partea a doua: http://dinimaginatie.blogspot.ro/2013/03/mistica-tereza-neumann-stigmate-carisme.html
 |
| Tereza Neumann |
A fost o copila vesela, comunicativa, spontana si vioaie. Avea o mare aversiune pentru minciuna si din aceasta cauza nu-i placeau nici povestile, nici sa se joace cu papusile, spunand ca sunt lucruri inventate. Ea prefera sa se joace in aer liber, sa zburde, sa se ocupe de flori. Iubea animalele, pasarile si intreaga natura.
De mica a avut o mare atractie pentru rugaciune si simtea o adanca emotie pentru Patimile Mantuitorului. La prima cuminecare, Isus o invredniceste cu primul extaz. Ea este atat de absorbita de aceasta stare de fericire, incat preotul, crezand ca este distrata, i-a facut observatie, dar in acel moment Tereza nu putea vorbi. Abia mai tarziu lucrurile s-au lamurit.
In acel timp cuminecarea se facea numai in sarbatori mari, insa Tereza practica de timpuriu cuminecarea spirituala si adesea aceste cuminecari spirituale se transformau in cuminecari sacramentale, Sfanta Ostie din altar zburand pe buzele inflacaratei copile.
Pietatea sa atragea atentia celor din jur si mai cu seama cand se meditau Patimile Lui Isus, ea facea eforturi mari ca sa-si retina plansul.
Din cauza greutatilor familiei, la varsta de 14 ani Tereza a fost angajata la un taran instarit, Martin Neumann care avea gospodarie mare precum si o pravalie cu bauturi.
Ea muncea la camp, uneori servea la pravalie, si facea curatenie in sala de dans, dar niciodata nu a fost vazuta dansand. Cu toate acestea era totdeauna vesela si radea cu multa pofta la glume nevinovate.
In timpul razboiului, femeile din comuna indeplineau si muncile barbatilor care erau plecati pe front, iar Tereza, desi avea doar 16 ani, indeplinea munci foarte grele. Putinul timp liber rams dupa munca, ea il folosea citind carti religioase, printre care si "Introducerea in viata evlavioasa" de sfantul Francisc de Sales si "Istoria unui sulflet" a Terezei de Lisieuz, acesti doi sfinti influetandu-i intr-un mod categoric viata spirituala. Ea mai era abonata si la cateva reviste catolice germane. Tereza isi pregatea viata spirituala pentru viata de manastire pe care si-a dorit-o de la varsta foarte frageda.
PARINTELE IOSIF NABER, SPIRITUALUL TEREZEI NEUMANN
 |
| Preotul Iosif Naber |
Parintele Naber a condus-o spiritual pe Tereza, cu multa precautie, obiectivitate si umilinta, fara exagerari si fara zgomot. El declara: "Sunt gata sa-mi dau viata pentru a dovedi autenticitatea absoluta a acestor fenomene de necrezut, pe care le-a trait Tereza Neumann."
Tereza Neumann a fost una dintre marile mistice ale Bisericii Catolice si pentru parintele Naber nu a fost de loc usor sa conduca acest suflet pe drumul spinos si greu al crucii. El era intotdeauna clar, sobru, lasand impresia unui mare echilibru sufletesc. A fost inmormantat alaturi de mormantul Terezei, in cimitirul din Konnersreuth, dupa ce a servit credinciosii acestei comune timp de 51 de ani.
ACCIDENTUL SI BOLILE TEREZEI
In anul 1918, Tereza participa la stingerea unui incendiu produs la casa patronului sau si, urcata pe scara ea primeste si ridica galetile cu apa, pe durata a mai multe ore. In urma acestei munci istovitoare, udandu-se si stand in aerul rece al lunii martie, Tereza se imbolnaveste, si ramane cu spatele indoit neputand sa se mai indrepte. Este chemat medicul care constata o ruptura de sale, o posibila fractura la vertebrele 2 si 3, si strangularea unor centrii nervosi prin deplasarea vertebrelor, care-i produceau dureri foarte mari. Ea continua sa lucreze la patron, dar cu mai multa greutate. La inceputul lunii aprilie a aceluiasi an, Tereza, in urma unei cazaturi, sufera o lovitura puternica la craniu, in urma careia ea incepe sa-si piarda treptat vederea. In aceasta situatia, ea este nevoita sa inceteze lucrul si sa se intoarca acasa. Este internata in spital unde va sta timp de spate saptamani. La iesirea din spital, incercand cu mari eforturi sa ajute la gospodarie, Tereza cade din nou, in august 1918, in incercarea de urca paie in podul hambarului, si fu cuprinsa de convulsii. Dupa trei saptamani, cade iarasi, in timp de incerca sa-si lege sortul la spate. Diagnosticul: luxatie vertebrala. Tereza avea tot mai mari dificultati de vedere in urma cazaturilor si nu mai putea sa citeasca. In 19 octombrie a aceluiasi an, Tereza sufera o a patra cadere, iar in anul urmator, in martie 1919, o a cincea cadere. Dupa aceasta a cincea cadere Tereza a ramas complet oarba. Dureri, convulsii, suferinte cumplite si stari de inconstienta care durau uneori cateva zile, au pus stapanire pe trupul Terezei timp de cateva luni, iar in iarna anului 1919 o paralizie progresiva puse stapanire pe acest trup, altadata atat de robust. O boala misterioasa la care medicii nu gasesc nici un remediu, se declanseaza tot mai puternic. Membrele i se deformeaza, piciorul stang se anchilozeaza rasucindu-se de la genunchi sub coasta dreapta. Nu-si mai simte picioarele, din urechi incepe sa-i curga un puroi foarte urat mirositor; o iritatie a stomacului impreuna cu o umflatura a gatului faceau alimentarea bolnavei tot mai dureroasa. Ajunsese sa nu mai poata inghiti nimic.
Din cauza neputintei de a se misca pentru a-si schimba pozitia pe pat, i se deschisera rani purulente la sezut cat si la piciorul stang - unde incepu sa se vada osul.
Tereza, total oarba din martie 1919, devenea uneori surda si muta. Devenise ca un cadavru viu care emana o duhoare insuportabila. Doctorul concluziona ca piciorul stang trebuie amputat din cauza cangrenei infectate, gata sa dea in septicemie.
Se scursesera deja patru ani de cand Tereza, oarba si paralizata, zacea pe pat. Ea se ruga neincetat Lui Dumnezeu, oferindu-I toate suferintele ei pentru intoarcea pacatosilor.
VINDECARILE MIRACULOASE
La terminarea novenei, in 20 aprilie dimineata, tatal Terezei, ca de obicei, intra in camera bolnavei sa o salute inainte de a pleca la munca. Era ora sase dimineata.
Cam la jumatate de ora de la plecarea tatalui, Tereza se gandea la novena incheiata, pe care nu o facuse pentru vindecarea ei, ci in sustinerea cauzei beatificarii Micii Tereza de Lisieux. Deodata, Tereza tresari; i se paru ca zareste culoarea alba a camasii de noapte, apoi isi observa mainile. Crezand ca viseaza, se feca la ochi. In acel moment, distinse clar in fata sa imaginea Micii Tereza de Lisieux, dintr-o icoana aflata in fata patului... respiratia i se opri. In acest moment intra in camera sora ei, Crescentia. Tereza o vazu. Isi primise vederea dar nu-si recunoscu sora, atat creescuse in ultimii patru ani de cand Tereza isi pierduse vederea, de aceea o intreba: "Cine esti tu?" O recunoscu, insa, imediat dupa voce. Urmara strigate de bucurie amestecate cu lacrimile celor doua surori... Toata casa si vecinii erau in culmea bucuriei. Tereza isi recapatase vederea. Medicul nu si-a putut in nici un fel explica vindecarea, insa mama Terezei, foarte bucuroasa ii zise: "Ieri, Mica Sora, Tereza de Lisieux a fost declarata fericita. Noi credem ca ea a vindecat-o pe Tereza noastra!"
Este important de amintit aici un fapt petrecut cu un an inainte, la sarbatoarea Craciunului anului 1922. Tereza auzise vorbindu-se de un tanar seminarist care se imbolnavi grav de o boala de gat si urma sa se retraga din institut. Tereza ruga atunci pe Isus, pentru ca acest tanar sa nu-si intrerupa studiile, sa-i dea ei boala tanarului. Rugaciunea i-a fost ascultata. Seminaristul se vindeca miraculor, dar Tereza, din acea zi, nu a mai putut inghiti nici un fel de hrana solida. Chiar si Ostia trebuia impartita pentru a o putea inghiti, sau uneori umectata cu putina apa.
La 31 iulie 1931, seminaristul, care devenise preot, celebra prima sa Liturghie, la Ratisbone. In acea zi Tereza a avut dureri atat de mari la gat, incat nu a putut vorbi.
Pentru ca piciorul ajunsese intr-o stare avansata de cangrena si medicul a impus, de urgenta, taierea lui, Tereza a inceput sa se roage cu toata ardoarea Micii Tereza de Lisieux si ceru sorei sale, Crescentia, sa-i puna in alifia adusa de doctor, cateva petale de trandafiri pe care un preot carmelitan i le adusese de la Lisieux. Erau trandafiri pentru mormantul Micii Tereza de Lisieux. Dupa ce a aplicat pansamentul, la cateva minute, Tereza a simtit o violenta smucitura la piciorul stang si o mancarime puternica, apoi, nimic. A doua zi, la schimbarea pansamentului, spre uimirea tuturor, rana era perfect vindecata si acoperita cu o pielita proaspata si sanatoasa. Doctorul a fost nevoit sa recunoasca o vindecare inexplicabila. Era data de 3 mai 1925.
In ziua de 17 mai 1924, dupa doi ani de la prima vindecare, la Roma se declara canonizarea Sfintei Tereze de Lisieux, ridicand-o la treapta altarelor.
Tereza, inca paralizata pe pat, se ruga Rozariul. Deoadata se simti invaluita de o lumina puternica. Ea se sperie si incepu sa strige. Parintii sai alergara in graba si trimisera dupa preot care veni insotit de o infirmiera. Preotul o gasi pe Tereza cu ochii fixati spre un punct invizibil, cu chipul stralucitor, facand semne cu capul si inchinandu-se cu gratie. Deoadata, spre uimirea tuturor, Tereza se ridica de pe perna. Era o miscare pe care Tereza nu o mai facuse de aproape sase ani si jumatare, din cauza paraliziei. Tereza se cufunda intr-un extaz, chipul ii era transfigurat si zambea. Dupa un timp, Tereza se trezi si incepu sa planga, ca un regret pentru splendida lumina ce disparuse. Atunci parintele Naber o intreba: "Resl (caci asa o numeau cei apropiati pe Tereza), unde te aflai tu inainte?" In loc de raspuns, ea a zis cu o siguranta absoluta: "Acum pot sa ma ridic, pot sa umblu!" Apoi se ridica si se aseza pe marginea patului. Mama ei se uita speriata la picioarele bolnaveri, care de atatia ani erau anchilozate. Piciorul stang se intinse reluindu-si pozitia normala.
Dupa ce-i dadura in graba o rochie, Tereza, sustinuta, facu primii pasi prin camera, cu destula usurinta, si asta dupa atatia ani...
Toata lumea era tulburata, infricosata; se petrecuse o adevarata minune.
Preotul o intreba din nou: "Resl, ce s-a intamplat?" Atunci Tereza ceru sa iasa toata lumea din camera, apoi descrise cu toata siguranta, parintelui ei sufletesc, ce i s-a intamplat:
... Dupa ce am vazut lumina, am auzit, fara sa vad pe nimeni, un glas plin de blandete si gingasie: "Resl, vrei tu sa te vindeci?" Eu am raspuns: "Cum vrea Dumnezeu, mi-e totuna, ori ma vindec, ori sa fiu bolnava mai departe, ori sa mor..."
Vocea relua: "Resl, nu vrei tu sa umbli, n-ai fi bucuroasa daca ai putea sa te asezi si sa mergi?" Eu am raspuns: "Ma bucur de tot ceea ce imi trimite Bunul Dumnezeu!"
Apoi vocea mai zise: "De acum vei putea sa te asezi si sa umbli!"
Eu am incercat sa ma ridic si am simtit ca o mana ma ajuta sa ma ridic, in timp ce vocea imi zicea in continuare: "Dar vei avea inca mult de suferit, insa nu te teme, eu te voi ajuta asa ca si pana acum. Numai prin suferinta iti vei putea realiza dorinta si intentia de a te oferi ca victima pentru a veni in ajutorul preotilor. Mai multe suflete se mantuiesc prin suferinta, decat prin cele mai stralucitoare predici. Eu am scris deja altadata acest lucru."
Tereza nu-si amintea unde erau scrise aceste cuvinte, dar parintele Naber i-a aratat ulterior. Ele se gaseau in scrisoarea a sasea a Terezei de Lisieux catre misionari.
Dupa ce termina de istorisit, Tereza se ridica din pat, avand piciorul si toate escarelele vindecate. Singurele urme de puroi si sange ramase pe camasa de noapte, mai erau dovada fostelor sale rani.
Mergea dreapta si nu mai avea nici o durere, Era vindecata!
Atat doctorul Seidl cat si alti doctori care o vazusera in timpul celor sase ani de boala, au ramas adanc impresionati de aceste vindecari inexplicabile. Coloana vertebrala perfect vindecata si toate ranile si escarele atat de adanci si pline de puroi, arau acum inchise, vindecate!
La 11 iunie 1925, Sarbatoarea Trupului Domnului, (Joia Verde) Tereza merse la biserica pentru prima data din anul 1918.
Tereza si-a reluat activitatile, dar in toamna aceluiasi an, 1925, se imbolnaveste de apendicita acuta perforata si doctorul o trimite la spital pentru operatie.
Atunci Tereza, cu toti ai casei, incepura o novena in cinstea Sfintei Tereza de Lisieux. In acelasi timp aplica pe abdomen, moaste ale sfintei.
In timp ce mama ei plangand, pregatea putina lenjerie necesara pentru internarea in spital, Tereza se ruga in pat, cand, deodata, deschise ochii zambi si se ridica putin. Apoi intinse mana spre o fiinta invizibila, zicand de cateva ori: "da, da..." apoi se aseza din nou pe pat palpandu-si abdomenul. Tereza mai adauga: "Intr-adevar?!"... Era vindecata.
Parintele Naber o intreba daca tot Sfanta Tereza de Lisieux a fost. Tereza raspunse: "Da, mi-a zis sa merg imediat la biserica pentru a multumi Lui Dumnezeu." Si intorcandu-se spre mama sa, ii zise: "Mama, da-mi hainele sa merg imediat la biserica", apoi continua: "Mi-a aparut o mana fina, alba, pe care am vrut sa o ating dar n-am putut. Era o lumina cereasca de unde o voce cunoscuta mi-a zis: Pentru ca lumea sa recunoasca ca exista Putere superioara, tu nu vei avea nevoie de operatie; ridica-te si mergi la biserica sa multumesti Lui Dumnezeu!! Vei avea inca mult de suferit dar nu te teme. Numai asa vei putea coopera la mantuirea sufletelor. Trebuie sa mori pentru tine insati tot mai mult. Pastreaza-ti simplitatea sufleteasca..."
In toamna anului 1926, Tereza a mai facut o pneumonia care s-a agravat si a devenit o dubla pneumonie. Febra s-a ridicat si, bolnava simtindu-se foarte slabita, chemara doctorul. Acesta a constatat ca nu mai poate fi ajutata cu nimic. Tereza primi Sfantul Maslu, iar in jurul patului i se citira rugaciunile pentru morti. I-au pus in mana, dupa obiceiul locului, o lumanare aprinsa si un crucifix. Chipul ei devenise palid, membrele i se racira. Era ora sase serara...
Deoadata, lumanarea si crucifixul ii cazura din mana si Tereza se ridica, privind, in extaz, cu bratele intinse inainte.
"Mantuitorul se bucura sa te vada total supusa vointei Sale. Vei suferi inca mult pentru sustinerea preotilor si pentru mantuirea sufletelor!"
O noua vindecare instantanee si definitiva. A doua zi, Tereza se ridica fara nici o convalescenta.
Toti medicii care au examinat-o pe Tereza Neumann, in timpul si dupa vindecarea diferitelor boli pe care le-a avut, au fost de acord sa se pronunte cu doctorul Gerlich, ca vindecarile au fost "natrural, inexplicabile."
In seria vindecarilor miraculoase ale Terezei Neumann, mai trebuie sa amintim o apoplezie care a survenit mai tarxiu, in 7 aprilie 1940. Prtea dreapta a corpului: piciorul, mana, fata, ochiul si buzele, ii devenise insesnibila. Abia putea sa bolboroseasca silabe neintelese. Timp de noua zile a zacut pe pat, semiconstienta.
La sarbatoarea Inaltarii la Cer a Maicii Sfinte, 15 august, Tereza a cazut in extaz si a inceput sa zambeasca ridicand mana paralizata ca si cand nimic nu s-a intamplat. Dupa ce si-a revenit, a zis: "Cand Maica Sfanta a iesit din mormant inconjurata de ingeri, mi-a zambit, a venit spre mine, si a pus mana dreapta pe partea stanga a capului meu. Prin trup am simtit ca o descarcare electrica, eu am intins mana ca sa ating mana Preacuratei!"
Tereza era din nou vindecata!!
Dupa extaz, s-a ridicat imediat si s-a dus la biserica sa multumeasca Lui Isus, pentru ca i-a redat inca o data sanatatea.
Aceasta boala a fost constatata de doctorul Joseph Mittendorfer, medic la Munchen, care a tratat-o. Tereza s-a imbolnavit de aceasta data pe drum. La intoarcerea de la Wolferstadt, unde a luat parte la hirotonirea unui preot convertit de la protestantism (inainte profesor de gimnastica la Hamburg).
Dr. Mittendorfer a tratat-o pe Tereza cu multa grija, dar fara rezultat. El a fost prezent la patul bolnavei si in momentul vindecarii.
TEREZA PRIMESTE STIGMATETE
Dupa vindecarea bolii de apendicita, din anul 1925, Tereza isi reia activitatile obisnuite, ducand in acelasi timp o viata spirituala intensa de rugaciune si jertfa.
Dupa atatea vindecari, care erau tot atatea dovezi ale iubirii divine pentru ea, Tereza s-a avantat cu tot elanul spre o intensa viata spirituala, de traire interioara, de reculegere continua, de adoratie si jertfa.
La 5 martie 1926, in a treia vineri din Postul Mare, Tereza medita adanc, in extaz, Agonia Lui Isus in Getsimani. Deoadata, simti in partea stanga a pieptului o durere vie, atat de patrunzatoare incat crezu ca moare. In acelasi timp sangele tasni din abundenta, trecand prin imbracaminte. Tereza crezu ca Isus ii trimite o noua boala si, pentru a nu mai necaji pe parintii ei, tinu secreta aceasta rana de la inima, sub coasta. Numai sora ei, Crescentia, o ajuta sa-si spele lenjeria.
In vinerea urmatoare, pe 2 aprilie, in cursul unei noi viziuni a Patimilor, ea mai primi si alte rani: la maini si la picioare. Ce sa faca? Merse la parintele Naber sa i se marturiseasca. Acesta intelese imediat ca Tereza, care avea de mult timp extaze, a fost favorizata sa poarte ranile Mantuitorului. Mentionam ca Tereza nu auzise niciodata despre stigmatizati. In satul acela de munte cartile ajungeau greu, asa ca ea nu stia nimic in legatura cu alti stigmatizati. Pentru ea era o noua "boala" care-i producea dureri mari in toate ranile.
In cursul anului urmator, in 1927, Tereza primi succesiv opt stigmate la cap - urme ale coroanei de spini. Aceste rani erau sus pe crestet, nu in jurul fruntii.
In timpul Postului Mare din 1928, Tereza a mai primit la umarul drept, o rana larga, produsa de purtarea crucii.
( flagelarea care de atunci s-a produs in fiecare an, dar numai la Pasti). In acea zi de Vinerea Mare, tot corpul ii era zebrat, acoperit cu dungi rosii, sangerand, exact cum ar fi fost batuta cu vergi. Seara, cand mama si sora ei ii scoteau camasa, trebuiau sa fie atente caci toata camasa, imbibata de sange, era lipita de ranile de pe corp.
La inceputul aparitiei acestor rani a fost chemat doctorul, care nestiind cum sa procedeze, a incercat prin diferite tratamente sa cicatrizeze ranile. A aplicat tot felul de pansamente cu alifii si medicamente. Dar rezultatul a fost contrar, ranile se infectau, producand dureri ingrozitoare. Ranile ramaneau deschise, sangerand tot timpul. La interventia parintelui Naber si a familiei disperate, Tereza a fost lasata in pace de catre medici.
De acum Tereza incepe un calvar nou, neinchipuit de dureros. Ea nu se mai putea servi de maini si nici sa umble, ori sa stea in picioare. De asemenea, nu putea sa tuseasca ori sa respire puternic, fara a provoca o abundenta hemoragie. Atunci Tereza, din mila pentru mama sa care se epuiza ingrijind-o, a cerut protectoarei sale, Sfanta Tereza de Lisieux, sa o ajute si de aceasta data. Ea ceru surorii sale sa inlature toate pansamentele, iar cei din jur constatara mirati, ca toate ranile erau acoperite cu o membrana transparenta de culoare roz.
Astfel, Tereza a avut tot timpul dureri atroce la maini, picioare si la coasta, la locul ranilor, dar ele au ramas acoperite, nu mai sangerau totdeauna. Iar celelalte stigmate, precum biciuirea, purtarea crucii si ranile de la genunchi, se iveau numai in timpul Pastelui, in Saptamana Mare, iar uneori si in alte vineri de peste an. Tereza a inceput sa se obisnuiasca cu aceste dureri ale stigmatelor si, atunci cand ele nu sangerau, ea isi relua activitatea obisnuita, pe cat posibil, a tarancii de la tara.
Facea vizite la bolnavi si primea vizitatori care incepusera sa invadeze Konnersreut-ul inca de la primele manifestari ale stigmatelor. Vizitatorii trebuiau sa aiba o recomandare de la episcop pentru a putea sa intre si sa stea de vorba cu Tereza. Cei mai multi vizitatori erau atrasi de extazele Terezei, in fiecare vineri, cand se desfasura drama Patimilor Lui Isus, transmisa in trupul stigmatizatei.
Pentru a putea umbla cat mai normal, i s-au confectionat niste papuci speciali, dar totusi mersul ii era foarte anevoios, ca si cum ar fi "umblat pe ace", din cauza durerilor.
De la inceput, autoritatile Bisericii trimisera o serie de medici pentru a studia fenomenul si a stabili daca nu cumva sunt anumite inselatorii.
PATIMILE LUI ISUS TRAITE DE TEREZA
Aproape in fiecare joi seara, Tereza avea extaze, asistand direct la Patimile Lui Isus, care se desfasurau in timpul extazelor.
Tereza lua parte la toata tragedia Mantuitorului, din Gradina Getsimani pana la Rastignire. Ea suferea impreuna cu Isus, in mod fizic. Se putea constata ca Tereza nu contempla numai, ci traia cu adevarat aceste dureri in trupul sau. Suferintele stigmatizatei erau de nedescris. Ea devenea ca o oglinda prin care se puteau vedea toate chinurile de neinchipuit suferite de Isus. Trairea patimilor era atat de reala, incat ea vedea drumul, casele, multimea, soldatii, tot alaiul crucii, nu ca pe niste imagini, ci traind in acel prezent, asistand la scenele originale, ea fiind amestecata in multime alaturi de primii martori ai acestei drame divine.
In mod natural acest fapt este imposibil, dar Dumnezeu, care este in afara de timp, poate face atunci cand vrea si cui vrea, sa-i creeze conditii participand la natura Sa divina, care nu are limite.
Fiecare extaz al Patimilor Lui Isus era trait cu aceeasi intensitate, de parca l-ar fi vazut pentru prima data. De fapt, Tereza marturiseste ca in timpul extazelor, nu-si aminteste nimic din trecut.
***
Tereza Neumann a asistat de vreo 700 de ori la drama Patimilor Lui Isus. Toate scenele patimilor, in cele mai mici amanunte, au fost traite de Tereza Neumann in propriul trup, in timp ce avea viziunea, in imagini, a acestor cumplite si salbatice scene.
In afara de viziunile Patimilor, Tereza a mai avut viziuni din Vechiul si Noul Testament precum si din vietile sfintilor.
In acele viziuni, Tereza traia evenimentele pe care nu le cunoscuse inainte si de care nu auzise niciodata. Ea a descris exact palatul lui Irod cel Mare, cu topografia, monumentele, incaperile, curtile, detalii atat de precise, incat a uimit pe istoricii si arheologii cei mai documentati.
Contempland, intr-o viziune, mormantul Fecioarei Maria, care se urca la Cer, ea a simtit un parfum de flori deosebit, pe care l-a respirat adanc.
Iar cand a luat parte, in extaz, la deschiderea mormantului lui Lazar pe care Isus il inviase, Tereza a dus mana la nas, deoarece mirosea foarte urat.
(Va urma)
din cartea "Rastigniti cu Cristos" , de Ioan Ploscaru
In afara de viziunile Patimilor, Tereza a mai avut viziuni din Vechiul si Noul Testament precum si din vietile sfintilor.
In acele viziuni, Tereza traia evenimentele pe care nu le cunoscuse inainte si de care nu auzise niciodata. Ea a descris exact palatul lui Irod cel Mare, cu topografia, monumentele, incaperile, curtile, detalii atat de precise, incat a uimit pe istoricii si arheologii cei mai documentati.
Contempland, intr-o viziune, mormantul Fecioarei Maria, care se urca la Cer, ea a simtit un parfum de flori deosebit, pe care l-a respirat adanc.
Iar cand a luat parte, in extaz, la deschiderea mormantului lui Lazar pe care Isus il inviase, Tereza a dus mana la nas, deoarece mirosea foarte urat.
(Va urma)
din cartea "Rastigniti cu Cristos" , de Ioan Ploscaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.