Mirella, la fel ca Maria Simma, a primit de la Dumnezeu darul de a avea o apropiere uimitoare cu Cerul.
Originara din Santarcangelo di Romagna (Rimini-Italia), ea a primit de la Domnul carisma Comuniunii Sfintilor, comunicarea cu cei vii de dincolo. Nu Mirella este aceea care sa fi cerut sa comunice cu lumea de dincolo, caci acest lucru este reprobabil in ochii Lui Dumnezeu (Dt 18, 11-12), ci Dumnezeu a ales-o pentru o misiune: sa le aminteasca oamenilor realitatile vietii vesnice.
(din Conferinta tinuta in Franta, in 2005) Despre Mirella Pizzioli si marturiile ei, mai puteti citi in postarea:
http://dinimaginatie.blogspot.ro/2012/08/mirella-pizzioli-martor-al-existentei.html
Carisma Comuniunii Sfintilor
de Christian Parmantier
"Pentru multi, Dumnezeu este foarte departe, imposibil de atins si chiar de imaginat, dar Eu, Isus, M-am aratat pe pamant luand chip de om si am trait cu voi, in mijlocul vostru. Insa acest lucru este pentru unii de neinteles. Si atunci, pentru a atinge inimile lor mai usor, permit membrilor unei familii: un tata, o mama, un frate, o sora, sau un prieten sa comunice pe pamant cu cei dragi ai lor, iar aceste mesaje trezesc multa curiozitate si mari emotii. Si atunci oamenii simt ca Dumnezeu este aproape de ei, ca cei dragi ai lor sunt vii, ca Dumnezeu le confirma: viata este vesnica. Aceasta permisiune este doar tandretea Inimii Mele. Asa cum, pentru a vorbi cu cei mici, folosesti un limbaj mai simplu. Cand Eu, Isus, vorbesc uneori, nu sunt crezut. Dar daca un inger sau fiintele Mele sfinte vorbesc pentru Mine, ele trezesc curiozitate si emotie. O, cata rabdare si iubire am pentru voi!..."
In mesajul pe care Mirella l-a primit de la mama sa, aceasta i-a spus:
"Mirella, mama ta a oferit pe pamant jertfa sa de suferinta pentru ca tu sa primesti acest extraordinar dar al Lui Dumnezeu. Aceste lucruri, care ies din sfera obisnuitului, sunt supranaturale, inexplicabile pe pamant. Nici o fiinta omeneasca nu poate da vreo explicatie, totul trebuie vazut cu ochii credintei, inclinandu-ne in fata vointei, puterii si indurarii Lui Dumnezeu. Fiica mea, mama ta este foarte iubita in Cer, ea surade, este fericita. Toate fiintele sfinte carora Dumnezeu le permite prin tine sa-si comunice bucuria familiilor lor de pe pamant, stiu ca datoreaza aceasta si suferintei mele de pe pamant si isi traduc recunostinta si iubirea prin rugaciuni pentru tine si pentru voi toti..."
In interviul pe care l-a acordat revistei "Stella Maris", Mirella Pizzioli ne propune o reflectie asupra momentelor, necunoscute si misterioase, care sunt ultimele clipe ale vietii pe pamant si in special momentul agoniei, al "trecerii" dincolo, al judecatii, al funerariilor.
- Ce spun fapturile despre propria lor agonie?
Mirella Pizzioli: - Unele spun ca le-a fost grozav de frica pentru ca vedeau diavolii in jurul lor. Este o lupta spirituala exterioara persoanei, intre fortele raului si cele ale binelui. Persoana intelege ca miza este ea. Cand isi depaseste frica si incepe sa se roage, sa-L implore pe Dumnezeu, lupta inceteaza. Alte fiinte spun ca erau ca leganate in bratele mamei.
- Ce trebuie sa faca familia, cand vine agonia?
M.P.: - Trebuie sa se roage, sa se roage intens, sa ceara iertare Domnului pentru persoana in agonie. Trebuie chemat preotul pentru sacramentul bolnavilor si, cu blandete, sa fie indemnata sa se spovedeasca. Daca persoana nu accepta, trebuie ca familia sa se roage discret pentru ea: este de ajuns sa iesi pe hol si sa spui: "Doamne, indura-Te de ea!", pentru ca indurarea pe care Domnul o are pentru aceasta persoana, intr-o zi o va avea pentru noi cei care L-am implorat pentru altii.
