luni, 4 martie 2013

CATRE PRECURSORII CELEI DE A DOUA VENIRI A LUI ISUS - din revelatiile misticei Maria Valtorta

din "I Quaderni del 1943" de Maria Valtorta



   Isus spune: Le vorbesc precursorilor Mei, acelora care prin jertfa lor pregatesc caile Domnului si evanghelizeaza, nu prin alt mijloc, ci prin sfintenia vietii lor.
   Bucurati-va, credinciosii Mei slujitori, caci nu va multumiti doar sa va salvati sufletul, ci oferiti pentru ca Lumina sa invinga intunericul si salvarea sa fie daruita multora care acum nu se ingrijesc de aceasta. Cand va veni ora Mea, nu voi domni singur. Voi veti fii cu Mine. Veti fii cu Mine deja pe acest pamant in timpul Imparatiei Mele de Iubire si de pace.  Nu v-am promis ca veti fii acolo unde voi fii Eu si ca veti avea un loc in Imparatia Mea? La fel ca demnitarii unui palat, spiritele voastre vor forma un alai in jurul Meu, slijindu-Ma ca niste ministri luminosi si vor mosteni pamantul pe care l-am promis celor blanzi, ceea ce va deveni posesia Cerurilor atunci cand Pamantul nu va mai fi.
   Cu mult inainte de acea ora, voi, cei drepti ai Mei,  veti avea Cerul. El se deschide deja pentru a va primi la iesirea din inchisoarea voastra actuala. Dar atunci va fi o posesie completa si stralucitoare, in ochii tuturor creaturilor, ridicarea in glorie a trupului cu care voi ati cucerit Cerul facand din el principalul instrument al sacrificiului vostru din fidelitate fata de Dumnezeul vostru.
   Invingatori ai Satanei care a stricat trupul, invingatori ai simturilor care se agita in voi din cauza mostenirii pacatului si a instigarii Satanei, voi veti poseda Universul impreuna cu Dumnezeul vostru si veti fi oglinzile Dumnezeului vostru care va aparea in toata splendoarea Sa in trupurile voastre glorificate.

   Vorbeste Tatal: Veti fii asemanantori Tatalui, o, sfintii Mei copii. Asemanatori Lui Isus, Fiul Meu Preasfant. Asemanatori Mariei, Regina Noastra.
   Veti avea asemanarea intelectuala cu Tatal si asemanarea umana cu Isus si Maria; si pentru ca a avea intelectul inseamna a avea Cuvantul si Iubirea,  iar acolo unde este Unul sunt si ceilalti Doi din Treimea desavarsita, avand asemanare cu Tatal, voi veti avea aceasta desavarsire care face fiinta umana asemanatoare cu El si o alege pentru a fi copilul Sau.
   Inainte de aceasta ora, voi veti fii demnitarii Fiului Meu, veti vedea miracolul de iubire al unui Pamant scaldat de pace si inchinat ascultarii Lui Dumnezeu; veti stii cum ar fi fost viata oamenilor daca ei nu s-ar fi injosit prin unirea cu Satana.
   Nu veti fi frustrati de aceasta ora, o , discipoli iubitori ai Iubirii intrupate. Ceea ce auziti acum rasunand in voi, cuvant al Fiului Meu catre alesii Sai, veti auzi raspandindu-se in cele patru colturi ale lumii, si ii veti vedea pe oameni alergand, impinsi de setea lor dupa adevarata Stiinta. Vor alerga oamenii, nu fiarele in vesmant omenesc, nu diavolii cu fata umana, nu vesnicul Iuda care il vand pe Fiul Meu si ranesc prin tradarea lor Iubirea Treimica, cea de o Fiinta si nedespartita.
   Daca acum este ora in care legiuni de ingeri la ordinele Lui Dumnezeu lupta contra legiunilor de diavoli care vor sa supuna Pamantul, atunci va fi timpul in  care legiuni de drepti vor lucra Pamantul pentru a-l pregati pentru Cuvantul care va domni o singura data pe pamant inainte de disparitia lumii.
   Acolo unde este invatatorul sunt si discipolii Sai, iar voi veti fii acolo; pentru ca L-ati iubit pe Invatatorul mai mult decat pe voi insiva, veti fi acolo unde El va preda ultima Sa lectie.
   Si apoi, in urma Sa, intinderea de lumina dupa Lumina care urca in Ceruri, va veti intoarce si voi acasa in Cer pentru a va ruga pentru cei care vor trai in timpul de pe urma si pentru a astepta Ceasul Judecatii, in care veti fii toti langa Fiul Meu, de acum nu Salvator, ci Judecator al lumii,  caci ora salvarii va fi trecuta iar numarul alesilor completat.
   Acest Ceas, copiii Mei, va fi un triumf in triumful vostru. Si pentru ca va iubesc, va spun ca nu trebuie sa masurati vointa voastra activa de a cuceri sfintenia, caci acest ceas va fi pentru voi astfel incat mii de vieti jertfite pentru el si comorile pamantului lepadate pentru aceasta comoara nu vor fi de ajuns pentru a egala gloria si fericirea posedarii eterne a Lui Dumnezeu. (18.11.1943)
   20 noiembrie - (Isaia 22, 11, 14, 18) - Isus se adreseaza Papei Pius XII
   (...) Si tu, cel dintai printre copiii Mei, intareste-ti inima apropiindu-ti gura de izvorul mistic din pieptul Meu sfasiat. Cum esti crainicul Meu, si mai mult decat crainic, Vicarul Meu pe pamant, cel care il reprezinta pe Miel, si ai inima si cuvantul Mielului, vei fi un nou Cristos in durere si soarta.
Maria Valtorta
   Cata durere este deja in cupa care se apropie! Si nu-ti serveste la nimic faptul ca ai baut deja atat de mult din ea si ca ai trait ca un om drept! Asta nu-ti foloseste la nimic, fiindca durerea o umple din nou pe masura ce tu bei din ea, pentru ca aceasta durere este distilata si trasa de Forta dusmana, care neputand sa-L muste pe Cristos, musca trupurile creaturilor Sale. Si care creatura este mai mult creatura Mea decat tine, care esti bland si drept, care esti evanghelic precum Ioan al Meu?
   La fel ca preaiubitul Meu, priveste fix cerul pana la a fi rapit de ardoarea contemplatiei, caci ceasul durerii este tot mai aproape si tu ai nevoie sa te saturezi de contemplatie pentru a putea suporta patimirea fara sa cedezi.
   Ramai "Lumina lumii" in locul Meu, chiar daca intunericul se pogoara asupra ta pentru a te strivi. Chiar cazand, tine sus de tot Crucea Mea care este Lumina. Chiar murind fa sa se auda glasul care vorbeste din  Cer prin tine, Slujitorul Meu exemplar.
   Ai plans si nu ti-a fost de folos sa cunosti secretul de la Fatima. Grijile tale pentru lume s-au intors impotriva ta, dar nu face nimic. Mama Mea este cu Tine si Eu impreuna cu Ea.
   Noi suntem aproape de "glasurile mari" si de "micile glasuri" care vorbesc in numele Meu si care se consuma pentru ca glasul Lui Cristos sa mai rasune inca pe acest pamant care misuna de diavoli. Fiti binecuvantati mari si mici purtatori de cuvant. Noi vom invinge impotriva Satanei. Va spun Eu. Si in ceasul victoriei, propria Mea Lumina va fi lumina voastra si va va face stralucitori ca niste sori noi. (20.11.1943)

                                ( "I Quaderni del 1943"  de M. Valtorta - "Regina Pacis" nr.183)

Maria Valtorta (1897-1961) a fost vizionara si scriitoare mistica italiana. A apartinut Ordinului Tertiar Franciscan si Ordinului Tertiar al Servilor Mariei.   La 23 de ani, in timp ce mergea pe strada impreuna cu mama sa,  ea a fost agresata de un tanar dezechilibrat, care a lovit-o violent cu o ranga in spate. A stat in pat trei luni si sanatatea i-a fost afectata pentru toata viata. In 1931, dupa exemplulu Sfintei Tereza a Pruncului Isus, s-a oferit Domnului Iubirii Milostive si Dreptatii Divine, ca victima de ispasire pentru pacatele oamenilor. Ca urmare, sanatatea i s-a deteriorat progresiv si, din 1934, a ramas tintuita definitiv pe patul de suferinta, pana in momentul mortii, adica 27 de ani. Din 1943 a inceput sa aiba viziuni si sa scrie "sub dictare", umpland 122 de caiete, aproape 15.000 de pagini, cu descrierea viziunilor si revelatiilor primite intre anii 1943 - 1951. Din aceste 122 de caiete a fost editata opera principala in 10 volume sub titlul "Il poema dell'Uomo-Dio" (poemul Omului-Dumnezeu) sau, in franceza "L'Evangele, tel qu'il m'a ete revele" (Evanghelia asa cum mi-a fost revelata) si apoi "I Quaderni", in trei volume.


  Despre viata Mariei Valtorta si cateva din mesajele primite, puteti gasi la eticheta:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.