sâmbătă, 27 februarie 2016

APARITIA FECIOAREI MARIA LA ILE-BOUCHARD, FRANTA (a 2-a parte)

prima parte: http://dinimaginatie.blogspot.ro/2016/02/aparitia-fecioarei-maria-la-ile.html
a 3-a parte: http://dinimaginatie.blogspot.ro/2016/03/aparitia-fecioarei-maria-la-ile.html

                                                       La 8 decembrie 1947

   Jacqueline continua povestirea: 
   "Sora care ne tinea lectia, ne-a spus: < Oh! Copii, astazi este sarbatoarea Neprihanitei Zamisliri a Sfintei Fecioare. Ar fi bine sa intrati in biserica sa va rugati Fecioarei Maria.
   Mica mea verisoara, Nicole, lua masa acasa, si pentru ca locuia la 3 km departare, trebuia sa faca drumul pe jos. In fiecare zi, la ora 13, treceam prin fata acestei vechi biserici catolice.
   Le-am propus surioarei si verisoarei mele: 
   - Daca vreti, vom intra sa spunem o rugaciune Sfintei Fecioare.
   - Sigur ca vrem - au raspuns ele.
   Am intrat si am ingenuchiat pe primele scaunele de rugaciune. Nu aveam rozariul pentru ca nu luasem obiceiul sa recit Rozariul Mariei. Numai sora mea avea un mic rozariu pe ca i-l daduse invatatoarea ei cu cateva saptamani in urma, pentru ca invata bine.
   In capsorul meu de copil, mi-am spus: <Voi recita zece Bucura-Te, Marie, numarand pe degete.>
   Prima aparitie

   Eram la a patra Bucura-Te, Marie, cand,  deodata, intre vitraliu si altar,in colt, am vazut o Doamna de o frumusete extraordinara. Oh, cat era de frumoasa aceasta Doamna, cat era de frumoasa! Si, alaturi de Ea, cu un genunchi la pamant, un inger. Era atat de frumos incat inima a inceput sa-mi bata foarte tare si, instinctiv, am impins-o cu cotul pe verisoara mea, care era ocupata sa ridice cutia rozariului Jeanettei, care cazuse.
  - Ah, Nicole, priveste, priveste-O pe frumoasa Doamna.
   Ea a ridicat capul si a spus:
   - Oh! Ce frumos! Oh! ce Doamna frumoasa! Oh! Ce Doamna frumoasa!
   Iar surioara mea, Jeanette, atrasa de frumoasa lumina, s-a ridicat si ea si, asezandu-se pe scaun, si-a impreunam mainile:
   - Oh! Ce inger frumos!
   Era atat de frumos ingerul!
   Si ce-am facut atunci? Ei bine, ne-am strans toate trei, unele in altele si O priveam pe aceasta frumoasa Doamna care ne zambea. Dar n-am indraznit sa ne apropiem de Ea. Cine era aceasta frumoasa Doamna? Le-am spus micutelor:
   - Ascultati: trebuie sa mergem sa le spunem celor de afara ca in biserica este o frumoasa Doamna.
   - Oh, da! Oh, da!
   Ne-am precipitat spre usa, intorcandu-ne sa vedem daca frumoasa Doamna mai era acolo. Iar frumoasa Doamna ne urmarea cu privirea si ne zambea. Am iesit. La iesirea din biserica, in fata, este o Bijuterie. Micuta Monique, fiica bijutierului, avand 8 ani, tocmai iesea.
   - Monique, Monique, vino s-o vezi pe frumoasa Doamna care este in biserica.
   Ea s-a uitat la ceas:
   - Este ora unu si zece, n-am timp. Merg la croitoreasa, nu vreau sa intarzii de la scoala.
   Si, in momentulo acela, mica Laura si sora ei mai mare, Sergine - de 15 ani, dadeau coltul strazii:
   - Veniti sa vedeti, veniti s-o vedeti pe frumoasa Doamna care este in biserica!
    Si iata-ne pe toate cinci intrand in graba si mergand de-a lungul acestui mic naos, si
 micuta Laura - de 8 ani, a spus:
   - Oh, dar vad o frumoasa Doamna, si mai vad si un inger!
   Dar fata mai mare, care avea 15 ani, a exclamat:
   - Dar unde vedeti voi asta? Eu nu vad nimic, eu nu vad nimic!
   Si toate acestea se intamplau pe cand inaintam spre frumoasa Doamna. Dar n-am indraznit sa mergem foarte aproape de Ea. Ne-am oprit cam la vreo 10 metri de Ea. Iar fata cea mare nu vedea nimic, si pe noi ne uimea faptul ca ea nu vedea nimic. Totusi ea era mirata cand ne vedea ochii, pe care nu era obisnuita sa-i vada asa cum erau in momentul acela. Atunci i-am povestit acestei fete cum era aceasta Doamna si acest inger.


   Doamna era...

   Pe vremea aceea, era altarul. De fiecare parte a altarului erau doua piedestaluri pe care erau mari plante verzi. Doamna ascundea planta verde. Ea era pe o piatra dreptunghiulara maron, pe care, deasupra, erau cinci trandafiri si aceasta rugaciune, scrisa cu litere de aur, pe care frumoasa Doamna ne va invata s-o spune toata saptamana:
   <O, Marie zamislita fara de pacat, roga-Te pentru noi care alergam la Tine.>

   Doamna era destul de inalta. Era imbracata intr-o magnifica rochie alba, care se largea spre partea de jos, iar la brau avea un cordon albastru ale carui capete se miscau ca sub o usoara adiere care venea din partea dreapta. In jurul gatului si al mainilor, rochia era brodata cu aur. Avea picioarele goale, mainile impreunate si un frumos rozariu alb in montura de aur, pe bratul drept. Pe cap avea un magnific voal alb, brodat cu mari S-uri, ca suprapuse, si se parea ca aceste S-uri suprapuse, aceasta broderie, este o matca a broderiei de Touraine. Dar ceea ce ne entuziasma pe noi, copiii, era magnificul par blond al Doamnei, care-i cobora pana la genunchi. Dar ce era frumos, si ce am contemplat timp de 8 zile (desi totul era frumos pentru noi copiii: rochia Sa, voalul Sau), era chipul Sau - inca nu stiam ca este chipul Mariei. Si stiti, chipul Mariei este ceva de o extraordinara frumusete; micul Sau chip oval, roz, buze mici, roz, dar ceea ce contemplam si admiram, erau ochii. Da, ochii Mariei erau ceva extraordinar. Noi i-am vazut albastri, dar de un albastru cum nu ser afla pe pamant. In definitiv, acest albastru, este tot ceea ce cunoastem despre Maria: toata aceasta bunatate, toata aceasta blandete, toata aceasta duiosie emanau din albastrul ochilor. Iar pe noi, copiii, ceea ce ne-a uimit, era marea puritate care emana din aceasta magnifica privire albastra a acestei frumoase Doamne. Iar aceasta frumoasa Doamna parea foarte tanara, 16-17 ani, dar am numit-O Doamna pentru ca parea o Doamna. Iar in jurul Ei, niste raze de aur formau un fel de grota. La dreapta Sa era un inger care avea culoarea luminii. Era imbracat in alb si avea o pereche de aripi care frematau pe umerii sai, de culoarea luminii, brodate cu aur. Il vedeam din profil. Avea ochi albastri si-i oferea acestei frumoase Doamne un crin cu trei flori albe. Acest inger era in admiratie si in contemplarea acestei frumoase Doamne. Si cu cat parea aceasta frumoasa Doamna o persoana de pe pamant, ingerul era mult mai luminos, mai mult de culoarea luminii. Iar surioara mea, care avea 7 ani, parea ca toata saptamana avusese capsorul intors spre, cum spunea ea, <frumosul  sau inger>... Ea o privea pe frumoasa Doamna, dar capsorul ei era intors putin mai mult spre acest <frumos inger>.
   Dar fata mai mare, careia-i povesteam toate cate vedeam, se temea, si a sfarsit prin a ne spune:
   - Haideti repede, o sa intarziem la scoala, trebuie sa plecam repede la scoala...
   In tot acest timp, frumoasa Doamna s-a lasat descrisa zambindu-ne, si cand am terminat, Ea a disparut in frumoasa Sa lumina. Inimile noastre bateau cu putere. 
   Am alergat la scoala unde curtea de recreatie era pazita de tanara Sora care le invatase sa citeasca pe Jeanette si Laura. Am alergat spre ea:
   - Sora draga, sora draga, am vazut o frumoasa Doamna!
   Si in momentul acela mi-a spus:
   - Dar aceasta frumoasa doamna este Sfanta Fecioara!
   - Sora draga, am vazut-o pe Sfanta Fecioara.
   - Oh, copila mea, dar asta nu se poate, nu mai spune un asemenea lucru!
   - Dar nu sunt singura, mai este si Nicole, Laura si Jeanette.
    In ziua aceea la scoala se afla Parintele Segelle care, inca din 1923, era parohul satului. Era un bun preot de tara, deloc mistic, dar care o iubea mult pe <buna Fecioara>. Deseori ne spunea: <Copii, rugati-va bunei Fecioare."
   Cand a iesit, am alergat spre el:
Parintele Segelle - pe atunci paroh al
bisericii Saint Gilles
- Domnule paroh, domnule paroh, am vazut o frumoasa Doamna in biserica, am vazut-o pe Sfanta Fecioara!

   Domnul paroh a ras de mine:
   - Tu ai vazut tulbure prin ochelarii tai mari! - (pentru ca purtam ochelari din cauza unei miopii puternice).
   I-am spus:
   - Dar nu, domnule paroh, nu sunt singura, mai este Nicole, Laura si Jeanette.
   El ne-a condus in clasa si ne-a pus intrebari impreuna cu Sora directoare si, sever, ne-a spus:
   - Copii, ajunge. O sa va jucati, o sa lucrati, si gata. Nu vreau sa mai aud vorbindu-se despre un lucru ca acesta. Si a plecat.
   Atunci ne-am asezat in rand. Eu nu aveam deloc chef sa intru in clasa. Nu aveam decat o grija, si anume sa ma intorc in biserica. Dar cum sa fac? Tocmai sunase clopotelul. Mi-am parasit randul si m-am dus spre invatatoarea mea, de care-mi era foarte teama:
   - Oh, Sora draga, daca ati sti cat de frumoasa era Doamna!
   - Daca Doamna ta era asa de frumoasa, in locul tau as fi ramas in biserica.

Si mi-a intors spatele. <Aha! Ea vrea sa ramanem in biserica, ei bine, o sa ne intoarcem acolo>, mi-am spus eu, luand asta drept o permisiune. Le-am chemat si pe celelalte trei si iata-ne plecate, iesind de la scoala. Dar domnul paroh, in drum spre presbiteriu, se oprise sa stea de vorba, in mijlocul soselei, cu farmacistul. Si pentru a-l evita, am luat-o pe niste stradute care duceau la biserica si in fundul micului naos al Sfintei Fecioare am zarit-O pe frumoasa Doamna si pe inger, care ne asteptau. Atunci am inaintat. Si pe masura ce inaintam, mergeam tot mai incet. Frumoasa Doamna avea mainile impreunate si ne-a facut semn cu aratatorul sa ne apropiem. Si, instinctiv, stiti - este atat de frumos! - toate patru am cazut in genunchi la picioarele Sale. Iar aceasta frumoasa Doamna care era foarte tanara si zambitoare, a devenit ,deodata, trista. Prima fraza pe care ne-a spus-o, a fost: Spuneti, copilasilor, sa se roage pentru Franta caci ea are mare nevoie de aceasta...! Si chipul ei si-a recapatat surasul. 
   Eu n-am indraznit sa intreb daca este intr-adevar Sfanta Fecioara, dar le-am spus micutelor: <intrebati-O daca nu este cumva Maica noastra din Cer>. Laura si Jeanette i-au pus aceasta intrebare:
   - Doamna, sunteti Mamica noastra din Cer?
   Sfanta Fecioara a raspuns:
   - Da, sunt Mamica voastra din Cer.  Si la cuvantul <cer>, si-a intors magnificii Sai ochi albastri spre Cer.
   Am fost atat de multumita sa stiu ca este Fecioara Maria, incat nu-mi mai era teama deloc: am indraznit:
   - Dar, Doamna, cine este ingerul care va insoteste?
   Sfanta Fecioara s-a intors catre inger, pe care il vedeam din profil, el s-a intors spre noi si, cu un suras bland, ne-a spus:

- Eu sunt Ingerul Gabriel.
   A fost o mare bucurie pentru surioara mea.
   (Seara, povestindu-i mamei, care nu voia s-o creada, i-a spus:
   - Dar sti, mamica, i-am vazut chiar si cei doi ochi.  
   Pentru ca atunci cand s-a intors inspre noi, i-am vazut ochii albastri, dar nu cu aceeasi expresie ca in privirea Mariei).
   Apoi, Sfanta Fecioara ne-a spus:
   - Dati-mi mana voastra sa o sarut.
   Ea era la o anumita inaltime, si atunci ne-am ridicat in picioare. In mediul simplu in care traiam, nu vazusem niciodata un sarut de mana, si atunci m-am ridicat pe varful picioarelor si i-am intins mana, palma, Sfintei Fecioare. Ea s-a aplecat si mi-a luat mana. Am simtit caldura mainii sale - Ea mi-a intors mana si a depus o sarutare pe varful degetelor mele. Apoi a fost randul Nicolei. Dar Laura si Jeanette erau prea mici de inaltime. Atunci am ridicat-o pe Laura, apoi pe Jeanette, fara sa le simt greutatea... Dupa ce ne-a sarutat mainile, Ea ne-a spus:
   - Reveniti asta-seara la ora 17 si maine la 13. Si a disparut in frumoasa Sa lumina.
   Inimile noastre bateau cu putere. Ne-am privit mainile: oh! si ce am observat? Un oval luminos. Ne-am spus: < cu asta, invatatoarea noastra ne va crede>. Am alergat repede in strada. Pe trotuar era o femeie, o negustoreasa de maruntisuri, care matura. Ea ne-a intrebat:
   - Dar, copii, ati vazut cat e ceasul? Ati intarziat de la scoala.
   I-am spus:
   - Nu, doamna, Sfanta Fecioara tocmai ne-a sarutat mainile.
   Si aceasta femeie a vazut ovalul luminos de pe mainile noastre. Am lasat-o uluita, cu matura sa, iar noi am alergat repede la scoala. Dar, din nefericire, orice urma disparuse. Va inchipuiti primirea pe care ne-au facut-o invatatoarele! Si cum eu eram cea mai mare, am fost cel mai aspru dojenita... Dar deindata ce copiii au aflat, mai ales elevele mari, ca Sfanta Fecioara cerea rugaciunea copilasilor, multe dintre ele au avut imediat sufletul indemnat spre rugaciune.
   La ora 16,20, invatatoarea noastra ne-a dat o foaie de hartie si ne-a spus:
   - Scrieti ce ati vazut si ce ati auzit.
   Nicole a scris 16 randuri, eu 23. Dar cele mici nu stiau inca sa scrie si nici sa citeasca bine. Atunci Sora le-a pus intrebari si se pare ca toate patru am spus acelasi lucru.
   Ora 17! Cum era o sarbatoare a Mariei, domnul paroh urma sa recite Rozariul in biserica. Jeanette s-a intors acasa si i-a povestit totul mamei noastre. Mama n-a crezut-o. Nu credea ca pot exista lucruri de felul acesta si i-a cerut fetitei sa nu mai iasa din casa, caci se facea seara. Mama Laurei, la fel. Iar Nicole avea trei km de facut pentru a se intoarce la ferma. Deci, in biserica, la ora 17, ma gaseam doar eu in mijlocul elevelor. A sosit domnul paroh, a inceput sa recite Rozariul si, in acest timp, ingerul si Sfanta Fecioara mi-au aparut, la fel de frumosi. Ea m-a privit, apoi mi-a facut semn sa ma apropii. Dar n-am indraznit, caci domnul paroh era la picioarele Ei, iar in spatele meu era invatatoarea! Atunci m-am intors ca sa le cer voie, dar ele mi-au aruncat priviri severe. Elevele care erau in fata mea s-au intors si au vazut, in ochii mei, ca o contemplam pe Fecioara Maria. Sfanta Fecioara nu mi-a mai facut semn sa ma apropii si a ascultat sfarsitul Rozariului. 

Cand domnul paroh s-a dus sa ia Sfantul Sacrament de pe altarul mare, pentru a-l aduce pe altarul mic, al Sfintei Fecioare, pentru a da binecuvantarea, Maria a disparut si nu a reaparut decat atunci cand domnul paroh L-a reasezat pe Domnul Isus pe altarul mare (semn minunat!).
   La sfarsitul ceremoniei, domnul paroh a plecat in sacristie, iar surorilor le-a fost foarte greu sa le scoata din biserica pe eleve, care le spuneau Surorilor:
   - Nu, nu, Jacqueline o vede pe Sfanta Fecioara, mai ramanem sa ne rugam cu ea!
   Dar stiti, pe vremea aceea copiii ascultau, iar elevele le-au ascultat pe invatatoarele lor. Dar pe mine, in mod curios, m-au lasat in biserica.
   Oh, dar n-am ramas multa vreme singura: invatatoarea mea s-a intors langa mine. M-a luat de umar, m-a intors catre ea si mi-a spus:
   - Asculta, cand cineva pretinde ca O vede pe Sfanta Fecioara in biserica, nu face cum ai facut tu, care te-ai foit mereu!
   Dar atunci, ea a observat brusc ca ochii mei erau plini de lumina... I-am spus:
   - Dar, Sora draga, Sfanta Fecioara este aici!
   Si atunci ea mi-a spus:
   - Dar unde? Dar unde?
   Atunci eu i-am descris-O pe Sfanta Fecioara precum si pe inger...
   Niciodata nu vazusem sa-i fie frica invatatoarei mele. Pe masura ce povesteam, ea tremura, si tremura, si, la un moment dat, mi-a spus:
   - Taci. Sa spunem Bucura-Te Marie.
   Dar sarmanei Surori ii era atat de frica incat nici nu-si mai amintea cuvintele rugaciunii. Fecioara Maria nu era nici batjocuritoare, nici malitioasa, ci o privea pe sarmana draga Sora si suradea bland vazand cum se teme. Si dupa cateva Bucura-Te, Marie, care nu se mai terminau, ei bine, tot surazand, Fecioara Maria si ingerul au disparut in frumoasa lor lumina.
   Atunci i-am spus invatatoarei:
   - Draga Sora, Sfanta Fecioara a plecat!
   Ea m-a privit si a scos un <uff!> de usurare... Caci nu mai putea de frica. M-a luat de brat si mi-a spus:
   - Te intorci acasa, iar maine nu mai vorbim despre asta! 
   M-a insotit pana la patiserie.
   Acasa i-am povestit mamei ce vazusem. Mama mi-a spus:
   - Copii, sa nu-i vorbiti despre asta tatalui vostru!
   Avem un tatic dragut, dar cu un temperament nervos. Deci tata nu a stiut nimic in seara aceea.
   Draga de Sora, care inca mai tremura, s-a dus la domnul paroh. Cand acesta a vazut-o in ce stare era, i-a cerut sa-i povesteasca totul... Atunci, domnul paroh, plin de manie, a ridicat bratele spre cer si a spus: < dar nu vom mai scapa niciodata de povestea asta?! Ei bine, veti vedea. Eu, la ora 13 si un sfert, iau cheia si inchid biserica! Si interziceti-le imediat elevelor sa vina sa dea tarcoale bisericii.>