TRECEREA - UN MOMENT DE HAR
 |
| Christian Parmantier |
M.P: - In mesajele pe care le primesc, dupa cate spun sufletele despre trecerea lor, aceasta este un moment fara dureri. De multe ori spun ca in clipa plecarii se simt ca atunci cand au fost mici, stranse in bratele mamei.
Ajunse in momentul "mortii", - ele nu spun niciodata moarte, moartea pentru ele are un alt sens, nu acesta - , dupa suferinta intensa, slabiciunea, epuizarea fizica, au sentimentul ca viseaza - spun adeseori asta - , ca se simt atat de bine incat sunt convinse ca viseaza. Si in acest vis constient, ele spun: "Nu vreau sa deschid ochii", caci de mult nu se simtisera ata de bine, si gusta aceasta pace interioara. Nu simt dureri, nu aud zgomot. Si se tem sa deschida ochii pentru a nu se trezi iar bolnave pe patul spitalului.
Dar deodata se intampla ceva. Ori se aud strigate, ori se simt ca obligate sa deschida ochii. In momentul in care-i deschid, isi dau seama ca s-a intamplat ceva. Unele spun ca s-au simtit zburand, ca o pana care pluteste in aer, ca ceva care se balanseaza, dar intotdeauna acest ceva era extrem de placut. Moartea, asa cum vorbim noi acum despre ea, nu presupune suferinta. Este un moment de har, o clipa de tandrete.
Celor care au trait in indiferenta fata de Dumnezeu, sau fara a-L cunoaste, care n-au reflectat inca, n-au ales inca, atunci cand se afla in pragul Portii, Domnul le da posibilitatea sa inteleaga, sa vada, sa auda. Si atunci se decid sa-I spuna DA sau NU Lui Dumnezeu. Majoritatea sufletelor, in momentul separarii de trup, se convertesc, cer iertare si sunt salvate. Dar sunt persoane care, in pofida tuturor acestor lucruri, nu vor.
Este minunat ca fiecare traieste acest moment in felul sau. Dar, in fond, in acel moment este intotdeauna o trezire; sufletul intelege imediat situatia lui, cu o mare luciditate. Nici unul nu spune: "Dar ce fac eu aici, unde sunt?" Nu, fiecare stie ca a sosit.
INTALNIREA
- Acesta este momentul in care se vorbeste despre lumina si despre tunel?
M.P.: - Ele imi vorbesc despre lumina, dar nu si despre tunele. Imi vorbesc despre completa lor luciditate in a intelege unde sunt.
De multe ori, daca este un fiu, Dumnezeu o trimite pe mama care se apropie ca sa-l consoleze caci cand iti vezi mama, nu te temi. Daca este o persoana care are deja obisnuinta de a trai in Dumnezeu, sfintenia se reflecta si atunci are loc intalnirea propriu-zisa. Dar eu cred ca este o actiune imediata, atat una cat si cealalta, pentru ca nu mai este vorba de timp (nemaifiind materia, nu mai este nici loc, nici timp).
Pentru baietii care "se duc" in accidente rutiere, alti baieti care sunt deja in Cer vin sa vorbeasca cu faptura respectiva. Si vazand tineri, acesta se linisteste printre ei; apoi persoana care a murit in acel moment, daca este tanara, de multe ori da cu piciorul in masina! Este furioasa pe masina. Apoi isi spune: " E vina mea, aveam viteza prea mare, stiam ca nu trebuie s-o fac, e vina mea!"
- Se poate devansa ora Lui Dumnezeu?
