SA-L GUSTAM PE DUMNEZEU CU SFANTUL SERAFIM

   "Parintele Serafim doar pare batran, in realitate este un copil, la fel ca tine si ca mine" uimitoare reflectie a unei fetite, despre marele staret rus, dar si de un adevar profund!    Simplitatea de copil, sub care se ascunde o intreaga viata daruita rugaciunii.
  Ce sfat ne-ar da el? Primul ar fi, cu siguranta, sa nu uitam niciodata scopul rugaciunii: 
" Inima omului este capabila sa contina Imparatia Cerurilor. Trebuie inainte de orice, ca el sa caute aceasta imparatie!
   Omul poate, inca de aici de jos, s-o "guste" in experienta Duhului Sfant iar rugaciunea este unul din mijloacele privilegiate pentru aceasta.
   "Este sigur,  spunea staretul , ca orice fapta buna facuta in Numele Lui Cristos, confera harul Duhului Sfant, dar rugaciunea mai mult decat orice altceva, pentru ca ea este intotdeauna la dispozitia noastra. Mare este puterea rugaciunii! Mai mult decat orice altceva,  ea ne da harul Duhului Lui Dumnezeu si, mai mult decat orice, ea este intotdeauna la indemana noastra."
   Intr-o zi de Joia Mare, in timpul Liturghiei, Serafim a ramas tintuit locului, nemiscat, absent la tot ce il inconjura. Imobilitatea sa a durat trei ore. El i-a explicat superiorului sau, Parintele Pahomie: " Am fost orbit ca de o raza puternica de soare. Intorcand privirea spre aceasta lumina, L-am vazut pe Domnul Dumnezeul nostru avand infatisarea Fiului Omului in Gloria Sa, stralucind de o lumina inefabila si inconjurat de ostile ceresti: ingeri, arhangheli, heruvimi si serafimi. Venind dinspre Apus, mergand prin aer, El a binecuvantat pe celebranti si asistenta. Apoi, intrand in icoana Sa de langa usile imparatesti, El si-a schimbat infatisarea, fiind tot inconjurat de ostile ceresti care, cu stralucirea lor, luminau intreaga biserica. Iar eu, tarana si cenusa, am primit o binecuvantare speciala."
   

   Intr-o mare intimitate cu Maica Domnului, Sfantul Serafim a practicat "rugaciunea Lui Iisus", invocand in mod repetat, aproape continuu, Numele Mantuitorului: "Doamne Iisuse Cristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul." Simpla, si in acelasi timp foarte profunda, aceasta rugaciune permite fiintei sa se reculeaga. Intreaga fiinta se concentreaza in aceasta "regiune" pe care traditia biblica si orientala o numeste  inima, acest centru al nostru in care Domnul isi manifesta prezenta: "Plini de credinta in Cristos rastignit, inchizand ochii nostri trupesti, sa ne adancim mintea in inima pentru a chema Numele Domnului nostru Iisus Cristos. Si atunci, in masura staruintei si a inflacararii sale fata de Preaiubitul, omul gaseste in Numele invocat, mangaiere si dulceata, ceea ce il indeamna sa caute o cunoastere mai inalta."

   Rugaciunea Sfantului Serafim este impregnata cu totul, de bucurie. "Rugati-va statornic, recomanda el, multumiti-I lui Dumnezeu pentru tot, fiti intotdeauna bucurosi. Nu lasati sa va napadeasca duhul descurajarii!
   Aceasta bucurie patrunde in inima celui care mediteaza la iubirea fara egal a Lui Cristos:
   "Rememorand mereu Viata si Patima Domnului, scrie staretul, zi si noapte Il slavesc, Il ador si-I multumesc pentru binefacerile Sale."

Dar ce sa spunem despre acele o mie de zile si o mie de nopti petrecute in rugaciunestand in genunchi pe o piatra? El striga neincetat spre Tatal, hartuit de ispitele si atacurile diavolului, fiind unit strans cu Cristos in aceasta lupta despre care  Sfantul Paul ne aminteste ca "nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor , impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in vazduhuri" (Ef.6,12). Si nu doar performanta ascetica impresioneaza, ci si faptul ca s-a adancit in rugaciune pentru ca se enervase pe unul din confratii sai si nu putea suporta ca pierduse astfel harul Lui Dumnezeu, Prezenta sa intima. 

