Sfantul Iosif, sotul Sfintei Fecioare

                                TAINA SFANTULUI IOSIF  

   Cine observa oare, in mod obisnuit, ca relatarea Buneivestiri incepe cu Sfantul Iosif? Ne este prezentat un inger, Gabriel, "trimis de Dumnezeu"  catre o tanara din Nazaretul Galileii, care nu este inca numita, ci ni se spune despre ea ca este "o fecioara logodita cu un barbat pe nume Iosif, din casa lui David" (Lc.1,27).
    De abia dupa aceea aflam ca numele destinatarei mesajului, este Maria.
   Biblia acorda o mare importanta numelor si locului cuvintelor intr-un text. Sfintii evanghelisti Matei si Ioan il vor numi pe Iosif inainte de a o mentiona pe Maria sau pe aceea pe care, a patra evanghelie o numeste "Mama Lui Isus". La randul sau, Sfantul Marcu o invaluie in aceasta tacere care este specialitatea lui Iosif, insarcinat sa apere cu grija secretul mesianic, iar Isus devine, sumplu, "fiul tamplarului" din Nazaret, si nici ca ar putea fi ascuns mai bine decat in umbra acestui tata misterios.
   Parintele Vesnic voia sa ascunda cu toata grija Intruparea Fiului Sau, caci, pe de o parte,  oamenii, asa cum devenisera, nu puteau intelege adevaratul ei sens si, pe de alta parte, duhurile perverse, adevaratii nostri dusmani, cum subliniaza Sfantul Paul (Ef 6,12) ar fi facut ca, foarte curand, totul sa fie de nesuportat, in acelasi fel in care au facut din "casa Tatalui, pestera de talhari".
   Si Tatal ii incredinteaza lui Iosif aceasta sarcina, de o maretie pe care, cu o uimitoare finete, o sesiza Bossuet in admirabilul sau discurs din 19 martie 1656. Pentru acest mare teolog, in Scripturi exista doua vocatii: apostolii, pentru a-L arata pe Isus intregii lumi, si Iosif, pentru a-L tainui: "Apostolii sunt lumini pentru a-L arata pe Isus Cristos lumii, Iosif este un voal pentru a-L ascunde, si sub acest voal misterios, ne este ascunsa fecioria Mariei si maretia Rascumparatorului sufletelor."
   Asadar, Intruparea,  marea taina, "taina noastra" - cum o numeste Sfantul Ioan al Crucii, ii este incredintata spre pastrare lui Iosif: "Iosife, fiul lui David, nu te teme sa iei la tine pe Maria, logodnica ta; caci ce s-a zamislit intr-insa este de la Duhul Sfant si ea va naste un fiu caruia ii vei pune numele Isus, caci El va mantui poporul Sau de pacatele sale." (Mt 1 20-21)

                                                            Incercarea lui Iosif
   Dar pana sa-i fie revelata, in vis,  de catre inger, aceasta mare taina a Intruparii, Iosif a trebuit sa treaca printr-o teribila incercare, despre care ne vorbeste Insasi Preacurata Fecioara, in revelatiile facute Mariei Valtorta ( "Evanghelia asa cum mi-a fost revelata"):

Sf.Iosif, aparitia ingerului in vis

   "Iosif al meu, a avut si el parte de patima sa. A inceput cand el si-a dat seama de starea mea, si a durat zile intregi, la fel cum a fost apoi pentru Isus si pentru mine. Iar, din punct de vedere spiritual, n-a fost mai putin dureroasa. Si numai prin sfintenia lui Iosif, sotul meu, s-a pastrat ea sub o forma atat de demna si secreta, atat de putin cunoscuta de-a lungul secolelor...
   Cine ar putea descrie cu adevarat durerea lui Iosif,  gandurile si framantarile sale, tulburarea sentimentelor sale? La fel ca o mica barcuta prinsa de un uragan, el se afla in valtoarea unor idei opuse, a unor reflectii, una mai dureroasa si mai cruda decat alta. In aparenta era un barbat inselat de sotia sa. El isi vedea compromis bunul renume si stima lumii din cauza ei, se vedea deja aratat cu degetul si vrednic de mila in tot tinutul. El vedea iubirea si respectul pe care le avea pentru mine, prabusindu-se in fata evidentei faptului.
   Aici suferinta sa a stralucit si mai mult decat a mea si dau marturie despre aceasta cu iubirea mea de sotie, caci vreau ca voi sa-l iubiti pe Iosif al meu, acest barbat intelept si prudent, rabdator si bun, care nu este strain de misterul Mantuirii de care a fost intim legat, pentru ca el si-a folosit durerea si pe sine insusi pentru aceasta, salvandu-L pe Salvator cu pretul jertfei sale si prin marea sa sfintenie.
   Daca ar fi fost mai putin sfant, ar fi actionat omeneste, denuntandu-ma ca adultera,  ca sa fiu ucisa cu pietre si sa piara astfel si fructul "pacatului" meu. Daca ar fi fost mai putin sfant, Dumnezeu nu i-ar fi dat lumina ca sa-l calauzeasca intr-o astfel de incercare.
   Dar Iosif era sfant, spiritul sau, de o desavarsita puritate, traia in Dumnezeu. Caritatea lui era fierbinte si puternica. Si prin caritatea lui, el v-a salvat Salvatorul, atat atunci cand nu m-a denuntat in fata batranilor, cat si atunci cand a lasat totul, dintr-o promta ascultare, pentru a ne duce, pe Isus si pe mine, in Egipt.
   Zile putine dar ingrozitoare, prin intensitatea lor,  au fost cele ale patimirii lui Iosif si ale acestei prime patimi pe care si eu a trebuit s-o sufar. Caci eu intelegeam suferinta lui si nu puteam face nimic pentru a i-o inlatura, din ascultare fata de Dumnezeu care imi poruncise sa tac.
   Si cand, la intoarcerea mea in Nazaret, din vizita pe care i-o facusem Elisabetei, dupa ce ma adusese, l-am vazut cum ma paraseste dupa un scurt salut, garbovit si parca imbatranit in cateva zile, cand am vazut ca nu mai venea pe la mine serile, asa cum obisnuia, va spun, copiii Mei, ca inima mea a trecut printr-o mare suferinta. Inchisa in casa mea, singura, in casa in care totul imi aducea aminte de Bunavestire si de Intrupare, si unde totul imi aducea in inima amintirea lui Iosif, unit cu mine intr-o castitate fara pata, a trebuit sa rezist in fata descurajarii, a insinuarilor Satanei si sa sper, sa sper, sa sper. Si sa ma rog, sa ma rog, sa ma rog. Si sa iert, sa iert, sa-i iert lui Iosif banuiala, revolta sa de om drept.
   Copiii Mei, trebuie sa sperati, sa va rugati, sa iertati, pentru a obtine ca Dumnezeu sa intervina in favoarea voastra. Caci si voi trebuie sa va traiti patima. Greselile voastre au meritat-o. Eu va invat cum sa treceti peste ea si sa o transformati in bucurie. Sperati cu tarie, rugati-va neobosit, iertati ca sa fiti iertati. Iertarea Lui Dumnezeu, copiii Mei, va fi pacea la care aspirati."

                                                        Iosif, capul Sfintei Familii
   Destinul Sfantului Iosif este alcatuit dintr-o multime de contraste: descendent al prestigiosei  case a lui David, si umila conditie de mestesugar intr-un sat obscur, grandoare si discretie, initiativa si supunere, responsabilitate si disponibilitate, vigilenta si nesiguranta, autoritate si dependenta, lumina si incertitudine...
   Capul familiei, el a fost sustinatorul si slujitorul ei, indeplinindu-si rolul de conducator fara a iesi in evidenta, stiindu-se cel mai putin demn...
   Cunoastem faptele care au marcat inceputul misiunii pe care i-a incredintat-o Dumnezeu: s-o ia pe Maria de sotie, intr-o legatura de castitate, si sa devina tatal adoptiv al Lui Isus.
   Nu stim, insa, nimic din ce a simtit sufletul sau cand a auzit de la Isus: "De ce era sa ma cautati? Oare nu stiati ca in cele ale Tatalui Meu trebuia sa fiu?" (Lc 2,49).
   Iosif ne apare intotdeauna modest in functia sa si discret in rolul sau de ocrotitor al Sfintei Familii.
   Si totusi, el nu este numai ocrotitor, el este sot si tata. Ordinea ierarhica stabilita de Dumnezeu, este respectata. Pacea domneste, pentru ca autoritatea se exercita, iar ascultarea este prompta.
   Iosif este cel care decide. Si o face nu pentru ca s-ar simti cel mai demn, el este cel mai mic, o stie si nu inceteaza sa i-o repete Lui Dumnezeu, in rugaciunea sa, ci pentru ca Dumnezeu l-a stabilit cap de familie ( "...va naste fiu caruia ii vei pune numele Isus";  "Ia copilul si pe mama lui si pleaca in Egipt") si pentru ca, hotarand, el are constiinta ca indeplineste vointa divina.
   Maria se supune, cu afectiune, lui Iosif si nu face nimic care sa aiba legatura cu interesele caminului, fara sa-l consulte. In ce o priveste, constienta de functia care-i este incredintata, ea isi exercita asupra Lui Isus autoritatea sa materna.
   Isus accepta si se supune cu placere. El asculta de  Maria si de Iosif, docil la toate ordinele si atent la cele mai mici dorinte ale lor.

Maria Valtorta

   Intre mebrii acestei familii este o intelegere pe care nu o poate umbri nici un nor, pentru ca nu exista nimic in gandurile, cuvintele si faptele lor care sa nu fie in perfect acord cu vointa divina; nimic in viata familiala care sa fie vointa proprie sau iubire de sine, ci intotdeauna renuntare in favoarea binelui comun si respectarea repartizarii rolurilor, potrivit planului Lui Dumnezeu: rolul sotului, cel al sotiei si cel al fiului.
   Personalitatea lui Iosif este, fara indoiala, total marcata de discretie - aproape timiditate, de virtuti profunde si puternic interiorizate. Nu era prea vorbaret dar viata sa de zi cu zi, modul de a reactiona cu intelepciune si calm, reflectau, straluceau de bunatate si pace.
   Sfantul Ioan Gura de Aur ne mai spune - ca o incununare a portretului acestui ocrotitor al Sfintei Familii: "Iosif, in Evanghelie,  este numit drept: Iosif, sotul ei, fiind un om drept..." (Mt 1,19). Remarcati ca Iosif este numit "drept" pentru ca el avea toate virtutile, intr-un grad desavarsit."
    El era deja sfant inainte de casatoria sa, dar sfintenia lui a crescut mult atunci cand a fost unit cu Mama Lui Dumnezeu; numai exemplul sfintei sale sotii si ar fi fost suficient pentru a-l sfinti; si daca Maria este, cum spune sfantul Bernardin de Sienna, "Distribuitoarea tuturor harurilor pe care Dumnezeu le acorda oamenilor", ne putem inchipui cu ce abundenta de haruri l-a imbogatit pe sotul ei, pe care-l iubea atat de mult si de care era atat de iubita.
   Fericiti cei care stiu sa recurga la bunavointa paterna a Sfantului Iosif, in toate nevoile lor: acest drept ii va orienta spre unicul Mantuitor pentru ca, la randul lor, ei sa fie drepti si placuti Lui Dumnezeu.

       ("L'appel du Coeur douloreux et immacule de Marie" nr.170, 173 - "Regina Pacis" nr.27)