M.P.: - Si aici sunt multe lucruri speciale, pentru ca nu este vorba niciodata de "destin". Poate ca Domnul... Dar eu cred, pe baza mesajelor pe care le primesc, ca de multe ori noi suntem mai degraba cei care decidem. Caci stim ca, daca mergem cu o viteza de 150 km pe ora, ne asumam riscul unui accident mortal. Si daca eu fac asta, inseamna ca eu decid. Ei au parca senzatia ca daca n-ar fi facut asta, poate ar fi trait mai mult.
 |
| Mirella Pizzioli |
Se intampla adesea ca tinerii se tem sa se intoarca tarziu acasa si sa dea ochii cu mama si cu tata. Si cand vad parintii intr-o asemenea stare de suferinta din cauza sentimentului de vinovatie, mi se pare ingrozitor. Dar cand Domnul le permite acestor tineri sa vina sa "dialogheze" - este cuvantul pe care ei il folosesc -, primul lucru pe care il fac este sa-si ceara iertare pentru ce au facut. Odata cu iertarea, familia isi regaseste pacea.
- Unde mergem cand ne eliberam din trup?
M.P.: - Nu este vorba de mers cine stie unde, aici sau acolo... Fiintele isi vad trupul si nu se plac niciodata! Cand se privesc din exteriorul trupului lor, este ca si cum s-ar fi dezbracat de un vesmant murdar, rupt... Nu au nici un fel de nostalgie a trupului. Este chiar o placere sa se detaseze de ceva care le-a facut sa sufere. "Era atat de apasator" spun ele. Unele mi-au marturisit chiar ca au ras, in pofida neplacerii de a-si vedea parintii plangand. Sufletul este plin de bucurie pentru ca stie promisiunea trupului glorios.
- Cum vad sufletele de dincolo moartea?
M.P.: - Ele isi amintesc de ea ca de un moment foarte placut, de momentul cel mai important; ele il numesc renastere. De aceea nu-si sarbatoresc aniversarea nasterii pe pamant, ci ziua plecarii lor de pe pamant.
- Asa cum face Biserica pentru sfinti...
JUDECATA PARTICULARA
M.P.: - Judecata este imediata; persoana intelege pe loc, fie ca este vorba de un adult, un tanar sau un copil care a avut cunostinta binelui si a raului. Spiritul se deschide imediat la Lumina Lui Dumnezeu iar sufletul intelege ca ceea ce el numea o greseala sau o prostie, este in realitate o grava ofensa adusa Lui Dumnezeu.
O, de cate ori nu mi-a fost povestita aceasta intalnire imediata cu Isus! In momentul in care sufletele isi dau seama ca sunt deja acolo sus, ele cad in genunchi, ghemuite, prosternate, caite, indurerate. Ele au cunostinta deplina a raului pe care l-au facut si, in primul rand, de a nu fi iubit (destul) pe Dumnezeu si pe aproapele. Cunostinta egoismului lor, a atasamentului lor fata de bani, a sentimentelor lor josnice: invidie, gelozie... Sunt imediat cuprinse de cainta (in afara acelor cazuri de moarte napraznica, de care am vorbit mai sus). Dar exista o diferenta in ceea ce-i priveste pe tineri si pe copii.
O persoana adulta a avut suficient timp pentru a se pregati. Un tanar are intotdeauna scuza tineretii: "Doamne, nu m-am gandit la asta..." Domnul stie si spune: "Te-am inteles."
Asadar, cad in genunchi si se caiesc. Si deodata, desi stau cu capul plecat, simt ca cineva se apropie si abia indraznesc sa ridice capul si sa priveasca picioarele Domnului. Sunt ca si acoperite de umbra Lui. El este cel care soseste, este Lumina, iar ele sunt in ubra siluetei Lui, a Lui Cristos, si Il recunosc vazandu-i picioarele. Din momentul in care ele vad picioarele Lui Isus, este ca un delir omenesc, lacrimile curg siroaie (cum ii curgeau uneori lui Padre Pio), simt dorinta sa-i sarute picioarele si sa-i implore iertarea. Cred ca sunt momente pe care nimeni, niciodata nu le-a trait pe pamant. Sufletul fara trup manifesta o altfel de sensibilitate decat pe pamant; simte o emotie pe care nu si-o poate stapani. Cat despre indurarea Lui Dumnezeu..., mila Lui Dumnezeu..., acestea nu se pot cuprinde in cuvinte. Uneori Domnul intinde mana si-i mangaie. Daca nu, spune: "Ridica-te! Priveste-Ma! Acum crezi!" Sufletul nu se simte in largul sau in fata Lui Dumnezeu, ci face un act de profunda umilinta iar Isus il dezvinovateste.