   Calea pe care ne-o indica este mai ales cea a umilintei, a caintei unei inimi cuprinse de iubire, care nu suporta sa fie despartita de Cel pe care-L iubeste si nici faptul ca L-a intristat, chiar si foarte putin!  " Pe masura ce omul se purifica in fata Lui Dumnezeu si merge in Prezenta Sa, Dumnezeu ii descopera Chipul Sau chiar din acest veac," spunea el.
   Cel care se numea pe sine "nevrednicul Serafim" ne invata ca in cainta pentru greselile noastre incepe adevarata rugaciune, cea care, incetul cu incetul, ne umple de duiosia induratoare a Lui Dumnezeu. Aici se afla poate, adevarata taina a rugaciunii: "Cand inima este plina de duiosie adoratoare, Dumnezeu este acolo, ne spune sfantul.
   In oficiul sau zilnic, Serafim a introdus aceasta extrem de frumoasa rugaciune a Sfantului Efrem Sirul:
   "Doamne si stapanul vietii mele,  duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert, nu mi-l da mie. Iar duhul curatiei, al smereniei, al rabdarii si al dragostei, daruiestemi-l mie, slugii Tale. Asa, Doamne Imparate, daruieste-mi sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin!"

   " Ce mult as vrea, prietene al Lui Dumnezeu, ca sa gasesti acest izvor nesecat al harului: Duhul Sfant", ii spune staretul tanarului sau prieten,  Motovilov. Intr-o zi, in fata acestuia, sfantul se transfigureaza si il atrage si pe el in harul extraordinar al Prezentei care il locuieste. Prin toate simturile, il face sa guste aceste binefaceri, pentru ca sa nu uite niciodata, sa se inflacareze si sa transmita lumii intregi cat este de minunat. Cand afirma ca "scopul vietii este dobandirea Duhului Sfant", el vorbeste de ceea ce cunoaste. La varsta de 35 de ani, Duhul Sfant il conduce in desertul padurii de la Sarov unde tanarul calugar ii va experimenta realitatea si existenta; realitatea pe care o va "dobandi" incetul cu incetul prin rugaciune, post, sacrificii, rabdare si iertare. " Cel care ramane in pace strange ca si cu lopata darurile spirituale si raspandeste asupra celorlalti lumina cunostintei." Ceea ce a  facut acest mare sfant, intreaga sa viata.
   La 19 iulie 2003 a avut loc centenarul canonizarii sale.
                     
                     Sora Francoise-Marie ( "Feu et Lumiere" nr.213  - "Regina Pacis" nr. 48)  
                          
              Voi reda, in cele ce urmeaza, intamplarea din padurea Sarovului relatata de insusi prietenul staretului, Nicolae Motovilov - intamplare la care face referire articolul anterior.
                                     Sfantul Serafim de Sarov (1759 - 1833 ) 
                        pustnic si staret rus, unul dintre sfintii patroni ai Comunitatii Fericirilor


                                          DOBANDIREA DUHULUI SFANT

Nicolae Motovilov

 In convorbirea sa cu Nicolae Motovilov (1831, in padurea Sarovului), Sfantul monah (ermit) transmite invatatura potrivit careia "Scopul vietii crestine este dobandirea Duhului Sfant", iar rugaciunea, postul, privegherea,  milostenia si celelalte fapte virtuoase, savarsite intru Hristos, sunt numai  "mijloace pentru aceasta agonisire". Staretul afirma ca orice om care incepe sa traiasca o viata duhovniceasca, poate primi Duhul Sfant si trai in El, asa cum s-a intamplat cu Apostolii, dupa Rusalii. Acest har este acordat tuturor credinciosilor care practica "rugaciunea inimii", iau parte la Sfanta Liturghie si se impartasesc cu Sfintele Taine (Euharistia).
   
   Pentru a-l face pe Motovilov sa inteleaga in ce fel omul crestin poate deveni templul Duhului Sfant, Parintele a recurs la o metoda practica, rugandu-L in inima sa pe Dumnezeu sa-l invredniceasca pe Motovilov sa vada aceasta minune cu ochi trupesti. Si atunci Dumnezeu, ascultand rugaciunea robului Sau, a revarsat in exterior puterea harica a Duhului Sfant, care salasluia in chip tainic in launtrul sau, transfigurandu-l.
   - Dar in ce fel, l-a intrebat Motovilov pe parintele Serafim,  as putea sti ca ma aflu in harul Duhului Sfant?
   Atunci Parintele Serafim l-a apucat strans de umeri si i-a zis:
   - Noi amandoi suntem acum in Duhul lui Dumnezeu. De ce nu te uiti la mine?
   Eu i-am raspuns:
   - Nu pot, parinte, sa ma uit,  fiindca din ochii tai se raspandesc niste fulgere ca de foc. Chipul tau s-a facut mai luminos decat soarele si mi se vatama ochii de durere.
   Parintele Serafim a zis:

