vineri, 14 octombrie 2016

Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"- partea a 5-a

Mai multe capitole din aceasta carte puteti citi la eticheta: Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"

      CAPITOLUL XXXVII

    "Greu s-ar putea spune mai mult despre gratiile pe care mi le-a facut Domnul, care sunt nemasurate, pentru a putea crede cineva ca i-au fost facute unei fiinte atat de pacatoase; dar pentru a da ascultare Domnului, care mi-a poruncit, precum si Gratiilor Voastre, (Aceasta ultima parte a cartii se adreseaza preotilo Banez si Garcia de Toledo) voi vorbi despre unele lucruri intru gloria Sa. Ma rog Domnului sa fie cele ce voi spune spre folosul sufletelor ce vor vedea cum de a dorit El sa dea gratii unei fiinte pacatoase ca mine, pentru ca sa aiba ele incredere ca la fel va face Domnul cu toti cei care-L vor sluji cu adevarat, si curaj intru multumirea Lui, deoarece chiar in aceasta viata ne daruieste El atatea daruri.
   In primul rand trebuie sa se inteleaga ca in aceste gratii pe care le da Domnul sufletului, exista mai multa gorie sau mai putina, deoarece in unele viziuni gloria, placerea si consolarea sunt mai mari decat in cele pe care le da El in altele............... 
   Domnul mi-a dat a intelege care e diferenta in Ceruri dintre bucuria unora si bucuria altora in ceea ce priveste darurile pe care le primesc acestia de la El, si cat de mare e bucuria ca, aici pe pamant, nu exista stavila in calea gratiilor Sale atunci cand Domnul e slujit. Si nu as dori nici eu sa-mi pun stavila in calea slujirii Domnului, dorind eu sa-mi folosesc toata viata, forta si sanatatea in acest scop si nevrand ca, din vina mea, sa ajung sa pierd macar atatica dintr-o bucurie si mai mare pe care mi-ar da-o El, si zic: de mi-ar spune cineva ca daca as avea de indurat toate chinurile lumii pana la sfarsitul ei iar dupa aceea as primi putin mai multa glorie sau, daca, fara nici un chin, as avea de dobandit o glorie mai putin inalta decat prima, cu siguranta ca as alege de bunavoie chinurile pentru acel putin de glorie in plus, prin care as intelege mai bine maretia Domnului, deoarece vad ca acela care intelege mai mult aceste maretii, pe acela-l va iubi Domnul mai mult si-l va lauda!
   Nu spun eu ca nu m-as multumi si nu m-as socoti preafericita daca m-as afla in Cer chiar pe o treapta mai de jos, caci pentru cine isi avea locul pregatit in infern (se refera la viziunea infernului, din capitolul XXXII), destula mila mi-ar arata Domnul primindu-ma in Paradis - chiar pe o treapta mai de jos; si ma rog eu Lui sa-mi uite marile mele pacate si sa ma duca alaturi de El..........................................................................................................................
 ......Si observam ca in fiecare gratie pe care mi-o facea Domnul, cu viziuni sau revelatii, ramanea sufletul cu un mare castig. Vazandu-L pe Cristos, mi se intiparea El in suflet, ramanand acolo marea Lui frumusete de care imi amintesc si azi, pentru ca, spre a-mi ramane intiparita, ar fi fost destul sa-L vad si numai o data, dara-mi-te de atatea ori de cate mi-a facut Domnul aceasta gratie!............................. Dar, dupa ce am vazut marea frumusete a lui Dumnezeu, n-am mai vazut pe nimeni altcineva  caruia sa-i daruiesc mai mult timp decat Lui; deoarece, oprindu-mi putin ochii mintii asupra imaginii sfinte pe care o port in suflet, m-am simtit atat de libera de orice altceva incat, dupa aceea, tot ce vedeam pe-acest pamant imi parea cenusa in comparatie cu maretia si gloria lui Dumnezeu. Ca nu exista nimic ce-as putea stima eu in comparatie cu o singura vorba rostita de gura Lui divina, daramite in comparatie cu atatea vorbe pe care mi le-a spus. Si socotesc eu cu neputinta ca, daca Domnul, pentru pacatele mele, nu va ingadui sa-mi pierd de tot memoria si, astfel, amintirea Lui, sa mi-o pot ocupa eu cu altceva sau altcineva atat de mult incat sa nu uit de tot si de toate numai amintindu-mi, fie cat de putitn, de acest mare Domn...........   .............Am inceput sa simt eu mult mai multa iubire pentru Domnul si mult mai multa incredere in El vazandu-L asa cum se intampla cand ai o stransa legatura cu cineva si il ai mereu aproape. Vedeam ca, desi era Dumnezeu, era si Om, astfel fiind, intelegea natura noastra mizerabila, supusa multor greseli inca de la primul pacat pentru care venise El pe pamant ca sa-l indrepte. Si pot eu vorbi cu El ca si cu un prieten, chiar daca e Domn; deoarece inteleg eu bine ca El nu e aidoma celor pe care aici, in aceasta lume, ii numim "domni" si a caror domnie nu e data decat de o falsa autoritate. Daca vrei sa vorbesti cu ei, trebuie sa-ti fixezi o ora si sa desemneze pe cel care poate sa vorbeasca pentreu tine. Iar daca vine vreun biet sarman care are un necaz, mai multe ocolisuri si necazuri are de infruntat, iar daca ar vrea sa vorbeasca el cu insusi regele, nici vorba nu va putea fi sa se apropie de el daca nu va fi mare nobil sau daca nu-l va indupleca pe unul dintre acestia sa vorbeasca in favoarea lui; si, cu siguranta, nici unul dintre apropiatii regelui nu sunt dintre cei care dispretuiesc cele lumesti si le calca in picioare, deoarece daca ar fi astfel, ar trebui sa spuna numai adevarul fara sa se teama si fara sa se simta legati de nimic si de nimeni; dar astfel de oameni care nu mint nu au ce cauta la palat, caci acolo n-au voie sa vorbeasca despre ce-i rau si nu cauta ei nici macar sa gandeasca despre astfel de lucruri, spre a le indrepta,ca nu cumva sa cada in dizgratie.
   Doamne, Rege al gloriei si Stapan al tuturor regilor, regatul Tau nu e pierdut - de vreme ce e vesnic! 
   Numai de te uiti la El si-ti dai seama, pe data, ca numai El merita sa fie numit Domn! E cunoscut dupa Maretia Sa - fara sa aiba nevoie de curteni si de garzi pentru ca sa ne arate si a se sti ca e Rege.
   Deoarece aici, pe asta lume, un rege singur si fara pompa nu va fi crezut de nimeni ca e rege, fiind el aidoma tuturor; e nevoie sa-l vezi altfel ca sa-l crezi. Si, astfel, e drept sa pastreze pe langa sine aceste false autoritati caci, daca n-ar face-o, nimeni n-ar da doi bani pe el, deoarece nu raspandeste in juru-i putere din faptura sa; din puterile altora se intrupeaza puterea lui.
   Doamne, Dumnezeul meu! Rege si Imparat Atotputernic cine ar sti sa reprezinte mai bine ca Tine autoritatea si puterea pe care le ai! Ca e cu neputinta sa nu se vada ca esti un mare Imparat, ata de mare ca inspaimanta vederea Maiestatii Tale; dar inspaimanta si mai mult vederea umilintei Tale si a iubirii pe care o arati Tu uneia ca mine. Intrutotul se poate trata si vorbi cu Tine dupa voia noastra, odata disparuta prima spaima pe care o simtim la vederea Maretiei Tale si care ne ramane numai spre a nu Te ofensa, dar nu de teama de pedeapsa, Doamne al meu, deoarece nimic nu inseamna pedeapsa pe langa teama de a Te pierde.
  ..............................................................................................................................................
   ............. Astazi m-am bucurat de Domnul si am cutezat sa ma plang de El, zicandu-i: "Cum, Doamne al meu, nu e destul ca ma tii in viata asta mizerabila prin care trec numai din iubire pentru Tine, facandu-ma sa traiesc acolo unde toate nu sunt decat piedici in calea bucuriei mele de Tine, ca trebuie sa dorm, sa mananc, sa duc tratative si sa vorbesc cu toti, si toate astea le trec si le indur numai din iubire pentru Tine, deoarece bine stii Tu cat ma chinuiesc astfel si cat de putine clipe raman spre a ma bucura de Tine si mai vrei sa mi le ascunzi si pe acestea? Cum poate indura toate astea iubirea pe care o ai pentru mine? Cred eu, Doamne, ca de-ar fi posibil sa ma ascund eu de Tine, asa cum faci Tu de mine, stiind si crezand cat de mare e iubirea pe care mi-o porti, nu ai putea indura; dar Tie ce-Ti pasa, esti mereu cu mine si ma vezi in fiecare clipa. Nu e bine ce faci, Doamne; Te implor sa vezi ca nu asa trebuie sa te porti cu cine Te iubeste atata.
   Aceste lucruri, precum si altele, mi s-a intamplat sa le spun, intelegand intai cat era de bland locul pe care-l aveam pastrat in infern pentru cat de mult pacatuisem. Dar, uneori, ma face atat de mult iubirea sa-mi pierd mintile, ca nu mai stiu ce-i cu mine, si atunci ma tanguiesc astfel in mintea mea si pe toate mi le rabda Domnul. Fie laudat un astfel de Rege!
   .............Si regelui de pe pamant nu ma mir ca nu i se poate vorbi, ca are motiv sufletul sa se teama de el si de cei care conduc alaturi de el................................................................
   A fost sa fie ca eu sa nu stiu cum trebuia sa ma port cu lumea cand am intrat in manastirea mea ("Sfantul Iosif"); si credeti-ma ca nu se ia drept gluma cand neglijezi a trata cu oamenii mult mai mult decat merita, pentru ca se vor considera jigniti.........................
   Ma intorc si spun ca, desigur, nu stiam cum sa traiesc in lume, fiindca eram un biet suflet obosit. Si se vede ca nu i se poruncea lui decat sa se gandeasca mereu la Dumnezeu si sa incerce sa i se alture pentru a scapa de multe primejdii. Asta pe de o parte. Pe de alta, vedea el, sufletul, ca nu mai pridideste cu grijile lumesti pentru a nu da prilejul sa cada in ispita cei atat de legati de onoarea lumeasca ( onoarea lumeasca - trufia privita in opozitie cu umilinta, doua idei de baza ale operei Sfintei - n.t.)............................................................"

    CAPITOLUL XXXVIII

   "Simtindu-ma intr-o noapte, atat de rau, ca nu m-am putut duce sa tin rugaciune, am luat un rozar pentru a ma ruga cu glas tare, incercand sa nu-mi anihilez judecata, chiar daca pe dinafara parea ca ma reculeg in rugaciune. Dar cand Domnul vrea altfel, putin folos aduc aceste stradanii ale noastre.
   Am ramas astfel destul de putin timp, ca mi-a venit un extaz spiritual atat de inalt si cu atata inflacarare, ca nu i-am putut rezista. Imi parea ca ajunsesem in Cer si primele persoane pe care le-am vazut acolo au fost tatal si mama mea; am mai vazut si alte lucruri , marete pana intr-atat - intr-un timp mai scurt decat un "Ave", ca m-am simtit desprinsa de toate cele pamantesti; mi-am dat seama ca acea gratie era nespus de mare. M-am temut sa nu fie o iluzie; chiar daca nu-mi parea totusi sa fi fost, nu stiam ce sa fac deoarece-mi era rusine sa merg la confesor cu asfel de lucruri; iar asta nu din cauza umilintei, dupa parerea mea, ci pentru ca-mi parea ca avea el sa-mi zica in bataie de joc: "Ce mai Sfant Pavel sau Sfant Ieronim te-ai facut, de vezi cele ce se afla in Cer!" Si pentru ca acesti Sfinti gloriosi avusesera astfel de viziuni, mie mi-a fost teama si n-am facut altceva decat sa plang. Pana la urma insa, desi cu inima indoita, m-am dus la confesor, deoarece niciodata nu indrazneam sa  trec sub tacere ceva din cele ce mi se intamplau, si din cauza ca-mi era foarte teama sa nu fiu amagita prin aceste viziuni. El, vazandu-ma atat de chinuita, m-a consolat si mi-a spus destul de multe lucruri bune si frumoase spre a-mi indeparta suferinta.
   Cu trecerea timpului, mi s-a intamplat, si mi se intampla de multe ori, sa-mi arate Domnul mai mari taine................ Si imi arata El atat de mult, incat cea mai mica parte din acel mult ar fi fost de ajuns pentru a ma inspaimanta si a ma face sa raman cu mare folos in suflet si sa nu mai dau importanta celor lumesti. As vrea eu sa pot explica ceva macar din cele ce le intelegeam atunci; dar, gandindu-ma cum as fi putut-o face, mi-am dat seama ca e cu neputinta, deoarece numai intre lumina ce o vedem pe pamant si cea care ni se infatiseaza in Ceruri - si care e o lumina orbitoare, nu poate exista comparatie, lumina soarelui parand o lumina fara stralucire. Ca nu izbuteste imaginatia, oricat de agera ar fi ea sa zugraveasca, fie si putin, aceasta lumina sau altceva dintre lucrurile pe care m-a facut Domnul sa le inteleg cu o desfatare atat de mare, incat nu se poate reda in cuvinte; toate simturile se bucura atat de mult, ca nu se poate rosti.
   Odata, am ramas in extaz mai mult de o ora, timp in care mi-a aratat Domnul lucruri nepretuite, nedezlipindu-Se de mine. Mi-a zis El: "Priveste, fiica Mea, ce pierd aceia care-Mi sunt impotriva; sa nu incetezi sa le-o spui."
   Vai, Doamne, Dumnezeule, dar ce putin folos poate aduce vorba mea celor pe care faptele lor ii fac sa fie orbi, daca Tu nu le dai lumina! Unii, carora le-ai dat-o, au aflat despre maretiile Tale; dar vad eu, Doamne, ca ai aratat aceste maretii si unei fapturi atat de pacatoase si de mizerabile ca mine, incat nimeni nu o crede. Binecuvantat fie Numele Tau si binecuvantata mila Ta ca,cel putin eu, am vazut si am cunoscut astfel indreptarea sufletului meu. Dupa acest extaz ar fi dorit sufletul sa ramana mereu acolo si sa nu se mai intoarca la aceasta viata deoarece cele ce vedeam acolo m-au facut sa simt mare dispret pentru toate ce se afla pe aceasta lume...............................................................................
  Cand ma aflam la doamna aceea despre care am vorbit (Dona Luisa de la Cerda- cap.XXXIV), mi s-a intamplat odata, luandu-ma un rau de la inima (pentru ca aveam o sanatate subreda, chiar daca acum ma simt mai bine), fiind ea un suflet milos, sa-mi aduca sa-mi arate o multime de pietre pretioase si de bijuterii de mare valoare si, in special, un giuvaer batut in diamante la care tinea mult. Doamna aceea s-a gandit ca vederea acestor lucruri m-ar mai inveseli; dar eu radeam in sinea mea, simtitnd o mare parere de rau vazand ce tineau oamenii la mare cinste, amintindu-mi de ceea ce  ne-a pregatit Domnul in Cer, si ma gandeam ca mi-ar fi fost cu neputinta, chiar de-as fi incercat, sa pun vreun pret pe asemenea lucruri. Pentru ca cele aflate in Cer sunt o avere atat de mare a sufletului, care nu stiu de-ar putea fi inteleasa de altcineva decat de cel care o are....................................
   ..............Si mi-a ramas, de asemenea, si mai putina teama de moarte, de care intotdeauna ma temeam tare; acum insa, imi parea ceva foarte usor pentru un slujitor al Domnului  deoarece, prin moarte, se vede sufletul eliberat din carcera pamanteasca (trupul) si lasat sa se odihneasca.  
   Aceasta inaltare a spiritului catre Dumnezeu, care-i arata in Cer lucruri atat de minunate, in extazele de care vorbesc, imi pare mie in multe privinte aidoma cu momentul in care sufletul paraseste trupul vazandu-se pe data inconjurat de atata bine. Toate durerile dispar atunci, in acea clipa a desprinderii sufletului de trup; iar cei care cu adevarat il iubesc pe Dumnezeu si si-au parasit pentru El toate bunurile lumesti, mai usoara moarte vor avea.
  Iar ceea ce ne arata Domnul in Cer cred ca ne foloseste mult pentru a cunoaste adevarata tarana din care suntem facuti, si pentru a intelege ca suntem pelerini in aceasta lume, ca e mare lucru sa putem vedea ceea ce vom intalni in Cer si sa putem sti unde vom trai dupa moarte. Deoarece, daca  trebuie cineva sa mearga si sa traiasca in largul lui undeva, pentru a putea indura eventualele chinuri ale drumului ii va fi de mare ajutor sa cunoasca dinainte locul in care se va duce sa-si afle odihna; si, daca va vedea cum sunt cele ale Cerului, precum si daca va putea vorbi cu cineva de acolo, totul ii va fi usor. Si e un mare castig, pentru ca numai privind spre Cer se poate reculege sufletul, gandindu-se mereula cele ce a dorit Domnul sa-i arate acolo. Mie mi se intampla uneori ca cele ce exista acolo sa-mi slujeasca de tovarasie si de consolare, parandu-mi-se ca numai cei din Cer traieasc cu-adevarat, in vreme ce aceia ce traiesc aici, pe pamant, sunt atat de morti, incat imi pare ca, de-ar fi toata lumea a mea, nu mi-ar putea tine tovarasie, mai ales cand sunt acele inflacarari de care am zis................................................................................................
   ........E o mare gratie cea pe care o face Domnul aceluia caruia-i da viziuni, deoarece ajuta mult si la purtarea crucii celei grele.
.............................................................................................................................................
  Insa, toate aceste gratii nu sunt atat de mari ca aceasta pe care o voi arata, ca de pe urma ei am ramas cu mare bine si cu mare putere in suflet....................
   S-a intamplat intr-o zi, in ajunul de Florii. Dupa Liturghie, m-am retras intr-un loc mai indepartat, unde obisnuiam sa ma rog de multe ori, si am inceput sa citesc despre aceasta sarbatoare; si citind despre semnele pe care trebuie sa le primeasca cei care incep sau cei care sunt mai avansati (spiritual) si, de asemenea, cei care ajung la desavarsire, pentru a intelege ca Sfantul Spirit se afla alaturi de ei la un moment dat, deci odata sfarsind de citit despre semnele proprii fiecaruia dintre aceste stadii spirituale, mi s-a parut, prin bunatatea Domnului, ca Sfantul Spirit se afla cu mine. Laundandu-L pe Domnul si amintitndu-mi cum mai citisem despre aceste lucruri - lipsindu-mi insa atunci ceea ce simteam acum, mi-am dat seama cat de mare era gratia pe care mi-o facuse Domnul.................................Si mi-a dat Domnul o inflacarare nespus de mare; parea ca sufletul voia sa-mi iasa din trup pentru ca nu mai putea ramane acolo si nici nu putea suporta atata bine. Si era inflacararea aceasta atat de mare si foarte diferita de alte dati, ca nu intelegeam nici ce avea sufletul meu, nici ce dorea, pana intr-atat era de schimbat. Si atunci am intins mainile ca sa ma sprijin de ceva, ca nici asezata nu puteam sta, pana intr-atat imi lipsea orice putere.
   Aflandu-ma eu in aceasta stare, am vazut deasupra capului meu un porumbel, foarte diferit de cei de pe pamant pentru ca nu avea pene iar aripile-i ieseau ca dintr-o carapace si imprastiau in jur multa lumina; era mare, mai mare decat unul obisnuit. Si-mi parea ca auzeam zgomotul pe care-l facea cu aripile. A dat din ele cam cat ai spune un "Ave". Iar sufletul era astfel ca, pierzandu-se de sine, s-a odihnit si linistit mult spiritul meu cu un atat de bun Oaspete. Si de-abia a inceput sa se bucure de viziune, ca s-a pogorat asupra sufletului o liniste nespusa in tot timpul cat a durat extazul. Gloria acestui extaz a fost extrem de mare. Iar zilele urmatoare am fost parca lipsita de orice facultati naturale si nu stiam cum de incapuse in mine o atat de mare favoare si gratie. Nici nu vedeam, nici nu auzeam, ca sa zic asa, simtind numai o imensa bucurie interioara. Incepand din acea zi am inteles ca am ramas cu un extrem de mare folos intr-o mai inaltata iubire de Dumnezeu si cu virtutile mai intarite ca niciodata. Fie El laudat si binecuvantat in vecii vecilor! Amin.
   Altadata am vazut acelasi porumbel deasupra capului unui preot din Ordinul Sfantului Dominic (Parintele Pedro Ibanez, potrivit parintelui Gracian), numai ca, in cazul lui, stralucirea aripilor era mult mai mare. Si mi-a explicat ca trebuie sa conduc sufletele catre Dumnezeu, pentru asta.
   Altadata  am vazut-o pe Sfanta Fecioara punand o mantie alba pe umerii reprezentatului Ordinului despre care am vorbit de cateva ori. Si mi-a spus Ea ca pentru faptul ca o slujise atat de bine, ajutand-o sa vada inaltata casa (Manastirea Sfantul Iosif), ii daduse acea mantie ca semn ca-i va pazi sufletul de atunci incolo, ferindu-i-l sa cada intr-un pacat mortal. Stiu sigur ca asa a fost pentru ca dupa cativa ani a murit (Parintele Ibanez avea sa moara in 1565) acest parinte, iar viata i-a fost atat de plina de penitente si moartea atat de plina de sfintenie. Si mi-a spus un frate calugar ce fusese de fata la moartea lui ca, inainte de a-si da sufletul, i-a spus precum ca se afla alaturi de Sfantul Toma. Si a murit el cu mare bucurie si dorinta de a putea pleca in sfarsit din acest surghiun, pentru a se intoarce ACASA.
   Dupa ce a murit, mi-a aparut el de cateva ori in viziuni, aureolat de glorie si mi-a spus unele lucruri. Tinea atata rugaciune, ca atunci cand a murit n-a mai fost in stare sa se roage din cauza slabiciunii firesti -caci avea atat de multe extaze. 
   Si-mi scrisese el cu putin inainte de moarte ca, orice-ar fi facut, cum sfarsea Liturghia, ii dadea Domnul extaze indelungate de multe ori, ca nu mai era in stare de altceva. Dar i-a daruit la urma Domnul rasplata pentru slujba lui atat de credincioasa, de o viata.
   Si Superiorului Ordinului "Compania Lui Isus" (se pare ca e vorba de Gaspar de Salazar), despre care am mai pomenit de cateva ori, am vazut cum ii facea Domnul gratii foarte mari, insa nu voi vorbi despre ele ca sa nu ma intind prea mult. I s-a intamplat intr-o zi ceva foarte grav, pentru care a fost persecutat, si l-am vazut aratandu-se foarte mahnit din aceasta cauza. Aflandu-ma eu intr-o zi la Liturghie, cand preotul a inaltat Ostia, L-am vazut pe Isus pe cruce si mi-a spus El cateva vorbe de consolare pe care sa i transmit Superiorului, precum si altele prin care il prevenea asupra a ceea ce avea sa vina, spunandu-i despre cate suferise El (Isus) si cum trebuia acest preot sa se pregateasca sa indure, la randu-i. Toate astea au consolat mult pe acest parinte si i-au dat curaj cand i le-am spus, si toate s-au petrecut intocmai cum imi spusese Domnul.
   Cu privire la cei din Ordinul "Compania Lui Isus" am avut multe si mari viziuni: i-am vazut in Cer, cu flamuri albe in maini uneori, si in multe alte chipuri. De aceea am avut o foarte mare veneratie pentru acest Ordin calugaresc; am avut de multe ori tangenta cu membri lui si am vazut ca duceau o viata potrivita cu ceea ce mi-a dat Domnul a intelege despre ei.
   Aflandu-ma eu intr-o noapte in rugaciune, a inceput Domnul a-mi spune vorbe prin care mi-a amintit cat de rea imi fusese viata, ceea ce m-a facut sa sufar deoarece, chiar daca nu sunt aspre, aceste vorbe iti provoaca o suferinta sfasietoare; dar se simte un mai mare folos intru a ne cunoaste pe noi insine, decat dupa multe zile pe care le petreceam gandind la propria mizerie; ca aceste vorbe aduc cu ele un adevar ce ni se intipareste in suflet si pe care nu-l putem nega. Si mi-a aratat Domnul toate cate le voisem si hotararile pe care le luasem din marea desertaciune pe care o avusesem si mi-a zis sa tin la mare cinste dorinta de a-mi pune in El toata vointa pe care o risipisem intr-un mod atat de gresit, ca numai pe aceea avea sa o ingaduie El. Alteori mi-a spus sa-mi amintesc de cuvintele Lui atunci cand as fi fost ispitita ca, din onoare, sa merg impotriva onoarei Lui. Alteori mi-a spus sa-mi amintesc de ceea ce-i datoram, ca atunci cand eu il loveam cel mai tare, El imi acorda cele mai mari gratii. Si daca greseam in cele ce faceam, si greseam nu de putine ori, in asa fel mi-o arata Domnul incat simteam o mare durere; si cum greselile mele erau multe, de multe ori mi se intampla asta. Mi se intampla sa ma mustre confesorul si sa-mi doresc sa ma consolez in rugaciune, insa de-abia aici aflam adevarata mustrare.
   Dar, intorcandu-ma la cele ce ziceam, cum a inceput Domnul sa-mi aduca aminte de viata-mi pacatoasa, scaldata in lacrimi, deoarece atunci nu ma stiam vinovata de nimic dupa parerea mea, m-am gandit daca nu cumva voia sa-mi faca o gratie pentru ca, de obicei, cand primesc o gratie din partea Domnului, mi se intampla sa ma faca El sa sufar mai inainte, pentru a vedea eu mai limpede cat de putin meritate sunt acele gratii............

...............Nu dupa multa vreme mi-am simtit sufletul inaltat pana intr-atat de parca imi iesea cu totul in afara trupului sau, daca nu era asa, cel putin nu-si mai dadea seama ca traieste in el. Si am vazut atunci Sfanta Natura Umana a lui Isus aureolata de mai multa glorie ca niciodata. Si mi-a aparut in mod clar, extrem de clar, sufletu-mi care intra in pieptul Tatalui. Asta nu as putea sa explic cum a fost, deoarece fara sa vad nimic, stiam ca eram acolo in Divinitate. Multe zile au trecut pana sa-mi pot veni in fire; si mereu imi parea ca e prezenta in mine acea maretie a Fiului Domnului, chiar daca nu asa cum mi-a aparut in fata ochilor.
................... Aceasta viziune am mai avut-o si in alte randuri. Cred ca e cea mai mare viziune pe care am avut-o prin voia Domnului, si care aduce cu sine multe foloase. Pare ca purifica ea sufletul foarte mult si indeparteaza aproape de tot puterea simturilor noastre. E ca o flacara mare ce pare ca arde si dustruge toate dorintele pamantesti caci, chiar daca eu, slava Domnului, nu le aveam pentru lucruri desarte, mi s-a aratat bine aici cum era totul desertaciune si cat de desarte sunt toate bogatiile acestei lumi; iar acest lucru reprezinta o mare invatatura, spre a fi inaltate dorintele intru adevarul adevarat. Dupa o astfel de viziune ramane intiparita o atat de mare cinste, ca n-as putea-o zugravi in cuvinte, care e foarte diferita de toate onorurile pe care le-am putea dobandi in aceasta lume. Si se inspaimanta sufletul vazand cum de a indraznit sa ofenseze o Maretie atat de mare, pe care nimeni n-ar putea indrazni s-o supere.
  Am mai spus despre efectele acestor viziuni precum si despre alte lucruri care ne raman in urma lor, aratand ca foloasele pe care le avem pot fi mai mari sau mai mici; folosul dupa aceasta viziune e extrem de mare. Cand ma duceam sa ma impartasesc si-mi aminteam de acea uriasa Maretie pe care o vazusem (si stiam ca era cel care se afla in Sfantul Sacrament  deoarece de multe ori vrea Domnul sa-mi ingaduie sa-L vad in Ostie), parul mi se ridica maciuca in cap si mi se parea ca am disparut cu totul. Doamne, Dumnezeul meu! Caci, daca nu Ti-ai ascunde Maretia, cine ar putea indrazni de atatea ori sa uneasca ceva atat de murdar si de mizerabil, cum suntem noi, cu o atat de mare maretie. (Sfanta se refera la unirea cu Isus, in taina Impartasaniei). Binecuvantat fii Tu, Doamne! Sa te laude toti ingerii si toate fapturile de pe acest pamant, ca astfel faci Tu tinand seama de slabiciunea noastra ca, bucurandu-ne noi de atat de marete gratii, sa nu ne inspaimante Atotputernicia Ta pana intr-atat incat sa nu indraznim sa ne bucuram, fiind noi atat de slabi si de mizerabili. Ca altfel, ni s-ar putea intampla si noua ce i s-a intamplat  unui plugar: ca a gasit el o comoara si, cum era mai mare decat ar fi incaput in casa lui - care era tare prapadita, l-a apucat o mare durere care, nu dupa mult timp, l-a bagat in pamant, fiind el atat de chinuit de faptul ca nu stia ce sa faca cu ea. Daca toata aceasta comoara nu i-ar fi fost data dintr-o data, ci numai putin cate putin, atat cat ar fi avut trebuinta spre a trai, ar fi trait acest plugar mai fericit decat atunci cand era sarac, si nici nu l-ar fi costat viata.
  TU, bogatie a celor saraci, cat de minunat sti sa intaresti sufletele si, fara sa vada ele dintr-o data atata Maretie, te arati lor putin cate putin!
   Cand vad eu o asa Maretie ascunsa in ceva atat de mic si de putin cum e Ostia, cad in admiratie in fata unei atat de mari intelepciuni si nu stiu cum de-mi da Domnul curaj si putere spre a ajunge la El; iar daca El, care mi-a facut si-mi face atat de mari gratii, nu mi-ar da Ostia ci mi S-ar arata in toata stralucirea Lui, nu ar fi cu putinta nici sa ma ascund de altii nici sa incetez a mai vorbi cu glas tare despre minuni atat de mari. Caci, ce va simti o mizerabila ca mine, atat de josnica si care cu atat de putina teama de Dumnezeu si-a irosit intreaga viata, vazandu-se ajungand la un Domn atat de Maret - asa cum vrea El sa fie vazut de sufletul meu? Cum se vor putea lipi buzele, care atatea vorbe au spus impotriva Domnului, de acel Trup aureolat de glorie, plin de limpezime si de pietate? Ca provoaca mult mai multa durere si mahnire (sufletului care nu L-a slujit), iubirea pe care o arata acel Chip atat de frumos, de bland si de gingas, decat teama pe care o simte acela care vede Maretia Lui.
   ........... Eu care am vazut asta de doua ori, ce as putea sa simt? Si ce voi zice?..............
....... Doamne, cum nu mai stiu eu sa vorbesc si pe deasupra mai si scriu!; caci ma simt foarte tulburata si parca in afara mea, revenindu-mi in memorie aceste lucruri..................
............................................................................................................................................
   Ducandu-ma odata sa ma impartasesc, am vazut, cu ochii sufletului, doi diavoli, mai limpede decat i-as fi putut vedea cu cei ai trupului. Doua chipuri ingrozitor de urate. Si-mi pare ca coarnele lor dadeau inconjur gatlejului bietului preot care oficia, si L-am vazut pe Domnul plin de Maiestatea de care am zis, asezat in acele maini in Ostia pe care ele mi-o ofereau, maini ce se vedea clar ca-L ofensau, dandu-mi seama ca acel preot se afla intr-un pacat mortal. Ce greu mi-ar fi, Doamne al meu, sa-Ti vad frumusetea mereu intinata intre niste chipuri atat de ingrozitoare! Dar erau acei demoni ca impietriti de frica si de groaza inaintea Ta, si cu multa bucurie ar fi luat-o la sanatoasa daca le-ai fi ingaduit Tu sa o faca.
   Ceea ce-am vazut m-a tulburat atat de mult incat nici nu stiu cum de m-am putut impartasi, si am ramas cu o asa teama paramdu-mi-se ca daca ar fi fost viziunea aceea de la Domnul, n-ar fi ingaduit El sa vad eu rautatea ce se gasea in acel suflet. Dar mi-a spus Domnul sa ma rog pentru cel pacatos, si ca a ingaduit ca eu sa vad ceea ce vazusem, pentru a intelege puterea pe care o aveau cuvintele Consacrarii (Este vorba de cuvintele rostite de preot in momentul prezentarii Ostiei - n.t);  si ca nu incetetaza El sa se afle acolo, oricat de pacatos ar fi preotul care le rosteste, ca sa vad eu marea Lui bunatate prin care se pune in mainile dusmanului Sau, si toate astea pentru binele meu  si al tuturor.
   Am inteles cat de obligati sunt acesti preoti sa fie mai buni decat altii si cat de injositor lucru e sa ia ei in maini Sfantul Sacrament, fara sa fie demni de El, si cat de mare stapan e Diavolul asupra unui suflet ce se afla intr-un pacat mortal. Mult m-a facut aceasta viziune sa cunosc cele ce-i datoram lui Dumnezeu. Fie El binecuvantat in vecii vecilor!
   Alta data mi s-a intamplat altceva, care m-a inspaimantat foarte. Ma aflam intr-un loc unde murise cineva care traise in mare pacat multi ani. Dar, de doi ani era bolnava acea persoana si de aceea, in unele privinte parea ca se schimbase in bine. Si-a dat sufletul fara confesiune, dar cu toate astea mie nu-mi parea ca trebuia sa fie osandita. Insa, pe cand era infasurat in giulgiu trupul fara viata, am vazut multi diavoli apucandu-l si parca jucandu-se cu el si chinuindu-l de asemenea, ceea ce m-a umplut de groaza vazand cum il purtau de colo-colo in niste carlige mari. Iar cand am vazut cum era ridicat trupul spre a fi inmormantat cu aceeasi cinste si ceremonie ca si ale altora, m-am gandit la bunatatea Domnului care nu ar fi vrut sa fie batjocorit acel suflet, ingaduind sa se tainuiasca faptul ca-i fusese Lui dusman. Eram aproape prostita de tot ceea ce vazusem. In timpul slujbei de inmormantare n-am mai vazut picior de diavol. Dupa aceea insa, cand a fost coborat trupul in mormant, au aparut atatia batandu-se care mai de care sa-l apuce, ca aproape mi-am pierdut firea vazand privelistea aceea, si am avut nevoie de mult curaj pentru a nu observa si ceilalti in ce stare eram. Ma gandeam la ce avea sa se aleaga de bietul suflet al celui mort, daca asa de tare se bateau diavolii pentru un trup cu care nu aveau ce face. Si ma rog Domnului ca grozavia pe care am vazut-o eu, s-o vada toti cei ca sunt nu tocmai credinciosi Lui, ca-mi pare ca i-ar ajuta mult sa se indrepte. Tot ce am vazut m-a facut sa cunosc si mai mult ce-i datorez Domnului pentru ca m-a scapat de asa o primejdie. Am ramas cu multa teama in suflet pana ce am vorbit cu confesorul meu despre toate astea, gandind ca poate era o amagire a Diavolului pentru a ponegri acel suflet, cu toate ca nu fusese niciodata socotit prea credincios. Adevar va spun voua ca mereu simt o mare teama cand imi aduc aminte.
   De vreme ce am inceput sa vorbesc despre viziuni cu privire la morti, vreau sa spun cateva lucruri prin care a fost Domnul slujit in acest caz, prin ceea ce vedeam eu cu privire la unele suflete: 
   Mi s-a spus ca murise un parinte Provincial al nostru care, atunci cand a murit, se ocupa de o alta provincie, si cu care eu purtasem discutii de cateva ori si-i datoram cateva lucruri bune pe care le facusem. Fusese el un om cu multe virtuti. Cand am auzit ca se sfarsie din viata, m-am simtit tulburata foarte deoarece m-am temut pentru mantuirea lui. Fusese timp de douazeci de ani prelat, fapt de care eu ma tem mult, deoarece imi pare un lucru primejdios sa ai in grija atatea suflete. Asa ca, cu multa mahnire, m-am dus la un oratoriu. Am oferit in rugaciune tot binele care fusese in viata mea, oricat de putin ar fi fost, pentru mantuirea lui, si astfel i-am spus Domnului sa-mi ingaduie sa implinesc atata cat ii lipsea din merite acelui suflet pentru a putea iesi din Purgatoriu.
   In timp ce ma rugam asa Domnului, mi s-a parut ca-l vad pe cel pentru care ma rugam iesind din strafundurile pamantului, in partea dreapta a mea, si urcand fericit la Cer. Cand a murit era destul de batran, insa asa cum imi aparuse acum nu i-as fi dat mai mult de treizeci de ani,ba, poate, chiar mai putin; chipul ii radia intr-o mare stralucire.
   Aceasta viziune a disparut intr-o strafulgerare dar atat de consolata am ramas, incat nu am mai putut simti nici o durere pentru moartea lui, cu toate ca vedeam multe persone suferind pentru pierderea lui, ca fusese foarte iubit si apreciat. Atat de mare a fost consolarea mea, ca nu m-am putut indoi ca cele ce vazusem nu erau o iluzie, ci o viziune adevarata. Murise de mai mult de cincisprezece zile dar nu am neglijat, nici eu, nic altii, sa ne rugam Domnului  pentru sufletul lui, numai ca nu puteam sa o fac cu aceeasi vointa cu care am facut-o inainte de viziune deoarece cand astfel imi arata Domnul toate, iar mai apoi doresc sa-i incredintez Lui acel suflet, eu nu mai am nimic de facut, ca e ca si cum as da pomana unui om bogat.......................................................................................................
   S-a intamplat sa moara o sora de-a noastra (se pare ca Sfanta se refera la o calugarita de la Manastirea Encarnacion, deoarece in timpul redactarii acestor randuri nici o calugarita nu murise la Manastirea Sfantul Iosif), cam acum vreo doua zile, destul de mare slujitoare a Domnului. In timp ce o sora citea o litanie (rugaciune compusa din invocatii succesive, rostite alternativ - n.t.) pentru pacatele mortilor, eu ma aflam in picioare, ajutand-o sa spuna versetele. La jumatatea litaniei, mi s-a parut ca se ridica sufletul celei moarte, tot din partea dreapta a mea, si se urca la Cer; nu am avut nici o indoila a ceea ce vazusem, de parca o facusem cu ochii trupului.
   S-a mai intamplat apoi ca o alta sora sa moara in aceeasi manastire; avea optsprezece sau douazeci de ani. Era o mare slujitoare a Domnului. Fusese mereu bolnava, devotata rugaciunilor rostite in cadrul corului, si cu destule virtuti. Eu m-am gandit ca, cu siguranta, avea sa ajunga in Purgatoriu, deoarece multele boli de care suferise nu-i puteau asigura intrarea direct in Paradis.  Aflandu-ma eu in timpul Orelor, inainte de a o inmormanta, am vazut-o si pe ea iesind din strafundurile pamantului, de undeva din partea dreapta a mea, si urcandu-se la Cer.
   Odata ma aflam la un colegiu (Astfel se numeau manastirile iezuite - n.t.) al Ordinului Compania Lui Isus, tulburata de mari chinuri pe care am spus ca le aveam din cand in cand, chinuri sufletesti si trupesti, fiind eu intr-o astfel de stare ca-mi parea ca nu puteam accepta nici un gand bun. In noaptea aceea murise un frate din manastirea aceea a Companiei Lui Isus (se pare ca e vorba de Alonso de Henao, mort la 11 aprilie 1557), iar eu ma rugam asa cum puteam Domnului pentru sufletul lui; deodata, in timp ce ascultam Liturghia  pe care o oficia un alt parinte iezuit pentru cel care murise, am simtit o mare reculegere interioara si l-am vazut urcandu-se la Cer in multa glorie, insotit de Domnul. Numai prin marea gratie a Lui Dumnezeu am putut intelege ca El i se afla alaturi.
   Alt frate al Ordinului nostru (Parintele Diego Matia, calugar carmelit), calugar destul de bun se sintea foarte rau si, aflandu-ma eu in timpul Liturghiei, am avut o revelatie si l-am vazut mort, urcand la Cer fara sa mai treaca prin Purgatoriu. Dupa cate aveam sa aflu mai tarziu, acest parinte a murit chiar in acel ceas in care eu il vazusem astfel. Am inteles ca el, fiind un  calugar ce-si indeplinise bine profesiunea, n-a trecut prin Purgatoriu pentru ca i-au fost de folos Bulele Ordinului (Documente oficiale emise de Papa, in diferite ocazii; in acest caz se pare ca este vorba de ceva asemanator Indulgentelor, ce puteau scurta sau chiar anula perioada pe care sufletele trebuiau sa o petreaca in Purgatoriu) ca sa mearga direct in Paradis..........................................................
   .............. Dar pana acum n-am vazut sa fi scapat vreun suflet de trecerea prin Purgatoriu, in afara de de cel al parintelui de care am vorbit, al sfantului Pedro de Alcantara si al parintelui dominican (Parintele Pedro Ibanez).
   Prin toate aceste viziuni pe care mi le-a dat Domnul, am putut sa vad treptele gloriei, infatisandu-mi-se care treapta apartine carui loc. Si e mare diferenta dintre aceste locuri!"


                         Sursa: Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu