SUFERINTA

    "Nu este Dumnezeu care are nevoie de a incerca omul, ci este omul care are nevoie de a experimenta pe Dumnezeu. Durerea nu este pentru Dumnezeu, ci pentru om. Este incercarea in care se experimenteaza propria credinta in Dumnezeu. Cand credem in Dumnezeu in suferinta, suntem siguri de a crede cu adevarat in El."
                                                                                               Arrigo Chieregatti

SUFERINTA, BLESTEM SAU PURIFICARE?

                                                                                                de Rene Lejeun

   Cu cateva ore inainte de a muri in mari suferinte, cardinalul Veuillot, Arhiepiscop de Paris, murmura, pe un ton deziluzionat: "Stim sa spunem cuvinte frumoase despre suferinta. Eu insumi am vorbit despre ea cu caldura. Spuneti-le preotilor sa nu mai vorbeasca nimic despre asta, atat timp cat nu stiu ce este; eu am plans din cauza ei."
   Ceea ce voia sa sublinieze cardinalul, in ultimele sale clipe, este ca ar fi mai bine sa nu vorbim despre suferinta, decat sa vorbim fara sa o intelegem cu adevarat. Caci in sanul Bisericii  exista un curent Dolorist, care da impresia ca suferinta este cultivata in mod sistematic de catolicism. Si ce facem atunci cu bucuria pe care Isus a promis-o cu atata insistenta, ucenicilor Sai? El a mentionat-o de peste o suta de ori. Trebuie sa recitim si sa meditam adeseori capitolele 15 la 17 din Evanghelia Sfantului Ioan. Da, vestea buna este mai inainte de toate mesajul bucuriei, bucuria Sa in care Isus ii cufunda pe ai Sai.
   Si totusi suferinta este aici, agatandu-se de vietile noastre ca o pasare de prada de victima sa. La unii ea este omniprezenta si aproape permanenta. Si atunci cum sa vorbesti despre suferinta fara sa folosesti "cuvintele frumoase" denuntate de cardinal pe patul de moarte? O data in plus, raspunsul se afla in sfanta doctrina a Bisericii. Ce spune ea cu privire la suferinta?

PUTEREA SI INTELEPCIUNEA LUI DUMNEZEU

   Este mai intai faptul paradoxal ca, in lumea in care traim, raul adesea triumfator, suferinta omniprezenta, nedreptatile care lovesc multimi imense si, in sfarsit, moartea, par sa contrazica Vestea Buna si primatul bucuriei sale. Credinta unora este zdruncinata din aceasta cauza. Unde este atunci Dumnezeul Iubirii anuntat de Cristos, unde este Tatal Atotputernic in oceanul raului si al suferintei in care nenumarati oameni sunt cufundati? Nu este oare absent sau, mai mult, incapabil sa impiedice raul?
   Un prim raspuns satisfacator cu privire la credinta, dar nu si la suferinta uneori intolerabila la care numerosi barbati si femei sunt expusi, este cel dat de Scriptura si care ramane, cu toate acestea, foarte misterios in ochii credinciosului: si anume ca Dumnezeu Tatal si-a revelat atotputernicia tocmai prin injosirea voluntara si Invierea Fiului Sau Unul Nascut.
   Prin asumarea unor suferinte fara precedent si limite, a invins Isus raul. Rastignitul este "Puterea Lui Dumnezeu si Intelepciunea Lui Dumnezeu, socotita de catre oameni nebunie, este mai inteleapta decat intelepciunea lor si ceea ce pare slabiciune a Lui Dumnezeu, mai puternica decat taria oamenilor." (1 Cor 1,24-25). 
   Si Sfantul Paul subliniaza cat de "covarsitoare este marimea puterii" Tatalui, revelata in invierea si glorificarea Lui Cristos (Ef 1, 19-22). Iar crestinii pot intra liber in planul divin si sa devina "colaboratori ai lui Dumnezeu" (1 Cor 3,9) prin actiunea rugaciunii desigur, dar mai ales prin suferintele lor acceptate si oferite.
   Si atunci se face lumina in inima noastra: Dumnezeu este cu adevarat Tatal, El este "Abba" al noastru, nesfarsit de iubit, caci in pofida anumitor aparente, toate lucrarile Lui sunt bune, chiar si suferinta, de care nimeni nu scapa. Chiar si raul care ne asalteaza din toate partile.
   "Cautam sa aflu de unde vine raul si nu gaseam raspunsul", marturiseste Sfantul Augustin. Si atunci el s-a convertit, s-a aruncat in bratele Domnului si si-a marturisit credinta.
   In Cristos care sufera, viitorul episcop are revelatia suprema a iubirii divine care manifesta, in acelasi timp, intinderea raului si supraabundenta harului (vezi Rm 5,20). Raul exista si este omniprezent, la fel ca si suferinta. Nu exista decat o solutie pentru crestin: sa-si atinteasca privirea credintei asupra Rastignitului; in momentul in care isi da sufletul Sau, Tatalui, El este in acelasi timp Invingatorul raului si Invingatorul suferintei (vezi Lc 11, 21, 22 si Ioan 16,11). Orice ucenic care sufera isi poate avea partea la misiunea si la suferintele Lui Cristos, neabandonandu-L in ceasul incercarii. Caci nu este oare Isus "in agonie pana la sfarsitul lumii"? Atunci Il aude credinciosul pe Isus spunandu-i in propria sa suferinta: '"Si voi sunteti aceia care ati ramas cu Mine in incercarile Mele. Si Eu va randuiesc voua imparatie, precum Mi-a randuit Mie, Tatal Meu. Ca sa mancati si sa beti la Masa Mea, in Imparatia Mea" (Lc.22,28-30).
   Orice suferinta este astfel unita cu cea a Lui Isus si cu jertfa Sa totala; ea primeste atunci o valoare noua, care transcede si glorifica viata. In special sacrificiul Euharistiei ii da credinciosului care sufera, posibilitatea de a se uni cu suferinta si jertfa Lui Cristos.

SOLIDARITATEA IN SUFERINTA

   In suferinta, la fel ca si in boala, omul face experienta amara a neputintei si limitelor sale. Tentatia care trebuie evitata este retragerea, inchiderea in sine. Noi ne ducem viata in "vase de lut" (2 Cor 4,7). Mai mult ca oricand trebuie, asadar, sa ne intoarcem spre Isus Cristos - medicul care vindeca si care da ucenicilor Sai puterea de vindecare. Compasiunea Sa fata de cei care sufera, merge atat de departe incat El se identifica cu acestia: "Am fost bolnav si m-ati vizitat" (Mt.25,36). Daca toti crestinii ar vizita bolnavii si suferinzii, cata suferinta ar fi alinata! Caci, dupa asta vom fi judecati. 
   Capitolul 25 al Evangheliei dupa Sfantul Matei, detaliaza intrebarile care ne vor fi puse la Judecata de apoi. Trebuie sa meditam adeseori acest pasaj capital, din Evanghelie.
   Inainte de a muri pe Cruce, Cristos n-a putut sa Isi reprime un strigat care cuprinde toata disperarea lumii, cauzata de suferinta: "Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?"
   Este adevarat ca El recita Psalmul 22, care incepe prin aceste cuvinte, acest psalm care se termina cu viziunea somptuoasa a tuturor familiilor, natiunilor in adoratie in fata Regalitatii care nu apartine decat Domnului.
   Ascultarea fata de Regele regilor, in suferinta, ca si in bucurie si fericire, iata ce trebuie sa retinem din strigatul Lui Cristos rastignit. Scrisoarea catre Evrei o exprima in mod desavarsit: "El, in zilele trupului Sau, a adus,  cu strigat si cu lacrimi, cereri si rugaciuni catre Cel ce putea sa-L mantuiasca din moarte si auzit a fost pentru evlavia Sa. Si, desi era Fiu,  a invatat ascultarea din cele ce a patimit. Si desavarsindu-Se, s-a facut tuturor celor ce-L ascultau, pricina de mantuire vesnica." (Evrei 5,7-9).
   Ucenicii Sai, cei si cele care Il iubesc pe Isus Cristos si isi gasesc fericirea imitandu-L, sunt pe deplin satisfacuti de aceasta doctrina invatata in Biserica. Dimpotriva, cei cu credinta "calduta" sau agnosticii, nu gasesc in ea decat ecoul unor "cuvinte frumoase".

SUFERINTA, UN MISTER

   Suferinta este universala. Nimeni nu-i scapa. Este inerenta conditie umane. Suferinta va ramane intotdeauna un mister, oricat am scruta-o sau am intoarce-o pe toate partile. Si, ori ne abandonam spectacolului ei, sau propriei sale experiente, resemnarii sau disperarii, ori facem demersul Sfantului Augustin, schimband perspectiva si schimbandu-ne viata.
   A ne schimba viata la experienta suferintei, inseamna a ne arunca in bratele Lui Isus, a participa la suferintele Sale si a i-o oferi pe a noastra, pentru a primi balsamul pe care El il pune cu atata placere pe ranile noastre si, de asemenea, pentru a oferi "ceea ce lipseste incercarilor Lui Cristos" (Col 1, 24). Suferintele noastre sunt transfigurate prin acest demers.
   Dar sa nu uitam sa aruncam o privire si spre Aceea care L-a adus pe lume pe "Fiul Lui Dumnezeu", facandu-L stfel, "Fiul omului"; in pragul Templului, Simeon i-a prezis ca o sabie ii va strapunge sufletul. la fel ca Fiul Sau "In agonie pana la sfarsitul lumii", aceasta sabie continua s-O faca sa sufere atroce, pana la a-I provoca, si astazi, lacrimi de sange. Si cum Spiritul Sfant ne face sa-I spunem "Abba", Tatalui, tot asa putem murmura cu tandrete "Maicuta", ghemuindu-ne la pieptul Mamei Lui  Isus. Mama noastra.
   Putem vedea ce mare mangaiere au, atunci cand sunt incercati de suferinta, cei si cele care au primit harul credintei!

EXEMPLUL SFINTILOR

Sf. Augustin
Sf. Tereza de Lisieux
Sf. Ioan-Maria Vianney

   Negasind raspuns suferintei, Augustin, fiul Monicai, s-a aruncat in bratele Domnului.
   Sfanta Tereza a Pruncului Isus, roasa de tuberculoza si suferind ingrozitor, cu putin inainte de a-si da frumosul suflet Domnului, o intreaba pe Maica Agnes:
   - "Maica, nu e inca agonia? Nu voi muri?
   - Ba da, sarmana micuta, este agonia, dar Bunul Dumnezeu vrea, poate, s-o prelungeasca cu cateva ore.
   - Oh, atunci n-as vrea sa sufar un timp mai scurt."
   Ea intrase in inima misterului suferintei liber acceptate si oferite,  si a puterii sale mantuitoare, asociata cu cea a Rastignitului.
   Sfantul Paroh de Ars merge pana la a spune: "Iubeste suferinta, ofer-o Domnului, ea se va transforma in bucurie si va spori comoara pe care o ai in Cer."
   ***
   Din toate acestea trebuie sa retimen in special ca suferinta atinge fiecare fiinta umana. Ea este inevitabila. Ea decurge din "Marea Incercare" (Apc 7, 14) pe care ne-o impune viata, pentru a putea accede la "frumusetile vesnice" (ps 15). Aici este un mister care ne depaseste. Nu incercati sa-i scapati suferintei, caci nu veti reusi! Suferinta tine de Misterul Lui Dumnezeu. Ieremia a presimtit-o (15, 17-21), Habacuc o afirma (1,2 - 2,4). 
   Tinand cont de armonia pe care Dumnezeu o pune in lume, in acest mister stralucesc Intelepciunea si Dreptatea Lui Dumnezeu.
   Trebuie sa retinem apoi, ca suferinta fara egal a Domnului nostru Isus, s-a sfarsit prin Inviere si a operat astfel regenerarea lumii (Ga 6, 14 -15). De atunci, ucenicii Lui Isus, noi toti, suferim cu Cristos, ca si El,  si induram incercarea suferintei "cu ochii atintiti la Isus" (Evrei 12, 1-4).
   Ca si Apocalipsul, trebuie sa privim orice lucru, si mai ales suferinta intolerabila si de neinteles, in lumina Gloriei care va veni. Ea vede ucenicul in suferinta, persecutat, dar vede, mai ales, fericirea ucenicului invingator, cu Invingatorul, in Ierusalimul ceresc, lume noua unde nu va mai fi nici lacrima, nici moarte, nici strigat de durere (Apc 7, 17 si 21, 4).
   Pentru a alina propriile noastre suferinte, nu exista remediu mai bun decat sa aruncam o privire asupra suferintei celuilalt si sa devenim buni Samariteni. Isus este zguduit de suferinta celorlalti. Cu Maria si cu prietenii lui Lazar, va plange, desi stia ca il va invia (Ioan 11, 32-38).
   La fel ca suferinta Lui Isus, suferintele noastre vor lua sfarsit in misterul Pastelui, al propriului nostru Paste.
   Intelegand acestea, sa reflectam la suferinta numai in lumina Invierii.  De asemenea, invocandu-L pe Domnul ca sa ne indulceasca suferinta, si pe cea a fiintelor dragi noua, trebuie sa-I cerem, in acelasi timp, sa ne intareasca credinta. Caci doctrina Bisericii asupra suferintei, tot ceea ce se poate scrie despre ea, nu va apare niciodata decat ca niste "cuvinte frumoase" in ochii acelora a caror credinta nu atinge nici macar marimea infima a grauntelui de mustar.
   Si un ultim cuvant: orice s-ar spune, suferinta este un mister care ne depaseste infinit. De aceea, sa ne gandim la cei care au fost foarte aproape de Inima Lui Dumnezeu: Sfantul Augustin, Sfanta Tereza a Pruncului Isus, Sfantul Ioan Maria Vianney.
                                             ("Stella Maris" nr.379 - "Regina Pacis" nr.40)