Judecata ne-o facem noi insine. E suficient ca sufletul sa inteleaga unde este. Si nu are nevoie ca cineva sa vina si sa-i spuna...
- Sa revenim o clipa pe pamant. Stiti unde sunt defunctii in timpul funeraliilor?
M.P.: - La funeralii, vad persoanele defuncte, dar nu sunt in "leaganul" lor (cum numesc eu sicriul), ci sunt intotdeauna in picioare, langa altar, in biserica. In momentul elevatiei au ochii indreptati spre Cer, ca o persoana care ar fi in extaz pe pamant. In momentul impartasaniei au ochii larg deschisi ca si cum L-ar vedea pe Dumnezeu. Uneori le vad langa rudele lor. Imi fac semn cu mana si am reflexul de a le raspunde cu acelasi gest... iar sotul meu care stie, ma priveste... Dar trebuie sa-mi retin mana pentru a nu raspunde la gesturile lor! Da, persoanele defuncte ne privesc...
- Si apoi?
M.P.: - Cand preotul da ultima binecuvantare, vad sfintii si ingerii care vin sa ia sufletul pentru a-l duce langa Dumnezeu. In acest moment incep ele sa urce. Le vad adeseori inaltandu-se in spatele preotului. Dar se intampla ca unele suflete sa ramana in rugaciune in biserica. O persoana mi-a povestit ca trebuia sa ramana acolo, in rugaciune in fata tabernacolului, pana cand copiii sai, carora el nu le vorbise despre Dumnezeu, aveau sa se converteasca.
N-AI VREA SA PRIMESTI IMPARTASANIA PENTRU MINE?
M.P.: - Can membrii familiei lor nu merg sa ia impartasania, sufletele sufera ingrozitor, pentru ca primind aceasta impartasanie pentru ele, le aratam iubirea noastra: "O iau pentru tine". Sufletele vin sa ma roage: "N-ai vrea sa primesti trupul Lui Cristos pentru mine?"
- Si pentru cei care nu au funeralii religioase?
M.P.: - In cazul celor cu funeralii nereligioase, sufletele implora si mai mult mila Lui Dumnezeu. Pentru cele care au cerut funeralii fara preot, este o tragedie! Ele plang, sunt disperate, ar vrea sa se intoarca inapoi. Si apoi stiti ce se intampla? In vise vin sa-si tulbure familiile si acestea nu mai au pace: "O, l-am visat pe bunicul azi-noapte si nu stiu ce sa fac, caci l-am visat rau, nu avea cap, etc."... pana ce acesti oameni ajung la mine, si cand ajung, eu le spun:
- Calmati-va, ruda dumneavoastra are nevoie de rugaciuni, are nevoie de Liturghii.
- De Liturghii? Dar n-a avut funeralii religioase, ba chiar ne-a spus: "Nu vreau Liturghii".
- Da, aici a spus asta, dar dincolo si-a schimbat parerea! Acum vede totul altfel pentru ca este in Lumina Adevarului.
Si din momentul in care incep sa se roage pentru aceste persoane, pacea revine, visele rele inceteaza. Si daca sufletele se arata, ele spun ca acum sunt bine.
CAMPUL SFANT
- Trebuie sa mergem la cimitir?
M.P.: - Cand mi se intampla sa merg la cimitir - sufletele nu spun "cimitir", ele spun "Campul Sfant" - chiar daca acesta este mare cat un oras si vin mii de oameni sa aduca flori, eu simt golul, ca si cum ar fi un loc gol complet, fara nici o prezenta fizica.
In toate cimitirele am vazut patru ingeri imensi care mi-au spus ca erau pazite trupurile care dorm. A face o vizita la "campul sfant" este un gest de iubire fata de defunctii nostri, dar nu cimitirul trebuie sa fie punctul de referinta, ci Liturghia unde putem trai cea mai frumoasa comuniune cu rudele noastre dragi, prin Jertfa Lui Isus.
- Si atunci, acei ingeri ce fac in cimitir, daca sufletele nu sunt acolo?
M.P.: - Aceste trupuri intr-o zi se vor scula. Este tot un dar al Lui Dumnezeu, un har al Domnului, caci trupul face parte din ansamblul persoanei. Nici un lucru creat de Domnul nu se va pierde niciodata. Deci aceste locuri sunt locuri binecuvantate iar acesti ingeri pazesc trupurile adormite. Dar ca prezenta fizica, este vidul, tacerea absoluta.
- Dar cei care sunt incinerati?
M.P.: - N-are importanta:, nisipul, pamantul, praful, cenusa... vazute cu ochii Lui Dumnezeu, sunt ca un munte.
( Iata o noua dovada ca viata continua dincolo de moarte. Dumnezeu i-a facut Mirellei acest dar de a primi comunicari de dincolo, mai ales pentru familiile indoliate. Dar Mirella vrea sa ramana o persoana obisnuita, "normala" - cum spune ea -, doar cu putin mai multa cunostinta si credinta.)
M.P.: - Da, este adevarat, Dumnezeu isi arata maretia, puterea, indurarea, iubirea si mila prin intermediul celor mai simple fiinte. O, daca am reusi sa ne ridicam mai des ochii spre Cer, am avea mult mai multa putere sa traim pe Pamant! De ce refuzam oare harurile Domnului? Din fericire, Dumnezeu este rabdator, atat de rabdator cu noi...
CERUL
- Mirella, care sunt conditiile pentru a putea merge direct in Cer?
M.P.: - Eu cred ca este vointa noastra, dorinta noastra de a merge cu adevarat in Cer. Atunci noi ne corectam greselile pe care le-am facut, le reparam prin sacrificii, rugaciuni, iubire, prin oferirea de sine..., prin tot ceea ce Dumnezeu ne cere in Evanghelie.
- Cum se face trecerea de la Purgatoriu la Cer?
M.P.: - Cred ca trecerea este rapida. Cateodata, sufletele din Cer mi-au relatat ca dupa ce au stat un timp in Purgatoriu, in momentul cand au intrat in Cer, dintr-o data s-au gasit inconjurati de o multime bucuroasa, care aplauda si le ura bun venit, felicitandu-le: "Noi te asteptam!"
Familiile se reunesc...
Aceste suflete sunt aproape intimidate vazand asemenea multime in jurul lor. Asta mi s-a descris foarte des.
- Cand Il vad ele pe Dumnezeu?
M.P.: - Ele sunt deja in Dumnezeu, a-L vedea pe Dumnezeu inseamna a fi in Dumnezeu. Din momentul in care tu esti in Dumnezeu, tu Il vezi pe Dumnezeu.
Mai multe suflete mi-au povestit ca ele I-au cerut Lui Isus sa faca o plimbare cu El. Isus a acceptat, si ele I-au vorbit. Si sufletele erau mandre de a fi mers asa cu El.
- In Evanghelie, Isus ne vorbeste de numeroasele lacasuri din casa Tatalui. Sufletele v-au spus ceva despre aceasta?
M.P.: - Nu stiu de loc ce inseamna, din moment ce creaturile sunt in Dumnezeu. Ele Il vad pe Dumnezeu si actioneaza dupa vointa Lui Dumnezeu. Eu crede ca Domnul le rasplateste, ceea ce pentru fiecare este o imensa bucurie.
- Care sunt sufletele care ne pot ajuta mai mult, cele din Purgatoriu, sau cele din Cer?
 |
| Mirella Pizzioli |
- Deci asta nu depinde de loc de gradul de sfintenie al sufletelor?
M.P.: - Gradul de sfintenie este o alta masura foarte umana! Sunt convinsa ca mama mea care a avut o viata obisnuita, are in ochii Lui Dumnezeu tot atatea merite ca si un sfant care a trait toata viata sa pentru Dumnezeu. Sacrificiul vietii zilnice este anevoios. Dumnezeu a dat acestor sfinti, in timpul vietii lor de pe pamant, mijloace de sfintenie si lumini mai mari, pe care nu i le-a dat si mamei mele care a avut o viata normala. Acesti sfinti au avut posibilitatea de a-L cunoaste pe Dumnezeu, de a avea cu El o altfel de relatie, deci fiecare persoana este unica in ochii Lui Dumnezeu, asa cum sufletele mi-au spus: "Eu sunt sfant in ochii Lui Dumnezeu; Dumnezeu a vrut ca eu sa devin sfant; din iubire fata de Dumnezeu, eu sunt sfant; prin milostivirea Lui Dumnezeu, am fost sanctificat". Toate creaturile care sunt in Cer sunt sfinte, avand roluri diferite.
- Rolul pe care il au ele in Cer este in raport cu sfintenia?
M.P.: - Am primit marturia unor suflete care pe pamant au primit anumite haruri si care au dorit sa continue sa se ocupe de persoanele de pe pamant, la fel ca atunci cand erau si ele pe pamant. Asa ca Sfanta Tereza!
- Dumnezeu asculta dorintele persoanelor atunci cand ele vor fi in Cer?
M.P: - Eu cred ca da, pentru ca multe mi-au spus ca ele cer Lui Dumnezeu imputernicirea de a se putea pune la dispozitia oamenilor, pentru a-i ajuta pe acestia sa creasca in credinta.
- Deci Dumnezeu lasa sufletelor posibilitatea de a se odihni "sub marele pom", sau de a munci?
M.P.: - Dupa toti acesti ani de experienta, pot spune cu tarie ca Dumnezeu da sufletelor posibilitatea de a munci. De exemplu, un medic care s-a dedicat in cursul vietii sale pe pamant salvarii oamenilor, aflat in Cer cunoaste acum totul, inclusiv secretele medicinei. Un alt lucru - apropo de medicina -: sunt persoane care au murit de boli incurabile pe care stiinta inca le studiaza. Mai multe dintre ele mi-au spus ca-i asista pe cercetatori la studiul in laboratoare, si ca ele le vor permite acestor cercetatori sa gaseasca remediile pentru vindecarea bolilor de care ei au murit.
- Trebuie sa fie o efervescenta de munca asa de mare, cum noi, pe pamant, nu ne putem imagina.
M.P.: _ Ei nu se plictisesc de loc..., au multe de facut. Primul lor gand este pentru noi toti de pe pamant; noi suntem in inimile lor. Ceea ce ele doresc cel mai mult, este sa ne vada fericiti, sa ne dea posibilitatea de a-L cunoaste pe Dumnezeu, de a-L iubi, pentru ca noi trebuie sa mergem sa-L intalnim.
- Puteti sa ne spuneti ce se intampla cand noi ne rugam pentru un suflet din Cer, sau din Purgatoriu, sau din Infern?
M.P.: - Sufletele din Infern nu vor de loc rugaciuni!
- Dar noi nu stim daca cineva se afla in Infern. Daca eu ma rog pentru un astfel de suflet?
M.P.: Asta mi s-a aratat atunci cand, avand certitudinea ca nu este un suflet din Purgatoriu, am intrebat: "Ce pot face pentru tine? Vrei sa ma rog pentru tine?" Ele sunt inspaimantate, terorizate, si o iau la fuga strigand: "Nuuuuuu!"
Atunci, din respect si iubire, eu nu ma rog de loc pentru sufletele condamnate.
Dar eu nu am alte experiente. Deci, aceste rugaciuni devin fapte concrete, rugaciunea devine ceva concret care se poate"manca"! Dumnezeu stie cui sa o dea!
- Cerul este vesnicie. Ce este, deci, vesnicia?
M.P.: - Senzatia de vesnic este o senzatie infinita. Stii ca este pentru totdeauna! Este ca o stare de har... Cuvantul "fericire" nu spune nimic in raport cu ceea ce este de fapt. Aceasta stare de har este la infinit. Si creaturile Cerului sunt pline de bucuria de a avea aceasta absoluta certitudine. Pentru ca eternitatea este prezenta, ele ma fac sa inteleg prezentul. Noi traim prezentul.
- Dumnezeu este El mereu disponibil?
M.P.: - Este disponibil intotdeauna, in totalitate! Cei din Cer se hranesc cu Dumnezeu. Ei sunt dupa Chipul si asemanarea Lui Dumnezeu. Ei sunt indumnezeiti in Dumnezeu. Si Isus se bucura de creaturile Sale, asa cum se bucura sa fie in tovarasia copiilor.
Christian Parmantier - "Stella Maris" nr.381, 382, 385, 386 si 407 - "Regina Pacis" nr.105
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.