UNDE SE GASESTE FERICIREA AICI PE PAMANT?

 

Am auzit acest strigat: Fericire! Fericire, unde esti?... Ah! Asta pentru ca voim fericirea! O dorim! Flamanzim si insetam dupa ea! Sufletul nostru tinde spre ea in chip necesar si cu mai multa energie decat e atrasa piatra de propriea-i greutate spre pamant. Ei bine, exista fericire  aici pe pamant? Oare ea nu este o himera? Da, ea exista chiar pe pamant, dar nu cum va fi in Cer: curata, neumbrita, nemarginita. Da, exista, aici pe pamant, suflete deplin fericite.
   "Sunt atat de fericita, raspunse odata unul dintre aceste suflete,  incat ma tem de fericirea mea."
    Cum se face ca atatia o doresc si nu izbutesc s-o afle? Este pentru ca ei se inseala asupra obiectului fericirii, dar chiar departandu-se de ea, tot fericirea o cauta, o doresc, o chema.
   Cand soldatii francezi, in Egipt, inselati de mirajul pustiului, credeau, in mijlocul intinderilor de nisip, ca vad luciri de ape limpezi, se inselau in tresarirea sperantelor lor; dar insasi greseala lor era dovada setei care-i mistuia. Tot astfel, cand pacatosul a facut trista constatare ca fericirea nu era acolo unde el o cauta, recade in el insusi cu amaraciunea dezgustului si descurajarea unei dorinte inselate.
Unde este, deci, fericirea? Voi merge pana la capatul lumii, voi merge, cu pretul norocului meu, s-o caut, sa pun mana pe ea, s-o am!  Invata ca ca fericirea nu se scoate din nici un izvor pamantesc; acestei plante ii trebuie un sol ceresc, divin. Fericirea isi are primul sau izvor in Dumnezeu, si nu se varsa in sufletul nostru decat atata vreme cat el s-a statornicit in bucuria si deprinderea adevarului si a virtutii. Mantuitorul a dat ucenicilor Sai si tuturor oamenilor secretul fericirii, cand a spus: "Cautati mai intai Imparatia Lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate celelalte se vor adauga." Cata fericire, cata bucurie inchide aceasta simpla formula! Cautati mai intai Imparatia Cerurilor, adica umblati pe calea virturii, pe calea poruncilor Lui Dumnezeu, si veti gasi linistea, pacea, bucuria, adevarata fericire.
   Ai auzit pe vestitul Hermann povestindu-ne goana sa dupa fericire; asculta-l inca; de aceasta data, el a gasit-o, o poseda.

   "Fericirea! Am gasit-o, o am si sunt atat de plin de ea, incat pot sa exclam cu sublimul apostol: Prea multa bucurie simt! Inima mea se revarsa de fericire. Nu-mi pot stapani in piept acest vulcan de fericire, si m-am simtit silit sa-mi parasesc singuratatea spre a veni sa va gasesc si sa va spun si voua: Prisosesc de bucurie! Da, eu sunt atat de fericit, incat vin sa va imbii, sa va rog, sa va implor sa impartasiti cu mine acest prisos de fericire. Dar lasati-ma sa va spun unde am gasit-o... Am gasit-o in umilul chivot al Lui Isus-Ostie... Ah! veniti deci la acest ospat ceresc . Lasati la o parte fleacurile voastre, himerele voastre. Aruncati-va la picioarele Lui Isus; daruiti-i Lui Isus inima voastra, primiti-L pe bunul stapan si veti gusta bucurii atat de imense incat nu le pot descrie!"

    Care este, deci, acest mister? Omul a carui trup e zdrobit de suferinta, inima strivita de nerecunostinta acelora pentru care s-a jertfit mai mult, sufletul frant de tradarea acelora pe care i-a iubit cel mai mult; acest om oare mai poate fi fericit?
   Ai uitat oare ca Sfantul Pavel, in toiul nenumaratelor sale necazuri, exclama: "Prisosesc de bucurie"? Dupa Sfantul Pavel, apostolii in inchisorile lor, martirii pe rugurile lor, penitentii in singuratatea lor, dreptii din toate timpurile si de pretutindeni repeta strigatul Sfantului Pavel: Prisosesc de bucurie. Aceasta nu e o resemnare, ci bucuria; nu e numai bucuria ce izbucneste, ci o bucurie ce se revarsa, prisoseste. Crestinul primeste jugul Lui Isus Cristos si, dupa promisiunea Divinului Invatator, jugul devine bland si usor, si, purtandu-l, gaseste in el odihna sufletului sau. Niciodata bucuriile lumesti nu vor avea farmecul negrait, duioasa si suava melodie, misterioasa si profunda dulceata, parfumul patrunzator pe care sufletul il gaseste in necazurile vietii crerstineste acceptate si statornic suportate in numele Lui Isus Cristos.
   Crestinul se mangaie in toate nenorocirile sale cu cuvintele apostolului: "Pentru ca necazul nostru de acum, curand trecator si usor, lucreaza in noi vesnica si peste masura de mare marire". (II Corinteni, IV, 17); caci fiecare zi de incercare este inscrisa in Ceruri cu o rasplata stralucitoare; fiecare zi de incercare sterge o multime de greseli vechi; fiecare zi de incercare pregateste o zi vesnica, "acel ultim maine,  care nu va fi urmat de altul, si care va face ca si cea mai lunga si chinuita viata sa nu fi fost decat ca un nor ce trece repede intre noi si soare." (Louis Veuillot)
   Cand pacatosii prospera, cand se inversuneaza, prin obraznicia lor, sa faca sa roseasca speranta omului credincios, noi ne vom aminti ca ei niciodata nu sunt atat de vrednici de plans ca atunci cand Dumnezeu pare ca i-a uitat, si ca, intr-o zi apropiata, se vor implini acele cuvinte ale Evangheliei: "Vai voua care radeti acum, pentru ca veti plange! Fericiti cei ce plang, caci aceia se vor mangaia."
                                                          
                                                                  Din cartea "ALINAREA DURERII", de  A. Clement