, brazdata de sange, atesta acest lucru. Ea este Regina, pentru ca stelele se aduna la picioarele Sale si-i lumineaza rochia. Ea a utilizat adesea acest simbol, care confirma viziunea lui Ioan, din capitolul 2 al Apocalipsului.

 Bazilica Notre Dame de Pointmain

     Pe medalia miraculoasa, Ea este incoronata de 12 stele care ii reprezinta pe cei 12 apostoli, Biserica, omenirea rascumparata in intregime.
     La Pontmain,  stelele-i reprezinta pe toti copiii sai, cei care erau adunati la picioarele Sale in acea seara ( de altfel, una dintre ele a venit sa aprinda lumanarile, asa cum facea Parintele Guerin), dar si toate sufletele de pe pamant si din Cer. In timpul Rozariului, noi stele (noi suflete) au venit sa-i straluceasca si sa-i ajureze rochia.
     In litanii si diferite rugaciuni, Maria este desemnata ca Steaua diminetii (Stella matutina) care anunta, in noapte, lumina Lui Cristos, sau ca Steaua marii ( Stella Maris) care lumineaza si calauzeste pe marea periculoasa a lumii,  spre portul mantuirii.
     Ea este Regina, desigur,  dar este mai ales Mama, Mama Lui Dumnezeu ("Fiul Meu") si in acelasi timp, mama a oamenilor ("copiii Mei").  Este o Mama foarte apropiata si familiara. Nu au vazut-o deja pe Sfanta Fecioara zambind cu atata bunavointa si miscandu-si degetele, pentru a acompania un cantec?
     Ea impartaseste bucuria comunitatii; aceasta bucurie pe care, mai degraba, o aduce. Ea alunga teama. Se bucura cu noi.  Este atat de simpla ( la Pellevoisin va spune, mai tarziu cu cativa ani,  vizionarei Estelle: "FII SIMPLA").
     Prin Ea, Dumnezeu se face inca si mai apropiat noua, oamenilor. El s-a facut om si a impartasit viata noastra pana la slabiciunea ultima a crucii. Pentru a ne apropia si mai mult de El, ne-O da pe Mama Sa. Si poate ca aici este una dintre frumusetile crestinismului, sa ne prezinte un Dumnezeu foarte apropiat noua, pana intr-atat incat, condusi de Mama Sa, noi sa-L putem atinge: "FIUL MEU SE LASA ATINS."

     Maria mijlocitoare

     Sa nu ezitam sa spune ca la Pontmain, Sfanta Fecioara apare, clar, ca mijlocitoare.  Sfantul Paul are mare dreptate sa spuna ca "singurul mijlocitor intre Dumnezeu si oameni" este Cristos. El ne mantuieste si restabileste legamantul dintre Dumnezeu si oameni. Dar la El ne conduce Ea, care mijloceste pe langa Fiul Sau ca sa ne obtina harurile de care avem nevoie. Ea este Avocata noastra. Ni-L arata pe Cristos. S-ar putea spune ca aceasta aparitie a raspuns dorintei  Conciliului Vatican II de a vedea devotiunea mariana recentrata asupra Lui Cristos. Fiecare rugaciune adresata Mariei este o rugaciune catre Isus - prin Maria: "Roaga-Te pentru noi sarmani pacatosi."
     Fecioara Maria este, deci, o mijlocitoare intre oameni si singurul Mijlocitor. Prin Ea a ales El sa imparta harurile Sale.  Pe Cea care a fost Smerita Sa slujitoare si prin care Dumnezeu s-a facut om, El a ridicat - O in glorie si I-a incredintat rolul de a interveni pe langa oameni pentru a-i ajuta mereu si uneori pentru a-i avertiza mai solemn, in interventii miraculoase.
     Aceasta contributie a Fecioarei Maria la mantuire,  a fost pecetluita la picioarele crucii pe care din nou Ea a venit la Pontmain ca sa ne-o prezinte.
     Parintele Rivain, cordialul capelan al sanctuarului, vorbeste in cartea sa dspre "pedagogia crucii". Trebuie sa o explicam in cateva cuvinte.