   - Nu te speria, bucuria mea,  si tu acum esti tot atat de luminos ca si mine. Tu  insuti esti in deplinatatea Duhului Sfant, caci altfel n-ai putea sa ma vezi pe mine in aceasta stare.
   Si, plecandu-si capul spre mine, mi-a spus incet, la ureche:
   -  Da slava Domnului Dumnezeu pentru milostivirea Lui cea negraita, catre tine. Ai vazut ca eu nu mi-am facut nici semnul crucii macar, ci numai in inima mea m-am rugat Domnului Dumnezeu si am zis inanuntrul meu: " Doamne, invredniceste-l pe el sa vada lamurit si cu ochi trupesti, acea pogorare a Duhului Tau, de care Tu invrednicesti pe robii tai, cand binevoiesti sa Te arati in  lumina splendidei Tale Slave."  Si iata, frate, Domnul a implinit indata smerita rugaciune a sarmanului Serafim.
   Motovilov marturiseste mai departe:
   Eu m-am uitat dupa aceste cuvinte la chipul lui si m-a cuprins o cucernica groaza inca si mai mare. Inchipuiti-va ca chipul care va vorbeste ar fi in mijlocul soarelui, in cea mai sclipitoare stralucire a razelor sale de amiaza. Vedeti miscarea buzelor lui, expresia mobila a ochilor sai, auziti glasul lui, simtiti ca va tine cineva cu mainile de umeri, si nu numai ca nu vedeti aceste maini, dar nu te vezi nici pe tine insuti, nici chipul lui, ci numai o singura lumina orbitoare, raspandindu-se pana departe, la multi stanjeni si luminand cu stralucirea sa poiana si fulgii de zapada, cernindu-ne din vazduh, pe mine si pe marele staret. 

 Este oare posibil sa-si imagineze cineva acea stare in care ma aflam eu atunci?
   - Ce simti acum?  M-a intrebat Parintele Serafim.
   - Simt o astfel de liniste si o pace in sufletul meu, incat nu pot sa ma exprim in cuvinte.
   - Aceasta, iubitorule de Dumnezeu - a reluat Parintele Serafim - este acea pace despre care Domnul le-a spus Ucenicilor Sai: " Pacea Mea o dau voua" (In 14,27). Ce altceva mai simti?
   - O bucurie neobisnuita in toata inima.
   Si Parintele Serafim a continuat:
   - Cand Duhul Lui Dumnezeu se coboara la om si-l lumineaza cu plinatatea revelatiei Sale, atunci inima omului se umple de bucurie, fiindca  Duhul Lui Dumnezeu inveseleste totul, orice ar atinge El. Aceasta este insasi acea bucurie despre care vorbeste Domnul in Evanghelia Sa! (Io 16,21). Ce mai simti acum, iubitorule de Dumnezeu?
   Eu am raspuns:
   - O caldura neobisnuita si o mireasma.

   - Nici o placere a miresmei pamantesti nu poate fi asemanata cu aceasta buna mireasma, pe care o simti acum, pentru ca pe noi ne inconjoara in acest moment, mireasma cea buna a Duhului Sfant a Lui  Dumnezeu. Iar caldura s-a facut nu in vazduh, ci in launtrul nostru. Aceasta este acea caldura despre care Duhul Sfant, prin cuvintele rugaciunii, ne sileste sa strigam catre Domnul: "Incalzeste-ma cu caldura Duhului Sfant!" Cu ea incalzindu-se pustnicii, nu purtau grija de frigul pamantesc, fiind imbracati ca in blanuri calduroase, cu vesmantul haric tesut de Duhul Sfant. Asa se si cuvine sa fie intr-adevar,  deoarece harul Lui Dumnezeu trebuie sa salasluiasca inauntrul nostru, in inima noastra, caci a zis Domnul: "Imparatia Lui Dumnezeu este inauntrul vostru" (Lc 17,21). Iar prin Imparatia Lui Dumnezeu, Domnul intelege harul Sfantului Duh. Iata, aceasta Imparatie a Lui Dumnezeu se afla acum inauntrul noastru, iar darul Duhului Sfant si din afara ne lumineaza si ne incalzeste, si umpland de multiple miresme vazduhul ce ne inconjoara, desfateaza simturile noastre cu desfatare mai presus de ceruri, imbatandu-ne inimile noastre cu o bucurie negraita.
   Iata, fratia ta, cu ce bucurie negraita ne-a invrednicit astazi Domnul Dumnezeu. Iata ce inseamna a fi in plinatatea Duhului Sfant, despre care Sfantul Macarie Egipteanul scrie: "Eu insumi am fost in plinatatea Duhului Sfant"...

   De aceasta plinatate a Duhului Sfant, ne-a umplut acum Domnul si pe noi, sarmanii. Asa ca, dupa cum se pare, acum nu mai e de intrebat nimic, bucuria mea,  despre felul cum se face ca oamenii se gasesc in Duhul Lui Dumnezeu.
   N-a fost dat ca numai tu singur sa intelegi aceasta, ci prin tine, la toata lumea, ca intarindu-te intai pe tine insuti in lucrarea Lui Dumnezeu,  sa fii de folos si altora.
                                                   ("Regina Pacis" nr. 9 )