   Marti, 9 decembrie

   Si iata-ne marti dimineata la scoala. Invatatoarele erau si mai severe decat in ajun, interzicandu-le tuturor elevelor sa dea tarcoale bisericii. Cele mari, care aveau 14, 15 ani, au incercat sa protesteze putin. Dar invatatoarea a facut pe toata lumea sa taca si ne-a dat foarte mult de lucru...
   La iesire, la pranz, mica Laura ne-a spus:
   - Va gasesc in piata din fata bisericii, la ora unu fara cinci!
   La ora unu fara zece, i-am spus mamei:
   - Mamica, mergem s-O vedem pe Sfanta Fecioara...
   Mama era indurerata, dar cum era ora la care mergeam de obicei la scoala, nu ne-a spus nimic. Am iesit, am gasit-o pe mica Laura in fata bisericii si, pe strada, putin mai departe, trei mici prietene. Ele n-au indraznit sa se apropie de biserica, si m-au strigat:
   - Jacquelinne, intreab-O tu pe Sfanta Fecioara daca putem intra in biserica.
   In timpul acesta, bunul nostru domn paroh, plin de manie, a luat cheia! A strabatut in fuga curtea presbiteriului sau, sacristia si chiar naosul mare... Dar, brusc, s-a intors si si-a spus: < Ei bine, nu, nu pot sa inchid usa bisericii mele! > Si s-a intors la biroul sau fara sa inchida usa bisericii. Iar noi, toate patru, am intrat in biserica si, dupa cateva clipe, Sfanta Fecioara ne-a aparut la fel de frumoasa ca in ajun. Dar ingerul, in loc sa fie in dreapta Sa, era la stanga. Parul Sfintei Fecioare era ascuns sub voal, iar pe piept erau niste litere de aur: <MA...CAT >. Nu stiam ce inseamna, pentru ca nu vedeam mijlocul cuvantului.
   Ne-a facut semn sa ne apropiem, si am venit la picioarele Sale. Apoi eu am spus:
   - Doamna, pot sa intre si micile mele prietene?
   - Da, dar ele nu Ma vor vedea.
   Si atunci am iesit repede sa le spun micutelor. In piata din fata bisericii era si o femeie care auzise spunandu-se ca Sfanta Fecioara ar aparea la ora 13. le-am spus tuturor:
   - Puteri intra dar n-O veti vedea pe Fecioara Maria. Si atunci toate patru au intrat si au stat in picioare in spatele nostru.
   Sfanta Fecioara a luat in mana crucea rozariului Sau si, cu mana stanga pe inima, ne-a spus:
                                                   - Sarutati crucea rozariului Meu.
   Pe cruce era un frumos Crist, de culoare aurie, care suferea. Ca si in ajun, m-am ridicat pe varful picioarelor, apoi Nicole, si, fara efort, am ridicat-o pe Laura, apoi pe Jeanette. Femeia care ne privea era emotionata, caci sarutam toate exact in acelasi loc. Si, mai ales, a impresionat-o usurinta cu care le-am ridicat pe cele mici. Nu simteam de loc greutatea lor.
   Apoi, foarte incet, Fecioara Maria a facut un majestuos semn al crucii. Si facand acest semn al crucii, avea chipul cufundat in rugaciune si in meditatie. Noi, toate patru in acelasi timp, am copiat acest frumos semn al crucii. Femeia si fetitele care erau acolo au fost impresionate: niciodata nu au vazut facandu-se un atat de frumos semn al crucii.
   Dupa ce a terminat semnul crucii, Sfanta Fecioara ne-a spus cu tristete:
   - Rugati-va pentru Franta care, in zilele acestea, este in mare pericol. Si apoi, surazand:
   - Spuneti-i domnului paroh sa vina la ora 14 cu multimea si cu copiii ca sa se roage.
   Multimea... eu nu vazusem niciodata multimea! Si atunci, expansiva din fire, m-am intors spre femeia care era acolo si i-am spus:
   - Doamna, Sfanta Fecioara cere multime! Dar de unde s-o luam?
   Ea m-a batut pe umar si mi-a spus:
   - Nu-ti face griji, micutele si cu mine suntem inceputul acestei multimi...
    Sfanta Fecioara i-a zambit femeii care-mi daduse raspunsul acesta.
   Inainte de a pleca, Ea ne-a spus:
   - Spuneti-i domnului paroh sa construiasca o grota aici unde sunt Eu, sa aseze in ea statuia Mea, precum si pe cea a ingerului. Cand va fi terminata, Eu o voi binecuvanta. Reveniti asta-seara la ora 17. Si a disparut.
   Am alergat toate patru la presbiteriu. Ne spuneam: < La ora 14 domnul paroh o va vedea pe Sfanta Fecioara>. I-am spus parohului:
   - Domnule paroh, trebuie sa veniti la ora 14 ca sa va rugati, Sfanta Fecioara va asteapta.
   Domnul paroh ne-a raspuns manios, ca si cum si-ar fi vorbit lui insusi: < Ora 14! Dar este ora lectiei. Sa se duca in clasa, sa asculte de invatatoare si sa ne lase in pace!> Si ne-a dat pe usa afara.
   Nu intelegeam prudenta domnului paroh. Plangeam toate patru. Dar, din fericire, vrednica femeie care era prezenta acolo, ne astepta, si vazandu-ne plangand, ne-a spus:
   - Domnul paroh nu vrea sa vina la ora 14, dar ascultati de el. Sfanta Fecioara v-a dat intalnire la ora 17, intoarceti-va la 17...! 
   Si astfel, am petrecut dupa-amiaza la scoala. Dar totusi, elevele mari, la ora 14, i-au spus Sorei:
   - Sfanta Fecioara ne asteapta ca sa ne rugam.
    Iar surorile au spus:
   - Nu, nu, noi ascultam de domnul paroh.
   Dar, in launtrul lor, toti acesti copii se rugau Fecioarei Maria.
   Si iata ora 17. In seara aceea nu era slujba la biserica, iar eu eram la studiu. Am indraznit sa merg la invatatoarea mea si sa-i spun:
   - Oh, Sora draga, pot sa merg la biserica?
   Ea mi-a raspuns:
   - Fa ce vrei, pe mine nu ma priveste.
   N-am mai asteptat si, dupa ce mi-am facut repede ghiozdanul, am alergat la biserica, unde le-am gasit pe Laura si pe Jeanette. Nicole plecase. In biserica erau deja vreo cincizeci de persoane, dintre care vreo 20 de copii. Femeia de la pranz, care avea un magazin de incaltaminte, inchisese magazinul si s-a dus sa bata pe la porti, sa sune la sonerii si sa le spuna oamenilor:
   - Veniti, veniti, apare Sfanta Fecioara!
   Si in aceasta seara de marti, Sfanta Fecioara si ingerul ne-au aparut la fel de frumosi...! Ne-am asezat la picioarele Sale si era ca si cum ar fi asteptat suflete rugatoare aproape de Ea pentru a ne ruga. Prima rugaciune pe care ne-a cerut-o a fost:
   - Cantati Bucura-Te, Marie, acest cantec care imi place mult.
    Din toata inima noastra i-am cantat acest Bucura-te, Marie, pe care il cantam in Postul Mare, la scoala, la catehism. Il compusese un Parinte predicator montfortan care ne invatase sa-l cantam. 
   De atunci este numit <Bucura-Tem Marie, de la Ile-Bouchard>.
  Sfanta Fecioara era foarte fericita sa-i cantam acest Bucura-te, Marie. Dupa ce am terminat sa cantam, Ea m-a privit si mi-a spus:
   - Va rog sa le spuneti persoanelor sa se apropie pentru a recita o decada de Rozariu.
Din respect, persoanele nu indrazneau sa se apropie de noi. Atunci m-am ridicat si am spus:
   - Trebuie sa va apropiati, o cere Sfanta Fecioara, pentru a recita o decada de Rozariu.
    Sfanta Fecioara si-a luat rozariul si si-a miscat buzele doar pana la <Sfanta Marie...>
   Cand am incheiat decada, am intrebat-O:
   - Oh, Doamna, va trebui sa revenim maine? Veti mai veni si maine?
   Ea mi-a raspuns:
    - Reveniti maine, la ora 13. Cand se va termina totul, va voi spune.
    In acea seara Ea ne-a invata o frumoasa rugaciune din Rue de Bac: < o, Marie, zamislita fara de pacat, roaga-Te pentru noi care alergam la Tine>. Apoi a disparut impreuna cu ingerul in frumoasa lor lumina.
   Persoanele din biserica voiau sa stie - pentru a reveni si a-i invita si pe altii - daca Sfanta Fecioara va reveni...
   - Da, revine maine, la ora 13.
   Seara, cand m-am intors acasa, mama incepea sa creada ca noi, totusi, vedem ceva... dar spunea:
   - Copii, numai tata sa nu afle despre asta!
   Tata nu era acasa, deci nici in seara aceea n-a aflat nimic.


