duminică, 20 noiembrie 2016

VIATA PREACURATEI CU FIUL EI - din revelatiile misticei Maria Valtorta

   
   Sfanta Fecioara-i spune Mariei Valtorta :

    "Luca, evanghelistul Meu, scrie, de asemenea, ca Isus al Meu dupa ce a fost circumcis si oferit Domnului, crestea si se intarea, fiind plin de intelepciune, si harul Lui Dumnezeu era peste El, si mai spune ca, avand varsta de doisprezece ani, Isus inainta in intelepciune si in statura si era placut inaintea Lui Dumnezeu si inaintea oamenilor.
   O deformare a pietatii credinciosilor a facut astfel incat ordinea pe care Dumnezeu si-a rezervat-o Lui insusi, in virtutea existentei Sale ca Fiu al omului, a fost alterata. Legenda face din Copilul Meu o fiinta miraculoasa si nenaturala, care inca de la nasterea Sa ar fi actionat ca un barbat si ar fi depasit intr-atat normalul incat ar fi devenit o fiinta fantastica.
   Aceasta pietate gresita nu este pedepsita de Dumnezeu care o vede, o intelege si o considera un act de iubire imperfecta in forma sa, dar totusi placuta, pentru ca este sincera.
   Dar Eu vreau sa-ti vorbesc despre Copilul Meu asa cum a fost El pe vremea in care fara Mama Sa n-ar fi putut face nimic: o micuta fiinta fragila, delicata, blonda, cu tenul usor colorat in roz, si frumos, frumos ca nici un alt fiu al omului, si bun, mai bun decat ingerii pe care-i crease Tatal Sau si al nostru.
   Dezvoltarea Sa n-a fost nici mai mult nici mai putin decat cea a unui copil sanatos, de care mama sa are grija.
   Era inteligent Copilul Meu. Foarte inteligent. Cum poate fi doar o fiinta perfecta. Dar inteligenta Sa se trezea din zi in zi, potrivit normei comune tuturor copiilor nascuti din femeie. Era ca si cum un soare ar fi rasarit putin cate putin in capsorul Sau blond. 
    Privirile Sale, care de acum nu mai erau vagi ca cele din primele Sale zile de viata, au inceput sa se opreasca asupra lucrurilor si, mai ales, asupra Mamei Sale. Primele surasuri, confuze la inceput, deveneau din ce in ce mai sigure atunci cand Ma aplecam deasupra leaganului Sau, sau cand il luam in brate sa-L alaptez, sa-L spal, sa-L imbrac si sa-L sarut.
   A urmat ganguritul, apoi primele cuvinte, din ce in ce mai clare.
   Ce fericire sa fii Mama care-L invata pe Fiul Lui Dumnezeu sa apuna: "Mama!" Si prima oara cand El a rostit corect acest cuvant, acest cuvant pe care nimeni la fel ca El n-a stiut sa-l spuna cu atata iubire, si pe care Mi l-a spus pana la ultima suflare, ce sarbatoare pentru Mine si pentru Iosif; si cate sarutari pe gurita in care aparusera primii dintisori!
   Si primii pasi cu piciorusele Sale atat de delicate, roze ca petalele unui trandafir carnos, acele picioruse pe care Eu le mangaiam si le sarutam cu iubire de mama si cu adoratia unei credincioase, si pe care intr-o zi le vor tintui pe cruce, iar Eu le voi vedea contractandu-se intr-un spasm, devenind livide si inghetate.
   Si cum cadea cand incepuse sa mearga singur. Alergam sa-L ridic si sa-i sarut vanataile... O, atunci putem s-o fac! Il voi vedea intr-o zi cazand sub povara crucii, deja agonizand, zdrentaros, plin de sange si de murdariile pe care multimea i le arunca cu cruzime, si nu voi mai putea sa alerg ca sa-L ridic, sa-i sarut ranile insangerate, sarmana Mama a unui Fiu osandit  la moarte.
   Si primele Sale dragalasenii: o mica floare, culeasa din gradina sau de pe marginea drumului, pe care Mi-o oferea, un scaunel pe care Mi-l tragea sub picioare pentru ca sa stau mai comod, un obiect cazut pe care Mi-l ridica.
   Iar surasul Sau era soarele casei, bogatia care acoperea cu aur si matase peretii casutei Mele! Cei care au vazut surasul Fiului Meu, au vazut Raiul pe pamant. Un suras senin atata vreme cat a fost copil. Un suras din ce in ce mai indurerat, pana la a deveni trist, pe masura ce El devenea adult. Dar mereu un suras. Pentru toti. Acesta facea parte din farmecul divin care atragea multimile ce-L urmau fermecate.
   Surasul Sau era deja Cuvant de iubire. Apoi, cand surasului i s-a adaugat glasul, cel mai frumos pe care lumea l-a cunoscut vreodata, pana si pamantul si spicele de grau frematau. Era glasul Lui Dumnezeu care vorbea. Si a fost un mister pe care il pot explica numai ratiunile insondabile ale Lui Dumnezeu, faptul ca Iuda si evreii au putut, dupa ce L-au auzit vorbind, sa ajunga sa-L tradeze si sa-L ucida.
      Inteligenta Sa, care se deschidea din ce in ce mai mult pana la a atinge perfectiunea, imi inspira admiratie si respect. Dar ea era atat de mult temperata de bunatate incat n-a umilit niciodata pe nimeni.
    Fiul Meu bland, care a fost bland cu toata lumea dar mai ales cu Mama Sa!
   Cand era baiat tanar, Eu imi interziceam sa-L sarut la fel ca atunci cand era mic. Dar de sarutarile si mangaierile Lui nu am fost lipsita niciodata. El era Acela care-i cerea Mamei Sale,  a carei sete de iubire o intelegea, sa bea viata sarutand Chipul Sau sfant, sa bea bucuria.
   Inaintea Cinei celei de Taina, El a venit sa caute mangaiere la Mama Sa. Si a ramas strans la pieptul Meu la fel ca in copilarie. A vrut sa se umple de iubirea unei mame, pentru a putea rezista in fata lipsei de iubire a unei lumi intregi."

                                              
                                      Sursa: Maria Valtorta, "I Quaderni del 1943"



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu