CREZUL LUI RABBI MYRIAM

   Pe vremea cand traiam la Ierusalim, aveam doi prieteni foarte buni, doi evrei mesianici: Ruven si Beniamin. Proveniti dintr-o familie evreiasca foarte ortodoxa, ei parasisera credinta in timpul tineretii lor si, dupa cativa ani de paganism notoriu, Isus li se revelase ca Mesia. Ei aveau cate ceva de cartit impotriva Bisericii ( din cauza unor vechi intamplari din trecut)  si erau de parere ca degeaba umpleau catolicii Ierusalimul cu tinutele lor religioase, pentru ca, in realitate, nu credeau in Dumnezeu. Nu recunosteau in ei pe acei "credinciosi" despre care vorbesc Faptele Apostolilor, plini de Isus si gata de orice pentru El. Cum erau insa drepti din fire (adevarati israeliti, ar fi spus Isus, oameni fara viclesug), ei s-au hotarat sa se impace cu cei mai mari dusmani ai lor si s-au rugal Lui Isus sa poata intalni niste catolici.

   A doua zi dimineata, au dat peste noi!  Le-am propus sa petreaca duminica la noi. Nu voi uita niciodata focul ce s-a coborat peste noi in acea zi! Ca si pelerinii din Emaus fascinati de talcuirile Lui Isus,  noi ii ascultam pe fratii nostri mai varstnici in credinta, explicandu-ne cum sa-L vedem pe Isus Mesia in Biblie. Inimile noastre ardeau. Se lasase seara si, inainte de a ne desparti, ne-am rugat inca o data impreuna. Din gurile noastre au inceput sa se reverse atunci minunate cuvinte de lauda. Printre aceste cuvinte de copii, il aud inca pe Beniamin exprimandu-si astfel bucuria:
   - Adonai, Iti multumesc pentru aceasta minunata intalnire cu acesti frati catolici si pentru intreaga iubire pe care ai pus-o intre noi. O, iti multumesc Parinte, caci mi-ai aratat ca Tu reversi cu adevarat Duhul Tau cel Sfant asupra tuturor, chiar si asupra catolicilor!

   Ia te uita,... ce mai prilej pentru smerenia noastra!
   Mare a fost pentru mine bucuria de a descoperi, cativa ani mai tarziu, cat de mult insista Sfanta Fecioara de la Medjugorje asupra credintei, asupra faptului ca trebuie sa fim adevarati credinciosi, si cat de scump ii era Crezul, ca sa nu spun ca este chiar rugaciunea Ei preferata!
   Multe din parohiile noastre au inlocuit, din nefericire, Crezul cu cantece insipide ce nu mai proclama nimic din credinta. Si aici Sfanta Fecioara vine sa ne vindece de aceasta plaga aducatoare de moarte si, ca o buna evreica evlavioasa, ne striga: "Cel mai important este sa ai o credinta puternica!", "Preotii sa intareasca credinta poporului!"
   Ce bucurie sa-i auzi uneori pe franciscanii de la Medjugorje incepandu-si predicile cu:  "Dragi frati si surori, dragi credinciosi!" Intr-o tara fosta comunista, acest lucru inseamna foarte mult.

   La noi, expresia "cred ca" inseamna in realitate "nimic nu e mai putin sigur". "Cred ca va fi timp frumos", imi rezerv o marja de eroare. In plan spiritual, multi spun: "Eu cred in Dumnezeu, dar nu sunt practicant."  Adesea acest  "cred in Dumnezeu" inseamna " stiu ca Dumnezeu exista, dar nu sunt practicant, caci acest gand ca Dumnezeu exista nu are de ce sa-mi schimbe viata. Tot asa cred ca o anumita constelatie exista pe cer... ei si?  Cu ce schimba asta viata mea?"
   Cu mult umor, parintele Slavko compara aceasta cu un om care ar spune: "Sunt fumator, dar nu fumez niciodata."
   Pentru a intelege extraordinara atractie pe care Crezul o exercita asupra Sfintei Fecioare si dorinta Ei puternica de a face din noi niste "credinciosi", trebuie sa impartasim cu Ea sensul profund, real, biblic, al expresiei "cred" in ebraica: "ani maamin".

  In biblie cuvintele cele mai spirituale, mai divine, sunt luate din realitatile cele mai concrete si mai materializate ale creatiei, ceea ce confera religiei noastre iudeo-crestine sensul profund al Intruparii.  "Ani maamin" nu inseamna "stiu ca exista". Inseamna: "eu ader". Este vorba de o actiune fizica foarte reala: ma lipesc de aceasta, fac corp comun cu ea, asa cum se lipeste un autocolant de parbrizul masinii mele. ( daca lipesc " Eu iubesc Medjugorje!", el ma urmeaza oriunde merg, nu mai poti privi masina fara sa vezi si autocolantul!  Iar ca sa-l dezlipesc...)
   Daca spun "Eu cred in Isus", asta vrea sa spuna ca ader la El cu toata fiinta mea, ma "lipesc" de El si de toata realitatea Sa, fac corp comun cu El, sunt acolo unde este El, merg acolo unde merge El, primesc si eu pietrele daca este lovit cu pietre, primesc si eu imbratisarea daca El este imbratisat, intr-un cuvant, sunt UNA cu EL.

   ( In ebraica, "lipire" se spune devec. Derivatul sau, devecut, inseamna "fervoare" in rugaciune ! )
   Daca credinta mea este puternica (daca adezivul este bun), atunci nimic nu ma va putea desparti de El. Daca credinta mea este slaba (daca adezivul nu este bun), atunci, la cea mai mica incercare, la cea mai mica violenta, legatura va ceda, ma voi indeparta si voi rataci de unul singur.
   Suntem, deci, departe de acea falsa interpretare a cuvantului "credinta" care ar consta intr-o parere (de altfel buna), ca Dumnezeu exista.  Cultura greco-latina a rationalizat mult, trebuie sa revenim la sursa revelatiei biblice si la geniul Intruparii. Caci si Satan stie ca Dumnezeu exista.  O stie chiar mai bine decat noi, nu are nici o indoiala in aceasta privinta. Totusi, Satan nu crede in Dumnezeu, nu este un credinciod ci, dimpotriva,  este prototipul perfect al necredinciosului: al celui care nu adera, care s-a "dezlipit" de Dumnezeu pentru totdeauna.

  (Crestinii nu spun  "cred in Satan"  ci "stiu ca Satan exista", caci nici nu se pune problema aderarii la Satan.)
   In acest proces de adeziune, adezivul este bineinteles harul,  insa pentru a obtine adezivul cel bun... nu exista decat rugaciunea! "Rugati-va pentru a avea o credinta puternica" , ne spune Maria.
   Dar in Crez,  nu afirm numai ca eu cred in Dumnezeu". Spun de asemenea ca eu cred in diferitele mistere ale vietii Lui Isus, in diferitele insarcinari al Duhului Sfant, in invierea mortilor, etc. Ori, ceea ce o incanta pe Sfanta Fecioara atunci cand credinciosii se roaga Crezul, este puterea creatoare, transformatoare si datatoare de viata a acestei marturisiri a credintei noastre.  Sa ne raportam inca odata la ceea ce Ea Insasi a invatat pe genunchii Sfantului Ioachim si ai Sfintei Ana: atunci cand un credincios marturiseste cu propriile buze un adevar de credinta, acest adevar se intareste in el, traieste in el,  se actualizeaza si-i devine real.

   Astfel, de fiecare data cand marturisesc din toata inima "cred in Inviere", intreaga realitate a Invierii se manifesta atunci in mine, iar eu sunt inca putin mai inviata in Cristos. Nu, nu spun povesti de adormit copiii!  Eu traiesc Invierea! Daca spun "cred in Duhul Sfant", atunci  ingadui Acestuia sa-Si manifeste in mod concret toate dimensiunile Sale in mine.
   Intr-o zi am intrebat-o pe Vicka:
   - Dupa parerea ta, de ce iubeste Sfanta Fecioara asa de mult Crezul?
   Atunci ea a tras aer in piept, privirea i s-a schimbat, mi-am dat seama ca voia sa-mi comunice o comoara nepretuita (1), dar nu gasea cuvinte destul de frumoase. Ea a sfarsit prin a-mi spune
   - Dar!  In Crez!  Daca ai vedea!  Tatal este Viu!  Isus este Viu!  Duhul Sfant este Viu!
   Nu avea pe buze decat un singur cuvant: "VIU!"

   Myriam din Nazareth, multumesc !   Esti un bun rabin.

   _____________________
  (1)  Exista o legatura indestructibila intre rugaciunea Crezul si pace. Cum ne da crezul pacea? Si aici viziunea noastra despre "pace" este inexacta. Maria vine pentru adevarata Pace, adica Shalom in ebraica. Ori, Shalom nu are nimic de a face cu lipsa conflictului sau  cu linistea ( "Lasama-n pace, vreau liniste!" ).  Shalom inseamna "plinatate".  Cel care are shalom  este cel care este plin, cel care este coplesit, cel saturat, cel care se bucura de plenitudinea Lui Dumnezeu. Opusul pacii nu este razboiul ci vidul. Omul fara shalom este omul gol, lipsit de cele necesare pentru a trai. Bineinteles, acest gol ofera inamicului ocazia mult visata de a-si introduce in acest om propriile sale "lucruri", adica ura, invidia,  gelozia,  tot ceea ce provoaca razboaiele. "Tu esti plina de har" este exact definitia lui  " Tu ai shalom".  Regina Pacii nu poate decat sa fie "O Mama pentru a ne vindeca de vid."
   Sfintei Fecioare-i place sa ne aminteasca faptul ca Dumnezeu este plinatatea vietii si a iubirii, ca rugaciunea ingaduie iubirii sa creasca in noi din zi in zi, pana la plenitudine. Ce rugaciune ne poate conduce mai bine decat Crezul catre aceasta plenitudine, catre acest Shalom?  Pentru ca numai alipirea noastra de Dumnezeu poate sa-I permita sa se salasluiasca in noi.
                                                                           de Sr. Emmanuel Maillard