   Miercuri, 10 decembrie

   Invatatoarele continuau sa fie severe...
   Tata iesise sa faca cumparaturi in acea dimineata. Prietenii lui, care se aflau in cafeneaua din fata bisericii, l-au chemat si i-au spus, razand de el:
   - Nu vi sa ne anunti vestea cea mare?
   - Ce veste?
   - Ca fetele tale o vad pe Sfanta Fecioara in biserica... - i-au spus razand.
   Tata, care nu credea nici el ca astfel de lucruri pot exista, a ajuns furios acasa. Noi ne intorceam de la scoala. A venit la mine si mi-a dat doua palma, a rasturnat masa si i-a spus mamei:
   - Suntem de rasul satului! Gata cu scoala la bunele Surori, gata cu parohul, gata cu tot! Inchidem pravalia timp de 8 zile si tinem fetele sub cheie.
   Mama, plangand, i-a spus:
   - Urca, mai intai, ca sa te odihnesti.
   Tata a urcat foarte manios si foarte nervos. Mama a venit la mine si mi-a spus, plangand:
   - De ce nu te duci sa-i povestesti tatalui tau ceea ce vezi?
   M-am dus repede la tata, care nu dormea. M-am asezat pe marginea patului, langa el, si mi-am petrecut bratul in jurul gatului sau. I-am povestit ce se intamplase incepand de luni. I-am vorbit mai ales despre frumusetea si despre bunatatea Fecioarei Maria... El, care nu se ruga, care nu pusese niciodata piciorul in biserica, a lasat sa i se prelinga doua lacrimi pe obraz. A coborat in graba la mama si i-a spus:
   - Sa stii ca ea vede ceva, du-te deci la ora 13 sa vezi ce se petrece in biserica.
   Si astfel, la ora 13, mama era prezenta alaturi de sute de persoane.
Fecioara Maria ne-a aparut la fel de frumoasa. Ne-am apropiat, am venit la picioarele Sale. Ne-a spus:
   - Cantati < Bucura-te, Marie>
   I-am cantat din toata inima noastra. Ea si-a asezat mana stanga pe inima, iar in miercurea aceea, ea ne-a intins mana si ne-a spus: <Sarutati-Mi mana>. Am avut harul si bucuria de a saruta mana Sfintei Fecioare, ridicandu-ne la fel ca in zilele precedente. Sutele de persoane care erau acolo spuneau: < Noi nu am vazut-o pe Maria, dar i-am simtit prezenta>.
   Apoi Ea ne-a cerut sa recitam o decada de rozariu. Dupa treminarea decadei, am auzit ca ma striga cineva: <Jacqueline, Jacqueline!> M-am intors, iar Fecioara Maria si-a intors privirea spre persoana care ma striga. Era mama, care plangea. M-am dus langa ea si mi-a spus: <Cere-i Sfintei Fecioare sa faca o minune, pentru ca toata lumea sa creada...!> M-am dus si am ingenunchiat alaturi de celelalte trei si am implorat:
   - Oh, Doamna! Vreti sa faceti o minune pentru ca toata lumea sa creada?
   - Nu am venit aici pentru ca sa fac minuni, ci pentru a va cere sa va rugati pentru Franta. Dar maine veti vedea clar, nu veti mai purta ochelari. 
Recitati o decada de Rozariu.
    Am recitat decada de Rozariu din toata inima noastra. Era ata de fericita cand ne rugam! Apoi, inainte de a pleca, ne-a spus:
   - Va voi spune un secret pe care nu-l veti spune nimanui. Promiteti-Mi.
   - Da, Doamna, va promitem!
   Inainte de a pleca, ne-a spus: Reveniti maine, la ora 13. Apoi a disparul impreuna cu ingerul, in frumoasa lor lumina.
Vizionarele (de la stanga, la dreapta):Jeanette, Jacqueline,
Nicole, Laura
   Ne-am ridicat toate patru. Sutele de persoane care erau acolo s-au ingramadit in jurul nostru si ne asaltau cu intrebari, cum ar fi aceasta:
   - Ce ti-a raspuns Ea cand i-ai cerut o minune?
   - Ca am sa vad clar si nu voi mai purta ochelari.
   - Esti sigura ca este vorba despre tine?
   - Da, da. Insa Sfanta Fecioara a spus: <maine>.
   Am petrecut dupa-amiaza la ascoala . Si cum Sfanta Fecioara nu ne daduse intalnire in ziua aceea, am ramas la studiu. Invatatoarea s-a apropiat de mine si mi-a spus cu severitate:
   - Jacqeuline, fa-ti ghiozdanul. Domnul paroh te asteapta la biserica.
   Cand am sosit la domnul paroh, el m-a intrebat imediat:
   - Ei bine, ce ti-a spus aceasta frumoasa Doamna, astazi?
   I-am relatat aparitia si raspunsul Ei cand ii cerusem o minune: <Veti vedea clar>  
   - Dar tu sti in ce stare iti  sunt ochii?
   - Da, domnule paroh.
   - Si crezi cumva ca totul va disparea asa, intr-o noapte?
   - Da, domnule paroh.
   - Nu, tu nu vei vedea clar, ci noi vom vedea clar in povestea voastra!
   - Nu,domnule paroh, Sfnata Fecioara a adaugat: <nu veti mai purta ochelari...>
   - Oh, la, la, si in plus, aceasta frumoasa Doamna ti se adreseaza cu <dumneavoastra?>
   - Da, domnule paroh.
   Si atunci, brusc, domnul paroh s-a infuriat, a deschis usa si m-a dat afara.
   Am ajuns acasa si, la fel ca mine, tata si mama plangeau: <Dar cum poti fi vindecata?>
   Este adevarat ca sufeream de o miopie puternica, aveam ochelari cu sticla groasa, dar nu acesta era lucrul cel mai grav. Aveam, de la nastere o conjunctivita purulenta - care in 1947 era un handicap pentru ca inca nu erau antibiotice - ochii imi curgeau zi si noapte.
   Noaptea se formau cruste si, in fiecare dimineata, inca de pe cand eram bebelus, mama fierbea apa in care punea tei, si imi indeparta toate crustele, dar si genele, astfel ca nu mai aveam niciodata gene. Era dezgustator si respingator sa vezi ca ochii mei nu erau curati. Micile mele prietene erau obisnuite sa ma vada asa. Dar ochii mei provocau mila oamenilor din sat. Si chiar in clasa, ochii imi curgeau pe caiete, pe carti si adeseori invatatoarea imi dadea vata ca sa ma sterg. In plus, aveam si un usor strabism la ochiul drept.
   M-am culcat in acea seara de miercuri cu acea miopie, cu acea conjunctivita si cu ochiul meu drept care privea crucis. Noapatea am dormit bine, ca de obicei. In ciuda impotrivirilor, eram fericita c-O vedeam pe Sfanta Fecioara, si eram sigura ca era EA.
   
   Joi, 11 decembrie

   Si iata cum s-a intamplat: Am deschis larg ochii si am vazut la distanta! Dar n-a fost numai atat: simteam ca aveam ochii usori, capul usor. Am strigat:
   - Taticule, mamica, vad, vad!
   Mama, care urca cu mica ei craticioara cu apa clocotita si teiul, si tata care venea in urma ei... au vazut si au crezut! Nu mai aveam absolut nimic, nici scurgeri, nici crusta, ochiul meu care fugeau, acum nu mai fugea, iar cu ochelarii mei nu mai vedeam. Ei bine, si-au plans, au plans... iar eu radeam, radeam, eram fericita, fericita!
   Tata s-a dus repede sa-l caute pe domnul paroh - el care nu pusese niciodata piciorul in presbiteriu...
   - N-o sa puteti crede niciodata asa ceva! Veniti la patiserie.
   Cand a sosit domnul paroh, eu coboram in pravalie. Cum mi-a vazut ochii, si-a ridicat bratele spre cer si a spus:
   - Asadar, este adevarat ca EA coboara printre noi!
   Si dintr-un domn paroh sever, dintr-o data am avut in fata un domn paroh bland. M-a imbratisat... Si apoi, in graba - am aflat aceasta dupa mult timp -  s-a dus sa telefoneze la Arhiepiscoul de Tour, iar Monseniorul i-a spus:
   - Acum, sa asistati la aparitie cu calugaritele dumneavoastra.
   Astfel incat, in acea zi de joi, erau in biserica impreuna cu domnul paroh, calugaritele si multimea. Si aceasta pentru ca, doisprezece ani ochii mei au trezit mila oamenilor din sat. Credinciosi si necredinciosi, ca si parintii mei, erau prezenti in biserica pentru a-i multumi Mariei ca-mi vindecase ochii.
   Si in joia aceea, Sfanta Fecioara, la fel de frumoasa ca in ajun, ne-a spus: <Cantati Bucura-Te, Marie>.
   Domnul paroh mi-a scris pe o bucata de hartie, iar eu i-am citit Sfintei Fecioare:
   - Doamna, de unde aceasta onoare ca ati ales aceasta biserica  pentru a aparea?
Sfanta Jeanne Delanoue - a fondat, in 1704, "Ordinul Surorilor
Sfanta Ana din Providence de Samur"
, Ordin aprobat in 1709
de catre Episcopul de Angers.  Acest ordin avea ca scop de a se pune
in slujba si ajutorarea celor saraci si nevoiasi. Ordinul fondat de
Jeanee Delanoue a fost redenumit in 1964, "Congregatia Sfanta Ana
din Providence".
Sfanta Delanoue a fost canonizata in anul 1982 de catre Papa
Ioan Paul al II-lea
- Pentru ca aici sunt persoane pioase si pentru ca Jeanne Delanoue a trecu pe aici.

   Intr-adevar, datorita unor preoti buni, a Jeannei Delanoue si a Surorilor sale, din generatie in generatie, au fost aici intotdeauna persoane pioase. Si stiti ca una dintre aceste persoane pioase m-a invatat sa recit Bucura-Te, Marie. Si daca noi, toate patru am avut acest har de a O vedea cu ochii nostri pe Maria, este datorita acestor persoane pioase care se rugau.
   A doua intrebare era deja inutila, caci parohul imi spusese: <Daca Ea raspunde, sa nu-i pui a doua intrebare>. Imi era ata de teama sa nu gresesc in indeplinirea insarcinarii, incat am pus aceasta a doua intrebare:
   - Este in amintirea Jeannei Delanoue, careia-i placea atat de mult sa Va inalte rugaciuni?
   - Da, stiu foarte bine asta.
   Ne-a indemnat sa recitam o decada de Rozariu. Aveam in buzunar o alta bucatica de hartie si i-am citit Fecioarei Maria ceea ce scrisesera enoriasii din Ile-Bouchard:
   - Doamna, vreti sa vindecati persoanele care sufera de reumatism, de boli nervoase, care sufera fizic si moral?
   Sfanta Fecioara a asteptat putin, si apoi a raspuns prin aceste frumoase cuvinte:
   - Voi darui fericire familiilor.
   Fecioara Maria, in acest coltisor din Touraine, a promis ca va darui fericire familiilor. Pe moment, preotii, domnul paroh, nu au inteles aceasta propozitie la viitor. <Voi darui>.
   Ei bine, acum o intelegem foarte bine, caci Fecioara Maria vrea mai intai ca familiile noastre sa regaseasca pacea si bucuria in toate inimile. <Voi darui fericire familiilor.>
   Asadar, sa ne rugam Sfintei Fecioare cu Bucura-Te, Marie, o rugaciune foarte simpla, iar Maria va darui fericire tuturor familiilor care sufera.
   Apoi, ne-a spus: - Recitati o decada de Rozariu. Si inainte de a pleca, ne-a spus:
   - Reveniti maine, la ora 13. Si a disparut ca si in celelalte zile.
   Imediat dupa aceea, domnul paroh si surorile ne-au pus intrebari, iar dupa-amiaza de joi am petrecut-o ca in saptamanile precedente. Noi nu eram perturbate de vizitele Fecioarei Maria. Traiam, mancam, dormeam, ne jucam si lucram, ca in saptamanile precedente.
   S-O vedem pe Fecioara Maria era un har care ne era dat interior.
   

Un comentariu: