miercuri, 12 octombrie 2016

Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"- partea a 4-a

 Mai multe capitole din aceasta carte puteti citi la eticheta: Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"

 CAPITOLUL XXXIII 
   "............................... 
  Odata, fiind eu la o mare nevoie, atat de mare ca nu stiam ce sa mai fac, si trebuindu-mi si bani pentru ca sa platesc niste slujbasi, mi-a aparut Sfantul Iosif, adevaratul meu parinte si stapan, si mi-a data de inteles ca nu-mi vor lipsi banii si asa a si fost, facand eu rost de ei pana la ultima para, din mare mila Domnului care m-a ajutat, prin mijloace pe care nu le-ar crede nimeni daca as spune despre ele. 
Casa (aici "Casa" are semn propriu, nu de "manastire" - n.t.) pe care o aveam in stapanire era insa foarte mica, atat de mica, incat in nici un chip nu credeam ca va putea fi transformata in manastire, astfel ca as fi dorit sa cumpar alta, dar nu aveam nici cu ce si nici cum, asa ca nu stiam ce sa fac. Aceasta a doua casa era aproape de prima si era destul de mica pentru a fi preschimbata in biserica; insa intr-o zi, dupa ce ma impartasisem Domnului, mi-a zis El: "Ti-am spus ca voi intra in ea asa cum voi putea", adaugand ca o exclamare: "Vai, lacomia omeneasca, pana si pamantul iti pare ca-ti lipseste! De cate ori n-am dormit Eu insa linistit, fara sa am un loc al Meu unde a-mi pune capul!"  Auzind eu acestea, m-am inspaimantat foarte, si am vazut ca avea El dreptate; asa ca m-am dus la casuta aceea si am planuit totul si am transformat-o intr-o manastire desavarsita, chiar daca mica, fara sa ma mai gandesc sa cumpar una cu loc mai mult imprejur, preocupandu-ma numai sa se poata sluji in ea si sa se poata trai acolo cu austeritate - dar fara a dauna sanatatii, si asa a fost si asa se va face in vecii vecilor.
   Intr-o zi de Sfanta Clara, in timp ce ma rugam, mi-a aparut ea, (subiectul este Sfanta Clara; e vorba de 12 august 1561) de o mare frumusete, si mi-a spus sa ma straduies si sa urmeza in ceea ce incepusem, ca ea avea sa ma ajute. Eu am avut incredere si m-am rugat ei, iar spusele-i s-au adeverit curand, prin mijlocirea unei manastiri apartinand Ordinului sau ( Manastirea clariselor cunoscuta sub numele de "Las Gerdillas") aflata in apropierea manastirii pe care o facusem eu, care ne-a venit in ajutor; ba, mai mult, a facut astfel incat dorinta mea a ajuns la atata perfectiune, ca am reusit cu ajutorul lor sa pastram si in manastirea mea (Manastirea "Sfantul Iosif" - n.t.) saracia pe care aceasta preafericita sfanta o avea in manastirea ei si sa traim numai din pomeni (donatii).
   Nu putin m-a costat pana sa reusesc, prin toata fermitatea si autoritatea Sfantului Parinte (Papa), recunoasterea acestei manastiri ca atare, ca nu aveam bani nici pentru breva (scrisoare papala mai putin solemna decat bula - n.t.), adica fara venituri de nici un fel. Domnul ne-a ajutat, prin rugile acestei preafericite si binecuvantate sfinte, ca fara nici un fel de efort al nostru, sa avem cele necesare din belsug. Fie binecuvantat in vecii vecilor! Amin.
   Aflandu-ma intr-una din acele zile, cea a Inaltarii Sfintei Fecioare (15august, sarbatoarea inaltarii cu trupul la Cer a Fecioarei Maria - n.t.), intr-o manastire a Ordinului gloriosului sfant Dominic, ma gandeam la multele pacate pe care, in trecut, le marturisisem in acel lacas, precum si la viata-mi pacatoasa. Si, deodata, am simtit un extaz ata de mare, ca aproape m-a facut sa-mi pierd de tot simtirea. M-am asezat, parandu-mi-se ca nu puteam vedea nici inaltarea Sfintei ( e vorba de forma corporala a Sfintei Fecioare - n.t.) si nici nu puteam auzi mesa (Liturghia), pana-ntr-atat incat am ramas cu un sentiment de vinovatie dupa aceea. Si imi parea mie ca ma vedeam imbracata cu un vesmant alb, nespus de alb si de luminos. La inceput nu vedeam cine ma imbraca; apoi, deodata, am vazut-O pe Sfanta Fecioara la dreapta mea si pe parintele meu, Sfantul Iosif, la stanga: ei erau cei care ma imbracau, Iar asta pentru a-mi da a intelege ca eram curata de pacate; mi se iertasera toate. Odata imbracata, simtindu-ma nespus de bine si inconjurata de lumina, Sfanta Fecioara mi-a luat mainile in mainile Ei si mi-a zis ca era nespus de multumita ca-l slujeam astfel pe Sfantul Iosif, si sa am credinta ca tot ceea ce doream eu sa fie cu acea manastire asa avea sa fie, si ca in ea avea sa fie mult slujit Domnul, precum si Ei amandoi; si mi-a mai spus sa nu ma tem ca voi suferi vreodata o paguba din aceasta cauza, chiar daca ma chinuia ascultarea cu care eram datoare fata de superiorii mei, deoarece ei ( Sfanta Fecioara si Sfantul Iosif) aveau sa ma pazeasca, si ca Fiul Ei ne promisese sa fie alaturi de noi si ca, drept semn ca avea sa fie asa, imi daruia o bijuterie. Si atunci am simtit cum mi-a pus la gat un colier de aur nespus de frumos, de care atarna o cruce de mare pret. Acest aur si aceste pietre preetioase sunt atat de diferite de cele pamantesti, incat nu se pot in nici un fel compara, deoarece frumusetea lor e foarte diferita de ceea ce ne-am putea noi inchipui ca exista pe pamant, si nu poate mintea noastra sa priceapa cum era acel vesmant si nici nu-si poate inchipui cum e acel alb si acea stralucire pe care i-o da Domnul, astfel incat pare albul de pe pamant, in comparatie cu acesta, un desen in carbune,ca sa zic asa.
   Era nespus de mare frumusetea Sfintei Fecioare, cu toate ca n-am remarcat nici un amanunt in parte ci impreuna, chipul Ei si corpul Ei invesmantate intr-un alb stralucitor, insa nu orbitor, ci dulce. Pe gloriosul Sfant Iosif nu l-am vazut prea limpede, cu toate ca vedeam ca se afla acolo, la fel ca in cazul celorlalte viziuni despre care am spus ca nu se vad cu ochii trupului. Imi parea Sfanta Fecioara aidoma unei copile.
   Ramanand Ei, astfel, cu mine putin, eu fiind nespus de fericita si aureolata de glorie, desi, dupa parerea mea, sintindu-ma de parca nu as fi avut parte de ele dar, in acelasi timp, de parca nu as fi dorit niciodata sa ma despart de cele ce simteam, mi-a parut ca-i vad pe amandoi, deodata, urcandu-se la Cer, inconjurati de o multime de ingeri.
   Dupa asta, am ramas din nou singura in mine insami, asa de consolata si inaltata, adancita in rugaciune si cuprinsa de o dulce slabiciune, fara sa ma pot misca sau vorbi; parca nu-mi mai apartineam de fel. Si am ramas cu o mare inflacarare de a ma lasa rupta in bucati pentru Domnul, si cu o astfel de stare incat nu incapea nici o umbra de indoiala, chiar daca am incercat sa ma indoiesc, ca totul venea de la El. Am ramas foarte alinata si cu multa pace in suflet.
   In ceea ce mi-a spus Regina Ingerilor (Sfanta Fecioara - n.t.) despre ascultare, ma chinuia faptul ca nu o dadeam celor apartinand Ordinului meu, ca-mi spusese Domnul ca nu era bine sa nu ascult. Dar mi-a aratatr Ea o serie de motive pentru care in nici un chip nu trebuia sa o fac, spunandu-mi sa trimit vorba la Roma, printr-un mijloc sau altul, deoarece avea sa aiba Domnul grija ca de acolo sa-mi vina vestea cea buna, si asa s-a intamplat (autorizarea definitiva a Manastirii "Sfantul Iosif" de catre Papa a venit prin trei documente pontificale), cum mi s-a spus, iar raspunsul ce l-am primit a fost favorabil. Iar pentru cele ce s-au intamplat dupa aceea, mi-a spus Domnul ca era cel mai bine sa dau ascultare numai episcopului; insa, pe atunci, nu-l cunosteam si nici macar nu stiam cine era acel prelat, dar a fost voia Domnului sa fie el un om bun si sa priveasca cu ochi buni aceasta manastire pe care o durasem......................., si pentru a fi adusa manastirea in starea in care e acum. Binecuvantat fie Domnul ca le-a facut pe toate! Amin."


   CAPITOLUL XXXIV      
 "..........................................................................
   S-a intamplatca intr-un oras mare, la mai bine de douazeci de leghe de orasul meu, sa seafle o doamna foarte indurerata de moartea sotului ei ( Dona Luisa de la Cerda, fiica ducelui de Medinaceli, ce locuia la Toledo, vaduva a lui Antonio Arias Pardo de Saavedra ce murise in anul 1561); si era ea atat de neconsolata si de mahnita, incat toti cei din jur se temeau pentru sanatatea ei. Eu am aflat despre acest lucru, deoarece Domnul a vrut sa o faca pe acea doamna sa afle despre pacatoasa de mine - de care i se vorbise numai de bine, si asta spre marele bine al meu ce avea sa decurga din acest lucru. Aceasta doamna il cunostea bine pe provincial si, cum era si foarte sus-pusa, s-a interesat si i s-a spus ca eu ma aflu intr-o manastire deschisa (fara clauzura, cu posibilitatea de a iesi din manastire), deoarece-i daduse Domnul o mare dorinta de a ma intalni, parandu-i-se ca avea sa-si afle consolarea cu ajutorul meu............... 
   ... I-a scris Provincialului. Acesta mi-a trimis o porunca cu pecete de ascultare ca indata sa ma duc acolo. Am primit-o in noaptea Nasterii Domnului. Cand am primit-o, n-as fi vrut sa merg si m-am chinuit foarte vazand ca eram trimisa in acel loc, deoarece, chiar de era ceva bun in mine, imi ziceam ca nu am ce cauta acolo. M-am incredintat mult Domnului, am luat parte la toate matinele (rugaciuni facand parte la Liturghia Orelor ce se faceau in comun, dupa miezul noptii - n.t.), sau la o mare parte din ele, in extaz. Si mi-a spus Domnul sa nu carecumva sa nu ma duc si sa nu ascult de parerea altora, deoarece putini erau cei care ma sfatuiau asa cum trebuia; si mi-a mai spus ca, chiar de-mi va fi greu, Domnul ar fi fost slujit, si ca ar fi fost foarte bine, privitor la problema manastirii, sa lipsesc o vreme pana la sosirea brevei (scrisoare papala mai putin solemna decat bula - n.t.); deoarece Diavolul pregatise ceva foarte urat pentru atunci cand ar fi venit Provincialul; si mi-a zis Domnul sa nu ma tem de nimic, ca imi va sta in ajutor acolo unde ma voi duce. Dupa aceste cuvinte al Domnului, am ramas foarte consolata si intarita in credinta. I-am spus despre toate astea Superiorului care mi-a zis sa nu carecumva sa fac sa nu ma duc .....................
   I-am dat deci ascultare Superiorului si am pornit la drum, inarmata cu cele intelese de mine in rugaciune, fara teama, cu toate ca eram foarte incurcata vazand in ce calitate fusesem trimisa in acel loc. Din cauza asta L-am necajit din nou pe Domnul, rugandu-L sa nu ma lase la greu. Ma consola mult faptul ca acolo unde mergeam era o casa (manastire) a Ordinului "Compania Lui Isus", ceea ce ma facea sa am mai multa siguranta, avand eu cui cere ajutor in caz ca ar fi fost nevoie.
   Ajungand acolo, a fost Domnul slujit, ca acea doamna s-a consolat atat incat starea ei s-a imbunatatit pe zi ce trecea, caci suferinta ei de pana atunci ii pusese chiar viata in primejdie; iar daca am izbutit sa fac ceva bun, a fost numai prin gratia Domnului................... ..............
   Era acea doamna tematoare de Dumnezeu si atat de buna, incat cucernicia ei a putut-o suplini si pe aceea care inca-mi lipsea mie. A inceput sa tina mult la mine; si eu, la randu-mi, o iubeam pentru bunatatea ei, dar totul, aproape, imi era o cruce grea deoarece darurile ma chinuiau mult, iar cazul care se facea de mine imi cauza teama. Iar sufletu-mi era atat de speriat, ca nu indrazneam sa las la oparte nici cea mai mica grija, dar nici Domnul nu m-a parasit, deoarece in acest timp mi-a facut foarte mari gratii, facandu-ma sa dispretuiesc toate cele lumesti pe care le vedeam......................................................................................
   Am vazut ca era o femeie la fel ca multi altii, cu aceeasi pozitie ca a ei, pe masura ce averea-i era mai mare, mai multe-i erau si grijile si suferintele, deoarece trebuia mereu sa se poarte si sa se gateasca dupa rangul si starea ei; greu mai era de trait; trebuia sa manance nu dupa cum ii erau trebuintele si voia, ci dupa cum ii era starea. Astfel ca eu n-am simtit decat dezgust fata de starea asta; n-as fi vrut pentru nimic in lume sa fiu ceea ce se cheama "doamna". Apere-ma Domnul de toate fapturile de acest fel, cu toate ca doamna de care vorbesc, chiar fiind ea una dintre cele mai mari si mai importante din regat, era atat de buna, incat nu cred sa mai fi fost multe aidoma ei, umile si blande. Mie-mi parera rau de ea vazand cate avea de facut dupa rang si nu dupa dorintele pe care le avea. Iar in ceea ce priveste servitorii de case mari, abia de poti sa te increzi in ei, cu toate ca ai ei erau oameni de treaba; nu poti nici macar vorbi mai mult cu unul decat cu altul, deoarece acela cu care ai vorbit mai mult va fi pizmuit deindata sau chiar mai rau. Iar starea aceea de care vorbeam nu  e altceva decat o minciuna, una dintre multele pe care le auzi in lume, caci n-ai de ce numi "domn" si "doamna" pe aceia care nu-mi par a fi altceva decat sclavii atator nimicuri.
   Dar a fosr Domnul slujit ca, in timpul in care m-am aflat in casa acelei doamne, toti cei de acolo s-au schimbat si au ajuns sa-L slujeasca pe Domnul, chiar daca eu n-am scapt intrutotul de unele suferinte si de unele invidii ale unora care ma pizmuiau pentru iubirea pe care mi-o purta doamna...........................................................................................................
  Pe cand ma aflam inca acolo, s-a intamplat sa ma intalnesc cu un alt om al Bisericii (Garcia de Toledo), persoana foarte sus-pusa si cu care tratasem de cateva ori cu multi ani in urma; si, pe cand luam parte la o mesa intr-o manastire a ordinului sau, din apropierea casei unde stateam eu, am simtit dorinta sa stiu in ce dispozitie era acel suflet pe care l-as fi dorit eu mare slujitor al Domnului............................................................................................
   M-am uitat cat talent avea sa aduca folos altora si m-am gandit cat de bine ar fi fost sa i se daruiasca lui Dumnezeu cu totul, deoarece mi se intampla, de cativa ani incoace, sa doresc cu atat ardoare sa vad unele persoane daruindu-se cu totul lui Dumnezeu, incat de multe ori il necajesc pe Domnul pentru ele. Cu acest om al Bisericii de care vorbesc, s-a intamplat la fel. Si mi-a cerut acesta sa ma rog Domnului pentrtu el.......................................; asa ca m-am dus acolo unde obisnuiam sa ma rog si am inceput sa vorbesc cu Domnul, in reculegerea mea, intr-un mod natang in care vorbesc de multe ori cu El, fara sa stiu ce  zic; deoarece iubirea e cea care vorbeste, iar sufletul e atat de inaltat incat nu vad nici o deosebire intre suflet si Dumnezeu. Fiindca iubirea care se stie ca i-o poarta Domnul il face sa uite de sine si sa i se pare ca se afla deja in Dumnezeu. Imi amintesc ca i-am spus, dupa ce L-am rugat, scaldata in lacrimi, sa primeasca in slujba sa sufletul acelui om. Desi eu stiam ca sufletul lui era bun, il doream foarte bun, astfel ca i-am spus Domnului: Doamne, nu-mi refuza aceasta gratie; priveste Doamne, cat de bun e acest supus al Tau.................................
   Imi amintesc ca in noaptea aceea, cand m-am aflat in rugaciune................................am ramas eu incredintata ca avea sa faca Domnul ceea ce-i cerusem, prin rugile mele, cu acea persoana. Si mi-a mai spus Domnul sa-i vorbesc acestei persoane. Aceasta m-a mahnit mult, pentru ca nu stiam cum, pentru ca atunci cand trebuie sa consolez pe altul, ma mahnesc si ma nelinistesc foarte, mai ales cand nici nu stiu cum ar fi primite vorbele mele de acea persoana care ar putea sa nu ma ia in serios........................................ I-am spus Domnului ca voi vorbi cu acea persoana, cu siguranta.......................................................
   Domnul, cum il dorea pentru sine, i-a trimis prin mijlocirea mea cateva adevaruri care, fara a intelege eu, se refereau la el atat de mult, ca s-a inspaimantat, deoarece Domnul a facut  astfel ca sa-l faca sa creada ca totul venea de la El. Il rugam mult pe Domnul sa-l intoarca de tot pe acest om catre Sine, facandu-l sa se desprinda cu totul de viata lumeasca. Iar El, fie binecuvantat in vecii vecilor, l-a indreptat atat de mult pe calea adevarului...................... incat i-a facut, intr-un timp atat de scurt, atat de multe gratii, facandu-l sa se intoarca la Sine asa de mult, astfel ca nu mai pare el ca traieste in aceasta lume. Tina-l Domnul in mana Lui, ca va deveni acest om bun unul dintre cei mai insemnati slujitori ai Lui si va aduce mare folos multor suflete! Deoarece in lucrurile spiritului in scurt timp a dobandit multa experienta, iar acestea sunt daruri de la Dumnezeu pe care le da El cand si cum doreste, fara sa tina seama de cat timp sau cat de mult a fost slujit. Nu spun eu ca nu tine defel seama de toate acestea, ci ca nu ne da Domnul in douazeci de ani de contemplare cat unora intr-unul singur. De ce? Numai Dumnezeu stie. Si e o amagire sa ni se para ca niciodata nu vom izbuti sa ajungem la El fara o experienta de multi ani; si astfel cad multi in greseala, asa cum am zis, dorind sa cunoasca spiritul, fara sa-l aiba. Nu spun eu ca acela care nu va avea spirit, dar va fi invatat, sa nu-l indrume pe cel care-l are, dar nu este invatat; dar sa se inteleaga ca in interior si exterior cel invatat va merge pe calea naturala a judecatii, in timp ce, in ceea ce e supranatural, sa aiba grija sa mearga asa cum arata Sfanta Scriptura. In rest,sa nu se chinuie cautand sa inteleaga ceea ce nu poate si nici sa nu inabuse spiritul, deoarece pe acesta un spirit mai mare il indruma si-l stapaneste, acela al Domnului.
   Si sa nu i se para aceluia cu neputinta; deoarece totul se poate, daca-l face Domnul, fara a-si sforta el credinta; asa ca, in umilinta sa-i ceara Domnului sa-i intelepteasca judecata - oricat ar fi el de invatat, deoarece, prin umilinta ar putea sa aduca mai mult folos sufletelor precum si siesi.....   Pentru ca ma intorc si spun ca, daca nu va avea mult mai multa umilinta in a intelege ca nu intelege, nu va putea decat sa dobandeasca putin si sa aduca si mai putin folos celorlalti. Daca are umilinta, sa nu se teama ca Domnul va ingadui sa se insele si sa-i insele si pe altii.
    Pe acest preot de care spun, caruia Domnul i-a dat atata umilinta in multe privinte, l-a facut Domnul sa se schimbe pana intr-atat ca nu se mai putea el insusi recunoaste, dandu-i forte trupesti pentru penitente (forte pe care nu le avea inainte, fiind el bolnav) si curaj pentru tot ce este bun, precum si multe alte lucruri, voind astfel sa-i arate Domnul ca l-a ales a fi dintre slujitorii Lui cei mai apropiati. Fie El binecuvantat in vecii vecilor...........................
............Sper ca prin maretia Domnului va veni mult bine pentru unii din Ordinul sau si Ordinului insusi. Deja incepe sa se inteleaga acest lucru. Am avut cateva mari viziuni si mi-a spus Domnul cateva lucruri despre el (mi-a vorbit Domnul de foarte multe ori cu multa admiratie) si despre Superiorul (Gaspar de Salazar) Ordinului "Compania Lui Isus", lucruri de mare admiratie, precum si despre alti doi preoti ai Ordinului Sfantului Dominic (se pare ca e vorba de Pedro Ibanez si Domingo Banez), mai ales despre unul dintre ei.
..............Intr-o zi ma aflam cu acest om (Garcia de Toledo) la vorbitor iar spiritul si sufletul meu intelegand cat de mare era iubirea pentru Domnul, care ardea in sufletul si spirutul lui, ma gandeam la maretia lui Dumnezeu si la cat de putin timp ii trebuie Lui pentru a ridica un suflet pana la un stadiu atat de inaltat. Si-mi era atat de bine de pare ca imi lasa in suflet un nou foc de a dori sa-L slujesc pe Domnul mai mult decat o faceam. Doamne, Isuse al meu, cat de mult face un suflet care arde in iubirea Ta! Cat de mult trebuie sa-l pretuim si sa Te rugam sa ni-l lasi in aceasta viata pamanteasca! Iar cel care are si el o astfel de iubire, din toate puterile ar trebui sa incerce sa urmeze astfel de suflete.
   E mare lucru pentru un om bolnav sa dea peste un altul suferind de aceeasi boala; ca mult se va alina vazand ca nu e singur; mult se vor ajuta ei unul pe altul sa indure si chiar sa merite rasplata dupa suferintele lor; nespus de trainici umeri isi vor putea oferi unul altuia spre a se sprijini aceia care s-au hotarat a-si primejdui de mii de ori viata pentru Domnul, dorind sa li se ofere prilejul de a si-o pierde. Si sunt acestia ca niste soldati care, pentru a putea dobandi prada si a deveni bogati, doresc sa fie razboaie, deoarece inteleg ca n-o pot dobandi altfel decat asa. Doamne, cat de mare lucru este aceasta lumina prin care da El a intelege cat de multe se pot dobandi suferind pentru El! Acest lucru nu se intelege bine pana cand nu se se lasa totul deoparte, pentru ca, astfel, acela care ar avea ceva, fireste ca va pretui ceea ce are, oricat de putin, iar daca va pretui ce are, oricat de putin, i se va parea greu sa-l lase, iar daca totusi il va lasa deoparte, o va face cu imperfectiune si va pierde totul. Si pierdut va fi si cel care merge in urma cuiva care e pierdut. Si ce pierzanie poate fi mai mare, si ce orbire si nefericire, decat tinerea la mare pret a ceea ce e, de fapt, nimic?
   Deci, intorcandu-ma la ceea ce spuneam, fiind eu atat de fericita vazand acel suflet, ca imi pare ca a vrut Domnul sa vad limpede comorile pe care El le adapostise acolo, si vazand gratia pe care mi-o acordase facand astfel ca totul sa se intample prin mijlocirea mea, stiind ca sunt nedemna de ea, la mult mai multa cinste tineam eu gratiile pe care le facuse Domnul acelui sufletsi de mai mare pret gandeam ca erau, decat daca mi-ar fi fost facute mie, si-L laudam pe Domnul vazand cum imi indeplinise dorintele. Iar sufletul meu, fiind astfel ca nu mai putea indura atata fericire, a iesit din sine si s-a pierdut pentru a dobandi inca si mai multa fericire (influenta preluata din lucrarea "Noaptea intunecata a sufletului" apartinand Sfantului Ioan al Crucii). Toate gandurile mi-au zburat aiurea si, la auzul divinei limbi in care pare ca-mi vorbea Sfantul Spirit, am simtit eu atat de mare extaz, ca mi-am pierdut aproape de tot simtirea, cu toate ca pentru scurta vreme. Si L-am vazut pe Cristos in glorie si maretie, aratandu-Si marea multumire pentru ceea ce se intamplase acolo jos; si asa mi-a si spus si a dorit sa se vada clar ca mereu avea sa fie de fata la asemenea discutii (Sfanta  se refera la convorbirea ei cu parintele  Garcia de Toledo - n.t.) si cat de bine este pentru cei care vorbesc despre El si-si petrec timpul astfel.
Viziunea Sfintei despre Pr. Garcia de Toledo
   Alteori, aflandu-ma departe de acest loc
(Avila), l-am vazut (pe parintele Garcia de Toledo)  aureolat de glorie, ridicat de ingeri, si am inteles astfel ca sufletul lui era foarte inaltat...........................

  Nu cred ca mai trebuie sa adaug aici mai mult. Daca ,mai apoi, ii va parea gratiei Voastre (Garcia de Toldedo), care stie mai bine, ca a mai ramas ceva de spus, sa o faca intru gloria Domnului. Insa as vrea sa nu uite ca toate profetiile despre care am vorbit ca le-am facut, cand mi le-a dat Domnul, despre aceasta casa (manastire), profetii de care voi mai vorbi inca, precum si despre alte lucruri, toate s-au implinit, deoarece pe toate mi le-a dat Domnul cu trei ani, mai mult sau mai putin, inainte de a se implini. Si despre lucrurile pe care mi le arata Domnul am vorbit mereu cu confesorul meu si cu acea vaduva (Dona Guiomar de Ulloa) cu care mi se ingaduise sa vorbesc, asa dupa cum am mai zis; iar Domnul nu a vrut sa-mi spuna neadevaruri, ca sa le spun si eu mai departe, cu atat mai mult cu cat erau lucruri grave.
   A murit intr-o zi, in mod subit, un cumnat al meu (Martin de Guzmany Barrientos, casatorit cu Maria, sora Sfintei) si avand eu mare durere, deoarece nu apucase el sa-si marturiseasca pacatele, mi-a aparut Domnul in rugaciune si mi-a spus ca avea sa moara si sora mea tot asa, astfel ca trebuia sa ma duc la ea si sa incerc sa o pregatesc pentru asta. Eu i-am povestit confesorului despre ce-mi spusese Domnul, iar el mi-a zis sa ma duc acolo. Sora mea locuia intr-un sat (Castellanos de la Canada) si m-am dus la ea si, fara a-i spune nimic despre ce aflasem, am luminat-o pe cat am putut in multe lucruri si am facut-o sa se confeseze in amanuntime si sa-si oranduiasca toate ale sufletului. Era o femeie foarte buna, asa ca a facut cum i-am zis. Patru ani sau cinci a ramas cu acest obicei, fiind in foarte buna regula cu constiinta ei, insa atunci cand a murit, s-a intamplat fara sa aiba pe cineva langa ea si fara a se putea confesa. Iar obiceiul pe care-l avuse i-a fost de mare folos, deoarece isi marturisise pacatele cu opt zile inainte. Eu, auzind cum a murit, am fost foarte bucuroasa (aceasta atitudine a Sfintei e foarte diferita de cea avuta la moartea tatalui ei, ea reflectand diferenta dintre starile ei spirituale). Avea sa ramana foarte putin in Purgatoriu deoarece, dupa nici opt zile de la moartea ei, dupa ce terminasem sa ma impartasesc, mi-a aparut Domnul si mi-a aratat cum era inaltata sora mea spre Gloria eterna. In toti acesti ani care se scursesera din clipa in care avusesem acea viziune de la Domnul si pana la moartea ei, n-am putut defel uita cum imi anuntase acest lucru Dumnezeu..........................................
   Fie Domnul binecuvantat in vecii vecilor, ca atata grija are de bietele suflete ca sa nu se piarda! Amin.

                Sursa: Sfanta Tereza din Avila - "CARTEA VIETII MELE"


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu