sâmbătă, 3 august 2013

TACEREA CA SPATIU VITAL PENTRU SUFLET


        De ce  iubeste lumea zgomotul?...

  Azi, zgomotele cad ca un potop. Cine va fi in stare sa construiasca o noua arca a lui Noe, salvatoare din noul potop al decibelilor?...
   Tacerea, in fata oamenilor si a celor inconjuratoare, nu este o fuga din fata vietii: este conditia indispensabila ca sufletul sa se reintoarca mai autentic in fata oamenilor si a tuturor celor inconjuratoare.
   Dificultatea cea mai mare, in fata acestei intimitati a tacerii, vine chiar din partea noastra: incapacitatea noastra de a intelege ca ea ne este indispensabila.
   Tot ceea ce este in afara noastra, cauta sa ne rapeasca din bratele intimitatii proprii, este adevarat, dar nimic dinafara noastra nu ne poate impiedica de a ne pastra in intimitate cu noi insine, daca o voim cu adevarat. Trebuie sa stim a spune "STOP" nu numai vacarmului, dar si lumii externe din noi; trebuie sa voim acea tacere "TOTALA" in care sufletul sa ramana singur cu sine, in sine. Numai asa sufletul va putea fi totul pentru toti si toate. "Masura cu care sufletul s-a adapat in tacere, este masura cu care el se daruieste in actiune" (Ernest Hello).
   Baile de tacere ne sunt necesare pentru ca sa taca in noi glasurile discordante ale orgoliului si egoismului, pentru a deserta toate pungile ascunse - pline de amaraciune si fiere - dar mai ales pentru a da ascultare Cuvantului launtric care ne purifica, ne fortifica si ne unifica intr-o armonie angelica. "Faptura noastra este plina de lucruri care ne proiecteaza afara", a spus Pascal. Surmenajul si exteriorizarea neintrerupta a vietii noastre, ne duce, daca nu bagam de seama, la o nemiloasa irosire a vitalitatii noastre launtrice. Si atunci, conclude tot Pascal, nenorocirea omului se trage dintr-un singur lucru: "ca nu stie sa stea linistit intr-o camera" (Cugetari).
 Clipele de tacere pe care ni le rezervam, chiar daca sunt dureroase, confera gandirii noastre o agerime noua, vorbirii noastre rezonante mai adanci, actiunii noastre o rodnicie inzecita. Tacerea nu minte niciodata, ea plateste: cat taci, atata valorezi. Daca in mod deliberat nu vom intretine decat ganduri smerite, curate si binevoitoare..., si viata noastra va fi, la randul ei, smerita, curata si binevoitoare.
   Daca Dumnezeu ne-ar face rusinea (sau poate harul) de a scrie pe fruntile noastre, ca pe un ecran, gandurile stupide care ne framanta, n-am mai indrazni sa ne aratam lumii si am intelege mai bine nimicnicia noastra, dar mai ales importanta pe care trebuie sa o acordam tacerii, ca mijloc indispensabil spre a face ordine in propria casa.
 
 N. Meterlinck a spus: "Omul care nu se sfatuieste niciodata cu Nevazutul si tacerea, nu va produce niciodata nimic real in domeniul celor vazute sau exprimate". Nici cuvintele lui Carlyle nu sunt lipsite de  intelepciune: "Sufletul se cantareste in tacere, asa cum aurul si argintul se cantaresc in apa curata, iar cuvintele pe care le rostim n-au sens decat multumita tacerii in care se scalda". O rugaciune care nu se scalda in tacere, este lipsita de mediul sau vital si moare inainte de a se naste. "Sufletul isi adora Dumnezeul, in cel mai launtric salas al fiintei sale", a spus Sfanta Tereza de Avila. Rugaciunea nu este aceea care zboara de pe buze cand in suflet este furtuna, deoarece cu Dumnezeu nu ne intalnim undeva in cosmos, ci in intimitatea inimii... In tacere si launtric  se infaptuiesc tainicele zamisliri ale impartasirii Sfintilor.
   A fi tacut nu inseamna a fi mut sau ursuz. Trebuie sa ne pazim de tacerea rea, in aceeasi masura ca si de flecareala, pentru ca tacerea nu este ceva absolut in sine, o ratiune de a fi. In functie de starea launtrica a cunostintei noastre sau de alte imprejurari exterioare, tacerea poate deveni cel mai mare bun, ca si cel mai mare rau cu putinta. Avem, de exemplu, tacerea mofluza, care este un lucru nedemn de un adult, sau tacerea unei mandrii sifonate, avem tacerea indiferentei sau egoismului in cazurile cand cuvantul nostru ar putea aduce lumina, pace si imbarbatare; exista si o tacere evaziva, atunci cand am avea datoria de a face act de prezenta iubitoare si activa fata de cei din jurul nostru; exista o tacere a lasitatii, atunci cand ar trebui sa avem curajul de a lua aparare cinstei Lui Dumnezeu, ori a reputatiei aproapelui, sau cand am avea obligatia de a ne marturisi vinovatia, ca banuiala sa nu cada, pe nedrept, pe altul.
   Tacerea este o binefacere si o bogatie, dar in anumite cazuri ea poate fi ucigasa.
   "Nu vreau sa fiu vorbareata in chestiuni spirituale, scrie Elisabeta Leseuri, dar vreau sa-mi pastrez sufletul in adanca liniste... Sa nu dau din mine insami decat ceea ce poate fi primit cu folos de aproapele, sa pastrez toate celelalte in ascunzisurile mele launtrice, asa cum sufletul isi pastreaza comoara cu intentia de a o darui la timpul oportun".
   "Cuvintele devin din ce in ce mai sarace in gura aceluia care nu se poate infrana de a vorbi. Si, pentru ca cuvantul nu se poate sa nu contina nimic, rautatea, invidia si gelozia, se strecoara in rostirea lui, alimentand o adevarata moara de palavre" (Romano Guardini). 
   Spiritul de a critica este un venin, un vierme nesatios, un cancer intr-un organism sanatos. El absoarbe energiile celui care critica, ale celui ce asculta critica si ale celui criticat. Spiritul de a critica este spiritul satanei. Daca cineva ii da acces in sine, nu mai este loc nici pentru intimitatea cu sine, nici cu aproapele si nici cu Dumnezeu.
   "Ceea ce conteaza, spune Sfantul Paul, este credinta care lucreaza prin caritate" (Gal 5,6). Ori, acela care nu stie sa taca, ba mai mult, din tacerea sa nu se naste caritate, da dovada ca nu are credinta si: "Fara credinta este imposibil de a-i fi placuti Lui Dumnezeu" (Ev 11,6).
   Dar nu trebuie sa ne inchipuim ca numai acela este vinovat, care nu stie sa taca, ci vorbeste de rau, critica sau barfeste..., fiindca mai vinovat este acela care critica in sufletul sau, judeca si condamna, chiar daca nu spune nici un cuvant.

   Un fariseu l-a invitat la masa pe Isus. Mantuitorul a acceptat, dar nu a facut spalarea rituala inainte de masa. Fariseul il judeca in mintea sa si il condamna. Isus, citindu-i gandurile, a spus: "Este drept, voi fariseii curatati paharul si tava pe dinafara, dar launtrul vostru este plin de lacomie si rautate. Nesabuiti ce sunteti! Curatati interiorul!" (Lc 11,37-39). Cuvantul "nesabuiti", unii autori il traduc printr-un altul, mai sever: "nebunilor".
   Oare nu fac si eu parte dintre acestia?
   Adevarata tacere este aceea care iti face sufletul, asa cum am spus, "sa se reintoarca mai autentic in fata oamenilor si a lucrurilor inconjuratoare", fiindca "toata faptura, pana in ziua de azi, geme in durerile facerii".
     Nici un om nu-i desavarsit si multumit de ceea ce este, dar: "toti asteapta dezvaluirea fiilor Lui Dumnezeu... ca sa aiba parte de libertatea plina de marire a copiilor Lui Dumnezeu" (Rom 8,19. 21-22).
   In rugaciunea inaltata catre Tatal Ceresc, Isus spune - printre altele- despre ucenicii Sai: "Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume". Isus este nascut din tacerea vesnica a Tatalui, iar ucenicii Lui sunt nascuti din tacerea Lui Isus, care i-a scos din zgomotul lumii...
   Vreau sa fiu ucenicul Lui Isus?... Trebuie sa invat sa traiesc tacerea.

                                      sursa: "TACEREA - atribut divin -"   de  Pr. Anton Danca

Un comentariu:

  1. Laudat sa fie Isus si Maria!
    Draga mea Daniela,te imbratisez mult,am venit sa-ti aduc si Mesajul
    plin de Iubire al Mamei noastre dragi
    Mesajul Fecioarei Maria de la Medjugorje 2 August 2013
    Dragi copii, dacă mi-aţi deschide inimile voastre cu totală încredere, aţi înţelege totul. Aţi înţelege cu câtă iubire vă invit, cu câtă iubire doresc să vă schimb să vă fac fericiţi, cu câtă iubire doresc să vă fac discipoli ai Fiului meu şi să vă dăruiesc pacea în plinătatea Fiului meu.
    Aţi înţelege mărimea imensă a iubirii mele materne.
    De aceea copiii mei rugaţi-vă pentru că prin rugăciune credinţa voastră creşte şi naşte iubirea cu care nici chiar crucea nu este insuportabilă pentru că nu o purtaţi singuri.
    În comuniune cu Fiul meu glorificaţi numele Tatălui Ceresc.
    Rugaţi-vă, rugaţi-vă pentru darul iubirii pentru că iubirea este unicul adevăr, ea iartă totul, serveşte pe toţi şi vede în fiecare pe fratele său.
    Copiii mei, apostolii mei, Tatăl ceresc prin mine, serva Sa, v-a dat o mare încredere pentru ca să-i ajutaţi pe aceia care încă nu Îl cunosc, pentru ca să se reconcilieze cu El şi să Îl urmeze.
    De aceea vă învăţ să iubiţi pentru că veţi fi capabili să-mi răspundeţi doar dacă veţi avea iubire.
    Vă invit din nou: iubiţi pe păstorii voştri şi rugaţi-vă ca în acest timp dificil, sub conducerea lor, numele Fiului meu să fie preamărit.
    Vă mulţumesc!
    Mi se pare cel mai frumos Mesaj...cu toate ca in 32 de ani...numai si numai IUBIRE sunt toate si chemari frumoase.
    In data de 1 August atat de frumos a fost la Biserica si afara la Statuia Mariei...am simntit-o mai mult ca niciodata poate tocamai de aceasta vad si simnt acest Mesaj mai frumos,mai deosebit,iubire curata.
    Doresc ca Bratele Mamei noastre dragi sa fie un loc al fiecarei inimi..sa ne ia pe fiecare sa ne atinga,sa ne manghaie cu marea ei Iubire de unde sa nu mai plecam niciodata.
    Sa ne predea Fiului ei Isus,iar noi sa-i simntim Iubirea si Durerea pe care le are pentru noi toti.
    Te las in cea mai frumoasa IUBIRE a lui ISUS si a MARIEI !
    Te imbratisez cu multa Iubire draga mea draga!




    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.