SFANTA FECIOARA MARIA INDURERATA

   (Extras dintr-o predica a sfantului Alfons Maria de Liguori)

   Meditand la Sfanta Fecioara Indurerata, trebuie sa subliniem de la inceput ca ne aflam in fata unui nou gen de martiriu, cel al unei mame destinate sa-si vada fiul nevinovat murind la fel ca un criminal, pe lemnul de ocara. Aceasta Mama este Maria, pe care  Biserica o numeste Regina Martirilor.

   Martiriul Mariei a fost fara egal

   Trebuie sa strig, mai intai, cu Profetul Ieremia: "Cu cine Te-as putea asemui, o, Fecioara, fiica a Sionului? Caci netarmurita ca marea este durerea Ta!" Nu se poate compara amaraciunea durerilor Mariei nici cu suferintele tuturor martirilor. Ea nu a fost martirizata de mana calaului, spune Sfantul Bernard, ci de propria Sa Inima, potrivit profetiei lui Simeon: "O sabie iti va strapunge inima."
   Arnauld de Chartres spune ca cel care s-ar fi aflat pe muntele Calvarului atunci cand Mielul fara pata si-a jertfit viata pe Cruce, ar fi vazut doua altare si doua jertfe, unul in trupul Lui Isus si celalalt in inima Mariei, unde, in timp ce Fiul Sau isi jertfeste trupul prin moarte, Mama isi jertfeste sufletul prin compasiunea pe care i-o purta. Astfel, remarca Sfantul Antonio, in timp ce ceilalti martiri si-au sacrificat propria lor viata, Mama Fecioara si-a consumat martiriul sacrificand viata Divinului Ei Fiu, pe care Il iubea mai mult decat propria viata; si asta a facut ca durerea Sa, sa depaseasca toate durerile pe care le-ar fi putut indura vreodata un muritor pe pamant.
   In mod obisnuit, suferintele copiilor sunt si suferintele mamelor lor,  atunci cand acestea le sunt martore. Asa afirma Sfantul Augustin referindu-se la mama Macabeilor, care a asistat la martiriul celor sapte fii ai sai, ordonat de nelegiuitul Antioh; Sfantul spune ca dragostea ei de mama a facut-o sa sufere toate chinurile fiecaruia dintre ei. 
   Erasmus adauga chiar ca mamele,  vazandu-i suferind pe copiii lor, simt o durere mai mare decat daca ar suferi ele personal ceea ce indura acestia; ceea ce nu este intotdeauna adevarat, dar se confirma pe deplin in cazul Mariei care, vazand chinurile Fiului Sau, a suferit mai mult chiar decat daca ar fi indurat Ea Insasi toate aceste dureri. Toate ranile de pe trupul Lui Isus s-au strans in Inima Mariei pentru a o coplesi de durere. Astfel incat, potrivit Sfantului Laurentiu Iustiniani, Inima Mariei a devenit, prin compasiunea pe care i-o purta Fiului Sau, un fel de oglinda a durerilor Lui. 
   Astfel, in Patimile Lui Isus Cristos, Maria a fost, in Inima Sa, palmuita, biciuita, batjocorita, incununata cu spini si rastignita pe Cruce... de aceea Sfantul Bonaventura, contempland-O pe Maria prezenta la moartea Lui Isus, ii adreseaza aceste cuvinte: "O, blanda Mama! Spune-mi: unde erai atunci? Oare numai la picioarele Crucii? Nu, fara nici o indoiala; as spune mai degraba ca erai chiar pe cruce, tintuita impreuna cu Fiul Tau."
   Iar Richard de Saint-Laurent, auzindu-L pe Mantuitor cum se plange, prin gura lui Isaia, ca nu vede nici un om langa El care sa ia parte la durerile Patimirii Sale, ii raspunde astfel: "Doamne, ai dreptate cand spui ca in opera Mantuirii noastre, suferi singur, dar ai langa Tine o Femeie, pe Mama Ta, care sufera in Inima Sa tot ceea ce suferi Tu in Trupul Tau."
   Pentru a ilustra suferintele indurate de martiri, acestia sunt reprezentati fiecare cu instrumentul supliciului sau: Sfantul Andrei cu crucea, Sfantul Paul cu sabia,  Sfantul Laurentiu cu gratarul. Maria este reprezentata tinandu-L pe Fiul Sau mort in brate, pentru ca acesta a fost unicul "instrument" al martiriului Sau...
   Sfantul Bernard de Siena merge pana a ne asigura ca durerea Mariei a fost atat de mare incat, daca ar fi impartita intre toti oamenii, ar fi suficient pentru a-i face sa moara pe toti intr-o clipa...

