joi, 17 ianuarie 2013

APARITIILE MARIEI ROSA MYSTICA (TRANDAFIR TAINIC) LA MONTICHIARI - partea I

   de Marino Parodi

partea a II-a: http://dinimaginatie.blogspot.ro/2013/01/aparitiile-mariei-rosa-mystica.html
partea a III-a: http://dinimaginatie.blogspot.ro/2013/01/aparitiile-mariei-rosa-mystica_20.html
   _________________________________
   MONTICHIARI/FONTANELLE: 
   TREI SABII SAU TREI TRANDAFIRI ?
   _________________________________
   In mai multe randuri, intre 1947 si 1981, au avut loc aparitii ale Sfintei Fecioare in nord-estul Italiei, intre provinciile Mantova si Brescia.  Vizionara, Pierina Gilli, a trait aici din 3 august 1911 pana in 12 ianuarie 1991. Toti cei care au cunoscut-o sunt unanim de acord sa recunoasca marile virtuti de umilinta, de simplitate si de eroism ale vietii sale de rugaciune, de sacrificiu si de penitenta. Ea a fost intotdeauna ascultatoare fata de Biserica.
   Adolescenta Pierinei, cea mai mare dintre opt frati, a fost marcata de incercari cauzate de marea saracie a familiei sale. Intre 1937 si 1940, ea a lucrat ca ajutoare de infirmiera in clinica Villa Bianca din Brescia.  Urmatorii cinci ani i-a petrecut la Spitalul Civil din Desenzano. Aceasta este epoca in care tanara a obtinut permisiunea de a fi primita in casa-Mama a Congregatiei "Slujitoarele Caritatii" din Brescia. Nu va ramane aici decat trei luni, din cauza starii sanatatii sale, care se inrautateste tot mai mult, pana in ziua in care a trebuit sa i se administreze sacramentul bolnavilor, caci o considerau pierduta. Si atunci a avut loc primul eveniment supranatural din viata ei.
   Cazuta intr-o profunda toropeala, intr-o viziune cereascai i se arata Sora Maria Rastignita a Trandafirului - fondatoarea Congreagatiei "Slujitoarele Caritatii" (canonizata in 1954).
   Sfanta a mangaiat-o pe frunte si i-a spus: " Te ung si te vei vindeca, dar vei avea de purtat o cruce grea".
   Imediat dupa aceea, Pierina s-a desteptat pe deplin vindecata. Surorile din spital au ramas stupefiate in fata acestei vindecari neasteptate si se intrebau daca nu cumva era vorba de un miracol... Pierina a parasit spitalul, pentru a se intoarce acasa unde a ramas cam un an. Apoi si-a reluat munca de ajutoare de infirmiera la Spitalul Civil din Montichiari, unde va ramane pana in 1947.

   _____________________
   PRIMA APARITIE:
   TREI SABII IN INIMA
   _____________________
   La 24 noiembrie 1946, a avut loc prima aparitie la Montichiari. Pierina locuia in incinta spitalului, intr-o camaruta pe care o impartea uneori cu o calugarita de serviciu. Ea era in genunchi, cufundata in rugaciune cand, deodata, i-a aparut Sfanta Fecioara. Invaluita intr-un mare halou de lumina stralucitoare, Maria i-a aparut minunat de frumoasa, majestuoasa, cu chipul marcat de o tristete impresionanta. Din ochii Ei curgeau lacrimi abundente care cadeau pe jos. Purta un vesmant de culoare violeta iar pe deasupra un voal alb. Trei sabii ii erau implantate in piept. Pierina Gilli a fost atat de adanc tulburata in fata acestei viziuni, incat n-a putut sa rosteasca nici un cuvant. Fecioara Maria nu i-a spus decat: "Rugaciune, sacrificiu, penitenta!" Dupa care a disparut, lasand-o intr-o blanda reverie.
   Chiar din ziua care a urmat acestei prime aparitii, Pierina  a inceput sa sufere fizic si spiritual. Cand a alergat la biserica pentru a povesti totul confesorului sau,  Don Luigi Bonomini, vice-rector la Montichiari, preotul nu numai ca n-a manifestat nici un fel de entuziasm fata de relatarea sa, ci a dojenit-o cu severitate: "Nu ai altceva mai bun sa-mi povestesti? Ce ti s-a intamplat, trebuie ca este rodul imaginatiei tale sau al unei proaste digestii!"  Si la sfarsit a adaugat: "Oricum, tacere... si sa nu-mi mai vi cu asemenea povesti!"

   ________________________________________
   SA ISPASEASCA PENTRU CA SARMANELE
   SUFLETE SA NU MEARGA IN IAD
   ________________________________________
Pierina Gilli (prima, de la stanga la dreapta)
   O mare tacere s-a lasat peste acest fapt supranatural, timp de mai multe luni. Vizionara n-a vorbit cu nimeni despre cele intamplate; ea s-a angajat cu si mai multa ravna in rugaciune si penitenta. In luna mai 1947, ea a inceput sa fie persecutata de diavol, care i s-a manifestat sub diverse forme. La 31 mai, trei diavoli au batut-o cu atata violenta incat, plina de vanatai, a fugit sa se refugieze langa calugaritele din spital, cu care lucra si a chemat-o in ajutor pe Sf. Maria Rastignita - intemeietoarea Ordinului "Slujitoarele Caritatii", a carei viziuni o avuse si care o vindecase . Dupa care, s-a trezit intr-un spatiu infinit care nu era altceva decat iadul. Pierina l-a descris ca pe un loc inconjurat de flacari, intesat de sufletele celor damnati. Simtind ca se sufoca, ea a invocat interventia Lui Cristos si a Fecioarei Maria. In momentul acela, o voce i-a spus:
   "Vezi, acesta e iadul! Primul grup de damnati este alcatuit din suflete consacrate (calugari si demnitari ecleziastici) care si-au tradat profesia si de aceea s-au damnat. Al doilea grup este format din calugari care au murit in stare de pacat de moarte. Al treilea este format din preoti ai lui Iuda! "
   Pierina a urlat, invocandu-L pe Dumnezeu: "Faceti sa inceteze! Faceti sa inceteze! O, Dumnezeule, ajuta-ma!"
    Si iata ca a auzit din nou o voce: "Pentru a evita ca sarmanele suflete sa mearga in iad, trebuie sa ispasesti, sa faci numeroase acte de credinta si penitenta."
   Pierina si-a declarat atunci disponibilitatea personala pentru sacrificii si ispasire. Cand si-a revenit, s-a rugat un Rozariu pentru a multumi Domnului si Mariei pentru ca o salvasera.
   A doua aparitie a Mariei la Montichiari a avut loc la 1 iulie 1947. In timp ce Pierina se ruga Rozariul impreuna cu doua calugarite, Maria s-a prezentat la fel ca data anterioara, in vesmantul violet si cu cele trei sabii infipte in piept. Pierina a rugat-O pe Sfanta Fecioara sa li se arate si surorilor, dar Ea i-a raspuns: "Spune-le ca Ma vor vedea mult mai bine in Cer."  Dupa care a disparut.

   _________________________________
   O DEVOTIUNE SPECIALA:
   "TRANDAFIR TAINIC" LA INTENTIA
   TUTUROR CONSACRATILOR
   _________________________________
   A treia aparitie la Montichiari are loc la 13 iulie 1947, la spital, in camaruta Pierinei, pe cand se ruga rozariul cu surorile calugarite. De data aceasta s-a prezentat insotita de sora Maria Rastignita a Trandafirului, intr-o lumina magnifica. Maica Domnului era invaluita de o splendoare luminoasa argintie; Ea purta o mantie ampla si lunga care se pare ca era prinsa cu o agrafa invizibila si era brodata de o fina panglica aurie. De sub voal i se vedea parul castaniu. Tinea in mana un rozar cu o medalie. Pierina a intrebat cu umilinta: 
   "Fie-va mila si spuneti-mi cine sunteti?"
   Sora Maria Rastignita a Trandafirului, care era alturi de Preacurata, a spus:
   "Domnul nostru Isus Cristos m-a trimis pentru a promova o mai mare devotiune mariana la toti calugarii din Ordinele de barbati si femei, precum si la preotii seculari. Spuneti-le venerabililor vostri superiori, ca noua devotiune la Fecioara Maria se numeste "Trandafir Tainic",  nume sub care sa fie venerata ca Mama adevarata a sufletelor consacrate Lui Dumnezeu."
   Atunci Maica Sfanta a intervenit:  "Eu sunt Mama voastra a tuturor."
   Vizionara a raspuns: "Multumesc!"
   Dialogul a continuat si, in simplitatea sa, Pierina a intrebat cine erau "preotii seculari" despre care vorbise Sfanta Maria Rastignita a Trandafirului.
   Preacurata a raspuns: "Sunt cei care traiesc in casele lor, desi sunt ministri ai Lui Dumnezeu. In timp ce ceilalti (calugarii) traiesc in congregatii."
   Pierina a multumit din nou.

   _________________________
   PROMISIUNI LEGATE DE
   ACTELE DE REPARARE
   _________________________
                                                                Maica Domnului a reluat:
   "Promit acestor Institute religioase si Congregatiilor ca, cu cat Ma vor iubi mai mult, cu atat le voi ocroti mai mult: vor inflori vocatiile, mai putine suflete Il vor ofensa pe Dumnezeu prin pacate de moarte, vor fi mai putine vocatii tradate si o mare sfintenie a ministrilor Lui Dumnezeu. Doresc ca data de 13 a fiecarei luni sa fie onorata ca zi mariana. Ca pregatire pentru aceasta zi, primele douasprezece zile ale lunii sa se faca rugaciuni speciale si acte de ispasire. Aceste zile trebuie dedicate ispasirii pentru ofensele aduse Lui Dumnezeu de sufletele consacrate. Prin aceste pacate,  ele strapung cu trei sabii vii Inima Mea si pe cea a Divinului Meu Fiu Isus Cristos."
   Apoi, chipul Sfintei Fecioare s-a luminat de bucurie: "In data de 13 a fiecarei luni, Eu voi face sa se coboare o abundenta de haruri si o mare sfintenie in vocatii asupra Institutelor si Congregatiilor religioase care Ma vor onora in acest fel. Doresc ca data de 13 iulie a fiecarui an sa fie celebrata in onoarea "Rosei Mystica" (Trandafir Tainic) prin sfanta Liturghie, sfanta Impartasanie, sfantul Rozariu si o ora de adoratrie."

   _______________________
   DE LA TREI SABII,
   LA TREI TRANDAFIRI
   _______________________
   "Doresc ca in fiecare Ordin si in fiecare Institut religios sa fie suflete care sa traiasca intr-un spirit profund de rugaciune pentru a obtine harul ca nici o vocatie religioasa sa nu fie pierduta. Aceasta este semnificatia trandafirului alb.
   Doresc sa se gaseasca suflete care sa se poata dedica unor acte reparatorii pentru a spala pacatele si ofensele aduse Domnului Nostru de catre sufletele consacrate. Aceasta este semnificatia trandafirului rosu.
   Doresc, de asemenea, ca alte suflete sa-si sacrifice viata ca ispasire si purificare a tradarii pe care Domnul Nostru a suferit-o din cauza unor preoti care se alatura tradarii lui Iuda. Aceasta  este semnificatia trandafirului auriu.
   Devotamentul ispasitor al sufletelor astfel consacrate, este cerut de Inima Mea Materna pentru vindecarea si mantuirea slujitorilor Lui Dumnezeu dezorientati si pentru ordinele lor religioase."
   Atunci, Pierina a intrebat-O pe Sfanta Fecioara daca va face un miracol. Maria a raspuns:
   "Miracolul cel mai evident se va realiza atunci cand aceste suflete consacrate care, de multa vreme si mai ales in timpul razboiului, si-au lasat spiritul sa slabeasca pana pe punctul de a-si trada vocatia si a atrage, prin pacatele lor grave, pedepse si persecutii, cum este cazul in prezent in Biserica, vor inceta sa ofenseze grav pe Domnul Nostru, incepand sa reinvie spiritul sfintilor lor fondatori."
   Intalnirea s-a sfarsit aici.
   Sfanta Rastignita a Trandafirului a continuat sa-i apara Pierinei in mai multe randuri, anuntandu-i venirea Maicii Sfinte in luna octombrie si adaugand ca aceasta aparitie va fi insotita de un miracol.

   ____________________________
   A SOSIT ORA MIRACOLULUI !
   ____________________________
   La 22 octombrie 1947, a avut loc miracolul anuntat precum si a patra aparitie in Montichiari.
    Vizionara era la lucru in spital; era ora 18 iar Pierina distribuia mancarea pacientilor. Ea urca scarile cu un platou in mana, cand o voce a avertizat-o interior spunandu-i cu insistenta: "A sosit ora miracolului!" Superioara a fost informata imediat, ea a invitat-o pe vizionara sa vina in biroul sau. In acelasi timp au fost preveniti si doi preoti: Don Luigi Bonomini si Don Virgilio Seneci. Vestea ca se va produce curand un miracol, s-a raspandit imediat. Toti s-au dus  in capela sa se roage, inclusiv mai multi medici, infirmiere si pacienti, care au inceput sa se roage Rozariul. Pe neasteptate, Pierina a vazut o raza luminoasa care pleca din Tabernacol in directia statuii  Sorei Rastignite a Trandafirului. Statuia, plasata intr-o nisa, avea in mana un crucifix. In tacerea generala, Pierina s-a  apropiat de statuie si a ingenunchiat: "Priveste acest Sange pierdut inutil prin pacatele oamenilor."  Sfanta i-a cerut apoi sa se roage impreuna cu ea: "O, Isuse al meu,  Indurare! Iarta-ne pacatele!" Atunci vizionara a vazut cum crucifixul se anima si creste sub ochii ei. In momentul acela, toti au vazut sangele tasnind din coasta Lui Isus. Sfanta fondatoare i-a cerut Pierinei sa ia un purificator de pe altar si, cu mainile impreunate, sa se urce pe un scaun si sa se apropie de crucifix pentru a aduna Sangele care curgea de pe pieptul Lui Isus. Dupa ce a indeplinit cu scrupulozitate ce i se ceruse, Pierina a depus purificatorul, care continea sangele, pe altar. Preotii si medicii prezenti, foarte impresionati,  s-au apropiat de altar pentru a vedea purificatorul. Au constatat ca pe el se aflau trei pete mari de sange si altele mai mici imprejur. Apoi s-au intors la locurile lor, in timp ce Pierina intra din nou in extaz.

   _____________________________
   IATA PICATURILE SANGELUI
   DOMNULUI!
   _____________________________
Capela "Rosa Mystica" - Montichiari
   Sfanta Fecioara Maria Rosa Mystica, i-a aparut in fata altarului. I-a incredintat acest mesaj: "Vin pentru ultima oara ca sa va cer devotiunea despre care v-am vorbit deja. Divinul Meu Fiu a dorit sa lase urmele Sangelui Sau pretios, pentru a dovedi maretia Iubirii Sale pentru oameni, de la care primeste in schimb ofense grave. Ia purificatorul si arata-l celor de fata." Atunci Pierina a aratat tuturor purificatorul si a spus: "Iata picaturile Sangelui Domnului." Apoi l-a pus la loc pe altar iar Preacurata si-a reluat mesajul: "Sa fie acoperit cu un voal alb si sa fie expus trei zile in capela, langa statuia Sfintei Trandafirului, care va fi miraculoasa pentru devotiunea credinciosilor. Sa i se relateze Monseniorului episcop ce 
s-a intamplat si sa i se spuna ca vor fi convertiri si o redesteptare a credintei. Am fost mijlocitoare intre El si oameni, in special sufletele consacrate, pentru ca Divinul Meu Fiu, obosit de ofensele neincetate pe care le primeste, voia sa-si exercite Justitia Sa. Va asigur de ocrotirea Mea pentru o trezire vie a credintei si pentru ca sufletele alese sa regaseasca spiritul de origine al sfintilor lor fondatori."
   Pierina a raspuns: Multumesc, multumesc!" dorind astfel sa-I multumeasca Sfintei Fecioare pentru marele miracol al carui martori au fost. Maria  Rosa Mystica i-a suras cu mare blandete Pierinei si a lasat sa I se vada pe piept "cei trei trandafiri". Apoi S-a aplecat spre Pierina, facandu-i aceasta recomandare: "Traiti din iubire". Apoi a disparut.
   Chiar in seara aceea, Don Luigi Bonomini i-a telefonat episcopului diecezei, Mons. Tredici, pentru a-i povesti in cele mai mici detalii, ceea ce se intamplase.
   Timp de trei zile, purificatorul a fost expus venerarii credinciosilor, in capela spitalului. Iar credinciosii nu s-au lasat asteptati. A fost prezent chiar si primarul, dl. Bruno Mazza.
   Purificatorul patat de sange a fost dus la Curia episcopala si apoi a fost supus unor analize, la Universitate.

   _________________________________
   CER RUGACIUNE SI PENITENTA
   CA REPARARE PENTRU
   PACATELE CONTRA CURATIEI
   ________________________________
Capela "Rosa Mysrtica" - interiorul
   A cincea aparitie de la Montichiari a avut loc duminica, 16 noiembrie 1947. Pierina credea ca dupa Miracolul Sangelui, nu o va mai revedea pe Sfanta Fecioara pe acest pamant. Dar a fost cu totul altfel. Vizionara s-a dus la Liturghia de la ora sapte. Apoi a primit impartasania, cum se facea pe vremea aceea. Se ruga profund: "Sufletul Lui Cristos, sfinteste-ma, 
Trupul Lui Cristos, mantuieste-ma, Sangele Lui Cristos, aprinde-ma de dragoste, 
Apa coastei Lui Cristos, spala-ma,
 Patima Lui Cristos, intareste-ma. 
O, bune Isuse, asculta-ma, in ranile Tale ascunde-ma, 
Nu ma lasa sa ma despart de Tine, de vrasmasul cel rau ma apara, in ceasul mortii mele, cheama-ma. 
Si porunceste-mi sa vin la Tine ca sa Te laud cu sfintii Tai, in vecii vecilor. Amin", 
cand a vazut o stralucire. Maria, invaluita de o lumina supranaturala, pornind de deasupra altarului mare, cobora spre centrul bazilicii. Pierina a iesit din banca si a ingenunchiat in centrul bisericii. Ea s-a prosternat in fata Mariei Rosa Mystica care i-a aparut imbracata in alb, cu un rozariu pe brat, in mijlocul unei lumini stralucitoare. Don Luigi si Don Virgilio au iesit din confesional, in timp ce o multime de oameni au inceput sa urmareasca cu atentie evenimentul extraordinar care se producea. Pierina a intrat in extaz iar Maria i-a spus: "Domnul Nostru, Divinul Meu Fiu, s-a saturat de marile si multele ofense ale oamenilor, cauzate de pacatul contra curatiei. Voia sa trimita un potop de pedepse. Eu am intervenit pentru a implora, inca o data, Indurarea Sa. De aceea cer rugaciuni si penitente ca reparare pentru aceste pacate."
   Preacurata a continuat: "In semn de penitenta si de purificare, fa o cruce cu limba pe patru carouri unite, iar aceste carouri sa fie apoi inconjurate, in amintirea vizitei Mele. Dupa aceea, sa nu se mai calce pe ele..."  (Podeaua Bazilicii era murdara, pentru ca ploua.)
Pierina Gilli
   Pierina I-a cerut apoi Sfintei Fecioare sa binecuvinteze Italia, pe Papa, pe preoti si lumea intreaga.
   Maria Rosa Mystica, a facut un semn de aprobare, Si-a intins mainile ca semn de ocrotire si i-a spus: "Daca esti generoasa, vei obtine mari haruri, chiar pentru intreaga lume."
   Pierina a cerut pe urma sa fie dusa in Rai, dar Mama Cereasca a suras, fara sa-i raspunda, apoi a disparut incet, incet.
   Numerosi au fost, de aceasta data, cei care au asistat la extazul vizionarei in bazilica din Montichiari si au auzit cuvintele pe care Pierina le adresa Maicii Sfinte. Cele patru carouri au fost marcate. Imediat dupa aceea, Don Luigi a invitat-o pe Pierina in sacristie, pentru a obtine detalii asupra aparitiei, dupa care a scos-o pe o usita, pentru a pastra cea mai mare discretie asupra evenimentului.


                                                 ("Stella Maris" nr.371 - "Regina Pacis"  nr.14)         

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.