Bazilica din Pontmain

      Tocmai Fecioara Maria, Mama durerilor, a intervenit,  in valul Sau de doliu, in timpul acelui razboi, tinand cu amndoua mainile, cu o nespusa tristete, instrumentul mantuirii noastre si al propriului Sau supliciu. Ea poarta o cruce imprimata in Inima Sa. Cristos si crucea erau in intregime inrosite de sangele varsat. Nu este un simplu crucifix, obiect de evlavie,  pe care ni-l prezinta Ea, ci o aducere aminte a esentialului credintei noastre: Isus torturat.  Isus a venit ca, prin jertfa Sa, sa rascumpere pacatele lumii. Ni se pare ca-l auzim iar pe Ioan Botezatorul : "iata Mielul Lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii."  Aceasta fraza rasuna si sub aspectul sau liturgic. Preotul reinnoieste, in Liturghie,  jertfa Lui Cristos. El ne prezinta Trupul si Sangele Mantuitorului nostru.  Parintele Rivain o compara pe Maica Domnului cu "Preotul care tine ostensoarul". Acest Trup, acest Sange, Ea le-a format in sanul Sau. Maria este un tabernacol viu. Este Mama Euharistiei. Ea sufera din cauza indiferentei al carei obiect este El in Sfantul Sacrament. Si o va spune si la Garabandal. Ea ne aminteste acest mare mister de iubire al crucii, pentru a ne invita sa-i raspundem printr-o iubire egala. Isus este uitat,  Isus este ofensat de pacatele oamenilor care continua sa-L ultragieze si sa-L dispretuiasca. Mi se pare ca cererea de rugaciune de la  Pontmain este si o cerere de ispasire: "Rugati-va pentru pacatosi, pentru cei care Il ofenseaza pe Fiul Meu, care reinnoiesc patimirea Sa si suferinta Mea. Vedeti cat va iubeste El, cereti-I iertare, multumiti-I. Adorati-L." Aici este aratata crucea glorioasa. Tablita ironica a lui Pilat "Isus din Nazaret, Regele iudeilor" a fost inlocuita de tablita glorioasa a Lui Isus: "Isus Cristos."
     Isus este Mesia, este Fiul Lui Dumnezeu, este Domnul.  Moartea si invierea Sa asigura victoria Lui Dumnezeu. Evident ca crucea pe care Maria a aratat-o in seara aceea, este si crucea fratilor Sai, oamenii, in suferintele razboiului.  Dumnezeu nu ne uita, si impartaseste suferintele noastre omenesti. Ba, mai mult, Fecioara Maria ne ajuta sa purtam aceste cruci, ne usureaza, ne cere sa la asociem cu generozitatea crucii Lui Cristos si sa participam, astfe, prin sacrificiile noastre,  la mantuirea lumii.

     Maria, Regina Pacii

     Raul de pe pamant nu este vointa Lui Dumnezeu. El este consecinta pacatului lumii. Razboiul, de exemplu,  este forma cea mai cumplita a acestui pacat.  Omul care refuza iubirea Lui Dumnezeu, se lasa prada patimilor lui rele: egoism, violenta, ura, intoleranta, etc. Omul este liber,  el se poate intoarce de la Dumnezeu si in acest caz, Dumnezeu se pare ca nu-l abandoneaza.  Sfanta Fecioara este trimisa de Dumnezeu (cele trei stele, vazute de toti, care O inconjurau la Pontmain, sunt si semnul Neprihanitei Zamisliri, in icoanele  bizantine si locul Fecioarei Maria ca misionara a Treimii).  Ea este trimisa pentru a reinnoda aceasta legatura pe care omul vrea sa o rupa.  Ea-i avertizeaza pe oameni, ii invita la convertire, la penitenta, la rugaciune, la intoarcerea la Dumnezeu.  Dumnezeul Dreptatii este si un Dumnezeu al Milostivirii. Dreptatea Sa, chiar si atunci cand se exercita, este si o misterioasa milostivire.

     La Lourdes, Sfanta Fecioara repeta: "Penitenta, penitenta!" La, La Salette, Ea a vrut sa opreasca bratul Fiului Sau, care este ingreunat de pacatele oamenilor.  La Fatima, ea a anuntat:  "Este aproape pedepsirea lumii prin razboi, foamete si persecutii contra bisericii si a Sfantului Parinte." Binenteles ca Fecioara Maria vrea sa faca totul pentru a evita omenirii aceste dureri.  Cu cata neliniste, cu ce lacrimi isi invita Ea copiii la penitenta si la rugaciune!  Noi suntem obligati sa constatam ca Ea nu ezita sa vorbeasca despre pedeapsa referitor la razboi.
     Ne-am intrebat de ce a ales Ea Medjugorje - in Bosnia sau sau Kibeho - in Rwanda, pentru a-si lansa apelurile presante la convertire si la penitenta.  Avem acum raspunsul... restul omenirii este amenintat.  Ea este Regina Pacii si mijloceste fara incetare pentru a impiedica razboiul, pentru a-l opri atunci cand se declanseaza, pentru a-i proteja pe copiii Sai care I se incredinteaza.  Ea ne asigura, atat la Fatima cat si in alte parti,  ca incercarile prin care va trece omenirea vor fi o purificare din care Biserica va iesi inviata si se va instaura Triumful Inimii lui Isus prin Inima Sa Neprihanita, adica venirea unei civilizatii a iubirii.  Nu exista pace adevarata si durabila fara convertirea la Cristos.  Omul nu poate cladi nimic solid, fara Dumnezeu.  A-L privi pe Cristos pe cruce, a-L iubi,  a-L adora, a-I implora iertarea, este calea, adevarul pe care ni-l aminteste Fecioara Maria pentru a-i iubi pe fratii nostri si a raspandi aceasta iubire asupra lumii.
                                            J.L. Benoit ("Stella Maris" nr.308 - Regina Pacis nr.244)