   Martiriul Mariei a fost neconsolat

   Martirii sufereau din cauza torturilor la care erau supusi de catre tirani. Dar Domnul, care nu-si paraseste niciodata slijitorii, nu inceta nicicand sa-i consoleze in suferintele lor: iubirea divina ardea in inimile lor, facand ca toate durerile sa li se para blande si suportabile...
   Cu cat aveau sfintii martiri mai multa iubire pentru Isus Cristos, cu atat simteau mai putin chinurile; chiar si numai amintitrea Patimirii Mantuitorului era de ajuns pentru a-i consola in suferintele lor.
   Dar pentru Maria, a fost contrariul: Iubirea Sa pentru Isus era singurul Ei calau... dar cine ar putea masura aceasta Iubire?  Ea Il iubea pe Isus cu o iubire naturala - ca Fiu al Sau, si cu o iubire supranaturala, ca Dumnezeul Sau. Aceste doua iubiri erau unite intr-una singura. Astfel, cum nici o creatura nu L-a iubit pe Dumnezeu ca Maria, niciodata n-a fost o durere egala cu a Sa.
   Maria Il priveste pe Divinul Sau Fiu, agonizand pe Cruce; ar vrea sa-I usureze aceste ultime chinuri dar nu I se permite... Crucea nu-i va inapoia Fiul, decat dupa moartea Lui... Acest Fiu a ales-o din vesnicie ca Mama, un fiu intotdeauna ascultator, si unica Sa Iubire.
   Dupa moartea Sa, Isus este coborat de pe Cruce. Strangandu-L la pieptul Sau, Maria priveste de aproape acest cap ranit de spini,  aceste maini strapunse de cuie si acest trup sfasiat... Maica Indurerata Il urmeaza pe Fiul Sau, la mormant, isi ia un ultim ramas bun si se retrage.
   Sfantul Bernard spune ca Ea era atat de intristata incat le smulgea lacrimi de compasiune tuturor celor care o intalneau. Cei care o insoteau, plangeau mai mult de mila Ei decat a Lui Isus...
   Sa practicam devotiunea la durerile Marie... Insusi Isus ii spunea Preafericitei Veronica de Binasco: "Fiica Mea, lacrimile varsate contempland Patimirea Mea, imi sunt scumpe. Dar cum O iubesc pe Mama Mea cu o Iubire Imensa, meditarea durerilor pe care Ea le-a indurat la moartea Mea, imi este inca si mai scumpa."
   Si, potrivit marturiei lui Pelbart, i-ar fi fost revelar Sfintei Elisabeta ca Domnul a promis patru haruri celor care vor practica devotiunea la durerile Mariei:
   - primul, ca cei care O invoca pe aceasta Divina Mama Indurerata, vor merita sa-si ispaseasca pacatele inainte de a muri:
   - al doilea, ca El ii va ocroti in necazurile lor, mai ales in ora mortii;
   - al treilea, ca le va imprima in inima, amintirea Patimirii Sale;
   - al patrulea, ca El ii va incredinta in mainile Mariei, pentru a le obtine toate harurile pe care Ea le va voi.
                                                                                          Alfons Maria de Liquori

   Originea devotiunii la Sfanta Fecioara Indurerata

   Devotiunea la durerile Mariei este la fel de veche ca si cultul Patimirii si al Crucii. Pietatea catolica nu a separat-o niciodata pe Maria de Isus.
   Cum ea ii uneste in omagierile Sale la Nazaret, la Betleem si in Templu, nu i-a separat nici pe calvar, unde se consuma aceasta opera a Mantuirii noastre care fusese anuntata in paradisul terestru, prin simbolul Femeii care zdrobeste capul sarpelui. De asemenea, deindata ce imprejurarile au permis sa fie expusa privirilor credinciosilor Crucea Calvarului si sa i se ridice monumente publice, imaginea Mamei Divinului Rastignit a aparut la picioarele instrumentului supliciului, unita cu durerile si cu jertfa Lui.
   Totusi, se pare ca pietatea crestina a trebuit sa astepte destul de mult timp inainte de a face din durerile Mariei pe Calvar, obiectul unui cult special. Dumnezeu voia, fara indoiala,  sa tina in rezerva, ca pe un remediu eficace, aceasta devotiune atat de consolatoare, de intaritoare, pentru timpurile pline de pericole si de tulburare care aveau sa vina in curand.
   Este remarcabil faptul ca principalele progrese ale devotiunii fata de Maria, noile manifestari ale pietatii populare fata de Ea, au coincis intotdeauna cu marile incercari ale lumii, ca pentru a-i veni in ajutor in mijlocul pericolelor care amenintau credinta si moravurile.
   Dar pentru ca aceasta devotiune sa se raspandeasca si sa dea roade in profunzimea masei poporului crestin, era nevoie de apostoli, de misionari. Sfantul Spirit ii pregatea, si Insasi Sfanta Fecioara va fi Cea care-i va chema in Biserica.

15 August 1233  

   In anul 1233, la 15 august, in Sarbatoarea Glorioasei Sale Ridicari la Cer, Maria ii va chema pe sapte barbati credinciosi din orasul Florenta, sa puna bazele unui ordin religios care sa aiba ca misiune de a propaga peste tot in lume CULTUL DURERILOR SALE.
   La putin timp dupa aceea, Ea le indica vesmantul care simbolizeaza misiunea lor si regulile pe care trebuie sa le respecte, si le da frumosul titlu de SLUJITORI AI MARIEI.
   Sfantul Filip Benizi, inspiransu-se din zelul celor sapte fondatori (canonizati de Papa Leon XIII, in 1888), strabate Italia, Franta, Germania si trimite misionari pana in Extremul Orient, care sa propovaduiasca peste tot, devotiunea la durerile Sfintei Fecioare.
   Printre multiplele devotiuni la Regina Martirilor, care au fost raspandite prin predicarea inflacarata a slujitorilor Sai,  este si "Via Matris". Trebuie mentionat ca ea exista de mai mult de o jumatate de secol in ritualul roman. Incepand din anul 1837, Sanctitatea Sa Grigore XVI, o imbogateste cu numeroase indulgente. Este Calea Crucii Mariei Indurerate.
   Se pare ca devotiunea la Sfanta Fecioara Indurerata este, impreuna cu devotiunea la Inima Preasfanta a Lui Isus, consolarea si forta sufletelor crestine, in perioada dificila si nelinistitoare prin care trecem. Atat de multe pericole ameninta societatea, credinta, moravurile crestine! Nu pot fi salvgardate decat cu pretul unor reale sacrificii. Si cine, daca nu Sfanta Fecioara Indurerata, ne va da intuitia vietii crestine? Cine, mai bine decat Ea,  ne va invata adevarata iubire fata de Dumnezeu, care este dovedita, alimentata si  intensificata numai prin sacrificiu?
   Aceasta devotiune este destinata sa-i conduca pe aceasta cale pe copiii Maicii Sfinte Indurerate, aceasta parte aleasa a crestinilor mai grabiti decat ceilalti sa primeasca mostenirea Divinului muribund: pe Mama Sa, pe care le-O da, dar pe care O si incredinteaza iubirii lor compatimitoare.

 ("L'Appel du Coeur douloureux et immacule de Marie" nr.99 si 139 - "Regina Pacis" nr.16)