ORTODOCSI SI CATOLICI, FRATI DUPA TRUPUL SI SANGELE LUI CRISTOS

                 de Preot Daniel Ange

   O CUFUNDARE IN MISTERELE CELEILALTE BISERICI

   Avem atata nevoie unii de ceilalti! 
   Nu mai putem trai unii fara ceilalti! 
   Nu ne mai putem lipsi unii de ceilalti!
   Fiecare Biserica trezeste in cealalta ce are mai bun in ea; este revelatoare a anumitor elemente din propria sa Traditie.
   Elanul apostolic catolic ii readuce pe ortodocsi la magnifica lor traditie misionara, innabusita de atatia ani de represiune. Preocuparea de implicare sociala a Bisericii ii retrimite la propria lor diaconie de caritate. In sens invers, fidelitatea lor fata de Parintii Bisericii si dimensiunea monastica a spiritualitatii lor, ne readuce la propriile noastre izvoare.
   Splendoarea Liturghiei bizantine ne trezeste la frumusetea ritului nostru latin atunci cand este celebrat in plenitudinea ritualurilor sale. Este ceea ce Vladimir Zielinski numeste atat de bine "... un ecumenism de cufundare in misterele celeilalte Biserici."
   Fac aici o paranteza pentru a raspunde unui cititor care se mira ca, in articolul meu referitor la Fatima-Moscova-Roma, interpretez convertirea Rusiei (despre care vorbeste Sfanta Fecioara) nu ca pe o convertire ortodoxie-catolicism, ci o convertire de la ateism la Cristos si la Biserica Sa (fie ca este ortodoxa sau catolica, orientala sau latina).
   Esentialul este ca poporul rus, iesind din ateismul comunist, sa-L descopere pe Cristos acolo unde este prezent: in sacramentele Bisericii Sale. In ultima instanta, putin conteaza daca acestea sunt la ortodocsi sau la catolici (orientali sau latini). Dar trebuie sa ne amintim ca, in mod cat se poate de evident, Biserica Ortodoxa este, istoric si cultural, cea mai legata de poporul rus. Desi botezul ei in 988 a avut loc inainte de marea ruptura, Rusia a crescut si s-a dezvoltat pe acest "pamant" al Bisericii de cultura bizantina, de-a lungul unui mileniu intreg, in care Roma a devenit pentru ea, ca o alta planeta.
   Dupa caderea Constantinopolului, Biserica rusa a preluat schimbul de la Bizant, imbogatind Liturghia bizantina cu propriile sale armonice. In plus, este practic extrem de dificil pentru o multime de rusi sa descopere catolici, fiindca sunt putini la numar si raspanditi pe un teritoriu imens. Si daca este Biserica Catolica de rit latin, ei risca sa fie derutati de o abordare teologica si liturgica mult diferita de propria lor cultura.
   Dar esentialul nu este, oare, din nou,  a-L cunoaste si iubi pe Domnul nostru Isus Cristos, a primi iertarea Sa, a ne hrani  cu Preasfant Trupul Sau, cu Preacinstit Sangele Sau? A ne lasa, incetul cu incetul, indumnezeiti de spiritul sfinteniei si a intra astfel in Imparatia Sa vesnica?
   Deci, a fi ortodox sau catolic, nu este, la urma urmelor, neimportant?
   De altfel, Regina Cerului manifesta atata solicitudine pentru aceasta Biserica! La ortodocsi sunt tot atatea manifestari mariane ca si la catolici: aparitii dar mai ales miracole ale icoanelor, interventii istorice etc. Ar trebui sa fie consacrata o carte...
   La Fatima, Ea si-a demonstrat  cunostintele cu privire la Liturghia ortodoxa. La 13 mai, La Moscova se sarbatoreste Maria Bucurie neasteptata. La 13 octombrie, primele vecernii ale sarbatorii Pokrov (Acoperamantul Maicii Domnului). In cea de-a treia parte a secretului, Ea il arata mai intai pe Papa ca pe un "episcop" imbracat complet in alb. Poate din delicatete pentru lumea ortodoxa care vede mai intai in el, Episcopul de la Roma. Si tocmai la Fatima se va refugia Maica Sfanta de la Kazan, venerata ca aducatoare de victorie in luptele poporului rus.
   Poporul rus raspunde in mod magnific tandretii Sfintei Fecioare. Dragostea lui pentru Maica Domnului este si mai manifesta decat la catolici, cel putin in prezent. Pelerinajele Sale, icoanele Sale sunt venerate si iubite in mod deosebit. Ea face parte integranta din viata cotidiana a rusilor.
   Este o Mama care sufera ca micutele Sale gemene s-au sfasiat atat de des si, pe ici pe colo, se mai joaca inca de-a pisica si soarecele. In timp ce fac parte din aceeasi familie divina, iar Fratele lor mai mare este Fiul  Sau Unic: Isus Cristos!

   ACESTE TRAUMATISME CARE POT FI VINDECATE NUMAI PRINTR-O IERTARE RECIPROCA

   Marea Schisma, ruptura care a consumat in mod patetic fisura Orient-Occident, cu toate sechelele sale, in special Reforma, s-a datorat, in mare parte, circumstantelor politice si culturale mult mai mult decat celor teologice. Au existat stangacii si pacate, si de o parte si de cealalta. Roma este inca vie in Orient, cu amintirea devastarii Constantinopolului, in 1204, de catre Cruciatii din Occident.
   Apoi la 29 mai 1453, caderea Constantinopolului sub jugul Turcesc, pentru ca occidentul latin ramasese surd la SOS-ul lor!
   Rana vie a acestei lente "instrainari" care, de-a lungul secolelor, a facut straini unul de altul Orientul bizantin si Occidentul latin. Tectonica a placilor a doua continente care se indeparteaza inexorabil unul de altul...
   Un semn impresionant: ultima Euharistie celebrata la Sfanta Sofia, a fost o celebrare comuna a ortodocsilor si catolicilor, cei care erau pentru si contra Uniunii de la Florenta, punand capat disensiunii lor in fata teribilei amenintari... Imparatul s-a impartasit acolo, inainte de a fi ucis pe ziduri...
   Un dublu traumatism care a fost reinviat in subconstientul acestor popoare, de ruperea in doua a Europei, dupa Ialta, care separa din nou, grosso modo, partile orientale si occidentale ale unicei Europe. Timp de cincizeci de ani, cortina de fier a redeschis rana. Caci si acolo, Occidentul a abandonat cu lasitate aceste tari din Est, le-a predat legate de maini si de picioare, in ghearele URSS.

"Sfanta Sofia", fosta catedrala patriarhala
transformata in moschee, apoi, in muzeu

   Toate aceste biserici distruse sau profanate sub comunism, reaminteau de acea suprema umilire: mareata Sfanta Sofia din Constantinopol transformata in moschee si apoi, astazi, in muzeu! Si cand te gandesti ca ambasadorii regelui Vladimir al Kievului, percepusera in ea frumusetea Lui Dumnezeu, prin fastul unei Liturghii in care cerul coboara pe pamant, in care pamantul se transfigureaza in limpezimile Cerului, in care ingerii si oamenii sunt partasi la Gloria Lui Dumnezeu...
   Inceput de mileniu: Bizant 1054. In final: Ialta 1945. Misteroasa inversare de cifre!
   Pentru aceste rani ale trecutului, pentru infidelitatile fata de Evanghelie ale membrilor Bisericii Catolice, Papa Ioan Paul  al II-lea n-a incetat sa ceara iertarea ortodocsilor. In special in Catedrala ortodoxa de la Biawistock ( in Polonia de est), intr-o regiune in care tensiunile intre cele doua comunitati erau inca vii.

   STRIGATUL POPORULUI SI SANGELE MARTIRILOR

   Tot in aceeasi "Sfanta Sofia", Papa Paul al VI-lea facuse deja un gest tulburator cand l-a vizitat pe Patriarhul Athenagoras ( 1 ) (ca urmare a primei lor mari intalniri pe Muntele Maslinilor, in epifania 1964). Facand impreuna pelerinajul la "Mama" bisericilor bizantine, de fata cu ministrul turc al turismului, care a fost de-a dreptul siderat, Paul VI s-a prosternat deodata pentru a saruta pamantul, intr-un muzeu in care orice gest religios este pasibil de sanctiune. Si aceasta, pe locul altarului unde cardinalul Humbert depusese rusinoasa "bula de excomunicare" (Papa murind intre timp, acest cardinal nu avea nici un drept s-o faca).
   La 3 decembrie 1965, a avut loc ridicarea solemna a excomunicarilor, celebrata reciproc la Constantinopol si, respectiv, la Roma ( in fata a cca. 3000 episcopi catolici la incheierea Conciliului).
   De altfel, la 29 iunie in fiecare an, Patriarhul sau o delegatie vine la Roma pentru a celebra sarbatoarea Sfintilor Petru si Paul (o data, Papa Paul al VI-lea a cazut in genunchi in fata delegatului Patriarhului si i-a sarutat picioarele). In fiecare an, la 30 noiembrie, Papa sau trimisii sai, vine sa celebreze Sfantul Andrei, la Constantinopol.
   Oare atitudinea noastra fata de ortodocsi nu trebuie sa poarte amprenta aceleiasi umilinte ca cea a admirabililor nostri papi?
   Pentru a ilustra cele de mai sus, trei segvente legate de jubileu:
   1) Mai 1999:  Ioan Paul II la Bucuresti. Il plaseaza langa el in papamobil, nu pe arhiepiscopul latin de Bucuresti, ci pe Patriarhul ortodox. Intreaga lor intalnire graviteaza in jurul Euharistiei. Trei Liturghii, fiecare din ele cu durata de aproximativ trei ore. Sambata: cea catolica de rit oriental. Duminica dimineata: cea a ortodocsilor. Duminica dupa-amiaza: cea a catolicilor latini.  In frunte cu Papa si cu Patriarhul, toti episcopii fiecarei Biserici, prezenti la celebrare. Aceasta frizeaza concelebrarea, sau mai degraba o anunta si o pregateste.
   La liturghia finala, 350.000 de voci ( ortodocsi si catolici, latini si orientali impreuna) scandeaza spontan: "Unitate!"  Iar Papa, intorcandu-se spre Patriarh, ii spune in franceza: "Atunci... trebuie sa ne grabim !!!"
   In "Orientale Lumen"  nu implorase el: "Sa binevoiasca Dumnezeu sa scurteze timpul si spatiul... pentru a grabi deplina noastra comuniune!"
   Au trecut neobservate doua gesturi de unitate din partea Patriarhului Teoctist: martirologiul Bisericii din Romania pe care l-a oferit Papei, contine si martirii Bisericilor greco-catolice; deasemenea el a fost sa-l imbratiseze pe cardinalul Todea, hemiplegic, supravietuitor-simbol al marii incercari a catolicilor bizantini... Cand cunosti marile suferinte cauzate reciproc, poti aprecia maretia unor astfel de demersuri!
   2) 17 ianuarie 2000: Papa deschide Poarta Sfanta a bazilicii San-Paolo-fuori-le mura, impreuna cu Primatul Bisericii anglicane si cu Mitropolitul ortodox reprezentrant al Scaunului de la Constantinopol (primul ca onoare intre patriarhii ortodocsi, numit ecumenic).
   Cele sase maini ale lor imping impreuna poarta grea. In timpul Liturghiei Cuvantului (in care fiecare dintre cele 22 Biserici sau comunitati ecleziastice prezente, joaca un rol) el evoca cu emotie "strigatul de la Bucuresti".
   3) In fine, la 17 mai 2000, la Coliseu: proclamarea solemna a martirilor credintei din secolul XX. Pe scurt, glorificarea martirilor. Toate marile Biserici si comunitati ecleziastice sunt reprezentate, caci toate I-au dat Lui Dumnezeu martiri autentici in acest secol de foc, sange si lacrimi.
   Primul martor convocat la bara: Patriarhul ortodox, Tihon, a carui marturie este proclamata in rusa, de trimisul Patriarhului Moscovei.
   Ultimii: martirii genocidului armean evocat printr-un text al Katolicosului Karenin I (acel Karenin, unul din intimi al Papei Ioan Paul al II-lea; Papa visa sa mearga sa-l imbratiseze pe patul mortii, inainte ca acesta sa plece la Dumnezeu - in 1999, in sarbatoarea Sfantului Petru).
   Nu voi uita niciodata aceasta scena impresionanta: Papa de la Roma inconjurat de fratii sai episcopi ortodocsi, glorificandu-L impreuna pe Domnul, pentru martirii lor, acesti martiri despre care Maria a vorbit atat de clar in secretul de la Fatima, fara a distinge ortodocsi si catolici.
   Nu era aceasta deja, intr-un mod voalat, realizarea dorintei exprimate de Papa Ioan Paul al II-lea in "Orientale Lumen"? De ce n-am putea chiar de acum ca, impreuna ortodocsi si catolici, sa canonizam martirii epocii comuniste?
   Se apropie oare ziua in care Papa de la Roma si Patriarhul de la Moscova vor canoniza impreuna pe un Jerzy Popieluzko, si pe un Aleksandr Men, cele doua ultime victime insangerate (cel putin in Europa) ale regimului comunist?
   In curand vom venera si celebra aceiasi martiri: catolicii o vor sarbatori pe Elisabeta Feodorovna, iar ortodocsii pe Edith Stein.  Deja Sfantul  Serghei de Radonej si Sfantul Serafim de Sarov, au fost inscrisi in noul martirologiu catolic.
    In Rusia, evident ca Biserica ortodoxa a dat cel mai mare numar de martiri (episcopi si preoti cu sutele de mii, simpli botezati - cu milioanele). Urmeaza apoi fratii nostri din Bisericile catolice orientale - greco-catoloce ( in special din Ucraina occidentala si Romania), persecutati dublu: din cauza fidelitatii lor fata de Cristos, ca si ortodocsii, dar si din cauza admirabilei lor fidelitati fata de Roma (rusine atator catolici occidentali care indraznesc sa-l critice pe Papa pentru care atatia dintre fratii nostri si-au oferit viata: ei fac neroditor sangele lor, palmuiesc fidelitatea lor, insulta eroismul lor!)

   MARTIROLOGIUL NOSTRU ESTE COMUN

   Caci acolo unde comuniunea a fost deja pecetluita, aceasta s-a facut cu sangele martirilor nostri: "Cred ca deja comuniunea este perfecta in ceea  ce consideram cu totii ca fiind culmea vietii de har: marturia pana la moarte, comuniunea cea mai adevarata cu Cristos care Isi varsa Sangele si care, in acest sacrificiu, ii face apropiati pe cei care mai inainte erau departe."
   Ortodocsi si catolici ( orientali si latini ) 
si-au varsat impreuna sangele de-a lungul celei mai crancene dintre persecutiile pe care Biserica le-a cunoscut vreodata in 2000 de ani: cea a ateismului comunist, atat de clar anuntat de Sfanta Fecioara, la Fatima.
  Ei s-au regasit impreuna in aceleasi inchisori, in aceleasi gulaguri, suferind aceleasi torturi pentru Acelasi Isus Cristos, adorat si iubit, impreuna. In fundul temnitelor si padurilor, ei s-au rugat impreuna, uneori s-au impartasit impreuna. Zidurile inchisorilor au facut sa cada zidurile dintre Biserici. Portile de otel au deschis portile unitatii! Suferintele impartasite au maturat insuficienta caritatii.
   Papa Ioan Paul al II-lea, n-a incetat sa o repete:
   " Ecumenismul martirilor este semnul cel mai convingator dintre toate. In secolul nostru, marturia data Lui Cristos, pana la varsarea sangelui, a devenit patrimoniul nostru comun. Martirologiul nostru este comun."
   "Fratii si surorile noastre care au in comun ofranda generoasa a vietii lor pentru Imparatia Lui Dumnezeu atesta... ca toti factorii de diviziune pot fi depasiti si surmontati in daruirea totala de sine, pentru cauza Evangheliei. Toate comunitatile crestine au martiri ai credintei crestine. In pofida dramei diviziunii, acesti frati au pastrat in ei insisi un atasament atat de radical si de absolut fata de Cristos si fata de Tatal, incat au putut merge pana la a-si varsa sangele." De unde intrebarea: "Nu este oare acelasi atasament, cel care intervine in dialogul convertirii?"  Si raspunsul: "Daca se poate muri pentru credinta, aceasta dovedeste ca se poate merge pana la capat atunci cand este vorba de alte forme ale aceleasi credinte." (Ut unum sint).
   In Trupul-Biserica al Lui Cristos Domnul, Coasta deschisa pentru totdeauna, o reprezinta martirii. Cu sangele lor tasneste apa vie a Duhului Sfant. Ortodocsi, catolici, baptisti, penticostali, impreuna, sangele lor s-a amestecat cu Sangele Mielului. Nu se mai pot deosebi. In ultima secventa de la Fatima, sangele lor este cel care curge din bratele Crucii. Sangele lor care este strans de doi ingeri in stropitoare de cristal, pentru a-l raspandi asupra sufletelor. Acest sange iriga si fecundeaza deserturile noastre pentru a le transforma in livezi, ale caror roade vor vindeca natiunile.
   "Ofera-ti sangele si primeste Duhul!" Ei si-au varsat sangele pentru ca noi sa primim Duhul Sfant. Cu sangele lor, ei au raspandit Sfantul Duh asupra lumii. Si cum sa nu avem certitudinea ca ei ne vor obtine Sfantul Duh care va realiza unitatea?
   Marea efuziune a Duhului Sfant pe care o traim, o datoram curajului lor, iubirii lor. Noi suntem copiii vietii lor daruite. In sangele lor, ei ne-au nascut in Duhul Sfant. Si fiindca secolul XX a fost cel care a dat Bisericii cel mai mare numar de martiri, este evident ca secolul XX va fi acela a celei mai abundente dintre recolte: la asa samanta, asa spice!

   TOR VERGATA: TABOR!  MARANATHA !

   In zorii acestui nou secol ar fi fost oare 2 milioane de tineri pelerini din 160 de tari, masati la Roma, in acea zi de 19 august ( 2 ) ( in Rusia, pe stil vechi, sarbatoarea Schimbarii la Fata), daca n-ar fi existat 2 milioane de martiri (episcopi, preoti si pastori) masacrati de totalitarismele naziste si comuniste, in secolul care s-a sfarsit?
   A fost oare o intamplare ca aceasta mare veghe s-a deschis cu litania, nu numai a sfintilor in general ci, chiar cu cea a martirilor? De la Petru si Paul, la Edith Stein si Maximilian Kolbe ( la viitoarele Zile mondiale ale Tinerilor, se vor adauga oare Jerzy Popielizko, Aleksandr Men, Elisabeta Feodorovna si Maica Maria Skobtov) ?
   A fost oare o intamplare ca Papa Ioan Paul al II-lea a varsat trei litri din sangele lui, acolo unde Petru si l-a varsat in intregime pe al sau, evoca fidelitatea tinerilor fata de Cristos ca pe o forma de martiriu?
   El, care deja la Compostella marturisea: "Eu am venit sa-i salut aici pe martirii tineri de la inceputul mileniului al treilea!"
   In aceasta sarbatoare a Taborului, ce epifanie a gloriei martirilor!  Martirii sunt bucuria si cununa tinerilor! Tinerii sunt bucuria si cununa martirilor!
   Cu ocazia aniversarii Martiriului Parintelui Alekxandr Men, cel care a fost atat de deschis si iubitor fata de fratii sai catolici, sa cerem prin mijlocirea lui, harul ca "Domnul sa grabeasca timpul", ca sa cada zidurile prejudecatilor care inca mai invenineaza relatiile noastre.
   Si ca, iesind in sfarsit din criza lor de adolescenta si intrand in vesnica lor tinerete divina incepand din acest mileniu, cele doua mici gemene sa se stranga in brate in Adevar si Iubire si sa nu mai paraseasca Masa familiala, unde isi potolesc impreuna setea cu Potirul Sangelui nemuritoarei Iubiri: Cel al Mielului jertfit si glorificat pentru ca ele sa se iubeasca asa cum se iubesc Tatal, Fiul si Sfantul Duh... 

   

Preot, Daniel Ange

 Daniel Ange
 Sihastria de Sarov, 28-29 august 2000
 Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului si a Martiriului lui   Ioan Inaintemergatorul
 A X-a aniversare a intalnirii mele cu Aleksandr Men

_________________________
( 1 )  Un minunat portret al Patriarhului ecumenic Athenagoras I, il gasim in ultima aparitie  editoriala a Chiarei Lubich "Strigatul" - Editura  Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucuresti - pag.90: "Athenagoras era un mare carismatic, cel mai mare din cati am cunoscut in afara Bisericii Catolice. Si astfel, si un profet, care privea in viitor, suferind ca prezentul era inca in asteptare.
   Imi spunea: << Va veni ziua... soarele se va urca sus pe cer, ingerii vor canta si vor dantui, iar noi toti,  Episcopi si Patriarhi, in jurul Papei, celebra-vom Euharistia intr-un singur potir. >> (N.R.)
( 2 )  In aceeasi zi de 19 august, la Moscova era sfintita noua Catedrala a Sfantului Mantuitor, reconstruita acolo unde Stalin o dinamitase pe cea veche. Iar la 20 august, Patriarhul a canonozat aici 1000 de martiri ai comunismului, printre care si familia imperiala. Alta "coincidenta" frapanta: la 13 mai, in timp ce Papa revela la Fatima secretul care vorbeste despre martirii comunismului, Patriarhul celebra o comemorare solemna a martiriului lor, la o groapa comuna stalinista din suburbia Moscovei.
                                                                                   ( "Regina Pacis" nr.16)